Steatoza hepatică de gradul 2, cunoscută și sub denumirea de ficat gras moderat, reprezintă o etapă intermediară în spectrul bolilor hepatice induse de acumularea de grăsime. Această afecțiune este adesea asimptomatică, dar poate progresa către stadii mai severe, precum steatohepatita non-alcoolică (NASH), fibroza și chiar ciroza hepatică.
Factorii de risc includ obezitatea, diabetul zaharat de tip 2, dislipidemia și sindromul metabolic. Diagnosticul se bazează pe evaluări clinice, teste de laborator și tehnici imagistice, iar tratamentul implică modificări ale stilului de viață, cum ar fi pierderea în greutate și exercițiile fizice regulate. Înțelegerea și gestionarea eficientă a steatozei hepatice de gradul 2 sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor și îmbunătățirea prognosticului pe termen lung.
Boala hepatică non-alcoolică: Aceasta este cea mai comună formă de steatoză hepatică și nu este asociată cu consumul excesiv de alcool. Boala hepatică non-alcoolică include spectrul de afecțiuni care variază de la steatoza simplă, fără inflamație, până la NASH, care implică inflamație și potențial de fibroză. Factorii de risc includ obezitatea, rezistența la insulină, dislipidemia și hipertensiunea. Managementul bolii hepatice non-alcoolice se concentrează pe modificările stilului de viață, cum ar fi dieta sănătoasă și activitatea fizică, care pot reduce grăsimea hepatică și pot îmbunătăți starea de sănătate a ficatului.
Boala hepatică indusă de alcool (BHA): Aceasta reprezintă acumularea de grăsime în ficat cauzată de consumul excesiv de alcool. Această condiție poate evolua de la o steatoză hepatică simplă, fără simptome evidente, la hepatită alcoolică și ciroză. Reducerea sau eliminarea consumului de alcool este esențială pentru prevenirea progresiei BHA. Tratamentul poate include și intervenții nutriționale, precum și suport pentru renunțarea la alcool. Este important de menționat că BHA poate avea consecințe grave asupra sănătății ficatului și poate crește riscul de decompensare hepatică și carcinom hepatocelular.
Gradul 1 – Ușor: Steatoza hepatică de gradul 1 este caracterizată prin prezența unui exces de grăsime în ficat, care reprezintă între 5% și 33% din celulele hepatice. De obicei, această etapă nu prezintă simptome și este adesea diagnosticată incidental, prin teste de imagistică sau analize de sânge. Modificările stilului de viață, inclusiv dieta sănătoasă și activitatea fizică, pot contribui la reducerea grăsimii hepatice și la prevenirea evoluției către stadii mai avansate.
Gradul 2 – Moderat: Steatoza hepatică de gradul 2 indică o acumulare moderată de grăsime, cu 34% până la 66% din hepatocite afectate. În acest stadiu, pacienții pot începe să experimenteze simptome precum oboseală și disconfort abdominal. Este crucială intervenția medicală pentru a evalua riscul de inflamație și fibroză și pentru a implementa strategii de tratament care să limiteze progresia bolii.
Gradul 3 – Sever: În steatoza hepatică de gradul 3, peste 66% din hepatocite conțin acumulări de grăsime, ceea ce poate duce la inflamație extinsă și la risc crescut de fibroză și ciroză. Simptomele pot fi mai pronunțate și pot include icter, ascită și semne de hipertensiune portală. Managementul acestei etape avansate necesită o abordare multidisciplinară și poate include evaluarea pentru transplant hepatic.
Steatoza hepatică de gradul 2 se distinge prin modificări histologice specifice, care includ acumularea de grăsime în celulele hepatice, umflarea hepatocitelor și inflamația intralobulară și portală.
Steatoza (Acumularea de grăsime în celulele hepatice): Acumularea de grăsime în hepatocite este semnul distinctiv al steatozei hepatice de gradul 2. Grăsimile, sub formă de trigliceride, se depozitează în exces în celulele ficatului, ducând la disfuncții metabolice. Acest fenomen poate fi rezultatul unui dezechilibru între aportul de acizi grași și capacitatea ficatului de a le procesa. Steatoza poate fi detectată prin analize de laborator sau imagistică și este adesea asociată cu rezistența la insulină și sindromul metabolic. Tratamentul se concentrează pe reducerea aportului caloric și pe creșterea activității fizice pentru a diminua depozitele lipidice.
