Interpretare EKG: componente, citire si analiza

Evaluarea electrocardiogramei trebuie realizată într-o manieră organizată, începând cu măsurarea frecvenței cardiace și analiza ritmului, continuând cu examinarea axului electric și terminând cu evaluarea detaliată a morfologiei undelor.

Componentele de bază ale electrocardiogramei

Electrocardiograma reprezintă înregistrarea grafică a activității electrice a inimii, oferind informații esențiale despre funcționarea cardiacă prin intermediul unor componente specifice care trebuie analizate metodic și precis.

Măsurarea frecvenței cardiace: Frecvența cardiacă normală variază între 60 și 100 de bătăi pe minut în repaus. Determinarea acesteia se poate realiza prin numărarea complexelor QRS pe o durată de 6 secunde și înmulțirea rezultatului cu 10, sau prin utilizarea metodei celor 300 de diviziuni mari, unde frecvența cardiacă este egală cu 300 împărțit la numărul de diviziuni mari dintre două complexe QRS consecutive.

Evaluarea ritmului: Ritmul cardiac normal provine din nodulul sinusal și prezintă o regularitate constantă între complexele QRS consecutive. Evaluarea ritmului implică identificarea originii impulsului electric și analiza regularității intervalelor dintre complexele succesive. Un ritm regulat prezintă intervale egale între complexele QRS, în timp ce un ritm neregulat poate indica prezența unor aritmii.

Intervalele și segmentele: Acestea reprezintă perioade specifice ale ciclului cardiac electric. Intervalul PR reflectă timpul de conducere atrioventriculară și durează normal între 120 și 200 milisecunde. Intervalul QT reprezintă depolarizarea și repolarizarea ventriculară completă, iar durata sa normală depinde de frecvența cardiacă. Segmentul ST conectează complexul QRS cu unda T și oferă informații importante despre perfuzia miocardică.

Tipurile de unde: Electrocardiograma normală prezintă unde caracteristice care reflectă activitatea electrică specifică diferitelor regiuni ale inimii. Unda P reprezintă depolarizarea atrială, complexul QRS marchează depolarizarea ventriculară, iar unda T indică repolarizarea ventriculară. Fiecare dintre aceste unde are caracteristici morfologice specifice care trebuie evaluate atent.

Sistemul de măsurare și caroiaj: Hârtia de electrocardiogramă este prevăzută cu un caroiaj standardizat, unde fiecare pătrățel mic reprezintă 0,04 secunde pe orizontală și 0,1 milivolt pe verticală. Pătrățelele mari, formate din cinci pătrățele mici, corespund unui interval de 0,2 secunde pe orizontală și 0,5 milivolți pe verticală. Acest sistem permite măsurarea precisă a duratei și amplitudinii diferitelor componente ale electrocardiogramei.

Abordarea sistematică în citirea electrocardiogramei

Interpretarea electrocardiogramei necesită o metodologie precisă și organizată pentru identificarea corectă a modificărilor patologice și stabilirea diagnosticului.

Metode de calcul al frecvenței: Calcularea frecvenței cardiace poate fi realizată prin mai multe metode, incluzând metoda celor 300 de diviziuni mari pentru ritmurile regulate și metoda celor 6 secunde pentru ritmurile neregulate. Pentru o precizie maximă, este important să se aleagă metoda potrivită în funcție de regularitatea ritmului cardiac.

Analiza ritmului: Evaluarea ritmului cardiac implică identificarea undelor P și relația lor cu complexele QRS, precum și măsurarea intervalelor dintre complexele succesive. Un ritm sinusal normal prezintă unde P pozitive în derivațiile I și II, urmate de complexe QRS la intervale regulate.

Determinarea axului: Axul electric al inimii reprezintă direcția netă a depolarizării ventriculare și se determină prin analiza aspectului complexului QRS în derivațiile standard. Un ax normal se situează între -30 și +90 de grade în planul frontal. Devierea axului poate indica hipertrofie ventriculară sau blocuri de ramură.

Recunoașterea tipurilor de unde: Identificarea corectă a morfologiei undelor implică evaluarea sistematică a undei P, complexului QRS și undei T în toate derivațiile. Modificările patologice ale acestor unde pot indica diverse afecțiuni cardiace, precum hipertrofia camerelor cardiace sau ischemie miocardică.

