Sangerare rectala: cauze, asistenta medicala, tratare si prevenire

Culoarea sângelui poate oferi indicii despre localizarea sângerării: sângele roșu deschis sugerează o sursă apropiată de rect, în timp ce sângele închis la culoare poate indica o sângerare din porțiunile superioare ale tractului digestiv. Deși multe cazuri nu sunt grave, este important ca orice sângerare rectală să fie evaluată medical pentru a exclude afecțiunile serioase și pentru a primi tratamentul adecvat.

Cauze comune ale sângerării rectale

Sângerarea rectală poate avea numeroase cauze, variind de la afecțiuni benigne, ușor tratabile, până la condiții medicale serioase care necesită intervenție medicală promptă. Identificarea cauzei exacte este esențială pentru stabilirea unui tratament adecvat.

Hemoroizii: Hemoroizii reprezintă cea mai frecventă cauză de sângerare rectală, fiind vase de sânge umflate și inflamate localizate în interiorul rectului (hemoroizi interni) sau în jurul anusului (hemoroizi externi). Aceștia apar adesea din cauza presiunii crescute în zona rectală, rezultată din constipație cronică, efort excesiv la defecație, sarcină sau ședere prelungită pe toaletă. Sângerarea cauzată de hemoroizi este de obicei indoloră, prezentându-se ca sânge roșu viu pe hârtia igienică, în vasul de toaletă sau pe suprafața scaunului. Hemoroizii pot fi însoțiți și de alte simptome precum mâncărime anală, disconfort sau durere, în special în timpul defecației.

Fisurile anale: Fisurile anale sunt mici rupturi în mucoasa care căptușește canalul anal, apărând frecvent din cauza trecerii unor scaune tari sau voluminoase. Acestea provoacă durere intensă în timpul defecației, urmată adesea de durere continuă timp de câteva ore. Sângerarea din fisurile anale este de obicei minimă, manifestându-se ca striuri de sânge roșu viu pe hârtia igienică sau pe suprafața scaunului. Fisurile anale acute se vindecă adesea spontan în câteva săptămâni, dar cele cronice pot necesita tratament medical sau chiar intervenție chirurgicală. Prevenirea constipației prin menținerea unui consum adecvat de fibre și lichide reprezintă cea mai bună metodă de a evita apariția fisurilor anale.

Constipația și scaunele tari: Constipația cronică și scaunele tari reprezintă factori de risc semnificativi pentru sângerarea rectală. Scaunele tari și uscate pot cauza microleziuni ale mucoasei rectale și anale în timpul evacuării, rezultând în sângerări minore. De asemenea, efortul excesiv necesar pentru eliminarea scaunelor tari crește presiunea asupra venelor din zona rectală, contribuind la dezvoltarea sau agravarea hemoroizilor. Sângerarea asociată constipației este de obicei minimă și se manifestă ca urme de sânge roșu pe hârtia igienică. Menținerea unei diete bogate în fibre, hidratarea adecvată și activitatea fizică regulată sunt esențiale pentru prevenirea constipației și a complicațiilor asociate acesteia.

Boala inflamatorie intestinală (BII): Boala inflamatorie intestinală, care include boala Crohn și colita ulcerativă, reprezintă o cauză importantă de sângerare rectală. Aceste afecțiuni cronice provoacă inflamația mucoasei intestinale, ducând la ulcerații care pot sângera. În colita ulcerativă, inflamația afectează predominant colonul și rectul, provocând sângerări rectale frecvente, diaree cu mucus și crampe abdominale. Boala Crohn poate afecta orice segment al tractului digestiv, de la gură la anus, manifestându-se prin dureri abdominale, diaree, pierdere în greutate și, uneori, sângerare rectală. Diagnosticul BII necesită investigații complexe, iar tratamentul vizează controlul inflamației și prevenirea complicațiilor.

Diverticuloza și diverticulita: Diverticuloza reprezintă prezența diverticulilor, mici pungi care se formează în peretele colonului, în special la persoanele în vârstă. Deși majoritatea diverticulilor sunt asimptomatici, aceștia pot sângera atunci când vasele de sânge din pereții lor se rup. Sângerarea diverticulară este de obicei nedureroasă și poate varia de la minimă la severă. Diverticulita apare când unul sau mai mulți diverticuli se inflamează sau se infectează, provocând durere abdominală intensă, febră și modificări ale tranzitului intestinal. În cazuri severe, diverticulita poate duce la perforație intestinală, abces sau peritonită, necesitând intervenție chirurgicală de urgență. Dieta bogată în fibre și hidratarea adecvată sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor diverticulozei.

