Sare iodata: importanta, aport zilnic, aspecte tecnice si consideratie

Deficitul de iod poate duce la probleme grave de sănătate, inclusiv gușă, hipotiroidism și tulburări de dezvoltare neurologică la copii. Sarea iodată a fost implementată ca strategie de sănătate publică în numeroase țări, reducând semnificativ prevalența tulburărilor cauzate de deficitul de iod și reprezentând una dintre cele mai eficiente măsuri de prevenție din punct de vedere al costurilor.

Ce este sarea iodată?

Sarea iodată reprezintă sarea de masă obișnuită la care s-au adăugat mici cantități de compuși de iod pentru a preveni deficiențele nutriționale. Aceasta are același aspect și gust ca sarea normală, dar oferă beneficii suplimentare pentru sănătate datorită conținutului de iod.

Definiție și compoziție: Sarea iodată este un produs alimentar obținut prin adăugarea controlată a unor compuși de iod la sarea de masă obișnuită (clorură de sodiu). Procesul de iodare nu modifică aspectul, gustul sau proprietățile culinare ale sării, dar îi conferă valoare nutrițională suplimentară. Compoziția exactă a sării iodate variază în funcție de reglementările din fiecare țară, dar în general conține între 20 și 40 de miligrame de iod per kilogram de sare. În România, conform legislației în vigoare din 2002, sarea iodată trebuie să conțină 30 mg iod/kg de sare, asigurând astfel un aport adecvat prin consumul zilnic recomandat de sare.

Compuși de iod utilizați frecvent: În procesul de iodare a sării se folosesc în principal două tipuri de compuși: iodatul de potasiu și iodura de potasiu. Iodatul de potasiu (KIO₃) este preferat în multe țări datorită stabilității sale superioare în condiții de umiditate ridicată și temperaturi înalte, fiind rezistent la oxidare și evaporare. Iodura de potasiu (KI) este utilizată mai frecvent în țările dezvoltate, dar necesită adăugarea unor stabilizatori precum dextroza sau tiosulfatul de sodiu pentru a preveni degradarea. Ambii compuși sunt eficienți în furnizarea iodului necesar organismului, alegerea între ei fiind determinată de factori precum condițiile climatice locale și infrastructura de producție disponibilă.

Importanța iodului în sănătatea umană

Iodul este un micronutrient esențial cu multiple roluri în organism, fiind crucial pentru funcționarea normală a glandei tiroide și pentru numeroase procese metabolice. Deficiența de iod poate avea consecințe grave asupra sănătății, afectând persoane de toate vârstele.

Rolul în funcția tiroidei: Iodul este componenta fundamentală a hormonilor tiroidieni tiroxina (T4) și triiodotironina (T3), care conțin patru, respectiv trei atomi de iod în structura lor. Glanda tiroidă captează iodul din sânge și îl utilizează pentru sinteza acestor hormoni vitali. În absența unui aport adecvat de iod, glanda tiroidă nu poate produce cantități suficiente de hormoni, ceea ce duce la hipotiroidism. Pentru a compensa această deficiență, glanda tiroidă își mărește dimensiunile, formând o gușă vizibilă, într-o încercare de a capta mai mult iod din circulație. Funcționarea optimă a tiroidei depinde direct de un aport constant și adecvat de iod prin alimentație.

Reglarea metabolismului: Hormonii tiroidieni produși cu ajutorul iodului joacă un rol crucial în reglarea metabolismului energetic al organismului. Acești hormoni controlează viteza cu care celulele convertesc oxigenul și nutrienții în energie, influențând astfel rata metabolică bazală. Un aport insuficient de iod duce la producerea redusă de hormoni tiroidieni, ceea ce încetinește metabolismul și poate cauza oboseală, intoleranță la frig, creștere în greutate și constipație. Pe de altă parte, un metabolism sănătos, susținut de niveluri optime de hormoni tiroidieni, contribuie la menținerea greutății corporale, la reglarea temperaturii corpului și la asigurarea nivelurilor adecvate de energie pentru funcționarea optimă a tuturor sistemelor organismului.

