Ciuperca in ureche (otomicoza): simptome, cauze si tratament

Deși poate afecta persoane de toate vârstele, otomicoza este mai frecventă în regiunile cu climat cald și umed. Diagnosticarea și tratamentul prompt sunt esențiale pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor potențiale.

Ce este otomicoza?

Definiție: Otomicoza reprezintă o infecție fungică localizată la nivelul conductului auditiv extern, dar în cazuri rare poate implica și urechea medie, caracterizată prin inflamație, prurit și, adesea, prezența unor secreții caracteristice. Această afecțiune este cauzată de proliferarea excesivă a fungilor, în special din genurile Aspergillus și Candida, în mediul umed și cald al urechii externe.

Prevalență: Otomicoza afectează aproximativ 10% din cazurile de otită externă diagnosticate. Incidența sa este mai ridicată în regiunile cu climat tropical și subtropical, unde umiditatea și căldura favorizează creșterea fungilor. Persoanele care practică sporturi acvatice, cele cu sistem imunitar compromis sau cele care utilizează frecvent antibiotice topice prezintă un risc crescut de a dezvolta această afecțiune.

Zonele afectate: Otomicoza implică în principal conductul auditiv extern, structura tubulară care se întinde de la pavilionul urechii până la membrana timpanică. În cazuri mai rare, infecția se poate extinde către urechea medie, mai ales la pacienții cu perforații ale membranei timpanice. Tegumentul conductului auditiv, bogat în glande ceruminoase, devine terenul propice pentru dezvoltarea fungilor în condiții de umiditate excesivă sau dezechilibru al florei microbiene locale.

Cauze și factori de risc

Apariția otomicozei este influențată de o combinație complexă de factori care creează condiții favorabile pentru dezvoltarea fungilor în conductul auditiv extern. Înțelegerea acestor cauze și factori de risc este esențială pentru prevenirea și gestionarea eficientă a afecțiunii.

Agenți patogeni fungici comuni: Principalii fungi responsabili de otomicoză sunt speciile de Aspergillus (în special Aspergillus niger și Aspergillus fumigatus) și Candida albicans. Acești fungi sunt ubicuitari în mediul înconjurător și pot coloniza cu ușurință conductul auditiv extern atunci când condițiile devin favorabile. Aspergillus produce caracteristic o infecție cu aspect de mucegai, în timp ce Candida determină o infecție cu aspect albicios, cremos.

Utilizarea prelungită a picăturilor antibiotice pentru urechi: Administrarea îndelungată a antibioticelor topice auriculare poate perturba echilibrul microbiomului local, suprimând bacteriile benefice și permițând proliferarea excesivă a fungilor. Acest fenomen, cunoscut sub numele de disbioză, creează un mediu propice pentru dezvoltarea otomicozei. Picăturile antibiotice pot, de asemenea, să modifice pH-ul conductului auditiv, favorizând creșterea fungilor.

Stări de imunosupresie: Persoanele cu sistem imunitar compromis, cum ar fi pacienții cu HIV/SIDA, cei care urmează tratamente imunosupresoare sau cei cu diabet zaharat necontrolat, sunt mai susceptibile la dezvoltarea otomicozei. Sistemul imunitar slăbit nu poate combate eficient colonizarea fungică, permițând instalarea și progresarea infecției. La acești pacienți, otomicoza poate avea o evoluție mai severă și mai persistentă.

Traumatisme sau leziuni ale conductului auditiv: Leziunile mecanice ale conductului auditiv, cauzate de utilizarea improprie a bețișoarelor de urechi, zgârierea excesivă sau introducerea altor obiecte străine, pot compromite bariera protectoare naturală a pielii. Aceste microtraumatisme creează porți de intrare pentru fungi și perturbă mecanismele locale de apărare, facilitând dezvoltarea otomicozei.

Expunerea la apă contaminată: Înotul frecvent, în special în ape stătătoare sau insuficient clorinate, crește riscul de otomicoză. Apa reținută în conductul auditiv creează un mediu umed, ideal pentru creșterea fungilor. Mai mult, apa contaminată poate introduce direct spori fungici în ureche. Practicarea sporturilor acvatice fără protecție adecvată a urechilor reprezintă un factor de risc semnificativ.

Afecțiuni cutanate cronice: Persoanele cu afecțiuni dermatologice preexistente, cum ar fi dermatita seboreică, psoriazisul sau eczemele, au un risc crescut de a dezvolta otomicoză. Aceste condiții alterează bariera cutanată și modifică compoziția cerumenului, creând un mediu favorabil pentru colonizarea fungică. Inflamația cronică asociată acestor afecțiuni poate, de asemenea, să compromită mecanismele locale de apărare împotriva infecțiilor fungice.

