Escare de decubit: stadii, localizare, factori de risc si tratament

Escarele de decubit evoluează în mai multe stadii, de la simple modificări ale culorii pielii până la leziuni profunde care pot afecta mușchii și oasele. Tratamentul și prevenția necesită o îngrijire atentă și schimbarea frecventă a poziției corpului. În cazurile severe, escarele pot duce la complicații precum infecții ale țesuturilor moi sau osoase.

Stadiile escarelor de decubit

Escarele de decubit evoluează progresiv prin mai multe stadii, fiecare cu caracteristici și nivel de severitate specific. Evaluarea corectă a stadiului este esențială pentru stabilirea planului de tratament și prevenirea complicațiilor.

Stadiul 1 (Eritem non-albicios): În acest stadiu inițial, pielea rămâne intactă dar prezintă o zonă de eritem persistent care nu se albește la presiune. La persoanele cu ten închis, zona poate avea o culoare diferită față de pielea din jur. Zona afectată poate fi dureroasă, mai fermă sau mai moale, mai caldă sau mai rece decât țesuturile adiacente.

Stadiul 2 (Pierdere parțială a grosimii pielii): Acest stadiu implică pierderea parțială a dermului, manifestată printr-o ulcerație superficială cu aspect rozat sau roșiatic. Poate apărea ca o veziculă intactă sau spartă. Rana este superficială, strălucitoare sau uscată, fără eșcare sau echimoze.

Stadiul 3 (Pierdere totală a grosimii pielii): În această etapă, există o pierdere completă a grosimii țesutului, cu vizualizarea țesutului adipos subcutanat. Osul, tendonul sau mușchiul nu sunt vizibile. Poate fi prezent țesut de granulație. Adâncimea variază în funcție de localizarea anatomică.

Stadiul 4 (Pierdere totală a țesutului): Reprezintă stadiul cel mai avansat, cu pierdere totală a țesutului și expunerea oaselor, tendoanelor sau mușchilor. Poate fi prezent țesut necrozat sau escare. Frecvent apar tuneluri și cavități în țesutul afectat.

Leziuni inclasificabile: Acestea sunt escare acoperite complet de țesut necrozat sau escare, a căror profunzime nu poate fi determinată până la îndepărtarea țesutului devitalizat. Culoarea poate varia de la galben, maro, gri sau negru.

Leziuni ale țesuturilor profunde: Aceste leziuni prezintă o zonă localizată de culoare violet sau maro închis la nivelul pielii intacte sau o veziculă cu conținut sangvinolent. Zona poate fi dureroasă, fermă sau moale, mai caldă sau mai rece comparativ cu țesutul adiacent.

Localizări frecvente

Escarele de decubit apar în zone specifice ale corpului, în special acolo unde proeminențele osoase exercită presiune asupra țesuturilor moi. Cunoașterea acestor zone permite implementarea măsurilor preventive țintite.

Coccis și fese: Această zonă este deosebit de vulnerabilă la persoanele imobilizate la pat sau care stau mult timp așezate. Presiunea continuă și forțele de forfecare pot duce rapid la formarea escarelor, mai ales când există și incontinență care menține zona umedă.

Șolduri și zona lombară: Poziția laterală prelungită poate cauza escare în regiunea șoldurilor, în timp ce sprijinul îndelungat pe spate afectează zona lombară. Aceste zone sunt frecvent afectate la pacienții care nu își pot schimba singuri poziția în pat.

Călcâie și glezne: Presiunea exercitată de greutatea picioarelor asupra suprafeței patului poate cauza escare la nivelul călcâielor. Gleznele sunt vulnerabile mai ales când pacientul stă în poziție laterală pentru perioade îndelungate.

Omoplați: Zona omoplaților este expusă riscului de dezvoltare a escarelor la pacienții care stau mult timp pe spate sau sprijiniți de spătarul scaunului cu rotile. Proeminența osoasă și frecarea continuă cu suprafețele de sprijin contribuie la formarea leziunilor.

Zona occipitală: La pacienții imobilizați la pat pentru perioade lungi, zona occipitală este deosebit de vulnerabilă la dezvoltarea escarelor din cauza presiunii constante exercitate asupra osului occipital. Această zonă este frecvent afectată la pacienții care nu își pot mișca capul în mod regulat, precum cei aflați în stare de inconștiență sau cei cu leziuni ale coloanei cervicale.