Umflarea hepatocitelor: Hepatocitele, celulele principale ale ficatului, pot suferi un proces de umflare sau balonare în steatoza hepatică de gradul 2. Acest fenomen, cunoscut sub numele de balonare celulară, indică o leziune hepatocelulară și poate fi un precursor al inflamației și fibrozei. Balonarea hepatocitelor reflectă stresul metabolic și poate fi un semnal de alarmă pentru necesitatea intervenției medicale pentru a preveni deteriorarea suplimentară a ficatului.
Inflamația intralobulară: Inflamația la nivelul lobulilor hepatici, unitățile funcționale ale ficatului, este un indicator al progresiei steatozei hepatice către stadii mai avansate. Inflamația intralobulară poate contribui la deteriorarea țesutului hepatic și la dezvoltarea fibrozei. Identificarea și tratamentul prompt al inflamației sunt esențiale pentru a opri evoluția către steatohepatita non-alcoolică și alte forme de leziuni hepatice.
Inflamația portală ușoară până la moderată: Vena portală, care transportă sângele de la organele digestive către ficat, poate prezenta semne de inflamație ușoară până la moderată în contextul steatozei hepatice de gradul 2. Această inflamație poate afecta funcția normală a ficatului și poate crește riscul de hipertensiune portală, o complicație gravă care necesită monitorizare medicală atentă și intervenție terapeutică.
Dezvoltarea steatohepatitei (NASH): Steatohepatita non-alcoolică (NASH) reprezintă o evoluție a steatozei hepatice de gradul 2, caracterizată prin inflamație și deteriorare celulară. NASH poate progresa către fibroză și ciroză, crescând semnificativ riscul de insuficiență hepatică și alte complicații grave. Identificarea timpurie și intervenția terapeutică sunt esențiale pentru a încetini sau opri progresia bolii. Managementul NASH include modificări ale stilului de viață, controlul greutății și tratamentul comorbidităților, cum ar fi diabetul zaharat și dislipidemia.
Fibroza și ciroza: Fibroza hepatică implică acumularea de țesut cicatricial în ficat ca răspuns la inflamație cronică. În timp, fibroza poate evolua în ciroză, o afecțiune gravă caracterizată prin pierderea funcției hepatice și structurii normale a ficatului. Ciroza este asociată cu o serie de complicații, inclusiv hipertensiunea portală și insuficiența hepatică. Prevenirea și tratamentul fibrozei sunt vitale pentru a reduce riscul de ciroză și pentru a menține sănătatea ficatului pe termen lung.
Cancerul hepatic: Pacienții cu steatoză hepatică de gradul 2 și NASH au un risc crescut de a dezvolta cancer hepatic, în special carcinom hepatocelular. Factorii de risc includ persistența inflamației, fibroza avansată și ciroza. Monitorizarea regulată și screeningul pentru cancerul hepatic sunt recomandate pacienților cu steatoză hepatică avansată pentru a detecta precoce și a trata eficient această complicație potențial fatală.
Steatoza hepatică de gradul 2 poate fi influențată de o varietate de factori metabolici, genetici și de stil de viață. Înțelegerea acestor factori este crucială pentru prevenirea și gestionarea bolii.
Obezitatea și supraponderalitatea: Aceștia sunt printre principalii factori de risc pentru dezvoltarea steatozei hepatice de gradul 2. Excesul de greutate contribuie la acumularea de grăsime în ficat și la rezistența la insulină, ceea ce poate duce la inflamație și leziuni hepatice. Reducerea greutății corporale prin dietă echilibrată și exerciții fizice este o strategie cheie în prevenirea și tratamentul steatozei hepatice. Controlul greutății poate îmbunătăți semnificativ sănătatea ficatului și poate reduce riscul de progresie către NASH și complicații ulterioare.
Rezistența la insulină și diabetul de tip 2: Rezistența la insulină, o caracteristică centrală a diabetului de tip 2, este strâns legată de steatoza hepatică de gradul 2. Această condiție determină ficatul să acumuleze grăsime și să crească riscul de inflamație și leziuni hepatice. Diabetul de tip 2 poate agrava steatoza hepatică și poate accelera progresia către NASH și ciroză. Controlul glicemiei și menținerea unui nivel optim al insulinei sunt esențiale pentru gestionarea steatozei hepatice și prevenirea complicațiilor sale.
