Cavitatea bucala: functii, sistem salivar, inervatie, boli si afectiuni

Inervația și vascularizația bogată permit funcționarea optimă a acestui sistem. Afecțiunile cavității bucale variază de la carii dentare și boli parodontale până la infecții orale și tumori. Menținerea sănătății orale prin igienă adecvată, controale stomatologice regulate și evitarea obiceiurilor dăunătoare este esențială. De asemenea, cavitatea bucală poate reflecta starea generală de sănătate, manifestările orale ale bolilor sistemice fiind adesea primele semne ale acestora.

Anatomia și Structura Cavității Bucale

Cavitatea bucală reprezintă o structură anatomică complexă care formează prima parte a sistemului digestiv. Aceasta este delimitată de buze, obraji, palat și planșeul bucal, având o organizare specifică adaptată funcțiilor sale multiple.

Limitele și Diviziunile: Cavitatea bucală este delimitată anterior de buze, lateral de obraji, superior de palatul dur și moale, iar inferior de planșeul bucal și limbă. Aceasta se împarte în două regiuni principale: vestibulul bucal, spațiul dintre buze/obraji și arcadele dentare, și cavitatea bucală propriu-zisă, care se întinde de la arcadele dentare până la istmul faringian. Vestibulul comunică cu exteriorul prin orificiul bucal și cu cavitatea propriu-zisă prin spațiile interdentare și retromolare. Această compartimentare permite manipularea eficientă a alimentelor în timpul masticației.

Buzele și Obrajii: Buzele formează limita anterioară a cavității bucale și sunt structuri musculo-membranoase cu rol esențial în alimentație și vorbire. Structura buzelor include mușchiul orbicular al gurii, acoperit la exterior de piele și la interior de mucoasă. Zona de tranziție dintre piele și mucoasă, numită vermilion, conferă culoarea roșiatică caracteristică. Obrajii, formați din mușchiul buccinator și țesut adipos, delimitează lateral cavitatea bucală. Aceștia conțin glandele salivare accesorii și sunt tapetați la interior de mucoasa bucală. Împreună, buzele și obrajii ajută la reținerea alimentelor în timpul masticației și la formarea sunetelor în timpul vorbirii.

Limba: Limba este un organ musculos mobil situat în planșeul cavității bucale, cu rol fundamental în masticație, deglutiție, vorbire și percepția gustativă. Anatomic, limba se împarte în vârf, corp și rădăcină, fiind fixată de planșeul bucal prin frenul lingual. Suprafața dorsală a limbii este acoperită de papile gustative de diferite tipuri: filiforme, fungiforme, foliate și circumvalate, acestea din urmă formând un V la baza limbii. Mușchii intrinseci ai limbii permit modificări ale formei, în timp ce mușchii extrinseci controlează mișcările complexe necesare pentru masticație și articularea sunetelor.

Palatul (Dur și Moale): Palatul formează tavanul cavității bucale și se împarte în două regiuni distincte. Palatul dur, situat anterior, este format din procesele palatine ale maxilarului și oasele palatine, fiind acoperit de mucoasă. Acesta prezintă rugozități transversale numite rafe palatine care facilitează manipularea alimentelor. Palatul moale, situat posterior, este o structură musculo-membranoasă mobilă care se termină cu uvula. Acesta funcționează ca o valvă care se ridică în timpul deglutiției pentru a închide comunicarea cu nazofaringele, prevenind astfel refluxul alimentelor în cavitatea nazală.

Planșeul Bucal: Planșeul cavității bucale este format din țesuturi moi situate sub limbă, între mandibulă și limbă. Principalele structuri ale planșeului bucal sunt mușchii milohioidieni, care formează o diafragmă musculară, și mușchii geniohioidieni. Aici se găsesc orificiile de deschidere ale glandelor salivare submandibulare (canalul Wharton) și sublinguale. Mucoasa care acoperă planșeul bucal este subțire și bogat vascularizată, permițând absorbția rapidă a anumitor medicamente administrate sublingual. Această regiune este importantă în controlul mișcărilor limbii și în procesul de deglutiție.

