Adenopatii mezenterice: cauze, simptome, tratament si prognostic

Cauzele principale includ infecțiile virale și bacteriene, dar pot exista și cazuri idiopatice. Diagnosticul diferențial cu apendicita este esențial, deoarece simptomele sunt adesea similare. Tratamentul este de obicei simptomatic, cu odihnă, hidratare și analgezice, majoritatea pacienților recuperându-se complet în decurs de două săptămâni fără complicații. Prevenția include măsuri de igienă adecvată și practici sigure de manipulare a alimentelor.

Înțelegerea adenopatiilor mezenterice

Adenopatiile mezenterice reprezintă o afecțiune inflamatorie a ganglionilor limfatici din regiunea mezenterică a abdomenului, fiind o cauză frecventă de durere abdominală la populația pediatrică și adolescenți.

Definiție și terminologie: Adenopatiile mezenterice se referă la inflamarea și mărirea ganglionilor limfatici localizați în mezenter, membrana care conectează intestinul subțire la peretele abdominal posterior. Termenul provine din combinația cuvintelor „mezenter” (structura anatomică afectată) și „adenopatie” (mărirea ganglionilor limfatici). Această afecțiune este caracterizată prin durere abdominală acută sau subacută, frecvent localizată în regiunea periombilicală sau în cadranul inferior drept al abdomenului, mimând adesea simptomatologia apendicitei acute.

Anatomia ganglionilor limfatici mezenterici: Ganglionii limfatici mezenterici fac parte din sistemul limfatic al organismului și sunt distribuiți de-a lungul mezenterului, având rolul de a filtra limfa provenită din intestinul subțire. Acești ganglioni sunt organizați în trei grupuri principale: ganglionii juxtaintestinali (situați lângă peretele intestinal), ganglionii intermediari (localizați în mezenter) și ganglionii centrali (situați la baza mezenterului). În condiții normale, ganglionii limfatici mezenterici au dimensiuni de aproximativ 4-5 mm, însă în cazul adenopatiilor mezenterice, aceștia pot atinge dimensiuni de peste 8-10 mm în diametru.

Prevalență și date demografice: Adenopatiile mezenterice reprezintă o cauză frecventă de durere abdominală la copii și adolescenți, fiind diagnosticate la aproximativ 20% dintre copiii care se prezintă cu durere abdominală acută în cadranul inferior drept. Incidența maximă se înregistrează la copiii cu vârste cuprinse între 5 și 15 ani, cu o ușoară predominanță la băieți. Această afecțiune este mult mai puțin frecventă la adulți, unde reprezintă mai puțin de 5% din cazurile de durere abdominală acută. Sezonalitatea poate juca un rol în incidența adenopatiilor mezenterice, cu vârfuri observate în timpul sezonului rece, corelate cu creșterea frecvenței infecțiilor respiratorii.

Denumiri alternative: Adenopatiile mezenterice sunt cunoscute și sub alte denumiri în literatura medicală, inclusiv limfadenită mezenterică, adenită mezenterică sau limfadenopatie mezenterică. Aceste terminologii sunt utilizate interschimbabil în practica clinică, toate referindu-se la aceeași entitate patologică. În anumite contexte regionale sau în literatura medicală mai veche, afecțiunea poate fi denumită și „pseudoapendicită limfatică” datorită similitudinii simptomatologiei cu cea a apendicitei acute.

Cauzele adenopatiilor mezenterice

Adenopatiile mezenterice apar ca răspuns la diverse procese inflamatorii și infecțioase care afectează sistemul limfatic abdominal, cu multiple etiologii posibile.

Infecții virale: Infecțiile virale reprezintă cea mai frecventă cauză a adenopatiilor mezenterice, fiind responsabile pentru aproximativ 70-80% din cazuri. Virusurile implicate includ adesea adenovirusurile, enterovirusurile, virusul Epstein-Barr și virusurile gripale. Aceste infecții determină o reacție imunitară care duce la hiperplazia ganglionilor limfatici mezenterici. Frecvent, adenopatiile mezenterice de cauză virală apar în contextul unei infecții respiratorii superioare recente sau al unei gastroenterite virale, pacienții prezentând simptome prodromale precum dureri în gât, febră sau simptome catarale cu 1-2 săptămâni înainte de debutul durerii abdominale.

