Strunga intre dinti: de ce apare si cum o tratam?

Deși în multe cazuri strunga între dinți nu prezintă riscuri pentru sănătatea orală, ea poate fi o sursă de îngrijorare estetică pentru unele persoane. 

Cauzele diastemei

Strunga între dinți poate fi rezultatul mai multor factori, inclusiv dezvoltarea naturală, discrepanțe între mărimea dinților și a maxilarului, precum și influențe genetice. Aceste cauze pot acționa individual sau în combinație, determinând apariția spațiilor între dinți în diferite etape ale vieții.

Creșterea și dezvoltarea naturală

Strunga temporară la copii: Această condiție este frecventă în timpul dezvoltării dentare a copiilor. Apare adesea când dinții de lapte încep să cadă și sunt înlocuiți de dinții permanenți. Spațiul dintre incisivii centrali superiori este deosebit de comun și se numește diastema mediană. Acest spațiu se formează natural pentru a permite erupția dinților permanenți mai mari. În multe cazuri, strunga temporară se închide de la sine odată ce toți dinții permanenți au erupt și și-au ocupat pozițiile finale în arcada dentară.

Strunga permanentă la adulți: În unele cazuri, strunga persistă și la vârsta adultă. Aceasta poate fi rezultatul unor factori structurali sau funcționali care nu s-au rezolvat în timpul dezvoltării. Cauzele comune includ un fren labial supradimensionat, care este țesutul ce conectează buza superioară de gingii, sau o discrepanță între mărimea dinților și a maxilarului. La adulți, strunga poate fi și rezultatul unor obiceiuri orale persistente, cum ar fi împingerea limbii înainte în timpul înghițirii, sau al unor afecțiuni parodontale care duc la migrarea dinților.

Discrepanța între mărimea dinților și a osului maxilar

Dinți prea mici pentru mărimea maxilarului: Această situație apare când dinții sunt mai mici decât spațiul disponibil pe arcada dentară. Rezultatul este formarea de spații între dinți, cel mai vizibil fiind cel dintre incisivii centrali superiori. Dinții prea mici pot fi o caracteristică genetică sau pot rezulta din anomalii de dezvoltare. În unele cazuri, doar anumiți dinți sunt afectați, cum ar fi incisivii laterali superiori, care pot avea o formă conică sau redusă, ducând la apariția spațiilor adiacente.

Factori genetici: Genetica joacă un rol semnificativ în determinarea mărimii și formei dinților, precum și a structurii maxilarului. Tendința de a dezvolta strunga între dinți poate fi moștenită în familie. Anumite grupuri etnice prezintă o incidență mai mare a acestei caracteristici. Factorii genetici pot influența nu doar mărimea dinților și a maxilarului, ci și alte aspecte care contribuie la formarea diastemei, cum ar fi dezvoltarea frenului labial sau predispoziția la anumite tipuri de ocluzie dentară. Înțelegerea componentei genetice este importantă pentru anticiparea potențialelor probleme dentare și planificarea tratamentelor ortodontice adecvate.

Dinți lipsă sau subdimensionați

Lipsa congenitală a incisivilor laterali: Această condiție se referă la absența naturală a incisivilor laterali superiori, dinții situați lângă incisivii centrali. Lipsa congenitală a acestor dinți poate duce la formarea unor spații semnificative în arcada dentară, afectând atât aspectul estetic, cât și funcționalitatea. Această anomalie este adesea ereditară și poate fi asociată cu alte sindromuri genetice. În absența incisivilor laterali, dinții adiacenți pot migra și pot crea spații neuniforme. Tratamentul poate implica închiderea spațiului prin ortodonție, urmată de remodelarea caninilor pentru a semăna cu incisivii laterali, sau înlocuirea dinților lipsă cu implanturi dentare sau punți.

Incisivi laterali conici (incisivi laterali subdimensionați): Incisivii laterali conici reprezintă o anomalie de dezvoltare în care incisivii laterali superiori sunt semnificativ mai mici și au o formă conică sau triunghiulară. Această condiție poate cauza spații vizibile între dinți, în special între incisivii centrali și canini. Incisivii laterali conici pot afecta simetria zâmbetului și pot crea probleme funcționale în masticație. Tratamentul depinde de severitatea condiției și poate include tehnici de restaurare dentară, cum ar fi fațetele sau coroanele, pentru a mări și remodela dinții afectați. În cazuri mai severe, extracția și înlocuirea cu implanturi dentare pot fi necesare.

