Boala supararii tiroidita autoimuna: cauze, simptome si tratament

Diagnosticul se bazează pe analize de sânge care măsoară nivelurile hormonilor tiroidieni și prezența anticorpilor specifici. Tratamentul constă în administrarea de hormoni tiroidieni sintetici pentru a compensa deficitul. Cu monitorizare regulată și tratament adecvat, persoanele cu tiroidită Hashimoto pot duce o viață normală, deși medicația va fi necesară pe termen lung.

Prezentare

Tiroidita Hashimoto reprezintă cea mai frecventă formă de tiroidită și principala cauză de hipotiroidism în zonele cu aport adecvat de iod. Această afecțiune autoimună se caracterizează prin inflamația cronică a glandei tiroide, care duce în timp la deteriorarea acesteia și la scăderea producției de hormoni tiroidieni.

Definiție și descriere: Tiroidita Hashimoto, cunoscută și sub denumirea de tiroidită cronică autoimună, este o boală în care sistemul imunitar atacă în mod eronat țesutul tiroidian. Acest proces autoimun determină infiltrarea glandei tiroide cu celule inflamatorii, în special limfocite, care provoacă distrugerea progresivă a țesutului tiroidian funcțional. Pe măsură ce boala avansează, glanda tiroidă își pierde capacitatea de a produce cantități suficiente de hormoni tiroidieni, ceea ce duce la hipotiroidism. Procesul este de obicei lent și poate dura ani de zile până când apar simptome evidente.

Alte denumiri pentru această afecțiune: Tiroidita Hashimoto este cunoscută sub mai multe denumiri în literatura medicală, reflectând diferite aspecte ale bolii. Aceasta poate fi numită tiroidită limfocitară cronică, datorită infiltrării masive cu limfocite a glandei tiroide, sau tiroidită autoimună, evidențiind mecanismul autoimun care stă la baza patologiei. Alți termeni utilizați includ gușă limfomatoasă, tiroidită cronică, sau pur și simplu boala Hashimoto, după medicul japonez Hakaru Hashimoto, care a descris pentru prima dată această afecțiune în 1912 în timpul studiilor sale în Germania.

Prevalența și demograficele: Tiroidita Hashimoto afectează aproximativ 2-3% din populația generală, cu o incidență mult mai mare în zonele cu deficit de iod, unde poate ajunge până la 20%. Femeile sunt afectate de 7-10 ori mai frecvent decât bărbații, boala apărând de obicei între 30 și 50 de ani, deși poate debuta la orice vârstă, inclusiv la copii. Unele studii sugerează că aproximativ una din șase femei va dezvolta anticorpi antitiroidieni pe parcursul vieții. Prevalența crește odată cu vârsta și este mai mare la persoanele cu antecedente familiale de boli tiroidiene sau alte afecțiuni autoimune.

Funcția glandei tiroide: Glanda tiroidă, situată în partea anterioară a gâtului, sub mărul lui Adam, joacă un rol esențial în reglarea metabolismului. Aceasta produce hormonii tiroidieni triiodotironina (T3) și tiroxina (T4), care controlează rata la care organismul consumă energie, influențează temperatura corporală, ritmul cardiac și funcționarea sistemului nervos. Hormonii tiroidieni sunt esențiali pentru dezvoltarea normală a creierului la făt și la copiii mici, precum și pentru menținerea funcțiilor cognitive la adulți. De asemenea, aceștia reglează metabolismul proteinelor, grăsimilor și carbohidraților, influențând astfel greutatea corporală și nivelurile de energie.

Cauzele și factorii de risc

Tiroidita Hashimoto apare din cauza unei combinații complexe de factori genetici, imunologici și de mediu. Înțelegerea acestor factori poate ajuta la identificarea persoanelor cu risc crescut și la gestionarea mai eficientă a bolii.

Mecanismul răspunsului autoimun: În tiroidita Hashimoto, sistemul imunitar produce anticorpi care atacă proteinele specifice din glanda tiroidă. Principalii anticorpi implicați sunt anticorpii anti-peroxidază tiroidiană (anti-TPO) și anticorpii anti-tireoglobulină (anti-Tg). Acești anticorpi se leagă de enzimele și proteinele tiroidiene, interferând cu funcția normală a glandei. Limfocitele T și B infiltrează țesutul tiroidian, provocând inflamație cronică. Această inflamație duce la distrugerea progresivă a celulelor foliculare tiroidiene și la înlocuirea țesutului tiroidian funcțional cu țesut fibros. Procesul se desfășoară lent, de-a lungul mai multor ani, ceea ce explică apariția tardivă a simptomelor clinice.

