Melena: caracteristici, cauze, simptome, diagnostic si tratament

Sângerările digestive superioare pot duce la anemie severă și șoc hemoragic dacă nu sunt tratate prompt. Prezența melenei este adesea însoțită de alte simptome precum slăbiciune, amețeli, dureri abdominale sau vărsături cu sânge.

Caracteristicile melenei

Melena prezintă caracteristici distincte care o diferențiază de alte modificări ale scaunului. Aspectul și mirosul specific al scaunului melenic sunt cauzate de interacțiunea sângelui cu enzimele digestive și bacteriile intestinale pe parcursul tranzitului prin tractul gastrointestinal.

Aspectul fizic

Scaunul melenic are o culoare neagră intensă și o consistență păstoasă, lipicioasă, asemănătoare păcurii. Această textură caracteristică apare datorită procesului de digestie a sângelui în tractul gastrointestinal superior. În cazurile de sângerare abundentă, consistența poate fi mai moale, dar culoarea neagră rămâne o caracteristică definitorie.

Mirosul distinctiv

Scaunele melenice au un miros extrem de neplăcut, putred, care este mult mai intens decât mirosul obișnuit al materiilor fecale. Acest miros specific este cauzat de procesul de descompunere a sângelui în tractul digestiv și reprezintă un indicator important pentru diagnostic.

Diferențierea de scaunele normale închise la culoare

Scaunele pot căpăta o culoare închisă din diverse motive, precum consumul anumitor alimente sau medicamente. Spre deosebire de melena adevărată, aceste scaune nu au aspectul lucios, lipicios caracteristic și nici mirosul specific. De asemenea, culoarea poate varia de la maro închis la negru, dar nu prezintă aspectul tipic de păcură.

Cauzele false ale melenei

Suplimente cu fier: Administrarea suplimentelor cu fier poate determina înnegrirea scaunului, dar acesta nu va avea aspectul lipicios și mirosul caracteristic melenei. Scaunul devine de culoare gri-negricioasă și poate fi însoțit de constipație. Această modificare este temporară și dispare la întreruperea suplimentării.

Medicamente cu bismut: Medicamentele care conțin bismut pot colora scaunul în negru. Această modificare este complet inofensivă și reversibilă la întreruperea medicației. Scaunul nu prezintă aspectul lipicios sau mirosul caracteristic melenei, iar pacientul nu manifestă alte simptome asociate sângerării digestive.

Anumite alimente: Consumul unor alimente precum afinele, lemnul dulce negru sau alimentele care conțin coloranți alimentari poate modifica temporar culoarea scaunului. Aceste modificări sunt benigne și dispar odată cu eliminarea alimentului respectiv din dietă. Scaunul nu prezintă caracteristicile tipice ale melenei.

Cauzele frecvente ale melenei

Melena apare în urma sângerărilor din tractul digestiv superior, fiind un semn important care necesită evaluare medicală promptă. Identificarea și tratarea cauzei subiacente este esențială pentru managementul acestei afecțiuni.

Boala ulceroasă peptică

Ulcerele gastrice și duodenale reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale melenei. Acestea apar când mucoasa digestivă este erodată de acidul gastric, ducând la formarea unor leziuni care pot sângera. Factorii de risc includ infecția cu Helicobacter pylori și utilizarea prelungită a medicamentelor antiinflamatorii nesteroidiene.

Gastrita și esofagita

Inflamația mucoasei stomacului sau esofagului poate duce la sângerări și apariția melenei. Aceste afecțiuni pot fi cauzate de infecții, consumul excesiv de alcool, stres sau refluxul acid. Severitatea sângerării variază în funcție de gradul inflamației și prezența factorilor agravanți.

Eroziunea mucoasei gastrice

Deteriorarea stratului protector al stomacului poate duce la sângerări și apariția melenei. Această afecțiune poate fi cauzată de stres sever, traumatisme, medicamente sau alte afecțiuni medicale care afectează integritatea mucoasei gastrice.

