Iodul: aport, surse alimentare, deficienta si monitorizare

Necesarul zilnic variază în funcție de vârstă și stare fiziologică, fiind deosebit de important pentru femeile însărcinate și care alăptează. Monitorizarea statusului de iod la nivel populațional este esențială pentru prevenirea tulburărilor cauzate de deficiență, iar în anumite afecțiuni medicale, iodul poate avea roluri terapeutice specifice.

Ce este iodul și rolul său în organism

Iodul reprezintă un element mineral vital pentru sănătatea umană, fiind implicat în numeroase procese fiziologice esențiale. Prezența sa adecvată în organism este fundamentală pentru menținerea echilibrului hormonal și metabolic.

Definiție și proprietăți de bază: Iodul este un oligoelement care face parte din grupa halogenilor în tabelul periodic al elementelor. În stare pură, acesta se prezintă sub formă de cristale negru-violacee cu luciu metalic, care sublimează ușor la temperatura camerei, eliberând vapori de culoare violet. În organism, iodul există predominant sub formă de iodură, fiind absorbit rapid la nivelul tractului gastrointestinal și transportat prin sânge către țesuturile care îl utilizează, în special glanda tiroidă. Proprietățile sale chimice îi permit să participe la reacții de oxidare-reducere esențiale pentru sinteza hormonilor tiroidieni.

Funcții esențiale în organism: Iodul îndeplinește multiple roluri fiziologice, însă funcția sa principală este legată de producerea hormonilor tiroidieni. Acești hormoni reglează metabolismul celular, influențând practic toate sistemele organismului. Iodul contribuie la menținerea temperaturii corporale normale, susține funcționarea sistemului muscular și nervos, și participă la procesele de creștere și dezvoltare. De asemenea, iodul are proprietăți antioxidante, ajutând la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ, și joacă un rol în răspunsul imunitar al organismului, contribuind la apărarea împotriva infecțiilor.

Producerea hormonilor tiroidieni: Glanda tiroidă captează iodul din circulația sanguină și îl încorporează în molecula de tiroglobulină pentru a sintetiza hormonii tiroidieni: tiroxina (T4) și triiodotironina (T3). Procesul începe cu oxidarea iodului și atașarea sa la reziduurile de tirozină din tiroglobulină. Aceste structuri se combină pentru a forma T3, care conține trei atomi de iod, și T4, care conține patru atomi de iod. Hormonii astfel formați sunt stocați în glanda tiroidă și eliberați treptat în circulația sanguină pentru a răspunde necesităților metabolice ale organismului. Aproximativ 70-80% din rezerva totală de iod din organism se găsește la nivelul glandei tiroide.

Reglarea metabolismului: Hormonii tiroidieni, produși cu ajutorul iodului, sunt reglatori esențiali ai metabolismului energetic. Aceștia controlează viteza cu care organismul utilizează energia, influențând direct rata metabolică bazală. Prin acțiunea lor, hormonii tiroidieni stimulează consumul de oxigen la nivel celular, cresc termogeneza și facilitează metabolizarea carbohidraților, proteinelor și lipidelor. Un aport adecvat de iod asigură producerea optimă de hormoni tiroidieni, menținând astfel un metabolism echilibrat. Disfuncțiile tiroidiene cauzate de dezechilibre ale aportului de iod pot duce la modificări semnificative ale greutății corporale și ale nivelului de energie.

Dezvoltarea creierului și sistemului nervos: Iodul joacă un rol critic în dezvoltarea și funcționarea sistemului nervos, în special în perioada prenatală și în primii ani de viață. Hormonii tiroidieni reglează procesele de migrare neuronală, mielinizare, sinaptogeneză și arborificare dendritică, esențiale pentru dezvoltarea normală a creierului. Deficiența de iod în timpul sarcinii poate avea consecințe ireversibile asupra dezvoltării neurologice a fătului, ducând la întârzieri cognitive și motorii. Chiar și deficiențele ușoare de iod în timpul sarcinii pot afecta dezvoltarea intelectuală a copilului. Studiile au demonstrat că suplimentarea cu iod în regiunile cu deficiență poate îmbunătăți semnificativ dezvoltarea cognitivă și performanțele școlare ale copiilor.

