Scabie: infestare, simptome, tratament si metode de preventie

Boala se răspândește rapid prin contact direct prelungit cu o persoană infectată, afectând persoane de toate vârstele și clasele sociale. Deși neplăcută, scabia poate fi tratată eficient cu medicamente prescrise de medic. Diagnosticarea și tratarea promptă sunt esențiale pentru a preveni răspândirea și complicațiile.

Ce este scabia?

Definiție și descriere: Scabia este o dermatoză parazitară extrem de contagioasă, cauzată de acarianul Sarcoptes scabiei varianta hominis. Acesta pătrunde în epidermă, formând galerii subepidermice vizibile ca linii sinuoase fine, gri-albicioase. Leziunile apar frecvent în zonele cu piele subțire și caldă, precum spațiile interdigitale, încheieturile mâinilor, coatele, axilele, zona inghinală și organele genitale.

Agentul cauzal: Acarianul Sarcoptes scabiei este un parazit microscopic, aproape invizibil cu ochiul liber, având dimensiuni de 0,3-0,4 mm pentru femele și 0,2-0,3 mm pentru masculi. Femela sapă galerii în stratul cornos al epidermei, unde depune 2-3 ouă zilnic timp de 4-6 săptămâni. Larvele eclozează după 3-4 zile și migrează la suprafața pielii, unde se transformă în nimfe și apoi în adulți. Ciclul complet durează 10-14 zile. Acarienii pot supraviețui până la 72 de ore în afara gazdei umane.

Transmiterea și factorii de risc

Scabia se transmite prin contact direct, prelungit, piele pe piele cu o persoană infestată. Înțelegerea modurilor de transmitere și a factorilor de risc este esențială pentru prevenirea răspândirii bolii.

Contactul direct piele pe piele: Transmiterea scabiei are loc cel mai frecvent prin contact direct, prelungit, piele pe piele cu o persoană infestată. Contactul trebuie să dureze cel puțin 15-20 de minute pentru a permite acarienilor să migreze de pe pielea persoanei infestate pe cea a noii gazde. Situațiile cu risc crescut includ contactul sexual, îmbrățișările prelungite sau dormitul în același pat cu o persoană infestată.

Împărtășirea obiectelor personale (mai puțin frecvent): Deși mai rar, scabia se poate transmite și prin intermediul obiectelor personale contaminate, precum haine, prosoape sau lenjerie de pat. Acarienii pot supraviețui pentru scurt timp în afara corpului uman, astfel încât obiectele folosite recent de o persoană infestată pot fi o sursă de transmitere. Totuși, acest mod de transmitere este mai puțin frecvent decât contactul direct piele pe piele.

Medii cu risc crescut: Anumite medii prezintă un risc mai mare de transmitere a scabiei din cauza contactului strâns și prelungit între persoane. Acestea includ: instituțiile de îngrijire pe termen lung, precum căminele de bătrâni sau centrele de îngrijire; spitalele, în special secțiile de geriatrie și neurologie; centrele de îngrijire a copiilor; școlile și grădinițele; închisorile și centrele de detenție; taberele și dormitoarele comune. În aceste medii, măsurile de prevenție și controlul rapid al focarelor sunt esențiale pentru limitarea răspândirii bolii.

Simptomele scabiei

Simptomele scabiei pot varia în intensitate și localizare, dar există câteva manifestări caracteristice care ajută la identificarea acestei afecțiuni.

Pruritul intens: Simptomul principal al scabiei este pruritul intens, care se accentuează noaptea sau după o baie fierbinte. Această mâncărime severă este cauzată de reacția alergică a organismului la acarienii Sarcoptes scabiei, la ouăle și excrementele lor. Pruritul poate fi atât de intens încât perturbă somnul și afectează semnificativ calitatea vieții pacientului. Intensitatea pruritului crește odată cu durata infestării, pe măsură ce reacția imună a organismului se amplifică.

Erupția cutanată și leziunile: Erupția cutanată în scabie se manifestă sub formă de papule eritematoase, vezicule și noduli. Leziunile pot fi distribuite simetric pe corp și apar frecvent sub formă de linii sau trasee sinuoase, reprezentând galeriile săpate de acarieni. În zonele cu piele mai groasă, precum palmele și tălpile, pot apărea vezicule perlate sau pustule. Scărpinatul intens poate duce la excoriații și cruste, crescând riscul de infecții bacteriene secundare.