Infecții bacteriene: Deși mai puțin frecvente decât cele virale, infecțiile bacteriene pot cauza adenopatii mezenterice în aproximativ 15-20% din cazuri. Principalii agenți patogeni implicați includ Yersinia enterocolitica, Yersinia pseudotuberculosis, Salmonella, Shigella și Campylobacter jejuni. Infecția cu Yersinia este deosebit de importantă, fiind asociată cu adenopatii mezenterice severe și persistente. Aceste bacterii pătrund în organism prin consumul de alimente sau apă contaminate, colonizează intestinul și invadează ganglionii limfatici mezenterici, provocând inflamație și mărire de volum.

Afecțiuni inflamatorii: Bolile inflamatorii intestinale precum boala Crohn și colita ulcerativă pot determina adenopatii mezenterice ca parte a procesului inflamator generalizat. Inflamația cronică a mucoasei intestinale duce la stimularea persistentă a sistemului limfatic local, rezultând în hiperplazia ganglionilor limfatici mezenterici. Alte afecțiuni inflamatorii sistemice precum lupusul eritematos sistemic sau vasculitele pot implica, de asemenea, ganglionii limfatici mezenterici, deși aceste cazuri sunt rare.

Cauze necunoscute: În aproximativ 10-15% din cazurile de adenopatii mezenterice, cauza exactă rămâne neidentificată chiar și după investigații amănunțite. Aceste cazuri sunt clasificate ca adenopatii mezenterice idiopatice sau primare. Se presupune că acestea ar putea fi cauzate de agenți infecțioși nedetectabili prin metodele diagnostice curente sau de reacții imunologice aberante la antigene necunoscute. Adenopatiile mezenterice idiopatice tind să aibă o evoluție autolimitată, cu rezoluție spontană în decurs de câteva săptămâni.

Cauze rare: În cazuri rare, adenopatiile mezenterice pot fi asociate cu afecțiuni maligne precum limfomul, leucemia sau metastazele ganglionare. Tuberculoza abdominală poate, de asemenea, să determine adenopatii mezenterice semnificative, în special în regiunile endemice. Alte cauze rare includ sarcoidoza, histiocitoza cu celule Langerhans și reacții medicamentoase. Aceste etiologii trebuie luate în considerare în special la pacienții cu adenopatii mezenterice persistente, progresive sau asociate cu simptome sistemice semnificative precum pierdere ponderală, transpirații nocturne sau fatigabilitate.

Simptomele adenopatiilor mezenterice

Adenopatiile mezenterice prezintă un tablou clinic variat, dominat de durerea abdominală, dar incluzând și alte manifestări sistemice și gastrointestinale.

Caracteristicile durerii abdominale: Durerea abdominală reprezintă simptomul cardinal al adenopatiilor mezenterice, prezentă la peste 95% dintre pacienți. Aceasta este de obicei localizată periombilical sau în fosa iliacă dreaptă, mimând adesea apendicita acută. Durerea are un caracter variabil, putând fi continuă sau intermitentă, cu intensitate ușoară până la severă. O caracteristică distinctivă este exacerbarea durerii la mișcare, tuse sau salt, datorită tracționării mezenterului inflamat. Spre deosebire de apendicită, durerea din adenopatiile mezenterice tinde să fie mai difuză și mai puțin localizată la palpare. Frecvent, pacienții descriu durerea ca fiind colicativă, cu episoade de intensificare urmate de perioade de ameliorare relativă.

