Meniu

Scrasnitul din dinti la copii: De ce apare, efecte si diagnostic

Actualizat pe:
Scris de Dr. Crina Pop

Bruxismul cunoscut și ca scrâșnitul dinților, poate fi o problemă dentară severă dacă acesta în timp uzează smalțul și provoacă dureri persistente la nivelul dinților sau al feței. Bruxismul la copii este o afecțiune relativ comună. 

Ce provoacă bruxismul sau scrâșnirea dinților?

Bruxismul este termenul medical pentru scrâșnitul dinților sau încleștarea maxilarului, mulți copii se confruntă cu această afecțiune, iar majoritatea o depășesc fără a dezvolta alte probleme pe parcurs. Scrâșnitul dinților ar putea fi provocat din cauza unor factori sistemici și psihologici, această tulburare fiind întâlnită atât de tipuri primare, cât și secundare. La copii, de obicei, a fost observat în două etape de vârstă, cea de erupție a dinților primari și cea de erupție a dinților permanenți, și adesea dispare în adolescență. 

Scrâșnitul dinților la copii poate apărea din diverse motive, câteva cauze sunt: 

  • Dinții care nu sunt aliniați corespunzător
  • Durerea, cum ar fi cea provocată de o durere de ureche sau de dentiție
  • Stresul, de exemplu, din cauza îngrijorării în legătură cu un test sau o schimbare de rutină, chiar și certurile pot provoca suficient stres pentru a determina scrâșnirea dinților sau încleștarea maxilarului.
  • Motivele medicale, cum ar fi hiperactivitatea, paralizia cerebrală sau unele tipuri de medicamente

Tipuri de bruxism

  • Primar

Acest tip de bruxism nu are cauze medicale specifice.

  • Secundar 

Acest tip de bruxism este asociat cu o activitate orală parafuncțională care este conexă cu tulburările psihiatrice (anxietate și depresie), medicamente, dar și sau unele boli precum Parkinson sau bolile respiratorii precum apneea. Acest tip de bruxism poate fi rezolvat prin tratamentul tulburării de bază.

  • Perioada de bruxism

Denumirea provine de la fenomenul de încleștare a maxilarului în copilărie, care adesea se tratează de la sine, fie prin creșterea maxilarelor, fie prin intrarea în adolescență. În cele mai multe cazuri, când copiii își pierd dinții primari, bruxismul va fi nesemnificativ sau va fi complet estompat. Cu toate acestea, un număr mic de copii continuă să scrâșnească din dinți până la vârsta adultă. Dacă motivul este stresul, această acțiune va fi continuată atâta timp cât problema nu este rezolvată.

Efectele bruxismului sau ale scrâșnirilor dinților la copii

Efecte pe termen scurt

Efectele pe termen scurt ale scrâșnirii dinților la copii sunt adesea durerile de cap, durerile de ureche sau în jurul urechii din cauza presiunii exercitate de strângerea maxilarului și de scrâșnirea pe timp de noapte. Uzura smalțului dentar din cauza roaderii poate duce, de asemenea, la o masticație dureroasă sau poate face dinții mai sensibili la temperatura caldă și rece.

Efecte pe termen lung

Dacă bruxismul continuă, acesta poate provoca daune semnificative la nivelul dinților. Smalțul nu numai că se va uza, dar dinții se pot ciobi, aplatiza sau fractura. În cazurile de scrâșnire prelungită și frecventă a dinților, există șansa de a dezvolta tulburarea articulației temporomandibulare. Aceasta cauzează dureri suplimentare la nivelul maxilarului și poate face dificil pentru un copil să mestece sau să deschidă gura complet.

Diagnosticarea bruxismului la copii

Poate fi dificil de determinat dacă un copil suferă de bruxism deoarece deseori aceștia nu realizează că scrâșnesc din dinți. Câteva semne de urmărit sunt:

  • Zgomotele de scrâșnire atunci când copilul doarme
  • Plângeri de dureri de maxilar sau de față la trezire
  • Durere la mestecat

Simptomele bruxismului pot apărea atât când copilul este treaz, cât și atunci când acesta doarme, iar semnele comune sunt durerile de urechi, obraji, maxilar sau gât. Este important ca părintele să ia în serios aceste semne și să programeze o vizită la dentist. Un medic poate determina dacă sursa durerii faciale rezultă din bruxism sau altă afecțiune, ulterior recomandând un tratament adecvat situației.

În cadrul vizitei la dentist, acesta va verifica dacă dinții au smalțul ciobit și uzură neobișnuită și va pulveriza aer și apă peste ei pentru a verifica dacă sunt sensibili. Medicul poate adresa întrebări despre momentul în care copilul scrâșnește din dinți, pentru a determina dacă aceste episoade coincid cu anumite emoții pe care le resimte copilul. Copiii pot experimenta anxietate la fel ca și adulții, din acest motiv este posibil ca părintele să trateze afecțiunea, abordând cauza principală prin alte tratamente medicale sau intervenții de ameliorare a stresului, cum ar fi o baie caldă sau muzică liniștitoare înainte de culcare.

Cum se tratează bruxismul sau scrâșnirea dinților?

Dentistul poate să recomande o gutieră personalizată care să fie purtată noaptea pentru a preveni scrâșnitul de dinți și durerile dentare. Periuțele de dinți electrice pot fi mai eficiente și pot oferi o protecție mai bună pentru dinți, descurajând periajul agresiv.

Bruxismul la copii care rezultă din stres poate fi tratat ajutând copilul să facă față anxietății în mod corespunzător. Majoritatea copiilor ajung în cele din urmă să nu mai scrâșnească din dinți de la o anumită perioadă de timp, totuși, controlul de rutină la dentist poate diagnostica problema, permițând tratamentul adecvat. Dacă un copil se confruntă cu dureri de gură sau are dureri de cap din cauza scrâșnitului de dinți, iată câteva sfaturi utile:

  • Căutați sursa durerilor. Stresul îi poate face pe copii să scrâșnească din dinți noaptea. Vorbiți cu copilul pentru a afla ce îl deranjează, apoi ajutați-l să găsească o soluție la problemă.
  • Bazați-vă pe relaxare. Ajutați copilul să dezvolte o rutină relaxantă înainte de culcare. Un duș cald, muzică relaxantă, respirații profunde sau o carte liniștitoare îl pot ajuta să adoarmă într-un mod mai relaxat.
  • Mergeți la dentist. Medicul dentist al copilului poate determina dacă bruxismul afectează dinții.

Concluzie

Scrâșnirea dinților este foarte frecventă la copii. Se estimează că 3 din 10 copii scrâșnesc din dinți înainte de a ajunge la vârsta de 5 ani, de obicei, nu este un motiv de alarmare iar majoritatea copiilor depășesc acest lucru până la vârsta de 6 ani.