Torsiunea ovariana: simptome, factori de risc si tratament

Deși poate apărea la orice vârstă, această afecțiune este mai frecventă la femeile aflate la vârsta reproductivă. Simptomele principale includ durere pelvină bruscă și intensă, greață, vărsături și sensibilitate abdominală. Diagnosticul precoce și intervenția chirurgicală promptă sunt esențiale pentru păstrarea funcției ovariene și prevenirea complicațiilor pe termen lung.

Simptomele torsiunii ovariene

Torsiunea ovariană se manifestă prin simptome acute care necesită atenție medicală imediată. Tabloul clinic poate varia în intensitate și durată, însă prezența durerii este un element constant care ar trebui să ridice suspiciunea acestei afecțiuni.

Durere pelvină severă și bruscă: Durerea apare brusc și este deosebit de intensă, fiind localizată în zona inferioară a abdomenului. Aceasta poate fi continuă sau intermitentă și se poate extinde către spate sau coapse. Intensitatea durerii poate varia de la moderată la severă, dar caracterul său brusc și acut este distinctiv pentru această afecțiune. Mișcările fizice pot agrava durerea, iar poziția pacientei poate influența intensitatea acesteia.

Greață și vărsături: Simptomele gastrointestinale sunt frecvent asociate cu torsiunea ovariană, manifestându-se prin greață severă și episoade repetate de vărsături. Aceste manifestări apar ca răspuns la durerea intensă și la stimularea nervului vag. Prezența acestor simptome poate complica diagnosticul, deoarece sunt comune și altor afecțiuni abdominale acute.

Sensibilitate abdominală: Zona abdominală inferioară prezintă o sensibilitate marcată la palpare, în special pe partea afectată. Această sensibilitate poate fi difuză sau localizată și este adesea însoțită de rigiditate musculară. Examinarea fizică poate evidenția o masă palpabilă în regiunea afectată, iar atingerea zonei poate provoca durere intensă.

Crampe intermitente: Pacientele pot experimenta episoade de crampe abdominale care variază în intensitate. Acestea pot apărea și dispărea pe parcursul mai multor zile sau săptămâni, reflectând posibile episoade de torsiune și detorsiune spontană a ovarului. Crampele pot fi însoțite de disconfort pelvian persistent și pot interfera cu activitățile zilnice.

Febră și sângerări anormale: În cazurile avansate, când torsiunea a compromis semnificativ vascularizația ovariană, pot apărea febră și sângerări vaginale anormale. Aceste simptome indică de obicei o complicație severă și necesită intervenție medicală imediată. Prezența febrei poate sugera dezvoltarea unei infecții sau începutul necrozei tisulare.

Factori de risc

Torsiunea ovariană poate fi favorizată de diverse condiții anatomice și fiziologice care afectează stabilitatea și poziția ovarului în cavitatea pelvină. Identificarea acestor factori este crucială pentru evaluarea riscului și stabilirea unui diagnostic precoce.

Chisturi ovariene: Prezența chisturilor ovariene reprezintă unul dintre cei mai importanți factori de risc pentru torsiunea ovariană. Chisturile mari pot modifica echilibrul anatomic al ovarului, crescând probabilitatea răsucirii acestuia în jurul propriului pedicul vascular. Dimensiunea și localizarea chistului influențează semnificativ riscul de torsiune, chisturile mai mari de 5 centimetri fiind asociate cu un risc crescut.

Sarcina: Modificările hormonale și anatomice din timpul sarcinii pot crește riscul de torsiune ovariană. Relaxarea ligamentelor pelvine și prezența chistului de corp galben specific primului trimestru de sarcină pot favoriza apariția acestei complicații. Torsiunea ovariană în sarcină necesită o abordare terapeutică specială pentru a proteja atât sănătatea mamei, cât și dezvoltarea fătului.

Tratamente pentru fertilitate: Procedurile de stimulare ovariană utilizate în tratamentele de fertilitate pot crește semnificativ riscul de torsiune ovariană. Stimularea hormonală determină mărirea ovarelor și formarea multiplelor chisturi foliculare, modificând poziția și stabilitatea ovarelor. Monitorizarea atentă este esențială în timpul acestor tratamente pentru detectarea precoce a complicațiilor.

Ligamente ovariene lungi: Prezența unor ligamente ovariene mai lungi decât normal reprezintă un factor anatomic predispozant pentru torsiunea ovariană. Această particularitate anatomică permite o mobilitate crescută a ovarului, făcându-l mai susceptibil la răsucire. Ligamentele lungi pot fi o caracteristică congenitală sau dobândită.

