Veruci: care sunt cauzele, simptomele si cum sunt tratate

Deși în general inofensive, verucile pot fi inestetice și uneori dureroase, mai ales cele plantare. Există mai multe tipuri de veruci, inclusiv comune, plantare, plane și filiforme. Majoritatea verucilor dispar spontan în timp, dar pot persista luni sau ani. Tratamentele includ medicamente topice, crioterapie și intervenții chirurgicale. Prevenția implică evitarea contactului direct cu verucile și menținerea unei igiene adecvate.

Ce sunt verucile?

Verucile sunt formațiuni cutanate benigne care apar atunci când virusul papiloma uman infectează celulele epidermice. Acestea se prezintă ca niște excrescențe de dimensiuni variabile, cu suprafață rugoasă și de obicei de culoarea pielii. Verucile pot apărea izolat sau în grupuri și afectează frecvent zonele expuse ale corpului precum mâinile, picioarele și fața.

Tipuri de veruci: Verucile comune apar cel mai frecvent pe mâini și degete. Acestea au o suprafață rugoasă și pot fi ușor dureroase la atingere. Verucile plantare se dezvoltă pe tălpi și pot cauza disconfort la mers. Verucile plane sunt mici, netede și apar de obicei pe față. Verucile filiforme au un aspect alungit și se găsesc frecvent în jurul gurii sau nasului.

Aspectul și textura verucilor: Verucile au în general o suprafață aspră și granulată, cu o textură similară conopidei. Culoarea lor variază de la nuanța pielii la gri sau maro. Dimensiunile pot fi de la câțiva milimetri până la un centimetru sau mai mult. Unele veruci prezintă puncte negre minuscule, care reprezintă capilare trombozate. Textura rugoasă și aspectul proeminent sunt caracteristici distinctive ale majorității verucilor.

Cauze și factori de risc

Verucile sunt cauzate exclusiv de infecția cu HPV însă, numite condiții cresc riscul de a dezvolta veruci.

Infecția cu virusul papiloma uman (HPV): Virusul papiloma uman este agentul etiologic al verucilor. Există peste 100 de tipuri de HPV, dintre care aproximativ 40 pot infecta pielea și mucoasele. Tipurile 1, 2 și 4 sunt responsabile pentru majoritatea verucilor cutanate comune. HPV se multiplică în celulele epidermice, determinând proliferarea lor excesivă și formarea verucii vizibile. Infecția virală persistă în straturile profunde ale pielii, ceea ce explică recurențele frecvente după tratament.

Transmiterea prin contact direct sau indirect: Verucile se transmit prin contact direct cu leziunile sau indirect prin obiecte contaminate. Contactul piele-piele cu o verucă sau atingerea suprafețelor precum dușurile comune sau marginile piscinelor poate duce la infectare. Transmiterea indirectă poate avea loc prin utilizarea în comun a prosoapelor, instrumentelor de manichiură sau altor obiecte personale contaminate. Autoinocularea este frecventă – o persoană își poate răspândi verucile pe alte zone ale corpului prin atingere sau zgâriere. Microtraumatismele pielii facilitează pătrunderea virusului.

Vârsta (copii și adulți tineri): Copiii și adolescenții sunt mai predispuși la dezvoltarea verucilor din cauza sistemului imunitar imatur. Incidența maximă se înregistrează între 12 și 16 ani. La adulți, verucile apar mai rar, dar tind să persiste mai mult timp. Copiii de vârstă școlară sunt expuși unui risc crescut din cauza contactului frecvent cu alți copii și a activităților în zone umede precum piscinele. Adulții tineri activi sexual prezintă un risc mai mare pentru verucile genitale.

Sistemul imunitar slăbit: Persoanele cu sistem imunitar compromis sunt mai susceptibile la infecția cu HPV și dezvoltarea verucilor. Afecțiunile care suprimă imunitatea, precum infecția HIV, leucemia sau tratamentele imunosupresoare pentru transplant de organe, cresc riscul apariției verucilor multiple și persistente. Stresul cronic, malnutriția și unele boli autoimune pot de asemenea să afecteze capacitatea organismului de a combate infecția cu HPV. La aceste persoane, verucile tind să fie mai extinse, rezistente la tratament și recidivante.

