Bradicardie (puls mic): cauze, simptome si optiuni de tratament

În cazurile severe, bradicardia poate necesita implantarea unui stimulator cardiac pentru menținerea unui ritm cardiac normal. Deși unele forme de bradicardie sunt benigne și nu necesită tratament, altele pot pune viața în pericol dacă nu sunt diagnosticate și tratate corespunzător.

Tipuri de bradicardie

Bradicardia poate apărea din diverse cauze și se poate manifesta în mai multe forme distincte, fiecare cu particularitățile și mecanismele sale specifice. Înțelegerea tipului de bradicardie este esențială pentru stabilirea celui mai potrivit plan de tratament.

Tipuri generale

Bradicardie fiziologică normală: Acest tip de bradicardie apare la persoanele sănătoase, în special la atleți și sportivi de performanță. Antrenamentul fizic intens și regulat determină adaptări ale sistemului cardiovascular, ducând la o eficiență crescută a inimii. Astfel, inima poate pompa aceeași cantitate de sânge cu mai puține bătăi, rezultând într-o frecvență cardiacă de repaus mai scăzută, adesea între 40-60 de bătăi pe minut.

Bradicardie sinusală: Această formă de bradicardie apare când nodul sinusal, stimulatorul cardiac natural al inimii, generează impulsuri electrice mai lent decât normal. Poate fi cauzată de diverse afecțiuni precum hipotiroidismul, efectele secundare ale medicamentelor sau modificări ale sistemului nervos autonom. În multe cazuri, bradicardia sinusală nu necesită tratament dacă nu produce simptome semnificative.

Sindromul sinusului bolnav: Această afecțiune complexă implică funcționarea defectuoasă a nodului sinusal, care poate genera impulsuri electrice prea lente, prea rapide sau cu întreruperi. Persoanele afectate pot experimenta episoade alternate de bradicardie și tahicardie. Sindromul apare mai frecvent la vârstnici și poate necesita implantarea unui stimulator cardiac pentru regularizarea ritmului cardiac.

Bloc cardiac

Bloc cardiac de gradul I: Această formă de bloc cardiac se caracterizează printr-o întârziere în conducerea impulsului electric de la atrii la ventriculi, fără întreruperea completă a conducerii. Intervalul PR pe electrocardiogramă este prelungit peste 200 milisecunde, dar toate impulsurile electrice ajung la ventriculi. De obicei, nu produce simptome și rareori necesită tratament specific.

Bloc cardiac de gradul II: Această formă implică întreruperea intermitentă a conducerii impulsurilor electrice de la atrii la ventriculi. Unele impulsuri nu ajung la ventriculi, rezultând bătăi cardiace „pierdute”. Există două subtipuri principale: Mobitz tip I și Mobitz tip II, fiecare cu caracteristici electrocardiografice și implicații clinice diferite.

Bloc cardiac de gradul III: Reprezintă forma cea mai severă de bloc cardiac, în care există o întrerupere completă a conducerii impulsurilor electrice între atrii și ventriculi. Ventriculii își dezvoltă propriul ritm de „scăpare”, mult mai lent decât ritmul normal. Această condiție necesită aproape întotdeauna implantarea unui stimulator cardiac permanent.

Simptome ale bradicardiei

Manifestările clinice ale bradicardiei variază în funcție de severitatea afecțiunii și de capacitatea organismului de a compensa frecvența cardiacă scăzută. Simptomele apar mai ales când debitul cardiac este insuficient pentru necesitățile metabolice ale organismului.

Oboseală și slăbiciune: Persoanele afectate de bradicardie experimentează frecvent o stare de oboseală persistentă și slăbiciune generalizată. Aceste simptome apar din cauza perfuziei tisulare inadecvate și a oxigenării insuficiente a țesuturilor. Pacienții pot resimți o scădere semnificativă a capacității de efort și dificultăți în realizarea activităților zilnice obișnuite.