Aportul recomandat de iod

Necesarul de iod variază în funcție de vârstă, sex și stare fiziologică, fiind esențial pentru menținerea funcției tiroidiene normale și prevenirea tulburărilor asociate deficienței sau excesului acestui mineral.

Necesarul zilnic pentru sugari și copii: Sugarii cu vârsta până la 6 luni au nevoie de aproximativ 110 micrograme (mcg) de iod zilnic, cantitate asigurată în mod normal prin laptele matern sau formulele de lapte praf fortificate. Pentru sugarii între 7 și 12 luni, necesarul crește la 130 mcg pe zi. Copiii cu vârsta între 1 și 8 ani necesită 90 mcg de iod zilnic, această cantitate fiind suficientă pentru a susține creșterea și dezvoltarea normală. Aportul adecvat de iod în această perioadă este crucial pentru dezvoltarea cognitivă optimă, întrucât deficiența poate duce la întârzieri în dezvoltarea intelectuală și probleme de învățare.

Necesarul pentru adolescenți și adulți: Adolescenții cu vârsta între 9 și 13 ani au nevoie de 120 mcg de iod zilnic, iar cei între 14 și 18 ani necesită 150 mcg pe zi. Adulții, indiferent de sex, trebuie să consume aproximativ 150 mcg de iod zilnic pentru a menține funcția tiroidei la parametri normali. Acest aport este suficient pentru a preveni apariția gușii și a altor manifestări ale deficienței de iod. În regiunile unde solul și alimentele sunt sărace în iod, consumul de sare iodată reprezintă o strategie eficientă pentru asigurarea aportului adecvat. Un aport insuficient la adulți poate duce la hipotiroidism, oboseală cronică și scăderea capacității intelectuale.

Necesarul pentru femeile însărcinate și care alăptează: Femeile însărcinate au nevoie de un aport crescut de iod, aproximativ 220-250 mcg zilnic, pentru a susține dezvoltarea normală a tiroidei și a sistemului nervos al fătului. În timpul alăptării, necesarul crește și mai mult, la aproximativ 290 mcg pe zi, deoarece iodul este secretat în laptele matern. Deficiența de iod în timpul sarcinii poate avea consecințe grave, inclusiv avort spontan, naștere prematură, anomalii congenitale și cretinism endemic la nou-născut. Organizația Mondială a Sănătății recomandă suplimentarea cu iod în regiunile cu deficiență pentru femeile însărcinate și cele care alăptează, sub supravegherea medicului.

Limitele superioare de aport și siguranță: Limita superioară tolerabilă de iod pentru adulți este de 1.100 mcg pe zi. Consumul de cantități mai mari pentru perioade prelungite poate duce la toxicitate și disfuncții tiroidiene. Pentru copiii cu vârsta între 1 și 3 ani, limita superioară este de 200 mcg pe zi, pentru cei între 4 și 8 ani este de 300 mcg pe zi, iar pentru cei între 9 și 13 ani este de 600 mcg pe zi. Adolescenții între 14 și 18 ani nu trebuie să depășească 900 mcg zilnic. Persoanele cu afecțiuni tiroidiene preexistente, cum ar fi tiroidita Hashimoto sau boala Graves, sunt deosebit de sensibile la variațiile aportului de iod și trebuie să consulte medicul înainte de a utiliza suplimente sau alimente bogate în iod.

Surse alimentare de iod

Iodul se găsește în diverse alimente, concentrația sa variind în funcție de originea și modul de procesare al acestora. Includerea surselor variate de iod în alimentație asigură un aport adecvat al acestui mineral esențial.

