Apendicita: simptome, stadii si progres, diagnostic si tratament

Diagnosticul precoce și tratamentul chirurgical prompt sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor severe precum perforarea apendicelui sau peritonita. Apendicita afectează persoane de toate vârstele, dar apare mai frecvent la adolescenți și adulți tineri. Recuperarea completă după intervenția chirurgicală durează în general între 2 și 6 săptămâni.

Simptomele comune ale apendicitei

Manifestările clinice ale apendicitei evoluează într-un mod caracteristic, începând cu simptome vagi care devin progresiv mai intense și localizate. Recunoașterea acestor semne în stadiile incipiente permite intervenția medicală promptă și reduce riscul complicațiilor.

Durerea inițială și localizarea: Durerea debutează de obicei în zona centrală a abdomenului, în jurul ombilicului. În decurs de câteva ore, aceasta migrează spre partea dreaptă inferioară a abdomenului, devenind mai intensă și mai precisă în localizare. Mișcările bruște, tusea sau strănuturile pot accentua durerea. Pacienții adoptă frecvent o poziție caracteristică, cu genunchii flexați pentru a reduce disconfortul.

Greața și pierderea poftei de mâncare: Apariția greței este frecventă în primele ore ale bolii și este însoțită aproape întotdeauna de pierderea completă a poftei de mâncare. Aceste simptome apar de obicei înaintea durerii abdominale sau simultan cu aceasta. Vărsăturile pot apărea în unele cazuri, dar nu sunt prezente la toți pacienții și tind să apară după instalarea durerii.

Dezvoltarea febrei: Temperatura corporală crește moderat în majoritatea cazurilor, atingând valori între 37,5 și 38,5 grade Celsius. Febra apare de obicei după instalarea durerii abdominale și reprezintă un semn al răspunsului inflamator al organismului. Prezența unei febre mai mari poate indica dezvoltarea unor complicații.

Sensibilitatea abdominală: Zona din partea dreaptă inferioară a abdomenului devine sensibilă la atingere și presiune. Pacienții pot prezenta rigiditate musculară și durere la palpare în punctul McBurney, localizat la aproximativ două treimi din distanța dintre ombilic și osul iliac anterior superior drept. Această sensibilitate se accentuează progresiv pe măsură ce inflamația progresează.

Modificările tranzitului intestinal: Tranzitul intestinal poate fi afectat în diverse moduri. Unii pacienți prezintă constipație, în timp ce alții pot avea episoade de diaree ușoară. Modificările în mișcările intestinale sunt adesea însoțite de balonare și disconfort abdominal general. Aceste simptome pot varia de la un pacient la altul și nu sunt specifice doar apendicitei.

Stadiile și progresul bolii

Apendicita urmează un model evolutiv predictibil, care, fără intervenție medicală, poate progresa rapid spre complicații severe. Înțelegerea acestor stadii ajută la recunoașterea promptă a simptomelor și la inițierea tratamentului adecvat.

Inflamația timpurie: În această fază inițială, apendicele devine inflamat și congestionat. Peretele apendicular se îngroașă, iar vascularizația locală crește. Pacienții experimentează primele simptome sub forma unei dureri vagi periombilicale și a disconfortului general. Această etapă durează de obicei între 6 și 12 ore.

Infecția avansată: Inflamația progresează, iar peretele apendicular devine infiltrat cu celule inflamatorii. Tensiunea în interiorul apendicelui crește, provocând compresia vaselor sangvine și compromiterea circulației locale. Durerea devine mai intensă și se localizează în fosa iliacă dreaptă. Febra și leucocitoza sunt mai pronunțate în această etapă.

Complicații critice: În acest stadiu, inflamația severă poate duce la formarea de microabcese în peretele apendicular. Țesuturile încep să devină necrotice din cauza compromiterii circulației sangvine. Riscul de perforare crește semnificativ, iar pacienții prezintă durere severă și semne de iritație peritoneală.

Semnele de ruptură a apendicelui: Perforarea apendicelui reprezintă o urgență chirurgicală majoră. Pacienții pot prezenta o ameliorare temporară a durerii, urmată de agravare bruscă și durere difuză în tot abdomenul. Temperatura corporală crește semnificativ, iar starea generală se deteriorează rapid.

Indicatorii răspândirii infecției: După perforarea apendicelui, infecția se poate răspândi în cavitatea peritoneală. Pacienții dezvoltă semne de peritonită, inclusiv rigiditate abdominală difuză, durere la orice mișcare și poziție antalgică caracteristică. Pot apărea tahicardie, hipotensiune și alte semne de sepsis.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea corectă a apendicitei necesită o abordare complexă care combină evaluarea clinică detaliată cu investigații paraclinice specifice. Precizia diagnosticului este esențială pentru inițierea promptă a tratamentului și prevenirea complicațiilor severe.

