Spalatura gastrica: scopul, indicatiile si pasii procedurii

Scopul principal al spălăturii gastrice este de a preveni absorbția toxinelor în organism și de a reduce severitatea intoxicației. Deși a fost utilizată pe scară largă în trecut, în prezent spălătura gastrică este recomandată doar în cazuri selective, atunci când beneficiile potențiale depășesc riscurile asociate procedurii.

Scopul si indicațiile pentru procedură

Spălătura gastrică este o procedură medicală invazivă care vizează evacuarea conținutului stomacului pentru a preveni absorbția substanțelor toxice. Aceasta implică introducerea unui tub de mare calibru în stomac și irigarea acestuia cu lichid, urmat de aspirarea conținutului.

Scop și obiective

Îndepărtarea substanțelor toxice: Principalul obiectiv al spălăturii gastrice este eliminarea rapidă a substanțelor toxice din stomac, înainte ca acestea să fie absorbite în fluxul sanguin. Această procedură este utilă în special în cazul ingestiei recente (în general, în prima oră) a unor cantități potențial letale de toxine. Prin evacuarea conținutului gastric, se reduce semnificativ cantitatea de substanță toxică disponibilă pentru absorbție, ceea ce poate preveni sau diminua severitatea intoxicației. Spălătura gastrică este deosebit de eficientă în cazul substanțelor care întârzie golirea gastrică, cum ar fi antidepresivele triciclice, sau a toxinelor care nu sunt absorbite de cărbunele activat, precum sulfatul feros sau litiul. Cu toate acestea, eficacitatea procedurii scade rapid odată cu trecerea timpului de la ingestie, iar beneficiile trebuie întotdeauna evaluate în raport cu riscurile potențiale.

Examinarea conținutului stomacului: Analiza conținutului gastric obținut prin spălătură gastrică oferă informații valoroase pentru diagnosticul și tratamentul pacientului. Medicii evaluează aspectul, volumul și compoziția lichidului aspirat. Culoarea și consistența pot indica prezența sângelui, bilei sau a altor substanțe anormale. Se pot efectua teste rapide pentru detectarea anumitor toxine sau medicamente. În cazuri de intoxicație, se pot preleva probe pentru analize toxicologice detaliate. Examinarea microscopică poate releva prezența celulelor anormale sau a paraziților. Măsurarea pH-ului și a concentrației de electroliți din lichidul gastric poate oferi indicii despre funcția stomacului și severitatea intoxicației. Aceste informații ghidează deciziile terapeutice și ajută la monitorizarea eficacității tratamentului.

Indicații pentru spălătura gastrică

Intoxicații și supradoze: Spălătura gastrică este utilizată în cazuri de ingestie recentă a unor substanțe potențial letale, când beneficiile depășesc riscurile procedurii. Aceasta este eficientă în special în prima oră de la ingestie, pentru toxine care întârzie golirea gastrică sau care nu sunt absorbite de cărbunele activat. Medicii evaluează tipul și cantitatea de substanță ingerată, timpul scurs de la ingestie și starea clinică a pacientului. Procedura poate fi considerată pentru intoxicații severe cu medicamente, pesticide sau alte substanțe chimice. Este important de menționat că spălătura gastrică nu este recomandată pentru toate tipurile de intoxicații și trebuie efectuată doar în centre medicale specializate, sub supravegherea atentă a personalului medical.

Sângerări gastrointestinale: În cazul hemoragiilor digestive superioare, spălătura gastrică poate avea atât rol diagnostic, cât și terapeutic. Procedura permite evaluarea prezenței și severității sângerării active prin observarea aspectului lichidului aspirat. Sângele proaspăt indică o sângerare în curs, în timp ce aspectul de „zaț de cafea” sugerează o sângerare mai veche. Spălătura gastrică ajută la îndepărtarea cheagurilor și a sângelui acumulat, îmbunătățind vizibilitatea pentru endoscopie. În unele cazuri, lavajul cu apă rece poate contribui la hemostază prin vasoconstricție locală. Totuși, această procedură trebuie efectuată cu precauție, deoarece poate masca sursa sângerării sau agrava leziunile existente.

