Ileita terminala: simptome, cauze, tratament si prognostic

Diagnosticul corect este esențial pentru stabilirea tratamentului adecvat, deoarece ileita terminală poate fi confundată cu alte afecțiuni intestinale. Deși în unele cazuri evoluția poate fi autolimitată, alteori poate necesita tratament specific și monitorizare pe termen lung pentru prevenirea complicațiilor.

Simptome și manifestări clinice

Manifestările clinice ale ileitei terminale variază în funcție de cauza subiacentă și de severitatea inflamației, putând merge de la forme ușoare până la complicații severe care necesită intervenție chirurgicală.

Dureri abdominale și crampe: Pacienții prezintă frecvent dureri localizate în cadranul inferior drept al abdomenului, care se pot intensifica după mese. Crampele abdominale sunt adesea însoțite de balonare și disconfort general. Durerea poate fi constantă sau intermitentă și variază ca intensitate de la ușoară la severă, afectând semnificativ calitatea vieții pacientului.

Diaree și prezența sângelui în scaun: Episoadele diareice sunt frecvente în ileita terminală, caracterizate prin scaune apoase multiple pe zi. Prezența sângelui în scaun poate varia de la sângerări oculte până la hemoragii vizibile. Diareea cronică poate duce la deshidratare și dezechilibre electrolitice care necesită corecție promptă.

Malabsorbție și scădere în greutate: Inflamația ileonului terminal interferează cu absorbția normală a nutrienților, ducând la deficiențe nutriționale. Pacienții pot prezenta scădere în greutate semnificativă, anemie și carențe vitaminice, în special de vitamina B12. Malabsorbția poate afecta și absorbția sărurilor biliare, conducând la steatoree.

Simptome obstructive cronice și sângerări: În cazurile severe, inflamația cronică poate duce la îngustarea lumenului intestinal, cauzând obstrucție parțială sau completă. Pacienții pot prezenta dureri colicative, vărsături și constipație. Sângerările pot apărea din ulcerațiile mucoasei și pot varia ca severitate.

Manifestări asimptomatice și descoperiri incidentale: În unele cazuri, ileita terminală poate fi asimptomatică și descoperită întâmplător în timpul investigațiilor efectuate pentru alte afecțiuni. Aceste cazuri necesită evaluare atentă pentru a determina necesitatea tratamentului și riscul de progresie spre complicații.

Cauze și diagnostic diferențial

Ileita terminală poate fi cauzată de multiple afecțiuni, necesitând o evaluare atentă pentru stabilirea diagnosticului corect și inițierea tratamentului adecvat.

Boala Crohn: Reprezintă cea mai frecventă cauză de ileită terminală, caracterizată prin inflamație transmurală care poate afecta orice segment al tractului digestiv. Boala Crohn determină leziuni discontinue, ulcerații profunde și poate duce la complicații precum fistule și stenoze. Diagnosticul necesită evaluare endoscopică și histopatologică.

Ileita de reflux în colita ulcerativă: Apare ca o extensie a inflamației din colon spre ileonul terminal. Această formă de ileită este mai puțin severă decât cea din boala Crohn și afectează doar straturile superficiale ale mucoasei intestinale. Modificările sunt limitate la ultimii centimetri ai ileonului terminal.

Cauze infecțioase: Diverse microorganisme pot cauza ileită terminală, incluzând Yersinia, Salmonella și Mycobacterium tuberculosis. Infecțiile bacteriene produc de obicei o formă acută de ileită, cu debut brusc și simptome sistemice precum febră și frisoane. Diagnosticul necesită culturi specifice și teste serologice.

Ileita indusă medicamentos: Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot cauza leziuni la nivelul mucoasei intestinale, ducând la ileită. Această formă se ameliorează de obicei după întreruperea medicamentului cauzator. Alte medicamente pot include antibioticele și imunosupresoarele.

Cauze neoplazice și vasculare: Tumorile intestinului subțire, limfoamele și bolile vasculare pot determina ileită terminală. Aceste cauze necesită investigații imagistice detaliate și biopsie pentru diagnostic precis. Manifestările clinice pot include obstrucție intestinală și sângerare digestivă.

Fiziopatologie și factori de risc

Procesele fiziopatologice implicate în dezvoltarea ileitei terminale sunt complexe și multifactoriale, implicând interacțiuni între sistemul imunitar și factorii de mediu.