Fren labial supradimensionat

Atașamentul frenului care împiedică închiderea spațiului: Frenul labial este o bandă de țesut care conectează buza superioară de gingia de deasupra incisivilor centrali superiori. Un fren labial supradimensionat sau atașat prea jos pe gingie poate împiedica închiderea naturală a spațiului dintre incisivii centrali. Această condiție poate persista chiar și după erupția completă a dinților permanenți. Frenul supradimensionat poate exercita o tracțiune constantă asupra gingiei, menținând sau chiar lărgind spațiul dintre dinți. În unele cazuri, poate cauza și retracție gingivală. Tratamentul implică adesea o procedură chirurgicală numită frenectomie, în care frenul este repoziționat sau îndepărtat, urmată de tratament ortodontic pentru închiderea spațiului rămas.

Boala parodontală (Parodontoza)

Pierderea osoasă și retracția gingivală: Parodontoza, o formă avansată de boală parodontală, poate duce la formarea sau lărgirea spațiilor între dinți prin pierderea osoasă și retracția gingivală. Această afecțiune este cauzată de inflamația cronică a țesuturilor care susțin dinții. Pe măsură ce boala progresează, se produce o distrugere a osului alveolar și a ligamentelor parodontale, ceea ce poate duce la mobilitatea dinților și migrarea lor. Retracția gingivală expune rădăcinile dinților, creând spații vizibile între aceștia. Tratamentul implică controlul infecției prin igienă orală riguroasă, detartraj și planare radiculară, iar în cazuri severe, poate fi necesară chirurgia parodontală. Prevenirea și tratamentul precoce al parodontozei sunt esențiale pentru a evita formarea spațiilor nedorite între dinți.

Deplasarea dinților și formarea spațiilor: Acest fenomen este adesea o consecință a bolii parodontale avansate sau a altor factori care afectează stabilitatea dinților. Pe măsură ce osul de susținere se deteriorează, dinții își pierd ancorarea fermă și încep să se miște. Această mișcare poate duce la formarea de spații noi între dinți sau la lărgirea celor existente. Deplasarea dinților poate fi graduală și subtilă la început, dar poate deveni mai pronunțată în timp. Forțele ocluzale neechilibrate pot accelera acest proces, cauzând înclinarea sau rotația dinților. În cazuri severe, dinții pot chiar să-și schimbe poziția în arcada dentară, afectând semnificativ alinierea și funcția masticatorie. Tratamentul implică abordarea cauzei subiacente, stabilizarea dinților afectați și, eventual, repoziționarea lor prin tratament ortodontic.

Obiceiuri și comportamente

Sugerea degetului mare și utilizarea suzetei la copii: Aceste obiceiuri, deși comune în copilăria timpurie, pot avea un impact semnificativ asupra dezvoltării dentare dacă persistă pe termen lung. Presiunea constantă exercitată de deget sau suzetă poate duce la deplasarea dinților frontali, ceea ce creează spații între ei. Efectele sunt de obicei mai pronunțate dacă obiceiul continuă după apariția dinților permanenți. Sugerea degetului poate cauza și o dezvoltare anormală a palatului, afectând alinierea generală a dinților. Este important ca aceste obiceiuri să fie descurajate treptat, de preferință înainte de vârsta de 4 ani, pentru a minimiza impactul asupra dentiției. Intervenția timpurie și tehnicile de modificare comportamentală pot ajuta la prevenirea formării diastemei cauzate de aceste obiceiuri.

Împingerea limbii și tiparul incorect de înghițire: Acest comportament, cunoscut și sub numele de deglutiție atipică, implică plasarea limbii între dinții frontali în timpul înghițirii, în loc să se sprijine pe palat. Presiunea repetată a limbii poate duce la deplasarea dinților frontali și formarea de spații între ei. Acest obicei este adesea asociat cu probleme de respirație orală sau cu dezvoltarea anormală a maxilarului. Împingerea limbii poate persista și la adulți, deși este mai frecventă la copii. Corectarea acestui tipar necesită adesea terapie miofuncțională, care implică exerciții pentru reantrenarea mușchilor limbii și a feței. În unele cazuri, poate fi necesară și utilizarea unor aparate dentare speciale pentru a ajuta la corectarea poziției limbii și a preveni formarea sau lărgirea spațiilor între dinți.

