Paronichie (Panaritiu): ce este, tipuri, cauze, simptome si tratament

Cauzele principale includ traumatismele minore, expunerea prelungită la umiditate, practicile necorespunzătoare de îngrijire a unghiilor și infecțiile bacteriene sau fungice. Tratamentul variază în funcție de tipul și severitatea infecției, de la băi calde și antibiotice topice, până la drenajul chirurgical în cazurile complicate. Prevenirea paronichiei implică menținerea unei bune igiene a mâinilor, evitarea traumatismelor unghiilor și protejarea mâinilor în timpul activităților care implică expunerea la umiditate sau substanțe iritante.

Tipuri de paronichie

Paronichia se clasifică în două tipuri principale, în funcție de durata și evoluția infecției, fiecare cu caracteristici distincte și abordări terapeutice specifice.

Paronichia acută: Această formă se dezvoltă rapid, de obicei în decurs de câteva ore sau zile, și afectează frecvent un singur deget. Paronichia acută este caracterizată prin durere intensă, roșeață pronunțată și umflarea țesuturilor din jurul unghiei. În stadiile avansate, poate apărea o colecție de puroi sub cuticulă sau în țesuturile adiacente. Majoritatea cazurilor sunt cauzate de infecții bacteriene, predominant cu Staphylococcus aureus, care pătrund prin mici leziuni ale cuticulei sau ale pliurilor unghiei. Tratamentul prompt este esențial pentru a preveni complicațiile și răspândirea infecției.

Paronichia cronică: Această formă se dezvoltă gradual și persistă mai mult de șase săptămâni, afectând adesea mai multe degete simultan. Paronichia cronică se caracterizează prin inflamație persistentă, umflarea pliurilor unghiei și separarea cuticulei de placa unghiei. Pacienții experimentează episoade recurente de durere și inflamație, cu perioade de ameliorare parțială. Cauzele principale includ expunerea prelungită la umiditate, contactul cu substanțe iritante și infecțiile fungice, în special cu specii de Candida. Persoanele cu ocupații care implică menținerea mâinilor în mediu umed, precum bucătarii, barmanii sau personalul medical, prezintă un risc crescut.

Clasificarea după etiologie: Din punct de vedere etiologic, paronichia poate fi clasificată în funcție de agentul patogen implicat. Paronichia bacteriană este cauzată predominant de Staphylococcus aureus, dar pot fi implicate și alte bacterii precum Streptococcus pyogenes sau Pseudomonas aeruginosa. Paronichia fungică este asociată frecvent cu specii de Candida, în special Candida albicans, și tinde să aibă o evoluție mai cronică. Paronichia virală, mai puțin frecventă, poate fi cauzată de virusul herpes simplex, manifestându-se prin vezicule dureroase. Există și forme neinfecțioase de paronichie, rezultate din iritații chimice, dermatită de contact sau reacții la medicamente.

Cauze și factori de risc

Paronichia apare când bariera protectoare dintre unghie și pliul unghial este compromisă, permițând pătrunderea microorganismelor patogene. Multiplii factori contribuie la dezvoltarea acestei afecțiuni.

Traumatisme și leziuni

Traumatismele minore reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale paronichiei acute. Tăieturile mici, zgârieturile sau fisurile în pielea din jurul unghiei creează porți de intrare pentru bacterii. Activități precum mușcatul unghiilor, manipularea agresivă a cuticulelor sau îndepărtarea necorespunzătoare a pielii îngroșate din jurul unghiei pot provoca microtraumatisme. Unghiile încarnate, în special la nivelul degetelor mari de la picioare, pot determina ruperea barierei cutanate și favorizează dezvoltarea infecției. Obiectele străine minuscule, precum așchiile, care penetrează pielea din jurul unghiei, pot introduce bacterii și declanșa un proces infecțios.

Expunerea la umiditate

Contactul prelungit cu apa sau menținerea mâinilor într-un mediu umed reprezintă un factor major de risc pentru paronichia cronică. Umiditatea excesivă macerează pielea din jurul unghiilor, slăbind bariera cutanată naturală și facilitând pătrunderea microorganismelor. Persoanele care își mențin frecvent mâinile în apă, precum bucătarii, personalul de curățenie sau cei care spală vase, sunt deosebit de susceptibile. Transpirația excesivă a mâinilor, cunoscută ca hiperhidroză palmară, creează de asemenea un mediu favorabil pentru dezvoltarea infecțiilor. Utilizarea mănușilor impermeabile pentru perioade îndelungate, fără o ventilație adecvată, poate crea un mediu umed și cald, propice pentru proliferarea bacteriană și fungică.