Febra: Febra este prezentă la aproximativ 50-70% dintre pacienții cu adenopatii mezenterice, reflectând răspunsul inflamator sistemic. Temperatura este de obicei moderat crescută, între 38-39°C, rareori depășind 39,5°C. Febra tinde să aibă un caracter intermitent, cu fluctuații diurne și răspuns bun la medicația antipiretică. Persistența febrei înalte pentru mai mult de 3-4 zile sau apariția unor pusee febrile după o perioadă de afebrilitate poate sugera complicații sau o etiologie diferită. La copiii mici, febra poate fi asociată cu iritabilitate și letargie, în timp ce adolescenții pot prezenta frisoane și stare generală alterată.

Simptome gastrointestinale: Manifestările gastrointestinale sunt frecvente în adenopatiile mezenterice, completând tabloul clinic. Aproximativ 40-60% dintre pacienți prezintă greață, iar 30-50% dezvoltă vărsături, de obicei în număr redus și fără caracter bilios. Diareea apare la 20-30% din cazuri, cu scaune moi, în număr redus, rareori conținând sânge sau mucus. Constipația poate fi prezentă la unii pacienți, în special la cei cu durere abdominală intensă care limitează mobilitatea. Distensia abdominală și balonarea sunt raportate frecvent, contribuind la disconfortul general. Unii pacienți pot prezenta intoleranță alimentară temporară, cu exacerbarea simptomelor după mese.

Apetit redus: Scăderea apetitului este un simptom frecvent în adenopatiile mezenterice, prezent la 60-80% dintre pacienți. Anorexia poate precede cu câteva zile apariția durerii abdominale și poate persista pe toată durata bolii. Severitatea anorexiei variază de la o ușoară diminuare a apetitului până la refuzul alimentației. Această modificare comportamentală este atribuită atât procesului inflamator sistemic, cât și disconfortului abdominal asociat cu alimentația. La copiii mici, refuzul alimentației poate fi un semn precoce și important al bolii, chiar în absența altor simptome specifice. Recuperarea apetitului reprezintă adesea unul dintre primele semne ale ameliorării clinice.

Fatigabilitate și pierdere de energie: Starea de oboseală și astenia sunt frecvent raportate în adenopatiile mezenterice, afectând 50-70% dintre pacienți. Fatigabilitatea poate fi disproporționată față de severitatea celorlalte simptome și poate persista chiar și după rezoluția durerii abdominale. Aceste simptome sunt atribuite răspunsului inflamator sistemic și eliberării de citokine proinflamatorii. Copiii afectați prezintă adesea scăderea nivelului de activitate, somnolență excesivă și iritabilitate. Adolescenții pot raporta dificultăți de concentrare și performanțe școlare reduse temporar. Recuperarea energiei și revenirea la nivelul normal de activitate pot necesita 1-2 săptămâni după rezoluția celorlalte simptome.

Simptome respiratorii anterioare: Aproximativ 40-60% dintre pacienții cu adenopatii mezenterice prezintă în antecedentele recente (1-2 săptămâni) simptome de infecție respiratorie. Acestea includ dureri în gât, rinoree, congestie nazală, tuse și disconfort faringian. Prezența acestor simptome prodromale reprezintă un indiciu valoros pentru diagnosticul diferențial cu apendicita acută, care rareori este precedată de manifestări respiratorii. Infecția respiratorie inițială poate fi ușoară și autolimitată, pacientul sau familia neacordându-i importanță până la apariția simptomelor abdominale. Recunoașterea acestei secvențe temporale poate ghida diagnosticul și reduce necesitatea investigațiilor invazive.

Diagnosticul adenopatiilor mezenterice

Diagnosticul adenopatiilor mezenterice implică o abordare complexă, combinând evaluarea clinică cu investigații paraclinice pentru excluderea altor patologii abdominale acute.