Opțiuni de tratament pentru strunga dintre dinți

Tratamentul diastemei variază în funcție de cauza și severitatea condiției. Opțiunile includ proceduri ortodontice pentru realinierea dinților, tehnici restaurative pentru modificarea formei dinților și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale. Alegerea metodei optime depinde de evaluarea individuală a fiecărui pacient.

Tratament ortodontic

Aparate dentare tradiționale: Această metodă clasică de tratament ortodontic este foarte eficientă în corectarea diastemei. Aparatele dentare tradiționale constă în brackeți metalici sau din ceramică fixați pe suprafața dinților și conectați prin fire metalice. Aceștia exercită o presiune constantă și controlată asupra dinților, ghidându-i treptat în poziția dorită. Pentru închiderea diastemei, ortodontul ajustează periodic tensiunea firelor, ceea ce permite dinților să se deplaseze și să închidă spațiul. Tratamentul cu aparate dentare tradiționale poate dura între 6 luni și 2 ani, în funcție de severitatea cazului. Această metodă este deosebit de utilă în cazurile complexe, unde sunt necesare mișcări dentare semnificative sau corecții ale ocluziei.

Invisalign: Această opțiune modernă de tratament ortodontic oferă o alternativă estetică și confortabilă la aparatele dentare tradiționale. Invisalign sunt realizate din plastic transparent, personalizate pentru fiecare pacient, și sunt aproape invizibile când sunt purtate. Tratamentul implică o serie de gutiere care sunt schimbate la fiecare 1-2 săptămâni, fiecare set deplasând ușor dinții către poziția finală dorită. Pentru tratarea diastemei, gutierele sunt proiectate să exercite presiune specifică pentru a închide spațiul dintre dinți. Avantajele includ posibilitatea de a le scoate în timpul mesei și pentru igienizare, precum și confortul sporit față de aparatele tradiționale. Durata tratamentului variază, dar poate fi mai scurtă decât în cazul aparatelor tradiționale pentru cazuri mai ușoare de strungă între dinți.

Proceduri restaurative

Aplicarea de material compozit (bonding dentar): Această tehnică reprezintă o soluție rapidă și minim invazivă pentru corectarea diastemei de dimensiuni mici sau moderate. Procedura implică aplicarea unui material compozit de culoarea dintelui pe suprafețele laterale ale dinților adiacenți spațiului, pentru a-l umple și a crea iluzia unor dinți mai largi și aliniați. Materialul compozit este modelat cu atenție pentru a se potrivi perfect cu forma naturală a dinților și este apoi întărit cu o lumină specială. Avantajele acestei metode includ costul relativ scăzut, rapiditatea procedurii (de obicei finalizată într-o singură ședință) și faptul că nu necesită modificări ale structurii dentare naturale. Cu toate acestea, rezultatele pot fi mai puțin durabile decât alte opțiuni și pot necesita reînnoiri periodice.

Fațete din porțelan: Această opțiune oferă o soluție estetică și durabilă pentru corectarea diastemei. Fațetele din porțelan sunt straturi subțiri de ceramică personalizate, care se atașează pe suprafața frontală a dinților. Pentru tratarea diastemelor, fațetele sunt proiectate pentru a fi mai late decât dinții naturali și umple astfel spațiile nedorite. Procedura implică o ușoară pregătire a dinților naturali prin îndepărtarea unui strat subțire de smalț. Fațetele sunt apoi lipite permanent pe dinți, oferind un aspect natural și uniform. Avantajele includ rezistența la pătare și durabilitatea ridicată, ceea ce le face să dureze 10-15 ani sau chiar mai mult cu îngrijire adecvată. Această metodă este ideală pentru cazurile în care strunga este însoțită de alte probleme estetice, precum decolorarea sau forma neregulată a dinților.

Coroane dentare: Coroanele dentare reprezintă o opțiune de tratament pentru strungă în cazurile în care dinții sunt semnificativ deteriorați sau au nevoie de o reconstrucție majoră. Acestea sunt capace artificiale care acoperă întregul dinte vizibil, oferind nu doar o soluție estetică, ci și una funcțională. Pentru corectarea strungii dinți, coroanele pot fi proiectate mai late decât dinții naturali. Procedura implică pregătirea dintelui natural prin îndepărtarea unei cantități mai mari de structură dentară comparativ cu fațetele. Coroanele sunt apoi fixate permanent, restabilind forma, mărimea și funcționalitatea dintelui. Această metodă este deosebit de utilă când strunga este asociată cu probleme structurale ale dinților, cum ar fi fracturile sau cariile extinse.

