Escara sacrala: cauze, semne, complicatii, preventie si tratament

Vindecarea acestor leziuni poate dura săptămâni sau luni, în funcție de severitatea lor și de prezența factorilor de risc asociați. Tratamentul implică îngrijirea atentă a plăgii, schimbarea frecventă a poziției pacientului și asigurarea unei nutriții adecvate.

Ce este escara sacrală?

Escara sacrală este o leziune care afectează pielea și țesuturile profunde din regiunea sacrală, apărând ca urmare a presiunii constante exercitate asupra acestei zone. Această afecțiune poate evolua rapid de la o simplă roșeață a pielii până la o rană profundă care poate ajunge până la os.

Definiție și descriere: Escara sacrală reprezintă o leziune localizată la nivelul pielii și țesuturilor subiacente din regiunea sacrală, cauzată de presiunea prelungită care determină întreruperea circulației sanguine în zona afectată. Această întrerupere a fluxului sanguin duce la moartea celulelor și formarea unei plăgi care poate varia în adâncime, de la superficială până la foarte profundă, afectând multiple straturi de țesut.

Localizări frecvente și anatomie implicată: Regiunea sacrală este deosebit de vulnerabilă la dezvoltarea escarelor din cauza proeminențelor osoase și a presiunii crescute exercitate în această zonă în timpul șezutului sau poziției culcat. Anatomic, zona include osul sacral, țesutul adipos subcutanat și pielea supraiacentă. Vascularizația bogată a regiunii poate fi compromisă rapid prin presiune prelungită, ducând la ischemie tisulară.

Stadializarea escarelor sacrale: Procesul de dezvoltare a escarelor sacrale cuprinde patru stadii distincte. În primul stadiu, pielea prezintă roșeață și nu își schimbă culoarea la presiune. În stadiul doi apar vezicule sau zone superficiale denudată. Stadiul trei implică pierderea completă a grosimii pielii, iar în stadiul patru se observă distrugerea extinsă a țesutului, putând ajunge până la os și mușchi.

Cauze și factori de risc

Dezvoltarea escarelor sacrale este influențată de multiple cauze și factori de risc care acționează simultan asupra țesuturilor vulnerabile. Identificarea și înțelegerea acestor factori este esențială pentru prevenție și tratament.

Presiunea prelungită: Presiunea constantă exercitată asupra regiunii sacrale împiedică circulația sanguină normală în țesuturi. Când această presiune depășește presiunea capilarelor timp îndelungat, fluxul sanguin este compromis, ducând la moartea celulară și formarea escarei. Această situație apare frecvent la pacienții imobilizați la pat sau în scaunul cu rotile.

Forțele de frecare și forfecare: Forțele de frecare apar când pielea se deplasează pe suprafețe precum cearșafurile, iar forțele de forfecare se produc când țesuturile profunde alunecă în raport cu pielea. Aceste forțe pot deteriora vasele de sânge mici și pot accelera formarea escarelor sacrale prin compromiterea integrității țesuturilor.

Umiditatea: Expunerea prelungită la umiditate, cauzată de transpirație sau incontinență, macerează pielea și o face mai vulnerabilă la leziuni. Prezența continuă a urinei sau materiilor fecale poate irita pielea și crește riscul de infectare a țesuturilor afectate.

Imobilitatea și sensibilitatea limitată: Pacienții cu mobilitate redusă sau paralizie nu pot schimba poziția pentru a reduce presiunea exercitată asupra zonelor vulnerabile. Absența senzației de durere sau disconfort împiedică pacientul să își dea seama când trebuie să își schimbe poziția.

Nutriția și hidratarea deficitară: Aportul inadecvat de proteine, vitamine și minerale afectează capacitatea organismului de a menține integritatea pielii și de a vindeca leziunile existente. Deshidratarea reduce elasticitatea pielii și rezistența acesteia la presiune și forțe mecanice.

Vârsta înaintată și afecțiunile medicale: Persoanele vârstnice au pielea mai subțire și mai fragilă, iar prezența unor boli cronice precum diabetul zaharat sau bolile cardiovasculare poate întârzia vindecarea și crește riscul de complicații.

Semne, simptome și diagnostic

Recunoașterea precoce a semnelor și simptomelor escarelor sacrale este crucială pentru prevenirea progresiei și complicațiilor acestora.