Evaluarea clinică: Examinarea clinică reprezintă primul pas în diagnosticul adenopatiilor mezenterice. Anamneza detaliată trebuie să urmărească cronologia simptomelor, prezența infecțiilor recente și caracteristicile durerii abdominale. Examenul fizic evidențiază de obicei sensibilitate abdominală difuză, mai pronunțată în fosa iliacă dreaptă, dar fără semnele clasice ale apendicitei acute precum semnul Blumberg sau semnul Rovsing. Palparea abdomenului relevă durere mai puțin localizată comparativ cu apendicita, iar contractura musculară este de obicei absentă sau minimă. Temperatura poate fi ușor crescută, iar examinarea faringelui poate evidenția semne de inflamație reziduală. Evaluarea clinică trebuie completată cu examinarea sistemelor respirator, cardiovascular și limfatic pentru identificarea eventualelor manifestări sistemice asociate.

Diagnostic diferențial: Diagnosticul diferențial al adenopatiilor mezenterice include multiple afecțiuni care pot cauza durere abdominală acută, în special în cadranul inferior drept. Apendicita acută reprezintă principala entitate de diferențiat, datorită similitudinii simptomatologiei și potențialului său de evoluție severă. Alte condiții care trebuie luate în considerare includ invaginația intestinală (în special la copiii mici), diverticulita Meckel, boala inflamatorie intestinală, infecțiile tractului urinar, litiaza renală, torsiunea ovariană și sarcina ectopică la adolescentele active sexual. La adolescenți și adulți tineri, afecțiunile ginecologice precum boala inflamatorie pelvină, chistul ovarian rupt sau endometrioza trebuie, de asemenea, considerate. Diferențierea se bazează pe combinația dintre caracteristicile clinice, rezultatele investigațiilor de laborator și imagistice.

Teste sanguine și urinare: Analizele de laborator pot ajuta la orientarea diagnosticului și excluderea altor patologii. Hemoleucograma poate evidenția leucocitoză ușoară sau moderată (10.000-15.000/mm³) cu predominanța limfocitelor, spre deosebire de apendicită unde neutrofilia este caracteristică. Proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor sunt de obicei ușor crescute, reflectând procesul inflamator. Testele funcționale hepatice și renale sunt de obicei normale. Examenul de urină este important pentru excluderea infecțiilor urinare. La adolescentele active sexual, testul de sarcină este esențial pentru excluderea sarcinii ectopice. În cazurile cu suspiciune de infecție bacteriană specifică, hemoculturi sau coproculturi pot fi indicate pentru identificarea agentului patogen.

Studii imagistice: Investigațiile imagistice joacă un rol crucial în diagnosticul adenopatiilor mezenterice și în excluderea altor patologii abdominale. Ecografia abdominală reprezintă metoda de primă intenție, fiind neinvazivă, accesibilă și fără radiații ionizante. Criteriul ecografic de diagnostic este prezența a cel puțin trei ganglioni limfatici cu diametrul scurt de minimum 8 mm în fosa iliacă dreaptă, asociată cu un apendice normal. Tomografia computerizată abdominală oferă informații mai detaliate și este utilă în cazurile echivoce sau când se suspectează complicații. Rezonanța magnetică abdominală poate fi utilizată la pacienții tineri pentru a evita expunerea la radiații, deși disponibilitatea sa este mai limitată. Radiografia abdominală simplă are valoare limitată, fiind utilă doar pentru excluderea obstrucției sau perforației intestinale.

Excluderea apendicitei: Diferențierea adenopatiilor mezenterice de apendicita acută reprezintă o provocare diagnostică importantă, datorită suprapunerii simptomatologiei. Anamneza poate oferi indicii valoroase, precum prezența simptomelor respiratorii anterioare (sugestive pentru adenopatii mezenterice) sau migrarea durerii din regiunea periombilicală spre fosa iliacă dreaptă (caracteristică apendicitei). Examenul clinic evidențiază de obicei durere mai localizată și contractură musculară în apendicită, comparativ cu adenopatiile mezenterice. Investigațiile de laborator arată leucocitoză cu neutrofilie în apendicită, în timp ce în adenopatiile mezenterice formula leucocitară poate evidenția limfocitoză relativă. Ecografia abdominală este esențială, vizualizând direct apendicele și ganglionii mezenterici. Scorurile clinice precum scorul Alvarado sau scorul de apendicită pediatrică pot ajuta la stratificarea riscului. În cazurile echivoce, tomografia computerizată abdominală sau laparoscopia diagnostică pot fi necesare pentru stabilirea diagnosticului definitiv.