Susținerea funcției sistemului imunitar: Iodul are un impact semnificativ asupra funcționării sistemului imunitar, deși acest rol este mai puțin cunoscut decât cel în funcția tiroidei. Cercetările recente arată că iodul prezintă proprietăți antimicrobiene directe, putând neutraliza agenți patogeni precum bacteriile, virușii și ciupercile. De asemenea, iodul contribuie la modularea răspunsului imun prin influența pe care hormonii tiroidieni o au asupra celulelor imunitare. Un deficit de iod poate compromite capacitatea organismului de a combate infecțiile, crescând susceptibilitatea la diverse boli. Studiile sugerează că suplimentarea cu iod la persoanele cu deficiență poate îmbunătăți funcția imunitară și poate reduce incidența anumitor infecții.

Beneficii pentru sarcină și dezvoltarea copilului: Iodul este esențial pentru dezvoltarea normală a creierului fetal și a sistemului nervos în timpul sarcinii. În primul trimestru de sarcină, fătul depinde complet de hormonii tiroidieni materni, care necesită un aport adecvat de iod. Deficitul sever de iod în timpul sarcinii poate duce la cretinism, o afecțiune caracterizată prin retard mental ireversibil, surditate, tulburări de vorbire și anomalii fizice. Chiar și deficiențele ușoare sau moderate de iod în timpul sarcinii pot afecta dezvoltarea cognitivă a copilului, ducând la un coeficient de inteligență mai scăzut și la probleme de învățare. Continuarea aportului adecvat de iod în perioada postnatală și în copilărie este la fel de importantă pentru dezvoltarea optimă a creierului și pentru creșterea normală.

Rolul în tratarea bolii fibrochistice a sânului: Iodul joacă un rol important în sănătatea țesutului mamar, iar cercetările sugerează că poate fi benefic în tratamentul bolii fibrochistice a sânului. Această afecțiune, caracterizată prin formarea de chisturi și noduli necanceroși în sâni, afectează multe femei și poate cauza disconfort și durere. Studiile clinice au arătat că suplimentarea cu iod poate reduce durerea și dimensiunea chisturilor la femeile cu boală fibrochistică a sânului. Mecanismul exact nu este pe deplin înțeles, dar se crede că iodul influențează metabolismul estrogenilor în țesutul mamar și are efecte antiinflamatorii și antioxidante. Deși sunt necesare mai multe cercetări, dovezile actuale sugerează că menținerea unui aport adecvat de iod poate contribui la sănătatea sânilor și la ameliorarea simptomelor bolii fibrochistice.

Aportul zilnic recomandat de iod

Necesarul de iod variază în funcție de vârstă, sex și stare fiziologică, fiind esențial să fie respectate recomandările pentru a preveni atât deficiența, cât și excesul de iod. Organizația Mondială a Sănătății a stabilit valori de referință pentru diferite categorii de populație.

Adulți și adolescenți (150 mcg/zi): Pentru adulți și adolescenți cu vârsta peste 14 ani, doza zilnică recomandată de iod este de 150 micrograme. Această cantitate este suficientă pentru a asigura funcționarea normală a glandei tiroide și producerea adecvată de hormoni tiroidieni. Consumul a aproximativ 5 grame de sare iodată (o linguriță rasă) poate furniza necesarul zilnic de iod pentru un adult, presupunând că sarea conține concentrația standard de 30 mg iod/kg. Este important de menționat că această cantitate de sare se referă la totalul utilizat în prepararea alimentelor și la masă, nu doar la sarea adăugată direct în farfurie. Pentru persoanele care urmează diete cu restricție de sodiu, este esențială identificarea unor surse alternative de iod.

Copii pe grupe de vârstă: Necesarul de iod pentru copii variază în funcție de etapa de dezvoltare și de vârstă. Pentru nou-născuți până la 6 luni, doza recomandată este de 110 micrograme pe zi, crescând la 130 micrograme pentru sugarii între 7 și 12 luni. Copiii cu vârste între 1 și 8 ani necesită aproximativ 90 micrograme de iod zilnic, iar cei între 9 și 13 ani au nevoie de 120 micrograme pe zi. Aceste cantități sunt esențiale pentru dezvoltarea normală a creierului, pentru creșterea optimă și pentru funcționarea adecvată a glandei tiroide. Părinții trebuie să fie conștienți că deficitul de iod în copilărie poate avea consecințe pe termen lung asupra dezvoltării cognitive și a performanțelor școlare, fiind important să asigure surse adecvate de iod în alimentația copiilor.