Localizările frecvente ale infestării: Scabia afectează predilect anumite zone ale corpului, caracterizate prin piele subțire și caldă. Localizările cele mai frecvente includ: spațiile interdigitale ale mâinilor și picioarelor; fața internă a încheieturilor mâinilor și coatelor; axilele; zona din jurul taliei și buricului; zona inghinală și organele genitale externe; fesele; sânii, în special zona din jurul mameloanelor. La copii și vârstnici, infestarea poate afecta și fața, gâtul, scalpul, palmele și tălpile. Cunoașterea acestor localizări tipice ajută la diagnosticarea precoce și diferențierea de alte afecțiuni dermatologice.

Tipuri de scabie

Scabia poate avea mai multe forme clinice, fiecare cu particularitățile sale în ceea ce privește manifestările, severitatea și abordarea terapeutică.

Scabia clasică: Aceasta este forma cea mai comună de scabie, caracterizată prin prezența a 10-15 acarieni pe corp. Simptomele includ prurit intens, mai ales noaptea, și erupție cutanată sub formă de papule eritematoase și vezicule. Leziunile apar predominant în zonele cu piele subțire, precum spațiile interdigitale, încheieturile mâinilor și coatele. Diagnosticul se bazează pe aspectul clinic și identificarea galeriilor caracteristice.

Scabia crustată (norvegiană): Aceasta este o formă severă de scabie, întâlnită mai ales la persoanele cu sistem imunitar slăbit, vârstnici sau pacienți cu afecțiuni neurologice. Scabia crustată se caracterizează prin prezența a mii sau chiar milioane de acarieni pe corp. Leziunile sunt extinse, hiperkeratozice, formând cruste groase pe suprafețe mari ale corpului. Această formă este extrem de contagioasă și necesită tratament agresiv, adesea sistemic.

Scabia nodulară: O variantă mai puțin frecventă este scabia nodulară caracterizată prin apariția de noduli pruriginoși, roșii-bruni, cu diametrul de 5-20 mm. Acești noduli reprezintă o reacție de hipersensibilitate la antigenii acarienilor și pot persista săptămâni sau luni după tratamentul antiparazitar. Localizările predilecte sunt zonele genitale, inghinale și axilare. Tratamentul poate necesita corticosteroizi topici sau injectabili pentru ameliorarea simptomelor.

Scabia buloasă: Aceasta este o formă rară de scabie, caracterizată prin apariția de bule sau vezicule mari, tensionate, pe lângă leziunile tipice. Mecanismul de formare a bulelor nu este pe deplin elucidat, dar poate implica o reacție autoimună sau o infecție bacteriană secundară. Această formă poate fi confundată cu alte afecțiuni buloase, necesitând o evaluare atentă pentru diagnostic diferențial. Tratamentul combină terapia antiparazitară cu managementul leziunilor buloase.

Diagnosticarea scabiei

Diagnosticarea scabiei se bazează pe o combinație între evaluarea clinică și testele de laborator. Medicii utilizează examinarea fizică detaliată, istoricul medical și, în unele cazuri, teste specifice pentru a confirma prezența acarienilor Sarcoptes scabiei și a stabili un diagnostic precis.

Examinarea clinică: Medicul dermatolog efectuează o inspecție minuțioasă a pielii, căutând semnele caracteristice ale scabiei. Acesta examinează cu atenție zonele predilecte de infestare, precum spațiile interdigitale, încheieturile mâinilor, coatele, axilele, zona inghinală și organele genitale. Se caută prezența leziunilor tipice, cum ar fi galeriile subepidermice, papulele eritematoase și veziculele. Medicul poate utiliza o lupă sau un dermatoscop pentru a vizualiza mai bine leziunile subtile și potențialii acarieni.

Teste diagnostice: Pentru confirmarea diagnosticului de scabie, medicii pot recurge la diverse teste de laborator. Cel mai frecvent utilizat este testul de raclaj cutanat, în care se prelevează o mostră de piele din zona suspectă, care este apoi examinată la microscop pentru identificarea acarienilor, ouălor sau fecalelor acestora. Alte metode includ dermatoscopia digitală, care permite vizualizarea neinvazivă a acarienilor în galeriile lor, și biopsia cutanată, utilizată în cazuri atipice sau dificil de diagnosticat. Aceste teste ajută la diferențierea scabiei de alte afecțiuni dermatologice cu simptome similare.

Opțiuni de tratament pentru scabie

Tratamentul scabiei vizează eradicarea acarienilor și ameliorarea simptomelor asociate. Abordarea terapeutică combină medicamente topice și orale, măsuri de igienă și tratarea concomitentă a contactelor apropiate pentru a preveni reinfestarea.

