TPSV – Tahicardie paroxistica supraventriculara: ghid complet

Episoadele pot dura de la câteva secunde până la mai multe ore și se opresc la fel de brusc precum au început. Deși în general nu pune viața în pericol, tahicardia paroxistică supraventriculară poate afecta semnificativ calitatea vieții pacienților. Persoanele afectate pot prezenta simptome precum palpitații, amețeli, dureri în piept și anxietate. Diagnosticul precoce și tratamentul adecvat pot ajuta la controlul eficient al acestei afecțiuni.

Tipurile de tahicardie paroxistică supraventriculară

Această tulburare de ritm cardiac poate avea mai multe forme, fiecare cu particularitățile sale în ceea ce privește mecanismul de producere și manifestările clinice. Înțelegerea tipului specific de tahicardie este esențială pentru stabilirea celui mai potrivit plan de tratament.

Tahicardia prin reintrare nodală atrioventriculară: Această formă reprezintă cel mai frecvent tip de tahicardie paroxistică supraventriculară. Apare când există o cale electrică suplimentară în sau lângă nodul atrioventricular, zona care controlează transmiterea impulsurilor electrice între camerele superioare și cele inferioare ale inimii. Impulsul electric circulă rapid în această zonă, determinând o creștere bruscă a frecvenței cardiace. Deși nu pune viața în pericol, poate provoca simptome intense precum amețeli sau sincope.

Sindromul Wolff-Parkinson-White: Această afecțiune congenitală se caracterizează prin prezența unei căi electrice anormale între atriile și ventriculele inimii. În mod normal, impulsul electric trece doar prin nodul atrioventricular, dar în acest sindrom există o cale suplimentară care permite impulsului să ocolească sistemul normal de conducere. Acest lucru poate duce la episoade de tahicardie foarte rapidă și necesită adesea tratament prin ablație cu cateter pentru prevenirea complicațiilor potențial grave.

Tahicardia atrială: Această formă apare când un focar din atrii generează impulsuri electrice rapide și repetitive. Reprezintă aproximativ 5% din cazurile de tahicardie paroxistică supraventriculară și poate fi declanșată de diverși factori precum stresul, consumul excesiv de cofeină sau anumite afecțiuni cardiace. Episoadele pot varia ca durată și intensitate, iar tratamentul depinde de frecvența și severitatea simptomelor.

Simptome frecvente

Manifestările clinice ale tahicardiei paroxistice supraventriculare pot varia ca intensitate și durată, afectând semnificativ calitatea vieții pacienților. Recunoașterea acestor simptome este esențială pentru diagnosticul și tratamentul prompt.

Bătăi rapide și regulate ale inimii (120-230 bătăi/minut): Frecvența cardiacă crescută reprezintă principalul simptom al tahicardiei paroxistice supraventriculare. Pacienții simt o accelerare bruscă a bătăilor inimii, care devine regulată dar foarte rapidă. Această accelerare poate dura de la câteva minute până la câteva ore și se oprește de obicei la fel de brusc precum a început.

Senzație de presiune în piept și palpitații: Pacienții descriu adesea o senzație neplăcută de apăsare sau strângere în piept, însoțită de palpitații puternice. Această manifestare poate fi înspăimântătoare pentru mulți pacienți, mai ales la primul episod. Palpitațiile sunt percepute ca bătăi puternice ale inimii, vizibile uneori și la nivelul gâtului sau abdomenului.

Amețeală și stare de confuzie: Frecvența cardiacă crescută poate reduce fluxul sanguin către creier, ducând la senzații de amețeală și dezorientare. Pacienții pot avea dificultăți în menținerea echilibrului sau în concentrare. În cazuri severe, această reducere a fluxului sanguin cerebral poate duce la pierderea temporară a cunoștinței.

