HPV pe colul uterin la femei: factori de risc si tratament

Totuși, când infecția persistă, anumite tulpini de HPV cu risc crescut pot determina modificări celulare la nivelul colului uterin care, netratate, pot evolua spre cancer. Screeningul regulat prin teste Babeș-Papanicolau și testarea HPV permit depistarea și tratarea precoce a leziunilor precanceroase, prevenind astfel dezvoltarea cancerului de col uterin.

Tipuri de HPV care afectează colul uterin

Dintre cele peste 150 de tipuri de HPV identificate până în prezent, aproximativ 40 afectează zona genitală. Acestea sunt clasificate în funcție de potențialul lor de a provoca modificări celulare care pot duce la cancer.

Tulpini HPV cu risc scăzut: Tipurile 6 și 11 de HPV sunt responsabile pentru aproximativ 90% din cazurile de condiloame genitale. Aceste tulpini nu determină cancer, dar pot cauza disconfort și probleme psihologice pentru persoanele afectate. Condiloamele apar de obicei la câteva săptămâni sau luni după infectare și pot fi tratate prin diverse metode.

Tulpini HPV cu risc crescut: Aproximativ 15 tipuri de HPV sunt clasificate ca având risc oncogen înalt, acestea fiind capabile să provoace modificări celulare care pot evolua spre cancer. Aceste tulpini pot persista în organism mai mult timp și pot determina apariția displaziei cervicale, o modificare precanceroasă a celulelor colului uterin.

Tulpinile canceroase frecvente: Dintre toate tipurile de HPV cu risc crescut, tulpinile 16, 18, 31, 33, 45, 52 și 58 sunt cele mai frecvent implicate în dezvoltarea cancerului de col uterin. Aceste tulpini sunt responsabile pentru aproximativ 90% din toate cazurile de cancer cervical la nivel global.

Tipurile 16 și 18: Aceste două tulpini sunt responsabile pentru aproximativ 70% din toate cazurile de cancer cervical. Tipul 16 este cel mai agresiv, fiind implicat în aproximativ 50% din cazuri, în timp ce tipul 18 cauzează aproximativ 20% din cazuri. Din acest motiv, vaccinurile HPV disponibile în prezent oferă protecție împotriva acestor două tipuri principale.

Transmitere și factori de risc

Înțelegerea modurilor de transmitere și a factorilor de risc asociați infecției cu HPV este esențială pentru prevenirea și controlul acestei infecții frecvente.

Metode de contact sexual: Virusul se transmite prin contact direct între mucoase în timpul actului sexual vaginal, anal sau oral. Contactul piele pe piele din zona genitală este suficient pentru transmiterea virusului, chiar și fără penetrare. Prezervativele oferă o protecție parțială, dar nu elimină complet riscul de transmitere.

Transmitere non-sexuală: Deși rară, transmiterea HPV poate avea loc și prin contact direct cu obiecte contaminate sau prin contact piele pe piele în alte zone ale corpului. Transmiterea de la mamă la făt în timpul nașterii este posibilă, dar foarte rară.

Riscuri legate de vârstă: Persoanele tinere, în special cele cu vârste cuprinse între 15 și 25 de ani, prezintă cel mai mare risc de infectare cu HPV. Acest lucru se datorează atât comportamentului sexual specific acestei grupe de vârstă, cât și faptului că sistemul imunitar nu a dezvoltat încă anticorpi împotriva diverselor tipuri de HPV.

Factori legați de stilul de viață: Fumatul, consumul excesiv de alcool și alimentația săracă în nutrienți pot crește riscul de persistență a infecției cu HPV și dezvoltarea leziunilor precanceroase. Acești factori afectează capacitatea sistemului imunitar de a lupta împotriva infecției.

Afecțiuni medicale: Persoanele cu sistem imunitar compromis, inclusiv cele cu HIV/SIDA sau cele care urmează tratamente imunosupresoare, prezintă un risc crescut de persistență a infecției cu HPV și dezvoltare a complicațiilor asociate.

