Derm: structura, functii, inervatie, semnificatie clinica si afectiuni

Acest strat conține, de asemenea, vase de sânge, terminații nervoase, glande sudoripare și foliculii piloși. Prin structura sa complexă, dermul asigură nutriția epidermei, participă la reglarea temperaturii corporale și contribuie la percepția senzorială. Înțelegerea structurii și funcțiilor dermului este fundamentală pentru comprehensiunea sănătății pielii și a diverselor afecțiuni dermatologice.

Structura dermului

Dermul este un țesut conjunctiv complex, cu o arhitectură bine definită, care susține și hrănește epidermul supraiacent. Această structură este esențială pentru funcționalitatea și integritatea pielii în ansamblu.

Dermul papilar

Stratul superficial al dermului, cunoscut sub numele de derm papilar, este format din țesut conjunctiv lax. Acesta conține fibre de colagen fine și fibre elastice subțiri, organizate într-o rețea delicată. Dermul papilar se caracterizează prin prezența proeminențelor numite papile dermice, care se întrepătrund cu epidermul, crescând astfel suprafața de contact dintre cele două straturi. Această zonă este bogat vascularizată, conținând o rețea densă de capilare care asigură nutriția epidermului și participă la reglarea temperaturii corporale.

Dermul reticular

Stratul profund al dermului, denumit derm reticular, constituie cea mai mare parte a dermului. Acesta este compus din țesut conjunctiv dens, caracterizat prin prezența unor fascicule groase de fibre de colagen și fibre elastice mai dezvoltate. Fibrele de colagen sunt aranjate în rețele complexe, conferind pielii rezistență la tracțiune, în timp ce fibrele elastice asigură elasticitatea și capacitatea de revenire a pielii după întindere. Dermul reticular conține, de asemenea, vase sangvine mai mari, nervi și structuri anexiale ale pielii, cum ar fi foliculii piloși și glandele sudoripare.

Componentele celulare

Dermul conține o varietate de tipuri celulare, fiecare cu roluri specifice în menținerea homeostaziei pielii. Fibroblastele sunt cele mai abundente celule din derm, fiind responsabile pentru producerea și menținerea matricei extracelulare, inclusiv a fibrelor de colagen și elastină. Macrofagele dermice joacă un rol crucial în apărarea imună și în procesele de vindecare a rănilor. Mastocitele, localizate în special în jurul vaselor sangvine, sunt implicate în reacțiile alergice și inflamatorii. Alte celule prezente includ celulele dendritice, limfocitele și celulele stem dermice, care contribuie la funcțiile imune și regenerative ale pielii.

Matricea extracelulară

Fibrele de colagen: Colagenul reprezintă principala componentă structurală a dermului, constituind aproximativ 70-80% din greutatea uscată a pielii. Fibrele de colagen formează o rețea complexă care conferă pielii rezistență și suport. În dermul uman, predomină colagenul de tip I și III, cu tipul I reprezentând aproximativ 80-85% din colagenul total al pielii adulte. Aceste fibre sunt sintetizate de fibroblaste și sunt aranjate în fascicule ondulate, care permit extensibilitatea pielii în limite fiziologice. Structura și organizarea fibrelor de colagen sunt esențiale pentru menținerea integrității structurale a pielii și pentru prevenirea formării ridurilor și a laxității cutanate asociate cu îmbătrânirea.

Fibrele elastice: Fibrele elastice, deși prezente în cantități mai mici decât colagenul, joacă un rol crucial în menținerea elasticității și rezilienței pielii. Aceste fibre sunt compuse din elastină și microfibrile de fibrilină, formând o rețea complexă în întregul derm. În dermul papilar, fibrele elastice sunt fine și orientate vertical, în timp ce în dermul reticular, acestea sunt mai groase și formează o rețea tridimensională. Fibrele elastice permit pielii să revină la forma sa originală după întindere, contribuind astfel la menținerea aspectului și funcționalității pielii. Degradarea fibrelor elastice, care apare odată cu îmbătrânirea sau expunerea cronică la radiații ultraviolete, duce la pierderea elasticității pielii și la formarea ridurilor.

Substanța fundamentală: Substanța fundamentală a dermului este o componentă amorfă, gel-like, care umple spațiile dintre fibrele de colagen și elastină. Aceasta este compusă în principal din glicozaminoglicani (GAG), proteoglicani și glicoproteine. Acidul hialuronic, un GAG nesulfatat, este deosebit de important, având capacitatea de a reține cantități mari de apă, contribuind astfel la hidratarea pielii și la menținerea volumului său. Proteoglicanii, cum ar fi decorinul și biglican, interacționează cu fibrele de colagen, influențând organizarea și funcționalitatea acestora. Substanța fundamentală joacă un rol esențial în menținerea hidratării pielii, în difuzia nutrienților și în migrarea celulară, fiind crucială pentru procesele de vindecare a rănilor și regenerare tisulară.