Fructe de mare și alge marine: Fructele de mare reprezintă una dintre cele mai bogate surse naturale de iod, datorită capacității organismelor marine de a concentra acest mineral din apa oceanelor. Peștii precum codul, tonul și somonul conțin cantități semnificative de iod, aproximativ 50-150 mcg per porție de 100 g. Moluștele, în special stridiile, midiile și scoicile, sunt și mai bogate în iod, oferind până la 90-100 mcg per porție. Algele marine sunt considerate campionii absoluți în ceea ce privește conținutul de iod, varietăți precum kelp, nori, wakame și kombu putând conține între 100 și 2000 mcg la doar câteva grame. Totuși, consumul de alge marine trebuie monitorizat pentru a evita un aport excesiv de iod.

Produse lactate și ouă: Produsele lactate constituie o sursă importantă și accesibilă de iod în alimentația zilnică. Un pahar de lapte (250 ml) conține aproximativ 60-90 mcg de iod, iar un iaurt simplu oferă cantități similare. Brânzeturile variază în conținutul de iod, dar în medie furnizează 10-40 mcg per porție. Conținutul de iod din produsele lactate depinde de alimentația animalelor și de procesele de igienizare utilizate în industria laptelui. Ouăle reprezintă o altă sursă valoroasă, un ou mediu conținând aproximativ 25-30 mcg de iod, concentrat în principal în gălbenuș. Consumul regulat de produse lactate și ouă contribuie semnificativ la asigurarea necesarului zilnic de iod.

Carne și păsări: Carnea și produsele din carne conțin cantități moderate de iod, variind în funcție de alimentația animalelor și metodele de procesare. Carnea de vită oferă aproximativ 8-10 mcg de iod per porție de 100 g, în timp ce carnea de porc conține cantități ușor mai mici. Carnea de pasăre, precum puiul și curcanul, furnizează aproximativ 5-7 mcg per porție. Organele interne, în special ficatul, sunt mai bogate în iod comparativ cu carnea, oferind 10-15 mcg per porție. Deși nu sunt surse la fel de concentrate precum fructele de mare, produsele din carne contribuie la aportul total de iod, mai ales în regiunile unde consumul de produse marine este limitat.

Sarea iodată: Sarea iodată reprezintă una dintre cele mai importante surse de iod la nivel mondial, fiind implementată ca strategie de sănătate publică pentru prevenirea deficienței de iod în numeroase țări. În România și alte țări europene, sarea de masă este fortificată cu iodură de potasiu sau iodat de potasiu. Un sfert de linguriță de sare iodată (aproximativ 1,5 g) conține aproximativ 70-80 mcg de iod. Este important de menționat că sarea folosită în alimentele procesate industrial rareori este iodată, iar sărurile speciale precum cea de mare, cea himalayană sau cea kosher nu conțin iod adăugat decât dacă este specificat pe etichetă. Utilizarea moderată a sării iodate în prepararea alimentelor contribuie semnificativ la prevenirea deficienței de iod.

Alimente procesate și conținutul de iod: Alimentele procesate pot conține cantități variabile de iod, în funcție de ingredientele utilizate și metodele de procesare. Pâinea și produsele de panificație pot conține iod dacă în procesul de fabricație s-au utilizat agenți de tratare a aluatului pe bază de iod. Unele conserve, în special cele de pește, pot fi surse bune de iod. Condimentele și aditivii alimentari pot conține, de asemenea, iod. Coloranții alimentari precum eritrozina (E127), utilizată în unele produse de cofetărie, conțin iod, deși biodisponibilitatea acestuia este redusă. Este dificil de estimat conținutul exact de iod din alimentele procesate, deoarece acesta nu este de obicei menționat pe etichetele nutriționale.

