Cand se face endoscopia: tipuri, indicatii pentru procedura si riscuri

Endoscopia este recomandată în cazul unor simptome persistente precum dureri abdominale, dificultăți la înghițire, sângerări digestive sau modificări ale tranzitului intestinal. De asemenea, poate fi utilizată pentru depistarea precoce a cancerului colorectal sau pentru monitorizarea unor afecțiuni cronice precum boala de reflux gastroesofagian. În funcție de zona investigată, există mai multe tipuri de endoscopie, fiecare cu indicații specifice și oferind posibilitatea nu doar de diagnosticare, ci și de intervenție terapeutică în anumite cazuri.

Tipuri de endoscopie

Endoscopia digestivă superioară (Esofagogastroduodenoscopia sau EGD): Această procedură implică examinarea părții superioare a tractului digestiv, incluzând esofagul, stomacul și prima parte a intestinului subțire (duodenul). Endoscopul este introdus prin gură și ghidat cu atenție prin aceste structuri. Medicul poate observa astfel prezența unor leziuni, inflamații sau ulcerații la nivelul mucoasei, poate identifica surse de sângerare sau poate evalua severitatea refluxului gastroesofagian. În plus, această tehnică permite prelevarea de biopsii pentru analize suplimentare sau realizarea unor intervenții terapeutice minore, cum ar fi dilatarea unor zone înguste ale esofagului sau îndepărtarea unor corpi străini.

Endoscopia digestivă inferioară (Colonoscopia și Sigmoidoscopia): Aceste tipuri de endoscopie sunt utilizate pentru examinarea părții inferioare a tractului digestiv. Colonoscopia permite vizualizarea întregului colon și a ultimei porțiuni a intestinului subțire, în timp ce sigmoidoscopia se concentrează pe examinarea rectului și a porțiunii inferioare a colonului (sigmoid). Endoscopul este introdus prin anus și avansat cu grijă pentru a examina mucoasa intestinală. Aceste proceduri sunt esențiale în depistarea precoce a cancerului colorectal, fiind utilizate atât pentru screening, cât și pentru diagnosticarea și tratarea diverselor afecțiuni ale colonului, precum polipi, diverticuloză sau boli inflamatorii intestinale. În timpul acestor proceduri, medicii pot preleva biopsii, îndepărta polipi sau realiza alte intervenții terapeutice minim invazive.

Cum funcționează endoscopia

Utilizarea endoscopului: Endoscopul este un instrument medical esențial în realizarea procedurilor endoscopice. Acesta constă într-un tub flexibil, lung și subțire, echipat cu o cameră video miniaturală și o sursă de lumină la capăt. Endoscopul este introdus în organism prin orificii naturale sau incizii mici, permițând medicului să vizualizeze în timp real structurile interne ale tractului digestiv. Dispozitivul este controlat cu precizie de către medic, care poate ajusta poziția și unghiul de vizualizare pentru a obține imagini clare și detaliate ale țesuturilor examinate. Endoscopul modern este dotat și cu canale de lucru prin care pot fi introduse diverse instrumente pentru prelevarea de biopsii sau efectuarea de intervenții terapeutice minore.

Examinarea tractului digestiv: Procedura de examinare a tractului digestiv prin endoscopie implică o serie de etape atent planificate. Inițial, pacientul este pregătit pentru procedură, adesea prin administrarea unui sedativ ușor pentru a reduce disconfortul. Medicul introduce apoi endoscopul cu grijă prin gură sau anus, în funcție de zona care urmează să fie examinată. Pe măsură ce endoscopul avansează, camera transmite imagini în timp real către un monitor, permițând medicului să observe în detaliu mucoasa tractului digestiv. Acesta analizează cu atenție culoarea, textura și aspectul țesuturilor, căutând orice anomalii sau leziuni. În timpul examinării, medicul poate insufla aer pentru a dilata pereții tractului digestiv, îmbunătățind vizibilitatea. Dacă este necesar, se pot preleva biopsii sau efectua intervenții terapeutice minore.

Când trebuie luată în considerare o endoscopie

Endoscopia este recomandată în situații specifice care sugerează prezența unor afecțiuni gastrointestinale semnificative. Această procedură devine necesară atunci când simptomele persistă în ciuda tratamentului, când apar semne de alarmă sau când există suspiciuni de boli grave care necesită investigații amănunțite.