Detectarea și screeningul virusului papiloma uman

Detectarea precoce a infecției cu virusul papiloma uman și a modificărilor celulare asociate este crucială pentru prevenirea cancerului de col uterin. Metodele moderne de screening combină teste citologice și moleculare pentru o acuratețe diagnostică crescută.

Testul Babeș-Papanicolau

Această metodă tradițională de screening implică recoltarea și examinarea microscopică a celulelor de la nivelul colului uterin. Medicul ginecolog prelevă celule de pe suprafața colului uterin folosind o periuță specială și le trimite la laborator pentru analiză citologică. Testul poate identifica modificări celulare anormale înainte ca acestea să devină canceroase, permițând intervenția terapeutică precoce.

Testarea moleculară pentru virusul papiloma uman

Această metodă modernă detectează prezența materialului genetic al virusului în celulele cervicale. Testul molecular identifică tipurile de virus cu risc crescut oncogen și poate prezice riscul de dezvoltare a leziunilor precanceroase. Rezultatul pozitiv indică prezența infecției active, dar nu neapărat existența modificărilor celulare patologice.

Abordarea combinată în testare

Utilizarea simultană a testului Babeș-Papanicolau și a testării moleculare pentru virus oferă cele mai precise rezultate în detectarea modificărilor precanceroase. Această strategie permite identificarea atât a modificărilor celulare existente, cât și a riscului de dezvoltare a acestora în viitor, crescând semnificativ eficiența programelor de screening.

Recomandări de screening în funcție de vârstă

Femei sub 30 de ani: Screeningul începe la vârsta de 21 de ani, indiferent de momentul debutului vieții sexuale. În această grupă de vârstă, se recomandă efectuarea testului Babeș-Papanicolau la fiecare trei ani. Testarea moleculară pentru virus nu este recomandată de rutină la această vârstă, deoarece infecțiile sunt frecvente și tranzitorii, iar sistemul imunitar le elimină de obicei spontan.

Femei între 30-65 de ani: Pentru această grupă de vârstă se recomandă testarea combinată, care include atât testul Babeș-Papanicolau, cât și testarea moleculară pentru virus, la fiecare cinci ani. Alternativ, se poate opta pentru efectuarea doar a testului Babeș-Papanicolau la fiecare trei ani. Această strategie oferă cel mai bun raport între beneficiile screeningului și costurile asociate.

Femei peste 65 de ani: Screeningul poate fi întrerupt după vârsta de 65 de ani la femeile care au avut trei teste Babeș-Papanicolau consecutive normale sau două teste combinate negative în ultimii 10 ani. Continuarea screeningului după această vârstă este necesară la pacientele cu istoric de leziuni precanceroase sau la cele care nu au efectuat testările anterior conform recomandărilor.

Metode de prevenție

Prevenirea infecției cu virusul papiloma uman și a complicațiilor acesteia necesită o abordare complexă, care include măsuri medicale specifice și modificări ale stilului de viață.

Vaccinarea împotriva virusului papiloma uman: Vaccinul reprezintă cea mai eficientă metodă de prevenire a infecției cu tipurile oncogene ale virusului. Acesta oferă protecție împotriva tipurilor de virus responsabile pentru majoritatea cazurilor de cancer cervical și condiloame genitale. Vaccinarea este recomandată în special adolescentelor înainte de debutul vieții sexuale, dar poate fi administrată și persoanelor active sexual pentru protecție împotriva tipurilor de virus necontractate încă.

Practici sexuale sigure: Utilizarea consecventă și corectă a prezervativului în timpul actului sexual reduce riscul de transmitere a virusului. Limitarea numărului de parteneri sexuali și evitarea relațiilor intime cu persoane care prezintă leziuni genitale vizibile contribuie semnificativ la prevenirea infecției. Comunicarea deschisă cu partenerii sexuali despre istoricul medical și testarea periodică sunt esențiale.