Pregătirea pentru intervenții chirurgicale: Spălătura gastrică este uneori utilizată înaintea anumitor proceduri chirurgicale pentru a goli complet stomacul. Acest lucru este important în special pentru intervențiile care implică tractul gastrointestinal superior sau în situații de urgență când pacientul nu a fost pe nemâncate. Evacuarea conținutului gastric reduce riscul de aspirație pulmonară în timpul anesteziei și oferă un câmp operator mai curat. Pentru intervențiile programate, se preferă de obicei restricțiile alimentare preoperatorii. În cazuri de urgență sau când golirea gastrică este întârziată (de exemplu, în obstrucții pilorice), spălătura gastrică poate fi necesară. Procedura trebuie efectuată cu atenție pentru a evita stimularea reflexului de vomă și potențiala aspirație.

Procedura spălăturii gastrice

Spălătura gastrică este o procedură complexă care necesită pregătire atentă, echipament specializat și tehnici precise de execuție. Aceasta implică evaluarea pacientului, pregătirea materialelor necesare, intubarea gastrică și administrarea controlată a lichidelor pentru lavaj.

Pregătire

Evaluarea și monitorizarea pacientului: Înainte de efectuarea spălăturii gastrice, este esențială o evaluare completă a stării pacientului. Medicii verifică semnele vitale, nivelul de conștiență și capacitatea de a proteja căile respiratorii. Se evaluează istoricul medical, alergiile și medicația curentă. Monitorizarea continuă a funcțiilor vitale, inclusiv ritmul cardiac, tensiunea arterială și saturația de oxigen, este crucială pe tot parcursul procedurii. În cazul pacienților inconștienți sau cu risc crescut de aspirație, poate fi necesară intubația endotraheală pentru protejarea căilor respiratorii. Evaluarea include și determinarea timpului scurs de la ingestia toxică, natura și cantitatea substanței ingerate, pentru a stabili beneficiul potențial al procedurii.

Echipament și materiale: Pentru efectuarea spălăturii gastrice sunt necesare mai multe echipamente și materiale specifice. Acestea includ un tub orogastric sau nazogastric de mare calibru (36-40 Fr pentru adulți, 16-28 Fr pentru copii), seringi de diferite dimensiuni, pâlnie pentru lavaj, recipiente pentru colectarea lichidului aspirat, soluție salină sau apă la temperatura camerei pentru lavaj, lubrifiant pentru tub, echipament de protecție pentru personal (mănuși, halat, mască, ochelari de protecție), stetoscop pentru verificarea poziționării tubului, și echipament de aspirație. De asemenea, trebuie să fie disponibile materiale pentru gestionarea căilor respiratorii, inclusiv echipament de intubație și oxigen suplimentar. Pregătirea include și verificarea funcționalității tuturor echipamentelor înainte de începerea procedurii.

Intubație

Plasarea tubului nazogastric vs. orogastric: Alegerea între tubul nazogastric și cel orogastric depinde de mai mulți factori. Tubul nazogastric este preferat în general pentru că oferă un acces mai stabil și confortabil pe termen lung, fiind mai bine tolerat de pacienți conștienți. Acesta este introdus prin nas, coborând prin faringe și esofag până în stomac. Tubul orogastric, introdus prin gură, este ales în situații de urgență sau când calea nazală este contraindicată (de exemplu, în cazul traumatismelor faciale sau al coagulopatiilor). Tubul orogastric permite utilizarea unui diametru mai mare, facilitând evacuarea mai eficientă a conținutului gastric solid. Indiferent de calea aleasă, tehnica de inserție trebuie să fie blândă pentru a evita traumatismele și disconfortul pacientului.