Dislipidemia: Aceasta, caracterizată prin niveluri anormale ale lipidelor din sânge, cum ar fi colesterolul și trigliceridele, este un factor de risc major pentru steatoza hepatică de gradul 2. Dezechilibrul lipidic poate contribui la acumularea de grăsime în ficat și la dezvoltarea steatohepatitei. Managementul dislipidemiei prin dietă, exerciții fizice și medicamente poate ajuta la reducerea grăsimii hepatice și la îmbunătățirea sănătății ficatului.
Aceasta joacă un rol semnificativ în dezvoltarea steatozei hepatice de gradul 2. Studiile au identificat mai mulți markeri genetici asociați cu susceptibilitatea crescută la acumularea de grăsime în ficat și la progresia către NASH. Înțelegerea factorilor genetici poate contribui la identificarea persoanelor cu risc ridicat și la dezvoltarea de strategii personalizate de prevenție și tratament.
Diete bogate în fructoză și grăsimi: Consumul excesiv de fructoză și grăsimi poate duce la steatoza hepatică de gradul 2. Dieta bogată în aceste substanțe stimulează producția de grăsime în ficat și poate agrava rezistența la insulină. Reducerea aportului de fructoză și grăsimi, în special cele saturate, este crucială pentru menținerea sănătății ficatului și prevenirea steatozei hepatice.
Pierderea rapidă în greutate: Deși pierderea în greutate este recomandată pentru gestionarea steatozei hepatice, scăderea rapidă poate avea efecte adverse. Pierderea bruscă de greutate poate elibera acizi grași în fluxul sanguin, ceea ce poate suprasolicita ficatul și poate intensifica acumularea de grăsime. Abordarea unei pierderi în greutate treptate și controlate este esențială pentru sănătatea ficatului.
Sindromul metabolic: Acesta este un grup de afecțiuni care cresc riscul de boli cardiovasculare și diabet zaharat de tip 2 și sunt frecvent asociate cu steatoza hepatică de gradul 2. Acest sindrom include obezitatea abdominală, hipertensiunea arterială, nivelurile ridicate de trigliceride, nivelurile scăzute de colesterol HDL și rezistența la insulină. Prezența sindromului metabolic necesită o abordare integrată a tratamentului, care să includă modificări ale stilului de viață și managementul fiecărui factor de risc în parte.
Sindromul ovarelor polichistice (SOP): Acesta este o afecțiune endocrină care poate influența dezvoltarea steatozei hepatice de gradul 2, datorită legăturii sale cu rezistența la insulină și obezitatea. Femeile cu SOP au un risc crescut de a dezvolta steatoză hepatică, ceea ce subliniază importanța monitorizării funcției hepatice și a intervențiilor terapeutice pentru a preveni progresia bolii hepatice.
Apneea obstructivă în somn: Aceasta este asociată cu întreruperi repetate ale respirației în timpul somnului și poate contribui la apariția steatozei hepatice de gradul 2. Această condiție este legată de hipoxie nocturnă (niveluri scăzute de oxigen în sânge), care poate agrava inflamația hepatică și acumularea de grăsime în ficat. Tratamentul apneei obstructive în somn poate avea un impact pozitiv asupra sănătății ficatului și poate reduce riscul de complicații hepatice.
Diagnosticul steatozei hepatice de gradul 2 implică o combinație de evaluări clinice, teste de laborator și tehnici de imagistică pentru a determina gradul de afectare hepatică și pentru a ghida opțiunile de tratament.
Testele de funcție hepatică: Testele de funcție hepatică sunt esențiale în evaluarea stării ficatului și pot indica prezența steatozei hepatice de gradul 2. Aceste teste măsoară nivelurile enzimelor hepatice, bilirubinei și altor parametri care reflectă funcția hepatică. Nivelurile crescute ale enzimelor hepatice pot sugera leziuni hepatice și necesită investigații suplimentare pentru a determina cauza și severitatea bolii.
Profilul lipidic: Profilul lipidic este un set de teste de sânge care măsoară nivelurile diferitelor tipuri de grăsimi, inclusiv colesterolul și trigliceridele. Nivelurile anormale ale acestor lipide pot indica un risc crescut de steatoză hepatică de gradul 2 și alte afecțiuni cardiovasculare. Un profil lipidic dezechilibrat poate sugera o disfuncție metabolică care contribuie la acumularea de grăsime în ficat. Managementul profilului lipidic prin dietă, exerciții fizice și medicamente poate ajuta la îmbunătățirea sănătății ficatului și la prevenirea progresiei steatozei hepatice.