Practici de îngrijire a unghiilor

Manichiura și pedichiura necorespunzătoare reprezintă factori de risc semnificativi pentru dezvoltarea paronichiei. Tăierea excesivă a cuticulelor elimină bariera protectoare naturală dintre unghie și piele, facilitând pătrunderea microorganismelor. Instrumentele de manichiură nesterilizate pot introduce bacterii direct în țesuturile sensibile din jurul unghiei. Aplicarea unghiilor artificiale poate traumatiza țesuturile adiacente și poate crea un spațiu între unghia naturală și cea artificială, unde se pot acumula microorganisme. Tăierea unghiilor prea scurt sau în unghi poate determina creșterea anormală a acestora, cu potențial de a leza țesuturile înconjurătoare.

Riscuri ocupaționale

Anumite ocupații predispun la dezvoltarea paronichiei datorită expunerii frecvente la factori de risc specifici. Personalul medical, în special chirurgii și asistenții, prezintă un risc crescut din cauza spălării frecvente a mâinilor și a utilizării prelungite a mănușilor chirurgicale. Lucrătorii din industria alimentară, precum bucătarii și barmanii, sunt expuși constant la umiditate și la substanțe iritante. Mecanicii și lucrătorii în construcții se confruntă cu traumatisme frecvente ale mâinilor și expunere la substanțe chimice. Frizerii, coaforii și cosmeticienii utilizează frecvent substanțe chimice iritante și își mențin mâinile în apă pentru perioade îndelungate. Personalul de curățenie este expus atât la umiditate, cât și la detergenți și dezinfectanți, care pot deteriora bariera cutanată.

Afecțiuni medicale subiacente

Anumite condiții medicale cresc susceptibilitatea la paronichie și pot complica evoluția și tratamentul acesteia. Diabetul zaharat afectează circulația periferică și funcția imunitară, crescând riscul de infecții și întârziind vindecarea. Afecțiunile autoimune, precum psoriazisul, pot afecta structura unghiei și a țesuturilor înconjurătoare, predispunând la infecții secundare. Imunodeficiențele, fie congenitale, fie dobândite (precum infecția HIV), reduc capacitatea organismului de a combate infecțiile. Afecțiunile vasculare periferice compromit aportul sanguin la extremități, limitând răspunsul imun local și vindecarea țesuturilor. Dermatitele, în special dermatita de contact, pot deteriora bariera cutanată și pot crea fisuri prin care pot pătrunde microorganismele.

Agenți infecțioși

Infecții bacteriene: Bacteriile reprezintă cei mai frecvenți agenți patogeni implicați în paronichia acută. Staphylococcus aureus este principalul microorganism responsabil, fiind prezent în majoritatea cazurilor de paronichie acută. Acest agent patogen produce enzime și toxine care deteriorează țesuturile și provoacă inflamație intensă. Streptococii, în special Streptococcus pyogenes, pot cauza infecții severe, adesea asociate cu limfangită și limfadenopatie regională. Bacteriile gram-negative, precum Pseudomonas aeruginosa, sunt frecvent implicate în infecțiile asociate cu expunerea la apă și pot produce o colorație verzuie a puroiului. Bacteriile anaerobe, precum Fusobacterium și Peptostreptococcus, pot fi prezente în infecțiile profunde sau în cele rezultate din inocularea florei orale, cum ar fi în cazul persoanelor care își mușcă unghiile.

Infecții fungice: Fungii sunt adesea implicați în paronichia cronică, creând infecții persistente și dificil de tratat. Candida albicans este cea mai frecventă specie fungică identificată în paronichia cronică, fiind un organism oportunist care proliferează în condiții de umiditate și după tratamente prelungite cu antibiotice. Alte specii de Candida, precum Candida parapsilosis și Candida tropicalis, pot fi de asemenea implicate. Dermatofiții, fungi specializați în infectarea țesuturilor keratinizate, pot afecta unghiile (onicomicoza) și se pot extinde la țesuturile înconjurătoare, provocând paronichie. Infecțiile fungice mixte, implicând mai multe specii de fungi sau combinații de fungi și bacterii, complică diagnosticul și tratamentul.

Infecții virale: Deși mai puțin frecvente, infecțiile virale pot cauza paronichie cu caracteristici distincte. Virusul herpes simplex poate provoca paronichie herpetică, caracterizată prin vezicule dureroase și eroziuni la nivelul degetelor. Această formă afectează frecvent personalul medical expus la fluide biologice infectate. Virusul papiloma uman poate cauza veruci periunguale care, prin traumatisme repetate, pot predispune la infecții bacteriene secundare. Alte virusuri, precum virusul molluscum contagiosum, pot afecta ocazional regiunea periungueală, creând leziuni care pot fi porți de intrare pentru infecții secundare.

Semne și simptome

Paronichia se manifestă prin diverse semne și simptome, variind în funcție de tipul și stadiul infecției, precum și de agentul patogen implicat.