Factorii genetici: Predispoziția genetică joacă un rol semnificativ în dezvoltarea tiroiditei Hashimoto. Studiile efectuate pe gemeni și familii au demonstrat o componentă genetică puternică, cu o rată de concordanță de aproximativ 30-60% la gemenii monozigoți. Au fost identificate mai multe gene asociate cu susceptibilitatea la această afecțiune, inclusiv gene din complexul major de histocompatibilitate (HLA), în special HLA-DR3 și HLA-DR5, precum și gene implicate în reglarea răspunsului imun, cum ar fi CTLA-4, PTPN22 și IL-2RA. Aceste variante genetice pot influența modul în care sistemul imunitar recunoaște și răspunde la antigenele tiroidiene.

Factorii de mediu declanșatori: Diverși factori de mediu pot declanșa sau accelera dezvoltarea tiroiditei Hashimoto la persoanele predispuse genetic. Infecțiile virale sau bacteriene pot iniția un răspuns imun care, prin mimetism molecular, poate duce la reactivitate încrucișată cu antigenele tiroidiene. Expunerea excesivă la iod, fie prin dietă, fie prin medicamente, poate stimula producția de anticorpi tiroidieni și poate exacerba inflamația tiroidiană. Alți factori de mediu implicați includ expunerea la radiații, anumite medicamente, toxine de mediu și stresul oxidativ. Acești factori pot perturba toleranța imună și pot contribui la inițierea sau progresia procesului autoimun.

Considerații legate de gen și vârstă: Tiroidita Hashimoto afectează predominant femeile, cu un raport femei-bărbați de aproximativ 7:1. Această diferență de gen sugerează un rol important al hormonilor sexuali în patogeneza bolii. Estrogenul tinde să stimuleze răspunsul imun, în timp ce testosteronul și progesteronul au efecte imunosupresoare. Fluctuațiile hormonale din timpul pubertății, sarcinii, perioadei postpartum și menopauzei pot influența debutul și evoluția bolii. În ceea ce privește vârsta, deși tiroidita Hashimoto poate apărea la orice vârstă, incidența crește semnificativ după 30 de ani, cu un vârf între 40 și 60 de ani, reflectând probabil efectul cumulativ al factorilor de mediu și modificările legate de vârstă ale sistemului imunitar.

Istoricul familial: Antecedentele familiale reprezintă un factor de risc important pentru tiroidita Hashimoto. Persoanele care au rude de gradul întâi (părinți, frați sau copii) cu această afecțiune prezintă un risc de 5-10 ori mai mare de a dezvolta boala. Riscul este și mai mare dacă mai mulți membri ai familiei sunt afectați sau dacă rudele au dezvoltat boala la o vârstă timpurie. Această agregare familială reflectă atât componenta genetică a bolii, cât și posibila expunere la factori de mediu comuni. Cunoașterea istoricului familial poate ajuta la identificarea persoanelor cu risc crescut, care ar putea beneficia de monitorizare periodică a funcției tiroidiene.

Alte afecțiuni autoimune: Tiroidita Hashimoto este frecvent asociată cu alte boli autoimune, reflectând o predispoziție generală la autoimunitate. Aproximativ 14-30% dintre pacienții cu tiroidită Hashimoto suferă de cel puțin o altă afecțiune autoimună. Cele mai frecvente asocieri includ diabetul zaharat de tip 1, boala celiacă, vitiligo, artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic, sindromul Sjögren, insuficiența ovariană prematură și boala Addison. Această asociere sugerează mecanisme patogenice comune și factori de risc partajați. Pacienții cu o boală autoimună existentă ar trebui monitorizați pentru dezvoltarea tiroiditei Hashimoto, iar pacienții cu tiroidită Hashimoto ar trebui evaluați pentru alte afecțiuni autoimune, în special dacă apar simptome sugestive.

Expunerea la radiații: Expunerea la radiații ionizante, în special în regiunea gâtului, reprezintă un factor de risc recunoscut pentru dezvoltarea tiroiditei Hashimoto. Radiațiile pot provoca leziuni directe ale țesutului tiroidian, eliberând antigene care pot declanșa un răspuns autoimun la persoanele susceptibile. Studiile au arătat o incidență crescută a tiroiditei autoimune la persoanele expuse la radiații în urma accidentelor nucleare, cum ar fi cel de la Cernobîl, sau la pacienții care au primit radioterapie pentru cancere de cap și gât. Riscul pare să fie mai mare când expunerea are loc în copilărie sau adolescență, când glanda tiroidă este mai sensibilă la efectele radiațiilor.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale tiroiditei Hashimoto variază considerabil, de la absența simptomelor până la semne evidente de hipotiroidism. Simptomele se dezvoltă de obicei lent, pe parcursul mai multor ani, pe măsură ce glanda tiroidă își pierde treptat capacitatea de a produce hormoni tiroidieni.