Colita infecțioasă: Colita infecțioasă reprezintă inflamația colonului cauzată de infecții bacteriene, virale sau parazitare. Agenții patogeni precum Escherichia coli, Salmonella, Shigella, Campylobacter sau Clostridium difficile pot invada mucoasa colonului, provocând inflamație, ulcerații și sângerare. Simptomele tipice includ diaree apoasă sau sanguinolentă, crampe abdominale, febră și, uneori, greață și vărsături. Severitatea simptomelor variază în funcție de agentul patogen implicat și de starea sistemului imunitar al pacientului. Diagnosticul se bazează pe examinarea scaunului și, în unele cazuri, pe colonoscopie cu biopsie. Tratamentul include hidratare, antibiotice specifice pentru infecțiile bacteriene și măsuri de suport.

Infecții cu transmitere sexuală: Anumite infecții cu transmitere sexuală pot afecta regiunea anorectală și pot cauza sângerare rectală, în special la persoanele care practică sex anal receptiv. Gonoreea, chlamydia, sifilisul și herpesul genital pot provoca proctită (inflamația rectului), caracterizată prin durere rectală, secreții anormale, tenesme și sângerare. Infecția cu virusul papilomului uman (HPV) poate duce la dezvoltarea condilomelor acuminate (veruci genitale) în regiunea anală, care pot sângera la traumatisme minore. Diagnosticul acestor infecții necesită teste specifice, iar tratamentul implică antibiotice sau antivirale, în funcție de agentul patogen implicat. Utilizarea prezervativului în timpul actului sexual anal și screeningul regulat pentru infecții cu transmitere sexuală sunt măsuri importante de prevenție.

Cauze mai puțin frecvente ale sângerării rectale

Pe lângă cauzele comune, există și afecțiuni mai rare care pot determina sângerare rectală. Deși mai puțin frecvente, acestea pot fi grave și necesită diagnosticare și tratament prompt.

Polipii colonici: Polipii colonici sunt excrescențe anormale care se dezvoltă pe mucoasa colonului. Majoritatea polipilor sunt benigni, dar unii pot evolua spre cancer colorectal în timp. Polipii rareori cauzează simptome în stadiile incipiente, dar pe măsură ce cresc, pot provoca sângerare rectală intermitentă. Sângele este de obicei în cantitate mică și poate fi amestecat cu scaunul sau vizibil pe suprafața acestuia. Alți factori de risc pentru dezvoltarea polipilor includ vârsta peste 50 de ani, istoricul familial de polipi sau cancer colorectal, obezitatea și fumatul. Colonoscopia este metoda standard pentru detectarea și îndepărtarea polipilor, contribuind semnificativ la prevenția cancerului colorectal.

Angiodisplazia: Angiodisplazia reprezintă dilatarea anormală sau malformația vaselor de sânge din mucoasa colonului, care devin fragile și predispuse la sângerare. Această afecțiune apare mai frecvent la persoanele în vârstă și poate fi asociată cu boli cardiace, insuficiență renală cronică sau tulburări de coagulare. Sângerarea din leziunile angiodisplazice este de obicei indoloră și intermitentă, variind de la minimă la severă. În cazurile severe, sângerarea poate duce la anemie cronică. Diagnosticul se stabilește prin colonoscopie, iar tratamentul poate include cauterizarea leziunilor prin diverse metode endoscopice, embolizarea arterială sau, în cazuri rare, intervenție chirurgicală.

Boala ulceroasă peptică: Boala ulceroasă peptică implică formarea de ulcere în mucoasa stomacului sau a duodenului, cauzate de infecția cu Helicobacter pylori sau de utilizarea prelungită a medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Ulcerele pot eroda vasele de sânge din peretele gastric sau duodenal, provocând sângerare. Dacă sângerarea este lentă, sângele este parțial digerat în tranzitul prin tractul intestinal, rezultând scaune negre, de consistența păcurii (melena). În cazul sângerărilor masive, sângele poate traversa rapid tractul digestiv și să apară ca sânge roșu închis sau vișiniu în scaun. Simptomele asociate includ durere epigastrică, greață, vărsături și, în cazuri severe, șoc hemoragic.