Suplimente alimentare cu iod: Suplimentele cu iod sunt disponibile sub diverse forme, inclusiv tablete, capsule și picături. Acestea conțin de obicei iodură de potasiu sau iodură de sodiu, în doze variind de la 100 la 150 mcg per comprimat. Suplimentele pe bază de alge marine, precum kelp, sunt, de asemenea, populare, dar conținutul lor de iod poate varia considerabil. Multe suplimente multivitaminice și multiminerale conțin iod, iar cele prenatale ar trebui să furnizeze aproximativ 150 mcg per doză zilnică. Suplimentele cu iod sunt recomandate persoanelor cu risc de deficiență, precum vegetarienii și veganii care nu consumă produse marine sau sare iodată, femeile însărcinate sau care alăptează, și persoanele care locuiesc în zone cu sol sărac în iod. Utilizarea suplimentelor trebuie făcută sub supravegherea medicului, pentru a evita aportul excesiv.

Deficiența de iod

Deficiența de iod reprezintă o problemă de sănătate publică la nivel mondial, afectând milioane de persoane și având consecințe grave asupra dezvoltării fizice și cognitive, în special la copii și femei însărcinate.

Populații cu risc: Anumite grupuri populaționale prezintă un risc crescut de deficiență de iod. Persoanele care locuiesc în regiuni montane sau îndepărtate de mare, unde solul este sărac în iod, sunt deosebit de vulnerabile. Femeile însărcinate și cele care alăptează au un necesar crescut de iod și pot dezvolta deficiențe dacă dieta nu este adecvată. Vegetarienii și veganii care exclud produsele de origine marină și lactate din alimentație, fără a compensa prin alte surse de iod, prezintă un risc semnificativ. De asemenea, persoanele care consumă predominant alimente locale în regiuni cu deficiență de iod în sol și cele care utilizează sare neiodată sunt expuse riscului. Pacienții cu afecțiuni gastrointestinale care afectează absorbția nutrienților pot dezvolta deficiențe chiar și cu un aport aparent adecvat.

Simptome și efecte fizice: Deficiența de iod se manifestă printr-o gamă largă de simptome fizice, cel mai vizibil fiind gușa, o mărire a glandei tiroide care apare ca o umflătură la baza gâtului. Alte manifestări includ oboseala cronică, sensibilitatea la frig, pielea uscată, căderea părului, creșterea în greutate fără modificarea dietei, constipația și ritmul cardiac lent. Persoanele afectate pot prezenta slăbiciune musculară, crampe și dureri articulare. La femei, deficiența de iod poate cauza tulburări menstruale și probleme de fertilitate. Simptomele variază în funcție de severitatea și durata deficienței, putând fi subtile în cazurile ușoare și debilitante în deficiențele severe.

Efecte cognitive și de dezvoltare: Deficiența de iod are un impact profund asupra dezvoltării cognitive, în special când apare în perioada prenatală și în primii ani de viață. Copiii născuți din mame cu deficiență de iod pot prezenta întârzieri în dezvoltarea neuropsihică, dificultăți de învățare, scăderea coeficientului de inteligență și probleme de coordonare motorie. Studiile arată că deficiența severă de iod în timpul sarcinii poate reduce coeficientul de inteligență al copilului cu 10-15 puncte. La adulți, deficiența cronică de iod poate duce la scăderea capacității de concentrare, probleme de memorie, depresie și apatie. Aceste efecte cognitive sunt cauzate de rolul esențial al hormonilor tiroidieni în dezvoltarea și funcționarea sistemului nervos central.

Dezvoltarea gușii: Gușa reprezintă manifestarea clinică clasică a deficienței de iod, fiind rezultatul adaptării glandei tiroide la un aport insuficient de iod. În absența iodului necesar pentru sinteza hormonilor tiroidieni, glanda tiroidă se mărește pentru a capta mai eficient iodul disponibil din circulația sanguină. Inițial, gușa poate fi difuză și elastică, dar în timp poate deveni nodulară și fibroasă. În stadiile incipiente, mărirea glandei tiroide poate fi detectată doar prin examinare medicală, dar pe măsură ce progresează, devine vizibilă ca o umflătură la baza gâtului. Gușa poate cauza disconfort, dificultăți de respirație și înghițire, și în cazuri severe, poate comprima structurile din jur, inclusiv traheea și esofagul. Tratamentul cu iod poate reduce dimensiunea gușii în stadiile timpurii, dar în cazurile avansate, intervenția chirurgicală poate fi necesară.

