Tratament pentru steatoza hepatica alcoolica: recuperarea ficatului

În cazurile severe, pot fi necesare medicamente specifice pentru reducerea inflamației hepatice și gestionarea complicațiilor. Pentru pacienții cu boală avansată care nu răspund la tratamentele convenționale, transplantul hepatic poate reprezenta ultima opțiune terapeutică, cu condiția menținerii abstinenței totale de la alcool.

Abstinența de la Alcool ca Tratament Principal

Abstinența totală de la alcool reprezintă fundamentul tratamentului steatozei hepatice alcoolice, fiind singura intervenție care poate opri progresia bolii și permite regenerarea țesutului hepatic. Această măsură terapeutică este esențială indiferent de stadiul afecțiunii.

Importanța Abstinenței Complete: Renunțarea totală la consumul de alcool este crucială pentru tratamentul steatozei hepatice alcoolice. Chiar și cantități mici de alcool pot menține inflamația hepatică și pot împiedica procesul de vindecare. Studiile clinice demonstrează că pacienții care reușesc să mențină abstinența completă au o rată de supraviețuire semnificativ mai mare comparativ cu cei care continuă să consume alcool, chiar și în cantități reduse. Medicii recomandă evitarea oricărei forme de alcool, inclusiv a băuturilor cu conținut scăzut de alcool sau a produselor care conțin alcool, precum anumite medicamente sau alimente.

Cronologia Recuperării Hepatice: Recuperarea ficatului după oprirea consumului de alcool urmează un tipar previzibil. În primele 2 săptămâni de abstinență, nivelul enzimelor hepatice începe să scadă, indicând reducerea inflamației. După aproximativ 4-8 săptămâni, acumularea de grăsime din ficat începe să se diminueze semnificativ. În cazul steatozei simple, fără fibroză avansată, ficatul poate reveni la o funcționare normală în 6-12 luni de abstinență completă. Pentru pacienții cu leziuni mai severe, procesul de recuperare poate dura mai mulți ani, iar în cazurile de ciroză, unele modificări structurale pot fi ireversibile, deși funcția hepatică se poate îmbunătăți considerabil.

Reversibilitatea Steatozei Hepatice prin Abstinență: Steatoza hepatică alcoolică în stadiile incipiente este complet reversibilă prin abstinența de la alcool. Ficatul are o capacitate remarcabilă de regenerare și auto-reparare atunci când nu mai este expus la efectele toxice ale alcoolului. Studiile imagistice arată că după 2-3 luni de abstinență, conținutul de grăsime din ficat poate scădea cu până la 35%. Această reversibilitate depinde de gradul de afectare hepatică preexistentă și de prezența altor factori de risc, precum obezitatea sau diabetul zaharat. Pacienții care renunță la alcool înainte de apariția fibrozei semnificative au cele mai bune șanse de recuperare completă.

Gestionarea Sevrajului Alcoolic: Oprirea bruscă a consumului de alcool la persoanele dependente poate declanșa sindromul de sevraj alcoolic, care necesită supraveghere medicală. Simptomele sevrajului includ tremor, anxietate, insomnie, greață, transpirații și, în cazuri severe, convulsii sau delir. Tratamentul sevrajului se realizează de obicei cu benzodiazepine cu acțiune lungă, precum diazepamul, administrate în doze descrescătoare. Terapia de detoxifiere poate fi efectuată în regim ambulatoriu pentru cazurile ușoare sau moderate, dar pacienții cu risc de sevraj sever necesită internare și monitorizare constantă. Suplimentarea cu vitamine din complexul B, în special tiamină, este esențială pentru prevenirea complicațiilor neurologice.

Prevenirea Recidivei: Menținerea abstinenței pe termen lung reprezintă o provocare majoră pentru mulți pacienți. Strategiile eficiente de prevenire a recidivei includ consilierea psihologică, terapia cognitiv-comportamentală și participarea la grupuri de suport precum Alcoolicii Anonimi. Medicamentele care reduc pofta de alcool, precum acamprosatul, naltrexona sau disulfiramul, pot fi prescrise ca adjuvante în tratamentul dependenței de alcool. Implicarea familiei în procesul terapeutic crește semnificativ șansele de succes. Pacienții trebuie să identifice factorii declanșatori ai consumului de alcool și să dezvolte strategii alternative de gestionare a stresului și a situațiilor sociale care implică alcool.