Abordări terapeutice

Tratamentul adenopatiilor mezenterice este predominant simptomatic, vizând ameliorarea disconfortului și susținerea organismului până la rezoluția spontană a afecțiunii.

Odihnă și hidratare: Repausul reprezintă un element esențial în managementul adenopatiilor mezenterice, permițând organismului să își direcționeze resursele energetice către combaterea procesului inflamator. Pacienții, în special copiii, trebuie încurajați să limiteze activitatea fizică intensă până la ameliorarea simptomelor. Hidratarea adecvată este crucială, mai ales în prezența febrei, vărsăturilor sau diareei, care pot duce la deshidratare. Se recomandă consumul regulat de lichide clare, preferabil soluții de rehidratare orală care conțin electroliți și glucoză în proporții adecvate. În cazurile severe cu deshidratare semnificativă sau intoleranță digestivă, poate fi necesară hidratarea intravenoasă sub supraveghere medicală. Pe măsură ce simptomele se ameliorează, activitatea fizică poate fi reluată gradual, în funcție de toleranța individuală.

Managementul durerii: Controlul durerii abdominale reprezintă o componentă importantă a tratamentului simptomatic. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene precum ibuprofenul sunt eficiente atât pentru efectul lor analgezic, cât și pentru reducerea inflamației ganglionilor limfatici. Paracetamolul reprezintă o alternativă adecvată, în special pentru pacienții cu contraindicații la antiinflamatoare nesteroidiene. Dozarea trebuie ajustată în funcție de vârstă și greutate, conform recomandărilor medicale. Aplicarea locală a căldurii (comprese calde, pernă termică) poate oferi ameliorare suplimentară prin relaxarea musculaturii abdominale și îmbunătățirea circulației locale. În cazurile severe, cu durere intensă care nu răspunde la măsurile convenționale, pot fi necesare analgezice mai potente, administrate sub strictă supraveghere medicală.

Antibiotice pentru cauze bacteriene: Antibioticoterapia nu este indicată de rutină în adenopatiile mezenterice, majoritatea cazurilor fiind de etiologie virală. Tratamentul antibiotic este rezervat situațiilor în care există dovezi clare ale unei infecții bacteriene, precum identificarea unui agent patogen specific în culturi sau prezența unor factori de risc pentru infecții bacteriene severe. În cazul suspiciunii de infecție cu Yersinia, pot fi administrate antibiotice precum fluorochinolonele sau trimetoprim-sulfametoxazolul. Pentru infecțiile cu Salmonella sau Campylobacter, macrolidele sau fluorochinolonele reprezintă opțiunile de primă linie. Durata tratamentului variază între 5 și 14 zile, în funcție de severitatea infecției și răspunsul clinic. Decizia de a iniția antibioticoterapia trebuie să țină cont de raportul beneficiu-risc, considerând potențialele efecte adverse și riscul de dezvoltare a rezistenței bacteriene.

Monitorizare și urmărire: Supravegherea evoluției clinice este esențială în managementul adenopatiilor mezenterice. În faza acută, pacienții trebuie evaluați periodic pentru a detecta precoce eventualele complicații sau modificări în tabloul clinic care ar sugera o altă patologie. Parametrii monitorizați includ intensitatea durerii, prezența febrei, toleranța digestivă și starea generală. După ameliorarea simptomelor acute, se recomandă o consultație de control pentru confirmarea rezoluției complete a afecțiunii. În cazurile cu evoluție atipică, persistența simptomelor peste 2-3 săptămâni sau recăderi frecvente, sunt indicate investigații suplimentare pentru excluderea unor patologii subiacente precum bolile inflamatorii intestinale sau afecțiunile maligne. Protocolul de urmărire trebuie individualizat în funcție de severitatea inițială a simptomelor, răspunsul la tratament și prezența factorilor de risc pentru complicații.