Femei însărcinate (220-250 mcg/zi): În timpul sarcinii, necesarul de iod crește semnificativ, ajungând la 220-250 micrograme pe zi. Această creștere este determinată de mai mulți factori: producția crescută de hormoni tiroidieni de către mama, transferul de iod către făt și creșterea filtrării renale a iodului. Fătul începe să producă propriii hormoni tiroidieni în a doua jumătate a sarcinii, dar depinde de aportul matern de iod. Un aport insuficient de iod în această perioadă poate avea consecințe grave asupra dezvoltării neurologice a fătului, inclusiv retard mental, probleme de auz și întârzieri în dezvoltarea psihomotorie. Studiile arată că suplimentarea cu iod în timpul sarcinii la femeile cu deficiență poate îmbunătăți semnificativ dezvoltarea cognitivă a copiilor.

Femei care alăptează (290-300 mcg/zi): Pentru femeile care alăptează, necesarul zilnic de iod ajunge la 290-300 micrograme, fiind cea mai mare doză recomandată dintre toate categoriile de populație. Această cantitate crescută este necesară deoarece iodul se secretă în laptele matern, reprezentând singura sursă de iod pentru sugarii alăptați exclusiv. Concentrația de iod în laptele matern reflectă direct statusul iodului la mamă, astfel încât un aport adecvat este esențial pentru a asigura dezvoltarea optimă a sugarului. Deficitul de iod la mamele care alăptează poate duce la concentrații scăzute de iod în laptele matern, ceea ce poate afecta dezvoltarea neurologică a copilului în primele luni de viață, o perioadă critică pentru dezvoltarea creierului.

Deficiența de iod

Deficiența de iod rămâne o problemă de sănătate publică în multe regiuni ale lumii, afectând dezvoltarea cognitivă, funcția tiroidei și starea generală de sănătate a populației. Identificarea și corectarea acestei deficiențe reprezintă o prioritate pentru sistemele de sănătate la nivel global.

Factori geografici care contribuie la deficiență: Distribuția neuniformă a iodului în scoarța terestră este principalul factor geografic care contribuie la deficiența de iod. Regiunile muntoase și dealurile sunt deosebit de predispuse la deficit de iod din cauza eroziunii și spălării solului de către ghețari, ploi și inundații de-a lungul timpului. Zonele îndepărtate de mare au, de asemenea, un conținut mai scăzut de iod în sol și, implicit, în alimentele cultivate local. Factorii climatici, precum precipitațiile abundente, pot accelera procesul de levigare a iodului din sol. În plus, anumite tipuri de sol, cum ar fi cele calcaroase, rețin mai puțin iodul. Acești factori geografici explică de ce populațiile din regiunile montane, cum ar fi Alpii, Anzii, Himalaya sau Carpații, au fost istoric afectate de tulburări cauzate de deficiența de iod.

Gușa și mărirea glandei tiroide: Gușa endemică reprezintă cea mai vizibilă manifestare a deficienței de iod și se caracterizează prin mărirea glandei tiroide. Când aportul de iod este insuficient, glanda tiroidă nu poate produce cantități adecvate de hormoni tiroidieni. Ca răspuns, hipofiza secretă mai mult hormon stimulator al tiroidei (TSH), care determină creșterea în dimensiune a glandei într-o încercare de a capta mai mult iod din sânge. Această mărire compensatorie poate varia de la o umflătură ușoară, abia perceptibilă, până la o masă voluminoasă care deformează gâtul și poate comprima traheea sau esofagul, provocând dificultăți de respirație sau de înghițire. În stadiile inițiale, gușa poate fi reversibilă prin suplimentarea cu iod, dar în cazurile cronice, modificările structurale ale glandei pot deveni permanente, necesitând intervenție chirurgicală.

Hipotiroidismul și simptomele asociate: Deficiența de iod poate duce la hipotiroidism, o afecțiune caracterizată prin producția insuficientă de hormoni tiroidieni. Simptomele hipotiroidismului includ oboseală persistentă, sensibilitate crescută la frig, creștere în greutate, constipație, piele uscată, căderea părului, voce răgușită, dureri musculare și articulare, menstruații neregulate la femei și scăderea libidoului. Funcțiile cognitive pot fi, de asemenea, afectate, manifestându-se prin dificultăți de concentrare, memorie slăbită și depresie. În cazurile severe și netratate, hipotiroidismul poate evolua către mixedem, o formă avansată a bolii caracterizată prin umflarea țesuturilor, încetinirea extremă a funcțiilor corporale și, în situații critice, comă mixedematoasă, care poate pune viața în pericol.

