Sifilis: stadii, simptome, diagnostic, tratament, prevenire, complicatii

Sifilisul se transmite prin contact sexual neprotejat și de la mamă la făt în timpul sarcinii. Simptomele variază în funcție de stadiul bolii, de la ulcerații nedureroase în faza primară până la complicații severe neurologice și cardiovasculare în stadiile avansate. Diagnosticul precoce prin teste de sânge și tratamentul prompt cu antibiotice pot vindeca infecția și preveni complicațiile pe termen lung. Prevenirea sifilisului implică practici sexuale sigure și testare regulată, în special pentru persoanele cu risc crescut. Deși tratabil, sifilisul rămâne o problemă importantă de sănătate publică, necesitând eforturi continue de educare, prevenire și control.

Ce este sifilisul?

Sifilisul este o infecție bacteriană complexă care afectează multiple sisteme ale organismului. Bacteria Treponema pallidum pătrunde în organism prin mucoase sau leziuni ale pielii și se răspândește rapid prin sistemul limfatic și sanguin. Evoluția bolii este marcată de perioade de activitate și latență, cu manifestări clinice variate care pot mima alte afecțiuni.

Definiție și cauză: Sifilisul este o infecție sistemică provocată de bacteria spirochetă Treponema pallidum. Această bacterie are o structură helicoidală care îi permite să penetreze țesuturile și să se răspândească rapid în organism. Treponema pallidum are capacitatea de a evita răspunsul imun al gazdei, permițându-i să persiste în organism pentru perioade îndelungate. Bacteria afectează multiple organe și țesuturi, inclusiv pielea, sistemul nervos central, sistemul cardiovascular și organele interne.

Transmitere: Sifilisul se transmite predominant prin contact sexual direct cu leziunile infecțioase ale unei persoane infectate. Aceste leziuni pot fi prezente pe organele genitale, în cavitatea bucală sau pe piele. Transmiterea are loc prin contact direct cu exsudatul infecțios al leziunilor în timpul actului sexual vaginal, anal sau oral. Bacteria poate pătrunde prin mucoase intacte sau prin mici leziuni ale pielii. Transmiterea de la mamă la făt în timpul sarcinii este o altă cale importantă de infectare, ducând la sifilis congenital. În cazuri rare, sifilisul se poate transmite prin transfuzii de sânge contaminate sau prin contact direct cu obiecte contaminate cu exsudat infecțios.

Stadiile și simptomele sifilisului

Sifilisul evoluează în mai multe stadii distincte, fiecare cu manifestări clinice specifice. Înțelegerea acestor stadii este esențială pentru diagnosticul și managementul corect al bolii.

Stadiul primar: Acest stadiu debutează la 10-90 de zile după infectare. Simptomul caracteristic este apariția unui șancru sifilitic – o leziune nedureroasă, rotundă sau ovală, cu margini indurate și bază curată. Șancrul apare de obicei la locul de inoculare a bacteriei, cel mai frecvent pe organele genitale, dar poate fi prezent și în cavitatea bucală, pe buze sau în zona anală. Leziunea se vindecă spontan în 3-6 săptămâni, chiar fără tratament. Ganglionii limfatici regionali sunt frecvent măriți, dar nedureroși.

Stadiul secundar: Apare la 2-12 săptămâni după vindecarea șancrului primar. Acest stadiu se caracterizează prin manifestări sistemice variate. Simptomul cel mai frecvent este erupția cutanată, care poate avea aspect variat – maculopapular, pustulos sau nodular. Erupția afectează de obicei trunchiul și extremitățile, inclusiv palmele și tălpile. Alte manifestări includ febră, dureri de cap, dureri musculare, oboseală, limfadenopatie generalizată și leziuni mucoase (plăci mucoase). Simptomele stadiului secundar se remit spontan în câteva săptămâni până la luni, chiar fără tratament.

Stadiul latent: Urmează stadiului secundar și se caracterizează prin absența semnelor și simptomelor clinice. Diagnosticul în această fază se bazează exclusiv pe teste serologice pozitive. Stadiul latent poate dura ani de zile și se împarte în latent precoce (primul an după infectare) și latent tardiv (după primul an). În stadiul latent precoce, pacientul poate fi încă infecțios, în timp ce în stadiul latent tardiv, contagiozitatea scade semnificativ.