Coate: Zona coatelor este predispusă la dezvoltarea escarelor din cauza proeminenței osoase și a frecării frecvente cu suprafețele de sprijin. Pacienții care folosesc coatele pentru a se poziționa sau pentru a se deplasa în pat sunt expuși unui risc crescut de dezvoltare a escarelor în această zonă, mai ales când pielea este fragilă sau există deficit senzorial.

Factori de risc

Dezvoltarea escarelor de decubit este influențată de numeroși factori care afectează integritatea pielii și capacitatea țesuturilor de a rezista la presiune. Acești factori pot acționa individual sau în combinație, crescând semnificativ riscul apariției leziunilor.

Mobilitate limitată

Incapacitatea de a schimba poziția corpului în mod independent reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru dezvoltarea escarelor. Pacienții paralizați, sedați sau cu afecțiuni neurologice severe sunt deosebit de vulnerabili, deoarece presiunea constantă asupra acelorași zone ale corpului reduce semnificativ fluxul sanguin la nivelul țesuturilor.

Nutriție deficitară

Deficitul nutrițional afectează semnificativ capacitatea pielii de a se menține sănătoasă și de a se vindeca. Lipsa proteinelor, vitaminelor și mineralelor esențiale compromite integritatea pielii și reduce rezistența țesuturilor la presiune, crescând riscul formării escarelor și întârziind procesul de vindecare a leziunilor existente.

Incontinență

Expunerea prelungită a pielii la umiditate, în special în cazul incontinenței urinare sau fecale, modifică bariera cutanată și face pielea mai susceptibilă la leziuni. Umiditatea excesivă macerează pielea, iar substanțele iritante din urină și materii fecale pot cauza dermatită și pot accelera deteriorarea țesuturilor.

Vârsta peste 70 de ani

Procesul de îmbătrânire determină modificări semnificative la nivelul pielii, incluzând subțierea dermului, reducerea elasticității și diminuarea capacității de regenerare tisulară. Persoanele vârstnice prezintă adesea și alte afecțiuni medicale care pot crește riscul de dezvoltare a escarelor.

Afecțiuni medicale

Diabet zaharat: Această boală afectează circulația sangvină periferică și sensibilitatea nervoasă, reducând capacitatea organismului de a detecta și răspunde la presiunea prelungită. Nivelurile crescute ale glicemiei interferează cu procesele normale de vindecare și cresc susceptibilitatea la infecții, complicând tratamentul escarelor existente.

Boli vasculare: Afecțiunile vasculare compromit circulația sangvină la nivelul țesuturilor, reducând aportul de oxigen și nutrienți necesari pentru menținerea integrității pielii. Pacienții cu arteriopatie periferică sau insuficiență venoasă cronică prezintă un risc semnificativ crescut de dezvoltare a escarelor, iar vindecarea leziunilor existente este adesea întârziată.

Afecțiuni neurologice: Bolile neurologice care afectează sensibilitatea și mobilitatea, precum scleroza multiplă, accidentul vascular cerebral sau leziunile măduvei spinării, cresc dramatic riscul de dezvoltare a escarelor. Pierderea sensibilității elimină mecanismul natural de protecție care determină schimbarea poziției când apare disconfortul cauzat de presiune.

Strategii de prevenție

Prevenirea escarelor de decubit necesită o abordare sistematică și multifactorială, concentrată pe eliminarea sau reducerea factorilor de risc identificați. Implementarea unor măsuri preventive adecvate poate reduce semnificativ incidența acestor leziuni.

Schimbarea regulată a poziției

Modificarea frecventă a poziției corpului reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a escarelor. Pentru pacienții imobilizați la pat, poziția trebuie schimbată la fiecare două ore, folosind tehnici corecte de mobilizare care să evite forțele de forfecare. În cazul pacienților care folosesc scaun cu rotile, este necesară modificarea poziției la fiecare 15-30 de minute prin ridicare sau înclinare laterală.

Îngrijirea pielii

Menținerea igienei și integrității pielii este fundamentală în prevenirea escarelor de decubit. Pielea trebuie curățată zilnic cu apă călduță și săpun neutru, apoi uscată prin tamponare blândă. Aplicarea cremelor hidratante și a produselor de protecție cutanată ajută la menținerea elasticității pielii și la prevenirea uscăciunii excesive. Zonele predispuse la umiditate necesită atenție specială și utilizarea produselor barieră.

Nutriție și hidratare

O alimentație echilibrată și o hidratare adecvată sunt esențiale pentru menținerea sănătății pielii și prevenirea escarelor. Dieta trebuie să conțină proteine suficiente pentru regenerarea țesuturilor, vitamine precum C și E pentru susținerea proceselor de vindecare, și minerale precum zinc și fier pentru menținerea integrității pielii. Consumul zilnic de lichide trebuie să fie de minimum 2 litri pentru a preveni deshidratarea țesuturilor.