Screening regulat: Participarea la programele de screening conform recomandărilor medicale permite detectarea precoce a modificărilor celulare și tratarea acestora înainte de dezvoltarea cancerului. Screeningul regulat include testul Babeș-Papanicolau și testarea moleculară pentru virus, frecvența acestora fiind adaptată în funcție de vârstă și factorii de risc individuali.

Modificări ale stilului de viață: Menținerea unui sistem imunitar puternic prin adoptarea unui stil de viață sănătos poate ajuta organismul să combată infecția virală. Aceasta include renunțarea la fumat, limitarea consumului de alcool, adoptarea unei diete echilibrate bogate în antioxidanți, practicarea regulată a exercițiilor fizice și gestionarea eficientă a stresului.

Opțiuni de tratament

Tratamentul infecției cu virusul papiloma uman și al leziunilor asociate variază în funcție de tipul și severitatea afecțiunii. Abordarea terapeutică poate include monitorizare activă, tratamente medicamentoase sau intervenții chirurgicale, adaptate individual pentru fiecare pacientă.

Monitorizare și urmărire

Monitorizarea activă este esențială în cazul infecțiilor cu virusul papiloma uman, deoarece multe dintre acestea se rezolvă spontan prin răspunsul natural al sistemului imunitar. Pacientele trebuie să efectueze controale regulate la intervale stabilite de medicul specialist, care pot include teste Babeș-Papanicolau repetate, colposcopii și teste moleculare pentru virus. Frecvența controalelor este stabilită în funcție de rezultatele anterioare și factorii de risc individuali.

Tratamentul modificărilor precanceroase

Când sunt detectate modificări celulare precanceroase, tratamentul trebuie inițiat prompt pentru a preveni progresia spre cancer. Opțiunile terapeutice sunt selectate în funcție de gradul și extinderea leziunilor, precum și de dorința pacientei de a avea copii în viitor. Tratamentul poate include proceduri ablative sau excizionale, care îndepărtează țesutul anormal păstrând în același timp integritatea colului uterin.

Proceduri chirurgicale

Crioterapia: Această procedură utilizează temperaturi foarte scăzute pentru a distruge țesutul anormal de la nivelul colului uterin. Medicul aplică azot lichid sau dioxid de carbon pentru a îngheța și distruge celulele anormale. Procedura este relativ rapidă, poate fi efectuată în cabinet și nu necesită anestezie. Este recomandată în special pentru leziuni mici și superficiale, având avantajul unui risc scăzut de complicații și al unei recuperări rapide.

Procedura de excizie cu ansă diatermică: Această tehnică chirurgicală utilizează o ansă metalică încălzită electric pentru a îndepărta țesutul anormal de la nivelul colului uterin. Procedura permite examinarea histologică a țesutului excizat și oferă informații importante despre marginile de rezecție. Este efectuată sub anestezie locală și durează aproximativ 15-20 de minute. Recuperarea completă durează între două și trei săptămâni.

Biopsia conică: Această procedură chirurgicală implică îndepărtarea unui fragment conic de țesut din colul uterin, care include atât zona de transformare, cât și canalul endocervical. Este utilizată atât în scop diagnostic, cât și terapeutic, permițând examinarea detaliată a țesutului și îndepărtarea completă a zonelor suspecte. Procedura necesită anestezie și poate fi efectuată fie cu bisturiul rece, fie cu laser.

Terapia cu laser: Această metodă folosește un fascicul concentrat de lumină pentru a vaporiza țesutul anormal de la nivelul colului uterin. Procedura oferă un control precis asupra profunzimii tratamentului și poate fi utilizată pentru leziuni extinse sau situate în zone dificil de abordat prin alte metode. Terapia cu laser prezintă avantajul unei vindecări rapide și al unui risc redus de sângerare, dar necesită echipament specializat și expertiză tehnică.