Simptome

Recunoașterea promptă a simptomelor otomicozei este crucială pentru diagnosticarea și tratarea timpurie a acestei afecțiuni. Manifestările clinice pot varia în intensitate și combinație de la un pacient la altul, dar există câteva semne distinctive care sugerează prezența unei infecții fungice auriculare.

Durere și disconfort auricular: Pacienții cu otomicoză experimentează frecvent o senzație de durere sau disconfort în urechea afectată. Intensitatea durerii poate varia de la o senzație ușoară de presiune până la o durere acută, pulsatilă. Disconfortul se accentuează adesea la atingerea sau tracționarea pavilionului auricular. Durerea poate fi mai pronunțată în timpul masticației sau când pacientul încearcă să doarmă pe partea afectată.

Prurit: Mâncărimea intensă în interiorul urechii reprezintă unul dintre cele mai caracteristice simptome ale otomicozei. Pruritul poate fi atât de intens încât pacienții simt nevoia constantă de a-și scărpina urechea, ceea ce poate agrava infecția și poate duce la leziuni ale conductului auditiv. Senzația de mâncărime este adesea descrisă ca fiind profundă și persistentă, fiind dificil de ameliorat prin metode convenționale.

Secreții auriculare: Prezența unor secreții anormale din ureche este un semn frecvent al otomicozei. Caracterul acestor secreții poate varia în funcție de tipul de fung implicat în infecție. În cazul infecțiilor cu Aspergillus, secreția tinde să fie de culoare închisă, asemănătoare cu mucegaiul, în timp ce infecțiile cu Candida produc de obicei o secreție albicioasă, cremoasă. Secreția poate avea un miros neplăcut și poate varia în consistență de la apoasă la densă.

Pierderea auzului: Otomicoza poate duce la pierderea temporară a auzului din cauza acumulării de secreții și resturi fungice în conductul auditiv. Această obstrucție mecanică împiedică transmiterea normală a undelor sonore către timpan. În cazuri severe sau netratate, inflamația cronică poate afecta structurile urechii medii, ducând la o pierdere a auzului mai persistentă. Pacienții pot descrie sunetele ca fiind înfundate sau distorsionate, iar capacitatea de a auzi frecvențele înalte poate fi afectată în mod special.

Senzația de plenitudine auriculară: Pacienții cu otomicoză experimentează frecvent o senzație de presiune sau plenitudine în urechea afectată. Această senzație este cauzată de acumularea de secreții fungice și reziduuri celulare în conductul auditiv, precum și de inflamația țesuturilor înconjurătoare. Senzația poate fi descrisă ca o presiune constantă, o înfundare sau o senzație de lichid în ureche. Aceasta poate fluctua în intensitate și poate fi exacerbată de schimbările de presiune atmosferică sau de mișcările capului.

Diagnostic

Diagnosticarea precisă a otomicozei necesită o evaluare complexă, combinând anamneza detaliată, examenul fizic și investigațiile de laborator. Medicii specialiști în otorinolaringologie utilizează o abordare sistematică pentru a diferenția otomicoza de alte afecțiuni ale urechii și pentru a determina tratamentul optim.

Anamneza și examenul fizic: Procesul de diagnostic începe cu o anamneză detaliată, în care medicul culege informații despre simptomele pacientului, durata acestora și factorii potențiali de risc. Întrebările pot viza expunerea recentă la umiditate excesivă, utilizarea antibioticelor topice sau istoricul de afecțiuni ale urechii. Examenul fizic include inspecția pavilionului auricular și a zonei periauriculare pentru semne de inflamație sau secreții. Medicul va evalua, de asemenea, sensibilitatea la palpare și va verifica prezența ganglionilor limfatici măriți în regiunea cervicală.

Examenul otoscopic: Otoscopia reprezintă o etapă crucială în diagnosticarea otomicozei. Medicul utilizează un otoscop pentru a examina în detaliu conductul auditiv extern și membrana timpanică. În cazul otomicozei, se pot observa depozite caracteristice de culoare albă, neagră sau galben-verzuie, asemănătoare mucegaiului. Tegumentul conductului auditiv poate apărea inflamat, eritematos sau macerat. Membrana timpanică este evaluată pentru semne de inflamație sau perforație. Examenul otoscopic permite, de asemenea, identificarea altor afecțiuni care pot mima simptomele otomicozei, cum ar fi otita externă bacteriană sau corpii străini.