Dispozitive pentru reducerea presiunii

Saltele specializate: Aceste dispozitive medicale sunt proiectate special pentru a distribui uniform presiunea exercitată asupra corpului. Saltelele cu presiune alternantă utilizează un sistem de celule de aer care se umflă și se dezumflă ciclic, modificând punctele de presiune. Saltelele din spumă cu memorie sau cele cu gel oferă suport personalizat și reduc riscul de apariție a escarelor prin distribuirea uniformă a greutății corporale.

Perne speciale: Pernele terapeutice sunt concepute pentru a reduce presiunea în zonele vulnerabile, în special pentru pacienții care petrec mult timp așezați. Acestea pot fi umplute cu gel, spumă sau aer și sunt modelate pentru a se adapta la forma anatomică a corpului. Pernele trebuie alese în funcție de greutatea pacientului și de zona care necesită protecție.

Suprafețe de suport: Acestea includ diverse materiale și dispozitive precum protecții pentru coate și călcâie, suporturi pentru poziționarea membrelor și alte accesorii care ajută la reducerea presiunii în zonele vulnerabile. Suprafețele de suport trebuie să fie moi, dar suficient de ferme pentru a preveni alunecarea și trebuie schimbate sau curățate regulat pentru a menține igiena optimă.

Metode de tratament

Tratamentul escarelor de decubit necesită o abordare complexă și individualizată, adaptată stadiului leziunii și stării generale a pacientului. Succesul terapeutic depinde de implementarea corectă a măsurilor locale și sistemice de îngrijire.

Curățarea plăgii: Procesul de curățare a escarelor trebuie efectuat cu atenție și regularitate, folosind soluție salină sterilă sau antiseptice specifice recomandate de medic. Îndepărtarea țesutului necrozat și a exsudatului este esențială pentru prevenirea infecțiilor și promovarea vindecării. Manipularea trebuie să fie blândă pentru a evita traumatizarea suplimentară a țesuturilor.

Aplicarea pansamentelor: Alegerea tipului de pansament depinde de stadiul escarei și de cantitatea de exsudat. Pansamentele hidrocoloidale, hidrogelurile sau pansamentele cu alginați sunt folosite frecvent pentru a menține un mediu umed optim și pentru a stimula procesul de vindecare. Schimbarea pansamentelor trebuie efectuată conform recomandărilor medicale, evitând traumatizarea țesutului de granulație.

Managementul durerii: Controlul durerii este esențial în tratamentul escarelor de decubit, atât pentru confortul pacientului cât și pentru facilitarea procedurilor de îngrijire. Medicația analgezică trebuie administrată conform prescripției medicale, putând include analgezice locale sau sistemice. Evaluarea regulată a intensității durerii permite ajustarea tratamentului pentru maximizarea confortului pacientului.

Suport nutrițional: Aportul adecvat de nutrienți este crucial pentru vindecarea escarelor de decubit. Dieta trebuie să fie bogată în proteine pentru regenerarea țesuturilor, să conțină vitamine și minerale esențiale pentru procesul de vindecare. În cazurile severe poate fi necesară suplimentarea nutrițională sau alimentația enterală pentru optimizarea procesului de vindecare.

Terapia cu presiune negativă: Această metodă terapeutică modernă utilizează un sistem de vacuum pentru a stimula vindecarea plăgilor profunde. Sistemul aplică presiune negativă controlată asupra escarei, îndepărtând exsudatul în excess și stimulând formarea țesutului de granulație. Pansamentul special este schimbat la intervale regulate, iar presiunea este ajustată în funcție de evoluția plăgii și toleranța pacientului.

Debridarea țesuturilor: Această procedură medicală este esențială pentru îndepărtarea țesutului necrozat și a resturilor celulare din zona escarei. Debridarea poate fi efectuată prin metode chirurgicale, enzimatice sau autolitice, în funcție de starea pacientului și severitatea leziunii. Procesul stimulează formarea țesutului de granulație sănătos și accelerează vindecarea, fiind deosebit de important în cazul escarelor profunde sau extinse.

Intervenția chirurgicală: Tratamentul chirurgical este necesar în cazul escarelor severe sau care nu răspund la tratamentul conservator. Procedura poate include excizia completă a țesutului necrozat, urmată de reconstrucție cu lambouri cutanate sau musculocutanate. Tehnica chirurgicală este adaptată în funcție de localizarea și dimensiunea escarei, precum și de starea