Dimensiunea și măsurarea tubului: Alegerea corectă a dimensiunii tubului este crucială pentru eficiența și siguranța procedurii. Pentru adulți, se utilizează de obicei tuburi cu diametrul de 36-40 Fr, în timp ce pentru copii se aleg tuburi de 16-28 Fr, în funcție de vârstă și dimensiunile corporale. Măsurarea corectă a lungimii tubului înainte de inserție este esențială pentru a evita complicațiile. Tubul trebuie să fie suficient de lung pentru a ajunge în stomac, dar nu excesiv de lung pentru a nu cauza disconfort sau leziuni. Metoda standard de măsurare implică plasarea extremității tubului la vârful nasului (pentru tubul nazogastric) sau la colțul gurii (pentru tubul orogastric), apoi măsurarea distanței până la lobul urechii și de acolo până la apendicele xifoid. Această măsurare asigură o poziționare corectă a tubului în stomac.

Tehnica de inserție și confirmare: Inserția tubului pentru spălătura gastrică trebuie efectuată cu atenție și precizie. Pacientul este poziționat în decubit lateral stâng, cu capul ușor ridicat. Tubul lubrifiat este introdus blând prin nas sau gură, direcționat spre partea posterioară a faringelui. Pe măsură ce tubul avansează, pacientul este încurajat să înghită, facilitând trecerea prin esofag. Confirmarea poziționării corecte este crucială și se realizează prin mai multe metode. Aspirarea conținutului gastric și testarea pH-ului acestuia (care trebuie să fie acid) este o metodă rapidă. Auscultația epigastrică în timpul insuflării de aer prin tub poate confirma poziția intragastrică. În cazuri incerte, se recomandă verificarea radiologică pentru a evita complicațiile severe asociate poziționării incorecte, cum ar fi plasarea în căile respiratorii.

Lavaj și aspirație

Instilarea fluidului și aspirația: Procesul de lavaj gastric începe cu instilarea controlată a fluidului în stomac. Se utilizează de obicei soluție salină fiziologică sau apă la temperatura camerei. Volumul instilat variază în funcție de vârsta și dimensiunile pacientului, fiind în general de 200-300 ml pentru adulți și 10 ml/kg pentru copii. Fluidul este introdus lent prin tub, folosind o seringă mare sau prin gravitație. După instilare, se așteaptă 30-60 de secunde pentru a permite fluidului să se amestece cu conținutul gastric. Urmează apoi aspirația, care se realizează fie prin gravitație, coborând tubul sub nivelul stomacului, fie prin aspirație activă cu o seringă sau un dispozitiv de aspirație. Lichidul aspirat este colectat în recipiente gradate pentru măsurare și examinare. Acest proces permite îndepărtarea eficientă a toxinelor și evaluarea conținutului gastric.

Repetarea ciclului și punctul final: Ciclul de instilare și aspirație se repetă de mai multe ori pentru a se asigura o decontaminare eficientă a stomacului. Fiecare ciclu implică introducerea și aspirarea a aproximativ 200-300 ml de fluid la adulți sau 10 ml/kg la copii. Numărul de cicluri necesare variază în funcție de cantitatea și natura substanței ingerate, precum și de claritatea lichidului aspirat. În general, procedura continuă până când lichidul aspirat devine clar, fără resturi vizibile sau urme de substanțe toxice. Acest punct final poate necesita între 5 și 15 cicluri sau mai multe. Este important să se mențină un echilibru între eficacitatea decontaminării și riscurile asociate procedurii prelungite. Monitorizarea atentă a volumului de fluid instilat și aspirat este esențială pentru a preveni dezechilibrele hidroelectrolitice, în special la copii și pacienții vârstnici.

