Meniu

Meniu pentru bariatrici: Exemple si evolutia dietei pe saptamani

Actualizat pe:
Scris de Dr. Crina Pop

Pornind într-un proces de schimbare spre o greutate, sănătate și o bunăstare îmbunătățită, persoanele care se supun unei intervenții chirurgicale bariatrice se confruntă nu numai cu schimbări fizice, ci și cu ajustări semnificative ale obiceiurilor alimentare. Chirurgia bariatrică oferă un nou început pentru cei care se luptă cu obezitatea, oferind posibilitatea de a obține o pierdere în greutate pe termen lung și de a atenua afecțiunile de sănătate aferente. Cu toate acestea, succesul acestei proceduri se bazează în mare măsură pe adoptarea și menținerea unei diete post-chirurgicale atent adaptate.

Importanța dietei și meniului pentru bariatrici 

Chirurgia bariatrică este un instrument util pentru pierderea în greutate dar care trebuie susținut de o dietă bine echilibrată și un meniul special elaborat pentru bariatrici, care trebuie respectat pentru tot restul vieții. Dacă o persoană renunța la dieta pentru bariatrici, va recăpăta treptat greutatea pierdută. Este important să se pună în aplicare o dietă chiar înainte de operație, deoarece slăbirea înainte de operație îl ajută pe chirurg, făcând abordarea laparoscopică mai ușoară și mai sigură și crește probabilitatea ca operația să poată fi finalizată într-un mod mai puțin invaziv. Cu obiceiuri alimentare și de exerciții fizice raționale, trei mese sănătoase pe zi cu gustări sănătoase, pierderea în greutate poate fi menținută cu ușurință după operație.

Evoluția dietei după chirurgia bariatrică

După operație, dimensiunea stomacului este foarte mică, aproximativ de mărimea unui ou. Deschiderea care permite alimentelor să iasă din stomac este, de asemenea, foarte îngustă. Din acest motiv, este important să se ia doar două-trei mușcături dintr-un produs alimentar și apoi să se aștepte 10 minute înainte de a lua următoarele mușcături. Acest lucru ajută la învățarea limitelor și toleranței. Dacă se consumă alimente în cantități prea mari sau într-un ritm prea rapid, este posibil să apară simptome de grețuri sau dureri.

Meniul pentru bariatrici in spital

În spital clientul se va alimenta cu lichide ușoare și transparente, cum ar fi sucuri, jeleuri sau bulion, ca primă masă după operație. Sucurile și jeleurile au un conținut ridicat de zahăr, dar porțiile oferite vor fi foarte mici în această etapă. Treptat se va crește cantitatea de lichide consumată la fiecare masă, pe măsură ce organismul le tolerează mai bine.

Meniuri pentru bariatrici în primele două până la patru săptămâni după operație

În această perioadă se recomandă  implementarea porțiilor foarte mici de alimente pasate și moi, după cum acestea sunt tolerate de organism. Este importantă dezvoltarea unui obicei de consum într-un ritm lent și cu bucăți mici care să fie mestecate foarte bine. Dintre alimentele piure și moi sunt recomandate:

  • Piure de mere
  • Iaurt
  • Brânză de vaci
  • Legume bine gătite, preparate în piure
  • Cereale calde
  • Piure de cartofi
  • Tăieței
  • Albușuri de ou amestecate sau înlocuitor de ou
  • Conserve de fructe
  • Conserve de ton
  • Pește slab
  • Tofu
  • Carne tocată slabă sau carne de pasăre

Meniul pentru bariatrici pentru săptămânile 2-8 până la  2luni după operație

În această perioadă, aportul caloric va fi probabil de cel mult 500 de calorii pe zi, împărțite în șase-opt mese mici. Porțiile recomandate pe masă sunt de 1/4 de cană pentru solide și 1/2 cană pentru lichide.

Exemplu de meniu pentru bariatrici

Acest exemplu de meniu pentru bariatrici include diferite alimente care pot fi consumate în siguranță. Meniul se poate ajusta pentru a se potrivi gusturilor și toleranței personale. Se recomandă consumul de cel puțin o cană de apă sau alte lichide noncalorice între mese. 

  • Mic dejun
    1/4 cană de cereale făcute cu lapte degresat
  • La mijlocul dimineții
    1/2 cană de lapte degresat
    * Se poate de adăugat o lingură de praf de lapte degresat la fiecare 1/4 de cană de lapte degresat pentru proteine suplimentare.
  • Dimineața târziu
    O omletă din  două albușuri de ou
  • Prânz
    1/2 cană de supă de pui cu tăiței cu conținut scăzut de grăsime
  • La mijlocul după-amiezii
    1/4 cană de brânză de vaci cu conținut scăzut de grăsimi
  • După-amiaza târziu
    1/4 cană de iaurt degresat, fără zahăr
  • Cină
    60 g de carne slabă tocată
    1/4 cană de piure de legume bine fierte
  • Gustare înainte de somn
    1/4 cană de lapte degresat

Planul de alimentație recomandat pentru 6 luni după operație și după aceea

În această perioadă se recomandă să se continue consumul unei cantități între 900 și 1.000 de calorii pe zi. Însă este important să se implementeze niște modificări în dietă precum:

  • Reducerea la trei mese și doar una sau două gustări pe zi
  • Întreruperea consumului de băuturi lichide cu suplimente bogate în proteine
  • Creșterea varietății de alimente cu conținut scăzut de grăsimi, zahăr și calorii, în funcție de cum acestea sunt tolerate
  • Evitarea legumelor crude, fructelor proaspete cu coajă, fructelor uscate, pâinii, popcornului, nucilor și cărnii roșie dacă acestea sunt slab tolerate.