Arcadele Dentare și Dinții: Arcadele dentare sunt structuri în formă de semicerc formate din dinți implantați în procesele alveolare ale maxilarului și mandibulei. La adulți, dentația permanentă include 32 de dinți: 8 incisivi, 4 canini, 8 premolari și 12 molari. Fiecare dinte este compus din coroană (porțiunea vizibilă), gât și rădăcină (ancorată în alveola dentară). Structural, dinții conțin smalț (cel mai dur țesut din organism), dentină, cement și pulpă dentară. Arcadele dentare superioare și inferioare se articulează, permițând funcții esențiale precum masticația, fonația și menținerea esteticii faciale.

Gingia (Gingiile): Gingia reprezintă mucoasa care acoperă procesele alveolare și înconjoară colul dinților, formând un sigiliu protector în jurul acestora. Structural, gingia se împarte în gingia liberă (marginală), care formează șanțul gingival în jurul dintelui, gingia atașată, fixată ferm de periostul osului alveolar, și gingia interdentară (papila interdentară). Culoarea normală a gingiei este roz pal, cu o textură caracteristică „coajă de portocală”. Sănătatea gingiei este esențială pentru menținerea dinților și prevenirea bolilor parodontale. Inflamația gingiei (gingivita) reprezintă primul semn al bolii parodontale și se manifestă prin roșeață, edem și sângerare la periaj.

Funcțiile Cavității Bucale

Cavitatea bucală îndeplinește multiple funcții vitale, fiind implicată în procese esențiale precum alimentația, comunicarea și respirația. Complexitatea structurală a acesteia permite realizarea unor activități diverse și specializate.

Funcțiile Digestive: Cavitatea bucală reprezintă prima etapă a procesului digestiv, unde alimentele sunt procesate mecanic și chimic. Masticația, realizată prin mișcările coordonate ale maxilarelor și limbii, fragmentează alimentele în particule mai mici, mărind suprafața de contact pentru enzimele digestive. Saliva, secretată de glandele salivare, conține amilază salivară (ptialină) care inițiază digestia carbohidraților. Umectarea alimentelor facilitează formarea bolului alimentar, care este apoi împins spre faringe prin mișcările limbii în timpul deglutiției. Receptorii gustativi de pe limbă permit evaluarea calității alimentelor, contribuind la acceptarea sau respingerea acestora.

Funcțiile de Comunicare: Cavitatea bucală joacă un rol fundamental în producerea vorbirii articulate, fiind principalul organ al fonației. Structurile sale, în special limba, buzele, dinții și palatul, modifică sunetele produse la nivelul laringelui, transformându-le în foneme distincte. Limba, prin mișcările sale precise, modulează fluxul de aer și creează consoanele și vocalele. Buzele contribuie la formarea sunetelor labiale, iar dinții și palatul sunt esențiali pentru sunetele dentale și palatale. Deficiențele structurale sau funcționale ale cavității bucale pot determina tulburări de vorbire, evidențiind importanța integrității acesteia pentru comunicarea verbală eficientă.

Funcțiile Respiratorii: Deși nasul reprezintă calea principală pentru respirație, cavitatea bucală servește ca o cale respiratorie alternativă sau suplimentară. În situații de efort fizic intens sau în cazul obstrucției nazale, respirația orală devine predominantă. Cavitatea bucală umidifică, încălzește și filtrează parțial aerul inspirat, deși mai puțin eficient decât cavitatea nazală. Respirația orală cronică poate avea consecințe negative, precum uscarea mucoasei, modificări ale dezvoltării faciale la copii și creșterea susceptibilității la infecții respiratorii. Coordonarea între respirație și deglutiție este esențială pentru prevenirea aspirației alimentelor în căile respiratorii.

Funcțiile Senzoriale: Cavitatea bucală reprezintă un important centru senzorial, găzduind receptori specializați pentru gust, tactil, termic și durere. Papilele gustative, localizate predominant pe limbă, dar și pe palatul moale și epiglotă, permit percepția celor cinci gusturi fundamentale: dulce, sărat, acru, amar și umami. Sensibilitatea tactilă fină a limbii și mucoasei bucale permite detectarea texturii alimentelor și a corpurilor străine. Receptorii termici identifică temperatura alimentelor, protejând împotriva leziunilor termice. Inervația bogată a cavității bucale asigură o sensibilitate dureroasă accentuată, servind ca mecanism de apărare împotriva traumatismelor și infecțiilor.

Sistemul Salivar și Cavitatea Bucală

Sistemul salivar reprezintă un component esențial al cavității bucale, având un rol crucial în menținerea sănătății orale și în funcțiile digestive. Acest sistem complex produce și secretă saliva, un fluid vital pentru numeroase procese fiziologice.