Cronologia recuperării preconizate: Evoluția adenopatiilor mezenterice este de obicei favorabilă, cu rezoluție spontană în majoritatea cazurilor. Simptomele acute precum durerea intensă și febra tind să se amelioreze în primele 2-4 zile de tratament simptomatic. Manifestările gastrointestinale precum greața, vărsăturile și diareea se remit de obicei în 3-5 zile. Recuperarea completă, inclusiv normalizarea apetitului și revenirea la nivelul obișnuit de energie, poate necesita 1-2 săptămâni. Ganglionii limfatici mezenterici pot rămâne măriți ecografic pentru perioade mai lungi (4-6 săptămâni), chiar după dispariția simptomelor clinice. Recăderile sunt rare, dar pot apărea în contextul unor infecții intercurente. Prognosticul pe termen lung este excelent, fără sechele sau complicații cronice în cazurile tipice de adenopatii mezenterice.

Strategii de prevenție

Prevenirea adenopatiilor mezenterice implică măsuri generale de igienă și practici alimentare sigure pentru reducerea riscului de infecții gastrointestinale.

Igiena mâinilor: Spălarea corectă și frecventă a mâinilor reprezintă una dintre cele mai eficiente metode de prevenire a transmiterii agenților patogeni care pot cauza adenopatii mezenterice. Mâinile trebuie spălate temeinic cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde, acordând atenție specială zonelor dintre degete, sub unghii și pe dosul mâinilor. Momentele esențiale pentru igiena mâinilor includ înainte de masă, după utilizarea toaletei, după contactul cu persoane bolnave, după manipularea alimentelor crude și după activități în spații publice. În absența apei și săpunului, dezinfectanții pe bază de alcool (cu concentrație de cel puțin 60%) reprezintă o alternativă eficientă. Educarea copiilor privind tehnicile corecte de spălare a mâinilor și importanța acestei practici este esențială pentru prevenirea infecțiilor.

Practici de siguranță alimentară: Manipularea și prepararea corectă a alimentelor sunt fundamentale pentru prevenirea infecțiilor gastrointestinale care pot duce la adenopatii mezenterice. Suprafețele de lucru, ustensilele și mâinile trebuie curățate riguros înainte și după manipularea alimentelor crude. Alimentele crude și cele gătite trebuie păstrate separat pentru a preveni contaminarea încrucișată. Refrigerarea promptă a alimentelor perisabile și respectarea termenelor de valabilitate sunt măsuri importante pentru limitarea proliferării bacteriene. Fructele și legumele trebuie spălate temeinic înainte de consum, chiar dacă urmează să fie decojite. Evitarea consumului de alimente în locații cu standarde de igienă îndoielnice reduce riscul de expunere la agenți patogeni precum Salmonella, Campylobacter sau Yersinia, frecvent implicați în etiologia adenopatiilor mezenterice.

Evitarea laptelui nepasteurizat: Consumul de lapte nepasteurizat și produse derivate din acesta reprezintă un factor de risc important pentru infecțiile bacteriene care pot cauza adenopatii mezenterice. Laptele nepasteurizat poate conține diverși agenți patogeni precum Salmonella, Campylobacter, Escherichia coli și Yersinia enterocolitica. Procesul de pasteurizare elimină eficient acești microorganismi, făcând produsele lactate sigure pentru consum. Se recomandă achiziționarea exclusivă a produselor lactate pasteurizate din surse autorizate și verificarea etichetelor pentru confirmarea pasteurizării. Educarea populației, în special în zonele rurale unde consumul de lapte nepasteurizat poate fi mai frecvent, este esențială pentru reducerea incidenței infecțiilor transmise prin aceste produse.

