Glanda mamara: structura, dezvoltare si afectiuni frecvente

Glanda mamară suferă transformări importante pe parcursul vieții, de la dezvoltarea embrionară până la modificările post-menopauză, fiind sensibilă la acțiunea hormonilor precum estrogenii, progesteronul și prolactina. Anatomia și fiziologia complexă a glandei mamare permit nu doar funcția sa principală de lactație, ci și adaptarea la diferitele etape ale vieții reproductive.

Structura de bază a glandei mamare

Glanda mamară este alcătuită dintr-un sistem complex de țesuturi și structuri care lucrează împreună pentru a produce și secreta laptele. Această organizare include componente cutanate specializate, țesut glandular secretor, țesut conjunctiv de susținere și o rețea bogată de vase sangvine, limfatice și terminații nervoase.

Componente cutanate (Mamelon și Areolă): Mamelonul reprezintă proeminența conică situată în centrul sânului, fiind înconjurat de areolă, o zonă circulară pigmentată. Această regiune conține numeroase terminații nervoase și fibre musculare netede care permit erecția mamelonului ca răspuns la stimuli. Areola conține glande sebacee modificate, numite tuberculii lui Montgomery, care secretă substanțe protectoare în timpul alăptării.

Țesut glandular: Țesutul glandular este organizat în 15-20 de lobi, fiecare fiind alcătuit din multiple lobuli care conțin alveolele secretoare de lapte. Aceste structuri sunt conectate prin ducte lactifere care fuzionează progresiv pentru a forma sinusurile lactifere sub areolă, acestea deschizându-se la suprafața mamelonului prin pori individuali.

Structura de susținere: Țesutul conjunctiv formează ligamentele suspensoare Cooper, care oferă suport structural și mențin poziția glandei mamare. Aceste ligamente se întind de la fascia profundă până la dermul cutanat, compartimentând țesutul mamar și contribuind la menținerea formei sânului.

Vascularizație și inervație: Glanda mamară este vascularizată prin ramuri ale arterelor toracice interne și laterale, precum și prin ramuri intercostale. Inervația este asigurată de ramurile anterioare ale nervilor intercostali și de ramuri ale plexului cervical superficial, oferind atât sensibilitate cât și control asupra funcției secretorii.

Sistem limfatic: Sistemul limfatic al glandei mamare este extrem de dezvoltat, fiind organizat într-o rețea complexă de vase limfatice superficiale și profunde. Drenajul limfatic se realizează predominant către ganglionii axilari, dar și către ganglionii parasternali și supraclaviculari, acest sistem având un rol crucial în menținerea homeostaziei tisulare.

Dezvoltare și creștere

Dezvoltarea glandei mamare reprezintă un proces complex care începe în perioada embrionară și continuă cu modificări semnificative pe parcursul vieții. Acest proces este strict controlat hormonal și implică multiple etape de creștere și diferențiere celulară.

Formarea embrionară: În perioada embrionară, glanda mamară se dezvoltă din îngroșări ectodermice numite creste mamare. Acestea apar în săptămâna a patra de gestație și evoluează prin formarea mugurilor mamari primari, care ulterior se ramifică pentru a forma sistemul ductal primitiv.

Modificări pubertare: Pubertatea marchează începutul dezvoltării semnificative a glandei mamare sub influența estrogenilor și progesteronului. Țesutul glandular proliferează, sistemul ductal se ramifică, iar țesutul adipos se acumulează, ducând la creșterea și modelarea caracteristică a sânilor.

Dezvoltare în timpul sarcinii: Sarcina induce modificări dramatice în glanda mamară. Sub influența hormonilor placentari și hipofizari, alveolele secretoare se dezvoltă, sistemul ductal se extinde, iar țesutul glandular proliferează intens pentru a pregăti glanda pentru lactație.

Modificări post-sarcină: După naștere și în perioada de alăptare, glanda mamară atinge dezvoltarea maximă funcțională. Alveolele secretă activ lapte sub stimularea prolactinei, iar sistemul ductal este complet dezvoltat pentru a permite transportul eficient al laptelui către mamelom.

Modificări în perioada de menopauză: În perioada post-menopauză, scăderea nivelurilor hormonale duce la involuția progresivă a țesutului glandular. Acesta este înlocuit treptat cu țesut adipos, iar dimensiunea și densitatea sânilor se reduc.

Reglarea hormonală

Glanda mamară este un organ complex a cărui dezvoltare și funcționare sunt strict controlate de hormoni. Sistemul endocrin coordonează procesele de creștere, diferențiere și lactație prin interacțiunea precisă a mai multor hormoni care acționează sinergic asupra țesutului mamar.

Rolul estrogenului

Estrogenul stimulează dezvoltarea sistemului ductal al glandei mamare și creșterea țesutului adipos mamar. Acest hormon determină proliferarea celulelor epiteliale ale ductelor, ramificarea acestora și formarea lumenului ductal. În timpul pubertății, estrogenul este responsabil pentru dezvoltarea caracteristicilor feminine ale sânului și pentru creșterea sensibilității țesutului mamar la alți hormoni implicați în dezvoltarea glandulară.