Glandele Salivare Majore: Cele trei perechi de glande salivare majore sunt responsabile pentru producerea a aproximativ 90% din volumul total al salivei. Glandele parotide, cele mai mari, sunt situate în fața urechilor și secretă o salivă seroasă, bogată în amilază, prin canalul Stenon care se deschide la nivelul mucoasei bucale în dreptul molarului doi superior. Glandele submandibulare, localizate în regiunea submandibulară, produc o salivă mucoasă (sero-mucoasă) care se varsă în cavitatea bucală prin canalul Wharton, la baza frenului lingual. Glandele sublinguale, cele mai mici dintre glandele majore, sunt situate sub limbă și secretă o salivă predominant mucoasă prin canalele Rivinius și Bartholin, contribuind la lubrifierea bolului alimentar.

Glandele Salivare Minore: Distribuite în întreaga mucoasă a cavității bucale, glandele salivare minore sunt numeroase (600-1000) și produc aproximativ 10% din volumul salivar total. Acestea includ glandele labiale, bucale, palatine, linguale și glandele lui von Ebner. Deși mici ca dimensiune, aceste glande secretă continuu o salivă bogată în mucină și imunoglobulina A secretorie, având un rol important în menținerea umidității mucoasei și în apărarea imunologică locală. Glandele minore sunt deosebit de importante în perioadele de repaus, când secretia glandelor majore este redusă, asigurând umiditatea constantă a mucoasei bucale.

Funcțiile Salivei: Saliva îndeplinește multiple funcții esențiale pentru sănătatea orală și digestia inițială. Funcția digestivă este realizată prin amilaza salivară, care inițiază degradarea amidonului, și prin lipaza linguală, care acționează asupra trigliceridelor. Funcția de protecție include neutralizarea acizilor produși de bacteriile orale prin sistemele tampon (bicarbonat, fosfat, proteine), remineralizarea smalțului dentar prin aportul de calciu și fosfat, și acțiunea antimicrobiană prin enzime precum lizozimul, lactoferina și peroxidaza. Saliva facilitează deglutiția și vorbirea prin lubrifierea mucoasei și a bolului alimentar. De asemenea, joacă un rol în percepția gustativă, solubilizând substanțele și transportându-le către receptorii gustativi.

Inervația și Vascularizația

Cavitatea bucală beneficiază de o inervație și vascularizație bogată, esențiale pentru funcțiile sale complexe și pentru menținerea homeostaziei locale. Aceste sisteme asigură sensibilitatea, controlul motor și aportul nutritiv necesar țesuturilor orale.

Inervația: Inervația senzitivă a cavității bucale provine predominant din ramurile nervului trigemen (nervul cranian V). Diviziunea maxilară (V2) inervează buza superioară, dinții superiori, gingia superioară, palatul dur și partea anterioară a palatului moale prin nervii intraorbitali, alveolar superior și palatini. Diviziunea mandibulară (V3) inervează buza inferioară, dinții inferiori, gingia inferioară și două treimi anterioare ale limbii prin nervii alveolar inferior, lingual și bucal. Inervația motorie a mușchilor masticatori provine din ramura mandibulară a trigemenului, iar mușchii mimicii faciale sunt inervați de nervul facial (VII). Limba prezintă o inervație complexă: senzitivitatea generală prin nervul lingual, gustul prin nervul corzii timpanului (ramură a facialului) pentru două treimi anterioare și prin nervul glosofaringian (IX) pentru treimea posterioară, iar motricitatea prin nervul hipoglos (XII).

Vascularizația: Vascularizația arterială a cavității bucale derivă din ramurile arterei carotide externe. Artera facială irigă buzele, obrajii și planșeul bucal prin ramurile sale: artera labială superioară și inferioară, artera bucală și artera submentală. Artera maxilară, prin ramurile sale alveolare superioare și inferioare, asigură vascularizația arcadelor dentare și a gingiilor. Palatul dur este irigat de artera palatină descendentă, iar palatul moale de artera palatină ascendentă. Limba primește sânge prin artera linguală, care se împarte în arterele profundă a limbii, dorsală a limbii și sublinguale. Drenajul venos urmează, în general, traseul arterial, vărsându-se în vena jugulară internă prin venele facială, linguală și maxilară. Această vascularizație bogată explică sângerările abundente în cazul traumatismelor orale și potențialul de vindecare rapidă a leziunilor.