Durere și sensibilitate: Durerea reprezintă unul dintre primele și cele mai proeminente simptome ale paronichiei, variind de la o sensibilitate ușoară la o durere pulsatilă intensă. În paronichia acută, durerea se dezvoltă rapid și poate fi severă, fiind exacerbată de presiune sau de mișcarea degetului afectat. Sensibilitatea la atingere este marcată, pacienții evitând să utilizeze degetul afectat în activitățile zilnice. Durerea poate iradia de-a lungul întregului deget și poate perturba somnul, în special în cazurile severe cu formare de abces. În paronichia cronică, durerea este de obicei mai puțin intensă, dar persistentă, cu exacerbări periodice corespunzătoare episoadelor de inflamație acută supraadăugată.

Roșeață și umflătură: Inflamația locală se manifestă prin eritem (roșeață) și edem (umflătură) la nivelul pliurilor unghiale. În paronichia acută, roșeața este intensă, bine delimitată și însoțită de căldură locală, reflectând răspunsul inflamator acut. Umflătura poate fi semnificativă, determinând tensionarea țesuturilor și contribuind la intensificarea durerii. Pliurile unghiale laterale și proximale sunt cele mai frecvent afectate, devenind tumefiate și proeminente. În paronichia cronică, roșeața poate fi mai puțin intensă, dar persistentă, adesea cu o nuanță violacee datorită congestiei cronice. Umflătura cronică poate duce la îngroșarea și indurarea țesuturilor periunguale, cu pierderea conturului normal al pliurilor unghiale.

Formarea de puroi: Colecțiile purulente reprezintă o caracteristică frecventă a paronichiei acute bacteriene. Puroiul apare inițial ca o zonă gălbuie sau alb-gălbuie vizibilă sub cuticulă sau la nivelul pliurilor laterale ale unghiei. Pe măsură ce infecția progresează, cantitatea de puroi crește, creând presiune în țesuturile înconjurătoare și intensificând durerea. În cazurile severe, puroiul se poate extinde sub placa unghială sau poate forma un abces în țesuturile moi adiacente. Fluctuența, senzația de lichid sub presiune la palpare, indică prezența unei colecții purulente semnificative care necesită drenaj. În paronichia cronică, formarea de puroi este mai puțin frecventă, dar pot apărea mici colecții purulente în timpul exacerbărilor acute.

Modificări ale unghiei: Paronichia, în special forma cronică, poate determina modificări semnificative ale plăcii unghiale. Unghia poate deveni decolorată, cu nuanțe gălbui, verzui sau brune, reflectând infecția subiacentă sau modificările trofice. Textura unghiei se modifică, devenind fragilă, friabilă sau îngroșată. Striațiile transversale (liniile Beau) pot apărea ca rezultat al perturbării temporare a creșterii unghiei în timpul episoadelor acute. Onicoliza, separarea plăcii unghiale de patul unghial, este frecventă și poate începe de la marginile laterale sau proximale. În cazurile severe sau cronice, distrofia unghială completă poate apărea, cu deformarea permanentă a unghiei sau chiar pierderea acesteia.

Simptome specifice paronichiei acute: Paronichia acută se caracterizează prin debut brusc și evoluție rapidă a simptomelor. Durerea este intensă, pulsatilă și poate fi debilitantă, limitând semnificativ funcționalitatea degetului afectat. Inflamația este marcată, cu roșeață intensă, umflătură pronunțată și căldură locală evidentă. Formarea de puroi este frecventă, cu dezvoltarea de colecții purulente vizibile în decurs de 24-48 de ore de la debutul simptomelor. În cazurile severe, pot apărea simptome sistemice precum febră, frisoane și limfadenopatie regională. Extensia infecției poate duce la celulită a degetului sau chiar a întregii mâini, manifestată prin edem difuz, eritem și durere care depășesc zona periungueală.

Simptome specifice paronichiei cronice: Paronichia cronică prezintă o evoluție ondulantă, cu perioade de exacerbare și remisiune parțială. Simptomele sunt mai puțin intense, dar persistente, cu disconfort constant și episoade recurente de inflamație acută. Pliurile unghiale sunt permanent tumefiate și retrase de pe placa unghială, creând un spațiu în care se pot acumula debriuri și microorganisme. Cuticula este adesea absentă sau deteriorată, pierzându-și funcția de barieră. Modificările unghiale sunt proeminente, cu distrofie progresivă, îngroșare, decolorare și striații. Exacerbările acute pot fi declanșate de traumatisme minore sau de expunerea la iritanți și se manifestă prin intensificarea durerii, roșeții și, ocazional, apariția de mici colecții purulente. Între episoadele acute, pacienții pot prezenta doar disconfort minim și modificări estetice ale unghiei.