Torsiune ovariană anterioară: Pacientele care au experimentat un episod anterior de torsiune ovariană prezintă un risc crescut de recurență. Acest lucru se datorează modificărilor anatomice și formării de aderențe post-operatorii care pot afecta poziția și mobilitatea ovarului. Monitorizarea regulată și recunoașterea precoce a simptomelor sunt esențiale pentru prevenirea complicațiilor în cazul recurenței.

Sindromul ovarelor polichistice: Această afecțiune hormonală poate crește riscul de torsiune ovariană din cauza modificărilor structurale și funcționale ale ovarelor. Prezența multiplelor chisturi mici pe ovare poate modifica dimensiunea și greutatea acestora, făcându-le mai susceptibile la torsiune. Dezechilibrele hormonale asociate cu sindromul ovarelor polichistice pot afecta și elasticitatea țesuturilor de susținere, contribuind la instabilitatea poziției ovarelor în pelvis.

Metode de diagnostic

Diagnosticarea torsiunii ovariene necesită o abordare complexă și rapidă, combinând examinarea fizică cu investigații imagistice specifice. Timpul este esențial în stabilirea diagnosticului corect, deoarece întârzierea poate duce la complicații severe și pierderea funcției ovariene.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică începe cu palparea abdomenului inferior și a zonei pelvine pentru identificarea punctelor dureroase și a eventualelor mase pelvine. Medicul va evalua intensitatea durerii, localizarea acesteia și prezența semnelor de iritație peritoneală. Examinarea poate evidenția sensibilitate la palpare în regiunea afectată și semne de apărare musculară, care sunt indicatori importanți pentru diagnosticul diferențial.

Ecografia transvaginală: Această metodă imagistică reprezintă investigația de primă linie în diagnosticul torsiunii ovariene. Examinarea permite vizualizarea detaliată a structurilor pelvine și poate evidenția modificări specifice precum mărirea ovarului afectat, prezența chisturilor sau a maselor ovariene și poziția anormală a ovarului. Aspectul ecografic poate arăta și semne indirecte precum prezența lichidului liber în cavitatea pelvină sau edemul ovarian.

Analiza Doppler color: Această tehnică imagistică specializată evaluează fluxul sanguin la nivelul ovarului și poate evidenția modificări în vascularizația ovariană. Reducerea sau absența fluxului sanguin este un indicator important al torsiunii ovariene. Cu toate acestea, prezența fluxului sanguin nu exclude complet diagnosticul, deoarece torsiunea poate fi intermitentă sau parțială.

Teste suplimentare pentru excluderea altor afecțiuni: Procesul de diagnostic include și alte investigații pentru eliminarea altor cauze posibile ale durerii pelvine acute. Acestea cuprind teste de sânge pentru evaluarea markerilor inflamatori, teste de sarcină, analize de urină și, în unele cazuri, tomografie computerizată sau rezonanță magnetică pentru o evaluare mai detaliată a structurilor pelvine.

Opțiuni de tratament

Tratamentul torsiunii ovariene reprezintă o urgență chirurgicală și trebuie inițiat prompt pentru a preveni pierderea funcției ovariene. Abordarea terapeutică combină managementul durerii cu intervenția chirurgicală definitivă.

Managementul durerii

Controlul durerii acute reprezintă o prioritate în perioada preoperatorie. Medicamentele analgezice sunt administrate intravenos pentru a oferi o ameliorare rapidă a simptomelor. Opțiunile terapeutice includ antiinflamatoarele nesteroidiene și, în cazurile severe, analgezice opioide. Dozele și tipul medicației sunt ajustate în funcție de intensitatea durerii și caracteristicile individuale ale pacientei.

Antibioterapia când este necesară

Administrarea antibioticelor este indicată în situațiile în care există risc de infecție sau când torsiunea ovariană este complicată cu modificări ischemice. Tratamentul antibiotic previne dezvoltarea complicațiilor infecțioase și protejează țesuturile adiacente. Schema terapeutică este adaptată în funcție de severitatea cazului și de prezența factorilor de risc pentru infecție.

Proceduri chirurgicale

Chirurgie laparoscopică: Această tehnică minim invazivă permite accesul la structurile pelvine prin intermediul unor incizii mici în abdomen. Chirurgul utilizează instrumente speciale și o cameră video pentru a vizualiza și detorsiona ovarul afectat. Procedura oferă avantajele unei recuperări mai rapide, dureri postoperatorii reduse și rezultate estetice superioare. În cazurile favorabile, ovarul poate fi salvat și fixat pentru a preveni recurența torsiunii.

Laparotomie: Această procedură chirurgicală implică o incizie mai mare în abdomen, fiind necesară în cazurile complexe sau când laparoscopia nu este fezabilă. Laparotomia oferă chirurgului acces direct și vizibilitate mai bună asupra structurilor pelvine, fiind preferată în situațiile cu complicații severe sau când există mase ovariene mari care trebuie îndepărtate.