Proctita: Proctita reprezintă inflamația mucoasei rectale, care poate fi cauzată de infecții, boli inflamatorii intestinale, radiații sau traumatisme. Simptomele tipice includ durere rectală, tenesme (senzația de evacuare incompletă), secreții mucoase și sângerare rectală. Proctita infecțioasă poate fi cauzată de bacterii, virusuri sau paraziți, fiind frecventă la persoanele cu comportamente sexuale cu risc crescut. Proctita radică apare ca efect advers al radioterapiei pentru cancerele pelvine. Diagnosticul se bazează pe examenul clinic, anoscopia, sigmoidoscopia și, uneori, biopsii rectale. Tratamentul depinde de cauza subiacentă și poate include antibiotice, antiinflamatoare, imunomodulatoare sau măsuri locale de ameliorare a simptomelor.

Sindromul ulcerului rectal solitar: Sindromul ulcerului rectal solitar este o afecțiune rară caracterizată prin formarea unui ulcer în mucoasa rectală, de obicei pe peretele anterior al rectului. Cauza exactă nu este pe deplin înțeleasă, dar pare a fi asociată cu defecația disfuncțională și prolapsul rectal intern. Simptomele includ durere rectală, tenesme, constipație sau diaree, secreții mucoase și sângerare rectală. Diagnosticul se stabilește prin examen clinic, rectoscopie și biopsie. Tratamentul inițial este conservator, vizând corectarea obiceiurilor de defecație, creșterea aportului de fibre și utilizarea laxativelor emoliente. În cazurile severe sau refractare la tratamentul conservator, poate fi necesară intervenția chirurgicală.

Cancerul colorectal și cancerul anal: Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer la nivel mondial, dezvoltându-se de obicei din polipi adenomatoși preexistenți. Sângerarea rectală este un simptom important, deși adesea tardiv, al cancerului colorectal. Alte simptome includ modificări ale tranzitului intestinal, dureri abdominale, scădere ponderală inexplicabilă și anemie. Cancerul anal este mai rar și adesea asociat cu infecția cu HPV. Simptomele includ sângerare rectală, durere anală, masă tumorală palpabilă și modificări ale scaunului. Diagnosticul ambelor tipuri de cancer se bazează pe examen clinic, colonoscopie cu biopsie și investigații imagistice. Tratamentul depinde de stadiul bolii și poate include chirurgie, radioterapie, chimioterapie sau o combinație a acestora.

Când să solicitați asistență medicală

Sângerarea rectală poate varia de la minoră și autolimitată la severă și potențial amenințătoare de viață. Recunoașterea situațiilor care necesită evaluare medicală urgentă este esențială pentru prevenirea complicațiilor grave.

Situații de urgență: Asistența medicală de urgență este necesară în cazul sângerării rectale abundente sau persistente, care poate duce la șoc hemoragic. Simptomele care indică o urgență medicală includ sângerare masivă cu eliminare de cheaguri, amețeli severe, confuzie, palpitații, respirație rapidă și superficială, piele rece și umedă, scăderea tensiunii arteriale sau leșin. Aceste simptome sugerează o pierdere semnificativă de sânge care necesită intervenție imediată. Alte situații de urgență includ sângerarea rectală însoțită de durere abdominală severă, distensie abdominală sau febră înaltă, care pot indica perforație intestinală, ischemie mezenterică sau alte complicații grave.

Îngrijire medicală urgentă: Anumite situații, deși nu reprezintă urgențe imediate, necesită evaluare medicală promptă. Acestea includ sângerarea rectală nou apărută la persoanele peste 40 de ani (care poate fi un semn de cancer colorectal), sângerarea rectală însoțită de modificări recente ale tranzitului intestinal (constipație sau diaree), scădere ponderală inexplicabilă, oboseală cronică sau anemie. De asemenea, sângerarea rectală care durează mai mult de câteva zile sau care revine frecvent necesită investigații, chiar dacă nu este abundentă. Persoanele cu istoric de polipi colonici, cancer colorectal sau boli inflamatorii intestinale trebuie să solicite evaluare medicală promptă pentru orice episod de sângerare rectală.

Când să programați o vizită la medic: Chiar și sângerările rectale minore sau ocazionale merită atenție medicală, deși nu necesită evaluare imediată. Este recomandat să consultați medicul dacă observați sânge pe hârtia igienică, în vasul de toaletă sau în scaun, chiar dacă nu aveți alte simptome. Medicul va evalua factori precum vârsta, istoricul medical, caracteristicile sângerării și prezența altor simptome pentru a determina necesitatea unor investigații suplimentare. Este important să nu atribuiți automat sângerarea rectală hemoroizilor fără evaluare medicală, deoarece aceasta poate întârzia diagnosticul unor afecțiuni mai grave.