Funcțiile dermului

Dermul îndeplinește o serie de funcții vitale pentru organism, contribuind semnificativ la menținerea sănătății și integrității pielii.

Suportul structural: Dermul oferă suport mecanic și structural pentru întreaga piele. Fibrele de colagen și elastină, organizate într-o rețea complexă, conferă pielii rezistență la tracțiune și capacitatea de a reveni la forma inițială după întindere. Această structură permite pielii să reziste la forțele mecanice externe și să își mențină integritatea. Suportul structural oferit de derm este esențial pentru prevenirea formării ridurilor și a laxității cutanate asociate cu îmbătrânirea. De asemenea, dermul susține structurile anexiale ale pielii, cum ar fi foliculii piloși și glandele, asigurând funcționarea lor optimă.

Termoreglarea: Dermul joacă un rol crucial în reglarea temperaturii corporale prin intermediul rețelei sale vasculare extensive și a glandelor sudoripare. Vasele sangvine din derm se pot dilata sau constricta pentru a modifica fluxul sangvin la suprafața pielii, influențând astfel pierderea sau retenția de căldură. În condiții de temperatură ridicată, vasele se dilată, permițând o pierdere mai mare de căldură prin radiație și convecție. Glandele sudoripare, înglobate în derm, produc transpirație care, prin evaporare, contribuie semnificativ la răcirea corpului. În condiții de frig, vasoconstricția dermică reduce pierderea de căldură, ajutând la menținerea temperaturii corporale centrale.

Percepția senzorială: Dermul este bogat în terminații nervoase și receptori senzoriali care permit pielii să funcționeze ca un organ senzorial complex. Acești receptori includ mecanoreceptori (corpusculii Meissner și Pacini), termoreceptori și nociceptori. Mecanoreceptorii detectează atingerea, presiunea și vibrațiile, permițând percepția tactilă fină. Termoreceptorii sunt sensibili la variațiile de temperatură, contribuind la termoreglare și la percepția căldurii și a frigului. Nociceptorii detectează stimulii potențial dăunători, declanșând senzația de durere ca mecanism de protecție. Această rețea senzorială complexă din derm permite pielii să funcționeze ca o interfață senzorială vitală între organism și mediul înconjurător, contribuind la protecția împotriva pericolelor externe și la interacțiunea cu mediul.

Aportul de nutrienți: Dermul joacă un rol crucial în furnizarea de nutrienți pentru epiderm și structurile anexiale ale pielii. Rețeaua vasculară bogată din derm transportă oxigen, glucoză, aminoacizi și alți nutrienți esențiali către straturile superioare ale pielii. Acest proces este vital pentru menținerea funcției de barieră a epidermului și pentru susținerea proceselor metabolice ale celulelor pielii. Difuzia nutrienților din vasele dermice către epiderm se realizează prin intermediul joncțiunii dermo-epidermice, asigurând astfel nutriția adecvată a keratinocitelor și menținerea integrității structurale a pielii.

Funcția imună: Dermul este un component esențial al sistemului imunitar cutanat, găzduind o varietate de celule imune și structuri limfatice. Macrofagele, celulele dendritice și limfocitele T rezidente în derm formează prima linie de apărare împotriva patogenilor. Aceste celule recunosc și răspund la antigeni străini, inițiind răspunsuri imune locale și sistemice. Vasele limfatice din derm facilitează drenajul limfatic și transportul celulelor imune, contribuind la eliminarea agenților patogeni și la menținerea homeostaziei imune a pielii.

Vascularizația și aportul sangvin în derm

Dermul este bogat vascularizat, conținând o rețea complexă de vase sangvine care asigură nutriția și oxigenarea pielii. Această vascularizație este organizată în două plexuri principale, superficial și profund, care joacă roluri distincte în fiziologia cutanată.

Plexul vascular superficial: Acest plexus este localizat la joncțiunea dintre dermul papilar și cel reticular. El este format din arteriole și venule de calibru mic, care se ramifică în capilare ce se extind în papilele dermice. Plexul superficial este esențial pentru nutriția epidermului și pentru reglarea temperaturii cutanate. Vasele din acest plexus sunt foarte reactive la stimuli termici și hormonali, dilatându-se sau constrictându-se rapid pentru a modula fluxul sangvin și, implicit, temperatura pielii. Această adaptabilitate este crucială pentru termoreglarea organismului și pentru răspunsul la diverse condiții fiziologice și patologice.