Leziuni sau fisuri ale pielii: Microleziunile pielii creează porți de intrare pentru virusul HPV. Zgârieturile, tăieturile sau fisurile pielii, în special în zonele expuse precum mâinile și picioarele, facilitează infectarea. Persoanele cu afecțiuni cutanate precum eczemele sau psoriazisul prezintă un risc crescut din cauza integrității compromise a barierei cutanate. De asemenea, umiditatea excesivă macerează pielea, făcând-o mai vulnerabilă la infecție. Activitățile care produc microtraumatisme repetate ale pielii, cum ar fi mersul desculț în zone publice umede sau mușcarea unghiilor, cresc șansele de a contracta virusul și a dezvolta veruci.

Simptome și aspect

Aspectul verucilor variază în funcție de tipul lor și zona afectată. Majoritatea sunt asimptomatice, dar unele pot cauza disconfort.

Veruci comune: Acestea apar cel mai frecvent pe mâini și degete, dar pot afecta orice zonă a corpului. Verucile comune se prezintă ca niște proeminențe rotunde sau ovale, cu suprafață rugoasă și granulată. Culoarea lor variază de la nuanța pielii la gri sau maro. Dimensiunile sunt cuprinse de obicei între 2 și 10 mm. Verucile comune pot apărea izolat sau în grupuri. Deși de cele mai multe ori nu provoacă durere, ele pot sângera ușor dacă sunt zgâriate sau traumatizate. Un semn distinctiv al verucilor comune sunt punctele negre minuscule vizibile pe suprafața lor, care reprezintă capilare trombozate.

Veruci plantare: Acestea se dezvoltă pe tălpile picioarelor, în special în zonele de presiune precum călcâiele sau baza degetelor. Verucile plantare au un aspect aplatizat din cauza presiunii exercitate la mers. Verucile plantare apar ca niște leziuni circulare, înconjurate de un inel de piele îngroșată. Suprafața lor este rugoasă și poate prezenta puncte negre. Spre deosebire de alte tipuri de veruci, cele plantare cresc în interiorul pielii, nu în exterior. Acest lucru le face adesea dureroase la mers sau în poziție ortostatică, creând senzația de a avea o piatră în pantof. Verucile plantare pot apărea izolat sau în grupuri (veruci mozaic).

Veruci plane: Acestea sunt mici, netede și apar cel mai frecvent pe față, gât și dosul mâinilor. Verucile plane au o suprafață plată sau ușor bombată și sunt de obicei de culoarea pielii sau ușor mai închise la culoare. Dimensiunile lor variază între 1 și 5 mm. Verucile plane tind să apară în număr mare, formând grupuri de zeci sau chiar sute de leziuni. Ele sunt mai frecvente la copii și adulții tineri. Deși rareori cauzează disconfort fizic, verucile plane de pe față pot fi o sursă de jenă pentru pacienți. Aceste veruci pot fi greu de observat la o examinare superficială din cauza aspectului lor neted și a culorii asemănătoare cu cea a pielii.

Veruci filiforme: Acestea au un aspect distinct, prezentându-se ca niște proeminențe alungite și subțiri. Verucile filiforme apar cel mai frecvent pe față, în special în jurul gurii, nasului, ochilor și bărbiei. Culoarea lor variază de la nuanța pielii la maro deschis. Verucile filiforme au o lungime de 1-5 mm și o bază îngustă, dându-le un aspect de fir sau tentacul. Deși rareori dureroase, aceste veruci pot fi iritante din cauza localizării lor. Ele pot sângera ușor dacă sunt traumatizate, de exemplu în timpul bărbieritului. Verucile filiforme tind să crească rapid și pot fi mai vizibile decât alte tipuri de veruci, cauzând disconfort estetic.

Veruci periunghiale: Acestea apar în jurul unghiilor de la mâini sau picioare. Verucile periunghiale se dezvoltă sub cuticulă sau pe pielea din jurul unghiei, putând afecta creșterea normală a unghiei. Verucile periunghiale au o suprafață rugoasă și pot fi dureroase, în special atunci când se extind sub unghie. Ele pot provoca deformarea unghiei și, în cazuri severe, pot duce la desprinderea acesteia de patul unghial. Tratamentul verucilor periunghiale poate fi dificil din cauza localizării lor și necesită adesea intervenția unui dermatolog pentru a preveni complicațiile.