Măsurarea intervalelor: Evaluarea precisă a intervalelor electrocardiografice este esențială pentru identificarea tulburărilor de conducere sau a altor anomalii cardiace. Intervalul PR, complexul QRS și intervalul QT trebuie măsurate și comparate cu valorile normale, ținând cont de variațiile fiziologice determinate de frecvența cardiacă.

Analiza modelelor de unde

Analiza modelelor de unde în electrocardiogramă reprezintă un proces complex care permite evaluarea detaliată a activității electrice cardiace. Fiecare componentă a traseului electrocardiografic oferă informații specifice despre funcționarea diferitelor regiuni ale inimii și despre posibilele modificări patologice.

Evaluarea segmentelor cel mai des verificate

Caracteristicile undei P: Unda P normală reprezintă depolarizarea atrială și are o durată maximă de 0,12 secunde și o amplitudine care nu depășește 2,5 milimetri în derivațiile standard. Morfologia acestei unde poate varia în funcție de poziția cordului și de starea funcțională a atriilor, fiind de obicei pozitivă în derivațiile I și II. Modificările undei P pot indica diverse patologii atriale, precum hipertrofia atrială stângă sau dreaptă.

Caracteristicile complexului QRS: Complexul QRS normal are o durată de până la 0,10 secunde și reprezintă depolarizarea ventriculară. Amplitudinea și morfologia acestuia variază în funcție de derivație, reflectând direcția vectorului electric principal și masa musculară ventriculară. Modificările complexului QRS pot indica blocuri de ramură, hipertrofie ventriculară sau zone de infarct miocardic vechi.

Evaluarea undei T: Unda T reprezintă repolarizarea ventriculară și are în mod normal o morfologie asimetrică, cu panta ascendentă mai lentă decât cea descendentă. Această undă trebuie să fie concordantă cu complexul QRS în majoritatea derivațiilor, exceptând derivațiile precordiale drepte. Modificările undei T pot semnala ischemie miocardică, tulburări electrolitice sau efecte medicamentoase.

Recunoașterea undei U: Unda U apare ca o deflexiune pozitivă mică după unda T și este cel mai bine vizibilă în derivațiile precordiale, în special în V2 și V3. Amplitudinea sa normală nu trebuie să depășească 25% din amplitudinea undei T în aceeași derivație. Modificările undei U pot indica dezechilibre electrolitice, în special hipopotasemie, sau efecte toxice ale unor medicamente.

Evaluarea segmentului ST

Aspecte normale ale segmentului ST: Segmentul ST normal trebuie să fie izoelectric, cu posibile variații fiziologice minime de până la 0,5 milimetri deasupra sau sub linia izoelectrică. Aspectul său poate varia în funcție de vârstă, sex și derivație, fiind acceptată o supradenivelare ușoară în derivațiile precordiale drepte la persoanele tinere. Această variantă normală, cunoscută sub numele de repolarizare precoce, prezintă caracteristici distinctive care o diferențiază de modificările patologice.

Aspecte ale supradenivelării segmentului ST: Supradenivelarea segmentului ST reprezintă o modificare semnificativă când depășește 1 milimetru în derivațiile membrelor sau 2 milimetri în derivațiile precordiale. Această modificare poate indica ischemie miocardică transmurală acută, pericardită acută sau anevrism ventricular. Forma supradenivelării oferă indicii importante despre etiologie, cu aspect convex în infarctul miocardic acut și concav în pericardită.

Aspecte ale subdenivelării segmentului ST: Subdenivelarea segmentului ST este întotdeauna patologică când depășește 0,5 milimetri sub linia izoelectrică. Această modificare poate indica ischemie subendocardică, efecte digitale sau tulburări electrolitice. Morfologia subdenivelării poate fi orizontală, descendentă sau ascendentă, fiecare tip având semnificație diagnostică diferită.

Interpretarea derivațiilor

Interpretarea corectă a derivațiilor electrocardiografice necesită înțelegerea perspectivelor electrice diferite pe care acestea le oferă asupra activității cardiace. Fiecare grup de derivații furnizează informații complementare despre activitatea electrică a inimii din unghiuri diferite.