Plexul vascular profund: Situat la juncțiunea dintre derm și hipoderm, plexul vascular profund este compus din vase de calibru mai mare. Acesta furnizează sânge către plexul superficial și către structurile anexiale ale pielii, cum ar fi foliculii piloși și glandele sudoripare. Vasele din acest plexus sunt mai puțin reactive la stimuli externi comparativ cu cele din plexul superficial, asigurând un flux sangvin mai constant. Plexul profund joacă un rol important în menținerea presiunii hidrostatice și în drenajul limfatic al pielii, contribuind astfel la homeostazia tisulară și la prevenirea edemului.

Rolul în schimbul de nutrienți: Vascularizația dermică este fundamentală pentru schimbul de nutrienți și metaboliți între sânge și țesuturile pielii. Capilarele din dermul papilar permit difuzia eficientă a oxigenului, glucozei și altor substanțe nutritive către epiderm. Acest proces este esențial pentru menținerea viabilității și funcției celulelor epidermice, care nu au vascularizație proprie. În același timp, vasele dermice facilitează eliminarea deșeurilor metabolice și a toxinelor din piele. Permeabilitatea vasculară controlată permite, de asemenea, migrarea celulelor imune în țesut, sprijinind astfel funcțiile de apărare ale pielii.

Inervația dermului

Dermul conține o rețea complexă de fibre nervoase care asigură sensibilitatea cutanată și controlul funcțiilor vasculare și glandulare. Această inervație bogată permite pielii să funcționeze ca un organ senzorial sofisticat și să răspundă la diverse stimuli din mediul înconjurător.

Funcții senzoriale

Inervația senzorială a dermului permite perceperea unei game largi de stimuli, incluzând atingerea, presiunea, temperatura și durerea. Fibrele nervoase senzoriale din derm sunt conectate la diverse tipuri de receptori specializați, fiecare adaptat pentru detectarea anumitor tipuri de stimuli. Această diversitate de receptori permite pielii să transmită informații detaliate către sistemul nervos central, facilitând interacțiunea complexă a organismului cu mediul înconjurător și contribuind la protecția împotriva potențialelor pericole.

Tipuri de terminații nervoase

Terminații nervoase libere: Aceste structuri reprezintă cea mai simplă și mai răspândită formă de terminații nervoase din derm. Ele sunt răspunzătoare pentru perceperea durerii, temperaturii și, în unele cazuri, a atingerii ușoare. Terminațiile nervoase libere sunt distribuite în întregul derm, cu o concentrație mai mare în dermul papilar. Sensibilitatea lor variată permite detectarea rapidă a stimulilor potențial dăunători, jucând astfel un rol crucial în mecanismele de protecție ale pielii.

Corpusculii Meissner: Aceste structuri specializate sunt localizate în papilele dermice, în special în zonele cu sensibilitate tactilă ridicată, cum ar fi vârfurile degetelor, palmele și tălpile. Corpusculii Meissner sunt receptori de atingere rapidă, adaptați pentru a detecta schimbările subtile în textură și presiune. Ei sunt esențiali pentru discriminarea fină a stimulilor tactili, permițând, de exemplu, recunoașterea obiectelor prin palpare. Sensibilitatea lor ridicată contribuie semnificativ la abilitățile motorii fine și la explorarea tactilă a mediului înconjurător.

Corpusculii Pacini: Aceste terminații nervoase încapsulate sunt situate mai profund în derm și în țesutul subcutanat. Corpusculii Pacini sunt specializați în detectarea vibrațiilor și a presiunii profunde. Structura lor unică, formată din straturi concentrice de țesut conjunctiv, le permite să răspundă rapid la schimbările de presiune, făcându-i deosebit de sensibili la vibrații. Această capacitate este esențială pentru perceperea mișcărilor și a schimbărilor rapide în presiunea aplicată pe piele, contribuind astfel la coordonarea motorie și la conștientizarea poziției corpului în spațiu.

Anexele dermice

Dermul găzduiește o serie de structuri specializate, cunoscute sub numele de anexe dermice, care joacă roluri vitale în funcționarea și protecția pielii. Aceste structuri includ foliculii piloși, glandele sebacee și glandele sudoripare, fiecare cu funcții specifice și contribuții unice la fiziologia cutanată.