Dificultăți de respirație: Tahicardia poate determina o senzație de lipsă de aer sau dificultate în respirație. Pacienții pot simți că nu pot inspira suficient aer sau că respirația lor devine superficială și rapidă. Acest simptom apare din cauza funcționării ineficiente a inimii în timpul episoadelor de tahicardie.

Oboseală și slăbiciune: Episoadele prelungite de tahicardie pot duce la o stare generală de oboseală și slăbiciune. Pacienții se simt epuizați, chiar și după eforturi minime, iar această stare poate persista și după ce episodul de tahicardie s-a încheiat. Slăbiciunea este cauzată de perfuzia inadecvată a țesuturilor în timpul episoadelor de tahicardie.

Anxietate și stare de neliniște: Episoadele de tahicardie pot declanșa sau agrava stări de anxietate. Pacienții pot dezvolta frică față de apariția unui nou episod, ceea ce le poate afecta activitățile zilnice și calitatea vieții. Anxietatea poate fi atât un simptom cât și un factor declanșator pentru noi episoade.

Leșin (sincopă): În cazuri severe, reducerea fluxului sanguin cerebral poate duce la pierderea temporară a cunoștinței. Sincopa apare brusc și de obicei durează doar câteva secunde. Este important ca pacienții care au experimentat episoade de sincopă să fie evaluați medical pentru a preveni complicațiile potențiale.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea tahicardiei paroxistice supraventriculare necesită o abordare complexă și sistematică, utilizând diverse tehnici și instrumente medicale pentru identificarea precisă a tipului de aritmie și a mecanismului său specific. Acuratețea diagnosticului este esențială pentru stabilirea celui mai eficient plan de tratament.

Examinarea fizică

În timpul unui episod de tahicardie paroxistică supraventriculară, medicul poate observa o frecvență cardiacă rapid crescută și pulsații puternice la nivelul gâtului. Examinarea fizică include verificarea tensiunii arteriale, auscultația cordului și evaluarea semnelor de insuficiență cardiacă sau alte afecțiuni asociate. Medicul va căuta și alte semne clinice care pot indica cauza tahicardiei sau prezența complicațiilor.

Evaluarea istoricului medical

Discuția detaliată cu pacientul despre istoricul episoadelor de tahicardie oferă informații valoroase despre frecvența, durata și severitatea simptomelor. Medicul va întreba despre factorii declanșatori, antecedentele familiale de boli cardiace și alte afecțiuni medicale existente. Această evaluare ajută la identificarea pattern-urilor specifice ale episoadelor și la determinarea impactului asupra calității vieții pacientului.

Electrocardiograma

Această investigație fundamentală înregistrează activitatea electrică a inimii prin intermediul unor electrozi plasați pe suprafața pielii. Electrocardiograma efectuată în timpul unui episod de tahicardie poate evidenția caracteristicile specifice ale aritmiei, inclusiv frecvența cardiacă, originea impulsurilor electrice anormale și prezența unor căi accesorii de conducere. Interpretarea acestor înregistrări ajută la diferențierea între diferitele tipuri de tahicardie supraventriculară.

Dispozitive de monitorizare

Monitor Holter: Acest dispozitiv portabil înregistrează continuu activitatea electrică a inimii timp de 24-48 de ore sau chiar până la 7 zile. Pacientul poartă electrozi conectați la un mic dispozitiv de înregistrare și își menține activitățile zilnice obișnuite. Monitorizarea Holter este deosebit de utilă pentru detectarea episoadelor de tahicardie care apar intermitent și pentru evaluarea eficacității tratamentului prescris.

Monitor de evenimente: Acest dispozitiv este purtat pentru perioade mai lungi, de până la 30 de zile, și înregistrează ritmul cardiac doar când pacientul activează manual dispozitivul în momentul apariției simptomelor. Unele modele pot detecta și înregistra automat aritmiile. Această metodă este eficientă pentru pacienții cu episoade mai rare de tahicardie.