Efecte asupra sarcinii și dezvoltării copilului: Deficiența de iod în timpul sarcinii are consecințe grave asupra sănătății mamei și dezvoltării fătului. Femeile însărcinate cu deficiență de iod prezintă un risc crescut de avort spontan, naștere prematură, complicații obstetricale și mortalitate perinatală. Cea mai gravă consecință este cretinismul endemic, caracterizat prin retard mental sever, surditate, mutism, diformități și tulburări neurologice la copil. Chiar și deficiențele ușoare sau moderate de iod în timpul sarcinii pot afecta dezvoltarea creierului fetal, ducând la performanțe cognitive și motorii suboptime. Studiile arată că suplimentarea cu iod înainte și în timpul sarcinii poate preveni aceste efecte adverse. Alăptarea este o altă perioadă critică, deoarece sugarul depinde de conținutul de iod din laptele matern pentru dezvoltarea sa neurologică normală.

Aportul excesiv de iod

Deși deficiența de iod reprezintă o problemă de sănătate publică mai frecventă, aportul excesiv poate fi la fel de dăunător, provocând disfuncții tiroidiene și alte efecte adverse asupra sănătății.

Simptome ale excesului de iod: Consumul excesiv de iod poate declanșa o serie de manifestări clinice, inițial subtile, dar care se pot agrava în timp. Simptomele frecvente includ gust metalic, dureri de cap și stare generală de rău. Afecțiunile cutanate, precum acneea și erupțiile, pot apărea ca răspuns la nivelurile crescute de iod. Iritația mucoaselor digestive poate provoca greață, vărsături și dureri abdominale. În cazuri mai severe, pot apărea diaree și sângerări gastrointestinale. Excesul de iod poate cauza, de asemenea, inflamația glandelor salivare, manifestată prin umflarea și durerea acestora. Persoanele afectate pot prezenta simptome respiratorii, inclusiv tuse, dispnee și senzație de constricție toracică, în special după consumul de alimente foarte bogate în iod, precum anumite tipuri de alge marine.

Disfuncții tiroidiene cauzate de excesul de iod: Paradoxal, aportul excesiv de iod poate provoca atât hipertiroidism, cât și hipotiroidism, fenomen cunoscut sub numele de efectul Wolff-Chaikoff. În hipertiroidismul indus de iod, glanda tiroidă produce cantități excesive de hormoni tiroidieni, ducând la simptome precum pierderea în greutate, tahicardie, tremor, anxietate și intoleranță la căldură. Această condiție apare mai frecvent la persoanele cu noduli tiroidieni autonomi sau boală Graves latentă. Pe de altă parte, hipotiroidismul indus de iod se manifestă prin oboseală, sensibilitate la frig, constipație și creștere în greutate. Acesta apare mai des la persoanele cu tiroidită autoimună preexistentă sau istoric de deficiență de iod. Ambele condiții pot fi temporare sau permanente, în funcție de durata expunerii la excesul de iod și de starea anterioară a glandei tiroide.

Simptome de toxicitate acută: Ingestia unei cantități foarte mari de iod într-un interval scurt de timp poate provoca toxicitate acută, o condiție medicală gravă care necesită intervenție de urgență. Simptomele includ arsuri severe ale mucoasei bucale și esofagiene, dureri abdominale intense, vărsături și diaree, uneori cu sânge. Pot apărea febră, deshidratare și dezechilibre electrolitice. În cazuri severe, toxicitatea iodului poate duce la colaps cardiovascular, manifestat prin hipotensiune arterială și tahicardie. Afectarea renală și hepatică poate surveni ca urmare a efectelor toxice directe ale iodului asupra acestor organe. Complicațiile neurologice includ confuzie, delir și, în cazuri extreme, comă. Tratamentul toxicității acute cu iod implică decontaminare gastrointestinală, terapie de susținere și, în unele cazuri, administrarea de agenți chelatori pentru eliminarea iodului din organism.