Probleme de dezvoltare la copii: Deficiența de iod în timpul dezvoltării fetale și în copilăria timpurie poate avea consecințe devastatoare și ireversibile. Forma cea mai severă, cretinismul endemic, apare atunci când deficitul de iod este sever în timpul sarcinii și se caracterizează prin retard mental profund, surditate, mutism, diformități scheletice și întârziere în dezvoltarea fizică. Chiar și deficiențele moderate de iod pot afecta dezvoltarea cognitivă a copiilor, ducând la un coeficient de inteligență redus cu 10-15 puncte. Deficitul de iod poate cauza, de asemenea, întârzieri în creștere, dezvoltare psihomotorie deficitară și performanțe școlare slabe. Studiile arată că suplimentarea cu iod înainte și în timpul sarcinii, precum și în primii ani de viață, poate preveni aceste probleme de dezvoltare și poate îmbunătăți semnificativ potențialul cognitiv al copiilor din regiunile cu deficit de iod.

Deficiențe intelectuale și cognitive: Impactul deficienței de iod asupra funcțiilor cognitive se extinde dincolo de copilărie, afectând și adulții. Cercetările au demonstrat că persoanele care trăiesc în zone cu deficit de iod prezintă adesea abilități cognitive reduse, inclusiv capacitate de concentrare diminuată, memorie de lucru deficitară și viteza de procesare a informațiilor scăzută. Aceste deficiențe cognitive pot limita capacitatea de învățare, productivitatea la locul de muncă și calitatea generală a vieții. La nivel populațional, deficitul de iod poate avea implicații socioeconomice semnificative, reducând potențialul intelectual colectiv și productivitatea economică. Studiile sugerează că eliminarea deficienței de iod prin programe de iodare a sării poate duce la îmbunătățiri cognitive la nivelul întregii populații, cu beneficii economice și sociale substanțiale pe termen lung.

Aspecte tehnice ale iodării sării

Procesul de iodare a sării implică considerente tehnice specifice pentru a asigura eficacitatea, stabilitatea și distribuția uniformă a iodului în produsul final. Înțelegerea acestor aspecte este esențială pentru implementarea cu succes a programelor de iodare a sării.

Metode de pulverizare cu iodat sau iodură de potasiu: Procesul de iodare a sării implică aplicarea precisă a compușilor de iod prin metode de pulverizare controlată. Tehnica cea mai frecvent utilizată constă în pulverizarea unei soluții apoase de iodat de potasiu (KIO₃) sau iodură de potasiu (KI) peste sarea rafinată, în timp ce aceasta se deplasează pe benzi transportoare. Sistemele moderne de pulverizare utilizează duze fine care asigură o distribuție uniformă a soluției, controlate electronic pentru a menține concentrația dorită de iod. Pentru producătorii mai mici, există și metode mai simple, cum ar fi tehnica de amestecare în lot, în care soluția de iod este adăugată și amestecată manual cu sarea. Indiferent de metoda utilizată, este esențial ca procesul să asigure o distribuție omogenă a iodului în întreaga masă de sare, pentru a garanta că fiecare porție conține cantitatea adecvată de iod.

Factori care afectează pierderea iodului: Stabilitatea iodului în sarea iodată poate fi afectată de diverși factori de mediu și de procesare. Umiditatea ridicată accelerează degradarea compușilor de iod, în special a iodurii de potasiu, care este mai puțin stabilă decât iodatul de potasiu. Expunerea prelungită la aer poate duce la oxidarea și sublimarea iodului, reducând conținutul efectiv din sare. Temperaturile ridicate, frecvente în regiunile tropicale, accelerează, de asemenea, pierderea iodului. Impuritățile din sare, în special compușii reducători, pot reacționa cu iodul, diminuându-i concentrația. Procesele de gătit, cum ar fi fierberea sau prăjirea, pot cauza pierderi semnificative de iod, variind între 20% și 60% în funcție de metoda de preparare și de durata expunerii la căldură. Pentru a compensa aceste pierderi potențiale, concentrația inițială de iod în sare este adesea stabilită la un nivel mai ridicat decât necesarul minim.