Administrarea cărbunelui activat: După finalizarea spălăturii gastrice, administrarea cărbunelui activat poate fi considerată ca o măsură suplimentară de decontaminare. Cărbunele activat are capacitatea de a adsorbi o gamă largă de substanțe toxice, reducând astfel absorbția lor în tractul gastrointestinal. Doza standard pentru adulți este de 50-100 grame, iar pentru copii 1-2 grame per kilogram de greutate corporală. Cărbunele activat este diluat în apă și administrat prin tubul gastric înainte de îndepărtarea acestuia. Este important de menționat că nu toate toxinele răspund la cărbunele activat, iar eficacitatea sa scade odată cu trecerea timpului de la ingestie. Administrarea cărbunelui activat trebuie evitată în cazul ingestiei de substanțe corozive sau în situații cu risc crescut de aspirație. Pacienții trebuie monitorizați pentru posibile efecte secundare, cum ar fi constipația sau obstrucția intestinală.

Eficacitatea și limitările spălăturii gastrice

Spălătura gastrică, deși utilizată în trecut pe scară largă, are o eficacitate variabilă în eliminarea toxinelor. Eficiența sa depinde de numeroși factori, inclusiv timpul scurs de la ingestie, natura substanței ingerate și caracteristicile pacientului. Comparativ cu alte metode de decontaminare, spălătura gastrică prezintă atât avantaje, cât și limitări semnificative.

Factori care afectează eficacitatea

Timpul scurs de la ingestie: Eficacitatea spălăturii gastrice scade semnificativ odată cu trecerea timpului de la momentul ingestiei substanței toxice. Studiile au arătat că procedura este cel mai eficientă când este efectuată în prima oră după ingestie. În acest interval, se poate elimina până la 30-40% din substanța ingerată. După 60 de minute, eficacitatea scade dramatic, ajungând la mai puțin de 10% după 3 ore. Acest lucru se datorează faptului că stomacul începe să golească conținutul în intestinul subțire, unde absorbția toxinelor are loc rapid. Pentru anumite substanțe care întârzie golirea gastrică, cum ar fi antidepresivele triciclice sau anticolinergicele, fereastra de oportunitate poate fi extinsă, dar în general, cu cât procedura este efectuată mai devreme, cu atât rezultatele sunt mai bune.

Tipul și cantitatea substanței: Eficacitatea spălăturii gastrice variază semnificativ în funcție de natura și cantitatea substanței ingerate. Substanțele lichide sau în formă de pulbere sunt mai ușor de eliminat comparativ cu tabletele sau capsulele, care pot adera la mucoasa gastrică. Medicamentele cu eliberare prelungită sau cele care formează concrețiuni în stomac (cum ar fi salicilații) pot fi mai dificil de îndepărtat complet. Cantitatea ingerată joacă, de asemenea, un rol crucial. Spălătura gastrică este considerată mai utilă în cazul ingestiei unor cantități mari de substanțe potențial letale. Pentru toxine foarte puternice, chiar și eliminarea unei cantități mici poate avea un impact semnificativ asupra evoluției clinice. În schimb, pentru substanțe mai puțin toxice sau în cantități mici, beneficiile procedurii pot fi depășite de riscurile asociate.

Caracteristicile pacientului: Eficacitatea spălăturii gastrice este influențată semnificativ de caracteristicile individuale ale pacientului. Vârsta joacă un rol important, procedura fiind mai dificil de realizat la copii mici sau la vârstnici, din cauza riscurilor crescute și a toleranței reduse. Starea de conștiență a pacientului este crucială; la pacienții comatos sau cu reflexe protective diminuate, riscul de aspirație crește considerabil, necesitând intubație endotraheală prealabilă. Anatomia gastrointestinală poate influența eficiența procedurii. Pacienții cu intervenții chirurgicale gastrice anterioare sau cu anomalii anatomice pot prezenta dificultăți în realizarea spălăturii. De asemenea, afecțiunile preexistente, cum ar fi bolile cardiace sau respiratorii, pot limita toleranța pacientului la procedură și pot crește riscul de complicații.

