Dizenterie: tipuri, simptome comune si tratament eficient

Simptomele includ crampe abdominale, febră, greață și deshidratare. Deși în majoritatea cazurilor dizenteria se ameliorează în câteva zile, poate deveni periculoasă, mai ales pentru copii și vârstnici. Tratamentul se concentrează pe rehidratare și, în cazuri severe, poate include antibiotice. Prevenirea se bazează pe igiena riguroasă și consumul de apă și alimente sigure, în special în zonele cu risc crescut. Diagnosticul prompt și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a evita complicațiile și pentru a limita răspândirea infecției.

Tipuri de dizenterie

Dizenteria se manifestă în două forme principale: bacilară și amibiană. Aceste tipuri diferă prin agentul patogen care le cauzează, simptomatologie și prevalență geografică. Înțelegerea diferențelor dintre ele este crucială pentru diagnosticul corect și tratamentul adecvat.

Dizenteria bacilară (Shigelloza)

Cauzată de bacteria Shigella: Dizenteria bacilară este provocată de bacterii din genul Shigella, care includ patru specii principale: S. dysenteriae, S. flexneri, S. boydii și S. sonnei. Aceste bacterii invadează și se multiplică în celulele epiteliale ale colonului, provocând inflamație și distrugerea țesutului. Shigella produce o toxină care contribuie la severitatea simptomelor, în special în cazul infecției cu S. dysenteriae. Bacteria se transmite prin calea fecal-orală, fie direct de la persoană la persoană, fie indirect prin alimente sau apă contaminate. Perioada de incubație variază de la 1 la 7 zile, iar persoanele infectate pot răspândi bacteria chiar și după ce simptomele au dispărut.

Cel mai frecvent tip în țările dezvoltate: Dizenteria bacilară reprezintă forma predominantă de dizenterie în țările dezvoltate, datorită condițiilor de igienă și sanitație îmbunătățite care reduc riscul de infecție cu paraziți. În aceste regiuni, Shigella sonnei este specia cel mai frecvent întâlnită, fiind responsabilă pentru majoritatea cazurilor. Această prevalență se datorează capacității sale de a supraviețui în medii cu igienă relativ bună și transmiterii sale ușoare în comunități. Cazurile apar adesea în focare în instituții precum școli, centre de îngrijire și facilități de recreere acvatică. Călătoriile internaționale contribuie, de asemenea, la răspândirea infecției, cu mulți călători contractând boala în țări cu risc ridicat și introducând-o în țările lor de origine.

Dizenteria amibiană (Amibiaza)

Cauzată de parazitul Entamoeba histolytica: Dizenteria amibiană este provocată de protozorul Entamoeba histolytica, un parazit unicelular care infectează colonul uman. Acest microorganism există în două forme: trofozoiți (forma activă, invazivă) și chisturi (forma dormantă, infecțioasă). Infecția începe atunci când o persoană ingerează chisturi prin apă sau alimente contaminate. În intestin, chisturile eliberează trofozoiți care invadează mucoasa colonului, provocând ulcerații și formând abcese. Parazitul poate, de asemenea, să se răspândească în alte organe, în special ficat, plămâni și creier, ducând la complicații severe. Perioada de incubație pentru amibiază poate varia de la câteva zile la câteva luni, făcând diagnosticul și urmărirea sursei infecției dificile.

Mai prevalentă în zonele tropicale cu sanitație precară: Dizenteria amibiană este endemică în multe regiuni tropicale și subtropicale, în special în zonele cu acces limitat la apă potabilă sigură și facilități sanitare adecvate. Prevalența ridicată în aceste zone se datorează condițiilor care favorizează transmiterea parazitului, cum ar fi supraaglomerarea, lipsa sistemelor de canalizare și tratarea inadecvată a apei. Clima caldă și umedă contribuie, de asemenea, la supraviețuirea chisturilor în mediul înconjurător. În aceste regiuni, amibiaza poate afecta până la 50% din populație, deși multe cazuri rămân asimptomatice. Călătorii în zonele endemice, precum și imigranții din aceste regiuni, reprezintă principalele surse de cazuri în țările dezvoltate, unde boala este mai puțin frecventă.

Simptomele dizenteriei

Dizenteria se manifestă prin simptome caracteristice care variază în funcție de tipul de infecție. Principalele semne includ diaree severă, adesea cu sânge sau mucus, dureri abdominale intense, febră și greață. Severitatea și durata simptomelor pot diferi între dizenteria bacilară și cea amibiană.

Dizenteria bacilară (Shigelloza)

Diaree cu sânge sau mucus: Acest simptom este caracteristic dizenteriei bacilare și se manifestă prin scaune frecvente și lichide care conțin sânge vizibil și/sau mucus. Sângele apare ca urmare a inflamației și ulcerațiilor la nivelul mucoasei intestinale cauzate de bacteria Shigella. Consistența scaunului poate varia de la apoasă la semilichidă, iar frecvența poate ajunge până la 20 de evacuări pe zi în cazurile severe. Prezența mucusului, care apare ca o substanță gelatinoasă albicioasă sau transparentă, este un indicator al răspunsului inflamator al organismului la infecție. Severitatea și durata diareei pot varia, dar de obicei persistă între 5 și 7 zile în absența tratamentului. Este important de menționat că diareea severă poate duce rapid la deshidratare, în special la copii și vârstnici.

