Splina rupta: simptome si optiuni de tratament

Ruptura poate surveni în urma unui traumatism direct sau poate fi rezultatul unei afecțiuni preexistente care determină mărirea splinei. Simptomele includ durere acută în abdomenul superior stâng, sensibilitate la atingere și semne de șoc intern datorate pierderii de sânge. Tratamentul necesită intervenție medicală de urgență și poate varia de la monitorizare atentă la chirurgie, în funcție de gravitatea leziunii.

Simptomele unei spline rupte

Identificarea simptomelor unei spline rupte este crucială pentru diagnosticarea rapidă și intervenția medicală de urgență. Durerea abdominală, sensibilitatea la atingere și durerea referită la umărul stâng sunt semnele clasice care pot indica prezența acestei afecțiuni serioase.

Durerea abdominală

Localizarea și severitatea: Durerea asociată cu ruptura splinei este adesea localizată în partea superioară stângă a abdomenului și poate varia ca intensitate. În funcție de gravitatea leziunii și de cantitatea de sânge pierdută, durerea poate fi de la moderată la severă și poate iradia spre alte zone, inclusiv spre spate sau umărul stâng. Este important ca orice durere abdominală neobișnuită, în special după un traumatism sau în contextul unei afecțiuni care mărește splina, să fie evaluată de un medic.

Sensibilitate la atingere: Zona în care se află splina poate deveni extrem de sensibilă la atingere în cazul unei rupturi. Această sensibilitate poate fi un indicator al inflamației și al acumulării de sânge în cavitatea abdominală. Examinarea fizică atentă, inclusiv palparea abdomenului, poate ajuta la identificarea zonei afectate și la stabilirea unui diagnostic.

Durerea referită la umărul stâng (Semnul Kehr)

Durerea referită la umărul stâng, cunoscută sub numele de semnul Kehr, este un simptom distinctiv al rupturii splinei. Această durere poate fi cauzată de iritarea nervului frenic stâng de către sângele acumulat sub diafragmă. Semnul Kehr este adesea mai pronunțat când persoana afectată este întinsă și poate fi un indiciu important pentru medici în evaluarea unei posibile rupturi de splină. Identificarea acestui simptom, împreună cu alte semne clinice, poate accelera diagnosticarea și inițierea tratamentului necesar.

Semnele sângerării interne și ale șocului

Ritmul cardiac rapid și tensiunea arterială scăzută: Unul dintre primele semne ale sângerării interne și ale șocului este accelerarea ritmului cardiac, o reacție compensatorie a organismului la pierderea de sânge. Tensiunea arterială poate scădea semnificativ, ceea ce agravează starea de șoc. Aceste semne sunt indicatori critici ai gravității situației și necesită o intervenție medicală imediată pentru a preveni deteriorarea ulterioară a funcțiilor vitale și pentru a stabiliza pacientul.

Confuzia și leșinul: Confuzia este un simptom comun al sângerării interne și al șocului, reflectând scăderea fluxului sanguin către creier. Leșinul poate surveni ca urmare a hipoperfuziei cerebrale și a hipoxiei. Aceste simptome neurologice sunt semne de alarmă care necesită evaluare medicală urgentă pentru a identifica sursa sângerării și pentru a iniția tratamentul adecvat.

Pielea palidă, rece și lipicioasă: Aspectul palid și rece al pielii, împreună cu transpirația lipicioasă, sunt manifestări ale șocului hipovolemic cauzat de pierderea de sânge. Aceste semne fizice pot indica o urgență medicală și necesită evaluare imediată și intervenție pentru a restabili volumul sanguin și a preveni colapsul circulator.

Opțiuni de tratament pentru splina ruptă

Tratamentul pentru splina ruptă variază de la management non-operator până la intervenții chirurgicale, în funcție de severitatea leziunii și de starea generală a pacientului.

Managementul non-operator

Criteriile pentru tratamentul non-operator: Tratamentul non-operator este o opțiune pentru pacienții cu leziuni splenice de grad mic până la moderat, fără semne de hemoragie continuă sau alte complicații. Criteriile includ stabilitatea hemodinamică a pacientului, absența altor leziuni care necesită intervenție chirurgicală și capacitatea de a fi monitorizat îndeaproape într-un mediu spitalicesc. Acest tip de management presupune repaus la pat, monitorizarea atentă a semnelor vitale și a parametrilor de laborator, precum și imagistica de urmărire pentru a evalua evoluția leziunii.