Diagnostic

Diagnosticul verucilor se bazează în principal pe examinarea clinică. Medicul evaluează aspectul, localizarea și distribuția leziunilor pentru a determina tipul de verucă și a exclude alte afecțiuni cutanate. În cazuri rare, pot fi necesare investigații suplimentare pentru confirmarea diagnosticului.

Examinarea vizuală de către un medic: Examinarea vizuală reprezintă principala metodă de diagnostic pentru veruci. Medicul dermatolog inspectează atent leziunile, observând caracteristicile lor specifice precum culoarea, textura și forma. Se acordă atenție și zonelor adiacente pentru a identifica eventuale veruci satelit. Dermatoscopul poate fi utilizat pentru o vizualizare mai detaliată a structurilor vasculare specifice verucilor. Medicul va evalua și istoricul medical al pacientului, durata prezenței verucilor și eventualele tratamente anterioare. Această examinare permite în majoritatea cazurilor stabilirea unui diagnostic precis și diferențierea verucilor de alte leziuni cutanate.

Biopsia cutanată (dacă este necesară): Biopsia cutanată este rareori necesară pentru diagnosticul verucilor, fiind rezervată cazurilor atipice sau suspecte. Procedura implică prelevarea unui fragment mic de țesut din leziune, care este apoi examinat la microscop. Biopsia poate confirma prezența modificărilor celulare caracteristice infecției cu virusul papiloma uman. Aceasta este utilă pentru a exclude alte afecțiuni precum carcinomul scuamos sau melanomul, în special în cazul verucilor atipice sau rezistente la tratament. Biopsia se efectuează sub anestezie locală și lasă de obicei o cicatrice minimă. Rezultatele pot oferi informații despre tipul specific de virus HPV implicat.

Opțiuni de tratament

Tratamentul verucilor vizează eliminarea leziunilor vizibile și stimularea sistemului imunitar pentru a combate infecția virală. Există multiple opțiuni terapeutice, de la tratamente topice la proceduri medicale mai complexe. Alegerea metodei depinde de tipul și localizarea verucilor, precum și de preferințele pacientului.

Tratamente fără prescripție medicală: Tratamentele fără prescripție medicală reprezintă prima linie de intervenție pentru multe tipuri de veruci. Acestea includ soluții, geluri sau plasturi care conțin acid salicilic, principalul ingredient activ. Acidul salicilic acționează prin exfolierea treptată a stratului de piele infectat. Aplicarea trebuie făcută zilnic, timp de mai multe săptămâni, pentru rezultate optime. Alte produse disponibile fără prescripție conțin dimetil eter și propan, care îngheață veruca, provocând formarea unei vezicule și ulterior căderea țesutului afectat. Aceste tratamente sunt eficiente pentru verucile mici și recent apărute, dar pot necesita aplicări repetate.

Tratamente medicale: Acestea sunt prescrise și administrate de medici atunci când metodele fără prescripție nu dau rezultate. Crioterapia cu azot lichid este o procedură frecvent utilizată, care îngheață și distruge țesutul infectat. Alte opțiuni includ electrochirurgia, care utilizează curentul electric pentru a arde veruca, și tratamentele cu laser, eficiente pentru verucile rezistente. Medicamentele topice precum imiquimod sau 5-fluorouracil stimulează răspunsul imun local. Pentru cazurile severe, se pot prescrie medicamente orale precum cimetidina. Aceste tratamente sunt mai agresive și pot necesita mai multe ședințe, dar oferă rate mai mari de succes pentru verucile persistente sau extinse.

Remedii casnice și tratamente alternative: Remediile casnice și tratamentele alternative pentru veruci sunt adesea utilizate, deși eficacitatea lor variază. Aplicarea benzii adezive pe verucă timp de câteva zile, urmată de exfoliere, este o metodă populară, deși controversată din punct de vedere științific. Alte remedii includ aplicarea locală de usturoi, ceapă sau oțet de mere, cunoscute pentru proprietățile lor antivirale. Unele persoane folosesc ulei de arbore de ceai sau aloe vera pentru efectele lor antiinflamatoare. Terapiile alternative precum homeopatia sau acupunctura sunt uneori explorate. Este important de menționat că aceste metode nu au fost riguros testate clinic și eficacitatea lor poate varia semnificativ de la o persoană la alta.