Sângerarea rectală la copii: Sângerarea rectală la copii necesită o abordare specifică. Cauzele comune la această grupă de vârstă includ fisurile anale (frecvent asociate constipației), diverticulul Meckel, polipii juvenili, invaginația intestinală și bolile inflamatorii intestinale. Sângerarea rectală la sugari și copii mici poate fi alarmantă pentru părinți, dar în majoritatea cazurilor are cauze benigne. Cu toate acestea, este important să consultați medicul pediatru pentru orice episod de sângerare rectală la copii. Sângerarea abundentă, durerea abdominală severă, letargia, paloarea sau febra asociate sângerării rectale necesită evaluare medicală de urgență.

Sângerarea rectală în timpul sarcinii: Sângerarea rectală în timpul sarcinii este relativ frecventă, fiind cauzată adesea de hemoroizi care apar sau se agravează din cauza presiunii crescute exercitate de uterul gravid asupra venelor pelvine și a constipației frecvente în sarcină. Cu toate acestea, orice sângerare în timpul sarcinii necesită evaluare medicală pentru a exclude complicații obstetricale. Este important să diferențiem sângerarea rectală de cea vaginală, care poate indica probleme precum placenta praevia sau dezlipire de placentă. Femeile însărcinate cu sângerare rectală trebuie să evite automedicația și să consulte medicul obstetrician pentru recomandări specifice, adaptate stadiului sarcinii și severității simptomelor.

Diagnosticul sângerării rectale

Diagnosticul corect al cauzei sângerării rectale este esențial pentru stabilirea unui tratament adecvat. Acesta implică o evaluare complexă, care începe cu anamneza și examenul clinic și poate include diverse investigații paraclinice.

Evaluarea inițială: Procesul de diagnostic începe cu o anamneză detaliată, în care medicul va culege informații despre caracteristicile sângerării (cantitate, frecvență, culoare), simptomele asociate, istoricul medical, medicamentele utilizate și antecedentele familiale. Examenul clinic include inspecția regiunii perianale pentru identificarea hemoroizilor externi, fisurilor anale sau altor leziuni vizibile. Tuşeul rectal permite evaluarea sfincterului anal, a rectului inferior și poate detecta mase tumorale, durere localizată sau sânge în ampula rectală. Aceste evaluări inițiale oferă indicii importante despre cauza probabilă a sângerării și orientează investigațiile ulterioare.

Teste diagnostice comune: După evaluarea inițială, medicul poate recomanda diverse teste pentru a identifica sursa exactă a sângerării. Anoscopia permite vizualizarea canalului anal și a rectului inferior, fiind utilă pentru diagnosticarea hemoroizilor interni, fisurilor anale sau proctitei. Rectosigmoidoscopia flexibilă examinează rectul și porțiunea inferioară a colonului, putând identifica polipi, tumori sau zone de inflamație. Testele de laborator includ hemoleucograma completă (pentru evaluarea anemiei), teste de coagulare, teste biochimice și examinarea scaunului pentru sânge ocult, paraziți sau infecții. Aceste investigații oferă informații valoroase, dar în multe cazuri este necesară colonoscopia pentru un diagnostic complet.

Proceduri diagnostice avansate: Colonoscopia reprezintă standardul de aur în evaluarea sângerării rectale, permițând examinarea întregului colon și a porțiunii terminale a ileonului. Această procedură permite vizualizarea directă a mucoasei intestinale, identificarea leziunilor sângerânde și prelevarea de biopsii pentru examen histopatologic. În cazurile de sângerare activă sau când colonoscopia nu poate identifica sursa, angiografia poate localiza și trata leziunile vasculare. Scintigrafia cu hematii marcate este utilă pentru detectarea sângerărilor lente sau intermitente. Tomografia computerizată și rezonanța magnetică pot oferi informații suplimentare despre peretele intestinal, organele adiacente și eventualele metastaze în cazul tumorilor maligne.

