Insulina: tipuri, administrare, efecte secundare si pastrare

Insulina joacă un rol crucial în metabolismul carbohidraților, proteinelor și grăsimilor, fiind indispensabilă pentru menținerea echilibrului energetic al organismului. Persoanele cu diabet zaharat de tip 1 au nevoie de insulină pentru supraviețuire, în timp ce unele persoane cu diabet zaharat de tip 2 pot necesita insulină atunci când alte tratamente nu mai sunt suficiente. Există diverse tipuri de insulină disponibile, fiecare cu propriul profil de acțiune și durată de efect, permițând adaptarea tratamentului la nevoile individuale ale pacienților.

Tipuri de insulină

Insulina este disponibilă în mai multe variante, fiecare având caracteristici specifice privind debutul, vârful și durata de acțiune. Alegerea tipului potrivit depinde de mai mulți factori, precum tipul de diabet, nivelul glicemiei și stilul de viață al pacientului.

Insulina cu acțiune rapidă: Acest tip de insulină începe să acționeze în 5-15 minute după administrare, având un efect maxim după aproximativ o oră. Efectul său durează între 2 și 4 ore, fiind ideală pentru controlul glicemiei în timpul meselor. Insulina cu acțiune rapidă este utilizată frecvent în pompe de insulină și în scheme intensive de tratament, oferind flexibilitate în gestionarea diabetului.

Insulina cu acțiune scurtă: Cunoscută și sub numele de insulină regulată, aceasta începe să acționeze în aproximativ 30 de minute după administrare. Efectul maxim apare după 2-3 ore, iar acțiunea sa durează între 3 și 6 ore. Este utilizată frecvent înainte de mese pentru a controla creșterea glicemiei postprandiale.

Insulina cu acțiune intermediară: Acest tip de insulină are un debut de acțiune mai lent, începând să funcționeze după aproximativ 2-4 ore de la administrare. Efectul său maxim apare între 4 și 12 ore, iar durata totală de acțiune este de 12-18 ore. Este utilizată pentru a asigura necesarul bazal de insulină pe parcursul zilei.

Insulina cu acțiune prelungită: Această insulină începe să acționeze după câteva ore de la administrare și menține un nivel constant de insulină timp de aproximativ 24 de ore. Nu prezintă un vârf de acțiune distinct, oferind o acoperire bazală uniformă. Este administrată de obicei o dată pe zi pentru a menține niveluri stabile ale glicemiei.

Insulina cu acțiune ultra-prelungită: Reprezintă cea mai nouă categorie de insulină, cu un debut de acțiune după aproximativ 6 ore și o durată de acțiune de peste 36 de ore. Oferă o acoperire bazală foarte stabilă și reduce riscul de hipoglicemie nocturnă. Este utilă în special pentru pacienții care necesită doze mari de insulină bazală.

Combinații de insulină: Acestea sunt amestecuri predefinite de insuline cu acțiune diferită, create pentru a simplifica schema de tratament. Conțin de obicei o insulină cu acțiune rapidă sau scurtă combinată cu una intermediară, în proporții variate. Sunt utile pentru pacienții care preferă mai puține injecții zilnice.

Metode de administrare a insulinei

Există diverse modalități de administrare a insulinei, fiecare cu avantaje și particularități specifice. Alegerea metodei potrivite depinde de preferințele pacientului, stilul de viață și necesitățile individuale de tratament.

Seringi pentru insulină: Reprezintă metoda tradițională de administrare a insulinei, utilizând seringi gradate special pentru dozarea precisă. Acestea sunt disponibile în diferite dimensiuni pentru a acomoda diverse doze și permit amestecarea diferitelor tipuri de insulină într-o singură injecție. Tehnica necesită atenție la dozare și respectarea strictă a regulilor de igienă.

Stilouri pentru insulină: Dispozitive moderne care combină rezervorul de insulină cu sistemul de administrare. Sunt ușor de utilizat, discrete și permit dozarea precisă a insulinei. Stilourile pot fi de unică folosință sau reîncărcabile și sunt prevăzute cu ace foarte fine care reduc disconfortul la injectare.

Pompe de insulină: Dispozitive electronice sofisticate care administrează continuu insulină cu acțiune rapidă, mimând funcționarea naturală a pancreasului. Pompa este programată să elibereze doze mici de insulină pe parcursul zilei și permite administrarea de doze suplimentare la mese. Oferă flexibilitate maximă în gestionarea diabetului.