Diagnostic

Diagnosticul paronichiei se bazează în principal pe examinarea clinică, dar poate necesita investigații suplimentare pentru a identifica agentul patogen și a exclude alte afecțiuni.

Examinarea clinică: Evaluarea vizuală și palparea zonei afectate reprezintă baza diagnosticului paronichiei. Medicul va examina gradul de inflamație, prezența colecțiilor purulente și modificările unghiale asociate. Caracteristicile clinice distinctive includ eritemul și edemul pliurilor unghiale, sensibilitatea la palpare și, în cazurile acute, posibila prezență a puroiului. În paronichia cronică, retracția pliurilor unghiale, absența cuticulei și modificările distrofice ale unghiei sunt elemente diagnostice importante. Istoricul pacientului oferă informații valoroase despre posibilii factori declanșatori, durata simptomelor și tratamentele anterioare. Examinarea celorlalte degete poate evidenția afectarea multiplă, sugestivă pentru paronichia cronică sau pentru o afecțiune sistemică subiacentă.

Testul de presiune digitală: Această manevră clinică simplă ajută la identificarea colecțiilor purulente care necesită drenaj. Medicul aplică o presiune ușoară pe fața palmară a degetului afectat, observând dacă apare o zonă de paloare la nivelul paronichiei. Prezența unei zone de paloare mai extinse decât ar fi de așteptat indică prezența unui abces subiacent. Testul este util în stadiile incipiente ale infecției, când fluctuența nu este încă evidentă la palpare directă. Un rezultat pozitiv sugerează necesitatea drenajului chirurgical pentru a preveni extinderea infecției și pentru a ameliora simptomele. Această tehnică este deosebit de valoroasă în evaluarea paronichiei acute, când decizia privind intervenția chirurgicală trebuie luată prompt.

Testarea de laborator: Analizele de laborator nu sunt necesare pentru diagnosticul de rutină al paronichiei, dar pot fi indicate în cazurile severe, atipice sau refractare la tratament. Colorația Gram și cultura din proba de puroi pot identifica agentul bacterian responsabil și sensibilitatea acestuia la antibiotice, ghidând terapia antimicrobiană. Examinarea microscopică directă cu hidroxid de potasiu (KOH) a materialului prelevat poate evidenția prezența hifelor fungice sau a levurilor. Culturile fungice sunt utile pentru identificarea speciei implicate, în special în cazurile cronice sau recurente. Testele serologice pentru infecția HIV sau evaluarea glicemiei pot fi indicate la pacienții cu infecții severe sau recurente, pentru a identifica factori de risc subiacenți.

Diagnosticul diferențial: Paronichia trebuie diferențiată de alte afecțiuni care pot afecta regiunea periunghială. Felonul, o infecție a țesutului pulpar al degetului, se manifestă prin durere intensă, edem și eritem la nivelul pulpei digitale, nu al pliurilor unghiale. Whitlow-ul herpetic, cauzat de virusul herpes simplex, se caracterizează prin vezicule grupate, dureroase, cu evoluție caracteristică și antecedente de expunere. Onicomicoza afectează primordial placa unghială, cu modificări de culoare și textură, dar fără inflamația acută a țesuturilor periunghiale. Psoriazisul unghial poate prezenta modificări distrofice ale unghiei și eritem periunghial, dar fără puroi sau durere intensă. Carcinomul cu celule scuamoase subunghial este o entitate rară care poate mima paronichia cronică, dar se caracterizează prin evoluție lentă, progresivă și rezistență la tratamentele convenționale.

Abordări terapeutice

Tratamentul paronichiei variază în funcție de tipul, severitatea și cauza infecției, incluzând atât măsuri conservatoare, cât și intervenții chirurgicale.

Remedii la domiciliu

Măsurile de prim ajutor sunt esențiale în stadiile incipiente ale paronichiei și pot preveni progresia infecției. Băile calde reprezintă tratamentul de bază, constând în scufundarea degetului afectat în apă caldă cu sare timp de 15-20 de minute, de 3-4 ori pe zi. Această procedură reduce inflamația, ameliorează durerea și facilitează drenajul spontan al colecțiilor purulente mici. Compresele calde aplicate local au efecte similare și pot fi o alternativă practică la băile calde. Evitarea traumatismelor suplimentare, inclusiv mușcatul unghiilor sau manipularea zonei infectate, este crucială pentru vindecarea rapidă. Menținerea zonei curate și uscate între aplicațiile calde previne macerarea țesuturilor și exacerbarea infecției. Analgezicele orale, precum paracetamolul sau ibuprofenul, pot fi utilizate pentru controlul durerii și reducerea inflamației.