Bolile și Afecțiunile Frecvente

Cavitatea bucală poate fi afectată de numeroase patologii care variază de la afecțiuni minore până la boli grave cu impact semnificativ asupra sănătății generale. Cunoașterea acestor afecțiuni este esențială pentru diagnosticul precoce și tratamentul adecvat.

Afecțiunile Dentare

Cariile dentare reprezintă una dintre cele mai frecvente boli cronice la nivel mondial, caracterizate prin demineralizarea progresivă a smalțului și dentinei sub acțiunea acizilor produși de bacteriile din placa dentară. Factorii predispozanți includ igiena orală deficitară, alimentația bogată în carbohidrați fermentabili și fluxul salivar redus. Pulpita, inflamația pulpei dentare, apare ca o complicație a cariilor netratate și se manifestă prin durere intensă, spontană sau provocată de stimuli termici. Traumatismele dentare, frecvente în special la copii și sportivi, pot duce la fracturi coronare, luxații sau avulsii dentare, necesitând intervenție de urgență pentru salvarea dintelui.

Bolile Gingivale și Parodontale

Gingivita, caracterizată prin inflamația gingiei marginale, reprezintă stadiul inițial al bolii parodontale și se manifestă prin roșeață, edem și sângerare la periaj. Netratată, aceasta poate evolua spre parodontită, o afecțiune inflamatorie cronică care afectează țesuturile de susținere ale dinților, ducând la formarea pungilor parodontale, resorbția osului alveolar și, eventual, la mobilitate dentară și pierderea dinților. Factorii de risc includ igiena orală deficitară, fumatul, diabetul zaharat și predispoziția genetică. Recesiunile gingivale, caracterizate prin migrarea apicală a marginii gingivale, expun rădăcina dintelui și pot cauza hipersensibilitate dentară și probleme estetice.

Bolile Mucoasei

Stomatitele reprezintă inflamații ale mucoasei bucale cu etiologie variată: infecțioasă, traumatică, alergică sau autoimună. Aftele bucale, ulcerații dureroase cu margini eritematoase și centru alb-gălbui, afectează frecvent mucoasa nekeratinizată și au o evoluție autolimitată de 7-14 zile. Lichenul plan oral, o afecțiune inflamatorie cronică cu componentă autoimună, se manifestă prin leziuni reticulare albe (strii Wickham) sau eroziv-ulcerative, predominant pe mucoasa jugală. Leucoplazia, o placă albă aderentă care nu poate fi îndepărtată prin raclaj, reprezintă cea mai frecventă leziune potențial malignă a cavității bucale, fiind asociată cu fumatul și consumul de alcool.

Infecțiile Orale

Candidoza orală, cauzată de supracreșterea fungilor din genul Candida, se manifestă prin plăci albe pseudomembranoase sau eritem difuz și apare frecvent la persoanele imunocompromise sau în urma tratamentelor antibiotice. Herpesul labial, cauzat de virusul herpes simplex tip 1, se manifestă prin vezicule grupate pe fond eritematos, care se transformă în ulcerații și cruste. Gingivostomatita herpetică primară, forma de debut a infecției herpetice, afectează în special copiii și se caracterizează prin febră, adenopatie și multiple vezicule și ulcerații dureroase. Abcesele dentoalveolare reprezintă colecții purulente localizate, de obicei cu origine odontogenă, manifestate prin durere pulsatilă, edem și tumefacție.

Tumorile Cavității Bucale

Tumori Benigne: Tumorile benigne ale cavității bucale includ diverse entități cu origine în diferite țesuturi. Fibroamele reprezintă proliferări nodulare ale țesutului conjunctiv, apărând frecvent ca reacție la traumatisme cronice, în special pe mucoasa jugală și marginea limbii. Papiloamele, cauzate de virusul papiloma uman, apar ca excrescențe exofitice cu aspect de conopidă, predominant pe palatul moale și limbă. Hemangioamele, malformații vasculare congenitale, se prezintă ca leziuni roșii-violacei care pălesc la presiune și pot afecta buzele, limba sau mucoasa jugală. Granuloamele piogene apar ca răspuns la iritații locale, prezentându-se ca leziuni exofitice, roșii, friabile, cu tendință la sângerare. Chisturile mucoase (mucocelele) rezultă din obstrucția canalelor glandelor salivare minore și se localizează predominant pe buza inferioară.