Dezvoltarea gușii: Una dintre primele manifestări ale tiroiditei Hashimoto poate fi apariția unei gușe, adică o mărire a glandei tiroide. Această mărire rezultă din infiltrarea limfocitară și inflamația cronică a glandei. Gușa din tiroidita Hashimoto are de obicei o consistență fermă, cu o suprafață neregulată, și poate varia ca dimensiune de la o mărire ușoară, abia perceptibilă, până la o masă vizibilă care poate cauza disconfort. Pacienții pot raporta o senzație de plenitudine sau presiune în gât, dificultăți la înghițire sau chiar modificări ale vocii. În stadiile avansate ale bolii, glanda tiroidă poate deveni atrofică din cauza distrugerii extensive a țesutului tiroidian și înlocuirii acestuia cu țesut fibros.

Oboseala și slăbiciunea: Oboseala cronică reprezintă unul dintre cele mai frecvente și debilitante simptome ale hipotiroidismului cauzat de tiroidita Hashimoto. Pacienții descriu adesea o oboseală profundă, care nu se ameliorează după odihnă, și o scădere marcată a nivelului de energie. Această oboseală este cauzată de metabolismul încetinit și de reducerea producției de energie la nivel celular din cauza deficitului de hormoni tiroidieni. Slăbiciunea musculară poate însoți oboseala, pacienții raportând dificultăți în efectuarea activităților fizice obișnuite, crampe musculare și dureri difuze. Aceste simptome pot avea un impact semnificativ asupra calității vieții și a capacității de muncă.

Intoleranța la frig: Sensibilitatea crescută la temperaturi scăzute este un simptom caracteristic al hipotiroidismului din tiroidita Hashimoto. Pacienții simt frecvent frig chiar și în medii cu temperatură normală și pot necesita îmbrăcăminte mai călduroasă decât alte persoane. Această intoleranță la frig rezultă din metabolismul bazal redus și producția scăzută de căldură corporală cauzate de deficitul de hormoni tiroidieni. Extremitățile, în special mâinile și picioarele, pot fi reci la atingere din cauza circulației periferice reduse. Unii pacienți pot prezenta fenomenul Raynaud, caracterizat prin decolorarea degetelor de la mâini și picioare ca răspuns la frig sau stres.

Modificări de greutate: Creșterea în greutate este un simptom frecvent în tiroidita Hashimoto cu hipotiroidism. Aceasta apare din cauza metabolismului încetinit și a reducerii consumului caloric bazal. Creșterea în greutate tinde să fie moderată, de obicei între 2 și 5 kilograme, și se datorează în parte retenției de apă și acumulării de lichide în țesuturi. Pacienții pot observa că greutatea crește chiar și fără modificări ale dietei sau nivelului de activitate fizică. Pierderea în greutate devine dificilă, chiar și cu restricție calorică și exerciții fizice regulate. Este important de menționat că, deși hipotiroidismul poate contribui la creșterea în greutate, acesta rareori este singura cauză a obezității semnificative.

Modificări ale pielii și părului: Deficitul de hormoni tiroidieni afectează semnificativ pielea, părul și unghiile. Pielea devine uscată, aspră și palidă din cauza circulației reduse și a activității diminuate a glandelor sudoripare și sebacee. Pot apărea descuamări, în special pe coate și genunchi. Părul devine uscat, fragil și predispus la cădere, afectând atât părul scalpului, cât și cel de pe corp. Mulți pacienți raportează subțierea părului și pierderea părului din treimea externă a sprâncenelor. Unghiile devin fragile și pot prezenta striații. Aceste modificări sunt cauzate de efectele hormonilor tiroidieni asupra ciclului de creștere a părului și asupra metabolismului celulelor pielii.

Probleme digestive: Hipotiroidismul cauzat de tiroidita Hashimoto poate afecta semnificativ tractul gastrointestinal. Constipația este un simptom frecvent, rezultat din motilitatea intestinală redusă și tranzitul intestinal încetinit. Pacienții pot prezenta, de asemenea, distensie abdominală, senzație de plenitudine și disconfort abdominal. Absorbția nutrienților poate fi afectată, iar unii pacienți dezvoltă intoleranțe alimentare. Funcția hepatică poate fi alterată, ducând la creșteri ușoare ale enzimelor hepatice. Hipotiroidismul poate exacerba simptomele sindromului de intestin iritabil și poate fi asociat cu un risc crescut de boală celiacă, reflectând legătura dintre afecțiunile autoimune.

Simptomele fazei de tirotoxicoză: În unele cazuri, tiroidita Hashimoto poate începe cu o fază tranzitorie de hipertiroidism, cunoscută sub numele de hashitoxicoză sau tirotoxicoză. Această fază apare atunci când inflamația inițială a glandei tiroide duce la eliberarea excesivă de hormoni tiroidieni depozitați. Simptomele pot include palpitații, tremor, anxietate, insomnie, intoleranță la căldură, transpirații excesive și pierdere în greutate. Această fază durează de obicei câteva săptămâni până la câteva luni și este urmată de revenirea la normal sau, mai frecvent, de progresia către hipotiroidism pe măsură ce glanda tiroidă suferă distrugeri continue. Hashitoxicoza poate fi confundată cu boala Graves, o altă afecțiune autoimună care cauzează hipertiroidism.