Populații sensibile la aportul ridicat de iod: Anumite grupuri populaționale prezintă o sensibilitate crescută la efectele adverse ale aportului excesiv de iod. Persoanele cu afecțiuni tiroidiene preexistente, precum tiroidita Hashimoto, boala Graves sau gușă multinodulară, sunt deosebit de vulnerabile la dezechilibrele funcției tiroidiene induse de iod. Vârstnicii prezintă un risc mai mare de a dezvolta hipotiroidism indus de iod, din cauza prevalenței crescute a autoimunității tiroidiene în această grupă de vârstă. Nou-născuții și sugarii sunt extrem de sensibili la excesul de iod, care poate provoca hipotiroidism tranzitoriu și poate afecta dezvoltarea neurologică. Femeile însărcinate trebuie să evite aportul excesiv de iod, deoarece acesta poate traversa bariera placentară și afecta dezvoltarea tiroidei fetale. Persoanele cu antecedente de deficiență de iod sunt, de asemenea, predispuse la hipertiroidism atunci când sunt expuse brusc la cantități mari de iod, fenomen cunoscut sub numele de fenomenul Jod-Basedow.

Iodul și afecțiuni specifice

Iodul joacă un rol important în diverse afecțiuni medicale, fie ca factor terapeutic, fie ca element de luat în considerare în managementul anumitor patologii.

Boala fibrochistică a sânului: Boala fibrochistică a sânului este o afecțiune benignă caracterizată prin formarea de chisturi și țesut fibros în sâni, provocând durere, sensibilitate și noduli palpabili. Unele studii sugerează că suplimentarea cu iod poate ameliora simptomele acestei afecțiuni, deși mecanismul exact nu este pe deplin elucidat. Se presupune că iodul influențează metabolismul estrogenilor la nivelul țesutului mamar și reduce inflamația. Dozele utilizate în studiile clinice au variat între 3 și 6 mg de iod zilnic, semnificativ mai mari decât aportul zilnic recomandat pentru populația generală. Totuși, aceste doze ridicate trebuie administrate doar sub strictă supraveghere medicală, deoarece pot provoca disfuncții tiroidiene. Rezultatele studiilor sunt mixte, iar suplimentarea cu iod nu este încă recomandată ca tratament standard pentru boala fibrochistică a sânului.

Protecția împotriva cancerului tiroidian indus de radiații: Iodul stabil, sub formă de iodură de potasiu, joacă un rol crucial în protejarea glandei tiroide împotriva efectelor nocive ale iodului radioactiv eliberat în urma accidentelor nucleare. În cazul unei expuneri la radiații, iodul radioactiv (I-131) este absorbit de glanda tiroidă, putând cauza cancer tiroidian, în special la copii. Administrarea preventivă de iodură de potasiu saturează glanda tiroidă cu iod stabil, blocând astfel absorbția iodului radioactiv. Pentru a fi eficientă, iodura de potasiu trebuie administrată înainte sau la scurt timp după expunerea la radiații. Dozele recomandate variază în funcție de vârstă: 130 mg pentru adulți și adolescenți, 65 mg pentru copiii între 3 și 12 ani, și 32,5 mg pentru sugari și copii sub 3 ani. Este important de menționat că iodura de potasiu protejează doar glanda tiroidă și nu oferă protecție împotriva altor efecte ale radiațiilor.