Amețeli și stare de confuzie: Fluxul sanguin cerebral redus din cauza bradicardiei poate determina amețeli, vertij și senzație de cap ușor. În cazurile severe, pacienții pot experimenta episoade de confuzie mentală sau dificultăți de concentrare. Aceste simptome sunt deosebit de periculoase deoarece cresc riscul de căderi și accidente.

Dificultăți de respirație: Bradicardia poate cauza dispnee sau senzație de lipsă de aer, mai ales la efort fizic. Acest simptom apare când debitul cardiac scăzut nu poate asigura necesarul de oxigen al organismului. Pacienții pot resimți dificultăți de respirație chiar și în timpul activităților ușoare sau în repaus, în cazurile mai severe.

Durere în piept: Bradicardia poate cauza dureri în piept din cauza reducerii fluxului sanguin către mușchiul cardiac. Această durere, cunoscută sub numele de angină pectorală, apare când inima nu primește suficient oxigen pentru a funcționa corespunzător. Senzația este descrisă adesea ca o presiune, strângere sau greutate în piept, care se poate extinde către gât, maxilar sau brațe. Durerea poate fi mai pronunțată în timpul efortului fizic când necesarul de oxigen al inimii este crescut.

Leșin (Sincopă): Sincopa în bradicardie apare când fluxul sanguin către creier scade brusc din cauza ritmului cardiac prea lent. Pacienții pot experimenta o senzație de slăbiciune extremă, vedere încețoșată și pierderea temporară a cunoștinței. Episoadele de sincopă sunt deosebit de periculoase deoarece pot duce la căderi și accidentări. Leșinul poate fi precedat de amețeli, transpirații reci și greață.

Probleme de memorie și confuzie: Fluxul sanguin cerebral redus cauzat de bradicardie poate afecta semnificativ funcțiile cognitive. Pacienții pot prezenta dificultăți de concentrare, probleme de memorie pe termen scurt și episoade de confuzie mentală. Aceste simptome cognitive pot fi mai pronunțate în timpul activităților care necesită atenție susținută și pot afecta capacitatea de a efectua sarcini zilnice obișnuite.

Cauze și factori de risc

Bradicardia poate fi rezultatul unor modificări naturale ale inimii sau poate fi cauzată de diverse afecțiuni medicale și factori externi. Identificarea cauzei exacte este esențială pentru stabilirea celui mai potrivit plan de tratament și prevenirea complicațiilor.

Cauze comune

Modificări cardiace legate de vârstă: Procesul natural de îmbătrânire poate afecta țesutul cardiac și sistemul de conducere electrică al inimii. Odată cu înaintarea în vârstă, celulele nodului sinusal își pot pierde treptat eficiența, ducând la o frecvență cardiacă mai scăzută. Aceste modificări sunt adesea însoțite de fibroză și calcificări ale sistemului de conducere, care pot întârzia sau bloca transmiterea impulsurilor electrice.

Medicamente: Numeroase medicamente pot încetini ritmul cardiac ca efect secundar. Betablocantele și blocantele canalelor de calciu, utilizate frecvent în tratamentul hipertensiunii arteriale și al aritmiilor, pot cauza bradicardie. Alte medicamente care pot reduce frecvența cardiacă includ digitalicele, antiaritmicele și unele medicamente pentru tratamentul tulburărilor psihice.

Hipotiroidism: Funcționarea redusă a glandei tiroide poate încetini semnificativ metabolismul întregului organism, inclusiv activitatea cardiacă. În hipotiroidism, producția scăzută de hormoni tiroidieni afectează direct funcția cardiacă, ducând la bradicardie. Această încetinire a ritmului cardiac este adesea însoțită de oboseală, sensibilitate la frig și creștere în greutate.