Întrebări pe care medicul le poate adresa: Pentru a stabili un diagnostic corect, medicul va adresa o serie de întrebări specifice. Acestea pot include: când a început sângerarea și cât de frecventă este; cum arată sângele (roșu viu, închis la culoare, amestecat cu scaunul); dacă sângerarea este însoțită de durere și, dacă da, unde este localizată; dacă există modificări recente ale tranzitului intestinal; dacă pacientul a observat scădere ponderală inexplicabilă; ce medicamente utilizează regulat, în special anticoagulante sau antiinflamatoare nesteroidiene; dacă există antecedente personale sau familiale de polipi colonici, cancer colorectal sau boli inflamatorii intestinale. Răspunsurile la aceste întrebări ajută medicul să evalueze severitatea problemei și să determine investigațiile necesare.

Opțiuni de tratament

Tratamentul sângerării rectale depinde de cauza subiacentă, de severitatea simptomelor și de starea generală a pacientului. Abordarea terapeutică variază de la măsuri conservatoare la intervenții chirurgicale complexe.

Tratamentul hemoroizilor: Hemoroizii de grad mic răspund adesea la tratamente conservatoare, care includ băi de șezut cu apă călduță, creme și supozitoare cu efect antiinflamator și anestezic, medicamente pentru ameliorarea constipației și modificări ale stilului de viață (creșterea aportului de fibre și lichide, evitarea efortului excesiv la defecație). Pentru hemoroizii de grad mai mare sau care nu răspund la tratamentul conservator, există proceduri minim invazive precum ligatura elastică (aplicarea unui elastic la baza hemoroidului pentru a întrerupe fluxul sanguin), scleroterapia (injectarea unei substanțe care determină scleroza vaselor), coagularea cu infraroșu sau laser. În cazurile severe, poate fi necesară intervenția chirurgicală (hemoroidectomia) pentru îndepărtarea completă a țesutului hemoroidal.

Gestionarea fisurilor anale: Tratamentul fisurilor anale acute include măsuri pentru ameliorarea constipației (suplimente de fibre, laxative emoliente), băi de șezut cu apă călduță pentru relaxarea sfincterului anal și creme topice cu nitroglicerină sau blocante ale canalelor de calciu pentru reducerea spasmului sfincterului. Analgezicele orale pot fi necesare pentru controlul durerii. Fisurile anale cronice sau refractare la tratamentul conservator pot necesita proceduri precum injecții cu toxină botulinică pentru relaxarea temporară a sfincterului anal sau sfincterotomia laterală internă, o intervenție chirurgicală minim invazivă care reduce presiunea sfincterului și permite vindecarea fisurii. Postoperator, este esențială menținerea unor scaune moi pentru prevenirea recidivelor.

Tratamentul bolii inflamatorii intestinale: Tratamentul bolii Crohn și al colitei ulcerative vizează controlul inflamației, ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. Medicamentele utilizate includ aminosalicilați (mesalazină, sulfasalazină) pentru inflamații ușoare până la moderate, corticosteroizi pentru controlul rapid al puseelor acute, imunomodulatoare (azatioprină, 6-mercaptopurină, metotrexat) pentru menținerea remisiunii și terapii biologice (anticorpi anti-TNF, anti-integrine, anti-IL-12/23) pentru cazurile moderate până la severe. Tratamentul include și suplimente nutritive, antibiotice în anumite situații și, uneori, intervenții chirurgicale pentru complicații precum stenozele, fistulele sau abcesele. Monitorizarea regulată și ajustarea tratamentului în funcție de evoluția bolii sunt esențiale pentru un management eficient.

Abordarea cauzelor infecțioase: Tratamentul colitei infecțioase depinde de agentul patogen implicat. Infecțiile bacteriene precum Salmonella, Shigella sau Campylobacter pot necesita antibiotice specifice, deși multe se rezolvă spontan cu tratament simptomatic (hidratare, repaus digestiv). Infecția cu Clostridium difficile, frecvent asociată utilizării de antibiotice, necesită tratament cu metronidazol, vancomicină orală sau fidaxomicină. Infecțiile parazitare precum giardiaza sau amoebiaza necesită antiparazitare specifice. Proctita cauzată de infecții cu transmitere sexuală se tratează cu antibiotice sau antivirale adaptate agentului patogen. În toate cazurile, hidratarea adecvată și, uneori, probioticele pot accelera recuperarea și restabili flora intestinală normală.