Diete sărace în iod pentru tratamentul cu iod radioactiv: Pacienții diagnosticați cu cancer tiroidian diferențiat sunt adesea supuși unei terapii cu iod radioactiv (I-131) după tiroidectomie, pentru a distruge eventualele celule tiroidiene reziduale sau metastatice. Eficacitatea acestui tratament poate fi îmbunătățită prin urmarea unei diete sărace în iod înainte de administrarea iodului radioactiv. O dietă săracă în iod crește aviditatea celulelor tiroidiene pentru iod, maximizând astfel absorbția iodului radioactiv terapeutic. Dieta restricționată în iod este de obicei recomandată pentru 1-2 săptămâni înainte de tratament și implică limitarea aportului de iod la mai puțin de 50 mcg pe zi. După tratament, pacienții pot reveni la o alimentație normală. Această abordare terapeutică este personalizată în funcție de tipul și stadiul cancerului tiroidian, precum și de caracteristicile individuale ale pacientului.

Alimente de evitat în dieta săracă în iod: Pacienții care urmează o dietă săracă în iod pentru tratamentul cu iod radioactiv trebuie să evite numeroase alimente. Toate fructele de mare și peștele sunt excluse din cauza conținutului ridicat de iod. Produsele lactate, inclusiv laptele, iaurtul, brânza și untul, trebuie evitate complet. Ouăle, în special gălbenușul, sunt bogate în iod și nu sunt permise. Sarea iodată și condimentele care o conțin sunt strict interzise, fiind înlocuite cu sare neiodată. Pâinea comercială și produsele de panificație sunt adesea preparate cu agenți de tratare a aluatului care conțin iod. Alimentele procesate care conțin aditivi pe bază de iod, precum coloranții alimentari roșii (eritrozina), trebuie eliminate. Soia și produsele derivate sunt, de asemenea, restricționate din cauza efectului lor asupra absorbției iodului. Anumite legume crucifere consumate în cantități mari pot interfera cu utilizarea iodului și sunt limitate în această dietă.

Alimente permise în dieta săracă în iod: În timpul dietei sărace în iod, pacienții pot consuma o varietate de alimente cu conținut scăzut de acest mineral. Fructele proaspete și sucurile naturale de fructe sunt permise și recomandate. Majoritatea legumelor, cu excepția celor menționate anterior, pot fi consumate liber. Cerealele și pastele făinoase negătite cu sare iodată sunt opțiuni bune. Carnea proaspătă de pui, vită și porc (cu excepția organelor interne) este permisă în cantități moderate, cu condiția să nu fie procesată sau conservată cu aditivi care conțin iod. Nucile și semințele neprăjite și nesărate reprezintă o sursă bună de proteine și grăsimi sănătoase. Uleiurile vegetale, oțetul, mierea și zahărul pot fi utilizate pentru a îmbunătăți gustul preparatelor. Băuturile precum cafeaua, ceaiul și majoritatea băuturilor alcoolice sunt permise în cantități moderate. Pâinea și produsele de patiserie preparate în casă, folosind sare neiodată și ingrediente permise, pot înlocui produsele comerciale.

Monitorizarea statusului de iod

Evaluarea și monitorizarea nivelurilor de iod la nivel individual și populațional sunt esențiale pentru prevenirea și gestionarea tulburărilor legate de deficiența sau excesul acestui mineral.

Măsurători ale iodului urinar: Concentrația iodului urinar reprezintă cel mai fiabil indicator al aportului recent de iod, fiind metoda preferată pentru evaluarea statusului de iod la nivel populațional. Aproximativ 90% din iodul consumat este excretat prin urină, făcând această măsurătoare un reflex direct al aportului alimentar. Pentru evaluarea populațională, se utilizează de obicei probe de urină spontane (spot), iar rezultatele sunt exprimate în micrograme de iod per litru de urină. Conform Organizației Mondiale a Sănătății, valorile mediane între 100 și 199 mcg/L indică un aport adecvat de iod pentru populația generală, între 150 și 249 mcg/L pentru femeile însărcinate și peste 100 mcg/L pentru femeile care alăptează. Pentru evaluarea individuală, mai precise sunt măsurătorile din urina colectată pe 24 de ore sau multiple probe spontane, din cauza variabilității diurne a excreției de iod. Limitările acestei metode includ faptul că reflectă doar aportul recent de iod și nu statusul tiroidian.