Traumatismul gastrointestinal

Leziunile traumatice ale tractului digestiv pot apărea în urma accidentelor, intervențiilor chirurgicale sau a ingestiei de obiecte străine. Aceste traume pot provoca rupturi ale mucoasei digestive, ducând la sângerări acute și apariția melenei. Severitatea sângerării variază în funcție de localizarea și dimensiunea leziunii, putând necesita intervenție chirurgicală de urgență pentru oprirea hemoragiei și repararea țesuturilor afectate.

Afecțiuni medicale

Varicele esofagiene și gastrice: Varicele reprezintă dilatări anormale ale venelor din esofag și stomac, care apar cel mai frecvent la pacienții cu ciroză hepatică. Aceste vene dilatate sunt fragile și pot sângera abundent în cazul ruperii lor. Presiunea crescută în sistemul portal hepatic determină formarea acestor varice, care necesită monitorizare atentă și tratament specific pentru prevenirea sângerărilor potențial fatale.

Sindromul Mallory-Weiss: Această afecțiune se caracterizează prin rupturi longitudinale ale mucoasei esofagiene, apărute în urma unor episoade severe de vărsături. Leziunile pot varia ca severitate, de la fisuri superficiale până la rupturi profunde care pot provoca sângerări importante. Tratamentul depinde de gravitatea rupturii și poate include măsuri conservative sau intervenție endoscopică pentru oprirea sângerării.

Cancerele gastrointestinale: Tumorile maligne ale tractului digestiv superior pot provoca sângerări cronice sau acute, manifestate prin melenă. Acestea pot afecta esofagul, stomacul sau intestinul subțire, iar diagnosticul precoce este crucial pentru prognosticul pacientului. Simptomele asociate pot include scăderea în greutate, dureri abdominale și dificultăți la înghițire.

Simptomele asociate

Melena este frecvent însoțită de manifestări clinice variate, care pot indica severitatea sângerării și necesitatea intervenției medicale urgente. Recunoașterea acestor simptome este esențială pentru evaluarea corectă a stării pacientului și inițierea promptă a tratamentului adecvat.

Durerea abdominală

Pacienții cu melenă pot prezenta dureri abdominale de intensitate variabilă, localizate frecvent în partea superioară a abdomenului. Caracterul durerii poate oferi indicii importante despre cauza subiacentă, variind de la arsuri epigastrice în cazul ulcerelor peptice până la dureri intense în perforațiile gastrointestinale sau în cancerele digestive avansate.

Slăbiciune și amețeală

Pierderea cronică sau acută de sânge prin melenă poate duce la apariția anemiei, manifestată prin slăbiciune generalizată, amețeli și fatigabilitate. Pacienții pot prezenta paloare tegumentară, tahicardie și dispnee la efort minim. Severitatea acestor simptome este direct proporțională cu cantitatea de sânge pierdută și viteza instalării anemiei.

Vărsături cu sânge

Hematemeza poate însoți melena în cazul sângerărilor digestive superioare abundente. Aspectul sângelui vărsat poate varia de la roșu închis până la aspect de zaț de cafea, în funcție de timpul de contact cu acidul gastric. Prezența acestui simptom indică necesitatea evaluării medicale de urgență.

Semne de alarmă

Semnele de șoc: Pacientul poate dezvolta tahicardie, hipotensiune arterială și tegumente reci, umede. Starea de conștiență poate fi alterată, variind de la agitație până la confuzie și letargie. Aceste manifestări indică o pierdere semnificativă de sânge care necesită resuscitare volemică imediată și stabilizare hemodinamică.

Simptomele pierderii severe de sânge: Manifestările includ transpirații abundente, sete intensă și oligurie. Pacientul poate prezenta extremități reci și palide, timp de reumplere capilară prelungit și stare generală alterată. Severitatea acestor simptome reflectă gradul pierderii sangvine și necesită intervenție medicală urgentă.