Stadiul terțiar (tardiv): Apare la aproximativ 30% din pacienții netratați, după mai mulți ani sau chiar decenii de la infectarea inițială. Acest stadiu se caracterizează prin leziuni grave ale organelor interne. Manifestările includ: gome (leziuni granulomatoase care pot afecta orice organ), afectare cardiovasculară (aortită, anevrism aortic) și neurosifilis (meningită, accident vascular cerebral, demenție, tulburări de mers). Leziunile din acest stadiu pot fi invalidante sau chiar fatale.

Sifilisul congenital

Sifilisul congenital reprezintă o formă gravă a infecției, transmisă de la mamă la făt în timpul sarcinii sau nașterii. Această formă de sifilis poate avea consecințe devastatoare pentru nou-născut și necesită o atenție medicală imediată.

Transmiterea de la mama infectată la făt: Transmiterea sifilisului de la mamă la făt poate avea loc în orice moment al sarcinii, dar riscul este mai mare în ultimele trimestre. Bacteria Treponema pallidum traversează placenta și infectează fătul, provocând leziuni multiple la nivelul organelor în dezvoltare. Riscul de transmitere este mai mare în cazul mamelor cu sifilis primar sau secundar netratat și scade în cazul sifilisului latent. Tratamentul adecvat al mamei în timpul sarcinii poate preveni transmiterea la făt, iar eficacitatea tratamentului crește dacă este administrat în primele 16 săptămâni de sarcină.

Simptomele la nou-născuți: Manifestările sifilisului congenital pot fi prezente la naștere sau pot apărea în primele luni de viață. Simptomele precoce includ: greutate mică la naștere, hepatosplenomegalie, icter, anemie, trombocitopenie, leziuni cutanate (erupții, vezicule palmo-plantare), rinită sanguinolentă, pneumonie, osteocondrita și pseudoparalizia extremităților. Simptomele tardive, care pot apărea după vârsta de 2 ani, includ: malformații dentare (dinți Hutchinson), keratită interstițială, surditate neurosenzorială, nas în șa, tibie în sabie și articulații Clutton. Neurosifilis congenital poate duce la retard mental și convulsii. Diagnosticul și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea sechelelor pe termen lung.

Diagnosticul sifilisului

Diagnosticul corect și precoce al sifilisului este crucial pentru inițierea promptă a tratamentului și prevenirea complicațiilor. Procesul de diagnostic combină evaluarea clinică cu teste de laborator specifice.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu o anamneză detaliată, care include istoricul sexual și simptomele prezente. Examinarea fizică se concentrează pe identificarea leziunilor caracteristice sifilisului, cum ar fi șancrul în stadiul primar sau erupțiile cutanate în stadiul secundar. Medicul va examina atent pielea, mucoasele și ganglionii limfatici. În cazul suspiciunii de neurosifilis, se efectuează o evaluare neurologică completă. Este important de menționat că multe cazuri de sifilis pot fi asimptomatice, astfel încât examinarea fizică trebuie completată întotdeauna cu teste de laborator.

Teste de laborator: Diagnosticul definitiv al sifilisului se bazează pe teste serologice. Există două categorii principale de teste: netreponemice și treponemice. Testele netreponemice, cum ar fi VDRL (Venereal Disease Research Laboratory) și RPR (Rapid Plasma Reagin), detectează anticorpi produși ca răspuns la substanțe lipidice eliberate de celulele deteriorate în timpul infecției. Aceste teste sunt utile pentru screening și monitorizarea răspunsului la tratament. Testele treponemice, cum ar fi TPHA (Treponema Pallidum Haemagglutination Assay) și FTA-ABS (Fluorescent Treponemal Antibody Absorption), detectează anticorpi specifici împotriva Treponema pallidum. Aceste teste rămân pozitive pe viață și sunt utilizate pentru confirmarea diagnosticului. În cazurile de sifilis primar foarte recent, când testele serologice pot fi încă negative, se poate efectua microscopia în câmp întunecat pentru detectarea directă a treponemelor din leziunile active.

Tratamentul sifilisului

Tratamentul sifilisului vizează eradicarea infecției, prevenirea transmiterii și evitarea complicațiilor pe termen lung. Antibioticele reprezintă baza tratamentului, iar alegerea regimului terapeutic depinde de stadiul bolii și de caracteristicile pacientului.