Antibiotice topice

Medicamentele antimicrobiene aplicate local sunt indicate în cazurile ușoare de paronichie acută, fără colecții purulente semnificative. Unguentele cu mupirocină, bacitracină sau neomicină sunt eficiente împotriva majorității bacteriilor implicate în paronichie, în special Staphylococcus aureus. Aplicarea se face de 2-3 ori pe zi, după băile calde, pentru a maximiza penetrarea medicamentului în țesuturile infectate. Durata tratamentului este de obicei 7-10 zile, sau până la rezoluția completă a simptomelor. Antibioticele topice au avantajul efectelor adverse sistemice minime, dar eficacitatea lor este limitată în infecțiile profunde sau extinse. Rezistența bacteriană poate apărea în cazul utilizării prelungite sau repetate, reducând eficacitatea tratamentului.

Antibiotice orale

Terapia sistemică cu antibiotice este indicată în paronichiile acute severe, cu extinderea infecției dincolo de zona periunghială, sau în cazurile care nu răspund la tratamentul topic. Medicamentele de primă linie includ dicloxacilina, cefalexina sau amoxicilina cu acid clavulanic, eficiente împotriva Staphylococcus aureus și a altor bacterii frecvent implicate. Dozele și durata tratamentului variază în funcție de severitatea infecției, dar de obicei se administrează timp de 7-14 zile. În cazul suspiciunii de infecție cu Staphylococcus aureus rezistent la meticilină (MRSA), pot fi indicate antibiotice precum trimetoprim/sulfametoxazol, doxiciclina sau clindamicina. Pentru pacienții cu inoculare orală (prin mușcarea unghiilor), antibioticele cu acoperire anaerobă, precum amoxicilina cu acid clavulanic sau clindamicina, sunt preferabile.

Medicamente antifungice

Tratamentul antifungic este esențial în paronichia cronică cauzată de fungi, în special de specii de Candida. Preparatele topice, precum cremele sau soluțiile cu clotrimazol, miconazol sau ciclopirox, sunt eficiente în cazurile ușoare până la moderate. Aplicarea se face de două ori pe zi, timp de 2-4 săptămâni, sau până la rezoluția simptomelor. Pentru cazurile severe sau refractare, medicamentele antifungice orale, precum fluconazolul sau itraconazolul, pot fi necesare. Fluconazolul se administrează tipic în doză de 150-300 mg săptămânal, timp de 2-6 săptămâni. Itraconazolul poate fi administrat în regim continuu (200 mg zilnic timp de 1-2 săptămâni) sau pulsatil (200 mg de două ori pe zi, timp de o săptămână pe lună, timp de 2-3 luni).

Corticosteroizi

Preparatele cu corticosteroizi sunt utile în tratamentul componentei inflamatorii a paronichiei, în special în forma cronică asociată cu dermatită. Cremele sau unguentele cu potență medie, precum betametazona sau mometazona, pot reduce inflamația, edemul și disconfortul. Aplicarea se face de 1-2 ori pe zi, timp de 1-2 săptămâni, evitând utilizarea prelungită care poate atrofia pielea și poate exacerba infecțiile subiacente. În cazurile severe de paronichie cronică, injecțiile intralesionale cu triamcinolon pot oferi ameliorare pe termen lung. Corticosteroizii sunt adesea utilizați în combinație cu antimicrobiene topice, în preparate combinate care adresează atât infecția, cât și inflamația. Tratamentul cu corticosteroizi trebuie utilizat cu precauție și sub supraveghere medicală, datorită potențialului de a masca semnele infecției sau de a exacerba infecțiile fungice.

Intervenții chirurgicale

Drenaj simplu: Procedura de drenaj este indicată în paronichia acută cu formare de abces, oferind ameliorare imediată a durerii și accelerând vindecarea. Tehnica implică incizia pliului unghial afectat cu un bisturiu steril, sub anestezie locală, pentru a permite evacuarea puroiului. Incizia se realizează paralel cu marginea unghiei, evitând lezarea patului unghial pentru a preveni deformările ulterioare. După evacuarea puroiului, cavitatea abcesului este irigată cu soluție salină sterilă pentru îndepărtarea resturilor de puroi și a debriurilor. În unele cazuri, poate fi necesară inserția unui dren mic din tifon steril pentru a menține deschisă cavitatea și a permite drenajul continuu timp de 24-48 de ore. Pacientul trebuie să continue băile calde după procedură pentru a facilita drenajul și pentru a accelera vindecarea.