Tumori Maligne (Cancerul Oral): Carcinomul cu celule scuamoase reprezintă aproximativ 90% din cancerele orale, apărând predominant la bărbații peste 50 de ani, cu factori de risc precum fumatul, consumul de alcool și infecția cu virusul papiloma uman. Clinic, se manifestă inițial ca o placă albă sau roșie, evoluând spre o ulcerație cu margini indurate care nu se vindecă în decurs de două săptămâni. Localizările predilecte includ limba (marginile laterale și ventrală), planșeul bucal și complexul palato-amigdalian. Melanomul oral, deși rar, reprezintă o formă agresivă de cancer, manifestându-se ca o leziune pigmentată, asimetrică, cu margini neregulate, predominant pe palatul dur și gingia maxilară. Carcinomul mucoepidermoid și adenocarcinomul afectează glandele salivare minore din cavitatea bucală. Prognosticul cancerului oral depinde de stadiul la diagnostic, localizare și prezența metastazelor, subliniind importanța examinărilor orale regulate pentru detectarea precoce.

Prevenția și Menținerea Sănătății Orale

Menținerea sănătății cavității bucale necesită o abordare proactivă, combinând practici de igienă personală cu îngrijire profesională și alegeri de stil de viață sănătoase. Aceste măsuri preventive sunt esențiale pentru evitarea afecțiunilor orale și pentru menținerea funcționalității optime a cavității bucale.

Practicile de Igienă Orală: Periajul dentar corect reprezintă fundamentul igienei orale, fiind recomandat de două ori pe zi, timp de minimum două minute, utilizând o pastă de dinți cu fluor. Tehnica optimă implică mișcări circulare blânde, cu o periuță cu peri moi, acoperind toate suprafețele dentare și marginea gingivală. Curățarea spațiilor interdentare prin utilizarea aței dentare sau a periuțelor interdentare este esențială pentru îndepărtarea plăcii bacteriene din zonele inaccesibile periuței convenționale. Curățarea limbii, utilizând o periuță sau un curățător lingual, reduce încărcătura bacteriană și previne halitoza. Utilizarea apei de gură ca adjuvant, în special a celor cu proprietăți antimicrobiene sau cu fluor, poate completa rutina de igienă orală, fără a înlocui însă periajul și utilizarea aței dentare.

Controalele Stomatologice Regulate: Vizitele periodice la medicul stomatolog, recomandate la fiecare șase luni, permit detectarea precoce a problemelor dentare și parodontale înainte ca acestea să devină simptomatice sau să necesite tratamente extensive. Detartrajul profesional și periajul profesional îndepărtează tartrul și placa bacteriană acumulate, prevenind gingivita și parodontita. Examinarea completă a cavității bucale de către specialist poate identifica leziuni potențial maligne în stadii incipiente, când tratamentul este mai eficient și mai puțin invaziv. Radiografiile dentare periodice permit vizualizarea structurilor neaccesibile examinării clinice, precum spațiile interdentare și regiunea periapicală, facilitând diagnosticul precoce al cariilor interproximale și al leziunilor periapicale.

Considerații Dietetice: Alimentația echilibrată, bogată în fructe, legume, proteine de calitate și grăsimi sănătoase, furnizează nutrienții necesari pentru menținerea sănătății țesuturilor orale. Limitarea consumului de alimente și băuturi cu conținut ridicat de zahăr reduce riscul de carii dentare, deoarece bacteriile cariogene metabolizează zaharurile, producând acizi care demineralizează smalțul. Evitarea gustărilor frecvente între mese permite salivei să neutralizeze acizii și să remineralizeze smalțul. Consumul adecvat de apă stimulează producția de salivă și ajută la îndepărtarea resturilor alimentare și a bacteriilor. Alimentele bogate în calciu și fosfor, precum produsele lactate, contribuie la remineralizarea smalțului dentar și la menținerea densității osoase a maxilarelor.

Tratamentele cu Fluor și Sigilările Dentare: Fluorizarea reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenție a cariilor dentare. Aplicarea profesională de fluor sub formă de geluri, spume sau vernisuri oferă o protecție suplimentară, în special pentru persoanele cu risc cariogen crescut. Sigilările dentare constau în aplicarea unui material rășinic fluid pe suprafețele ocluzale ale molarilor și premolarilor, creând o barieră fizică împotriva acumulării de placă bacteriană și alimente în șanțurile și fosetele acestor dinți. Această procedură, recomandată în special copiilor și adolescenților, reduce semnificativ riscul de carii pe suprafețele ocluzale, care sunt deosebit de vulnerabile din cauza morfologiei lor complexe.