Interacțiuni ale iodului

Iodul interacționează cu diverse substanțe, inclusiv medicamente, componente alimentare și alți nutrienți, iar aceste interacțiuni pot influența semnificativ absorbția și metabolismul său în organism.

Interacțiuni cu medicamentele: Iodul poate interacționa cu numeroase medicamente, afectând fie eficacitatea acestora, fie metabolismul iodului în organism. Medicamentele antitiroidiene, precum metimazolul și propiltiouracilul, utilizate în tratamentul hipertiroidismului, acționează prin blocarea incorporării iodului în hormonii tiroidieni. Administrarea concomitentă de suplimente cu iod poate reduce eficacitatea acestor medicamente. Amiodarona, un antiaritmic, conține aproximativ 37% iod și poate cauza disfuncții tiroidiene prin eliberarea lentă a iodului în circulație. Litiul, utilizat în tulburările bipolare, inhibă eliberarea hormonilor tiroidieni și poate potența efectele unui aport excesiv de iod. Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei, precum enalaprilul și lisinoprilul, pot crește riscul de hiperkaliemie când sunt administrați împreună cu iodură de potasiu. Diureticele economisitoare de potasiu, precum spironolactona, prezintă un risc similar. Pacienții care utilizează aceste medicamente trebuie să consulte medicul înainte de a lua suplimente cu iod.

Interacțiuni cu goitrogenii din alimente: Goitrogenii sunt substanțe naturale prezente în anumite alimente care interferează cu utilizarea iodului de către glanda tiroidă, putând contribui la dezvoltarea gușii și hipotiroidismului, în special în contextul unui aport insuficient de iod. Legumele crucifere, precum varza, broccoli, conopida și varza de Bruxelles, conțin glucozinolați care se transformă în compuși goitrogeni în timpul digestiei. Soia și produsele derivate conțin izoflavone care pot inhiba enzima tiroperoxidaza, esențială pentru sinteza hormonilor tiroidieni. Alte alimente cu potențial goitrogen includ maniocul, batatul, meiul și arahidele. Efectul goitrogen al acestor alimente este de obicei semnificativ doar când sunt consumate crude, în cantități foarte mari și în contextul unui aport insuficient de iod. Gătirea reduce considerabil activitatea goitrogenă. Persoanele cu funcție tiroidiană normală și aport adecvat de iod pot consuma aceste alimente fără restricții, dar cele cu hipotiroidism sau deficiență de iod ar trebui să fie prudente.

Interacțiuni cu alți nutrienți: Iodul interacționează cu diverși nutrienți, iar aceste interacțiuni pot influența absorbția și metabolismul său. Seleniul este esențial pentru funcționarea normală a glandei tiroide, fiind un component al enzimelor care activează și dezactivează hormonii tiroidieni. Deficiența de seleniu poate exacerba efectele deficienței de iod și poate crește sensibilitatea la toxicitatea iodului. Fierul este necesar pentru sinteza peroxidazei tiroidiene, o enzimă implicată în producerea hormonilor tiroidieni. Deficiența de fier poate compromite capacitatea organismului de a utiliza eficient iodul disponibil. Zincul și vitamina A sunt, de asemenea, implicate în metabolismul tiroidian, iar deficiența acestor nutrienți poate afecta funcția tiroidei chiar și în prezența unui aport adecvat de iod. Calciul și magneziul, în doze mari, pot reduce absorbția iodului din tractul gastrointestinal. Aceste interacțiuni subliniază importanța unei alimentații echilibrate, care să asigure aportul adecvat nu doar de iod, ci și de alți nutrienți esențiali pentru funcția tiroidei.