Procesul de diagnostic

Diagnosticul tiroiditei Hashimoto implică o combinație de evaluare clinică, teste de laborator și, uneori, investigații imagistice. Un diagnostic precis este esențial pentru instituirea tratamentului adecvat și prevenirea complicațiilor.

Istoricul medical și examinarea fizică: Evaluarea inițială a unui pacient suspectat de tiroidită Hashimoto începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic complet. Medicul va întreba despre simptome, durata și progresia acestora, antecedente personale și familiale de boli tiroidiene sau alte afecțiuni autoimune. Examinarea fizică include inspecția și palparea glandei tiroide pentru a evalua dimensiunea, consistența și prezența nodulilor. O tiroidă mărită, fermă și cu suprafață neregulată sugerează tiroidita Hashimoto. Medicul va evalua, de asemenea, frecvența cardiacă, tensiunea arterială, reflexele tendinoase și va căuta semne de mixedem, cum ar fi edemul periorbital, umflarea feței și îngroșarea pielii.

Nivelurile hormonilor tiroidieni (T3, T4): Determinarea nivelurilor hormonilor tiroidieni în sânge este esențială pentru evaluarea funcției tiroidiene. Tiroxina (T4) și triiodotironina (T3) sunt principalii hormoni produși de glanda tiroidă. În tiroidita Hashimoto, pe măsură ce boala progresează, nivelurile acestor hormoni scad sub limitele normale. Se măsoară de obicei fracțiunea liberă a acestor hormoni (FT4 și FT3), deoarece aceasta reprezintă forma activă, nelegată de proteinele plasmatice. În stadiile inițiale ale bolii, nivelurile hormonilor tiroidieni pot fi normale, în ciuda prezenței anticorpilor antitiroidieni, reflectând capacitatea glandei de a compensa inflamația și distrugerea tisulară. În unele cazuri, în faza de hashitoxicoză, nivelurile pot fi temporar crescute.

Hormonul stimulator al tiroidei (TSH): Măsurarea nivelului de TSH în sânge reprezintă cel mai sensibil test pentru evaluarea funcției tiroidiene. TSH este produs de glanda pituitară și stimulează tiroida să producă hormoni tiroidieni. Există o relație inversă între nivelul TSH și nivelurile hormonilor tiroidieni: când nivelurile hormonilor tiroidieni scad, glanda pituitară răspunde prin creșterea producției de TSH. În tiroidita Hashimoto cu hipotiroidism, nivelul TSH este tipic crescut, reflectând efortul organismului de a stimula o glandă tiroidă cu funcție redusă. Un nivel crescut al TSH, chiar și cu niveluri normale de T4 și T3, indică hipotiroidism subclinic și poate fi primul semn de laborator al tiroiditei Hashimoto.

Testele pentru anticorpi tiroidieni: Detectarea anticorpilor antitiroidieni în sânge este esențială pentru diagnosticul tiroiditei Hashimoto. Cei mai importanți anticorpi sunt anticorpii anti-peroxidază tiroidiană (anti-TPO) și anticorpii anti-tireoglobulină (anti-Tg). Prezența acestor anticorpi, în special a anticorpilor anti-TPO, este foarte specifică pentru tiroidita Hashimoto. Aproximativ 90-95% dintre pacienții cu tiroidită Hashimoto au niveluri detectabile de anticorpi anti-TPO, iar aproximativ 80% au anticorpi anti-Tg. Nivelul anticorpilor nu corelează neapărat cu severitatea bolii sau cu gradul de disfuncție tiroidiană. Anticorpii pot fi prezenți cu ani înainte de apariția simptomelor clinice sau a modificărilor în nivelurile hormonilor tiroidieni, permițând diagnosticul precoce la persoanele cu risc.

Ecografia tiroidiană: Ecografia reprezintă o metodă neinvazivă și accesibilă pentru evaluarea structurii glandei tiroide. În tiroidita Hashimoto, ecografia poate evidenția o glandă mărită sau atrofică, cu ecogenitate redusă și heterogenă, reflectând infiltrarea limfocitară și fibroza. Pot fi vizibile septurile fibroase și micronodulii. Ecografia poate ajuta la diferențierea tiroiditei Hashimoto de alte cauze de gușă, cum ar fi boala Graves sau gușa multinodulară. De asemenea, poate detecta nodulii tiroidieni care necesită investigații suplimentare, deoarece pacienții cu tiroidită Hashimoto au un risc ușor crescut de dezvoltare a cancerului tiroidian. Deși nu este esențială pentru diagnostic în toate cazurile, ecografia poate fi utilă în situațiile în care diagnosticul clinic și de laborator este incert.

Opțiuni de tratament

Abordarea terapeutică a tiroiditei Hashimoto depinde de stadiul bolii, prezența hipotiroidismului și simptomatologia pacientului. Tratamentul vizează normalizarea funcției tiroidiene și ameliorarea simptomelor.