Funcția progesteronului

Progesteronul acționează asupra țesutului mamar prin stimularea dezvoltării lobulilor și alveolelor secretoare. În timpul sarcinii, acest hormon determină diferențierea celulelor alveolare și pregătește glanda mamară pentru producția de lapte. Progesteronul lucrează în sinergie cu estrogenul pentru a asigura dezvoltarea completă a structurilor secretoare ale glandei mamare.

Efectele prolactinei

Prolactina este hormonul principal responsabil pentru inițierea și menținerea lactației. Acest hormon stimulează producția de proteine ale laptelui în celulele alveolare și reglează sinteza lactozei. Prolactina determină diferențierea finală a celulelor secretoare și menține capacitatea de sinteză a componentelor laptelui pe toată durata perioadei de alăptare.

Rolul oxitocinei

Oxitocina este esențială pentru procesul de ejecție a laptelui, determinând contracția celulelor mioepiteliale care înconjoară alveolele și ductele. Acest hormon este eliberat ca răspuns la stimularea mamelonului în timpul suptului, permițând expulzia eficientă a laptelui din alveole spre canalele galactofore și apoi spre mamelon.

Procesul de producție a laptelui

Inițierea lactației: Procesul de lactație începe în ultimele săptămâni ale sarcinii, când nivelurile ridicate de prolactină stimulează sinteza proteinelor laptelui. După naștere, scăderea bruscă a progesteronului, combinată cu menținerea nivelurilor crescute de prolactină, determină începerea secreției active de lapte. În primele zile post-partum, glanda mamară secretă colostru, un fluid bogat în anticorpi și factori de creștere.

Menținerea producției de lapte: Menținerea lactației depinde de stimularea continuă prin supt și de prezența prolactinei. Fiecare sesiune de alăptare stimulează eliberarea de prolactină, care menține activitatea secretorie a celulelor alveolare. Frecvența și eficiența suptului sunt factori critici pentru menținerea unui nivel adecvat de producție a laptelui.

Reflexul de ejecție a laptelui: Acest reflex complex implică stimularea mecanică a mamelonului, care activează terminațiile nervoase senzitive. Semnalele nervoase sunt transmise la hipotalamus, determinând eliberarea de oxitocină. Oxitocina circulantă ajunge la glanda mamară și provoacă contracția celulelor mioepiteliale, rezultând în expulzia laptelui din alveole spre mamelom.

Afecțiuni inflamatorii frecvente

Glanda mamară poate fi afectată de diverse procese inflamatorii, acute sau cronice, care pot perturba semnificativ funcția normală și pot cauza disconfort semnificativ. Aceste afecțiuni necesită diagnostic prompt și tratament adecvat pentru prevenirea complicațiilor.

Mastita acută

Această infecție bacteriană a țesutului mamar apare frecvent în timpul alăptării, fiind cauzată de pătrunderea bacteriilor prin fisurile mamelonului. Manifestările clinice includ durere intensă, roșeață și edem local, precum și simptome sistemice precum febră și stare generală alterată. Tratamentul prompt cu antibiotice și continuarea alăptării sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor.

Mastita cronică

Reprezintă o formă persistentă de inflamație a țesutului mamar, caracterizată prin episoade recurente de durere, tumefiere și modificări structurale ale glandei mamare. Această afecțiune poate fi rezultatul unei mastite acute netratate corespunzător sau poate avea origine autoimună. Tratamentul necesită o abordare complexă, incluzând antibioterapie prelungită și uneori intervenție chirurgicală.

Ectazia ductală

Această afecțiune se caracterizează prin dilatarea cronică a ductelor mamare, în special în zona subareolară. Ductele dilatate conțin secreții stagnante care pot deveni infectate, ducând la inflamație locală și formarea de microchisturi. Simptomele includ secreție mamelonară, durere și modificări ale aspectului mamelonului. Tratamentul poate necesita excizia chirurgicală a ductelor afectate în cazurile severe.

Abcese

Abcese subareolare: Aceste colecții purulente se dezvoltă în țesutul situat imediat sub areolă, fiind frecvent asociate cu ectazia ductală cronică sau cu infecții bacteriene ale glandelor Montgomery. Manifestările clinice includ durere locală intensă, eritem și tumefiere în regiunea subareolară, iar în cazurile avansate poate apărea fluctuență și drenaj spontan. Tratamentul necesită incizie și drenaj chirurgical, urmat de antibioterapie sistemică și îngrijirea locală a plăgii.

Abcese intramаmare: Reprezintă colecții purulente localizate în profunzimea țesutului glandular mamar, dezvoltate frecvent ca o complicație a mastitei acute netratate corespunzător. Aceste abcese se caracterizează prin durere severă, masă palpabilă dureroasă și semne inflamatorii locale intense. Diagnosticul este confirmat prin ecografie, iar tratamentul constă în drenaj ghidat ecografic sau chirurgical, asociat cu antibioterapie sistemică.

Abcese retroareolare: Localizate posterior de complexul areolo-mamelonar, aceste abcese sunt adesea rezultatul unei infecții ascendente prin canalele galactofore. Prezintă o simptomatologie caracterizată prin durere profundă, retracție mamelonară și modificări inflamatorii ale complexului areolo-mamelonar. Tratamentul necesită abordare chirurgicală cu drenaj și eventual excizia țesutului ductal afectat pentru prevenirea recidivelor.