Apnee în somn: Întreruperile repetate ale respirației în timpul somnului pot afecta dramatic ritmul cardiac. Episoadele de apnee determină scăderi ale nivelului de oxigen din sânge și activarea sistemului nervos parasimpatic, care poate duce la bradicardie. Această condiție este deosebit de periculoasă deoarece poate cauza aritmii severe și chiar stop cardiac în timpul somnului.

Afecțiuni medicale

Boli cardiace și infarct miocardic anterior: Afectarea țesutului cardiac în urma unui infarct miocardic poate perturba sistemul electric al inimii, ducând la bradicardie. Cicatricile post-infarct pot întrerupe căile normale de conducere electrică, forțând inima să folosească căi alternative mai lente. Boala coronariană poate reduce fluxul sanguin către nodul sinusal, afectând capacitatea acestuia de a genera impulsuri electrice normale.

Inflamația cardiacă: Procesele inflamatorii ale inimii, precum miocardita sau pericardita, pot afecta direct țesutul cardiac și sistemul său de conducere electrică. Inflamația poate deteriora celulele specializate responsabile de generarea și conducerea impulsurilor electrice, ducând la bradicardie. În unele cazuri, această afectare poate fi temporară, dar în altele poate cauza leziuni permanente.

Boli inflamatorii: Afecțiunile inflamatorii sistemice, precum lupusul eritematos sistemic sau artrita reumatoidă, pot afecta și țesutul cardiac. Aceste boli autoimune pot cauza inflamație și cicatrici la nivelul sistemului de conducere electrică al inimii, perturbând transmiterea normală a impulsurilor electrice și ducând la bradicardie.

Dezechilibre electrolitice: Modificările nivelurilor de electroliți din sânge, în special ale potasiului, calciului și magneziului, pot afecta semnificativ funcția electrică a inimii. Nivelurile anormale ale acestor electroliți pot perturba generarea și conducerea impulsurilor electrice cardiace, ducând la bradicardie. Dezechilibrele electrolitice pot fi cauzate de diverse afecțiuni medicale, medicamente sau probleme nutriționale.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea precisă a bradicardiei necesită o evaluare complexă care combină examenul clinic cu investigații specifice. Aceste metode permit identificarea cauzei exacte și evaluarea severității afecțiunii pentru stabilirea celui mai potrivit plan terapeutic.

Examinare fizică: Medicul efectuează o evaluare completă care include măsurarea pulsului și a tensiunii arteriale, auscultația cardiacă și pulmonară, precum și evaluarea semnelor de insuficiență cardiacă. În timpul examinării, medicul verifică și prezența edemelor periferice, colorația tegumentelor și starea de conștiență. Istoricul medical detaliat și antecedentele familiale sunt esențiale pentru identificarea factorilor de risc și a cauzelor posibile.

Analize de sânge: Testele de laborator sunt esențiale pentru evaluarea cauzelor potențiale ale bradicardiei. Acestea includ determinarea nivelurilor de electroliți precum potasiu, calciu și magneziu, evaluarea funcției tiroidiene prin dozarea hormonilor tiroidieni și verificarea prezenței markerilor inflamatori. De asemenea, se pot efectua teste toxicologice pentru a identifica eventuale medicamente sau substanțe care ar putea cauza bradicardia.

Electrocardiograma: Această investigație fundamentală înregistrează activitatea electrică a inimii prin intermediul unor electrozi plasați pe suprafața toracelui. Electrocardiograma permite vizualizarea ritmului cardiac, identificarea tipului de bradicardie și evaluarea conducerii electrice la nivelul inimii. Prin această metodă se pot detecta blocurile cardiace, disfuncțiile nodului sinusal și alte anomalii ale conducerii electrice.

Monitor Holter: Acest dispozitiv portabil înregistrează continuu activitatea electrică a inimii timp de 24-48 de ore sau chiar mai mult. Pacientul poartă monitorul în timpul activităților zilnice obișnuite, permițând astfel detectarea episoadelor intermitente de bradicardie sau a altor aritmii care nu pot fi surprinse pe o electrocardiogramă standard. Monitorizarea îndelungată oferă informații valoroase despre variațiile ritmului cardiac în diferite momente ale zilei.