Implanturi dentare sau punți (pentru dinți lipsă): Aceste opțiuni sunt utilizate când strunga este cauzată de absența unuia sau mai multor dinți. Implanturile dentare sunt rădăcini artificiale din titan inserate chirurgical în osul maxilar, pe care se fixează apoi o coroană dentară. Ele oferă o soluție permanentă și naturală pentru înlocuirea dinților lipsă. Punțile dentare, pe de altă parte, constă în unul sau mai mulți dinți artificiali ancorați de dinții naturali adiacenți. Ambele metode pot închide eficient spațiile mari cauzate de dinții lipsă, restabilind nu doar aspectul estetic, ci și funcționalitatea completă a dentiției. Alegerea între implanturi și punți depinde de starea osului maxilar, sănătatea generală a pacientului și preferințele personale.

Frenectomie (Îndepărtarea chirurgicală a frenului)

Indicații pentru frenectomie: Această procedură este recomandată când frenul labial superior este anormal de mare sau atașat prea jos pe gingie, contribuind la formarea sau menținerea diastemei. Indicațiile specifice includ: prezența unei diasteme care nu se închide natural după erupția completă a dinților permanenți; un fren labial hipertrofic care cauzează retracție gingivală sau interferează cu igiena orală; situații în care frenul împiedică mișcarea normală a buzei superioare, afectând vorbirea sau expresia facială. Frenectomia poate fi, de asemenea, indicată înaintea tratamentului ortodontic pentru a facilita închiderea spațiului dintre dinți și pentru a preveni recidiva după tratament. Evaluarea necesității acestei proceduri trebuie făcută de către un specialist, luând în considerare vârsta pacientului și stadiul de dezvoltare dentară.

Prezentarea generală a procedurii: Frenectomia este o intervenție chirurgicală minoră care implică îndepărtarea sau repoziționarea frenului labial superior. Procedura începe cu anestezie locală pentru a asigura confortul pacientului. Chirurgul utilizează apoi un laser sau un bisturiu pentru a tăia și îndepărta țesutul în exces al frenului. În cazul folosirii laserului, procedura este adesea mai puțin invazivă, cu sângerare minimă și vindecare mai rapidă. După îndepărtarea frenului, zona este suturată dacă este necesar. Timpul de recuperare este relativ scurt, iar pacienții pot reveni la activitățile normale în câteva zile. Este important să se urmeze instrucțiunile post-operatorii pentru o vindecare optimă. În multe cazuri, frenectomia este urmată de tratament ortodontic pentru a închide complet spațiul dintre dinți.

Tratamentul bolii parodontale

Curățarea profundă (detartraj și planare radiculară): Această procedură este esențială în tratamentul bolii parodontale care poate cauza sau agrava strunga. Detartrajul implică îndepărtarea minuțioasă a tartrului și a plăcii bacteriene de pe suprafața dinților și de sub linia gingiei. Planarea radiculară se concentrează pe netezirea suprafețelor rădăcinilor dinților, eliminând bacteriile și toxinele acumulate. Acest proces ajută la reducerea inflamației gingivale și la crearea unui mediu propice pentru reatașarea țesuturilor gingivale la dinte. Procedura se realizează de obicei sub anestezie locală și poate necesita mai multe ședințe, în funcție de severitatea afecțiunii. După tratament, pacienții pot experimenta o sensibilitate temporară, dar beneficiile includ îmbunătățirea sănătății gingivale și prevenirea progresiei bolii parodontale.

Intervenții chirurgicale (chirurgie cu lambou, grefă osoasă): În cazurile avansate de boală parodontală care au dus la formarea diastemei, pot fi necesare intervenții chirurgicale mai complexe. Chirurgia cu lambou implică ridicarea gingiei pentru a permite o curățare profundă a rădăcinilor dinților și a osului afectat. După curățare, gingia este repoziționată și suturată. Grefa osoasă este utilizată când boala parodontală a cauzat pierderi osoase semnificative. Această procedură implică adăugarea de os artificial sau natural în zonele afectate pentru a stimula regenerarea osoasă. Aceste intervenții pot fi combinate cu tehnici de regenerare tisulară ghidată, utilizând membrane speciale pentru a încuraja creșterea țesutului osos și gingival. Recuperarea după aceste proceduri poate dura câteva săptămâni, iar pacienții trebuie să urmeze cu strictețe instrucțiunile post-operatorii.