Orientări dietetice pe termen lung

În timp, se poate crește varietatea și consistența alimentelor din dietă. Este posibil ca unele alimente să continue să fie slab tolerate, inclusiv carnea roșie, carnea de pui, pâinea, fructele și legumele bogate în fibre. Se recomandă concentrarea asupra alimentelor cu conținut scăzut de grăsimi, zahăr și calorii și să se continue urmărirea caloriilor consumate în fiecare zi. La fel de important este să se mențină obiectivele de porție pentru toate grupele de alimente pe baza planului de dietă de 900 până la 1.000 de calorii pe zi. Pentru a rămâne bine hidratat, se prescrie un consum zilnic cel puțin 2 litri de apă sau lichide noncalorice, cu excepția cazului în care acest lucru este contraindicat din cauza unei afecțiuni medicale.

Orientări generale după chirurgia bariatrică

  • Consumarea unor mese echilibrate, cu porții mici
  • Urmarea unei diete sărace în calorii, grăsimi și dulciuri
  • Menținerea unei evidențe zilnice a porțiilor consumate împreună cu aportul de calorii și proteine.
  • Consumarea și amestecarea lentă a bucăților mici de mâncare
  • Evitarea alimentelor precum orezul, pâinea, legumele crude și fructele proaspete, precum și cărnurile care nu se amestecă ușor, cum ar fi carnea de porc și friptura. Carnea tocată este de obicei mai bine tolerată.
  • Evitarea zahărului, alimentele și băuturile care conțin zahăr, dulciurile concentrate și sucurile de fructe.
  • În primele două luni după operație, aportul caloric trebuie să fie între 300 și 600 de calorii pe zi, cu accent pe lichidele subțiri și mai groase.
  • La două luni după operație  aportul caloric zilnic nu trebuie să depășească 1.000 de calorii.

Suplimente

  • Multivitamine
    Urmarea zilnică a unui supliment multivitaminic și mineral care să conțină minimum 18 mg de fier, 0.4 miligrame de acid folic, seleniu, cupru și zinc. Trebuie de luat două tablete pe zi timp de cel puțin trei luni după operație, iar apoi o tabletă pe zi pe tot parcursul vieții, însă de-obicei medicul va oferi orientările potrivite pentru pacient.
  • Supliment de calciu
    Urmarea zilnică a unei cantități între 1.200-2.000 mg de calciu pentru a preveni deficiența de calciu și bolile osoase. Pentru a spori absorbția, medicul poate recomanda calciul în două sau trei doze divizate pe parcursul zilei, de exemplu, un supliment de la 500 până la 600 mg poate fi luat de trei ori pe zi. 
  • Supliment de vitamina D
    Este necesară urmărirea unei cantități de 530-630 mg de vitamina D în fiecare zi. Această cantitate trebuie luată în doze divizate de 260-315 mg de două ori pe zi. Vitamina D trebuie luată împreună cu suplimentul de calciu. Este posibil de a lua un supliment combinat de calciu-vitamina D atâta timp cât acesta conține dozele adecvate pentru a evita administrarea mai multor pastile. Însă, medicul va oferi sfaturi personalizate cu privire la cantitatea care trebuie luată.
  • Supliment de vitamina B12
    Luarea zilnică a unei cantități de 0.5 miligrame de vitamina B. Aceasta poate fi luată sub formă de tablete sau în forme sublinguale plasate sub limbă.

Concluzie

Regimul alimentar după o intervenție chirurgicală bariatrică are un rol crucial în succesul pe termen lung și în sănătatea generală a persoanelor care au fost supuse acestei proceduri. Chirurgia bariatrică este un instrument eficient pentru pierderea în greutate și poate duce la îmbunătățiri semnificative ale diferitelor afecțiuni de sănătate legate de obezitate. Adoptarea unor obiceiuri alimentare sănătoase și efectuarea unor schimbări în stilul de viață sunt esențiale pentru succesul pe termen lung. La fel este importantă construirea unei rețele de sprijin și colaborarea strânsă cu profesioniștii din domeniul sănătății, inclusiv cu dieteticienii sau nutriționiștii, aceștia pot oferi suport și îndrumare continuă persoanelor ca să depășească orice provocări întâmpinate pe parcursul recuperării.