Dureri abdominale și crampe: Aceste simptome sunt cauzate de inflamația și iritația severă a mucoasei intestinale provocate de bacteria Shigella. Durerea este adesea descrisă ca fiind intensă și colicativă, localizată predominant în zona inferioară a abdomenului. Crampele pot varia în intensitate, de la disconfort ușor la durere severă care interferează cu activitățile zilnice. Aceste simptome sunt exacerbate de mișcările intestinale și pot fi însoțite de o senzație urgentă de a defeca, chiar și atunci când intestinele sunt goale (tenesme). Durerea și crampele pot persista chiar și între episoadele de diaree, reflectând inflamația continuă a tractului intestinal. În cazuri severe, durerea poate fi atât de intensă încât pacientul poate evita să mănânce sau să bea, agravând riscul de deshidratare.

Febră și greață: Febra în dizenteria bacilară este un răspuns al sistemului imunitar la infecția cu Shigella și poate varia de la ușoară (37.5-38°C) la severă (peste 39°C). Debutul febrei este adesea brusc și poate fi însoțit de frisoane. Greața, frecvent asociată cu febra, poate fi intensă și poate duce la vărsături, complicând și mai mult starea de deshidratare a pacientului. Aceste simptome sunt cauzate de eliberarea de citokine proinflamatorii ca răspuns la invazia bacteriană și pot persista câteva zile. În unele cazuri, febra poate alterna cu perioade de normalitate termică. Prezența febrei ridicate și persistente poate indica o infecție mai severă sau posibile complicații și necesită atenție medicală promptă.

Dizenteria amibiană (Amibiaza)

Diaree apoasă cu sânge sau mucus: În cazul dizenteriei amibiene, diareea tinde să se dezvolte mai gradual comparativ cu forma bacilară. Inițial, scaunele pot fi apoase și frecvente, fără sânge vizibil. Pe măsură ce infecția progresează, apar sânge și mucus în scaun, dar de obicei în cantități mai mici decât în dizenteria bacilară. Consistența scaunului este adesea descrisă ca fiind asemănătoare „gemului de zmeură” datorită amestecului de sânge și mucus. Diareea în amibiază poate alterna cu perioade de constipație, reflectând natura cronică a infecției. În cazurile severe, pacienții pot experimenta până la 10-20 de scaune pe zi. Este important de menționat că, în unele cazuri, infecția cu Entamoeba histolytica poate rămâne asimptomatică pentru perioade lungi, făcând diagnosticul și controlul răspândirii bolii mai dificile.

Dureri abdominale și crampe: În cazul dizenteriei amibiene, durerea abdominală și crampele pot fi mai puțin intense decât în forma bacilară, dar tind să persiste pentru o perioadă mai lungă. Durerea este adesea localizată în partea dreaptă inferioară a abdomenului, reflectând predilecția parazitului Entamoeba histolytica pentru colonul ascendent și cecum. Crampele pot varia în intensitate, de la un disconfort ușor la dureri acute, și sunt exacerbate de mișcările intestinale. Un aspect caracteristic al amibiazei este alternanța între perioade de durere intensă și perioade de remisie relativă, corespunzând ciclurilor de activitate ale parazitului. În cazurile cronice, pacienții pot experimenta o sensibilitate abdominală persistentă și o senzație de disconfort chiar și în absența diareei active.

Febră și frisoane: În dizenteria amibiană, febra tinde să fie mai puțin pronunțată decât în forma bacilară și se instalează de obicei gradual. Temperatura corporală poate fluctua, cu episoade de febră ușoară spre moderată (37.5-38.5°C) alternând cu perioade de normalitate termică. Frisoanele, deși prezente, sunt de obicei mai puțin severe decât în shigelloză. Un aspect caracteristic al amibiazei este apariția episoadelor de febră și frisoane în valuri, corespunzând ciclurilor de multiplicare și invazie tisulară ale parazitului. În cazurile cronice sau cu complicații extraintestinale (cum ar fi abcesul hepatic amibian), febra poate deveni mai persistentă și mai ridicată. Prezența febrei ondulante și a frisoanelor intermitente poate fi un indicator important pentru diagnosticul diferențial între dizenteria amibiană și alte forme de infecții intestinale.

Oboseală: Aceasta în dizenteria amibiană este un simptom frecvent și poate fi deosebit de pronunțată, persistând adesea chiar și după ameliorarea altor simptome. Această stare de epuizare este rezultatul combinat al mai multor factori: deshidratarea cauzată de diaree, malabsorbția nutrienților datorită inflamației intestinale, și răspunsul imunitar prelungit al organismului la infecția parazitară. Pacienții pot experimenta o lipsă severă de energie, dificultăți de concentrare și o scădere generală a capacității de a efectua activități zilnice. În cazurile cronice, oboseala poate duce la scăderea productivității și afectarea calității vieții. Este important de menționat că persistența oboselii chiar și după tratamentul aparent reușit poate indica o infecție reziduală sau complicații nedetectate, necesitând o evaluare medicală suplimentară.