Simptome persistente în ciuda tratamentului

Atunci când simptomele gastrointestinale persistă în pofida tratamentului inițial, endoscopia devine o opțiune importantă de diagnostic. Aceasta poate include situații în care pacientul continuă să experimenteze arsuri la stomac, dureri abdominale, dificultăți la înghițire sau modificări ale tranzitului intestinal, în ciuda administrării medicamentelor prescrise sau a modificărilor dietetice recomandate. Endoscopia oferă în aceste cazuri o evaluare directă a tractului digestiv, permițând medicilor să identifice cauze subtile sau ascunse ale simptomelor persistente, cum ar fi leziuni inflamatorii, ulcerații sau chiar formațiuni tumorale incipiente care nu au răspuns la tratamentul convențional.

Simptome severe sau în agravare

Apariția sau agravarea rapidă a simptomelor gastrointestinale reprezintă un motiv important pentru efectuarea unei endoscopii. Aceasta include situații precum dureri abdominale intense și necontrolate, sângerări gastrointestinale acute sau cronice, pierdere semnificativă și rapidă în greutate, sau dificultăți severe la înghițire. În aceste cazuri, endoscopia nu doar că oferă un diagnostic precis, dar permite și intervenții terapeutice imediate dacă este necesar. Procedura poate identifica și evalua severitatea unor condiții precum ulcere sângerânde, tumori obstructive sau inflamații severe ale mucoasei digestive, ghidând astfel deciziile terapeutice urgente și potențial salvatoare de viață.

Prezența semnelor de alarmă

Pierdere în greutate neintenționată: Scăderea în greutate fără o cauză aparentă, în special atunci când este rapidă și semnificativă, reprezintă un semn de alarmă care necesită investigare prin endoscopie. Această pierdere ponderală poate fi un indicator al unor afecțiuni gastrointestinale grave, cum ar fi cancerul digestiv, bolile inflamatorii intestinale severe sau sindroamele de malabsorbție. Endoscopia permite examinarea detaliată a tractului digestiv, putând identifica leziuni tumorale, zone de inflamație cronică sau modificări structurale care interferează cu absorbția nutrienților. Procedura oferă, de asemenea, posibilitatea de a preleva biopsii din zonele suspecte, esențiale pentru stabilirea unui diagnostic precis. În cazul identificării unor cauze tratabile, cum ar fi boala celiacă sau infecțiile parazitare, endoscopia poate ghida terapia adecvată, contribuind la recuperarea ponderală și îmbunătățirea stării generale de sănătate a pacientului.

Vărsături persistente: Vărsăturile care persistă sau se agravează în timp reprezintă un motiv important pentru efectuarea unei endoscopii. Această manifestare poate indica prezența unor obstrucții la nivelul tractului digestiv superior, ulcere severe, tumori sau tulburări de motilitate gastrică. Endoscopia digestivă superioară permite vizualizarea directă a esofagului, stomacului și duodenului, oferind informații cruciale despre cauza vărsăturilor. Medicii pot identifica leziuni inflamatorii, stenoze sau mase tumorale care pot provoca această simptomatologie. În plus, procedura poate evidenția prezența refluxului biliar sau a stazei gastrice, condiții care pot contribui la vărsături cronice. În cazul obstrucțiilor, endoscopia nu doar că oferă un diagnostic, dar poate permite și intervenții terapeutice imediate, cum ar fi dilatarea zonelor stenozate sau plasarea de stenturi pentru a ameliora simptomele și a evita complicațiile severe.

Sânge în scaun sau vărsături: Prezența sângelui în scaun sau vărsături este un semn de alarmă care necesită investigare imediată prin endoscopie. Sângele în scaun poate varia de la sânge roșu vizibil până la scaune de culoare neagră (melenă), indicând sângerări în diferite porțiuni ale tractului digestiv. Endoscopia digestivă superioară sau inferioară, în funcție de simptome, permite localizarea precisă a sursei sângerării. Aceasta poate identifica ulcere sângerânde, varice esofagiene sau gastrice, tumori, polipi sau leziuni inflamatorii. În cazul vărsăturilor cu sânge, endoscopia superioară este esențială pentru diagnosticarea rapidă a cauzelor, cum ar fi sindromul Mallory-Weiss sau ulcerele gastroduodenale. Procedura nu doar că oferă un diagnostic, dar permite și intervenții terapeutice imediate pentru oprirea sângerării, reducând astfel riscul de complicații severe și necesitatea transfuziilor sanguine.