Foliculii piloși: Foliculii piloși sunt structuri complexe încastrate în derm, responsabile pentru producerea și creșterea firelor de păr. Ei se extind de la suprafața pielii până în profunzimea dermului, uneori atingând și stratul subcutanat. Fiecare folicul este asociat cu o glandă sebacee și un mușchi piloerector. Foliculii piloși nu doar produc păr, ci joacă și un rol important în regenerarea pielii, găzduind celule stem care pot contribui la repararea țesutului cutanat în caz de leziuni. De asemenea, ei participă la termoreglare și la funcția senzorială a pielii, fiind înconjurați de terminații nervoase sensibile la mișcare.

Glandele sudoripare: Glandele sudoripare, localizate în derm, joacă un rol crucial în termoreglarea organismului și în menținerea echilibrului hidric al pielii. Există două tipuri principale: glandele ecrine, distribuite pe aproape toată suprafața corpului, și glandele apocrine, concentrate în zonele axilare și inghinale. Glandele ecrine secretă un lichid inodor, compus în principal din apă și electroliți, care ajută la răcirea corpului prin evaporare. Glandele apocrine produc o secreție mai vâscoasă, bogată în proteine, care, în contact cu bacteriile de pe piele, poate genera mirosul corporal caracteristic.

Glandele sebacee: Glandele sebacee sunt structuri anexiale ale pielii, localizate în derm, asociate de obicei cu foliculii piloși. Aceste glande produc sebum, o substanță uleioasă care joacă un rol esențial în menținerea hidratării și flexibilității pielii. Sebumul formează o peliculă protectoare la suprafața pielii, prevenind deshidratarea și oferind o barieră împotriva agenților patogeni. Activitatea glandelor sebacee este reglată hormonal, în special de androgeni, ceea ce explică variațiile în producția de sebum în funcție de vârstă, sex și starea hormonală a individului.

Joncțiunea dermo-epidermică

Joncțiunea dermo-epidermică reprezintă interfața complexă dintre derm și epiderm, jucând un rol crucial în ancorarea celor două straturi și în menținerea integrității structurale a pielii. Această zonă facilitează schimbul de nutrienți și semnale celulare între derm și epiderm.

Structura membranei bazale: Membrana bazală, componenta principală a joncțiunii dermo-epidermice, este o structură complexă formată din multiple straturi și proteine specializate. Aceasta include lamina lucidă, lamina densă și zona fibrilară sublamina densă. Proteinele cheie ale membranei bazale includ colagenul de tip IV, laminina, nidogenul și proteoglicanii. Aceste componente formează o rețea tridimensională care asigură atât suportul mecanic, cât și funcțiile de semnalizare celulară. Hemidesmozomii, structuri specializate ale keratinocitelor bazale, ancorează epiderma de membrana bazală, în timp ce fibrele de ancorare conectează membrana bazală de dermul papilar.

Importanța în integritatea pielii: Joncțiunea dermo-epidermică joacă un rol vital în menținerea integrității structurale și funcționale a pielii. Aceasta asigură o legătură puternică între epiderm și derm, prevenind separarea celor două straturi sub acțiunea forțelor mecanice. De asemenea, această joncțiune reglează trecerea moleculelor și celulelor între derm și epiderm, controlând astfel nutriția epidermului și răspunsul imun cutanat. Perturbările la nivelul joncțiunii dermo-epidermice pot duce la diverse afecțiuni cutanate, inclusiv boli buloase autoimune și anumite forme de epidermoliza buloasă. Integritatea acestei structuri este esențială pentru procesele de vindecare a rănilor și regenerare tisulară, facilitând migrarea și diferențierea celulelor epidermice în timpul acestor procese.

Afecțiuni care afectează dermul

Dermul poate fi afectat de o gamă largă de tulburări, variind de la afecțiuni structurale și inflamatorii până la boli depoziționale. Aceste afecțiuni pot perturba semnificativ funcțiile normale ale pielii și pot avea un impact major asupra sănătății și calității vieții pacienților.

Tulburări structurale: Aceste afecțiuni implică modificări în compoziția și organizarea componentelor structurale ale dermului. Sindromul Ehlers-Danlos, o grupă de tulburări genetice, afectează sinteza și structura colagenului, ducând la hipermobilitate articulară și fragilitate cutanată. Pseudoxanthoma elasticum, o altă boală genetică, cauzează calcificarea și fragmentarea fibrelor elastice din derm, rezultând în piele laxă și ridată. Sclerodermia, o boală autoimună, determină o producție excesivă de colagen și alte proteine ale matricei extracelulare, ducând la îngroșarea și întărirea pielii. Aceste tulburări pot avea consecințe semnificative asupra elasticității și rezistenței pielii, afectând atât funcția, cât și aspectul acesteia.

