Sonda nazogastrica: indicatii pentru folosire si tehnica de aplicare

Deși poate fi temporar inconfortabilă, sonda nazogastrică joacă un rol crucial în managementul multor afecțiuni digestive și metabolice. Articolul explorează indicațiile, tehnica de inserție, îngrijirea și potențialele complicații asociate utilizării sondei nazogastrice, oferind informații esențiale atât pentru pacienți, cât și pentru personalul medical implicat în îngrijirea acestora.

Indicații pentru plasarea sondei nazogastrice

Sonda nazogastrică este utilizată în diverse situații clinice, atât pentru scopuri diagnostice, cât și terapeutice. Aceasta oferă acces direct la stomac, permițând evaluarea și managementul unei game largi de afecțiuni gastrointestinale.

Scopuri diagnostice

Evaluarea sângerării gastrointestinale superioare: În cazul sângerărilor gastrointestinale superioare, sonda nazogastrică joacă un rol crucial în evaluarea inițială și monitorizarea pacientului. Inserția sondei permite aspirarea conținutului gastric, oferind informații valoroase despre prezența, volumul și caracteristicile sângerării. Un aspirat clar sau bilios poate sugera o sângerare oprită sau o sursă distală de sângerare, în timp ce prezența sângelui proaspăt sau a cheagurilor indică o sângerare activă. Această procedură ajută la ghidarea deciziilor terapeutice, inclusiv necesitatea unei intervenții endoscopice urgente sau a altor măsuri de stabilizare. De asemenea, lavajul gastric prin sonda nazogastrică poate fi utilizat pentru a curăța stomacul în vederea unei examinări endoscopice ulterioare.

Aspirația conținutului lichidian gastric: Această procedură implică extragerea fluidului din stomac prin intermediul sondei nazogastrice, oferind informații valoroase despre funcția și conținutul gastric. Fluidul aspirat poate fi analizat pentru a determina pH-ul, volumul și compoziția chimică, furnizând indicii despre secreția acidă, motilitatea gastrică și posibile anomalii. În cazuri de intoxicații, aspirația gastrică poate ajuta la îndepărtarea substanțelor toxice ingerate recent, reducând absorbția acestora. De asemenea, această tehnică este utilă în evaluarea stazei gastrice, a refluxului biliar sau a prezenței sângelui în stomac. În contextul cercetării clinice, aspirația conținutului gastric poate fi folosită pentru studii de fiziologie gastrică sau pentru evaluarea eficacității medicamentelor care influențează secreția gastrică.

Identificarea esofagului și stomacului pe radiografii: Utilizarea sondei nazogastrice în radiografii oferă o metodă eficientă de vizualizare și delimitare a tractului gastrointestinal superior. Sonda, fiind radioopacă, apare ca o linie distinctă pe imaginile radiologice, permițând identificarea precisă a traseului esofagian și a poziției stomacului. Această tehnică este deosebit de utilă în evaluarea anomaliilor anatomice, cum ar fi hernia hiatală, stenozele esofagiene sau deviațiile gastrice. În plus, radiografiile cu sonda nazogastrică în poziție pot confirma plasarea corectă a acesteia, asigurând că vârful sondei se află în stomac și nu în căile respiratorii sau în intestinul subțire. Această metodă este esențială pentru siguranța pacientului înainte de a începe alimentația sau administrarea medicamentelor prin sondă.

Administrarea substanței de contrast pentru imagistica gastrointestinală: Sonda nazogastrică facilitează administrarea precisă a substanțelor de contrast în tractul gastrointestinal superior pentru diverse proceduri imagistice. Această tehnică este esențială în realizarea studiilor radiologice precum fluoroscopia, tomografia computerizată sau rezonanța magnetică a esofagului, stomacului și duodenului. Substanța de contrast, fie bariu, fie iod, este introdusă prin sondă direct în stomac, asigurând o distribuție uniformă și controlată. Acest lucru permite vizualizarea detaliată a structurilor anatomice, identificarea anomaliilor precum ulcerele, tumorile sau stricturile, și evaluarea funcției motilității gastrointestinale. Administrarea prin sondă nazogastrică reduce riscul de aspirație și asigură o calitate superioară a imaginilor, îmbunătățind precizia diagnosticului în afecțiunile tractului gastrointestinal superior.