Monitor de evenimente: Acest dispozitiv specializat este utilizat pentru monitorizarea pe termen lung a ritmului cardiac, putând fi purtat timp de săptămâni sau luni. Pacientul poate activa manual înregistrarea când simte simptome specifice, sau dispozitivul poate înregistra automat episoadele de bradicardie. Această metodă este deosebit de utilă pentru pacienții cu simptome sporadice sau care apar rar.

Test de efort: Această investigație evaluează răspunsul cardiac la efort fizic controlat, de obicei efectuat pe o bandă de alergare sau bicicletă ergometrică. În timpul testului, se monitorizează continuu frecvența cardiacă, tensiunea arterială și activitatea electrică a inimii. Testul poate evidenția incapacitatea inimii de a-și crește frecvența în mod adecvat la efort, un semn specific al unor forme de bradicardie.

Opțiuni de tratament

Abordarea terapeutică a bradicardiei variază în funcție de cauza subiacentă, severitatea simptomelor și impactul asupra calității vieții pacientului. Tratamentul poate include măsuri conservative, intervenții medicamentoase sau proceduri invazive pentru cazurile severe.

Opțiuni fără implantare

Ajustarea medicației: Modificarea schemei de tratament este esențială când bradicardia este cauzată de medicamente. Acest proces implică reducerea dozelor sau înlocuirea medicamentelor care încetinesc ritmul cardiac, precum beta-blocantele sau blocantele canalelor de calciu. Ajustările trebuie făcute gradual și sub strictă supraveghere medicală pentru a evita efectele adverse ale întreruperii bruște a tratamentului.

Medicamente de urgență: În situații acute, când bradicardia determină simptome severe sau instabilitate hemodinamică, se administrează medicamente cu acțiune rapidă. Atropina este principalul medicament utilizat în urgență, acționând prin blocarea efectelor sistemului nervos parasimpatic asupra inimii. Alte medicamente precum izoproterenolul sau dopamina pot fi necesare în cazurile refractare la atropină.

Stimulare cardiacă temporară: Această procedură este utilizată în situații de urgență când medicamentele nu sunt suficiente pentru controlul bradicardiei severe. Stimularea temporară implică plasarea unor electrozi speciali care transmit impulsuri electrice către inimă, fie transcutanat prin electrozi aplicați pe piele, fie transvenous prin cateter. Această metodă oferă suport vital până la stabilirea unui tratament definitiv.

Implantarea stimulatorului cardiac

Stimulator cardiac tradițional: Acest dispozitiv electronic sofisticat este implantat chirurgical sub piele în regiunea pectorală și conectat la inimă prin intermediul unor sonde electrice. Stimulatorul monitorizează constant ritmul cardiac și emite impulsuri electrice atunci când frecvența cardiacă scade sub un nivel prestabilit. Procedura se efectuează sub anestezie locală, iar recuperarea durează în general câteva săptămâni. Dispozitivul necesită verificări periodice și înlocuirea bateriei la intervale de 7-10 ani.

Stimulator cardiac fără sonde: Această tehnologie inovatoare reprezintă o alternativă modernă la stimulatoarele cardiace tradiționale. Dispozitivul are dimensiunea unei capsule mari și este implantat direct în interiorul inimii prin intermediul unui cateter introdus prin vena femurală. Procedura este mai puțin invazivă decât implantarea unui stimulator tradițional, nu necesită incizii toracice și reduce riscul complicațiilor legate de sonde. Recuperarea este mai rapidă, iar pacientul poate părăsi spitalul în aceeași zi sau în ziua următoare intervenției. Durata de viață a bateriei este de 10-12 ani, iar când aceasta se epuizează, dispozitivul poate fi înlocuit printr-o procedură similară.