Strategii de prevenție

Prevenirea verucilor implică o combinație de măsuri de igienă personală și evitarea expunerii la virusul HPV. Strategiile preventive sunt esențiale pentru reducerea riscului de infecție și răspândire a verucilor, în special în mediile cu risc crescut precum piscinele sau vestiarele publice.

Evitarea contactului direct cu verucile: Acest lucru implică evitarea atingerii verucilor proprii sau ale altor persoane. În cazul în care contactul este inevitabil, se recomandă spălarea imediată a mâinilor. Persoanele cu veruci trebuie să evite zgârierea sau manipularea leziunilor pentru a preveni autoinocularea și răspândirea virusului pe alte zone ale corpului. Este important să se evite utilizarea în comun a obiectelor personale precum prosoape, mănuși sau șosete cu persoanele infectate. În cazul activităților sportive sau recreative care implică contact fizic, verucile trebuie acoperite cu bandaje impermeabile.

Menținerea igienei personale: Menținerea unei igiene personale riguroase joacă un rol crucial în prevenirea verucilor. Spălarea frecventă și temeinică a mâinilor cu apă și săpun, în special după contactul cu zone potențial contaminate, reduce semnificativ riscul de infecție. Este important să se evite atingerea feței sau a altor părți ale corpului cu mâinile nespălate. Utilizarea prosoapelor și a altor obiecte de igienă personală în mod individual, fără a le împărți cu alții, previne transmiterea virusului. În cazul persoanelor cu veruci, se recomandă schimbarea frecventă a prosoapelor și a lenjeriei de pat. Menținerea curată și uscată a zonelor predispuse la veruci, precum picioarele, contribuie la reducerea riscului de infecție.

Hidratarea pielii și protejarea tăieturilor sau zgârieturilor: Menținerea pielii hidratate și protejarea tăieturilor sau zgârieturilor sunt măsuri importante în prevenirea verucilor. O piele bine hidratată formează o barieră mai eficientă împotriva infecției cu HPV. Se recomandă utilizarea regulată a unei creme hidratante, în special după baie sau duș, când pielea este încă umedă. Tăieturile, zgârieturile sau alte leziuni ale pielii trebuie curățate prompt și acoperite cu un bandaj pentru a preveni pătrunderea virusului. Este important să se evite umezirea excesivă a pielii, în special a mâinilor și picioarelor, deoarece aceasta poate duce la macerarea pielii, făcând-o mai vulnerabilă la infecție. Îngrijirea adecvată a pielii include și evitarea obiceiurilor precum mușcarea unghiilor sau cuticuleor, care pot crea porți de intrare pentru virus.

Purtarea încălțămintei în zonele publice: Purtarea încălțămintei în zonele publice este o măsură preventivă esențială împotriva verucilor plantare. Se recomandă utilizarea papucilor de duș sau a sandalelor în vestiare, dușuri comune și în jurul piscinelor publice. Această practică reduce contactul direct al tălpilor cu suprafețele potențial contaminate cu HPV. Încălțămintea trebuie să fie impermeabilă și să acopere întreaga talpă. Este important să se evite mersul desculț în aceste zone cu risc crescut. După utilizarea facilităților publice, picioarele trebuie spălate și uscate bine, acordând o atenție deosebită zonelor dintre degete. Schimbarea regulată a șosetelor și aerisirea încălțămintei contribuie la menținerea picioarelor uscate, reducând astfel riscul de infecție.

Considerarea vaccinării împotriva virusului papiloma uman: Vaccinarea împotriva virusului papiloma uman reprezintă o strategie preventivă importantă, în special pentru anumite tipuri de veruci genitale și leziuni precanceroase. Vaccinul HPV este recomandat în principal adolescenților și adulților tineri, înainte de debutul vieții sexuale. Acesta oferă protecție împotriva mai multor tipuri de HPV asociate cu verucile genitale și anumite forme de cancer. Deși vaccinul nu previne toate tipurile de veruci, el reduce semnificativ riscul de infecție cu tulpinile cele mai comune și periculoase de HPV. Vaccinarea este disponibilă pentru ambele sexe și este inclusă în programul național de imunizare în multe țări. Discuția cu un medic poate ajuta la determinarea oportunității și beneficiilor vaccinării HPV în funcție de vârstă și factori de risc individuali.