Medicamente pentru Tratamentul Steatozei Hepatice Alcoolice

Tratamentul farmacologic al steatozei hepatice alcoolice este utilizat în principal pentru cazurile severe de hepatită alcoolică sau pentru gestionarea complicațiilor. Aceste medicamente sunt întotdeauna folosite ca adjuvante la abstinența de alcool, care rămâne intervenția terapeutică fundamentală.

Corticosteroizii pentru Hepatita Alcoolică Severă: Corticosteroizii reprezintă principala opțiune farmacologică pentru pacienții cu hepatită alcoolică severă, caracterizată prin icter pronunțat și disfuncție hepatică. Prednisolonul, administrat oral în doze de 40 mg zilnic timp de 28 de zile, reduce inflamația hepatică și îmbunătățește supraviețuirea pe termen scurt la pacienții selectați. Eficacitatea tratamentului este evaluată după 7 zile utilizând scorul Lille, care prezice răspunsul la terapie. Corticosteroizii sunt contraindicați la pacienții cu infecții active, sângerări gastrointestinale sau insuficiență renală, situații frecvent întâlnite în hepatita alcoolică severă.

Pentoxifilina ca Alternativă: Pentoxifilina reprezintă o alternativă terapeutică pentru pacienții cu hepatită alcoolică severă la care corticosteroizii sunt contraindicați. Acest medicament acționează prin inhibarea producției de citokine proinflamatorii, în special factorul de necroză tumorală alfa, reducând astfel inflamația hepatică. Doza recomandată este de 400 mg de trei ori pe zi, administrată oral timp de 28 de zile. Deși pentoxifilina are o eficacitate mai redusă comparativ cu corticosteroizii în îmbunătățirea funcției hepatice, studiile arată că poate reduce incidența sindromului hepatorenal, o complicație severă a hepatitei alcoolice cu mortalitate ridicată.

Medicamentele pentru Susținerea Abstinenței: Farmacoterapia dependenței de alcool reprezintă un component esențial în tratamentul steatozei hepatice alcoolice. Acamprosatul reduce pofta de alcool prin modularea neurotransmițătorilor GABA și glutamat, fiind sigur pentru utilizare la pacienții cu afecțiuni hepatice. Naltrexona, un antagonist al receptorilor opioizi, diminuează efectele plăcute ale alcoolului, reducând riscul de consum excesiv. Disulfiramul provoacă reacții neplăcute la consumul de alcool prin inhibarea metabolizării acestuia, dar utilizarea sa la pacienții cu boală hepatică avansată necesită precauție. Aceste medicamente sunt mai eficiente când sunt combinate cu intervenții psihosociale și terapie comportamentală.

Medicamentele Aflate în Investigație: Cercetările actuale explorează noi opțiuni terapeutice pentru steatoza hepatică alcoolică. Antagoniștii receptorilor IL-1, precum anakinra, au arătat rezultate promițătoare în reducerea inflamației hepatice la pacienții cu hepatită alcoolică severă. Anticorpii anti-TNF, precum infliximabul, sunt studiați pentru capacitatea lor de a neutraliza factorul de necroză tumorală, o citokină proinflamatorie implicată în patogeneza bolii hepatice alcoolice. Antioxidanții, precum N-acetilcisteina, sunt evaluați pentru potențialul lor de a reduce stresul oxidativ hepatic. Metadoxina, un antioxidant care accelerează metabolizarea alcoolului, a demonstrat efecte benefice în studiile preliminare, îmbunătățind funcția hepatică și reducând steatoza.

Considerații la Administrarea Altor Medicamente: Pacienții cu steatoză hepatică alcoolică necesită o evaluare atentă a tuturor medicamentelor administrate concomitent. Ficatul afectat metabolizează medicamentele diferit, crescând riscul de toxicitate sau eficacitate redusă. Medicamentele cu potențial hepatotoxic, precum paracetamolul, trebuie utilizate cu precauție și în doze reduse. Antiinflamatoarele nesteroidiene pot crește riscul de sângerare gastrointestinală la pacienții cu hipertensiune portală. Sedativele și hipnoticele necesită ajustarea dozelor datorită metabolizării lor reduse. Este esențială comunicarea completă cu medicul curant despre toate medicamentele, suplimentele și remediile naturiste utilizate pentru a evita interacțiunile periculoase.