Insulina inhalabilă: Reprezintă o alternativă neinvazivă pentru administrarea insulinei cu acțiune rapidă. Este disponibilă sub formă de pulbere fină care se inhalează înainte de mese. Deși nu poate înlocui complet insulina injectabilă, poate reduce numărul de injecții necesare zilnic pentru unii pacienți.

Locuri și tehnici de injectare

Administrarea corectă a insulinei implică alegerea atentă a locurilor de injectare și respectarea unor tehnici specifice pentru a asigura absorbția optimă și eficacitatea tratamentului.

Zone frecvente de injectare

Insulina poate fi administrată în țesutul subcutanat din diferite zone ale corpului, fiecare având propriile caracteristici de absorbție. Abdomenul oferă cea mai rapidă și constantă absorbție, fiind zona preferată pentru majoritatea injecțiilor. Coapsele, brațele și fesele sunt alternative viabile, cu rate de absorbție ușor mai lente. Este important să se păstreze o distanță de cel puțin 3 centimetri între locurile de injectare.

Reguli de rotație a locurilor de injectare

Rotația sistematică a locurilor de injectare este fundamentală pentru prevenirea complicațiilor locale și menținerea unei absorbții constante a insulinei. Este recomandat să se utilizeze toate zonele disponibile într-un mod organizat, urmând un model de rotație care să evite utilizarea repetată a aceluiași loc. Injecțiile consecutive trebuie administrate la o distanță de cel puțin un deget una de cealaltă.

Pașii corecți de injectare

Procedura de injectare începe cu verificarea aspectului insulinei și pregătirea materialelor necesare. Zona de injectare trebuie dezinfectată cu un tampon cu alcool, lăsând pielea să se usuce complet. Formarea unui pliu cutanat este esențială pentru injectarea în țesutul subcutanat. Acul trebuie introdus la un unghi de 90 de grade, iar insulina trebuie administrată lent, menținând acul în poziție câteva secunde după injectare.

Factori care influențează absorbția

Absorbția insulinei este influențată de numeroși factori fiziologici și externi. Temperatura locală crescută, exercițiul fizic și masajul zonei de injectare pot accelera absorbția. Profunzimea injectării, lungimea acului și tehnica utilizată influențează de asemenea rata de absorbție. Stresul, febra și anumite medicamente pot modifica necesarul de insulină și răspunsul organismului la aceasta.

Complicații ale injectării

Lipohipertrofia: Această complicație frecventă se manifestă prin apariția unor noduli sau îngroșări ale țesutului subcutanat la locurile de injectare repetată a insulinei. Zonele afectate prezintă o absorbție neregulată și impredictibilă a insulinei, putând duce la un control glicemic inadecvat. Prevenirea implică rotația corectă a locurilor de injectare și evitarea reutilizării acelor. Odată instalată, lipohipertrofia necesită evitarea zonelor afectate până la vindecarea completă a țesutului.

Vânătăi: Vânătăile pot apărea la locul injectării insulinei ca urmare a deteriorării vaselor de sânge mici din zona respectivă. Acestea sunt mai frecvente la persoanele care utilizează medicamente anticoagulante sau care au probleme de coagulare. Pentru prevenirea vânătăilor, este important să se evite injectarea în zonele cu vase de sânge vizibile și să se aplice o presiune ușoară după injectare, fără a masa zona.

Cicatrici: Formarea cicatricilor poate apărea în urma injectării repetate în aceleași zone sau din cauza tehnicii incorecte de injectare. Țesutul cicatricial poate afecta absorbția insulinei și poate duce la un control inadecvat al glicemiei. Prevenirea cicatricilor implică rotația corectă a locurilor de injectare și utilizarea unei tehnici corespunzătoare de administrare.

Infecții: Infecțiile la locul de injectare pot apărea din cauza unei tehnici nesterile sau a reutilizării acelor. Semnele de infecție includ roșeață, căldură locală, durere și umflătură. Este esențială dezinfectarea corespunzătoare a pielii înainte de injectare și utilizarea de ace sterile de unică folosință pentru fiecare administrare.

Efecte secundare și siguranță

Tratamentul cu insulină necesită o monitorizare atentă pentru a preveni și gestiona potențialele efecte adverse. Siguranța administrării depinde de respectarea dozelor prescrise și de monitorizarea regulată a nivelului glicemiei.

Efecte secundare frecvente

Administrarea insulinei poate determina creștere în greutate, retenție de lichide și disconfort la locul injectării. Creșterea în greutate apare deoarece insulina favorizează stocarea glucozei sub formă de grăsime când este prezentă în exces. Retenția de lichide se manifestă prin umflarea extremităților, în special a gleznelor. Disconfortul la locul injectării este de obicei temporar și poate fi minimizat prin tehnici corecte de administrare.