Comparație cu alte metode de decontaminare

Cărbunele activat: Comparativ cu spălătura gastrică, administrarea cărbunelui activat este o metodă de decontaminare mai puțin invazivă și adesea mai eficientă. Cărbunele activat acționează prin adsorbția substanțelor toxice în tractul gastrointestinal, prevenind absorbția lor. Acesta este eficient pentru o gamă largă de toxine și poate fi administrat mai rapid decât spălătura gastrică. Eficacitatea cărbunelui activat este mai puțin dependentă de timpul scurs de la ingestie, putând fi util chiar și după câteva ore. Totuși, cărbunele activat nu este eficient pentru toate tipurile de toxine, cum ar fi alcoolul, metale grele sau substanțe corozive. În comparație cu spălătura gastrică, cărbunele activat prezintă mai puține riscuri de complicații și este mai bine tolerat de pacienți. În multe cazuri, administrarea cărbunelui activat este preferată spălăturii gastrice, mai ales când timpul de la ingestie este necunoscut sau prelungit.

Irigarea intestinală totală: Această metodă implică administrarea orală sau prin sondă nazogastrică a unei soluții de polietilenglicol în cantități mari, cu scopul de a curăța întregul tract gastrointestinal. Comparativ cu spălătura gastrică, irigarea intestinală totală are avantajul de a elimina toxinele din întregul intestin, nu doar din stomac. Este deosebit de utilă pentru substanțele cu eliberare prelungită, toxine care nu sunt adsorbite de cărbunele activat sau în cazul ingestiei de pachete cu droguri. Procedura poate dura câteva ore și necesită cooperarea pacientului. Deși este mai puțin invazivă decât spălătura gastrică, poate cauza disconfort abdominal, greață și dezechilibre electrolitice. Eficacitatea sa este mai puțin dependentă de timpul scurs de la ingestie, putând fi utilă chiar și după câteva ore.

Controverse și utilizare în scădere

În ultimele decenii, utilizarea spălăturii gastrice ca metodă de decontaminare de rutină a fost pusă sub semnul întrebării. Studiile clinice nu au reușit să demonstreze în mod consistent beneficii semnificative în ceea ce privește rezultatele clinice sau reducerea mortalității. Multe cercetări au arătat că spălătura gastrică nu este superioară altor metode de decontaminare, cum ar fi administrarea de cărbune activat. Lipsa de dovezi solide a dus la revizuirea ghidurilor de practică medicală în multe țări. Organizații precum Asociația Americană de Toxicologie Clinică și Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor au emis recomandări împotriva utilizării de rutină a spălăturii gastrice. Această schimbare de paradigmă reflectă o abordare mai nuanțată și individualizată a managementului intoxicațiilor acute.

Riscuri și complicații ale spălăturii gastrice

Spălătura gastrică, deși poate fi benefică în anumite situații, prezintă riscuri și complicații potențiale semnificative. Acestea variază de la probleme minore, precum disconfortul, până la complicații severe care pot pune viața în pericol.

Aspirație și complicații respiratorii

Pneumonie: Pneumonia de aspirație reprezintă una dintre cele mai grave complicații ale spălăturii gastrice. Aceasta apare când conținutul gastric sau lichidul de lavaj pătrund în căile respiratorii și plămâni. Riscul este crescut la pacienții cu nivel de conștiență alterat sau reflexe protective diminuate. Simptomele includ tuse, dispnee, febră și deteriorarea rapidă a funcției respiratorii. Diagnosticul se bazează pe simptomatologie, examen fizic și radiografie toracică. Tratamentul implică antibioterapie cu spectru larg, suport respirator și, în cazuri severe, ventilație mecanică. Prevenirea este esențială și implică evaluarea atentă a pacientului înainte de procedură, poziționarea corectă și, în cazuri selectate, intubația endotraheală preventivă. Pneumonia de aspirație poate prelungi semnificativ spitalizarea și crește morbiditatea și mortalitatea asociate intoxicației inițiale.