Dereglarea sistemului imunitar: Sistemul imunitar joacă un rol central în dezvoltarea ileitei terminale. Răspunsul imun aberant duce la inflamație cronică a mucoasei intestinale, cu activarea celulelor imune și eliberarea de mediatori inflamatori. Acest proces poate fi autoperpetuant, ducând la leziuni tisulare progresive.

Predispoziție genetică: Mutațiile genei NOD2 sunt asociate cu un risc crescut de dezvoltare a ileitei terminale, în special în contextul bolii Crohn. Aceste modificări genetice afectează răspunsul imun înnăscut și pot altera bariera intestinală, crescând susceptibilitatea la inflamație.

Dezechilibrul microbiotei intestinale: Modificările în compoziția florei intestinale normale pot contribui la dezvoltarea ileitei terminale. Dezechilibrul între bacteriile benefice și cele potențial patogene poate duce la inflamație locală și alterarea funcției barierei intestinale. Acest dezechilibru poate fi cauzat de diverși factori precum dieta, stresul, antibioticele sau infecțiile intestinale, și poate menține un ciclu de inflamație cronică la nivelul ileonului terminal.

Leziuni și deteriorări fizice: Traumatismele directe ale mucoasei intestinale pot declanșa procese inflamatorii locale care duc la ileită terminală. Aceste leziuni pot fi cauzate de corpi străini, intervenții chirurgicale anterioare sau procese patologice locale. Deteriorarea barierei intestinale permite penetrarea bacteriilor și antigenelor în peretele intestinal, declanșând un răspuns inflamator persistent.

Utilizarea medicamentelor: Anumite medicamente, în special antiinflamatoarele nesteroidiene, pot cauza leziuni directe ale mucoasei intestinale. Acestea interferează cu producția de prostaglandine protective și pot compromite integritatea barierei intestinale. Expunerea prelungită la aceste medicamente poate duce la ulcerații și inflamație cronică a ileonului terminal.

Diagnostic

Diagnosticul ileitei terminale necesită o abordare sistematică și complexă, combinând evaluarea clinică detaliată cu investigații paraclinice specifice pentru identificarea cauzei și severității afecțiunii.

Evaluare clinică și anamneză: Procesul de diagnostic începe cu o anamneză detaliată care urmărește istoricul simptomelor, durata și severitatea acestora, precum și factorii declanșatori potențiali. Medicul evaluează prezența durerilor abdominale, modificările tranzitului intestinal și simptomele sistemice asociate. Antecedentele personale și familiale, inclusiv istoricul de boli inflamatorii intestinale sau alte afecțiuni autoimune, sunt esențiale pentru stabilirea diagnosticului corect.

Teste de laborator și culturi din materii fecale: Analizele de laborator includ hemoleucograma completă, markerii inflamatori precum proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor, precum și teste biochimice hepatice și renale. Examinarea materiilor fecale pentru detectarea bacteriilor patogene, paraziților și toxinei Clostridium difficile este esențială pentru excluderea cauzelor infecțioase. Markerii serologici specifici pot ajuta la diferențierea între diverse tipuri de boli inflamatorii intestinale.

Colonoscopie cu ileoscopie: Examinarea endoscopică reprezintă standardul de aur pentru evaluarea ileitei terminale. Această procedură permite vizualizarea directă a mucoasei intestinale, identificarea leziunilor specifice precum ulcerații, stenoze sau fistule, și prelevarea de biopsii pentru analiza histopatologică. Aspectul endoscopic poate oferi indicii importante pentru diferențierea între diversele cauze ale ileitei terminale.

Biopsie și examen histopatologic: Analiza microscopică a țesutului prelevat prin biopsie oferă informații esențiale despre natura și severitatea inflamației. Examenul histopatologic poate evidenția prezența granulomelor specifice bolii Crohn, modificări inflamatorii acute sau cronice, sau alte modificări patologice specifice. Această analiză este crucială pentru stabilirea diagnosticului definitiv și diferențierea între diversele cauze ale ileitei terminale.

Investigații imagistice: Tomografia computerizată, rezonanța magnetică și ecografia abdominală oferă informații valoroase despre extensia și severitatea afectării intestinale. Aceste tehnici pot evidenția îngroșarea peretelui intestinal, prezența colecțiilor lichidiene, abceselor sau fistulelor, precum și modificări ale țesuturilor adiacente. Investigațiile imagistice sunt esențiale pentru evaluarea complicațiilor și planificarea tratamentului.

Opțiuni terapeutice

Tratamentul ileitei terminale este individualizat în funcție de cauza subiacentă, severitatea simptomelor și prezența complicațiilor, urmărind controlul inflamației și prevenirea progresiei bolii.