Teste de laborator: Pentru confirmarea diagnosticului și identificarea precisă a agentului patogen, se efectuează teste de laborator. Prelevarea de probe din secreția auriculară sau din depozitele fungice vizibile se realizează cu ajutorul unui tampon steril. Aceste probe sunt apoi supuse examinării microscopice directe și culturii fungice. Examinarea microscopică poate evidenția prezența hifelor sau sporilor fungici caracteristici. Cultura fungică permite identificarea speciei exacte de fung implicată și testarea sensibilității la antifungice, ghidând astfel alegerea tratamentului optim. În cazuri complexe sau recidivante, pot fi necesare teste suplimentare pentru evaluarea factorilor predispozanți, cum ar fi testele pentru diabet zaharat sau imunodeficiențe.

Opțiuni de tratament

Tratamentul otomicozei vizează eradicarea infecției fungice, ameliorarea simptomelor și prevenirea recidivelor. Abordarea terapeutică este adaptată în funcție de severitatea infecției, agentul patogen identificat și factorii individuali ai pacientului. O combinație de metode locale și sistemice poate fi necesară pentru un management eficient.

Curățarea canalului auditiv: Primul pas în tratamentul otomicozei constă în îndepărtarea mecanică a depozitelor fungice și a detritusurilor din conductul auditiv extern. Această procedură, efectuată de către un medic specialist, utilizează tehnici de aspirație și irigare delicată. Debridarea atentă elimină barierele fizice care pot împiedica penetrarea medicamentelor antifungice și permite o mai bună expunere a țesuturilor afectate la tratament. Curățarea regulată pe parcursul tratamentului poate fi necesară pentru a menține conductul auditiv liber de acumulări fungice și pentru a monitoriza progresul vindecării.

Medicație antifungică topică: Picăturile sau unguentele antifungice sunt aplicate direct în conductul auditiv, asigurând o concentrație ridicată a medicamentului la locul infecției. Compușii azolici, precum clotrimazolul sau miconazolul, sunt frecvent utilizați datorită eficacității lor împotriva unei game largi de fungi. Nistatina poate fi preferată în cazurile de infecție cu Candida. Durata tratamentului variază de obicei între 7 și 14 zile, dar poate fi prelungită în cazuri severe sau recidivante. Este esențială aplicarea corectă și consecventă a medicației pentru a asigura eficacitatea tratamentului.

Medicație antifungică orală: În cazurile de otomicoză severă, rezistentă la tratamentul topic sau cu risc de complicații, poate fi necesară administrarea de antifungice pe cale orală. Medicamentele precum fluconazolul sau itraconazolul sunt eficiente împotriva unei game largi de fungi și pot atinge concentrații terapeutice în țesuturile profunde ale urechii. Tratamentul oral este de obicei rezervat pentru pacienții cu infecții extinse, implicare a urechii medii sau pentru cei cu factori de risc pentru complicații. Durata tratamentului și dozajul sunt stabilite de medic în funcție de severitatea infecției și de răspunsul clinic.

Terapii adjuvante: Pe lângă tratamentul antifungic specific, terapiile adjuvante pot juca un rol important în managementul otomicozei. Acidificarea locală a conductului auditiv, utilizând soluții diluate de acid acetic sau acid boric, poate crea un mediu nefavorabil pentru creșterea fungilor. Antiinflamatoarele topice, cum ar fi corticosteroizii în concentrații mici, pot fi utile în reducerea inflamației și a disconfortului asociat. În cazurile complicate cu infecție bacteriană secundară, pot fi necesare antibiotice topice sau sistemice. Educarea pacientului privind îngrijirea corectă a urechilor și evitarea factorilor de risc face parte integrantă din planul terapeutic și contribuie la prevenirea recidivelor.

Prevenție

Prevenirea otomicozei implică o serie de măsuri care vizează reducerea riscului de infecție fungică și menținerea sănătății urechilor. Aceste strategii sunt deosebit de importante pentru persoanele predispuse sau care au avut episoade anterioare de otomicoză.

Evitarea traumatismelor și leziunilor urechii: Protejarea integrității conductului auditiv este esențială în prevenirea otomicozei. Utilizarea corectă și limitată a bețișoarelor de urechi este recomandată, evitând introducerea acestora adânc în canalul auditiv. Pacienții sunt sfătuiți să evite manipularea excesivă a urechilor și introducerea obiectelor străine. În cazul practicării sporturilor de contact sau a activităților cu risc de traumatism auricular, utilizarea echipamentelor de protecție adecvate, cum ar fi căștile sau dopurile de urechi speciale, poate preveni leziunile care ar putea predispune la infecții fungice.

Menținerea uscată a urechilor: Umiditatea excesivă în conductul auditiv creează un mediu propice pentru dezvoltarea fungilor. După înot, baie sau duș, uscarea atentă a urechilor este esențială. Tehnicile recomandate includ înclinarea capului pentru a permite scurgerea apei și utilizarea unui prosop moale pentru a usca pavilionul și intrarea în conductul auditiv. Pentru persoanele care practică frecvent sporturi acvatice, utilizarea dopurilor de urechi impermeabile și a căștilor de înot poate preveni pătrunderea apei în urechi. În cazuri de umiditate persistentă, utilizarea unui uscător de păr la temperatură scăzută, ținut la distanță de ureche, poate ajuta la evaporarea excesului de umiditate.