Examinarea fizică

Evaluarea clinică începe cu palparea abdomenului pentru identificarea punctelor dureroase caracteristice. Medicul verifică prezența semnelor clasice precum durerea în punctul McBurney, semnul Blumberg și semnul Rovsing. Examinarea include și evaluarea temperaturii corporale, a tensiunii arteriale și a frecvenței cardiace. Modificarea poziției pacientului poate accentua durerea, oferind indicii importante pentru diagnostic.

Analize de sânge

Hemoleucograma completă evidențiază de obicei o creștere a numărului de leucocite, indicator specific al procesului inflamator. Proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor sunt markeri inflamatori care ajută la evaluarea severității inflamației. Aceste analize pot fi repetate pentru monitorizarea evoluției bolii și a răspunsului la tratament.

Analiza urinei

Examenul de urină este esențial pentru excluderea altor cauze de durere abdominală, precum infecțiile urinare sau calculii renali. Prezența leucocitelor sau a eritrocitelor în urină poate sugera o afecțiune urologică. Un test de sarcină este necesar la femeile de vârstă fertilă pentru excluderea unei sarcini ectopice.

Investigații imagistice

Ecografia abdominală: Această metodă neinvazivă permite vizualizarea directă a apendicelui și a modificărilor inflamatorii asociate. Ecografia poate identifica îngroșarea peretelui apendicular, prezența lichidului periapendicular și absența compresibilității apendicelui. Examinarea este deosebit de utilă la copii și femei însărcinate, neimplicând expunere la radiații ionizante.

Tomografia computerizată: Această investigație oferă imagini detaliate ale structurilor abdominale, permițând identificarea precisă a poziției și gradului de inflamație a apendicelui. Tomografia computerizată poate evidenția complicații precum perforația, abcesele sau peritonita. Metoda are o acuratețe diagnostică superioară, dar implică expunere la radiații ionizante.

Imagistica prin rezonanță magnetică: Această tehnică oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi abdominale fără utilizarea radiațiilor ionizante. Rezonanța magnetică este preferată în special pentru evaluarea femeilor însărcinate sau când rezultatele altor investigații sunt neconcludente. Metoda permite vizualizarea clară a apendicelui și a modificărilor inflamatorii asociate.

Opțiuni de tratament

Tratamentul apendicitei necesită o abordare medicală promptă și complexă, combinând intervenția chirurgicală cu terapia medicamentoasă. Succesul tratamentului depinde de diagnosticarea precoce și alegerea metodei terapeutice optime în funcție de stadiul bolii și particularitățile pacientului.

Terapia cu antibiotice

Administrarea antibioticelor reprezintă o componentă esențială în tratamentul apendicitei, fiind inițiată imediat după stabilirea diagnosticului. Medicamentele sunt administrate intravenos pentru a combate infecția și a preveni complicațiile septice. Schema terapeutică include de obicei antibiotice cu spectru larg care acționează asupra florei intestinale mixte, atât aerobe cât și anaerobe. Durata tratamentului variază în funcție de severitatea infecției și prezența complicațiilor.

Managementul durerii

Controlul durerii în apendicită necesită o abordare echilibrată, care să permită monitorizarea evoluției bolii fără a masca simptomele importante. Analgezicele sunt administrate după stabilirea diagnosticului, fiind preferate medicamentele care nu interferează cu evaluarea clinică continuă. Dozele și tipurile de analgezice sunt ajustate în funcție de intensitatea durerii și răspunsul individual al pacientului.

Recomandări pentru recuperare

Perioada de recuperare după apendicectomie necesită respectarea unor indicații specifice pentru prevenirea complicațiilor și reluarea treptată a activităților normale. Mobilizarea precoce este încurajată pentru prevenirea complicațiilor postoperatorii. Alimentația este reluată progresiv, începând cu lichide clare și avansând către o dietă normală în funcție de toleranța individuală.

Proceduri chirurgicale

Chirurgia laparoscopică: Această tehnică minim invazivă utilizează trei sau patru incizii mici prin care sunt introduse instrumentele chirurgicale și camera video. Procedura oferă avantaje semnificative precum durere postoperatorie redusă, recuperare mai rapidă și risc scăzut de infecții ale plăgii. Vizualizarea excelentă a cavității abdominale permite identificarea și tratarea precisă a apendicitei, precum și explorarea altor potențiale cauze ale durerii abdominale.

Chirurgia clasică deschisă: Această metodă tradițională implică o incizie mai mare în partea dreaptă inferioară a abdomenului, oferind acces direct la apendice. Este preferată în cazurile complicate cu peritonită sau abcese, când este necesară o explorare mai amplă a cavității abdominale. Tehnica permite o manipulare mai ușoară a țesuturilor inflamate și drenajul eficient al colecțiilor purulente.