Monitorizarea fără medicație: În cazurile de tiroidită Hashimoto fără hipotiroidism, când nivelurile hormonilor tiroidieni sunt normale iar pacientul este asimptomatic, se poate opta pentru o abordare de monitorizare activă. Aceasta implică verificarea periodică a funcției tiroidiene, de obicei la intervale de 6-12 luni, pentru a detecta precoce dezvoltarea hipotiroidismului. Pacienții sunt instruiți să recunoască simptomele hipotiroidismului și să solicite evaluare medicală dacă acestea apar. Această abordare este adecvată pentru pacienții cu tiroidită Hashimoto confirmată prin prezența anticorpilor antitiroidieni, dar care mențin niveluri normale de TSH și hormoni tiroidieni. Monitorizarea regulată este esențială, deoarece aproximativ 5-10% dintre acești pacienți dezvoltă hipotiroidism în fiecare an.

Terapia de substituție cu hormoni tiroidieni: Tratamentul standard pentru hipotiroidismul cauzat de tiroidita Hashimoto este administrarea de levotiroxină, o formă sintetică a hormonului T4. Acest tratament vizează restabilirea nivelurilor normale de hormoni tiroidieni și normalizarea TSH-ului. Doza inițială este determinată în funcție de vârstă, greutate, severitatea hipotiroidismului și prezența altor afecțiuni medicale. Ajustarea dozei se face treptat, cu monitorizarea nivelurilor de TSH la intervale de 6-8 săptămâni, până la atingerea valorilor țintă. Odată stabilizat, pacientul necesită verificări anuale ale funcției tiroidiene. Levotiroxina trebuie administrată în mod constant, de obicei dimineața, pe stomacul gol, cu 30-60 de minute înainte de masă, pentru a asigura o absorbție optimă.

Tratamentul pentru gușă: Gușa asociată tiroiditei Hashimoto poate fi tratată prin terapia de substituție cu hormoni tiroidieni. Levotiroxina reduce stimularea TSH asupra glandei tiroide, ceea ce poate duce la reducerea dimensiunii gușii în timp. Cu toate acestea, în cazurile cu gușă voluminoasă care cauzează simptome compresive, cum ar fi dificultăți la înghițire, răgușeală sau probleme respiratorii, sau în cazurile cu aspect cosmetic deranjant, poate fi necesară intervenția chirurgicală. Tiroidectomia parțială sau totală poate fi recomandată în aceste situații. După tiroidectomie, pacienții vor necesita terapie de substituție cu hormoni tiroidieni pe viață. Decizia privind tratamentul chirurgical trebuie luată în urma unei evaluări atente a raportului beneficiu-risc și a preferințelor pacientului.

Momentul administrării medicației: Administrarea corectă a levotiroxinei este esențială pentru eficacitatea tratamentului. Medicamentul trebuie luat în mod constant la aceeași oră în fiecare zi, de preferință dimineața, pe stomacul gol, cu 30-60 de minute înainte de a consuma alimente, băuturi (cu excepția apei) sau alte medicamente. Această recomandare se bazează pe faptul că anumite alimente și suplimente pot interfera cu absorbția levotiroxinei. Consistența în administrare este crucială pentru menținerea unor niveluri stabile de hormoni tiroidieni. Pacienții trebuie să evite omiterea dozelor; în cazul în care o doză este omisă, aceasta poate fi luată în aceeași zi dacă pacientul își amintește. Nu se recomandă dublarea dozei în ziua următoare pentru a compensa doza omisă.

Interacțiuni cu alimentele și suplimentele: Numeroase alimente, suplimente și medicamente pot interfera cu absorbția sau eficacitatea levotiroxinei. Produsele bogate în calciu, cum ar fi produsele lactate, și cele bogate în fier, inclusiv suplimentele cu fier, pot reduce semnificativ absorbția levotiroxinei. Alte substanțe care pot interfera includ suplimentele de magneziu, antiacidele care conțin aluminiu, sucralfalul, colestiraminul și unele medicamente pentru reducerea colesterolului. Alimentele bogate în fibre, soia și nucile pot, de asemenea, afecta absorbția. Se recomandă un interval de cel puțin 4 ore între administrarea levotiroxinei și consumul acestor alimente sau suplimente. Pacienții trebuie să informeze medicul despre toate medicamentele și suplimentele pe care le iau pentru a evita interacțiunile potențial problematice.

Complicațiile tiroiditei Hashimoto netratate

Netratată, tiroidita Hashimoto care progresează spre hipotiroidism poate duce la complicații semnificative, afectând multiple sisteme ale organismului. Recunoașterea și tratamentul precoce sunt esențiale pentru prevenirea acestor complicații.