Îndepărtarea parțială a unghiei: Această procedură este necesară când infecția se extinde sub placa unghială sau este asociată cu o unghie încarnată. Tehnica implică îndepărtarea porțiunii de unghie care acoperă colecția purulentă, de obicei marginea laterală a unghiei. Procedura se realizează sub anestezie locală, utilizând foarfeci speciale sau instrumente de unghii pentru a tăia și a îndepărta porțiunea afectată a unghiei. Această abordare permite drenajul adecvat al puroiului acumulat sub unghie și elimină presiunea asupra țesuturilor infectate. Îndepărtarea parțială a unghiei este adesea combinată cu marsupializarea pliului unghial lateral pentru a preveni recurența unghiei încarnate. După procedură, patul unghial expus este acoperit cu un pansament steril, iar pacientul trebuie să continue băile antiseptice și să aplice unguente antibiotice până la vindecarea completă.

Îndepărtarea completă a unghiei: Avulsia completă a unghiei este rezervată cazurilor severe de paronichie, când infecția s-a extins sub întreaga placă unghială sau în cazurile de paronichie cronică refractară la alte tratamente. Procedura implică separarea completă a plăcii unghiale de patul unghial și de matricea unghială, sub anestezie locală sau regională. După îndepărtarea unghiei, patul unghial expus este curățat, debridat dacă este necesar, și tratat cu agenți antimicrobieni. Această intervenție permite accesul direct la sursa infecției și eliminarea mediului propice pentru persistența microorganismelor. Recuperarea după avulsia completă a unghiei durează mai mult, iar unghia nouă va crește complet în aproximativ 6-12 luni. În cazurile de paronichie cronică recurentă, poate fi indicată matricectomia parțială sau totală, care previne recrescerea unghiei în zona problematică prin distrugerea chimică sau chirurgicală a matricei unghiale.

Complicații

Paronichia netratată sau tratată inadecvat poate evolua spre complicații locale și sistemice semnificative.

Răspândirea infecției: Paronichia acută poate progresa dincolo de pliurile unghiale, afectând structurile adiacente. Celulita, infecția difuză a țesuturilor moi, se manifestă prin eritem extins, edem și durere care depășesc zona periunghială. Infecția se poate extinde de-a lungul tendoanelor flexoare, cauzând tenosinovită infecțioasă, caracterizată prin durere severă la mișcarea pasivă a degetului și poziție de flexie a acestuia. În cazurile severe, poate apărea abcesul „în potcoavă” (felon), când infecția se răspândește sub placa unghială și afectează ambele pliuri laterale. Limfangita, inflamația vaselor limfatice, se manifestă prin dungi roșii care se extind proximal de la zona infectată, adesea însoțite de limfadenopatie regională dureroasă. Fără tratament adecvat, infecția se poate disemina sistemic, cauzând bacteriemie și sepsis, manifestate prin febră, frisoane, tahicardie și hipotensiune.

Distrofia unghială: Paronichia cronică sau episoadele repetate de paronichie acută pot determina modificări permanente ale unghiei. Distrofia unghială se manifestă prin modificări structurale ale plăcii unghiale, care devine îngroșată, fragilă și deformată. Striațiile longitudinale și transversale apar ca rezultat al perturbării temporare a creșterii unghiei în timpul episoadelor inflamatorii. Onicoliza, separarea plăcii unghiale de patul unghial, poate deveni permanentă, creând un spațiu propice pentru colonizarea microbiană. Modificările de culoare, precum îngălbenirea sau înnegrirea unghiei, reflectă infecția cronică și perturbarea producției normale de keratină. În cazurile severe, poate apărea atrofia sau hipertrofia patului unghial, cu creșterea anormală a unghiei noi. Aceste modificări estetice pot avea un impact psihologic semnificativ, afectând imaginea de sine și calitatea vieții pacientului.

Infecții recurente: Episoadele repetate de paronichie pot apărea din cauza persistenței factorilor predispozanți sau a tratamentului inadecvat. Recurențele sunt frecvente la persoanele cu expunere ocupațională continuă la umiditate sau iritanți, precum barmanii sau personalul de curățenie. Colonizarea cronică cu agenți patogeni, în special fungi, poate determina reactivări periodice ale infecției. Modificările structurale ale unghiei și ale pliurilor unghiale după episoadele anterioare creează condiții anatomice favorabile pentru noi infecții. Afecțiunile subiacente netratate, precum diabetul zaharat sau imunodeficiențele, predispun la infecții recurente și la răspuns terapeutic suboptimal. Managementul infecțiilor recurente necesită identificarea și corectarea factorilor predispozanți, tratamentul agresiv al episoadelor acute și, în unele cazuri, profilaxie antimicrobiană pe termen lung.