Ecografia: Ecografia este o tehnică de imagistică non-invazivă care folosește unde sonore pentru a crea imagini ale ficatului. Este adesea prima metodă de investigație utilizată pentru a detecta steatoza hepatică de gradul 2. Ecografia poate identifica acumularea de grăsime în ficat și poate ajuta la evaluarea gradului de steatoză hepatică. Este o procedură sigură și accesibilă, care poate fi repetată pentru monitorizarea evoluției bolii.
Tomografia computerizată (CT): Tomografia computerizată este o tehnică de imagistică mai detaliată care folosește raze X pentru a obține imagini transversale ale ficatului. CT-ul poate oferi informații suplimentare despre structura ficatului și poate detecta modificări precum fibroza sau alte anomalii hepatice. Cu toate acestea, CT-ul este mai puțin sensibil decât alte metode în detectarea steatozei hepatice și poate implica expunere la radiații.
Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM): IRM-ul utilizează câmpuri magnetice și unde radio pentru a produce imagini detaliate ale ficatului. Este o metodă avansată de imagistică care poate distinge diferitele țesuturi ale ficatului și poate evalua gradul de steatoză și fibroză hepatică. IRM-ul este deosebit de util în cazurile în care alte metode de imagistică nu sunt concluzive și poate contribui la planificarea tratamentului steatozei hepatice de gradul 2.
Indicații și procedură: Biopsia hepatică este o procedură medicală utilizată pentru a diagnostica steatoza hepatică de gradul 2 și pentru a evalua gradul de inflamație și fibroză. Indicațiile pentru biopsie includ rezultate neconcludente la alte teste de imagistică și necesitatea de a determina stadiul exact al bolii hepatice. Procedura implică extragerea unei mici probe de țesut hepatic cu ajutorul unui ac subțire, sub anestezie locală. Mostra este apoi examinată la microscop pentru a identifica modificările celulare specifice steatozei hepatice.
Evaluarea histologică: Evaluarea histologică a probei de țesut hepatic obținută prin biopsie permite identificarea caracteristicilor specifice ale steatozei hepatice, cum ar fi acumularea de grăsime, inflamația și prezența fibrozei. Această evaluare poate oferi informații valoroase despre severitatea bolii și poate ghida deciziile terapeutice. Biopsia hepatică este considerată standardul de aur pentru diagnosticarea steatohepatitei și a stadiilor avansate de fibroză.
Managementul steatozei hepatice de gradul 2 implică o abordare multidisciplinară, care include modificări ale stilului de viață, intervenții dietetice și, în unele cazuri, tratament farmacologic, pentru a îmbunătăți sănătatea ficatului și a preveni progresia bolii.
Pierderea și managementul greutății: Pierderea în greutate este o componentă esențială în managementul steatozei hepatice de gradul 2. Reducerea greutății corporale poate diminua acumularea de grăsime în ficat și poate îmbunătăți parametrii metabolici. Este important ca pierderea în greutate să fie realizată într-un mod controlat și sustenabil, prin dietă echilibrată și exerciții fizice regulate.
Schimbări dietetice: Modificările dietetice joacă un rol crucial în tratamentul steatozei hepatice de gradul 2. O dietă sănătoasă, bogată în legume, fructe, cereale integrale și acizi grași nesaturați, poate ajuta la reducerea grăsimii hepatice. Limitarea consumului de alcool, zahăr și grăsimi saturate este de asemenea recomandată. Consultarea unui nutriționist poate oferi ghidare personalizată pentru a se asigura o nutriție adecvată și pentru a sprijini pierderea în greutate.
Activitatea fizică regulată: Exercițiile fizice regulate sunt fundamentale în managementul steatozei hepatice de gradul 2. Activitatea fizică contribuie la îmbunătățirea sensibilității la insulină și la arderea grăsimilor, inclusiv a celor depozitate în ficat. Recomandările includ exerciții aerobice și de rezistență, care pot ajuta la scăderea în greutate și la menținerea sănătății hepatice. Este important ca pacienții să aleagă un tip de exercițiu adaptat capacității lor fizice și să urmeze un program regulat, cu scopul de a maximiza beneficiile pentru sănătatea ficatului.
Sensibilizatorii insulinei: Medicamentele care îmbunătățesc sensibilitatea la insulină, cum ar fi metforminul și tiazolidindionele, pot fi utilizate în tratamentul steatozei hepatice de gradul 2, în special la pacienții cu rezistență la insulină sau diabet zaharat de tip 2. Aceste medicamente pot ajuta la reducerea inflamației hepatice și la prevenirea acumulării de grăsime în ficat, contribuind astfel la îmbunătățirea stării de sănătate a ficatului.