Complicații cardiovasculare: Hipotiroidismul netratat afectează semnificativ sistemul cardiovascular. Nivelurile scăzute de hormoni tiroidieni duc la creșterea rezistenței vasculare periferice și la reducerea contractilității miocardice, rezultând în scăderea debitului cardiac. Pacienții pot dezvolta hipertensiune arterială, în special hipertensiune diastolică, din cauza rigidității arteriale crescute. Hipotiroidismul este asociat cu dislipidemia, caracterizată prin niveluri crescute de colesterol total și LDL-colesterol, care accelerează ateroscleroza și crește riscul de boală coronariană. Pot apărea modificări ale electrocardiogramei, inclusiv bradicardie sinusală, interval QT prelungit și aplatizarea sau inversarea undelor T. În cazurile severe, poate apărea efuziune pericardică. Tratamentul adecvat al hipotiroidismului poate inversa multe dintre aceste modificări cardiovasculare.

Probleme de sănătate mintală: Hipotiroidismul netratat poate avea un impact profund asupra sănătății mintale. Depresia este una dintre cele mai frecvente manifestări psihiatrice, caracterizată prin tristețe persistentă, lipsa interesului și plăcerii, tulburări de somn și apetit, și scăderea energiei. Anxietatea poate fi, de asemenea, prezentă, manifestată prin îngrijorare excesivă, tensiune și iritabilitate. Funcțiile cognitive pot fi afectate, ducând la dificultăți de concentrare, probleme de memorie și încetinirea proceselor de gândire, un fenomen uneori numit „ceață mintală”. În cazurile severe, pot apărea simptome psihotice, cum ar fi halucinații și deliruri. Tratamentul hipotiroidismului duce adesea la ameliorarea acestor simptome psihiatrice, deși în unele cazuri poate fi necesară și terapia psihiatrică specifică.

Complicații sexuale și reproductive: Hipotiroidismul netratat poate afecta semnificativ funcția sexuală și reproductivă. La femei, poate cauza menstruații neregulate, menstruații abundente sau amenoree. Fertilitatea poate fi redusă din cauza ovulației dereglate sau absente, ducând la dificultăți în concepție. La bărbați, hipotiroidismul poate duce la scăderea libidoului, disfuncție erectilă și reducerea calității spermei. Ambele sexe pot experimenta scăderea dorinței sexuale și dificultăți în atingerea satisfacției sexuale. Tratamentul adecvat al hipotiroidismului poate restabili funcția sexuală normală și fertilitatea în majoritatea cazurilor. Femeile cu tiroidită Hashimoto care doresc să rămână însărcinate ar trebui să aibă funcția tiroidiană optimizată înainte de concepție pentru a reduce riscul de complicații în sarcină.

Mixedem: Mixedemul reprezintă o complicație severă a hipotiroidismului netratat pe termen lung. Acesta se caracterizează prin acumularea de mucopolizaharide în țesutul subcutanat, ducând la edem generalizat, non-pitting, mai evident la nivelul feței, mâinilor și picioarelor. Pielea devine palidă, uscată și rece la atingere, cu o textură ceroasă. Pacienții prezintă sensibilitate extremă la frig, letargie profundă și încetinirea tuturor funcțiilor corporale. În cazurile extreme, poate apărea coma mixedematoasă, o urgență medicală cu potențial letal, caracterizată prin hipotermie, hipotensiune, hipoventilație, hipoglicemie și alterarea stării de conștiență. Factorii precipitanți includ infecțiile, traumatismele, intervențiile chirurgicale, expunerea la frig și administrarea de sedative. Tratamentul comei mixedematoase necesită administrarea intravenoasă de hormoni tiroidieni, suport ventilator și tratamentul factorilor precipitanți.

Complicații în sarcină: Tiroidita Hashimoto netratată sau inadecvat tratată în timpul sarcinii poate avea consecințe grave atât pentru mamă, cât și pentru făt. Femeile cu hipotiroidism au un risc crescut de avort spontan, naștere prematură, preeclampsie, dezlipire de placentă și hemoragie postpartum. Dezvoltarea fetală poate fi afectată, deoarece hormonii tiroidieni materni sunt esențiali pentru dezvoltarea normală a creierului fetal, în special în primul trimestru. Copiii născuți din mame cu hipotiroidism netratat pot prezenta greutate mică la naștere, întârzieri în dezvoltarea cognitivă și motorie, și un risc crescut de tulburări neurologice. Este esențial ca femeile cu tiroidită Hashimoto să aibă funcția tiroidiană optimizată înainte de concepție și să fie monitorizate atent pe parcursul sarcinii, cu ajustări ale dozei de levotiroxină după cum este necesar, deoarece necesarul de hormoni tiroidieni crește în timpul sarcinii.

Considerații dietetice

Deși nu există o dietă specifică pentru tiroidita Hashimoto, anumite modificări alimentare pot ajuta la gestionarea simptomelor și la optimizarea funcției imunitare. Este important ca aceste modificări să fie discutate cu un medic sau un nutriționist.