Semne și simptome precoce: Primele manifestări includ roșeață persistentă a pielii, căldură locală și modificări ale texturii pielii în zona sacrală. Pacientul poate acuza disconfort sau durere locală, iar pielea poate părea lucioasă sau uscată.

Simptome avansate și semne de infecție: În stadiile mai avansate apar ulcerații, secreții purulente și miros neplăcut. Semnele de infecție includ febră, roșeață extinsă în jurul leziunii și durere intensă. Țesuturile din jurul plăgii pot deveni tumefiate și sensibile.

Evaluare diagnostică și stadializare: Diagnosticul se bazează pe examinarea fizică atentă a zonei afectate. Medicul evaluează dimensiunea, profunzimea și caracteristicile leziunii, precum și prezența semnelor de infecție. Stadializarea corectă ghidează alegerea tratamentului și permite monitorizarea evoluției.

Instrumente de evaluare a riscului: Scala Braden reprezintă instrumentul principal de evaluare a riscului de dezvoltare a escarelor sacrale, luând în considerare șase parametri esențiali: percepția senzorială, umiditatea, activitatea fizică, mobilitatea, nutriția și forțele de frecare. Evaluarea se realizează periodic, iar un scor mai mic de 18 puncte indică un risc crescut de apariție a escarelor. Rezultatele acestei evaluări permit implementarea măsurilor preventive personalizate și monitorizarea eficientă a pacienților vulnerabili.

Complicații

Escarele sacrale netratate pot evolua spre complicații severe care pun în pericol viața pacientului. Acestea variază de la infecții locale până la manifestări sistemice grave, necesitând intervenție medicală promptă.

Complicații locale: Celulita reprezintă o infecție bacteriană a țesuturilor moi din jurul escarei, manifestată prin roșeață, căldură locală și edem. Tracturile sinoase sunt tuneluri care se formează sub piele, conectând escara cu țesuturile profunde. Aceste complicații locale pot întârzia vindecarea și pot necesita tratament antibiotic specific și debridare chirurgicală.

Infecții profunde: Osteomielita apare când infecția se extinde la nivelul osului sacral, provocând durere severă și distrugere osoasă. Artrita septică afectează articulațiile adiacente zonei sacrale, manifestându-se prin inflamație articulară și limitarea mobilității. Ambele condiții necesită tratament antibiotic prelungit și uneori intervenție chirurgicală.

Complicații sistemice: Septicemia reprezintă o complicație gravă care apare când bacteriile din escară pătrund în circulația sanguină, provocând febră, hipotensiune și insuficiență multiplă de organ. Ulcerul Marjolin este o transformare malignă rară a escarei cronice în carcinom scuamos, necesitând excizie chirurgicală largă.

Prevenție

Prevenirea escarelor sacrale se bazează pe identificarea factorilor de risc și implementarea unor măsuri proactive de protecție a țesuturilor vulnerabile. Strategiile preventive eficiente reduc semnificativ incidența acestor leziuni.

Poziționare și redistribuirea presiunii: Schimbarea poziției pacientului trebuie efectuată la intervale regulate, cel puțin o dată la două ore. Tehnicile corecte de poziționare includ utilizarea pernelor și suporturilor speciale pentru menținerea alinierii corpului și evitarea presiunii directe pe zonele vulnerabile. Manevrele de transfer și mobilizare trebuie executate cu atenție pentru a preveni forțele de forfecare.

Îngrijirea pielii și igiena: Pielea trebuie menținută curată și uscată prin spălare delicată cu săpun neutru și apă călduță. Uscarea se face prin tamponare, evitând frecarea excesivă. Hidratarea pielii se realizează cu creme emoliente care mențin elasticitatea tegumentului. Zonele expuse la umiditate necesită protecție suplimentară prin utilizarea produselor barieră.

Nutriție și hidratare: Aportul adecvat de proteine, vitamine și minerale este esențial pentru menținerea integrității pielii și vindecarea țesuturilor. Pacienții trebuie să primească suficiente calorii și lichide pentru a preveni malnutriția și deshidratarea. Suplimentele nutritive pot fi necesare la pacienții cu risc crescut.