Tratamentul polipilor și cancerului: Polipii colonici sunt de obicei îndepărtați endoscopic în timpul colonoscopiei, prin polipectomie simplă sau rezecție endoscopică de mucoasă, în funcție de dimensiunea și tipul polipului. Examenul histopatologic al țesutului îndepărtat determină riscul de malignitate și necesitatea monitorizării ulterioare. Tratamentul cancerului colorectal depinde de stadiul bolii și poate include rezecție chirurgicală, chimioterapie și radioterapie. Cancerul rectal poate necesita radiochimioterapie neoadjuvantă (preoperatorie) pentru reducerea dimensiunii tumorii, urmată de intervenție chirurgicală. Cancerul anal este tratat predominant prin radiochimioterapie, chirurgia fiind rezervată cazurilor refractare sau recidivelor. În toate cazurile de cancer, monitorizarea regulată postratament este esențială pentru detectarea precoce a recidivelor.

Strategii de prevenție

Prevenirea sângerării rectale implică adoptarea unui stil de viață sănătos și efectuarea screeningului regulat pentru afecțiunile colonice, în special la persoanele cu factori de risc.

Modificări alimentare: O dietă echilibrată, bogată în fibre, joacă un rol crucial în prevenirea constipației și a complicațiilor asociate acesteia, precum hemoroizii și fisurile anale. Fibrele alimentare, prezente în fructe, legume, cereale integrale și leguminoase, cresc volumul scaunului și îi ameliorează consistența, facilitând tranzitul intestinal. Se recomandă un aport zilnic de 25-30 grame de fibre pentru adulți. Hidratarea adecvată este la fel de importantă, fiind recomandat consumul a cel puțin 2 litri de lichide zilnic. Limitarea consumului de alimente picante, cafea, alcool și alimente procesate poate reduce riscul de iritație a mucoasei intestinale. Pentru persoanele cu boli inflamatorii intestinale, identificarea și evitarea alimentelor declanșatoare reprezintă o strategie importantă de management al bolii.

Schimbări ale stilului de viață: Activitatea fizică regulată stimulează peristaltismul intestinal și contribuie la prevenirea constipației. Se recomandă cel puțin 150 de minute de activitate fizică moderată săptămânal. Menținerea unei greutăți corporale normale reduce presiunea asupra venelor abdominale și pelvine, diminuând riscul de hemoroizi. Evitarea ridicării obiectelor grele și a efortului excesiv poate preveni creșterea presiunii intraabdominale. Renunțarea la fumat este esențială, deoarece fumatul este asociat cu un risc crescut de boli inflamatorii intestinale și cancer colorectal. Gestionarea eficientă a stresului prin tehnici de relaxare, meditație sau alte activități plăcute poate ameliora simptomele în multe afecțiuni gastrointestinale, în special în sindromul intestinului iritabil.

Obiceiuri intestinale adecvate: Adoptarea unor obiceiuri sănătoase de defecație poate preveni multe cauze de sângerare rectală. Este important să răspundeți prompt impulsului de defecație, fără a-l amâna, deoarece reținerea scaunului poate duce la constipație și formare de scaune tari. Evitați petrecerea timpului excesiv pe toaletă sau cititul în timpul defecației, care pot crește presiunea asupra venelor rectale. Utilizați hârtie igienică moale și evitați frecarea excesivă, care poate irita pielea perianală. După defecație, curățarea blândă cu apă călduță poate fi mai puțin iritantă decât utilizarea hârtiei igienice, în special pentru persoanele cu piele sensibilă sau afecțiuni perianale preexistente. Evitați utilizarea excesivă a laxativelor, care poate perturba funcția intestinală normală.

Recomandări de screening: Screeningul regulat pentru cancerul colorectal este esențial pentru detectarea precoce a polipilor precanceroși sau a cancerului în stadii incipiente, când tratamentul este mai eficient. Pentru populația generală cu risc mediu, screeningul începe la vârsta de 45-50 de ani și include teste precum testul imunologic fecal anual, sigmoidoscopia flexibilă la fiecare 5 ani sau colonoscopia la fiecare 10 ani. Persoanele cu risc crescut, precum cele cu antecedente familiale de cancer colorectal, polipi adenomatoși sau boli inflamatorii intestinale, necesită screening mai frecvent și începând de la o vârstă mai tânără, conform recomandărilor medicului. Testele de screening neinvazive, precum testele ADN din scaun, reprezintă alternative promițătoare pentru persoanele care refuză procedurile invazive. Screeningul regulat și complet poate reduce semnificativ mortalitatea prin cancer colorectal.