Hiperplazia de endometru: factori de risc, simptome si tratament

Diagnosticul se bazează pe examinarea histologică a țesutului endometrial prelevat prin biopsie. Tratamentul variază în funcție de tipul hiperplaziei și poate include terapie cu progesteron sau intervenție chirurgicală în cazurile severe cu risc crescut de malignizare.

Tipuri de hiperplazie de endometru

Clasificarea hiperplaziei de endometru se realizează în funcție de modificările celulare prezente la nivelul mucoasei uterine și de riscul de evoluție spre cancer endometrial. Există două categorii principale: hiperplazia fără atipii, care prezintă un risc scăzut de malignizare, și hiperplazia cu atipii, care necesită o abordare terapeutică mai agresivă datorită riscului crescut de transformare malignă.

Hiperplazie simplă fără atipii: Această formă prezintă o îngroșare ușoară a endometrului cu glande de dimensiuni și forme neregulate, separate de stromă abundentă. Celulele păstrează aspectul normal, fără modificări atipice. Riscul de progresie spre cancer este foarte scăzut, sub 1% în următorii 20 de ani. Răspunde bine la tratamentul hormonal și poate regresa spontan odată cu restabilirea echilibrului hormonal.

Hiperplazie complexă fără atipii: Această formă se caracterizează prin glande endometriale mai dense și mai neregulate, cu spații reduse între ele. Deși celulele nu prezintă atipii, arhitectura țesutului este mai dezorganizată comparativ cu forma simplă. Riscul de progresie spre cancer rămâne relativ scăzut, aproximativ 3% în următorii 20 de ani. Necesită tratament hormonal și monitorizare regulată.

Hiperplazie simplă cu atipii: Această formă prezintă modificări celulare atipice, cu nuclee mărite și neregulate, deși arhitectura glandulară rămâne relativ simplă. Riscul de progresie spre cancer este semnificativ mai mare, aproximativ 8% în următorii 10 ani. Necesită o abordare terapeutică mai agresivă și monitorizare atentă.

Hiperplazie complexă cu atipii: Reprezintă forma cea mai severă, caracterizată prin modificări arhitecturale complexe și atipii celulare marcate. Riscul de progresie spre cancer endometrial este foarte ridicat, aproximativ 29% în următorii 10 ani. În multe cazuri, această formă coexistă deja cu un cancer endometrial incipient. Necesită tratament chirurgical în majoritatea cazurilor.

Factori de risc

Dezvoltarea hiperplaziei de endometru este strâns legată de expunerea prelungită la estrogeni neechilibrați de progesteron. Înțelegerea factorilor de risc este esențială pentru prevenție și diagnostic precoce.

Factori legați de vârstă

Riscul crește semnificativ după vârsta de 35 de ani, cu incidență maximă în perioada perimenopauzei. Menopauza tardivă și menstruația precoce prelungesc perioada de expunere la estrogeni. Modificările hormonale specifice acestor perioade pot perturba echilibrul dintre estrogen și progesteron.

Afecțiuni medicale

Diabetul zaharat, sindromul ovarelor polichistice și bolile tiroidiene pot crește riscul prin perturbarea echilibrului hormonal. Obezitatea reprezintă un factor major de risc, deoarece țesutul adipos în exces produce estrogeni suplimentari. Bolile hepatice și cele ale vezicii biliare pot afecta metabolismul hormonal.

Medicație

Anumite medicamente pot influența balanța hormonală și cresc riscul de hiperplazie endometrială. Tamoxifenul, utilizat în tratamentul cancerului mamar, poate stimula creșterea endometrului. Terapia de substituție hormonală cu estrogeni neechilibrată de progesteron crește semnificativ riscul.

Dezechilibre hormonale

Exces de estrogen: Nivelurile crescute de estrogen stimulează proliferarea excesivă a endometrului. Sursa poate fi endogenă (producție crescută de către organism) sau exogenă (medicamente, terapie hormonală). Țesutul adipos în exces contribuie la producția de estrogeni prin conversia androgenilor. Lipsa ovulației regulare duce la expunere prelungită la estrogeni neechilibrați de progesteron.