Vârsta și factorii de risc

Vârsta de peste 50 de ani și necesitatea screening-ului pentru cancerul de colon: Endoscopia, în special colonoscopia, devine crucială pentru persoanele cu vârst de peste 50 de ani ca parte a programului de screening pentru cancerul colorectal. Această recomandare se bazează pe faptul că riscul de dezvoltare a cancerului de colon crește semnificativ odată cu înaintarea în vârstă. Colonoscopia permite examinarea completă a colonului și rectului, oferind posibilitatea de a detecta și îndepărta polipi precanceroși înainte ca aceștia să evolueze spre cancer. Procedura este considerată metoda de screening cea mai eficientă, capabilă să prevină cancerul colorectal prin îndepărtarea leziunilor precursoare. Pentru persoanele cu risc mediu, fără antecedente familiale sau personale de cancer colorectal, se recomandă efectuarea unei colonoscopii la fiecare 10 ani, începând cu vârsta de 50 de ani. Această strategie de screening a demonstrat o reducere semnificativă a incidenței și mortalității asociate cancerului colorectal.

Istoric familial de boli gastrointestinale: Prezența unui istoric familial de boli gastrointestinale reprezintă un factor important în decizia de a efectua o endoscopie. Persoanele cu rude de gradul întâi (părinți, frați, copii) care au fost diagnosticate cu cancer colorectal, polipi adenomatoși sau boli inflamatorii intestinale au un risc crescut de a dezvolta aceste afecțiuni. În aceste cazuri, endoscopia, în special colonoscopia, este recomandată mai devreme și mai frecvent decât în populația generală. De exemplu, pentru persoanele cu antecedente familiale de cancer colorectal, screening-ul prin colonoscopie poate începe la vârsta de 40 de ani sau cu 10 ani mai devreme decât vârsta la care a fost diagnosticat cel mai tânăr membru afectat al familiei. Endoscopia în aceste situații nu doar că permite detectarea precoce a leziunilor, dar oferă și oportunitatea de a implementa strategii de prevenție și supraveghere personalizate.

Antecedente personale de afecțiuni gastrointestinale: Persoanele cu antecedente personale de afecțiuni gastrointestinale necesită adesea endoscopii de urmărire regulate. Acest lucru se aplică în special pacienților cu istoric de polipi colonici, care au un risc crescut de a dezvolta noi polipi sau cancer colorectal. De asemenea, pacienții cu boli inflamatorii intestinale, cum ar fi boala Crohn sau colita ulcerativă, necesită monitorizare endoscopică periodică pentru a evalua activitatea bolii, răspunsul la tratament și pentru a detecta precoce eventualele complicații sau transformări maligne. În cazul pacienților cu esofag Barrett, o condiție precanceroasă asociată cu refluxul gastroesofagian cronic, endoscopia regulată este esențială pentru supravegherea progresiei spre displazie sau adenocarcinom. Frecvența și tipul endoscopiilor de urmărire sunt personalizate în funcție de afecțiunea specifică, severitatea acesteia și factorii de risc individuali ai pacientului.

Riscuri și complicații ale endoscopiei

Endoscopia, deși în general sigură, poate prezenta anumite riscuri și complicații. Majoritatea pacienților experimentează efecte secundare minore și temporare, dar în cazuri rare pot apărea complicații mai serioase. Cunoașterea acestor riscuri permite o pregătire adecvată și o gestionare promptă a eventualelor probleme.

Efecte secundare comune

Balonare și gaze: Acestea sunt efecte secundare frecvente după o endoscopie, în special după o colonoscopie. Aceste simptome apar ca urmare a introducerii de aer sau dioxid de carbon în tractul digestiv în timpul procedurii, necesară pentru a dilata intestinul și a îmbunătăți vizibilitatea. Pacienții pot simți o senzație de plenitudine abdominală, disconfort și nevoia de a elimina gaze. Deși neplăcute, aceste simptome sunt de obicei temporare și se ameliorează în câteva ore după procedură. Pentru a reduce disconfortul, pacienții sunt încurajați să se miște și să meargă după ce efectele sedării s-au disipat, ceea ce ajută la eliminarea gazelor acumulate. În cazuri rare, balonarea severă sau persistentă poate indica o complicație mai serioasă și trebuie raportată medicului.

Durere în gât: Aceasta este un efect secundar comun după o endoscopie digestivă superioară. Aceasta apare ca urmare a introducerii endoscopului prin gură și esofag, ceea ce poate cauza o iritație temporară a mucoasei. Pacienții pot experimenta o senzație de disconfort sau usturime la înghițire, care durează de obicei câteva ore până la o zi după procedură. Severitatea simptomelor variază de la persoană la persoană și poate fi influențată de durata procedurii sau de sensibilitatea individuală. Pentru a ameliora disconfortul, se recomandă consumul de lichide reci și utilizarea de spray-uri sau pastile pentru gât. Gargarele cu apă sărată caldă pot, de asemenea, să ofere o ușurare temporară. Dacă durerea în gât persistă mai mult de câteva zile sau este însoțită de febră, este necesară consultarea medicului.

