TGO si TGP: valori normale si raportul De Ritis

Raportul TGO/TGP (De Ritis) are valoarea normală între 0,8-1,3, iar valorile sub 1 pot indica steatoză hepatică non-alcoolică, în timp ce valorile peste 2 sugerează afecțiuni hepatice alcoolice. Creșterile ușoare (de 2-3 ori limita superioară) pot indica steatoză hepatică, în timp ce elevările severe (peste 1000 U/L) necesită atenție medicală imediată, sugerând leziuni hepatice acute grave.

Intervale de referință normale pentru TGO și TGP

Valorile de referință pentru transaminaze sunt esențiale în interpretarea corectă a rezultatelor analizelor și în stabilirea diagnosticului. Aceste intervale pot varia în funcție de numeroși factori, inclusiv caracteristicile individuale ale pacientului și metodele de laborator utilizate.

Intervale de referință standard pentru adulți: Valorile normale ale transaminazelor la adulți sunt stabilite în urma studiilor pe populații sănătoase. Pentru TGO, intervalul de referință standard este de 5-40 unități pe litru (U/L), în timp ce pentru TGP este de 7-56 U/L. Aceste intervale reprezintă limitele în care valorile sunt considerate fiziologice și nu indică patologie hepatică. Este important de menționat că aceste valori pot varia ușor între diferite laboratoare, în funcție de metodologia utilizată și de caracteristicile populației de referință, motiv pentru care interpretarea rezultatelor trebuie făcută întotdeauna în contextul valorilor de referință furnizate de laboratorul respectiv.

Variații legate de vârstă: Vârsta influențează semnificativ valorile normale ale transaminazelor. La nou-născuți și sugari, valorile TGO și TGP sunt fiziologic mai ridicate, reflectând particularitățile metabolice ale acestei perioade. Pentru copiii între 0-6 luni, valorile normale de TGO pot ajunge până la 84 U/L, iar pentru cei între 6 luni și 1 an până la 89 U/L. Pe măsură ce copilul crește, valorile scad treptat, ajungând la intervalele adulților după pubertate. La vârstnici, valorile de referință pot fi ușor modificate, reflectând schimbările metabolice asociate îmbătrânirii și prevalența crescută a afecțiunilor cronice în această grupă de vârstă.

Diferențe între sexe: Sexul reprezintă un factor important în stabilirea valorilor de referință pentru transaminaze. Studiile au demonstrat că bărbații au în general valori mai ridicate ale TGO și TGP comparativ cu femeile, diferență atribuită în principal compoziției corporale diferite și influențelor hormonale. La femei, valorile normale tind să fie cu aproximativ 15-20% mai scăzute decât la bărbați. Această diferență trebuie luată în considerare în interpretarea rezultatelor, pentru a evita subestimarea sau supraestimarea semnificației clinice a valorilor obținute.

Variații metodologice de laborator: Metodele de laborator utilizate pentru determinarea transaminazelor pot influența semnificativ valorile obținute. Există mai multe tehnici disponibile, inclusiv metode spectrofotometrice, enzimatice și imunologice, fiecare cu specificități și sensibilități diferite. Standardizarea metodelor între laboratoare rămâne o provocare, ceea ce explică variabilitatea intervalelor de referință. Factorii preanalitici, cum ar fi condițiile de recoltare, transportul și procesarea probelor, pot de asemenea afecta rezultatele. Este recomandată utilizarea aceluiași laborator pentru monitorizarea în dinamică a valorilor, pentru a minimiza variabilitatea metodologică.

Actualizări recente ale intervalelor de referință: În ultimii ani, cercetările au sugerat necesitatea revizuirii intervalelor de referință tradiționale pentru transaminaze. Studii recente pe populații mari au indicat că valorile considerate anterior normale ar putea fi prea ridicate, neluând în considerare prevalența crescută a steatozei hepatice non-alcoolice în populația generală. Noile recomandări sugerează limite superioare mai scăzute, de aproximativ 30-35 U/L pentru TGO și 30-40 U/L pentru TGP. Aceste ajustări reflectă o înțelegere mai nuanțată a fiziologiei hepatice și a factorilor care influențează valorile transaminazelor, permițând o detectare mai precoce a afecțiunilor hepatice subtile.