Monitor implantabil: Acest dispozitiv miniatural este implantat subcutanat și poate monitoriza ritmul cardiac pentru perioade îndelungate, de până la trei ani. Este recomandat pacienților cu episoade foarte rare de tahicardie sau când alte metode de monitorizare nu au reușit să capteze evenimentele aritmice. Dispozitivul înregistrează automat aritmiile și poate fi programat să detecteze diferite tipuri de evenimente cardiace.

Studiul electrofiziologic: Această procedură specializată implică introducerea unor catetere subțiri prin venele mari până la nivelul inimii pentru a înregistra activitatea electrică direct din țesutul cardiac. Prin stimulare electrică controlată, medicul poate declanșa și studia mecanismul exact al tahicardiei. Studiul electrofiziologic este esențial pentru planificarea procedurii de ablație și oferă informații precise despre localizarea și natura circuitului electric anormal.

Opțiuni de tratament

Managementul tahicardiei paroxistice supraventriculare include diverse strategii terapeutice, de la manevre simple care pot fi efectuate acasă până la intervenții medicale complexe. Alegerea metodei de tratament depinde de frecvența și severitatea episoadelor, precum și de preferințele pacientului.

Manevre vagale

Aceste tehnici speciale stimulează nervul vag pentru a încetini ritmul cardiac și a întrerupe episodul de tahicardie. Printre acestea se numără manevra Valsalva, care constă în expirația forțată cu glota închisă, masajul sinusului carotidian efectuat sub supraveghere medicală și aplicarea unei comprese reci pe față. Aceste manevre sunt mai eficiente când sunt efectuate la începutul episodului de tahicardie.

Medicație de urgență

În cazul episoadelor severe sau prelungite care nu răspund la manevrele vagale, medicația de urgență poate fi necesară pentru restabilirea ritmului normal. Adenozina administrată intravenos este medicamentul de primă alegere, acționând rapid pentru întreruperea circuitului tahicardic. Beta-blocantele sau blocantele canalelor de calciu pot fi utilizate ca alternative când adenozina este contraindicată.

Medicație zilnică

Pentru pacienții cu episoade frecvente, medicația preventivă administrată zilnic poate reduce semnificativ frecvența și severitatea episoadelor. Beta-blocantele, blocantele canalelor de calciu și medicamentele antiaritmice sunt prescrise în funcție de tipul specific de tahicardie și de caracteristicile individuale ale pacientului. Tratamentul este ajustat progresiv pentru a obține cel mai bun control al simptomelor cu minimum de efecte secundare.

Ablație prin cateter

Prezentarea procedurii: Ablația prin cateter reprezintă o procedură minim invazivă care utilizează energia de radiofrecvență pentru a trata tahicardia paroxistică supraventriculară. Procedura se realizează în laboratorul de electrofiziologie, sub anestezie locală și sedare ușoară. Medicul introduce catetere subțiri prin venele mari, ghidându-le până la inimă cu ajutorul imaginilor radiologice. Odată identificată zona care cauzează aritmia, se aplică energie de radiofrecvență pentru a neutraliza țesutul cardiac responsabil de conducerea anormală a impulsurilor electrice.

Rate de succes: Ablația prin cateter prezintă rate de succes foarte ridicate în tratamentul tahicardiei paroxistice supraventriculare, cu rezultate pozitive în peste 95% din cazuri pentru majoritatea tipurilor de tahicardie. Succesul procedurii depinde de tipul specific de tahicardie și de experiența centrului medical. Pentru sindromul Wolff-Parkinson-White și tahicardia prin reintrare nodală atrioventriculară, ratele de succes sunt deosebit de ridicate, cu o rată scăzută de recurență după procedură.