Crampe abdominale: Acestea reprezintă un efect secundar frecvent întâlnit după endoscopie, în special după colonoscopie. Ele sunt cauzate de distensia intestinală provocată de insuflarea de aer sau dioxid de carbon în timpul procedurii, precum și de manipularea instrumentelor endoscopice. Crampele sunt de obicei ușoare până la moderate ca intensitate și tind să se amelioreze în câteva ore după procedură. Pentru a reduce disconfortul, pacienții sunt sfătuiți să se miște ușor și să încerce să elimine gazele acumulate. Aplicarea unei comprese calde pe abdomen poate oferi, de asemenea, o ușurare. În cazul în care crampele sunt severe, persistă mai mult de 24 de ore sau sunt însoțite de febră sau sângerări, este important ca pacientul să contacteze imediat medicul, deoarece acestea pot fi semne ale unor complicații mai serioase.

Complicații rare

Sângerare: Aceasta reprezintă o complicație rară, dar potențial serioasă a endoscopiei, în special atunci când procedura implică biopsii sau îndepărtarea de polipi. Riscul de sângerare este mai mare în cazul pacienților care iau medicamente anticoagulante sau au tulburări de coagulare. Sângerarea poate apărea imediat după procedură sau la câteva zile după aceasta. Simptomele pot include prezența de sânge în scaun, scaune negre și tari (melenă), slăbiciune sau amețeli. În majoritatea cazurilor, sângerarea este minoră și se oprește de la sine, dar în situații rare poate necesita transfuzii de sânge sau intervenții endoscopice suplimentare pentru a fi controlată. Este crucial ca pacienții să fie informați despre acest risc și să raporteze imediat orice semn de sângerare excesivă medicului lor. Monitorizarea atentă și intervenția promptă sunt esențiale pentru gestionarea acestei complicații.

Infecție: Aceasta este o complicație rară, dar potențial gravă a endoscopiei. Riscul de infecție crește în cazul procedurilor terapeutice, cum ar fi îndepărtarea polipilor sau dilatarea stricturilor. Simptomele unei infecții pot include febră, frisoane, dureri abdominale severe sau secreții purulente. Infecțiile pot fi localizate la nivelul tractului gastrointestinal sau pot deveni sistemice, ducând la septicemie în cazuri extreme. Factorii de risc includ un sistem imunitar compromis, diabetul zaharat sau utilizarea recentă de antibiotice. Pentru a preveni infecțiile, se utilizează instrumente endoscopice sterilizate și se administrează profilaxie antibiotică în cazuri selectate. Dacă se suspectează o infecție, este esențială intervenția medicală promptă, care poate include administrarea de antibiotice și, în cazuri severe, spitalizare pentru tratament intensiv.

Perforarea tractului gastrointestinal: Aceasta este o complicație rară, dar potențial gravă a endoscopiei. Ea implică crearea unei găuri în peretele esofagului, stomacului sau intestinului. Riscul de perforare crește în cazul procedurilor terapeutice, cum ar fi dilatarea stricturilor sau rezecția polipilor mari. Simptomele pot include durere abdominală severă, febră, greață și rigiditate abdominală. În cazuri severe, poate duce la peritonită, o inflamație potențial letală a cavității abdominale. Diagnosticul prompt este crucial și poate necesita investigații imagistice suplimentare. Tratamentul depinde de severitatea și localizarea perforației, variind de la management conservator cu antibiotice și repaus alimentar, până la intervenție chirurgicală de urgență. Pacienții trebuie informați despre această complicație rară și instruiți să raporteze imediat orice simptom sugestiv după procedură.

Reacție adversă la sedare sau anestezie: Reacțiile adverse la sedare sau anestezie reprezintă o complicație rară, dar potențial serioasă a endoscopiei. Acestea pot varia de la reacții ușoare, cum ar fi greața sau amețeala, până la complicații severe precum insuficiență respiratorie, hipotensiune arterială sau reacții alergice. Pacienții cu afecțiuni cardiace, pulmonare sau hepatice preexistente prezintă un risc mai mare. Simptomele pot include dificultăți de respirație, palpitații, erupții cutanate sau, în cazuri extreme, șoc anafilactic. Pentru a minimiza riscurile, se efectuează o evaluare preprocedurală atentă și se monitorizează constant semnele vitale în timpul și după procedură. În cazul apariției unei reacții adverse, personalul medical este pregătit să intervină prompt cu medicație de urgență și suport vital, dacă este necesar. Este esențial ca pacienții să informeze medicul despre orice alergii cunoscute sau reacții anterioare la anestezice.