Sindromul Asherman: cauze, simptome si optiuni de tratament

Principalele simptome includ menstruații neregulate sau absente, dureri pelvine și dificultăți în obținerea sau menținerea unei sarcini. Diagnosticul se realizează prin proceduri imagistice specifice, iar tratamentul implică îndepărtarea chirurgicală a țesutului cicatricial, urmată de terapie hormonală pentru prevenirea recurenței. Prognosticul este favorabil în cazurile ușoare și moderate, dar poate fi rezervat în cazurile severe.

Simptome frecvente

Manifestările clinice ale sindromului Asherman variază în funcție de severitatea și localizarea aderențelor intrauterine. Pacientele pot prezenta o combinație de simptome care afectează semnificativ calitatea vieții și funcția reproductivă.

Anomalii menstruale: Modificările ciclului menstrual reprezintă unul dintre cele mai comune simptome ale sindromului Asherman. Pacientele pot experimenta amenoree (absența menstruației) sau hipomenoree (menstruație redusă ca volum și durată). Aceste modificări apar din cauza deteriorării endometrului și a reducerii spațiului disponibil în cavitatea uterină pentru dezvoltarea normală a mucoasei uterine.

Durere pelviană și crampe: Durerea în zona pelviană poate varia ca intensitate și poate fi însoțită de crampe severe, în special în perioada menstruală. Acest disconfort apare din cauza obstrucției fluxului menstrual de către aderențele intrauterine, ceea ce poate duce la acumularea de sânge în spatele zonelor cicatriciale.

Probleme de fertilitate: Infertilitatea reprezintă o consecință frecventă a sindromului Asherman. Țesutul cicatricial poate împiedica implantarea embrionului și dezvoltarea normală a sarcinii. Aderențele pot afecta și transportul spermatozoizilor prin cavitatea uterină, reducând șansele de concepție naturală.

Complicații în timpul sarcinii: Femeile care reușesc să rămână însărcinate pot dezvolta diverse complicații obstetricale. Acestea includ placenta praevia (placenta poziționată anormal, acoperind parțial sau total cervixul), placenta accreta (placenta atașată prea profund de peretele uterin) și risc crescut de avort spontan sau naștere prematură.

Cauze principale

Dezvoltarea sindromului Asherman este strâns legată de traumatismele uterine și infecțiile pelvine. Înțelegerea factorilor cauzali este esențială pentru prevenție și managementul adecvat al pacientelor cu risc crescut.

Intervenții chirurgicale uterine

Procedurile chirurgicale la nivelul uterului reprezintă principala cauză a sindromului Asherman. Intervențiile repetate sau traumatice pot duce la formarea de țesut cicatricial excesiv în cavitatea uterină.

Infecții pelvine

Infecțiile severe ale pelvisului pot cauza inflamație și ulterior cicatrizare la nivelul endometrului. Acestea pot fi cauzate de diverse microorganisme și pot apărea independent sau ca o complicație post-chirurgicală.

Tratamentul prin radiații

Radioterapia în zona pelvină poate determina leziuni ale țesutului uterin, ducând la formarea de aderențe intrauterine. Această cauză este mai puțin frecventă, dar poate avea efecte severe asupra funcției reproductive.

Proceduri chirurgicale

Dilatare și chiuretaj: Această procedură, efectuată pentru diverse indicații ginecologice, poate traumatiza endometrul și poate duce la formarea de aderențe. Riscul este mai mare când procedura se efectuează în perioada post-partum sau post-avort.

Complicații după operația cezariană: Intervențiile chirurgicale de tip cezariană pot fi complicate de formarea de aderențe intrauterine, în special în cazurile cu infecții post-operatorii sau hemoragii care necesită intervenții suplimentare.

Miomectomie: Această procedură chirurgicală pentru îndepărtarea fibroamelor uterine poate duce la formarea de aderențe intrauterine, în special când sunt necesare incizii profunde în peretele uterin. Riscul de dezvoltare a sindromului Asherman crește în cazul intervențiilor multiple sau când apar complicații post-operatorii precum infecțiile sau sângerările excesive.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea sindromului Asherman necesită o evaluare complexă care combină examinarea fizică, istoricul medical și investigațiile imagistice. Acuratețea diagnosticului este esențială pentru stabilirea unui plan terapeutic eficient și pentru evaluarea severității afecțiunii.

Examinare fizică

Medicul ginecolog efectuează o evaluare completă care include examinarea pelviană pentru identificarea unor posibile anomalii anatomice. Această examinare poate evidenția modificări ale dimensiunii și poziției uterului, precum și prezența unor zone dureroase la palpare. Deși examinarea fizică nu poate confirma direct prezența aderențelor, oferă informații importante despre starea generală a organelor pelvine.

Evaluarea istoricului medical

Anamneza detaliată reprezintă un element crucial în diagnosticarea sindromului Asherman. Medicul va analiza intervențiile chirurgicale anterioare, complicațiile obstetricale, istoricul de infecții pelvine și pattern-ul menstrual. O atenție deosebită se acordă procedurilor precum chiuretajul uterin, operațiile cezariene sau alte intervenții la nivelul uterului.

Investigații imagistice

Histeroscopie: Această procedură permite vizualizarea directă a cavității uterine prin intermediul unui instrument optic subțire introdus prin cervix. Histeroscopia oferă cea mai precisă evaluare a extinderii și severității aderențelor, permițând totodată și prelevarea de probe tisulare pentru analize suplimentare dacă este necesar.