Hipoxie și laringospasm: În timpul spălăturii gastrice, există riscul apariției hipoxiei și a laringospasmului, două complicații respiratorii potențial grave. Hipoxia poate rezulta din aspirația conținutului gastric sau din obstrucția căilor respiratorii și se manifestă prin scăderea saturației de oxigen în sânge. Simptomele includ dispnee, tahipnee și, în cazuri severe, cianoză. Laringospasmul reprezintă o contracție involuntară a mușchilor laringelui, care poate bloca complet fluxul de aer. Acesta poate fi declanșat de iritarea laringelui în timpul introducerii tubului sau de refluxul conținutului gastric. Manifestările includ stridor, dificultăți de respirație și anxietate severă. Ambele complicații necesită intervenție imediată, incluzând oprirea procedurii, administrarea de oxigen și, în cazuri severe, intubație endotraheală. Prevenirea implică evaluarea atentă a pacientului, tehnica corectă de inserție a tubului și monitorizarea constantă a funcției respiratorii.

Leziuni mecanice

Perforație esofagiană sau gastrică: Perforația esofagiană sau gastrică reprezintă o complicație rară, dar extrem de gravă a spălăturii gastrice. Aceasta poate apărea din cauza forței excesive aplicate în timpul introducerii tubului sau din cauza fragilității țesuturilor, în special la pacienții cu patologii preexistente ale tractului digestiv superior. Simptomele includ durere toracică sau abdominală severă, dificultăți de respirație și febră. Diagnosticul se bazează pe suspiciunea clinică, confirmată prin studii imagistice precum radiografia cu substanță de contrast sau tomografia computerizată. Tratamentul necesită intervenție chirurgicală de urgență și antibioterapie intensivă. Prevenirea acestei complicații implică utilizarea unei tehnici blânde de inserție a tubului, evitarea procedurii la pacienții cu leziuni cunoscute ale tractului digestiv superior și oprirea imediată a procedurii la întâmpinarea oricărei rezistențe neobișnuite.

Traumatism faringian sau nazal: Traumatismul faringian sau nazal poate apărea în timpul inserției tubului pentru spălătura gastrică. Leziunile pot varia de la abraziuni superficiale până la lacerații mai severe ale mucoasei. Simptomele includ durere locală, sângerare și, în cazuri mai grave, dificultăți de deglutiție. Epistaxisul (sângerarea nazală) este o complicație frecventă, în special când se utilizează calea nazogastrică. În cazuri rare, pot apărea hematoame sau abcese retrofaringiene. Diagnosticul se bazează pe examinarea directă și, dacă este necesar, endoscopie. Managementul include oprirea sângerării prin compresie locală, aplicarea de vasoconstrictoare topice și, în cazuri severe, intervenție chirurgicală. Prevenirea implică utilizarea de lubrifianți, alegerea corectă a dimensiunii tubului și aplicarea unei tehnici blânde de inserție. La pacienții cu risc crescut de sângerare, cum ar fi cei cu coagulopatii, trebuie luate precauții suplimentare.

Tulburări metabolice și hemodinamice

Dezechilibre hidro-electrolitice: Spălătura gastrică poate duce la dezechilibre semnificative ale fluidelor și electroliților în organism. Utilizarea unor volume mari de lichid pentru lavaj poate cauza hipervolemie, în special la pacienții cu funcție renală sau cardiacă compromisă. Pe de altă parte, pierderea excesivă de fluide gastrice poate duce la deshidratare și hipovolemie. Dezechilibrele electrolitice comune includ hiponatremia (din cauza absorbției apei folosite pentru lavaj) și hipocloremia (din pierderea acidului clorhidric gastric). Simptomele pot varia de la ușoare (greață, slăbiciune) până la severe (confuzie, aritmii cardiace). Monitorizarea atentă a balanței hidrice și a nivelurilor serice de electroliți este esențială. Tratamentul implică corectarea dezechilibrelor prin administrarea intravenoasă de fluide și electroliți. Prevenirea se realizează prin utilizarea judicioasă a volumelor de lavaj și monitorizarea atentă a input-ului și output-ului de fluide pe parcursul procedurii.