Tehnici adecvate de depozitare: Păstrarea corectă a sării iodate este esențială pentru menținerea conținutului de iod la nivelurile dorite. Sarea iodată trebuie depozitată în recipiente opace, etanșe, care o protejează de lumină, umiditate și căldură excesivă. Recipientele din plastic sau sticlă cu capace etanșe sunt ideale pentru uz casnic. La nivel industrial și comercial, sarea iodată trebuie depozitată în spații uscate, răcoroase, ferite de lumina directă a soarelui, iar sacii sau containerele trebuie să fie impermeabili. Rotația stocurilor este importantă pentru a asigura că sarea nu este păstrată pentru perioade îndelungate înainte de consum. În gospodării, se recomandă utilizarea unor cantități mai mici de sare iodată, care pot fi consumate într-o perioadă rezonabilă, și evitarea expunerii prelungite la aer prin închiderea corespunzătoare a recipientelor după fiecare utilizare.

Compararea sării iodate cu alte tipuri de sare

Piața oferă o varietate de tipuri de sare, fiecare cu caracteristici și proprietăți specifice. Înțelegerea diferențelor dintre sarea iodată și alte varietăți poate ajuta consumatorii să facă alegeri informate în funcție de nevoile lor nutriționale.

Sarea de masă iodată vs. sarea de mare: Principala diferență dintre sarea de masă iodată și sarea de mare constă în procesul de obținere și în compoziția lor. Sarea de masă iodată este extrasă din depozite subterane, rafinată pentru a elimina mineralele și impuritățile, și apoi îmbogățită cu iod. Are o textură fină și uniformă, cu cristale mici care se dizolvă rapid. În contrast, sarea de mare este obținută prin evaporarea apei de mare și conține urme naturale de minerale precum magneziu, calciu și potasiu, care îi conferă un gust ușor diferit. Sarea de mare poate conține cantități mici de iod natural, dar acestea sunt insuficiente pentru a satisface necesarul zilnic. Cristalele sării de mare sunt adesea mai mari și mai neregulate decât cele ale sării de masă, oferind o textură crocantă apreciată în anumite preparate culinare.

Diferențe nutriționale: Din punct de vedere nutrițional, principala diferență dintre sarea iodată și alte tipuri de sare este conținutul garantat de iod. Sarea iodată furnizează aproximativ 45 micrograme de iod per gram, contribuind semnificativ la necesarul zilnic de 150 micrograme pentru adulți. Deși sarea de mare și alte tipuri de sare speciale, precum sarea Himalaya sau sarea neagră, conțin diverse oligoelemente, acestea sunt prezente în cantități foarte mici, reprezentând mai puțin de 1% din doza zilnică recomandată. Conținutul de sodiu este similar în toate tipurile de sare, aproximativ 40% din greutate, deși sărurile cu cristale mai mari pot conține puțin mai puțin sodiu per volum datorită spațiilor dintre cristale. Este important de menționat că niciun tip de sare nu oferă avantaje semnificative în ceea ce privește reducerea aportului de sodiu, fiind necesară limitarea cantității totale consumate indiferent de varietate.

Gust și utilizări culinare: Diferențele de gust și textură între tipurile de sare influențează utilizările lor culinare. Sarea iodată are un gust curat, ușor mai amar pentru unii consumatori datorită compușilor de iod, și se dizolvă rapid, fiind ideală pentru gătit și copt. Sarea de mare are un gust mai complex datorită mineralelor reziduale și este adesea preferată pentru condimentarea finală a preparatelor. Cristalele mai mari oferă o experiență gustativă intensă și o textură crocantă apreciată în anumite feluri de mâncare. Sarea Himalaya, cu nuanța sa roz distinctivă, este folosită atât pentru gătit, cât și ca element decorativ. Sarea kosher, cu cristalele sale plate, este preferată de bucătari pentru capacitatea sa de a absorbi umiditatea de la suprafața cărnii și pentru controlul mai bun al cantității utilizate. Aceste diferențe subtile de gust și textură fac ca fiecare tip de sare să aibă locul său în bucătărie, alegerea depinzând de preferințele personale și de tipul de preparate.

Concepții greșite frecvente despre tipurile de sare: Există numeroase mituri și concepții greșite despre diferitele tipuri de sare disponibile pe piață. Una dintre cele mai răspândite este ideea că sarea de mare sau sarea Himalaya ar conține semnificativ mai puțin sodiu decât sarea de masă iodată, ceea ce este fals. Toate tipurile de sare conțin aproximativ 40% sodiu, diferențele fiind neglijabile din punct de vedere al impactului asupra sănătății. O altă concepție greșită este că sarea de mare ar fi o sursă naturală suficientă de iod, când în realitate conținutul său natural de iod este mult prea scăzut pentru a satisface necesarul zilnic. Unii consumatori cred, de asemenea, că sarea iodată are un gust artificial sau chimic pronunțat, deși testele oarbe arată că majoritatea oamenilor nu pot distinge între sarea iodată și cea neiodată. În plus, există percepția că sărurile colorate sau „exotice” ar avea proprietăți medicinale deosebite, deși dovezile științifice pentru astfel de afirmații sunt limitate sau inexistente.