Implicarea tendoanelor și oaselor: Complicațiile severe ale paronichiei includ afectarea structurilor profunde ale degetului. Tenosinovita infecțioasă, inflamația tecii tendoanelor flexoare, poate duce la necroză tendinoasă și pierderea funcției degetului dacă nu este tratată prompt. Osteomielita falangei distale apare când infecția penetrează osul, manifestându-se prin durere persistentă, edem și, eventual, drenaj purulent cronic. Diagnosticul necesită imagistică (radiografii, RMN) și, uneori, biopsie osoasă. Tratamentul implică antibioterapie intravenoasă prelungită și, frecvent, debridare chirurgicală. Artrita septică a articulației interfalangiene distale poate rezulta din extinderea infecției în spațiul articular, cauzând distrugerea cartilajului și anchiloză. În cazurile severe și netratate, gangrena degetului poate necesita amputație. Aceste complicații sunt mai frecvente la pacienții cu diabet, afecțiuni vasculare periferice sau imunodeficiențe.

Strategii de prevenire

Prevenirea paronichiei implică măsuri de protecție a integrității pliurilor unghiale și evitarea factorilor predispozanți.

Practici de igienă a mâinilor: Menținerea unei igiene adecvate a mâinilor este esențială pentru prevenirea paronichiei. Spălarea regulată cu apă și săpun elimină microorganismele potențial patogene și reduce riscul de infecție. După spălare, uscarea completă a mâinilor, inclusiv a spațiilor dintre degete și a zonelor periunghiale, previne macerarea pielii și crearea unui mediu favorabil pentru proliferarea microbiană. Utilizarea dezinfectanților pe bază de alcool poate completa spălarea, dar nu înlocuiește uscarea adecvată. Evitarea contactului prelungit cu apa, detergenții și alți iritanți chimici protejează bariera cutanată naturală. Aplicarea regulată a cremelor hidratante menține elasticitatea pielii și previne fisurarea acesteia, reducând riscul de infecție.

Tăierea corectă a unghiilor: Tehnicile adecvate de îngrijire a unghiilor pot preveni leziunile care predispun la paronichie. Unghiile trebuie tăiate drept, evitând forma rotunjită care predispune la unghii încarnate. Instrumentele utilizate pentru tăierea unghiilor (foarfeci, clești) trebuie să fie curate și ascuțite pentru a preveni sfâșierea unghiei. Momentul optim pentru tăierea unghiilor este după baie sau duș, când acestea sunt moi și mai puțin predispuse la rupere. Lungimea ideală a unghiei este la nivelul vârfului degetului, evitând tăierea excesivă care expune patul unghial. După tăiere, marginile unghiei pot fi netezite cu o pilă fină pentru a preveni marginile ascuțite care pot leza țesuturile adiacente.

Îngrijirea cuticulelor: Cuticulele joacă un rol esențial în protejarea matricei unghiale împotriva infecțiilor. Tăierea sau îndepărtarea agresivă a cuticulelor trebuie evitată, deoarece elimină această barieră protectoare naturală. În loc de a tăia cuticulele, acestea pot fi împinse ușor înapoi după înmuiere, utilizând un instrument special cu vârf rotunjit. Aplicarea regulată a uleiurilor pentru cuticule menține hidratarea și elasticitatea acestora, prevenind uscarea și fisurarea. Evitarea manipulării excesive a cuticulelor, inclusiv mușcarea sau ruperea lor, reduce riscul de microtraumatisme și infecții. În cazul apariției unui hangnail (piele desprinsă lângă unghie), acesta trebuie tăiat cu atenție cu foarfeci sterile, nu smuls.

Utilizarea mănușilor: Protejarea mâinilor în timpul activităților care implică expunerea la umiditate, substanțe chimice sau traumatisme este esențială pentru prevenirea paronichiei. Mănușile impermeabile trebuie purtate în timpul spălării vaselor, curățeniei sau altor activități care implică contactul prelungit cu apa. Pentru a preveni macerarea pielii, se recomandă utilizarea mănușilor căptușite cu bumbac sau purtarea unor mănuși subțiri de bumbac sub cele impermeabile. Mănușile de protecție sunt indicate și în timpul grădinăritului, lucrărilor de construcții sau altor activități cu risc de traumatisme ale mâinilor. Mănușile trebuie să fie de mărimea potrivită, nici prea strâmte (restricționând circulația), nici prea largi (permițând pătrunderea substanțelor). După utilizare, interiorul mănușilor reutilizabile trebuie uscat complet înainte de următoarea utilizare.

Evitarea traumatismelor unghiilor: Prevenirea leziunilor la nivelul unghiilor și a țesuturilor periungueale reduce semnificativ riscul de paronichie. Mușcatul unghiilor (onicofagia) trebuie descurajat, fiind o cauză frecventă de microtraumatisme și de inoculare a bacteriilor orale. Utilizarea unghiilor ca „instrumente” pentru deschiderea ambalajelor, îndepărtarea etichetelor sau alte activități similare trebuie evitată. Manipularea excesivă a pielii din jurul unghiilor, inclusiv tragerea de pielea desprinsă, creează porți de intrare pentru microorganisme. În activitățile sportive sau recreative cu risc crescut de traumatisme ale degetelor, se recomandă utilizarea echipamentului de protecție adecvat. Unghiile artificiale, deși estetice, pot traumatiza țesuturile periunghiale și creează un mediu propice pentru proliferarea microbiană, fiind recomandate perioade de „pauză” între aplicări.