Agenții de scădere a lipidelor: Statinele și fibrații sunt medicamente care pot reduce nivelurile de lipide din sânge și pot avea un efect benefic asupra sănătății ficatului. Aceste medicamente sunt adesea prescrise pentru a trata dislipidemia, care este un factor de risc pentru steatoza hepatică. Prin scăderea nivelurilor de colesterol și trigliceride, aceste medicamente pot contribui la reducerea riscului de progresie a bolii hepatice.
Antioxidanții: Vitamina E este un antioxidant care poate avea efecte protectoare asupra ficatului, reducând stresul oxidativ și inflamația. Studiile au arătat că suplimentarea cu vitamina E poate îmbunătăți starea de sănătate a ficatului la pacienții cu steatohepatită non-alcoolică. Cu toate acestea, utilizarea vitaminei E trebuie să fie monitorizată de către un medic, deoarece dozele mari pot avea efecte adverse.
Managementul diabetului: Controlul eficient al diabetului este crucial pentru pacienții cu steatoză hepatică de gradul 2, deoarece diabetul poate agrava acumularea de grăsime în ficat. Managementul adecvat include monitorizarea atentă a glicemiei, utilizarea medicamentelor hipoglicemiante și adoptarea unui stil de viață sănătos. O colaborare strânsă cu medicul endocrinolog și ajustarea tratamentului în funcție de nevoile individuale sunt esențiale pentru a minimiza impactul diabetului asupra sănătății ficatului.
Tratamentul dislipidemiei: Dislipidemia trebuie tratată pentru a reduce riscul de progresie a steatozei hepatice. Acest lucru se realizează prin dietă, activitate fizică și medicamente care scad nivelul lipidelor din sânge. Controlul profilului lipidic este un pas important în prevenirea depunerii de grăsime în ficat și în menținerea funcției hepatice optime.
Managementul sindromului metabolic: Sindromul metabolic este un complex de factori de risc care necesită o abordare integrată. Managementul include controlul greutății, dieta sănătoasă, exercițiile fizice și tratamentul farmacologic al hipertensiunii arteriale, dislipidemiei și rezistenței la insulină. Reducerea factorilor de risc ai sindromului metabolic poate avea un impact pozitiv asupra steatozei hepatice și poate preveni complicațiile asociate.
Prevenirea și inversarea steatozei hepatice de gradul 2 implică o serie de măsuri proactive care vizează factorii de risc și modificările stilului de viață pentru a îmbunătăți sănătatea ficatului și a reduce riscul de progresie a bolii.
Limitarea alimentelor bogate în fructoză și grăsimi: Consumul redus de alimente cu conținut ridicat de fructoză și grăsimi este esențial în prevenirea și tratamentul steatozei hepatice de gradul 2. Alimentele procesate, băuturile îndulcite și mâncărurile grase pot contribui la acumularea de grăsime în ficat. Adoptarea unei diete echilibrate, care să includă fructe și legume proaspete, proteine slabe și cereale integrale, poate ajuta la menținerea sănătății ficatului și la prevenirea progresiei bolii.
Creșterea aportului de fibre: Fibrele alimentare joacă un rol important în menținerea sănătății digestive și a ficatului. Un aport crescut de fibre poate ajuta la reglarea nivelului de zahăr din sânge și la reducerea grăsimii hepatice. Alimentele bogate în fibre, cum ar fi legumele, fructele, leguminoasele și cerealele integrale, ar trebui să fie o componentă esențială a dietei zilnice.
Încorporarea acizilor grași Omega-3: Acizii grași Omega-3 au proprietăți antiinflamatorii și pot îmbunătăți sănătatea ficatului. Consumul de pește gras, nuci și semințe de in, sau suplimentarea cu ulei de pește, poate contribui la reducerea inflamației și la prevenirea acumulării de grăsime în ficat. Omega-3 sunt esențiali pentru o dietă echilibrată și pot avea un rol protector împotriva steatozei hepatice.
Menținerea unei greutăți corporale sănătoase este esențială în prevenirea steatozei hepatice de gradul 2. O greutate stabilă și în limite normale ajută la reducerea acumulării de grăsime în ficat și la scăderea riscului de inflamație și fibroză hepatică. Strategiile de succes includ o dietă echilibrată, bogată în nutrienți și săracă în calorii goale, precum și un program regulat de exerciții fizice. Abordarea pierderii în greutate trebuie să fie graduală și sustenabilă, pentru a asigura rezultate pe termen lung și pentru a evita efectele negative ale fluctuațiilor rapide de greutate.