Alimente de consumat: O dietă echilibrată, bogată în nutrienți, poate susține funcția tiroidiană și sănătatea generală la persoanele cu tiroidită Hashimoto. Se recomandă consumul de fructe proaspete, în special citrice, mere, pere și fructe de pădure, care sunt bogate în antioxidanți și vitamina C. Legumele non-amidonoase, cum ar fi broccoli, sparanghel, ardei, morcovi și ciuperci, oferă fibre, vitamine și minerale esențiale. Proteinele de calitate din pește, în special somonul și codul, ouă, curcan și carne slabă, susțin funcția imunitară și repararea țesuturilor. Grăsimile sănătoase din avocado, ulei de măsline, ulei de cocos și nuci furnizează acizi grași esențiali care ajută la reducerea inflamației. Cerealele integrale fără gluten, precum orezul brun, quinoa și hrișca, pot fi incluse pentru energie susținută.

Alimente de evitat: Anumite alimente pot exacerba inflamația sau pot interfera cu absorbția medicamentelor pentru tiroidă. Alimentele procesate și fast-food-ul conțin adesea grăsimi trans, conservanți și aditivi care pot crește inflamația sistemică. Zahărul adăugat și dulciurile pot destabiliza glicemia și pot contribui la inflamație. Grăsimile saturate în exces din carnea grasă, produsele de patiserie și alimentele prăjite pot afecta negativ sănătatea cardiovasculară, deja compromisă în hipotiroidism. Alcoolul poate perturba funcția imunitară și poate afecta metabolismul hormonilor tiroidieni. Cafeina în exces poate exacerba anxietatea și palpitațiile, simptome prezente uneori în tiroidita Hashimoto. Alimentele bogate în iod, cum ar fi algele marine, ar trebui consumate cu moderație, deoarece excesul de iod poate agrava tiroidita autoimună la unele persoane.

Dieta fără gluten: Există o asociere între boala celiacă și tiroidita Hashimoto, ambele fiind afecțiuni autoimune. Unele studii sugerează că persoanele cu tiroidită Hashimoto pot beneficia de o dietă fără gluten, chiar și în absența diagnosticului de boală celiacă. Glutenul, o proteină găsită în grâu, orz și secară, poate declanșa inflamație la persoanele sensibile și poate exacerba răspunsul autoimun. Eliminarea glutenului implică evitarea pâinii, pastelor, produselor de patiserie și a altor alimente care conțin grâu, orz sau secară. Alternativele includ cereale fără gluten precum orezul, quinoa, hrișca, porumbul și cerealele din amarant. Unele persoane raportează ameliorarea simptomelor și reducerea nivelurilor de anticorpi tiroidieni după adoptarea unei diete fără gluten, deși sunt necesare mai multe studii pentru a confirma aceste beneficii.

Dieta fără zahăr: Reducerea consumului de zahăr adăugat poate fi benefică pentru persoanele cu tiroidită Hashimoto. Zahărul rafinat poate contribui la inflamația sistemică, poate dezechilibra microbiota intestinală și poate afecta funcția imunitară. Fluctuațiile glicemiei pot exacerba oboseala și alte simptome ale hipotiroidismului. O dietă fără zahăr implică evitarea zahărului de masă, a dulciurilor, băuturilor îndulcite, sucurilor de fructe și a alimentelor procesate care conțin zahăr adăugat. Alternativele naturale, cum ar fi fructele proaspete, pot satisface pofta de dulce. Îndulcitorii naturali precum stevia sau xilitolul pot fi utilizați cu moderație. Reducerea treptată a zahărului poate ajuta la adaptarea gusturilor și la reducerea poftelor, făcând tranziția mai ușoară și mai sustenabilă pe termen lung.

Dieta fără lactate: Unele persoane cu tiroidită Hashimoto pot prezenta sensibilitate la produsele lactate sau intoleranță la lactoză, care poate exacerba simptomele digestive și inflamația. Proteinele din lapte, în special cazeina, pot declanșa răspunsuri imune la persoanele sensibile. O dietă fără lactate implică eliminarea laptelui de vacă, brânzeturilor, iaurtului, untului și a altor produse derivate din lapte. Alternativele includ băuturi vegetale precum laptele de migdale, de cocos, de orez sau de ovăz, iaurturile vegetale și brânzeturile vegane. Aceste alternative ar trebui să fie fortificate cu calciu și vitamina D pentru a preveni deficiențele nutriționale. Este important ca persoanele care elimină produsele lactate să se asigure că primesc suficient calciu din alte surse alimentare, cum ar fi legumele cu frunze verzi, tofu, sardine cu oase și alimente fortificate.