Ovarectomie: Această intervenție chirurgicală constă în îndepărtarea completă a ovarului afectat și este necesară când țesutul ovarian prezintă necroză sau când detorsionarea nu mai este posibilă. Decizia de a efectua ovarectomia se bazează pe evaluarea intraoperatorie a viabilității țesutului ovarian și pe factori precum vârsta pacientei și dorința acesteia de a-și păstra fertilitatea.

Recuperare și îngrijire postoperatorie

Perioada de recuperare după intervenția chirurgicală pentru torsiunea ovariană necesită atenție deosebită și monitorizare atentă. Succesul tratamentului depinde în mare măsură de respectarea indicațiilor medicale și de îngrijirea adecvată în perioada postoperatorie.

Îngrijirea postoperatorie: Perioada imediat următoare intervenției chirurgicale necesită monitorizare atentă a semnelor vitale și a zonei operate. Pansamentele trebuie schimbate regulat, iar plaga chirurgicală trebuie menținută curată și uscată pentru prevenirea infecțiilor. Administrarea medicației pentru durere și a antibioticelor trebuie făcută conform prescripției medicale, iar pacientele trebuie să fie atente la orice semn de complicație precum febră, roșeață sau secreții la nivelul plăgii.

Restricții de activitate: În primele săptămâni după operație, activitatea fizică trebuie limitată pentru a permite vindecarea completă a țesuturilor. Efortul fizic intens, ridicarea greutăților și activitatea sexuală sunt contraindicate pentru o perioadă stabilită de medic. Reluarea treptată a activităților zilnice trebuie făcută doar cu acordul medicului curant, ținând cont de tipul intervenției efectuate și de evoluția postoperatorie.

Consultații de control: Programul consultațiilor postoperatorii este stabilit de medicul chirurg și include evaluări regulate pentru monitorizarea procesului de vindecare. În cadrul acestor vizite, medicul verifică starea plăgii, evaluează recuperarea funcției ovariene și ajustează recomandările terapeutice în funcție de evoluția pacientei. Consultațiile permit depistarea precoce a eventualelor complicații și adaptarea planului de tratament.

Monitorizare pe termen lung: Supravegherea medicală continuă după vindecarea completă este esențială pentru evaluarea funcției ovariene și prevenirea recurențelor. Ecografiile periodice permit verificarea poziției și funcționalității ovarului afectat, iar analizele hormonale pot evidenția eventuale modificări în funcția ovariană. Monitorizarea este deosebit de importantă pentru pacientele care doresc să își păstreze fertilitatea.

Complicații

Torsiunea ovariană poate dezvolta diverse complicații care variază în severitate, de la probleme locale până la afectări sistemice grave. Identificarea și tratarea promptă a acestora sunt cruciale pentru prognosticul pacientei.

Necroza tisulară: Întreruperea prelungită a circulației sanguine către ovar poate duce la moartea țesutului ovarian. Necroza se instalează progresiv și devine ireversibilă după aproximativ 6-8 ore de ischemie completă. Țesutul necrozat trebuie îndepărtat chirurgical pentru a preveni complicațiile sistemice și pentru a elimina riscul de infecție generalizată.

Infecția: Complicațiile infecțioase pot apărea atât la nivelul plăgii chirurgicale, cât și în profunzimea țesuturilor pelvine. Semnele de infecție includ febră, durere intensă, roșeață și căldură locală, precum și secreții purulente. Tratamentul prompt cu antibiotice și, în unele cazuri, drenajul chirurgical sunt esențiale pentru prevenirea răspândirii infecției.

Peritonita: Inflamația severă a peritoneului poate apărea ca o complicație gravă a torsiunii ovariene, în special în cazurile cu necroză tisulară extinsă. Peritonita se manifestă prin durere abdominală difuză, febră înaltă, greață și modificări ale stării generale. Această complicație necesită intervenție chirurgicală de urgență și tratament antibiotic intensiv.

Impactul asupra fertilității: Pierderea unui ovar în urma torsiunii poate afecta potențialul fertil al pacientei, deși prezența ovarului contralateral permite menținerea funcției reproductive. Formarea de aderențe postoperatorii poate complica suplimentar fertilitatea. Conservarea țesutului ovarian viabil și prevenirea aderențelor sunt prioritare în managementul chirurgical al pacientelor tinere.

Riscul de recurență: După un episod de torsiune ovariană, există posibilitatea apariției unui nou episod, în special la pacientele cu factori de risc persistenți. Riscul este mai mare în primele luni după intervenția chirurgicală și necesită monitorizare atentă. Măsurile preventive pot include fixarea chirurgicală a ovarului și tratamentul factorilor predispozanți.