Suportul Nutrițional și Managementul Dietetic

Intervenția nutrițională reprezintă o componentă esențială în tratamentul steatozei hepatice alcoolice, având un impact semnificativ asupra evoluției bolii și a recuperării funcției hepatice. Pacienții cu această afecțiune prezintă frecvent deficiențe nutriționale care trebuie corectate printr-o abordare alimentară specifică.

Abordarea Malnutriției: Malnutriția este frecvent întâlnită la pacienții cu steatoză hepatică alcoolică, afectând până la 60% dintre aceștia. Cauzele includ aportul caloric inadecvat, absorbția intestinală deficitară și metabolismul alterat al nutrienților. Evaluarea statusului nutrițional trebuie efectuată la toți pacienții, utilizând măsurători antropometrice, analize biochimice și evaluarea aportului alimentar. Intervenția nutrițională trebuie inițiată prompt, vizând corectarea deficiențelor proteice și vitaminice. În cazurile severe, poate fi necesară nutriția enterală prin sondă nazogastrică sau nutriția parenterală pentru pacienții care nu pot tolera alimentația orală.

Modificările Dietetice Recomandate: Dieta optimă pentru pacienții cu steatoză hepatică alcoolică trebuie să fie bogată în proteine de înaltă calitate, carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase. Se recomandă un aport proteic de 1,2-1,5 g/kg greutate corporală zilnic pentru a susține regenerarea hepatică, cu excepția pacienților cu encefalopatie hepatică, la care aportul proteic trebuie ajustat. Carbohidrații complecși din cereale integrale, legume și fructe trebuie să reprezinte principala sursă de energie. Grăsimile sănătoase din ulei de măsline, avocado și pește gras sunt benefice pentru reducerea inflamației hepatice. Se recomandă consumul a 4-6 mese mici pe parcursul zilei pentru a optimiza utilizarea nutrienților.

Reducerea Aportului de Sare: Restricția sodiului reprezintă o măsură dietetică importantă pentru pacienții cu steatoză hepatică alcoolică, în special pentru cei care prezintă ascită sau edeme. Se recomandă limitarea aportului de sodiu la 2000 mg zilnic. Aceasta implică evitarea alimentelor procesate, conservelor, mezelurilor, brânzeturilor sărate și a condimentelor cu conținut ridicat de sodiu. Utilizarea ierburilor aromatice, sucului de lămâie și condimentelor fără sodiu poate îmbunătăți gustul alimentelor. Pacienții trebuie educați să citească etichetele nutriționale și să identifice sursele ascunse de sodiu din alimentație. În cazurile de ascită refractară, restricția sodică poate fi intensificată sub supraveghere medicală.

Gestionarea Problemelor de Stocare a Glicogenului: Ficatul afectat de alcool prezintă dificultăți în stocarea glicogenului, ceea ce poate duce la hipoglicemie, în special în perioadele de post prelungit. Pentru a preveni aceste episoade, pacienții trebuie să consume mese regulate, la intervale de 3-4 ore pe parcursul zilei, și să evite perioadele lungi de post. O gustare bogată în carbohidrați complecși și proteine înainte de culcare poate preveni hipoglicemia nocturnă. Monitorizarea nivelului glicemiei este recomandată, în special în faza inițială a tratamentului. Pacienții trebuie instruiți să recunoască simptomele hipoglicemiei și să aibă la dispoziție surse rapide de glucoză pentru situații de urgență.

Strategii de Planificare a Meselor: Planificarea adecvată a meselor este esențială pentru pacienții cu steatoză hepatică alcoolică. Se recomandă consumul a 4-6 mese mici pe zi, distribuite uniform, pentru a asigura un aport constant de nutrienți și a preveni hipoglicemia. Fiecare masă trebuie să conțină o sursă de proteine de calitate, carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase. Prepararea în avans a meselor pentru întreaga săptămână poate facilita aderența la recomandările dietetice. Hidratarea adecvată este importantă, cu un consum de 1,5-2 litri de lichide zilnic, excluzând complet băuturile alcoolice. Pacienții trebuie încurajați să mănânce lent, să mestece bine alimentele și să evite distracțiile în timpul meselor pentru a îmbunătăți digestia.