Considerații practice pentru consum

Integrarea sării iodate în alimentația zilnică necesită o abordare echilibrată, care să țină cont atât de beneficiile iodului, cât și de riscurile asociate cu un consum excesiv de sodiu. Există strategii practice pentru a optimiza aportul de iod menținând în același timp un consum moderat de sare.

Aport zilnic recomandat de sare (5g pe zi): Organizația Mondială a Sănătății recomandă un consum zilnic de sare de maximum 5 grame pentru adulți, echivalentul unei lingurițe rase. Această cantitate asigură aproximativ 150 micrograme de iod, presupunând că sarea este iodată la concentrația standard de 30 mg/kg. Este important de înțeles că această recomandare se referă la cantitatea totală de sare consumată, incluzând atât sarea adăugată în timpul gătitului și la masă, cât și cea prezentă în alimentele procesate. În realitate, majoritatea oamenilor consumă mult mai multă sare decât această limită recomandată, în special din alimente procesate și mese luate în oraș. Reducerea consumului de sare la nivelul recomandat poate contribui la prevenirea hipertensiunii arteriale și a bolilor cardiovasculare, reprezentând o măsură importantă pentru sănătatea publică.

Echilibrarea restricției de sodiu cu necesarul de iod: Pentru persoanele care trebuie să limiteze aportul de sodiu din motive medicale, cum ar fi hipertensiunea arterială sau insuficiența cardiacă, poate apărea o dilemă între reducerea consumului de sare și asigurarea unui aport adecvat de iod. În aceste situații, este esențială o abordare echilibrată și personalizată. Utilizarea moderată a sării iodate în prepararea alimentelor, combinată cu includerea în dietă a unor surse naturale de iod, poate ajuta la menținerea unui echilibru optim. Condimentele și ierburile aromatice pot înlocui parțial sarea pentru a îmbunătăți gustul mâncărurilor. Pentru persoanele cu restricții severe de sodiu, medicul poate recomanda suplimente de iod sub formă de tablete sau picături, care furnizează iodul necesar fără aportul suplimentar de sodiu.

Surse alternative de iod în alimentație: Deși sarea iodată reprezintă cea mai accesibilă și răspândită sursă de iod, există și alte alimente care pot contribui la aportul zilnic. Fructele de mare și peștele de ocean sunt surse excelente de iod, în special algele marine (nori, kombu, wakame), care conțin cantități ridicate. Produsele lactate, inclusiv laptele, iaurtul și brânzeturile, conțin iod datorită proceselor de igienizare a echipamentelor de muls și a suplimentării furajelor animalelor. Ouăle, în special gălbenușul, furnizează, de asemenea, iod. Dintre fructe și legume, cele cultivate în soluri bogate în iod pot conține cantități moderate. Pâinea și produsele de panificație pot contribui la aportul de iod dacă în procesul de fabricație se utilizează agenți de tratare a făinii care conțin iod. Pentru vegani și persoanele cu alergii alimentare, care pot avea dificultăți în obținerea iodului din sursele convenționale, algele marine și suplimentele de iod pot fi opțiuni importante.

Gătitul cu sare iodată: Utilizarea sării iodate în procesul de gătit necesită câteva considerații specifice pentru a maximiza beneficiile nutriționale. Deși iodul din sare poate fi parțial pierdut în timpul gătitului, în special în preparatele cu timp lung de fierbere, cantitatea rămasă este de obicei suficientă pentru a contribui semnificativ la aportul zilnic. Pentru a minimiza pierderile, se recomandă adăugarea sării iodate spre sfârșitul procesului de gătire, mai ales în cazul supelor și tocănițelor. Sarea folosită pentru condimentarea la masă a alimentelor deja gătite își păstrează integral conținutul de iod. În cazul conservării alimentelor prin sărare sau murare, procesele prelungite pot duce la pierderi mai mari de iod, fiind recomandată utilizarea unei cantități ușor mai mari de sare iodată. Este important de menționat că sarea iodată nu modifică gustul, culoarea sau textura alimentelor atunci când este utilizată în cantități normale pentru gătit.