Medicamente topice

Cremă cu permetrină: Permetrina 5% reprezintă tratamentul de primă linie pentru scabie datorită eficacității sale ridicate și profilului de siguranță favorabil. Aceasta este o substanță scabicidă și ovicidă, care acționează prin paralizarea și uciderea acarienilor și a ouălor lor. Crema se aplică pe întregul corp, de la gât în jos, și se lasă să acționeze timp de 8-14 ore înainte de a fi spălată. De obicei, este necesară o a doua aplicare după 7 zile pentru a asigura eliminarea completă a acarienilor nou eclozați.

Loțiune cu benzoat de benzil: Benzoatul de benzil este o alternativă eficientă pentru tratamentul scabiei, disponibilă în concentrații de 10-25%. Acest compus acționează prin paralizarea sistemului neuromuscular al acarienilor, ducând la moartea acestora. Loțiunea se aplică pe tot corpul timp de 24 de ore, procedura repetându-se în 3 zile consecutive. Deși eficientă, poate cauza iritații cutanate, în special la copii și persoanele cu piele sensibilă, necesitând monitorizare atentă în timpul utilizării.

Unguent cu sulf: Unguentul cu sulf reprezintă una dintre cele mai vechi forme de tratament pentru scabie, fiind încă utilizat în anumite regiuni datorită costului redus și disponibilității. Concentrațiile uzuale variază între 5-10%. Sulful are proprietăți acaricide, acționând prin deshidratarea și uciderea paraziților. Tratamentul implică aplicarea unguentului pe întregul corp timp de 3 nopți consecutive. Deși eficient, poate avea un miros neplăcut și poate cauza iritații cutanate, fiind mai puțin utilizat în prezența alternativelor moderne.

Medicamente orale

Ivermectină: Aceasta este un antiparazitar oral eficient în tratamentul scabiei, în special în cazurile severe sau rezistente la tratamentele topice. Acest medicament acționează prin paralizarea și uciderea acarienilor, întrerupând ciclul lor de viață. Doza obișnuită este de 200 μg/kg, administrată în două prize la interval de o săptămână. Ivermectina este deosebit de utilă în tratamentul scabiei cronice sau al focarelor instituționale, unde aplicarea tratamentelor topice poate fi dificilă. Cu toate acestea, nu este recomandată la femeile gravide sau la copiii cu greutatea sub 15 kg.

Tratamentul contactelor apropiate și al membrilor familiei: Tratarea simultană a tuturor contactelor apropiate și a membrilor familiei este crucială pentru prevenirea reinfestării și controlul eficient al scabiei. Toate persoanele care au avut contact piele la piele prelungit cu pacientul infestat în ultimele 6 săptămâni trebuie tratate, chiar dacă nu prezintă simptome. Acest lucru include partenerii sexuali, membrii familiei și, în cazul copiilor, colegii de clasă sau de joacă. Tratamentul se aplică în aceeași zi pentru a preveni ciclul de reinfestare.

Măsuri de control al mediului: Controlul mediului joacă un rol important în prevenirea răspândirii și reinfestării cu scabie. Aceste măsuri includ spălarea la temperaturi ridicate (minimum 60°C) a tuturor hainelor, lenjeriei de pat și prosoapelor utilizate de persoana infestată în ultimele 72 de ore. Obiectele care nu pot fi spălate trebuie sigilate în pungi de plastic timp de cel puțin 72 de ore, perioada în care acarienii mor în absența unei gazde umane. Aspirarea minuțioasă a covoarelor și mobilierului tapițat este recomandată, deși riscul de transmitere prin aceste suprafețe este scăzut.

Complicațiile scabiei

Scabia, deși tratabilă, poate duce la complicații semnificative dacă nu este gestionată corespunzător. Acestea pot varia de la probleme fizice la impacturi psihologice profunde asupra pacienților.

Infecții bacteriene secundare: Pruritul intens asociat scabiei poate duce la lezarea pielii prin scărpinat excesiv, creând porți de intrare pentru bacterii. Cele mai frecvente infecții secundare sunt cauzate de Staphylococcus aureus și Streptococcus pyogenes. Acestea se pot manifesta sub formă de impetigo, foliculită sau celulită. În cazuri severe, infecțiile pot progresa spre septicemie. Tratamentul prompt al scabiei și îngrijirea adecvată a pielii sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații potențial grave.