Reacții alergice

Reacțiile alergice la insulină pot varia de la manifestări locale ușoare până la reacții sistemice severe. Manifestările locale includ roșeață, mâncărime și umflătură la locul injectării. Reacțiile sistemice, deși rare, pot include urticarie generalizată, dificultăți de respirație și șoc anafilactic. În cazul apariției acestor simptome, este necesară întreruperea imediată a administrării și contactarea medicului.

Rezistența la insulină

Acest fenomen apare când organismul nu răspunde adecvat la insulină, necesitând doze tot mai mari pentru menținerea controlului glicemic. Factorii care contribuie la dezvoltarea rezistenței includ obezitatea, lipsa activității fizice și inflamația cronică. Managementul implică modificări ale stilului de viață și, uneori, adăugarea altor medicamente pentru diabetul zaharat.

Hipoglicemie

Semne de avertizare timpurii: Primele manifestări ale scăderii glicemiei includ transpirații reci, tremurături, palpitații și senzație de foame intensă. Pot apărea, de asemenea, anxietate, iritabilitate și dificultăți de concentrare. Aceste simptome apar de obicei când glicemia scade sub 70 miligrame per decilitru și reprezintă un semnal de alarmă pentru necesitatea consumului imediat de carbohidrați.

Simptome severe: În cazurile de hipoglicemie severă, pot apărea confuzie marcată, tulburări de vedere, dificultăți de vorbire și coordonare deficitară. În situații extreme, pot surveni convulsii și pierderea conștienței. Hipoglicemia severă netratată poate duce la leziuni cerebrale permanente sau deces.

Gestionarea urgențelor: În cazul hipoglicemiei ușoare sau moderate, este necesară administrarea imediată a 15-20 grame de carbohidrați cu absorbție rapidă, precum suc de fructe sau tablete de glucoză. Pentru hipoglicemia severă cu pierderea conștienței, este necesară administrarea intramusculară sau subcutanată de glucagon și transportul de urgență la spital. Este esențial ca persoanele care utilizează insulină să poarte asupra lor carbohidrați cu absorbție rapidă și să instruiască familia și apropiații despre recunoașterea și managementul hipoglicemiei.

Depozitarea și manipularea insulinei

Păstrarea corectă a insulinei este esențială pentru menținerea eficacității sale terapeutice. Condițiile de depozitare și manipulare influențează direct calitatea insulinei și capacitatea sa de a controla nivelul glicemiei.

Depozitarea insulinei sigilate: Flacoanele și cartușele de insulină neutilizate trebuie păstrate în frigider, la o temperatură între 2 și 8 grade Celsius. Este important ca insulina să fie așezată în poziție orizontală, departe de compartimentul de congelare, pentru a preveni deteriorarea prin îngheț. Insulina sigilată poate fi păstrată până la data expirării menționată pe ambalaj, cu condiția menținerii temperaturii constante.

Depozitarea insulinei deschise: După prima utilizare, flaconul sau cartușul de insulină poate fi păstrat la temperatura camerei, sub 25 grade Celsius, pentru o perioadă de maximum 28 de zile. Este important să fie ferit de lumina directă a soarelui și de surse de căldură. Stilourile de insulină în uz trebuie păstrate la temperatura camerei, în poziție verticală, cu capacul pus pentru a preveni contaminarea.

Cerințe de temperatură: Temperatura optimă pentru păstrarea insulinei variază în funcție de starea acesteia. Insulina neutilizată necesită refrigerare constantă între 2 și 8 grade Celsius, în timp ce insulina în uz trebuie menținută la temperatura camerei, sub 25 grade Celsius. Expunerea la temperaturi extreme, fie prea ridicate, fie prea scăzute, poate compromite eficacitatea insulinei.

Considerente pentru călătorii: În timpul călătoriilor, insulina trebuie transportată în genți izolate termic special concepute pentru acest scop. Este recomandată utilizarea pungilor refrigerante, dar acestea nu trebuie să intre în contact direct cu flaconul de insulină. Pentru călătoriile lungi, este important să existe un plan de rezervă și să fie disponibilă o cantitate suplimentară de insulină în cazul pierderii sau deteriorării.

Semne ale deteriorării insulinei: Insulina deteriorată poate prezenta modificări vizibile precum decolorare, tulburare în cazul insulinei care ar trebui să fie transparentă, sau prezența de particule în suspensie. Insulina care a fost expusă la temperaturi extreme sau care prezintă modificări de aspect nu trebuie utilizată. De asemenea, orice modificare neobișnuită în controlul glicemiei poate indica o posibilă deteriorare a insulinei.