Tratamentul cauzei subiacente: Abordarea terapeutică primară se concentrează pe identificarea și tratarea factorului cauzal al ileitei terminale. În cazul bolii Crohn, tratamentul vizează controlul inflamației prin medicație specifică. Pentru ileita de cauză infecțioasă, antibioticele specifice sunt esențiale. În cazurile induse de medicamente, întreruperea medicamentului cauzal și înlocuirea cu alternative mai sigure reprezintă prima linie de tratament.

Antibiotice și medicamente antiinflamatoare: Antibioticele sunt indicate în cazurile de ileită de cauză infecțioasă sau în prezența complicațiilor septice. Medicamentele antiinflamatoare, precum derivații acidului 5-aminosalicilic și corticosteroizii, sunt utilizate pentru controlul inflamației acute. Alegerea și durata tratamentului sunt adaptate în funcție de severitatea simptomelor și răspunsul terapeutic.

Imunosupresoare și medicamente biologice: În cazurile severe sau refractare la terapia convențională, medicamentele imunosupresoare precum azatioprina sau metotrexatul pot fi necesare. Terapiile biologice, care includ anticorpi monoclonali anti-TNF alfa și alte molecule țintite, sunt eficiente în cazurile de boală Crohn sau alte afecțiuni inflamatorii severe.

Modificări dietetice și ale stilului de viață: Adaptarea dietei și modificarea stilului de viață sunt componente importante ale tratamentului. Eliminarea alimentelor trigger, adoptarea unei diete echilibrate și evitarea factorilor iritanți pot ameliora simptomele. Renunțarea la fumat, gestionarea stresului și activitatea fizică moderată sunt recomandate pentru optimizarea rezultatelor terapeutice.

Intervenții chirurgicale: Chirurgia este rezervată cazurilor complicate cu obstrucție intestinală, fistule, abcese sau când tratamentul medicamentos nu oferă rezultate satisfăcătoare. Procedurile chirurgicale pot include rezecția segmentului afectat, stricturoplastii sau drenajul colecțiilor. Indicația și momentul intervenției sunt stabilite individual, în funcție de severitatea complicațiilor și răspunsul la tratamentul conservator.

Complicații și prognostic

Ileita terminală poate evolua spre diverse complicații severe care necesită monitorizare atentă și intervenție terapeutică promptă. Prognosticul depinde de cauza subiacentă, severitatea afectării și prezența complicațiilor asociate.

Obstrucție intestinală: Inflamația cronică a ileonului terminal poate duce la îngroșarea peretelui intestinal și formarea de țesut cicatricial, rezultând în stenoze și obstrucții. Pacienții pot prezenta dureri abdominale colicative, distensie abdominală și vărsături. În cazurile severe, obstrucția poate necesita intervenție chirurgicală de urgență pentru prevenirea complicațiilor precum perforația sau necroza intestinală.

Formarea fistulelor: Procesul inflamator cronic poate eroda prin peretele intestinal, ducând la formarea de conexiuni anormale între intestin și alte organe sau structuri adiacente. Fistulele pot apărea între diferite segmente intestinale, sau pot comunica cu vezica urinară, vaginul sau pielea. Acestea pot cauza infecții recurente, malabsorbție și pot necesita tratament chirurgical complex pentru rezolvare.

Sângerări gastrointestinale: Ulcerațiile și eroziunile mucoasei intestinale pot provoca sângerări acute sau cronice. Hemoragia poate varia de la pierderi oculte de sânge până la sângerări masive care necesită transfuzii și intervenție de urgență. Sângerările cronice pot duce la anemie feriprivă și alte complicații hematologice care necesită monitorizare și tratament specific.

Malabsorbție și deficiențe nutriționale: Inflamația cronică a ileonului terminal interferează cu absorbția normală a nutrienților, vitaminelor și mineralelor. Pacienții pot dezvolta deficiențe de vitamina B12, acid folic și alte micronutriente. Malabsorbția poate duce la scădere în greutate, anemie, osteoporoză și alte manifestări sistemice care necesită suplimentare nutrițională și monitorizare atentă.

Riscul de progresie spre boala Crohn: Ileita terminală izolată poate reprezenta uneori manifestarea inițială a bolii Crohn. Monitorizarea atentă este necesară pentru identificarea semnelor de progresie spre boala inflamatorie intestinală cronică. Factorii de risc includ prezența markerilor serologici specifici, istoricul familial și pattern-ul leziunilor intestinale. Diagnosticul precoce și inițierea tratamentului adecvat pot preveni complicațiile pe termen lung.