Deficit de progesteron: Progesteronul insuficient nu poate contracara efectele estrogenului asupra endometrului. Anovulația cronică, specific întâlnită în sindromul ovarelor polichistice sau perimenopauză, reduce producția de progesteron. Lipsa ovulației regulate împiedică formarea corpului galben, principala sursă de progesteron în perioada reproductivă.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale hiperplaziei de endometru variază în intensitate și frecvență, dar cel mai adesea includ sângerări uterine anormale care pot apărea atât în perioada reproductivă, cât și după menopauză. Severitatea simptomelor poate indica gradul de îngroșare a endometrului și riscul potențial de malignizare.

Sângerări uterine anormale

Sângerările abundente reprezintă cel mai frecvent simptom al hiperplaziei de endometru. Acestea pot dura mai mult de șapte zile și pot necesita schimbarea absorbantelor la intervale mai scurte de două ore. Volumul crescut al sângerării poate determina formarea de cheaguri și poate interfera semnificativ cu activitățile zilnice. În unele cazuri, sângerările pot deveni atât de severe încât necesită intervenție medicală de urgență.

Cicluri menstruale neregulate

Intervalul dintre menstruații poate varia semnificativ, cu cicluri care durează mai puțin de 21 de zile sau mai mult de 35 de zile. Această neregularitate este cauzată de dezechilibrul hormonal care stă la baza hiperplaziei de endometru. Uneori, menstruațiile pot lipsi complet pentru perioade lungi, urmate de sângerări abundente și prelungite.

Sângerări după menopauză

Orice sângerare care apare la mai mult de un an după ultima menstruație necesită evaluare medicală imediată. Sângerările postmenopauză pot varia ca intensitate, de la pete ușoare până la sângerări abundente similare menstruației. Acest simptom este deosebit de important deoarece poate indica prezența hiperplaziei atipice sau chiar a cancerului endometrial.

Simptome asociate

Anemie: Sângerările abundente și prelungite pot duce la scăderea nivelului de hemoglobină din sânge. Pacientele pot prezenta paloare, oboseală extremă, amețeli și dificultăți de concentrare. În cazurile severe, anemia poate necesita transfuzii de sânge și suplimentare cu fier pentru refacerea rezervelor organismului.

Dureri pelvine: Disconfortul și durerile în zona pelviană pot varia ca intensitate, de la o senzație de presiune până la crampe severe. Durerea poate fi continuă sau intermitentă și se poate accentua în timpul activității fizice sau a actului sexual. Prezența durerii pelvine severe poate indica și alte afecțiuni ginecologice asociate.

Oboseală: Starea de epuizare poate fi cauzată atât de anemia secundară sângerărilor abundente, cât și de stresul fizic și emoțional asociat manifestărilor bolii. Oboseala se poate manifesta prin lipsa energiei, somnolență excesivă și dificultăți în desfășurarea activităților zilnice. Recuperarea necesită tratarea cauzei principale și corectarea deficitului de fier.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea corectă a hiperplaziei de endometru necesită o abordare complexă care combină examinarea clinică cu investigații imagistice și analize de laborator. Acuratețea diagnosticului este esențială pentru stabilirea planului terapeutic adecvat și prevenirea complicațiilor.

Examinare fizică

Medicul ginecolog efectuează o evaluare completă care include inspecția și palparea organelor pelvine. Examinarea poate evidenția modificări ale dimensiunii uterului sau prezența altor anomalii pelvine. Deși examinarea fizică nu poate confirma definitiv diagnosticul, aceasta oferă informații importante despre starea generală a pacientei și prezența altor afecțiuni asociate.

Istoric medical

Evaluarea detaliată a antecedentelor personale și familiale este esențială pentru identificarea factorilor de risc și stabilirea contextului clinic. Medicul va analiza pattern-ul sângerărilor, istoricul menstrual, tratamentele hormonale anterioare și prezența altor afecțiuni medicale. Informațiile despre istoricul familial de cancer endometrial sau alte tipuri de cancer sunt deosebit de relevante.

Investigații imagistice

Ecografie transvaginală: Această metodă permite vizualizarea detaliată a endometrului și măsurarea precisă a grosimii acestuia. Procedura utilizează ultrasunete pentru a crea imagini clare ale structurilor pelvine. O grosime endometrială mai mare de 4 milimetri la femeile în postmenopauză sau peste 11 milimetri la cele în premenopauză poate indica prezența hiperplaziei și necesită investigații suplimentare.

Histeroscopie: Această procedură permite examinarea directă a cavității uterine prin intermediul unui endoscop subțire introdus prin colul uterin. Metoda oferă posibilitatea vizualizării detaliate a endometrului și identificării zonelor suspecte. În timpul histeroscopiei se pot preleva biopsii țintite din zonele anormale, crescând astfel precizia diagnosticului.