Antibiotice (Penicilina ca tratament de primă linie): Penicilina rămâne tratamentul de elecție pentru toate stadiile sifilisului datorită eficacității sale ridicate și a lipsei de rezistență a Treponema pallidum la acest antibiotic. Pentru sifilisul primar, secundar și latent precoce, o singură doză de penicilină G benzatină administrată intramuscular este de obicei suficientă. În cazul sifilisului latent tardiv sau terțiar, se recomandă trei doze săptămânale de penicilină G benzatină. Pentru neurosifilis, tratamentul constă în penicilină G cristalină administrată intravenos timp de 10-14 zile. În cazul pacienților alergici la penicilină, alternativele includ doxiciclina sau ceftriaxona, deși eficacitatea acestora poate fi mai redusă. Tratamentul sifilisului congenital necesită doze mai mari de penicilină și o durată mai lungă de administrare. Este crucial ca pacienții să fie monitorizați clinic și serologic după tratament pentru a confirma vindecarea și a detecta eventualele eșecuri terapeutice sau reinfecții.

Importanța finalizării tratamentului: Completarea întregului curs de tratament prescris pentru sifilis este crucială pentru vindecarea completă și prevenirea recidivelor. Întreruperea prematură a tratamentului poate duce la persistența bacteriei în organism, chiar dacă simptomele dispar. Acest lucru poate cauza reactivarea infecției și progresarea către stadii mai avansate ale bolii. Finalizarea tratamentului asigură eliminarea completă a bacteriei Treponema pallidum din organism, reduce riscul de transmitere a infecției către partenerii sexuali și previne dezvoltarea complicațiilor pe termen lung. Pacienții trebuie să urmeze cu strictețe indicațiile medicului și să efectueze testele de follow-up recomandate pentru a confirma succesul tratamentului.

Prevenirea sifilisului

Prevenirea sifilisului implică o combinație de practici sexuale sigure, testare regulată și educație. Aceste măsuri sunt esențiale pentru reducerea riscului de infectare și pentru limitarea răspândirii bolii în comunitate. Strategiile de prevenire se concentrează atât pe indivizi, cât și pe populații cu risc crescut.

Practici sexuale sigure: Utilizarea corectă și consecventă a prezervativului reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a sifilisului și a altor infecții cu transmitere sexuală. Prezervativele acționează ca o barieră fizică, împiedicând contactul direct cu leziunile infecțioase. Este important să se folosească prezervative la fiecare contact sexual vaginal, anal sau oral. Limitarea numărului de parteneri sexuali și evitarea contactului sexual cu persoane cu leziuni vizibile sau simptome suspecte sunt alte măsuri importante. Comunicarea deschisă cu partenerii sexuali despre istoricul medical și testarea pentru infecții cu transmitere sexuală contribuie, de asemenea, la reducerea riscului de transmitere.

Testarea regulată pentru infecții cu transmitere sexuală: Testarea periodică pentru sifilis și alte infecții cu transmitere sexuală este esențială pentru diagnosticul precoce și tratamentul prompt. Persoanele active sexual, în special cele cu parteneri multipli sau care aparțin grupurilor cu risc crescut, ar trebui să efectueze teste cel puțin o dată pe an. Testarea regulată permite detectarea și tratarea infecțiilor asimptomatice, reducând astfel riscul de complicații și transmitere ulterioară. Este important ca testarea să fie însoțită de consiliere pre și post-test pentru a asigura înțelegerea rezultatelor și a măsurilor de prevenire necesare. Clinicile de planificare familială și centrele de sănătate sexuală oferă adesea teste gratuite sau la costuri reduse.

Screening prenatal pentru femeile însărcinate: Screeningul pentru sifilis în timpul sarcinii este crucial pentru prevenirea sifilisului congenital și a complicațiilor asociate. Toate femeile însărcinate ar trebui testate pentru sifilis la prima vizită prenatală, de preferință în primul trimestru. În zonele cu prevalență ridicată sau pentru femeile cu risc crescut, se recomandă testarea repetată în trimestrul al treilea și la naștere. Diagnosticul precoce permite tratamentul prompt al mamei, reducând semnificativ riscul de transmitere la făt. Tratamentul adecvat al sifilisului în timpul sarcinii poate preveni până la 97% din cazurile de sifilis congenital. Este esențial ca partenerii sexuali ai femeilor gravide diagnosticate cu sifilis să fie, de asemenea, testați și tratați pentru a preveni reinfectarea.