Participarea la activitate fizică regulată este vitală pentru menținerea sănătății ficatului și prevenirea steatozei hepatice de gradul 2. Exercițiile fizice ajută la arderea grăsimilor și la îmbunătățirea sensibilității la insulină, reducând astfel riscul de acumulare de grăsime în ficat. Este recomandat să se combine exercițiile aerobice cu antrenamentul de forță pentru a maximiza beneficiile asupra sănătății ficatului și a controla greutatea corporală.
Pierderea rapidă în greutate poate avea un impact negativ asupra sănătății ficatului, accelerând eliberarea acizilor grași și potențialul de acumulare a grăsimii hepatice. Este important să se urmeze o abordare graduală și controlată a scăderii în greutate, cu accent pe o dietă nutritivă și exerciții fizice regulate. Consultarea unui specialist în nutriție și colaborarea cu un medic pot asigura o pierdere în greutate sănătoasă și eficientă, fără a pune în pericol sănătatea ficatului.
Gestionarea factorilor de risc asociați este esențială în prevenirea și tratamentul steatozei hepatice de gradul 2. Aceasta implică identificarea și abordarea condițiilor care pot contribui la dezvoltarea sau agravarea bolii hepatice. Printre acești factori se numără obezitatea, rezistența la insulină, dislipidemia, sindromul metabolic și diabetul zaharat. Controlul acestor condiții prin modificări ale stilului de viață, intervenții dietetice și tratament farmacologic adecvat poate reduce semnificativ riscul de progresie a steatozei hepatice. De asemenea, este importantă monitorizarea regulată a sănătății ficatului și colaborarea strânsă cu echipa medicală pentru a ajusta planul de tratament în funcție de evoluția bolii și de răspunsul la terapie. Prin gestionarea proactivă a factorilor de risc, pacienții pot îmbunătăți sănătatea ficatului și pot preveni complicațiile pe termen lung.
Poate fi steatoza hepatică de gradul 2 inversată?
Este steatoza hepatică de gradul 2 periculoasă?
Care sunt cele mai bune alimente pentru steatoza hepatică de gradul 2?
Cât timp durează îmbunătățirea steatozei hepatice de gradul 2 cu schimbări ale stilului de viață?
Pot medicamentele trata singure steatoza hepatică de gradul 2?
Este transplantul de ficat o opțiune pentru cazurile avansate de steatoză hepatică?
Cât de des ar trebui să îmi monitorizez funcția hepatică dacă am steatoză hepatică de gradul 2?
Poate steatoza hepatică de gradul 2 progresa către cancerul hepatic?
Este sigur să consum alcool dacă am steatoză hepatică de gradul 2?
Există suplimente care pot ajuta la steatoza hepatică de gradul 2?
Steatoza hepatică de gradul 2 este o afecțiune gestionabilă, cu potențial de reversibilitate, dacă este abordată corect prin modificări ale stilului de viață și tratament medical adecvat. Este esențială recunoașterea timpurie și intervenția proactivă pentru a preveni progresia către stadii mai avansate și pentru a menține sănătatea ficatului pe termen lung.
Ti s-a parut folositor acest articol?
Surse Articol
Petta, S., Maida, M., Macaluso, F. S., Di Marco, V., Cammà, C., Cabibi, D., & Craxì, A. (2015). The severity of steatosis influences liver stiffness measurement in patients with nonalcoholic fatty liver disease. Hepatology, 62(4), 1101-1110.
https://aasldpubs.onlinelibrary.wiley.com/doi/pdf/10.1002/hep.27844Bedossa, P. (2017). Pathology of non‐alcoholic fatty liver disease. Liver International, 37, 85-89.
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1111/liv.13301
Consultați întotdeauna un Specialist Medical
Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.
Alergologie 
Bariatrie 
Chirurgie Plastica 
Cardiologie 
Căderea Părului 
Dentist 
Dermatologie 
Ecografie 
Endocrinologie 
Estetică Medicală 
Gastroenterologie 
Ginecologie 
Hemoroizi 
Hernii 
Investigații 
Imagistică Medicală (RMN/CT) 
Recuperare 
Medicina Muncii 
Medicină Veterinară 
Neurologie 
Nutriție 
Oftalmologie 
Ortopedie 
Pediatrie 
Psihologie 
Pneumologie 
Urologie 
Alte Servicii 
Naturiste 
Contact