Gestionarea afecțiunilor subiacente: Controlul adecvat al bolilor cronice care predispun la paronichie este esențial pentru prevenirea acesteia. Pacienții cu diabet zaharat trebuie să mențină un control glicemic optim pentru a preveni complicațiile microvasculare și neuropatia care cresc riscul de infecții. Afecțiunile dermatologice precum psoriazisul, eczema sau dermatita de contact trebuie tratate adecvat pentru a menține integritatea barierei cutanate. Imunodeficiențele, fie congenitale, fie dobândite, necesită management medical specializat pentru a optimiza funcția imunitară. Afecțiunile vasculare periferice beneficiază de tratament specific pentru a îmbunătăți circulația la nivelul extremităților. Evitarea fumatului este recomandată, deoarece acesta afectează microcirculația și întârzie vindecarea. Nutriția adecvată, bogată în proteine, vitamine și minerale, susține funcția imunitară și procesele de reparare tisulară.

Considerații speciale

Anumite grupuri de pacienți necesită o atenție deosebită în managementul paronichiei, datorită riscurilor crescute sau a particularităților terapeutice.

Paronichia la pacienții diabetici: Diabetul zaharat complică semnificativ evoluția și tratamentul paronichiei, necesitând o abordare mai agresivă. Neuropatia diabetică reduce senzația de durere, putând întârzia prezentarea la medic până când infecția devine severă. Microangiopatia diabetică compromite circulația periferică, limitând aportul de oxigen, nutrienți și antibiotice la locul infecției. Funcția imunitară alterată la pacienții diabetici crește susceptibilitatea la infecții și reduce eficiența răspunsului imun. Vindecarea rănilor este întârziată, prelungind durata infecției și crescând riscul de complicații. Tratamentul paronichiei la diabetici implică frecvent antibioterapie sistemică precoce, chiar și în cazurile aparent ușoare, și monitorizare atentă a evoluției. Intervențiile chirurgicale, când sunt necesare, trebuie realizate cu precauție, cu debridare minimă și tehnică aseptică riguroasă. Controlul glicemic optim trebuie menținut pe tot parcursul tratamentului pentru a facilita vindecarea.

Paronichia la persoanele imunocompromise: Pacienții cu imunodeficiențe prezintă un risc crescut de infecții severe și atipice, necesitând o abordare diagnostică și terapeutică specifică. Spectrul agenților patogeni este mai larg, incluzând organisme oportuniste care rareori cauzează infecții la gazdele imunocompetente. Manifestările clinice pot fi atipice, cu semne inflamatorii mai puțin evidente, dar cu potențial mai mare de diseminare sistemică. Diagnosticul microbiologic este esențial, cu recoltarea de probe pentru culturi bacteriene, fungice și, uneori, virale. Tratamentul empiric inițial trebuie să acopere un spectru larg de patogeni, fiind ulterior ajustat în funcție de rezultatele culturilor. Durata tratamentului este adesea prelungită, iar monitorizarea trebuie să fie mai frecventă pentru a detecta precoce eșecul terapeutic sau complicațiile. Profilaxia antimicrobiană poate fi indicată la pacienții cu imunosupresie severă și episoade recurente de paronichie.

Managementul ocupațional: Persoanele cu ocupații care predispun la paronichie necesită măsuri preventive specifice și adaptări ale mediului de lucru. Lucrătorii din domeniul alimentar, precum bucătarii și barmanii, trebuie să utilizeze mănuși impermeabile căptușite cu bumbac și să aplice creme barieră înainte de începerea activității. Personalul medical beneficiază de tehnici adecvate de spălare a mâinilor, utilizarea dezinfectanților mai puțin iritanți și aplicarea regulată de creme hidratante. Coaforii și cosmeticienii trebuie să evite contactul prelungit cu substanțele chimice iritante și să utilizeze mănuși de protecție. Pentru lucrătorii în construcții și mecanici, mănușile rezistente la traumatisme sunt esențiale, împreună cu tehnici de lucru care minimizează riscul de leziuni ale mâinilor. Angajatorii trebuie să asigure echipamente de protecție adecvate și să implementeze rotația sarcinilor pentru a reduce expunerea continuă la factori de risc. Educația privind recunoașterea precoce a semnelor de paronichie și accesul prompt la îngrijiri medicale sunt esențiale în prevenirea complicațiilor.