Evitarea Obiceiurilor Dăunătoare: Renunțarea la fumat și la consumul de tutun sub orice formă reduce riscul de cancer oral, boală parodontală și colorații dentare. Limitarea consumului de alcool, în special când este combinat cu fumatul, scade riscul de dezvoltare a leziunilor premaligne și a cancerului oral. Evitarea obiceiurilor parafuncționale, precum bruxismul (scrâșnitul dinților) și roaderea obiectelor dure, previne uzura prematură a dinților, fracturile dentare și disfuncțiile articulației temporomandibulare. Utilizarea protecțiilor bucale în timpul activităților sportive cu risc de traumatisme orofaciale reduce incidența și severitatea leziunilor dentare și ale țesuturilor moi.

Cavitatea Bucală ca Fereastră Diagnostică

Cavitatea bucală reprezintă un important indicator al stării generale de sănătate, manifestările orale ale diverselor afecțiuni sistemice oferind adesea primele semne ale acestora. Examinarea atentă a structurilor orale poate furniza informații valoroase pentru diagnosticul precoce al unor boli complexe.

Manifestările Orale ale Bolilor Sistemice: Diabetul zaharat se poate manifesta oral prin xerostomie, gingivită și parodontită severă, vindecarea întârziată a plăgilor și infecții fungice recurente. Bolile cardiovasculare pot determina paloare a mucoasei în anemii, cianoza în insuficiența cardiacă sau peteșii în trombocitopenii. Afecțiunile gastrointestinale precum boala Crohn pot prezenta leziuni orale caracteristice: ulcerații aftoase, edem labial și aspect de „piatră de pavaj” al mucoasei bucale. Refluxul gastroesofagian cauzează eroziuni dentare pe suprafețele palatinale ale dinților superiori. Bolile autoimune precum lupusul eritematos sistemic se pot manifesta prin leziuni orale discoidale și ulcerații, în timp ce sindromul Sjögren determină xerostomie severă și carii multiple. Infecția cu HIV prezintă manifestări orale caracteristice precum candidoza, leucoplazia păroasă, gingivita ulcero-necrotică și sarcomul Kaposi.

Semnele Orale ale Deficiențelor Nutriționale: Deficiența de vitamina B12 și acid folic se manifestă prin glosită atrofică, caracterizată prin limbă roșie, lucioasă și dureroasă, precum și prin stomatită angulară. Deficiența de vitamina C (scorbutul) determină gingii edematoase, sângerânde, de culoare roșie-violacee, cu tendință la necroză. Deficiența de fier cauzează paloarea mucoasei, glosită atrofică și sindromul Plummer-Vinson (disfagie, glosită și anemie feriprivă). Deficiența de vitamina A poate duce la metaplazie scuamoasă a glandelor salivare și xerostomie, în timp ce deficiența de vitamina D afectează mineralizarea osoasă, putând duce la întârzierea erupției dentare și hipoplazia smalțului la copii. Malnutriția proteino-calorică se asociază cu atrofia mucoasei orale, întârzierea vindecării și susceptibilitate crescută la infecții oportuniste.

Indicatorii Orali ai Tulburărilor Imune: Lichen planul oral, caracterizat prin leziuni reticulare albe bilaterale pe mucoasa jugală, reprezintă o manifestare a dereglărilor imune mediate celular. Pemfigusul vulgar, o boală autoimună gravă, debutează frecvent cu leziuni orale: vezicule care se rup rapid, lăsând ulcerații dureroase pe mucoasa bucală și gingivală. Pemfigoidul cicatricial afectează predominant mucoasa gingivală, determinând gingivită descuamativă. Eritemul polimorf, o reacție de hipersensibilitate, poate prezenta leziuni orale caracteristice, inclusiv ulcerații și cruste hemoragice pe buze. Sindromul Behçet include aftoză orală recurentă severă ca manifestare principală. Granulomatoza cu poliangeită (Wegener) poate prezenta hiperplazie gingivală caracteristică „în căpșună”. Recunoașterea acestor manifestări orale permite diagnosticul precoce și inițierea promptă a tratamentului pentru aceste afecțiuni imune potențial grave.