Sonohisterografie: Această tehnică implică introducerea unei soluții saline sterile în cavitatea uterină în timpul ecografiei transvaginale. Lichidul ajută la evidențierea mai clară a conturului cavității uterine și a eventualelor zone de aderență sau obstrucție, oferind o imagine detaliată a anatomiei uterine.

Histerosalpingografie: Această procedură radiologică utilizează o substanță de contrast pentru vizualizarea cavității uterine și a trompelor uterine. Substanța de contrast evidențiază forma și dimensiunea cavității uterine, precum și prezența eventualelor zone blocate sau deformate de aderențe.

Ecografie transvaginală: Această metodă neinvazivă permite evaluarea inițială a uterului și structurilor pelvine adiacente. Ecografia poate identifica modificări ale grosimii endometrului, prezența unor zone neregulate în cavitatea uterină și poate oferi informații despre vascularizația uterină.

Opțiuni de tratament

Managementul sindromului Asherman necesită o abordare personalizată, adaptată severității afecțiunii și obiectivelor terapeutice ale pacientei. Succesul tratamentului depinde de diagnosticarea precoce și alegerea strategiei terapeutice optime.

Opțiuni non-chirurgicale

Tratament chirurgical: Intervenția chirurgicală prin histeroscopie reprezintă principala metodă de tratament pentru sindromul Asherman. Procedura implică îndepărtarea atentă a aderențelor intrauterine sub ghidaj vizual direct, cu scopul de a restabili anatomia normală a cavității uterine și de a îmbunătăți funcția reproductivă.

Terapie hormonală: Administrarea de estrogeni după intervenția chirurgicală stimulează regenerarea endometrului și previne formarea de noi aderențe. Tratamentul hormonal este personalizat în funcție de severitatea cazului și de răspunsul individual al pacientei, cu monitorizare atentă a efectelor și ajustarea dozelor când este necesar.

Prevenirea recurenței aderențelor: După îndepărtarea chirurgicală a aderențelor, se aplică diverse strategii pentru prevenirea reformării acestora. Acestea includ utilizarea de dispozitive intrauterine speciale, geluri pe bază de acid hialuronic și baloane cu rol de barieră mecanică între pereții uterini în perioada de vindecare post-operatorie.

Intervenții chirurgicale

Adezioliză histeroscopică: Această procedură specializată utilizează un histeroscop pentru vizualizarea și îndepărtarea precisă a aderențelor intrauterine. Tehnica necesită experiență chirurgicală avansată și implică folosirea unor instrumente speciale pentru secționarea țesutului cicatricial. Procedura trebuie efectuată cu maximă atenție pentru a evita lezarea țesutului uterin sănătos și formarea de noi aderențe.

Tehnici chirurgicale: Intervențiile se realizează sub ghidaj ecografic pentru o precizie mai mare și siguranță sporită. Chirurgul folosește instrumente delicate precum foarfeci histeroscopice sau laser pentru secționarea aderențelor. În cazurile complexe, se pot utiliza tehnici combinate, inclusiv laparoscopia ca măsură de siguranță suplimentară pentru prevenirea perforației uterine.

Îngrijirea post-operatorie: Perioada de recuperare necesită monitorizare atentă și măsuri specifice pentru prevenirea reformării aderențelor. Pacientele primesc terapie hormonală și dispozitive intrauterine speciale pentru menținerea cavității uterine deschise în timpul vindecării. Controalele regulate permit evaluarea progresului și ajustarea tratamentului când este necesar.

Sarcina după tratament

Obținerea și menținerea unei sarcini după tratamentul sindromului Asherman necesită o monitorizare atentă și îngrijire specializată. Rezultatele depind de severitatea inițială a afecțiunii și de răspunsul la tratament.

Rate de succes

Șansele de sarcină după tratament variază în funcție de severitatea inițială a aderențelor și de calitatea intervenției chirurgicale. Studiile arată rate de succes între 60% și 80% în cazurile ușoare și moderate, cu rezultate mai modeste în cazurile severe. Factori precum vârsta pacientei și prezența altor probleme de fertilitate influențează semnificativ prognosticul.

Perioada de recuperare

Recuperarea după tratamentul chirurgical necesită timp și răbdare. Medicii recomandă o perioadă de așteptare de minimum trei până la șase luni înainte de încercarea conceperii. În acest interval, endometrul se regenerează și se evaluează eficacitatea tratamentului prin monitorizarea ciclurilor menstruale și examinări imagistice periodice.

Riscuri în timpul sarcinii

Placenta accreta: Această complicație gravă apare când placenta penetrează profund în peretele uterin, aderând anormal la țesutul cicatricial. Condiția poate cauza hemoragii severe în timpul nașterii și poate necesita intervenții chirurgicale de urgență, inclusiv histerectomie în cazurile severe.

Placenta praevia: Această poziționare anormală a placentei peste sau în apropierea cervixului poate cauza sângerări importante în timpul sarcinii și nașterii. Pacientele cu antecedente de sindrom Asherman prezintă un risc crescut pentru această complicație, necesitând monitorizare atentă și frecvent naștere prin operație cezariană.

Naștere prematură: Modificările structurale ale uterului cauzate de aderențe pot crește riscul de naștere înainte de termen. Monitorizarea atentă a sarcinii, inclusiv evaluări regulate ale lungimii colului uterin și activității uterine, este esențială pentru identificarea precoce a semnelor de naștere prematură și implementarea măsurilor preventive adecvate.