Prelevare de țesut

Biopsie de endometru: Această procedură minimă invazivă permite prelevarea unor fragmente mici de țesut endometrial pentru analiza microscopică. Procedura se efectuează în cabinet, fără anestezie sau cu anestezie locală, utilizând o canulă subțire introdusă prin colul uterin. Biopsia oferă informații precise despre tipul de hiperplazie și prezența sau absența atipiilor celulare, fiind esențială pentru stabilirea planului de tratament.

Dilatare și chiuretaj: Această procedură chirurgicală se realizează sub anestezie și implică dilatarea colului uterin, urmată de chiuretajul (raclarea) cavității uterine pentru prelevarea de țesut endometrial. Metoda permite obținerea unei cantități mai mari de țesut pentru analiză comparativ cu biopsia simplă și oferă posibilitatea evaluării întregii cavități uterine. Este recomandată în special când rezultatele biopsiei sunt neconcludente.

Opțiuni de tratament

Managementul hiperplaziei de endometru necesită o abordare individualizată, bazată pe tipul histologic, prezența atipiilor celulare, vârsta pacientei și dorința de prezervare a fertilității. Tratamentul vizează normalizarea aspectului endometrului și prevenirea progresiei spre cancer endometrial.

Monitorizare și urmărire

Pacientele diagnosticate cu hiperplazie de endometru necesită evaluări periodice pentru monitorizarea răspunsului la tratament și detectarea precoce a eventualelor complicații. Controalele includ examinări clinice, ecografii transvaginale și biopsii endometriale la intervale regulate. Frecvența monitorizării variază în funcție de tipul hiperplaziei și răspunsul la tratament, fiind mai intensivă în cazurile cu atipii.

Modificări ale stilului de viață

Adoptarea unui stil de viață sănătos poate reduce riscul de progresie a hiperplaziei endometriale și poate îmbunătăți eficacitatea tratamentului. Scăderea în greutate la pacientele cu obezitate ajută la normalizarea nivelurilor hormonale. Activitatea fizică regulată, alimentația echilibrată și renunțarea la fumat contribuie la optimizarea răspunsului terapeutic și la menținerea sănătății generale.

Terapie cu progesteron

Medicamente orale: Administrarea orală de progesteron reprezintă o opțiune terapeutică eficientă pentru hiperplazia fără atipii. Tratamentul poate include progesteron micronizat sau progestative sintetice, administrate ciclic sau continuu. Doza și durata tratamentului sunt ajustate în funcție de severitatea afecțiunii și răspunsul clinic, monitorizarea atentă fiind necesară pentru gestionarea efectelor secundare.

Dispozitive intrauterine: Sistemul intrauterin cu levonorgestrel oferă o metodă eficientă de administrare locală a progesteronului direct la nivelul endometrului. Acest dispozitiv eliberează constant hormoni timp de până la cinci ani, reducând proliferarea endometrială și normalizând aspectul mucoasei uterine. Metoda prezintă avantajul unei rate reduse de efecte secundare sistemice.

Injecții: Administrarea intramusculară de progesteron reprezintă o alternativă pentru pacientele care nu tolerează medicația orală sau au dificultăți în administrarea regulată a acesteia. Injecțiile se administrează la intervale regulate, asigurând niveluri hormonale constante și compliance crescut la tratament.

Creme vaginale: Preparatele vaginale cu progesteron reprezintă o opțiune terapeutică complementară, în special pentru pacientele care prezintă efecte secundare la administrarea sistemică. Absorbția locală permite o concentrare crescută a hormonului la nivelul țintă, cu efecte sistemice minime.

Opțiuni chirurgicale

Histerectomie: Îndepărtarea chirurgicală a uterului reprezintă tratamentul definitiv pentru hiperplazia endometrială, în special în cazurile cu atipii sau când terapia conservatoare eșuează. Procedura elimină complet riscul de progresie spre cancer endometrial, fiind recomandată pacientelor care nu mai doresc să păstreze fertilitatea.

Ablație endometrială: Această procedură minim invazivă implică distrugerea stratului superficial al endometrului prin diverse tehnici (termice, electrice sau cu laser). Metoda poate fi considerată o alternativă la histerectomie pentru pacientele cu hiperplazie fără atipii care nu răspund la tratamentul hormonal, deși necesită monitorizare atentă ulterioară.