Prepararea corespunzătoare a cărnii: Gătirea adecvată a cărnii este crucială pentru eliminarea bacteriilor patogene care pot cauza adenopatii mezenterice. Carnea, în special cea de porc, poate conține Yersinia enterocolitica, un agent frecvent implicat în etiologia adenopatiilor mezenterice. Toate tipurile de carne trebuie gătite până ating temperaturi interne sigure: 71°C pentru carnea tocată, 74°C pentru carnea de porc și 74°C pentru carnea de pasăre. Utilizarea unui termometru alimentar este recomandată pentru verificarea precisă a temperaturii. Evitarea consumului de carne crudă sau insuficient gătită, inclusiv preparate precum tartarul sau carpaccio, reduce semnificativ riscul de infecții alimentare. Manipularea cărnii crude necesită precauții speciale, inclusiv curățarea riguroasă a suprafețelor și ustensilelor care au intrat în contact cu aceasta.

Prognostic și complicații

Adenopatiile mezenterice au în general un prognostic favorabil, cu rezoluție completă în majoritatea cazurilor și complicații rare.

Evoluția tipică a recuperării: Adenopatiile mezenterice reprezintă o afecțiune autolimitată cu prognostic excelent în majoritatea cazurilor. Evoluția tipică include o fază acută cu durere abdominală, febră și simptome gastrointestinale, care durează aproximativ 3-5 zile. Ameliorarea simptomelor începe de obicei după această perioadă, cu diminuarea progresivă a durerii și normalizarea temperaturii. Recuperarea completă, inclusiv revenirea apetitului și a nivelului de energie, se realizează în decurs de 1-2 săptămâni în majoritatea cazurilor. Modificările imagistice (ganglioni limfatici măriți) pot persista pentru perioade mai lungi (4-8 săptămâni) după rezoluția clinică, fără semnificație patologică. Recăderile sunt rare, dar pot apărea în contextul unor infecții intercurente. Prognosticul pe termen lung este excelent, fără sechele sau complicații cronice în formele tipice de adenopatii mezenterice.

Cazuri când să solicitați asistență medicală de urgență: Deși adenopatiile mezenterice au de obicei o evoluție benignă, anumite semne și simptome necesită evaluare medicală urgentă, indicând posibile complicații sau diagnostice alternative. Durerea abdominală intensă, persistentă sau în creștere, care nu răspunde la analgezice, impune consultație medicală imediată. Febra înaltă (peste 39,5°C), persistentă sau care reapare după o perioadă de afebrilitate reprezintă un semn de alarmă. Vărsăturile persistente, bilioase sau cu sânge, precum și diareea severă sau cu sânge necesită evaluare urgentă. Distensia abdominală progresivă, absența tranzitului intestinal pentru gaze sau materii fecale și semnele de deshidratare severă (uscăciunea mucoaselor, oligurie, letargie) sunt indicații pentru prezentarea imediată la serviciul de urgență. La adolescentele active sexual, durerea abdominală severă asociată cu sângerare vaginală anormală poate indica o sarcină ectopică, reprezentând o urgență medicală.

Complicații potențiale: Complicațiile adenopatiilor mezenterice sunt rare, afecțiunea având de obicei o evoluție autolimitată. În cazuri excepționale, pot apărea complicații precum abcesul mezenteric, rezultat din suprainfecția bacteriană a ganglionilor limfatici inflamați. Ocluzia intestinală este o complicație rară, cauzată de compresiunea extrinsecă exercitată de ganglionii limfatici masiv măriți asupra intestinului subțire sau de aderențe postinflamatorii. Peritonita, deși excepțional de rară, poate apărea în contextul perforării unui ganglion limfatic abcedat. Sindromul de malabsorbție temporară poate complica adenopatiile mezenterice severe, datorită disfuncției limfatice locale și alterării motilității intestinale. Complicațiile sistemice precum sindromul inflamator de răspuns sistemic sunt extrem de rare și apar de obicei în contextul unor infecții bacteriene severe necontrolate. Identificarea precoce a acestor complicații și intervenția terapeutică promptă sunt esențiale pentru prevenirea morbidității semnificative.