Palpitațiile cardiace: Tahicardia este un mecanism compensator al organismului la pierderea de sânge, manifestată prin bătăi rapide și neregulate ale inimii. Pacientul poate simți palpitații intense, însoțite de anxietate și dispnee. Monitorizarea atentă a frecvenței cardiace și tensiunii arteriale este esențială pentru evaluarea severității pierderii sangvine.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea melenei necesită o abordare complexă, care combină examinarea fizică cu teste de laborator și proceduri imagistice specializate. Identificarea precisă a sursei sângerării și evaluarea severității acesteia sunt esențiale pentru stabilirea strategiei terapeutice optime.

Examinarea materiilor fecale: Analiza materiilor fecale reprezintă primul pas în confirmarea prezenței sângelui în scaun. Testul pentru hemoragii oculte poate detecta cantități mici de sânge, chiar și atunci când acestea nu sunt vizibile cu ochiul liber. Aspectul și consistența scaunului oferă informații importante despre localizarea și severitatea sângerării, iar prezența mirosului caracteristic poate confirma diagnosticul de melenă.

Analize de sânge: Evaluarea de laborator include hemoleucograma completă pentru determinarea gradului de anemie și a severității pierderii sangvine. Numărul de trombocite și testele de coagulare pot identifica tulburări hematologice subiacente. Biochimia sangvină oferă informații despre funcția renală și hepatică, factori importanți în alegerea tratamentului adecvat.

Investigații imagistice: Examinările radiologice pot include tomografia computerizată cu substanță de contrast sau angiografia pentru localizarea sursei sângerării. Aceste investigații sunt deosebit de utile în cazurile în care endoscopia nu poate identifica sursa hemoragiei sau când există suspiciunea unor anomalii vasculare ori tumori gastrointestinale.

Endoscopia digestivă superioară: Această procedură permite vizualizarea directă a tractului digestiv superior și identificarea precisă a sursei sângerării. Endoscopia oferă posibilitatea prelevării de probe pentru biopsie și realizării unor intervenții terapeutice imediate pentru oprirea hemoragiei. Procedura trebuie efectuată în primele 24 de ore de la prezentarea pacientului pentru rezultate optime.

Abordări terapeutice

Tratamentul melenei necesită o abordare multidisciplinară, care combină măsurile de urgență pentru stabilizarea pacientului cu terapii specifice pentru tratarea cauzei subiacente. Succesul terapeutic depinde de rapiditatea intervenției și de adaptarea tratamentului la particularitățile fiecărui caz.

Îngrijirea de urgență

Stabilizarea pacientului reprezintă prioritatea inițială și include monitorizarea constantă a semnelor vitale, asigurarea accesului venos și administrarea de fluide pentru menținerea volumului circulator. Evaluarea continuă a stării de conștiență și a parametrilor hemodinamici ghidează intensitatea intervențiilor terapeutice necesare.

Refacerea volemiei sangvine

Restabilirea volumului sangvin se realizează prin administrarea de soluții cristaloide sau transfuzii de sânge, în funcție de severitatea pierderii sangvine și valorile hemoglobinei. Monitorizarea atentă a parametrilor hematologici și a răspunsului clinic ghidează terapia de substituție volemică.

Proceduri endoscopice

Endoscopia terapeutică permite aplicarea diverselor tehnici de hemostază, precum injectarea de substanțe sclerozante, aplicarea de clipsuri metalice sau cauterizarea vaselor sângerânde. Succesul acestor proceduri depinde de experiența endoscopistului și de accesibilitatea leziunii.

Opțiuni medicamentoase

Inhibitori ai pompei de protoni: Aceste medicamente reduc secreția de acid gastric prin blocarea enzimei responsabile de producerea acestuia. Administrarea lor previne formarea de noi ulcerații și favorizează vindecarea leziunilor existente. Tratamentul poate fi administrat intravenos în faza acută, urmat de terapie orală de întreținere pentru prevenirea recidivelor.

Medicamente care blochează acidul: Antagoniștii receptorilor histaminici H2 reprezintă o alternativă terapeutică pentru reducerea secreției acide gastrice. Aceste medicamente pot fi utilizate în combinație cu inhibitorii pompei de protoni sau ca monoterapie în cazurile mai puțin severe. Durata tratamentului variază în funcție de severitatea afecțiunii și răspunsul clinic.