Tipuri de derivații

Derivațiile membrelor (I, II, III): Derivațiile standard ale membrelor înregistrează diferențele de potențial electric între diferite puncte ale planului frontal. Derivația I măsoară diferența de potențial între brațul drept și cel stâng, derivația II între brațul drept și piciorul stâng, iar derivația III între brațul stâng și piciorul stâng. Aceste derivații sunt esențiale pentru determinarea axului electric al inimii și pentru identificarea modificărilor în teritoriile inferior și lateral.

Derivațiile augmentate (aVR, aVL, aVF): Derivațiile augmentate oferă perspective suplimentare ale activității electrice cardiace în planul frontal. Acestea măsoară diferența de potențial între un electrod explorator și media celorlalți doi electrozi ai membrelor. Derivația aVR explorează cavitățile drepte ale inimii, aVL peretele lateral înalt, iar aVF fața diafragmatică a cordului. Modificările în aceste derivații pot indica hipertrofii ventriculare sau blocuri de ramură.

Derivațiile precordiale (V1-V6): Derivațiile precordiale oferă o perspectivă orizontală asupra activității electrice cardiace, fiind plasate în poziții standardizate pe peretele toracic anterior. Derivațiile V1 și V2 explorează ventriculul drept, V3 și V4 septul interventricular, iar V5 și V6 ventriculul stâng. Progresia normală a undei R și modificările acesteia oferă informații valoroase despre hipertrofiile ventriculare, blocurile de ramură și zonele de infarct miocardic.

Poziționarea electrozilor: Poziționarea corectă a electrozilor este fundamentală pentru obținerea unei electrocardiograme de calitate și interpretarea precisă a rezultatelor. Electrozii membrelor trebuie plasați pe suprafețele interioare ale încheieturilor mâinilor și gleznelor, evitând zonele cu țesut osos proeminent sau mușchi. Electrozii precordiali necesită o atenție deosebită în poziționare, cu V1 și V2 în spațiul 4 intercostal de o parte și de alta a sternului, V4 în spațiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară, iar V3 între V2 și V4. V5 și V6 se plasează la același nivel cu V4, pe linia axilară anterioară și respectiv linia axilară medie.

Recunoașterea teritoriilor

Teritoriul anterior: Teritoriul anterior al inimii este explorat principal prin derivațiile precordiale V1 până la V4, oferind informații despre peretele anterior al ventriculului stâng și septul interventricular. Modificările în această zonă sunt deosebit de importante în diagnosticul infarctului miocardic anterior, unde pot apărea supradenivelări ale segmentului ST sau unde Q patologice. Acest teritoriu este irigat predominant de artera descendentă anterioară stângă, iar modificările electrocardiografice în această zonă pot indica obstrucții sau leziuni ale acestui vas coronarian.

Teritoriul lateral: Teritoriul lateral este evaluat prin derivațiile V5, V6, derivația I și derivația augmentată a brațului stâng. Această zonă oferă informații despre peretele lateral al ventriculului stâng și este irigată de ramurile arterei circumflexe și ale arterei descendente anterioare stângi. Modificările specifice în aceste derivații pot indica ischemie sau infarct în teritoriul lateral, manifestate prin modificări ale segmentului ST, unde T negative sau apariția undelor Q patologice.

Teritoriul inferior: Teritoriul inferior al inimii este explorat prin derivațiile II, III și derivația augmentată a piciorului stâng, reflectând activitatea electrică a peretelui inferior al ventriculului stâng. Această zonă este irigată predominant de artera coronară dreaptă și poate prezenta modificări specifice în cazul infarctului miocardic inferior. Prezența supradenivelării segmentului ST în aceste derivații, însoțită de subdenivelare în derivațiile I și augmentată a brațului stâng, este caracteristică pentru infarctul miocardic inferior.

Teritoriul posterior: Teritoriul posterior este evaluat indirect prin modificările în oglindă observate în derivațiile precordiale drepte, în special V1 și V2. Subdenivelarea segmentului ST în aceste derivații poate indica supradenivelare posterioară, iar unde R proeminente pot reprezenta unde Q în oglindă. Acest teritoriu este irigat de artera circumflexă sau artera coronară dreaptă, în funcție de dominanța coronariană. Evaluarea acestei zone necesită o atenție deosebită, deoarece nu există derivații care să exploreze direct peretele posterior al inimii.