Saltele și perne specializate: Saltelele cu presiune alternantă și pernele speciale pentru scaunul cu rotile distribuie uniform presiunea și reduc riscul de apariție a escarelor. Acestea trebuie alese în funcție de greutatea pacientului și gradul de mobilitate. Suprafețele de suport trebuie verificate și întreținute regulat pentru a-și menține eficiența.

Tratament și management

Abordarea terapeutică a escarelor sacrale necesită o strategie complexă care combină îngrijirea locală cu tratamentul sistemic și suportul nutrițional. Succesul tratamentului depinde de intervenția precoce și managementul adecvat al factorilor de risc.

Eliminarea presiunii: Reducerea presiunii pe zona afectată reprezintă primul pas în tratamentul escarelor sacrale. Acest obiectiv se realizează prin poziționare corectă, utilizarea dispozitivelor speciale de suport și mobilizare regulată. Programul de schimbare a poziției trebuie adaptat individual, ținând cont de starea generală a pacientului și severitatea leziunii.

Îngrijirea plăgii și pansamente: Pansamentele moderne pentru escare includ hidrocoloizi, alginați și spume speciale care mențin un mediu optim de vindecare. Alegerea pansamentului depinde de stadiul escarei, cantitatea de exsudat și prezența infecției. Schimbarea pansamentului trebuie efectuată în condiții sterile, monitorizând aspectul plăgii și semnele de vindecare.

Opțiuni de debridare: Debridarea țesutului necrotic este esențială pentru promovarea vindecării și poate fi realizată prin metode autolitice, enzimatice sau chirurgicale. Alegerea metodei depinde de cantitatea de țesut necrotic, starea generală a pacientului și disponibilitatea resurselor. Debridarea chirurgicală este necesară în cazul necrozei extensive sau infecției severe.

Medicație: Tratamentul medicamentos include analgezice pentru controlul durerii și antibiotice în cazul infecțiilor confirmate. Analgezicele sunt administrate conform protocolului de evaluare a durerii, iar antibioticele sunt selectate pe baza culturii bacteriene și antibiogramei. Medicația sistemică trebuie monitorizată pentru eficacitate și efecte adverse.

Management chirurgical și reconstrucție cu lambou: Intervența chirurgicală este indicată în cazul escarelor profunde sau care nu răspund la tratamentul conservator. Tehnicile reconstructive includ lambouri musculocutanate sau fasciocutanate care asigură acoperirea defectului și îmbunătățesc vascularizația locală. Alegerea tehnicii chirurgicale depinde de dimensiunea și localizarea defectului, precum și de starea generală a pacientului.

Prognostic și rezultate

Evoluția escarelor sacrale variază semnificativ în funcție de severitatea leziunii, prezența complicațiilor și eficacitatea tratamentului aplicat. Factorii determinanți includ starea generală a pacientului, calitatea îngrijirii și implementarea corectă a măsurilor terapeutice.

Timpul de vindecare și recuperare: Procesul de vindecare a escarelor sacrale poate dura între câteva săptămâni și mai multe luni, în funcție de stadiul leziunii și răspunsul la tratament. Escarele superficiale, în stadiile 1 și 2, se vindecă de obicei în 2-4 săptămâni cu îngrijire adecvată. Leziunile profunde, în stadiile 3 și 4, necesită frecvent 3-6 luni sau chiar mai mult pentru vindecare completă, mai ales când sunt prezente complicații sau când pacientul prezintă comorbidități.

Riscul de recurență: Reapariția escarelor sacrale reprezintă o preocupare majoră, cu o rată de recurență care poate ajunge la 40% în primul an după vindecare. Factorii care cresc riscul de recurență includ persistența condițiilor predispozante, mobilitatea redusă, malnutriția și îngrijirea inadecvată. Prevenirea recurenței necesită monitorizare continuă, menținerea măsurilor preventive și educația permanentă a pacientului și îngrijitorilor.

Impactul asupra calității vieții: Escarele sacrale afectează semnificativ calitatea vieții pacienților prin durere cronică, disconfort, limitarea mobilității și izolare socială. Pacienții pot dezvolta anxietate și depresie din cauza dependenței de îngrijitori și a timpului îndelungat de recuperare. Impactul psihologic și social poate persista chiar și după vindecarea fizică, necesitând suport psihologic și reabilitare complexă pentru reintegrarea în activitățile zilnice normale.