Suplimentarea Nutrițională: Deficiențele de vitamine și minerale sunt frecvente la pacienții cu steatoză hepatică alcoolică și necesită corectare prin suplimentare. Vitaminele din complexul B, în special tiamina (B1), sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor neurologice precum encefalopatia Wernicke. Vitamina D și calciul sunt necesare pentru sănătatea osoasă, adesea compromisă la acești pacienți. Zincul, magneziul și seleniul sunt minerale frecvent deficitare care trebuie suplimentate. Antioxidanții precum vitamina E pot reduce stresul oxidativ hepatic. Suplimentele nutriționale complete pot fi necesare pentru pacienții cu malnutriție severă. Toate suplimentele trebuie administrate sub supraveghere medicală pentru a evita supradozarea, care poate fi dăunătoare pentru ficatul compromis.

Gestionarea Greutății și Exercițiile Fizice

Managementul greutății corporale și activitatea fizică regulată reprezintă componente importante ale tratamentului steatozei hepatice alcoolice, contribuind semnificativ la îmbunătățirea funcției hepatice și la prevenirea complicațiilor.

Beneficiile Scăderii în Greutate: Reducerea greutății corporale la pacienții supraponderali sau obezi cu steatoză hepatică alcoolică aduce beneficii semnificative pentru sănătatea hepatică. Pierderea a doar 5-10% din greutatea corporală poate diminua semnificativ conținutul de grăsime din ficat, reduce inflamația hepatică și îmbunătăți sensibilitatea la insulină. Scăderea în greutate contribuie la normalizarea nivelurilor enzimelor hepatice și reduce riscul de progresie către fibroză avansată. Studiile arată că pacienții care reușesc să atingă și să mențină o greutate normală au rezultate clinice superioare și o calitate a vieții îmbunătățită comparativ cu cei care rămân supraponderali.

Strategii Sigure de Scădere în Greutate: Pierderea în greutate la pacienții cu steatoză hepatică alcoolică trebuie realizată gradual și sub supraveghere medicală. Se recomandă o reducere de 0,5-1 kg pe săptămână, obținută printr-un deficit caloric moderat de 500-750 calorii zilnic. Dietele extreme sau postul prelungit trebuie evitate, deoarece pot agrava malnutriția și disfuncția hepatică. Abordarea optimă combină reducerea aportului caloric cu creșterea activității fizice. Dieta trebuie să rămână echilibrată nutrițional, cu accent pe proteine de calitate, carbohidrați complecși și grăsimi sănătoase. Pentru pacienții cu obezitate severă și boală hepatică avansată, intervențiile bariatrice pot fi considerate după o evaluare atentă a riscurilor și beneficiilor.

Recomandări privind Exercițiile Fizice: Activitatea fizică regulată joacă un rol esențial în tratamentul steatozei hepatice alcoolice, independent de efectele sale asupra greutății corporale. Se recomandă minimum 150 de minute de exerciții aerobice moderate săptămânal, distribuite în 3-5 sesiuni. Activitățile precum mersul alert, înotul, ciclismul sau dansul sunt opțiuni excelente. Exercițiile de rezistență, efectuate de 2-3 ori pe săptămână, contribuie la menținerea masei musculare, frecvent diminuată la acești pacienți. Intensitatea activității fizice trebuie crescută gradual, începând cu sesiuni scurte de 10-15 minute și progresând treptat. Pacienții cu complicații avansate, precum ascita sau varicele esofagiene, necesită programe de exerciții adaptate sub supraveghere specializată.

Beneficiile Dietei Mediteraneene: Dieta mediteraneană reprezintă un model alimentar optim pentru pacienții cu steatoză hepatică alcoolică. Aceasta este bogată în ulei de măsline, fructe, legume, cereale integrale, leguminoase și pește, cu un consum moderat de produse lactate și un consum redus de carne roșie. Numeroase studii demonstrează efectele benefice ale acestei diete asupra steatozei hepatice, inflamației și fibrozei. Uleiul de măsline extravirgin, component central al dietei mediteraneene, conține compuși polifenolici cu proprietăți antiinflamatorii și antioxidante. Acizii grași omega-3 din pește reduc trigliceridele hepatice și sistemice. Fibrele alimentare îmbunătățesc microbiota intestinală și reduc absorbția toxinelor. Adoptarea acestui model alimentar poate reduce riscul cardiovascular, frecvent crescut la pacienții cu steatoză hepatică.