Scopuri terapeutice

Decompresia gastrică și repausul intestinal: Decompresia implică utilizarea sondei nazogastrice pentru a elimina excesul de gaz și lichid din stomac, reducând astfel presiunea intragastrică și disconfortul asociat. Este deosebit de utilă în managementul ileusului postoperator, obstrucției intestinale sau gastroparezei. Prin decompresie, se reduce riscul de dilatare gastrică, vomă și aspirație pulmonară. Concomitent, repausul intestinal permite tractului gastrointestinal să se odihnească și să se recupereze, fiind benefic în cazuri de pancreatită acută, hemoragie gastrointestinală sau după anumite intervenții chirurgicale abdominale. Această abordare ajută la reducerea secreției gastrice, ameliorarea durerii și facilitarea vindecării țesuturilor afectate, contribuind semnificativ la recuperarea pacientului.

Aspirația substanțelor toxice: În cazurile de intoxicație acută prin ingestie, sonda nazogastrică joacă un rol crucial în eliminarea rapidă a substanțelor toxice din stomac. Această procedură, cunoscută și sub numele de lavaj gastric, implică introducerea și aspirarea repetată a soluției saline prin sondă pentru a „spăla” stomacul. Este eficientă în special în primele ore după ingestia substanței toxice, înainte ca aceasta să fie absorbită în circulația sistemică. Tehnica este utilizată cu precauție, ținând cont de natura substanței ingerate, timpul scurs de la ingestie și starea clinică a pacientului. În anumite cazuri, cărbunele activat poate fi administrat prin sondă pentru a absorbi toxinele rămase. Această intervenție rapidă poate preveni absorbția ulterioară a toxinelor și poate reduce semnificativ severitatea intoxicației.

Administrarea medicamentelor și a nutriției: Sonda nazogastrică oferă o cale eficientă pentru administrarea medicamentelor și a nutriției la pacienții care nu pot înghiți sau nu pot fi hrăniți oral. Pentru administrarea medicamentelor, formele lichide sunt preferate, iar tabletele trebuie zdrobite și diluate corespunzător. Acest lucru asigură o absorbție optimă și previne obstrucția sondei. În ceea ce privește nutriția, formulele enterale special concepute sunt administrate fie intermitent, fie continuu, în funcție de nevoile pacientului și de toleranța gastrică. Această metodă de alimentare este vitală pentru menținerea stării nutriționale adecvate la pacienții cu disfagie, tulburări neurologice sau în perioada postoperatorie. Monitorizarea atentă a toleranței, a volumului rezidual gastric și a stării de hidratare este esențială pentru succesul acestei terapii.

Irigarea și decompresia intestinală: Această procedură utilizează sonda nazogastrică pentru a curăța și decomprima tractul gastrointestinal în diverse situații clinice. Irigarea intestinală este folosită în pregătirea preoperatorie pentru intervențiile colonice, în managementul intoxicațiilor cu eliberare prelungită sau în cazuri de constipație severă. Procesul implică administrarea unui volum mare de soluție de lavaj prin sondă, care trece prin intestin, curățându-l de conținut. Decompresia, pe de altă parte, este crucială în managementul obstrucției intestinale, reducând distensia abdominală și prevenind complicațiile asociate presiunii intraabdominale crescute. Această tehnică ajută la ameliorarea simptomelor, facilitează evaluarea radiologică și poate preveni necesitatea intervenției chirurgicale în anumite cazuri de obstrucție parțială sau aderențe postoperatorii.

Tehnica de plasare a sondei nazogastrice

Plasarea corectă a sondei nazogastrice necesită o tehnică precisă și atenție la detalii. Procedura implică pregătirea atentă a pacientului, inserția delicată a sondei și confirmarea poziționării corecte pentru a se asigura eficacitatea și siguranța tratamentului.

Pregătirea pacientului și poziționarea

Pregătirea adecvată a pacientului este esențială pentru succesul și confortul procedurii de inserție a sondei nazogastrice. Pacientul trebuie să fie pe deplin informat despre procedură, riscurile asociate și importanța cooperării. Poziționarea optimă implică așezarea pacientului în poziție șezândă sau semi-șezândă, cu capul ușor înclinat înainte. Această poziție facilitează trecerea sondei și reduce riscul de aspirație. Înainte de inserție, nările pacientului sunt examinate pentru a identifica eventuale obstrucții sau deviații septale. Se aplică gel anestezic local în nara selectată și se oferă pacientului un pahar cu apă și un pai pentru a facilita înghițirea în timpul procedurii. Este important să se asigure că pacientul este confortabil și relaxat, explicându-i fiecare pas al procedurii pentru a reduce anxietatea.