Complicațiile sifilisului netratat

Sifilisul netratat poate duce la o serie de complicații grave, afectând multiple sisteme ale organismului. Aceste complicații apar de obicei în stadiile tardive ale bolii și pot avea consecințe severe asupra sănătății și calității vieții pacientului. Identificarea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații potențial fatale.

Risc crescut de infecție cu HIV: Sifilisul netratat crește semnificativ riscul de contractare și transmitere a virusului imunodeficienței umane (HIV). Leziunile sifilisului, în special șancrul primar și leziunile mucoase din stadiul secundar, oferă o poartă de intrare pentru HIV. Inflamația și recrutarea celulelor imune la nivelul acestor leziuni cresc susceptibilitatea la infecția cu HIV. În plus, sifilisul poate accelera progresia infecției cu HIV la persoanele deja infectate, ducând la o scădere mai rapidă a numărului de celule CD4 și la progresia către stadiul de SIDA. Coinfecția sifilis-HIV complică managementul ambelor boli și poate necesita abordări terapeutice specifice.

Complicații neurologice (Neurosifilis): Neurosifilis reprezintă implicarea sistemului nervos central în infecția cu sifilis și poate apărea în orice stadiu al bolii. Formele precoce includ meningita sifilitică și sifilis meningovascular, în timp ce formele tardive cuprind pareza generală și tabes dorsalis. Simptomele neurosifilis variază de la cefalee, rigiditate a gâtului și tulburări cognitive, până la paralizie, tulburări de mers și demenție. Diagnosticul se bazează pe examinarea lichidului cefalorahidian și necesită tratament intravenos prelungit cu penicilină. Neurosifilis netratat poate duce la leziuni ireversibile ale creierului și măduvei spinării, afectând semnificativ calitatea vieții pacientului.

Sifilis ocular (Afectarea ochilor): Sifilisul ocular poate apărea în orice stadiu al infecției și poate afecta aproape orice structură a ochiului. Manifestările includ uveită, retinită, nevrită optică și keratită interstițială. Simptomele pot include vedere încețoșată, durere oculară, fotofobie și pierderea vederii. Diagnosticul precoce este crucial, deoarece sifilisul ocular netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul implică administrarea de antibiotice sistemice, adesea în doze mai mari și pe o perioadă mai lungă decât în cazul sifilisului fără complicații oculare. Monitorizarea oftalmologică regulată este esențială pentru evaluarea răspunsului la tratament și prevenirea sechelelor pe termen lung.

Otosifilis (Afectarea urechii): Otosifilis reprezintă implicarea urechii interne în infecția cu sifilis și poate duce la pierderea auzului și tulburări de echilibru. Simptomele includ hipoacuzie neurosenzorială progresivă, tinitus și vertij. Afectarea poate fi unilaterală sau bilaterală și poate apărea în orice stadiu al bolii, deși este mai frecventă în stadiile tardive. Diagnosticul se bazează pe o combinație de simptome clinice, teste audiologice și serologie pozitivă pentru sifilis. Tratamentul precoce cu antibiotice poate preveni progresia pierderii auzului, dar leziunile existente pot fi ireversibile. Reabilitarea auditivă și vestibulară poate fi necesară pentru gestionarea sechelelor pe termen lung.

Complicații cardiovasculare: Sifilisul cardiovascular apare de obicei la 10-30 de ani după infecția inițială și reprezintă o complicație gravă a sifilisului netratat. Principala manifestare este aortita sifilitică, care poate duce la dilatarea aortei ascendente, formarea de anevrisme aortice și insuficiență aortică. Alte complicații includ stenoza ostiilor coronariene și gome miocardice. Simptomele pot include dureri toracice, dispnee și semne de insuficiență cardiacă. Diagnosticul se bazează pe imagistică cardiacă (ecocardiografie, angiografie) și serologie pozitivă pentru sifilis. Tratamentul implică antibioterapie și, în cazuri severe, intervenție chirurgicală pentru repararea leziunilor aortice. Monitorizarea cardiovasculară pe termen lung este esențială pentru pacienții cu antecedente de sifilis netratat sau tratat tardiv.