Raportul TGO/TGP (Raportul De Ritis)

Raportul dintre valorile serice ale TGO și TGP, cunoscut și sub denumirea de raportul De Ritis, reprezintă un instrument diagnostic valoros în evaluarea afecțiunilor hepatice. Acest raport oferă informații suplimentare față de valorile individuale ale enzimelor, ajutând la diferențierea diverselor patologii.

Valori normale ale raportului De Ritis: În condiții fiziologice, raportul TGO/TGP are valori cuprinse între 0,8 și 1,3. Această proporție reflectă distribuția normală a celor două enzime în organism și eliberarea lor echilibrată în circulația sangvină. Menținerea raportului în acest interval sugerează absența unor leziuni hepatice semnificative sau a altor patologii care ar putea perturba echilibrul dintre cele două enzime. Valorile normale ale raportului De Ritis sunt importante ca referință pentru interpretarea modificărilor patologice și pentru monitorizarea evoluției afecțiunilor hepatice.

Raport mai mic de 1: Un raport TGO/TGP subunitar, cu valori sub 1, este frecvent întâlnit în steatoza hepatică non-alcoolică, hepatita virală acută și în stadiile incipiente ale hepatitei alcoolice. Această valoare sugerează o creștere predominantă a TGP față de TGO, reflectând afectarea primară a hepatocitelor cu eliberarea preferențială a enzimelor citoplasmice. În steatoza hepatică non-alcoolică, raportul subunitar este adesea asociat cu alți factori de risc metabolic, cum ar fi obezitatea, diabetul zaharat și dislipidemia, reprezentând un indicator important pentru diagnosticul diferențial al afecțiunilor hepatice.

Raport mai mare de 1: Când raportul TGO/TGP depășește valoarea de 1, aceasta poate indica prezența unor leziuni hepatice cu necroză celulară mai extinsă, care afectează atât compartimentul citoplasmic, cât și cel mitocondrial. Acest pattern este frecvent întâlnit în afecțiuni precum ciroza hepatică, hepatita cronică avansată sau în fazele de exacerbare ale hepatitelor cronice. Creșterea predominantă a TGO reflectă eliberarea acestei enzime din multiple surse tisulare afectate, inclusiv din mitocondriile hepatocitelor lezate, contribuind la valoarea mai ridicată a raportului.

Raport mai mare de 2: Un raport TGO/TGP care depășește valoarea de 2 este înalt sugestiv pentru hepatopatia alcoolică. Această valoare distinctiv crescută se datorează mai multor factori specifici consumului cronic de alcool, inclusiv inducția enzimei TGO mitocondriale, deficiența de piridoxină (vitamina B6) care afectează metabolismul TGP, și efectul toxic direct al alcoolului asupra mitocondriilor hepatocitare. În practica clinică, un raport peste 2 la un pacient cu suspiciune de afecțiune hepatică ar trebui să ridice întotdeauna suspiciunea unei etiologii alcoolice, necesitând investigații suplimentare pentru confirmarea diagnosticului.

Semnificația clinică în diverse afecțiuni: Raportul De Ritis oferă informații valoroase în diferențierea diverselor patologii hepatice și extrahepatice. În afecțiunile musculare, cum ar fi rabdomioliza sau distrofiile musculare, raportul tinde să fie crescut datorită eliberării predominante de TGO din mușchii afectați. În infarctul miocardic acut, raportul este de asemenea crescut, reflectând conținutul bogat în TGO al miocardului. În hepatitele medicamentoase, pattern-ul raportului poate varia în funcție de mecanismul de toxicitate și de specificitatea afectării celulare. Interpretarea corectă a raportului De Ritis trebuie făcută întotdeauna în contextul clinic complet, coroborând rezultatele cu istoricul pacientului, examenul clinic și alte investigații paraclinice.