Hipotermie: Hipotermia reprezintă o complicație potențială a spălăturii gastrice, în special când se utilizează cantități mari de lichid la temperatura camerei. Scăderea temperaturii corporale sub 35°C poate avea consecințe severe asupra funcțiilor fiziologice. Simptomele inițiale includ frisoane, confuzie și paloare, progresând către aritmii cardiace și depresie respiratorie în cazurile severe. Pacienții vârstnici, copiii și cei cu afecțiuni preexistente sunt deosebit de vulnerabili. Prevenirea implică utilizarea de lichide încălzite pentru lavaj și monitorizarea atentă a temperaturii corporale pe parcursul procedurii. Tratamentul hipotermiei ușoare constă în încălzire pasivă, în timp ce cazurile moderate până la severe pot necesita tehnici de încălzire activă, cum ar fi pături termice sau perfuzii încălzite. Este esențială monitorizarea constantă a semnelor vitale și corectarea promptă a oricăror dezechilibre metabolice asociate.

Stimulare vagală și aritmii: Spălătura gastrică poate provoca stimularea nervului vag, ducând la o serie de efecte cardiovasculare. Stimularea vagală poate cauza bradicardie sinusală, hipotensiune și, în cazuri rare, asistolă. Aceste efecte sunt de obicei tranzitorii, dar pot fi periculoase la pacienții cu afecțiuni cardiace preexistente. Aritmiile pot varia de la extrasistole benigne până la tahiaritmii sau bradiaritmii severe. Factorii de risc includ dezechilibrele electrolitice, hipoxia și stresul procedural. Simptomele pot include palpitații, amețeli și, în cazuri severe, sincopă. Monitorizarea electrocardiografică continuă este recomandată în timpul procedurii, în special la pacienții cu risc crescut. Tratamentul include întreruperea imediată a procedurii, administrarea de atropină pentru bradicardie severă și, dacă este necesar, resuscitare cardiopulmonară. Prevenirea implică evaluarea atentă a riscului cardiac înainte de procedură și minimizarea stimulării vagale prin tehnici blânde de inserție și manipulare a tubului.

Contraindicații și precauții

Spălătura gastrică, deși utilă în anumite situații, prezintă contraindicații absolute și relative care trebuie evaluate cu atenție. Identificarea corectă a acestor contraindicații este esențială pentru siguranța pacientului și eficacitatea procedurii.

Contraindicații absolute

Ingestia de substanțe corozive: Spălătura gastrică este strict contraindicată în cazul ingestiei de substanțe corozive, cum ar fi acizii sau bazele puternice. Aceste substanțe provoacă leziuni severe ale mucoasei esofagiene și gastrice. Efectuarea lavajului în aceste condiții poate exacerba leziunile existente, crescând riscul de perforație și hemoragie. Simptomele ingestiei de substanțe corozive includ durere orală și retrosternală severă, disfagie, hipersalivație și, în cazuri severe, hematemeză. Diagnosticul se bazează pe istoricul pacientului și examinarea orofaringelui. Managementul corect implică stabilizarea pacientului, administrarea de analgezice și evaluare endoscopică urgentă. Diluția cu apă sau lapte poate fi considerată imediat după ingestie, dar inducerea vomei sau lavajul gastric sunt strict interzise datorită riscului de a reexpune țesuturile la substanța corozivă.

Ingestia de hidrocarburi: Spălătura gastrică este contraindicată în cazul ingestiei de hidrocarburi, cum ar fi benzina, kerosenul sau diluanții de vopsea. Aceste substanțe au o viscozitate scăzută și o volatilitate ridicată, ceea ce crește semnificativ riscul de aspirație pulmonară în timpul lavajului. Aspirația poate duce la pneumonită chimică severă, o complicație potențial fatală. Simptomele ingestiei de hidrocarburi includ tuse, dispnee, greață și, în cazuri severe, depresie a sistemului nervos central. Managementul se concentrează pe tratamentul suportiv, incluzând oxigenoterapie și monitorizare atentă a funcției respiratorii. În cazuri de ingestie masivă, poate fi considerată administrarea de cărbune activat, dar numai dacă riscul de aspirație este minim. Educația pacientului și prevenirea sunt esențiale, în special în gospodăriile cu copii mici, unde aceste substanțe trebuie păstrate în siguranță și inaccesibil.