Dieta cu indice glicemic scăzut: Persoanele cu tiroidită Hashimoto pot beneficia de o dietă cu indice glicemic scăzut, care ajută la stabilizarea nivelurilor de zahăr din sânge. Hipotiroidismul poate afecta sensibilitatea la insulină, iar fluctuațiile glicemice pot exacerba oboseala și alte simptome. Alimentele cu indice glicemic scăzut sunt digerate și absorbite mai lent, ducând la creșteri mai treptate ale glicemiei. Acestea includ majoritatea fructelor și legumelor non-amidonoase, leguminoasele, nucile, semințele și cerealele integrale. Alimentele cu indice glicemic ridicat, cum ar fi pâinea albă, orezul alb, cartofii și dulciurile, ar trebui limitate. Combinarea alimentelor care conțin carbohidrați cu proteine și grăsimi sănătoase la fiecare masă poate ajuta la reducerea impactului glicemic. O dietă cu indice glicemic scăzut poate contribui la gestionarea greutății, o problemă frecventă pentru persoanele cu hipotiroidism.

Gestionarea pe termen lung

Tiroidita Hashimoto este o afecțiune cronică care necesită management pe tot parcursul vieții. O abordare proactivă a îngrijirii poate ajuta la prevenirea complicațiilor și la menținerea unei bune calități a vieții.

Monitorizarea regulată: Supravegherea periodică a funcției tiroidiene este esențială pentru gestionarea eficientă a tiroiditei Hashimoto. Pacienții cu hipotiroidism stabilizat ar trebui să efectueze analize de sânge pentru determinarea TSH la fiecare 6-12 luni. Monitorizarea mai frecventă poate fi necesară în cazul modificărilor de doză, în timpul sarcinii, sau dacă apar simptome noi. Pe lângă testele tiroidiene, pot fi recomandate verificări periodice ale profilului lipidic, glicemiei și densității osoase, deoarece hipotiroidismul poate afecta acești parametri. Examinarea fizică regulată, inclusiv palparea glandei tiroide, este importantă pentru detectarea modificărilor în dimensiunea sau consistența tiroidei. Pacienții ar trebui să țină un jurnal al simptomelor și să raporteze medicului orice schimbări semnificative, care ar putea indica necesitatea ajustării tratamentului.

Ajustări ale medicației: Doza de levotiroxină poate necesita modificări pe parcursul vieții, în funcție de evoluția bolii și de schimbările în starea generală de sănătate. Ajustările sunt de obicei mici și treptate, bazate pe rezultatele testelor de laborator și pe simptomatologia pacientului. Factorii care pot necesita modificarea dozei includ schimbările de greutate semnificative, îmbătrânirea, menopauza, sarcina, dezvoltarea altor afecțiuni medicale și inițierea sau întreruperea anumitor medicamente. În timpul sarcinii, necesarul de hormoni tiroidieni crește cu aproximativ 30-50%, iar doza trebuie ajustată imediat după confirmarea sarcinii și monitorizată la fiecare 4-6 săptămâni. Este important ca pacienții să nu modifice singuri doza de levotiroxină și să consulte întotdeauna medicul înainte de orice schimbare în regimul de tratament.

Considerații privind calitatea vieții: Tiroidita Hashimoto poate afecta semnificativ calitatea vieții, chiar și cu tratament adecvat. Oboseala persistentă, problemele de concentrare și modificările de dispoziție pot interfera cu activitățile zilnice și cu performanța profesională. Strategiile de gestionare a stresului, cum ar fi meditația, yoga sau terapia cognitiv-comportamentală, pot fi benefice. Exercițiul fizic regulat, adaptat nivelului de energie, poate îmbunătăți forța musculară, controlul greutății și starea de spirit. O dietă echilibrată, bogată în nutrienți, poate susține funcția imunitară și nivelurile de energie. Somnul adecvat este esențial, iar stabilirea unei rutine regulate de somn poate ajuta la combaterea oboselii. Grupurile de sprijin și resursele educaționale pot oferi informații valoroase și suport emoțional. Comunicarea deschisă cu familia, prietenii și colegii despre limitările impuse de boală poate ajuta la gestionarea așteptărilor și la obținerea sprijinului necesar.

Prognosticul cu tratament adecvat: Cu diagnosticare precoce și tratament corespunzător, majoritatea persoanelor cu tiroidită Hashimoto pot duce o viață normală, activă și sănătoasă. Tratamentul cu levotiroxină este foarte eficient în normalizarea nivelurilor hormonilor tiroidieni și în ameliorarea simptomelor hipotiroidismului. Deși medicația va fi necesară pe tot parcursul vieții, ea este sigură, accesibilă și ușor de administrat. Complicațiile pe termen lung sunt rare la pacienții care urmează tratamentul prescris și mențin niveluri normale de hormoni tiroidieni. Speranța de viață nu este afectată la persoanele tratate adecvat. Unele simptome, cum ar fi oboseala sau problemele cognitive, pot persista la unii pacienți, chiar și cu tratament optim, necesitând abordări complementare pentru gestionarea acestora. Cercetările în domeniul autoimunității continuă să avanseze, oferind speranță pentru tratamente mai eficiente și potențiale abordări curative în viitor.