Tulburări inflamatorii: Afecțiunile inflamatorii ale dermului sunt caracterizate prin infiltrarea țesutului cu celule inflamatorii și modificări vasculare. Dermatita atopică implică o inflamație cronică a dermului, asociată cu prurit intens și modificări ale barierei cutanate. Psoriazisul, o boală autoimună, se manifestă prin inflamație dermică și hiperproliferare epidermică, rezultând în plăci eritematoase și scuamoase. Vasculitele cutanate reprezintă un grup de afecțiuni caracterizate prin inflamația vaselor sangvine din derm, care pot duce la purpură palpabilă și ulcerații. Aceste tulburări inflamatorii pot avea un impact semnificativ asupra funcției de barieră a pielii și pot fi asociate cu manifestări sistemice.

Tulburări depoziționale: Aceste afecțiuni sunt caracterizate prin acumularea anormală de substanțe în derm. Amiloidoza cutanată implică depozitarea de proteine fibrilare anormale în derm, ducând la îngroșarea și rigidizarea pielii. Mucinoza cutanată este caracterizată prin acumularea excesivă de acid hialuronic și alte glicozaminoglicani în derm, rezultând în papule sau plăci edematoase. Xantomatoza cutanată implică depozitarea de lipide în derm, manifestându-se prin papule sau noduli galbeni. Aceste tulburări pot afecta semnificativ structura și funcția dermului, ducând la modificări vizibile ale aspectului pielii și potențiale complicații sistemice.

Semnificația clinică a dermului

Dermul joacă un rol crucial în numeroase procese fiziologice și patologice ale pielii, având o importanță majoră în practica clinică dermatologică și în medicina regenerativă.

Vindecarea rănilor: Procesul de vindecare a rănilor implică o serie complexă de evenimente în care dermul joacă un rol central. În faza inițială, inflamatorie, celulele dermice, în special fibroblastele și celulele endoteliale, sunt activate și migrează în zona lezată. În faza proliferativă, fibroblastele produc colagen și alte componente ale matricei extracelulare, formând țesutul de granulație. Angiogeneza, esențială pentru nutriția țesutului nou format, este mediată de celulele endoteliale dermice. În faza de remodelare, care poate dura luni sau ani, matricea extracelulară este remodelată continuu, cu reorganizarea fibrelor de colagen pentru a restabili rezistența și elasticitatea țesutului. Înțelegerea acestor procese este crucială pentru dezvoltarea de strategii terapeutice avansate în managementul rănilor cronice și al cicatricilor.

Grefarea pielii: Grefarea pielii este o procedură chirurgicală esențială în tratamentul arsurilor extinse, ulcerațiilor cronice și altor defecte cutanate majore. Succesul grefării depinde în mare măsură de caracteristicile dermului atât al zonei donatoare, cât și al celei receptoare. Grefele cu grosime parțială, care includ epidermul și o parte din derm, sunt frecvent utilizate datorită capacității lor de a se prinde mai ușor și de a permite vindecarea zonei donatoare. Grefele cu grosime totală, care includ întregul derm, oferă rezultate estetice și funcționale superioare, dar necesită o vascularizație adecvată a patului receptor pentru a supraviețui. Dezvoltarea de substitute dermice artificiale a revoluționat tratamentul defectelor cutanate extinse, oferind o alternativă viabilă în cazurile în care țesutul autolog este insuficient.

Acidul hialuronic pentru buze: Acidul hialuronic pentru buze reprezintă o aplicație modernă a cunoștințelor despre structura și funcțiile dermului în medicina estetică. Aceste produse sunt utilizate pentru a augmenta volumul și conturul buzelor, precum și pentru a reduce ridurile fine din jurul gurii. Acidul hialuronic, un component natural al matricei extracelulare dermice, are capacitatea de a reține apa, conferind volum și hidratare țesuturilor. Injectarea de acid hialuronic în derm stimulează producția de colagen și elastină, îmbunătățind astfel textura și elasticitatea pielii. Efectele sunt temporare, durând de obicei între 6 și 12 luni, în funcție de tipul de produs și de caracteristicile individuale ale pacientului. Această procedură minim invazivă oferă rezultate naturale și reversibile, fiind o opțiune populară pentru îmbunătățirea aspectului buzelor și a zonei periorale.