Monitorizarea și îngrijirea suportivă: Monitorizarea atentă include evaluări periodice ale funcțiilor vitale, a nivelurilor de hemoglobină și a altor indicatori de sângerare. Îngrijirea suportivă poate include transfuzii de sânge pentru a menține nivelurile adecvate de celule sanguine și administrarea de lichide intravenoase pentru a susține circulația sanguină. Scopul este de a permite splinei să se vindece natural, evitând riscurile asociate cu chirurgia.

Intervenție chirurgicală – Splenectomia (îndepărtarea splinei)

Indicațiile pentru splenectomie: Splenectomia este recomandată în cazurile de ruptură splenică severă, cu hemoragie internă necontrolabilă sau când există riscul de complicații viitoare, cum ar fi hemoragia întârziată sau infecția. Alte indicații includ leziuni splenice de grad înalt, instabilitatea hemodinamică a pacientului sau prezența altor leziuni intraabdominale care necesită intervenție chirurgicală. Decizia de a efectua splenectomia este luată pe baza evaluării clinice a pacientului și a rezultatelor testelor imagistice și de laborator.

Tehnici deschise versus laparoscopice: În tratamentul chirurgical al splinei rupte, medicii pot alege între tehnica deschisă tradițională și abordarea laparoscopică. Tehnica deschisă implică o incizie mai mare și oferă chirurgului un acces direct și vizibilitate sporită, fiind adesea preferată în cazurile de urgență sau când leziunile sunt complexe. Pe de altă parte, tehnica laparoscopică, minim invazivă, presupune incizii mai mici și recuperare mai rapidă, fiind o opțiune pentru cazurile mai puțin severe și când condițiile pacientului permit. Alegerea metodei depinde de mai mulți factori, inclusiv de gradul leziunii splinei și de experiența chirurgului.

Intervenție chirurgicală – Reparația și conservarea splinei

Splenorafia (Suturarea): Splenorafia este o tehnică chirurgicală utilizată pentru a repara leziunile splinei fără a îndepărta organul. Aceasta implică suturarea rupturilor sau a lacerațiilor și poate include utilizarea de rețele sau alte materiale pentru a întări zona afectată. Scopul splenorafiei este de a păstra splina și funcțiile sale vitale, reducând în același timp riscul de sângerare și complicații postoperatorii.

Splenectomia parțială: Splenectomia parțială este o procedură care îndepărtează doar o porțiune a splinei afectate de leziune, păstrând restul organului intact. Această abordare este preferată atunci când este posibil, pentru a menține funcțiile imunologice și filtrante ale splinei. Decizia de a efectua o splenectomie parțială depinde de localizarea și extinderea leziunii, precum și de capacitatea splinei rămase de a funcționa eficient.

Embolizarea arterei splenice: Embolizarea arterei splenice este o procedură minim invazivă care implică blocarea fluxului sanguin către zona afectată a splinei pentru a controla sângerarea. Această tehnică poate fi utilizată ca tratament primar sau ca adjuvant la alte proceduri chirurgicale. Avantajul embolizării arterei splenice este că reduce pierderea de sânge și permite, în unele cazuri, conservarea unei părți din splină.

Îngrijirea post-operatorie și complicațiile

Riscul de infecție și profilaxia: După o intervenție chirurgicală pentru ruptura splinei, riscul de infecție este o preocupare majoră. Profilaxia include administrarea de antibiotice pentru a preveni infecțiile și monitorizarea atentă a semnelor de infecție la nivelul inciziei chirurgicale sau în organism. În cazul splenectomiei, pacienții devin mai susceptibili la infecții datorită rolului important al splinei în filtrarea bacteriilor din sânge. Prin urmare, se pot lua măsuri preventive, cum ar fi igiena riguroasă și evitarea expunerii la agenți patogeni.

Prevenirea trombozei: Tromboza venoasă este o altă posibilă complicație post-operatorie, în special la pacienții imobilizați pentru perioade lungi. Prevenirea acesteia poate include utilizarea de medicamente anticoagulante, mobilizarea timpurie a pacientului și purtarea de ciorapi compresivi. Monitorizarea atentă pentru semnele de tromboză, cum ar fi umflarea picioarelor sau durerea, este esențială pentru intervenția timpurie și tratament.

Recomandările pentru vaccinare: Pacienții care au suferit o splenectomie sunt sfătuiți să urmeze un program de vaccinare pentru a preveni infecțiile cu bacterii încapsulate, cum ar fi pneumococul, meningococul și Haemophilus influenzae tip b. Vaccinările ajută la compensarea pierderii funcției imunitare a splinei și sunt o componentă cheie a îngrijirii pe termen lung.