Opțiuni de tratament

Tratamentul dizenteriei variază în funcție de severitatea bolii și de agentul patogen implicat. Abordarea terapeutică include măsuri de suport, rehidratare și, în cazurile severe, antibiotice sau antiparazitare. Scopul principal este de a preveni deshidratarea, de a ameliora simptomele și de a eradica infecția.

Cazuri ușoare

Odihnă și hidratare: Odihna este esențială în recuperarea după dizenterie, permițând organismului să-și concentreze resursele asupra combaterii infecției. Pacienții trebuie să evite activitățile fizice intense și să se odihnească suficient. Hidratarea adecvată este crucială pentru a compensa pierderile de lichide cauzate de diaree. Se recomandă consumul frecvent de lichide clare, cum ar fi apa, supele clare și ceaiurile neîndulcite. Evitarea băuturilor care conțin cafeină sau alcool este importantă, deoarece acestea pot agrava deshidratarea. În cazul copiilor și al vârstnicilor, monitorizarea atentă a aportului de lichide este esențială. Pacienții trebuie să fie atenți la semnele de deshidratare, cum ar fi urina închisă la culoare sau reducerea cantității de urină, și să crească aportul de lichide în consecință.

Soluții de rehidratare orală: Aceste soluții sunt vitale în tratamentul dizenteriei, fiind concepute special pentru a înlocui electroliții și lichidele pierdute prin diaree. Ele conțin o combinație echilibrată de sare, zahăr și alte minerale esențiale. Soluțiile de rehidratare orală ajută la prevenirea deshidratării și la menținerea echilibrului electrolitic. Ele pot fi preparate acasă folosind rețete standard sau pot fi achiziționate gata preparate din farmacii. Este important ca pacienții să urmeze instrucțiunile de preparare și administrare cu strictețe pentru a se asigura eficacitatea maximă. În cazul copiilor, aceste soluții sunt deosebit de importante și trebuie administrate în cantități mici, dar frecvente, pentru a preveni vărsăturile. Pentru adulți, consumul de soluții de rehidratare orală trebuie alternat cu apa simplă pentru a optimiza rehidratarea.

Cazuri severe

Antibiotice pentru dizenteria bacilară: În cazurile severe de dizenterie bacilară, tratamentul cu antibiotice este esențial pentru a eradica infecția și a preveni complicațiile. Alegerea antibioticului depinde de sensibilitatea locală a tulpinilor de Shigella și de severitatea bolii. Ciprofloxacina este adesea prima opțiune pentru adulți, fiind eficientă împotriva majorității tulpinilor. Pentru copii și femei însărcinate, se preferă azitromicina sau ceftriaxona. Durata tratamentului variază de obicei între 3 și 5 zile. Este crucial ca pacienții să finalizeze întregul curs de antibiotice prescris, chiar dacă simptomele se ameliorează rapid, pentru a preveni dezvoltarea rezistenței bacteriene. Medicii monitorizează atent răspunsul la tratament și pot ajusta antibioticele în funcție de rezultatele culturilor și antibiogramei.

Medicamente antiparazitare pentru dizenteria amibiană: Tratamentul dizenteriei amibiene severe necesită o abordare în două etape. Prima etapă implică utilizarea de medicamente care acționează direct în lumenul intestinal pentru a elimina parazitul. Metronidazolul este alegerea principală, fiind eficient împotriva formelor active ale parazitului Entamoeba histolytica. Tratamentul durează de obicei 7-10 zile. În a doua etapă, se administrează un medicament care acționează în lumenul intestinal pentru a elimina chisturile reziduale și a preveni recidivele. Paromomicina sau furoatul de diloxanidă sunt opțiunile obișnuite pentru această fază. În cazurile cu complicații extraintestinale, cum ar fi abcesul hepatic amibian, pot fi necesare doze mai mari sau tratamente prelungite. Monitorizarea atentă a efectelor secundare și a răspunsului la tratament este esențială.

Înlocuirea fluidelor pe cale intravenoasă: În cazurile severe de dizenterie, când deshidratarea este pronunțată sau pacientul nu poate tolera lichidele pe cale orală, înlocuirea fluidelor pe cale intravenoasă devine crucială. Această metodă permite o rehidratare rapidă și eficientă, restabilind echilibrul electrolitic. Soluțiile utilizate sunt de obicei izotonice, cum ar fi soluția Ringer lactat sau soluția salină normală, adaptate nevoilor individuale ale pacientului. Volumul și rata de administrare sunt calculate în funcție de gradul de deshidratare, greutatea corporală și pierderile continue. Monitorizarea atentă a semnelor vitale, a diurezei și a electroliților serici este esențială pentru ajustarea terapiei. În cazuri complicate, pot fi necesare suplimentări cu potasiu sau bicarbonat. Terapia intravenoasă continuă până când pacientul poate tolera lichide pe cale orală și deshidratarea este corectată.