Procesul de recuperare: Perioada de recuperare după ablația prin cateter este relativ scurtă, majoritatea pacienților putând părăsi spitalul în aceeași zi sau în ziua următoare procedurii. În primele 24-48 de ore, pacienții trebuie să limiteze activitatea fizică și să monitorizeze locul de inserție al cateterului pentru eventuale semne de sângerare sau infecție. Revenirea la activitățile normale poate avea loc gradual în decurs de o săptămână, cu evitarea efortului fizic intens în primele două săptămâni post-procedură.

Factori de risc și elemente declanșatoare

Tahicardia paroxistică supraventriculară poate fi influențată de diverși factori comportamentali și fiziologici care cresc riscul apariției episoadelor sau agravează simptomele existente. Identificarea și gestionarea acestor factori reprezintă o componentă esențială în managementul afecțiunii.

Consumul de cofeină

Cofeina stimulează sistemul nervos central și poate declanșa sau agrava episoadele de tahicardie paroxistică supraventriculară prin creșterea excitabilității cardiace. Efectele sunt dependente de doză și pot varia semnificativ între indivizi. Consumul excesiv de cafea, băuturi energizante sau alte produse cu conținut ridicat de cofeină poate crește frecvența și intensitatea episoadelor de tahicardie, în special la persoanele sensibile.

Consumul de alcool

Alcoolul poate perturba ritmul cardiac normal și poate declanșa episoade de tahicardie prin multiple mecanisme, inclusiv prin deshidratare și dezechilibre electrolitice. Consumul excesiv sau cronic de alcool poate afecta direct țesutul cardiac și sistemul de conducere electrică al inimii, crescând susceptibilitatea la aritmii și agravând simptomele tahicardiei paroxistice supraventriculare.

Fumatul

Nicotina și alte substanțe toxice din fumul de țigară au efecte negative asupra sistemului cardiovascular, crescând riscul de aritmii cardiace. Fumatul stimulează sistemul nervos simpatic, crește tensiunea arterială și frecvența cardiacă, și poate deteriora direct țesutul cardiac. Aceste efecte pot precipita sau agrava episoadele de tahicardie paroxistică supraventriculară.

Nivelul de stres

Stresul emoțional și anxietatea pot declanșa sau intensifica episoadele de tahicardie prin activarea sistemului nervos simpatic și eliberarea de hormoni de stres. Răspunsul fiziologic la stres include creșterea frecvenței cardiace și a tensiunii arteriale, care pot precipita episoade de tahicardie la persoanele predispuse. Gestionarea eficientă a stresului prin diverse tehnici de relaxare poate reduce frecvența episoadelor.

Afecțiuni medicale

Boli cardiace: Diverse afecțiuni cardiace structurale sau funcționale pot predispune la dezvoltarea tahicardiei paroxistice supraventriculare sau pot complica evoluția acesteia. Malformațiile cardiace congenitale, bolile valvulare, cardiomiopatiile și boala coronariană pot afecta sistemul de conducere electrică al inimii și pot crea substratul pentru apariția aritmiilor. Prezența acestor afecțiuni necesită o monitorizare atentă și un management medical complex.

Probleme tiroidiene: Disfuncțiile glandei tiroide, în special hipertiroidismul, pot avea un impact semnificativ asupra ritmului cardiac. Hormonii tiroidieni în exces cresc sensibilitatea țesutului cardiac la stimulare simpatică și pot precipita sau agrava episoadele de tahicardie. Diagnosticarea și tratarea promptă a afecțiunilor tiroidiene sunt esențiale pentru controlul eficient al tahicardiei paroxistice supraventriculare.

Sarcina: Modificările fiziologice și hormonale din timpul sarcinii pot influența semnificativ funcția cardiacă și pot crește frecvența episoadelor de tahicardie. Volumul sanguin crescut, modificările hormonale și stresul hemodinamic asociat sarcinii pot exacerba simptomele la femeile cu tahicardie paroxistică supraventriculară preexistentă sau pot precipita apariția acesteia la femei anterior asimptomatice. Monitorizarea atentă și adaptarea tratamentului sunt esențiale pentru siguranța mamei și a fătului.