Glomerulonefrită post-streptococică: Această complicație rară, dar severă, poate apărea ca urmare a unei infecții streptococice secundare scabiei. Glomerulonefrita post-streptococică se caracterizează prin inflamația glomerulilor renali, cauzată de depunerea de complexe imune. Simptomele includ edeme, hipertensiune arterială și urină de culoare închisă. Deși rară în țările dezvoltate, rămâne o preocupare în regiunile cu resurse limitate. Diagnosticarea și tratamentul prompt al infecțiilor streptococice asociate scabiei sunt cruciale pentru prevenirea acestei complicații.

Suferință psihologică și stigmatizare: Impactul psihologic al scabiei poate fi profund. Pruritul persistent și vizibilitatea leziunilor pot cauza anxietate, depresie și izolare socială. Stigmatizarea asociată cu percepția greșită că scabia este rezultatul lipsei de igienă poate exacerba suferința emoțională. Pacienții pot experimenta tulburări de somn, scăderea performanței la locul de muncă sau școală și deteriorarea relațiilor personale. Abordarea holistică a tratamentului, care include suport psihologic și educație, este esențială pentru gestionarea acestor aspecte ale bolii.

Prevenirea și controlul scabiei

Prevenirea și controlul eficient al scabiei necesită o abordare multifațetată, combinând măsuri individuale cu strategii la nivel comunitar. Educația, diagnosticarea precoce și tratamentul prompt sunt piloni esențiali în limitarea răspândirii acestei afecțiuni contagioase.

Diagnosticarea și tratamentul precoce: Persoanele care prezintă simptome sugestive, precum prurit intens sau erupții cutanate caracteristice, trebuie să consulte un medic fără întârziere. Diagnosticul precoce permite nu doar tratarea eficientă a persoanei afectate, ci și identificarea și tratarea contactelor apropiate, prevenind astfel focarele extinse. Educarea populației și a personalului medical cu privire la semnele și simptomele scabiei contribuie semnificativ la recunoașterea și gestionarea rapidă a cazurilor.

Tratamentul simultan al contactelor apropiate: Tratarea concomitentă a tuturor contactelor apropiate ale unei persoane diagnosticate cu scabie este esențială pentru prevenirea reinfestării și controlul eficient al bolii. Acest lucru include partenerii sexuali, membrii familiei și persoanele care au avut contact piele la piele prelungit în ultimele șase săptămâni, chiar dacă acestea nu prezintă simptome. Tratamentul simultan întrerupe ciclul de transmitere, reducând semnificativ riscul de răspândire și recurență. Este important ca toate contactele să primească tratament în aceeași zi, folosind aceeași schemă terapeutică recomandată de medic.

Menținerea igienei personale: Menținerea unei igiene personale riguroase joacă un rol crucial în prevenirea și controlul scabiei, deși boala nu este cauzată de lipsa igienei. Spălarea frecventă a mâinilor, dușurile regulate și schimbarea zilnică a hainelor pot reduce riscul de infestare și transmitere. După tratament, este esențială schimbarea și spălarea tuturor hainelor, lenjeriei de pat și prosoapelor la temperaturi ridicate (minimum 60°C) pentru a elimina acarienii și ouăle acestora. Obiectele care nu pot fi spălate trebuie sigilate în pungi de plastic timp de cel puțin 72 de ore pentru a asigura moartea acarienilor.

Evitarea împărțirii obiectelor personale: Pentru a preveni transmiterea scabiei, este crucial să se evite împărțirea obiectelor personale cu alte persoane, în special în timpul unui episod activ de infestare. Acest lucru include haine, prosoape, lenjerie de pat, perii de păr și alte obiecte care vin în contact direct cu pielea. În instituții precum școli sau cămine, trebuie implementate măsuri pentru a preveni utilizarea în comun a obiectelor personale. Educarea populației cu privire la importanța acestei măsuri preventive este esențială pentru limitarea răspândirii scabiei în comunități.

Educarea publicului despre transmitere: Informarea și educarea publicului cu privire la modurile de transmitere a scabiei sunt fundamentale pentru prevenirea și controlul eficient al bolii. Campaniile de conștientizare trebuie să sublinieze că scabia se transmite prin contact piele la piele prelungit și, mai rar, prin obiecte contaminate. Este important să se combată stigmatizarea, clarificând faptul că scabia nu este rezultatul lipsei de igienă. Educația trebuie să acopere recunoașterea simptomelor precoce, importanța consultării medicale prompte și măsurile de prevenire a transmiterii în familii și comunități.