Utilizarea judicioasă a picăturilor antibiotice pentru urechi: Administrarea prelungită sau nejustificată a antibioticelor topice auriculare poate perturba echilibrul microbiomului local, favorizând dezvoltarea fungilor. Utilizarea acestor medicamente trebuie să se facă numai la recomandarea și sub supravegherea unui medic specialist. Durata tratamentului trebuie respectată cu strictețe, evitând prelungirea nejustificată. În cazul în care simptomele persistă sau se agravează în timpul utilizării antibioticelor topice, pacienții trebuie să consulte prompt medicul pentru reevaluare, pentru a preveni dezvoltarea unei suprainfecții fungice.

Gestionarea afecțiunilor subiacente: Controlul eficient al condițiilor medicale care predispun la otomicoză este crucial pentru prevenirea infecțiilor recurente. Pacienții cu diabet zaharat trebuie să mențină un control glicemic optim, deoarece nivelurile ridicate de glucoză în sânge pot favoriza creșterea fungilor. Pentru persoanele cu afecțiuni dermatologice cronice, cum ar fi psoriazisul sau dermatita seboreică, managementul adecvat al acestor condiții poate reduce riscul de colonizare fungică la nivelul conductului auditiv. În cazul pacienților cu sistem imunitar compromis, o monitorizare atentă și o abordare proactivă a sănătății urechilor sunt esențiale. Consultarea regulată cu medicul specialist și aderența la planurile de tratament pentru afecțiunile de bază contribuie semnificativ la prevenirea complicațiilor auriculare, inclusiv a otomicozei.

Complicații ale otomicozei netratate

Otomicoza netratată poate evolua către complicații serioase, afectând structurile urechii și țesuturile înconjurătoare. Aceste complicații pot avea impact semnificativ asupra auzului și calității vieții pacientului, necesitând intervenții medicale complexe și prelungite pentru rezolvare.

Infecții cronice sau recurente: Otomicoza netratată sau tratată inadecvat poate duce la infecții cronice sau recurente ale conductului auditiv extern. Fungii persistă și se multiplică în mediul umed al urechii, creând un biofilm rezistent la tratamentele convenționale. Aceste infecții cronice pot duce la modificări structurale ale conductului auditiv, cum ar fi îngroșarea pielii sau formarea de țesut granular. Pacienții experimentează episoade repetate de prurit intens, durere și secreții auriculare, care pot afecta semnificativ calitatea vieții și pot necesita tratamente de lungă durată sau intervenții chirurgicale pentru rezolvare.

Perforația timpanului: În cazurile severe de otomicoză netratată, infecția fungică poate eroda membrana timpanică, ducând la perforarea acesteia. Acest proces se produce prin acțiunea directă a fungilor asupra țesuturilor timpanului sau ca rezultat al inflamației cronice și presiunii exercitate de acumularea de detritusuri fungice. Perforația timpanului poate cauza durere acută, scurgeri auriculare și pierderea bruscă a auzului. Repararea unei perforații timpanice poate necesita intervenție chirurgicală, cum ar fi timpanoplastia, și poate lăsa sechele permanente asupra funcției auditive.

Pierderea auzului: Otomicoza cronică poate duce la pierderea progresivă a auzului prin mai multe mecanisme. Acumularea de detritusuri fungice și inflamația cronică a conductului auditiv pot bloca transmiterea sunetelor către urechea internă. În cazuri avansate, infecția poate afecta structurile urechii medii, inclusiv osicioarele auditive, ducând la pierderi de auz de tip conductiv sau mixt. Deteriorarea nervului auditiv din cauza inflamației cronice poate rezulta în pierderi de auz neurosenzoriale. Recuperarea auzului depinde de promptitudinea și eficacitatea tratamentului, dar în unele cazuri, pierderea poate fi permanentă.

Răspândirea infecției către structurile înconjurătoare: În cazuri rare, dar grave, otomicoza netratată se poate extinde dincolo de limitele urechii externe și medii. Infecția se poate răspândi către mastoidă, provocând mastoidită, sau poate afecta nervul facial, ducând la paralizie facială. În situații extreme, poate apărea osteomielita oaselor temporale sau chiar meningita, punând în pericol viața pacientului. Aceste complicații necesită intervenție medicală de urgență, adesea incluzând tratament antibiotic intravenos și, posibil, intervenții chirurgicale pentru drenarea abceselor sau debridarea țesuturilor infectate.