Tehnica de inserție și avansare a sondei

Inserția nazală și pasajul faringian: Procedura începe cu lubrifierea vârfului sondei cu gel steril. Sonda este introdusă ușor în nara selectată, orientată paralel cu podeaua nazală pentru a evita traumatizarea cornetelor. Pe măsură ce sonda avansează, pacientul este încurajat să respire normal prin gură. Când vârful sondei atinge faringele posterior, pacientului i se cere să înghită apă prin pai. Acest act de înghițire facilitează trecerea sondei în esofag, reducând riscul de inserție traheală. Dacă pacientul prezintă tuse sau disconfort sever, sonda este retrasă imediat. Tehnica necesită blândețe și răbdare, avansarea făcându-se treptat, în sincronizare cu înghițiturile pacientului. În cazul rezistenței, nu se forțează niciodată sonda, ci se încearcă o ușoară rotație sau se schimbă unghiul de inserție.

Pasajul esofagian și plasarea în stomac: Odată ce sonda a trecut de faringe, avansarea continuă cu blândețe prin esofag. Pacientul este încurajat să continue să înghită mici cantități de apă pentru a facilita progresia sondei. Este important să se observe orice semn de disconfort sau dificultate respiratorie, care ar putea indica o inserție traheală accidentală. Pe măsură ce sonda se apropie de stomac, se poate întâmpina o ușoară rezistență la nivelul sfincterului esofagian inferior. Această rezistență este de obicei depășită cu o presiune ușoară și continuă. Lungimea sondei introdusă este monitorizată atent, folosind marcajele de pe tub. Pentru adulți, inserția tipică este de aproximativ 50-60 cm, măsurată de la nară. Odată ajunsă în stomac, sonda este avansată încă câțiva centimetri pentru a se asigura o poziționare optimă. Este crucial să se evite inserția excesivă, care ar putea duce la bucle ale sondei în stomac sau trecerea în duoden.

Confirmarea poziționării corecte a sondei

Aspirația conținutului gastric: Această metodă este considerată una dintre cele mai fiabile pentru confirmarea poziționării corecte a sondei nazogastrice. După inserție, se atașează o seringă la capătul extern al sondei și se aspiră ușor. Obținerea de conținut gastric, care are de obicei un aspect caracteristic și un pH acid (între 1 și 5,5), indică plasarea corectă în stomac. Culoarea și consistența aspiratului pot varia, de la clar sau gălbui la verzui sau maroniu, în funcție de conținutul stomacului. Este important să se măsoare pH-ul fluidului aspirat folosind hârtie indicatoare, deoarece un pH mai mare de 6 poate sugera plasarea în esofag sau în căile respiratorii. În cazul în care nu se obține un fluid în urma aspirației sau există dubii, se recomandă verificarea suplimentară prin alte metode, cum ar fi radiografia toracică.

Auscultația și insuflaţia de aer: Această metodă implică injectarea de 10-20 ml de aer prin sonda nazogastrică în timp ce se ascultă cu stetoscopul în regiunea epigastrică. Un sunet caracteristic de „bule” sau „gâlgâit” auzit în timpul insuflaţiei sugerează că vârful sondei se află în stomac. Cu toate acestea, această tehnică nu este considerată complet fiabilă, deoarece sunetele pot fi transmise și în cazul unei poziționări incorecte, cum ar fi în esofag sau în plămâni. De asemenea, absența sunetelor nu exclude neapărat o poziționare corectă. Din acest motiv, auscultația și insuflaţia de aer sunt considerate metode complementare și nu ar trebui utilizate ca un criteriu unic de confirmare a poziționării corecte. Este recomandată combinarea acestei tehnici cu alte metode de verificare, precum aspirația conținutului gastric sau confirmarea radiografică, pentru a se asigura o evaluare completă și sigură a poziției sondei nazogastrice.

Confirmarea radiografică: Radiografia toracică și abdominală reprezintă standardul de aur pentru confirmarea poziționării corecte a sondei nazogastrice. Această metodă oferă o vizualizare directă a traseului sondei și a poziției sale finale. Pentru o evaluare precisă, radiografia trebuie să includă gâtul, toracele și partea superioară a abdomenului. Sonda nazogastrică apare ca o linie radioopacă, iar vârful său trebuie să fie vizibil în interiorul conturului gastric, sub diafragm. Este important să se verifice că sonda nu formează bucle în esofag și că nu a deviat în căile respiratorii. În cazuri dificile sau atunci când există dubii, se poate administra o mică cantitate de substanță de contrast prin sondă înainte de radiografie pentru a evidenția mai clar poziția. Deși această metodă este cea mai precisă, dezavantajele includ expunerea la radiații și costul asociat, motiv pentru care nu este utilizată de rutină pentru fiecare inserție de sondă nazogastrică.