Complicații

Apendicita netratată poate evolua rapid spre complicații severe care pun viața în pericol. Inflamația progresivă a apendicelui poate duce la perforare, răspândirea infecției în cavitatea abdominală și dezvoltarea unor condiții critice care necesită intervenție medicală de urgență.

Peritonita: Peritonita reprezintă o inflamație severă a membranei care căptușește cavitatea abdominală, apărând atunci când apendicele perforat eliberează bacterii și conținut intestinal în abdomen. Această complicație gravă se manifestă prin durere abdominală intensă și difuză, rigiditate musculară pronunțată și deteriorarea rapidă a stării generale. Pacienții dezvoltă febră mare, tahicardie și pot prezenta semne de șoc septic, necesitând intervenție chirurgicală imediată și tratament intensiv cu antibiotice.

Formarea abcesului: Abcesul periapendicular apare când infecția este parțial limitată de țesuturile înconjurătoare, formând o colecție purulentă localizată. Această complicație se manifestă prin persistența febrei, durere localizată și formarea unei mase palpabile în fosa iliacă dreaptă. Tratamentul necesită drenaj ghidat imagistic sau chirurgical, urmat de antibioterapie specifică și, ulterior, apendicectomie programată.

Riscul de sepsis: Sepsisul reprezintă o complicație sistemică severă care apare când infecția se răspândește în fluxul sanguin. Această condiție critică se caracterizează prin febră mare sau hipotermie, tahicardie, hipotensiune și alterarea stării de conștiență. Pacienții pot dezvolta insuficiență multiplă de organ, necesitând tratament complex în secția de terapie intensivă, cu antibiotice cu spectru larg, suport hemodinamic și ventilator.

Complicații postoperatorii: După apendicectomie pot apărea diverse complicații care necesită monitorizare atentă. Infecția plăgii operatorii se manifestă prin durere locală, roșeață și secreții purulente. Ocluzia intestinală postoperatorie poate apărea din cauza aderențelor, manifestându-se prin distensie abdominală și constipație. Fistulele enterocutanate sau abcesele intraabdominale reziduale sunt complicații rare care necesită tratament chirurgical specific.

Cazuri speciale

Manifestarea și tratamentul apendicitei pot varia semnificativ în funcție de vârsta pacientului și condițiile asociate. Aceste particularități necesită o abordare individualizată și o atenție sporită în diagnosticare și tratament.

Apendicita la copii

Diagnosticarea apendicitei la copii prezintă provocări specifice din cauza simptomatologiei atipice și dificultății de comunicare. Durerea poate fi mai difuză și mai greu de localizat, iar copiii pot prezenta simptome gastrointestinale nespecifice precum greață, vărsături și inapetență. Examinarea fizică necesită răbdare și tehnici adaptate vârstei, iar investigațiile imagistice sunt esențiale pentru confirmarea diagnosticului.

Pacienți vârstnici

La persoanele în vârstă, apendicita se poate manifesta cu simptome atipice și mai puțin intense, ceea ce poate întârzia diagnosticul. Prezența comorbidităților și răspunsul imun modificat pot masca semnele clasice ale inflamației. Riscul de complicații este semnificativ mai mare, necesitând o intervenție promptă și monitorizare atentă postoperatorie.

Femei însărcinate

Simptome modificate: Manifestările clinice ale apendicitei în sarcină sunt influențate de modificările anatomice și fiziologice specifice. Poziția apendicelui se modifică odată cu creșterea uterului, iar durerea poate fi localizată atipic. Greața și vărsăturile, frecvent întâlnite în sarcină, pot masca simptomele apendicitei. Diagnosticul diferențial este mai complex, incluzând patologii specifice sarcinii.

Adaptări ale tratamentului: Abordarea terapeutică la gravide necesită considerații speciale pentru protejarea atât a mamei, cât și a fătului. Alegerea antibioticelor trebuie să țină cont de siguranța în sarcină, iar monitorizarea trebuie să includă evaluarea bunăstării fetale. Poziționarea pacientei în timpul intervenției chirurgicale este adaptată pentru a evita compresia venei cave inferioare.

Considerații chirurgicale: Intervenția chirurgicală la gravide necesită o tehnică adaptată trimestrului de sarcină și dimensiunii uterului. Abordul laparoscopic este preferat în primul și al doilea trimestru, oferind avantajele unei recuperări mai rapide. În trimestrul al treilea, chirurgia deschisă poate fi necesară din cauza dificultăților tehnice. Monitorizarea fetală continuă este esențială în perioada perioperatorie.