Gestionarea Complicațiilor Bolii Avansate

Steatoza hepatică alcoolică avansată poate evolua către ciroză și multiple complicații sistemice care necesită intervenții terapeutice specifice pentru îmbunătățirea calității vieții și a prognosticului pacienților.

Tratamentul Retenției de Lichide: Retenția de lichide, manifestată prin ascită și edeme, reprezintă o complicație frecventă a bolii hepatice avansate. Tratamentul de primă linie constă în restricția sodică (maximum 2000 mg/zi) și administrarea de diuretice. Spironolactona, un antagonist al aldosteronului, este diureticul de elecție, inițiat în doze de 100 mg/zi și crescut progresiv până la obținerea efectului dorit. Furosemidul poate fi adăugat în doze de 20-40 mg/zi pentru potențarea efectului diuretic. Paracenteza terapeutică este indicată pentru ascita tensionată sau refractară la tratamentul medicamentos. În cazurile severe, pot fi necesare proceduri precum șuntul portosistemic intrahepatic transjugular (TIPS) sau, în ultimă instanță, transplantul hepatic.

Gestionarea Encefalopatiei Hepatice: Encefalopatia hepatică se manifestă prin alterarea funcțiilor cognitive și motorii, variind de la modificări subtile ale atenției până la comă. Tratamentul vizează reducerea producției și absorbției amoniacului intestinal. Lactuloza, un laxativ osmotic, acidifică conținutul intestinal și reduce absorbția amoniacului, fiind administrată în doze de 25-30 ml de 2-3 ori pe zi. Rifaximina, un antibiotic cu absorbție minimă, reduce flora bacteriană producătoare de amoniac, fiind utilizată în doze de 550 mg de două ori pe zi. Restricția proteică nu mai este recomandată de rutină, fiind preferată administrarea de proteine vegetale și lactate. Corectarea factorilor precipitanți precum constipația, infecțiile, hemoragiile digestive sau dezechilibrele electrolitice este esențială pentru controlul encefalopatiei.

Abordarea Riscurilor de Sângerare: Pacienții cu boală hepatică avansată prezintă risc crescut de sângerare din cauza trombocitopeniei și a coagulopatiei, precum și a dezvoltării varicelor esofagiene și gastrice. Screeningul endoscopic pentru varice este recomandat tuturor pacienților cu ciroză. Profilaxia primară a sângerărilor variceale include administrarea de beta-blocante neselective (propranolol, nadolol) sau ligatura endoscopică a varicelor. În cazul sângerărilor active, tratamentul implică resuscitare volemică, administrare de vasopresină sau analogi (terlipresină), antibioterapie profilactică și intervenție endoscopică de urgență. Transfuzia de produse de sânge trebuie efectuată cu precauție pentru a evita supraîncărcarea volemică. Pentru pacienții cu sângerări recurente, șuntul TIPS reprezintă o opțiune terapeutică eficientă.

Transplantul Hepatic

Transplantul hepatic reprezintă tratamentul definitiv pentru pacienții cu steatoză hepatică alcoolică avansată care au dezvoltat complicații severe și la care alte opțiuni terapeutice au eșuat.

Criteriile pentru Candidatura la Transplant: Selecția candidaților pentru transplant hepatic în contextul bolii hepatice alcoolice se bazează pe criterii stricte. Indicațiile principale includ ciroza decompensată cu complicații precum ascită refractară, encefalopatie hepatică recurentă, sindrom hepatorenal sau hemoragii variceale necontrolabile. Scorul MELD (Model for End-Stage Liver Disease) evaluează severitatea bolii hepatice și prioritizează pacienții pe lista de așteptare. Contraindicațiile absolute includ prezența infecțiilor active necontrolate, malignități extrahepatice, afecțiuni cardiopulmonare severe și incapacitatea de a respecta tratamentul imunosupresor post-transplant. Evaluarea psihosocială amănunțită este esențială pentru identificarea pacienților cu risc crescut de recidivă a consumului de alcool.

Cerințele de Abstinență: Abstinența de la alcool reprezintă o condiție fundamentală pentru pacienții cu steatoză hepatică alcoolică care sunt evaluați pentru transplant hepatic. Majoritatea centrelor de transplant impun o perioadă de abstinență de minimum 6 luni înainte de includerea pe lista de așteptare, cunoscută drept „regula celor 6 luni”. Această perioadă permite evaluarea motivației pacientului și a capacității sale de a menține abstinența pe termen lung, precum și recuperarea potențială a funcției hepatice, care ar putea face transplantul inutil. Monitorizarea abstinenței include evaluări clinice regulate, teste toxicologice aleatorii și participarea la programe de reabilitare pentru dependența de alcool. În cazuri selecționate de hepatită alcoolică severă cu prognostic nefavorabil, unele centre reconsideră regula celor 6 luni, oferind transplant precoce pacienților cu primul episod de decompensare și suport social adecvat.