Protecția compromisă a căilor respiratorii: Spălătura gastrică este contraindicată la pacienții cu protecție compromisă a căilor respiratorii, cum ar fi cei cu nivel de conștiență scăzut sau reflexe protective diminuate. Această condiție crește semnificativ riscul de aspirație pulmonară a conținutului gastric sau a lichidului de lavaj. Pacienții cu intoxicații severe, traumatisme cranio-cerebrale sau alte afecțiuni neurologice pot prezenta un risc crescut. Evaluarea nivelului de conștiență și a reflexului de tuse este esențială înainte de a considera procedura. În cazurile în care spălătura gastrică este absolut necesară la acești pacienți, intubația endotraheală prealabilă este obligatorie pentru a asigura protecția căilor respiratorii. Această măsură reduce semnificativ riscul de aspirație, dar adaugă complexitate procedurii și poate avea propriile sale riscuri asociate.

Contraindicații relative și precauții

Prezentare întârziată: Eficacitatea spălăturii gastrice scade semnificativ odată cu trecerea timpului de la ingestia toxică. În general, procedura este considerată utilă doar în primele 60 de minute post-ingestie. Prezentarea întârziată a pacientului, de obicei după mai mult de o oră, reprezintă o contraindicație relativă. În aceste cazuri, beneficiile potențiale ale procedurii trebuie evaluate cu atenție în raport cu riscurile asociate. Excepții pot exista pentru anumite substanțe care întârzie golirea gastrică, cum ar fi antidepresivele triciclice sau anticolinergicele. Pentru majoritatea toxinelor, însă, alte metode de decontaminare, cum ar fi administrarea de cărbune activat, pot fi mai adecvate și mai sigure. Decizia de a efectua spălătura gastrică în cazul prezentării întârziate trebuie luată individual, luând în considerare natura toxinei, cantitatea ingerată și starea clinică a pacientului.

Patologie gastrointestinală sau intervenție chirurgicală recentă: Spălătura gastrică prezintă riscuri semnificative la pacienții cu patologie gastrointestinală preexistentă sau care au suferit recent intervenții chirurgicale în această zonă. Afecțiuni precum ulcerele peptice, varicele esofagiene sau diverticulita cresc riscul de perforație sau hemoragie în timpul procedurii. Intervenții chirurgicale recente la nivelul tractului gastrointestinal superior pot compromite integritatea țesuturilor, făcând-le mai susceptibile la leziuni mecanice. În aceste cazuri, beneficiile potențiale ale spălăturii gastrice trebuie evaluate cu mare atenție în raport cu riscurile semnificative. Alternativele, cum ar fi administrarea de cărbune activat sau tratamentul simptomatic, pot fi preferate. Dacă spălătura gastrică este considerată absolut necesară, aceasta trebuie efectuată cu extremă precauție, utilizând tehnici blânde și sub supravegherea atentă a unui specialist în gastroenterologie.

Pacienți necooperanți sau agitați: Efectuarea spălăturii gastrice la pacienții necooperanți sau agitați prezintă riscuri semnificative atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical. Agitația poate fi cauzată de intoxicația în sine, de afecțiuni psihiatrice preexistente sau de anxietatea legată de procedură. Pacienții necooperanți pot crește riscul de leziuni mecanice în timpul inserției tubului, pot compromite eficacitatea procedurii și pot pune în pericol siguranța personalului medical. În aceste situații, este esențială evaluarea necesității absolute a procedurii. Dacă spălătura gastrică este considerată indispensabilă, poate fi necesară sedarea pacientului sau chiar anestezia generală cu intubație endotraheală. Aceste măsuri adaugă însă propriile lor riscuri și complexități. Alternativele, cum ar fi administrarea de cărbune activat (dacă pacientul poate înghiți în siguranță) sau tratamentul simptomatic, trebuie luate în considerare cu prioritate.