Îngrijirea Post-Transplant: Managementul post-transplant al pacienților cu steatoză hepatică alcoolică necesită o abordare multidisciplinară. Terapia imunosupresoare, esențială pentru prevenirea rejetului de grefă, trebuie atent monitorizată pentru a echilibra riscul de rejet cu cel de infecții oportuniste. Prevenirea recidivei consumului de alcool reprezintă o prioritate, necesitând consiliere psihologică continuă, participare la grupuri de suport și, uneori, farmacoterapie adjuvantă. Monitorizarea regulată include evaluarea funcției hepatice, screeningul pentru complicații vasculare și biliare, precum și pentru efectele adverse ale medicației imunosupresoare. Pacienții transplantați prezintă un risc crescut de dezvoltare a sindromului metabolic, necesitând management activ al greutății corporale, al diabetului și al dislipidemiei. Screeningul pentru neoplazii este esențial, având în vedere riscul crescut asociat imunosupresiei cronice.

Monitorizarea și Îngrijirea de Urmărire

Monitorizarea pe termen lung a pacienților cu steatoză hepatică alcoolică este esențială pentru evaluarea răspunsului la tratament, detectarea precoce a complicațiilor și ajustarea intervențiilor terapeutice.

Testele Funcției Hepatice: Evaluarea periodică a funcției hepatice prin teste biochimice reprezintă un element central în monitorizarea pacienților cu steatoză hepatică alcoolică. Enzimele hepatice (ALT, AST, GGT, fosfataza alcalină) reflectă gradul de inflamație și leziune hepatocelulară, iar normalizarea lor indică ameliorarea bolii. Bilirubina, albumina și timpul de protrombină evaluează funcția sintetică a ficatului. Frecvența testelor variază în funcție de severitatea bolii și răspunsul la tratament, de la săptămânal în faza acută până la trimestrial în faza de stabilizare. Persistența valorilor anormale sau deteriorarea parametrilor biochimici necesită reevaluarea diagnosticului și a strategiei terapeutice. Corelarea rezultatelor de laborator cu starea clinică și aderența la abstinența alcoolică oferă o imagine completă a evoluției bolii.

Controalele Medicale Regulate: Vizitele medicale periodice sunt esențiale pentru evaluarea comprehensivă a pacienților cu steatoză hepatică alcoolică. Frecvența acestora depinde de severitatea bolii, variind de la lunar în cazurile severe până la semestrial în formele stabilizate. Consultul include evaluarea clinică completă, cu accent pe semnele de decompensare hepatică (icter, ascită, encefalopatie), evaluarea statusului nutrițional și a greutății corporale. Ecografia abdominală este recomandată la intervale de 6-12 luni pentru monitorizarea aspectului hepatic și screeningul carcinomului hepatocelular la pacienții cu ciroză. Endoscopia digestivă superioară este indicată pentru depistarea și monitorizarea varicelor esofagiene. Evaluarea psihologică periodică și verificarea menținerii abstinenței alcoolice reprezintă componente esențiale ale monitorizării.

Strategii de Management pe Termen Lung: Gestionarea pe termen lung a steatozei hepatice alcoolice necesită o abordare integrată, adaptată nevoilor individuale ale pacientului. Menținerea abstinenței alcoolice rămâne obiectivul fundamental, susținut prin consiliere psihologică continuă și, când este necesar, farmacoterapie. Managementul nutrițional trebuie ajustat periodic în funcție de evoluția bolii și de modificările greutății corporale. Activitatea fizică regulată trebuie încurajată și adaptată capacității funcționale a pacientului. Vaccinarea împotriva hepatitelor virale A și B, a gripei și a pneumococului este recomandată pentru prevenirea infecțiilor care ar putea agrava boala hepatică. Educația continuă a pacientului și a familiei privind natura bolii, importanța aderenței la tratament și recunoașterea semnelor de alarmă contribuie semnificativ la îmbunătățirea prognosticului pe termen lung.