Vulvovaginita: tipuri, simptome si optiuni de tratament

Previzualizează într-o filă nouă

Diagnosticul corect și tratamentul prompt sunt esențiale pentru ameliorarea simptomelor și prevenirea complicațiilor. În cazurile netratate, vulvovaginita poate duce la complicații precum boala inflamatorie pelvină sau probleme în timpul sarcinii.

Tipuri frecvente de vulvovaginită

Vulvovaginita poate avea multiple cauze, fiecare tip necesitând o abordare terapeutică specifică. Identificarea corectă a tipului de vulvovaginită este crucială pentru stabilirea unui tratament eficient și prevenirea recurențelor.

Vaginoza bacteriană: Această formă apare când există un dezechilibru între bacteriile benefice și cele dăunătoare din vagin. Lactobacilii, care mențin mediul vaginal sănătos, sunt înlocuiți de alte bacterii precum Gardnerella vaginalis. Secreția vaginală devine subțire, de culoare gri-albicioasă, cu un miros caracteristic de pește, mai ales după contactul sexual sau menstruație.

Infecții fungice: Candidoza vulvovaginală este cauzată de o creștere excesivă a fungilor din genul Candida, cel mai frecvent Candida albicans. Această afecțiune se manifestă prin secreție vaginală albă, groasă, asemănătoare brânzei de vaci, însoțită de mâncărime intensă și roșeață în zona vulvară. Factori precum antibioticele, sarcina sau diabetul zaharat pot favoriza apariția acestei infecții.

Infecții virale: Virusurile precum herpes simplex și papilomavirusul uman pot cauza vulvovaginită. Infecția herpetică se manifestă prin vezicule dureroase și ulcerații în zona genitală, în timp ce infecția cu HPV poate duce la apariția condilomatozei genitale. Aceste infecții necesită tratament specific și monitorizare îndelungată.

Infecții parazitare: Trichomonas vaginalis este cel mai frecvent parazit care cauzează vulvovaginită. Infecția se transmite pe cale sexuală și provoacă o secreție vaginală abundentă, spumoasă, galben-verzuie, cu miros neplăcut. Pacientele pot prezenta și disconfort în timpul actului sexual sau la urinare.

Vulvovaginita neinfecțioasă: Această formă poate fi cauzată de iritanți chimici precum săpunuri parfumate, detergenți, spermicide sau produse de igienă intimă. De asemenea, poate apărea în contextul unor modificări hormonale precum menopauza, când scăderea nivelului de estrogen duce la atrofia țesuturilor vaginale.

Semne și simptome

Manifestările clinice ale vulvovaginitei variază în funcție de cauza subiacentă și pot afecta semnificativ calitatea vieții pacientelor. Recunoașterea precoce a simptomelor permite inițierea promptă a tratamentului adecvat.

Simptome comune

Secreții vaginale: Modificările secreției vaginale reprezintă unul dintre cele mai frecvente simptome ale vulvovaginitei. Aspectul, consistența și mirosul secreției variază în funcție de tipul infecției. În vaginoza bacteriană, secreția este subțire și gri-albicioasă, în candidoză este albă și groasă, iar în trichomoniază poate fi galben-verzuie și spumoasă.

Mâncărime și iritație: Pruritul vulvar intens este caracteristic infecțiilor fungice, dar poate apărea și în alte forme de vulvovaginită. Zona vulvară poate deveni roșie, inflamată și sensibilă la atingere. Scărpinatul excesiv poate duce la excoriații și suprainfecție bacteriană secundară.

Durere și disconfort: Pacientele pot experimenta durere sau arsură în timpul urinării sau în timpul actului sexual. Senzația de presiune pelvină și disconfortul la mers sunt frecvent întâlnite. În cazurile severe, durerea poate interfera cu activitățile zilnice normale.

Simptome urinare: Vulvovaginita poate fi însoțită de simptome urinare precum disurie, polakiurie sau senzație de arsură la urinare. Aceste manifestări pot fi confundate cu cele ale infecțiilor urinare, necesitând evaluare medicală pentru diagnostic diferențial corect.

Simptome specifice în funcție de tip

Semne ale infecției bacteriene: Vaginoza bacteriană se manifestă prin secreție vaginală abundentă, subțire, de culoare gri-albicioasă, cu miros caracteristic de pește, mai ales după contactul sexual sau menstruație. Zona vulvară poate prezenta roșeață și iritație moderată, dar fără mâncărime intensă. Aproximativ jumătate dintre paciente nu prezintă simptome evidente.

Semne ale infecției fungice: Candidoza vulvovaginală provoacă o secreție vaginală albă, groasă, cu aspect de brânză de vaci, fără miros specific. Zona vulvară devine roșie, inflamată și foarte pruriginoasă. Pacientele pot prezenta senzație de arsură la urinare și durere în timpul actului sexual. Simptomele se pot agrava înainte de menstruație.

Semne ale infecției virale: Infecțiile virale precum herpesul genital cauzează vezicule dureroase care se transformă în ulcerații. Papilomavirusul uman poate duce la apariția negilor genitali. Pacientele pot prezenta durere locală intensă, ganglioni limfatici măriți în zona inghinală și simptome sistemice precum febră și stare generală alterată.

Semne ale infecției parazitare: Trichomoniaza se manifestă prin secreție vaginală abundentă, spumoasă, galben-verzuie, cu miros neplăcut. Mucoasa vaginală devine inflamată, cu aspect caracteristic de căpșună. Pacientele acuză mâncărime intensă, durere la urinare și în timpul actului sexual, precum și disconfort în zona pelvină inferioară.

Metode de diagnostic

Diagnosticul corect al vulvovaginitei necesită o evaluare completă, incluzând examinare fizică, teste de laborator și analize microscopice. Identificarea precisă a cauzei permite alegerea celui mai eficient tratament și prevenirea complicațiilor.

Examinare fizică: Medicul efectuează o examinare ginecologică completă, evaluând aspectul vulvei, vaginului și colului uterin. Se observă prezența roșeții, inflamației, ulcerațiilor sau modificărilor tegumentare specifice. Examinarea include și palparea abdomenului inferior și a ganglionilor limfatici inghinali pentru identificarea eventualelor complicații.

Teste de laborator: Analizele de laborator includ teste serologice pentru detectarea anticorpilor specifici infecțiilor virale și teste moleculare pentru identificarea exactă a agenților patogeni. Hemoleucograma și markerii inflamatori pot fi utili în evaluarea severității infecției și în monitorizarea răspunsului la tratament. Testele hormonale pot fi necesare în cazurile de vulvovaginită atrofică.

Evaluare microscopică: Examinarea microscopică a secreției vaginale oferă informații valoroase despre tipul infecției. Prezența celulelor ”clue” sugerează vaginoza bacteriană, identificarea hifelor și sporilor indică infecția fungică, iar observarea parazitului mobil confirmă trichomoniaza. Această metodă permite și evaluarea florei vaginale normale.

Testarea pH-ului: Măsurarea pH-ului vaginal reprezintă un test simplu dar util în diagnosticul diferențial. Un pH mai mare de 4.5 sugerează vaginoza bacteriană sau trichomoniază, în timp ce infecțiile fungice nu modifică semnificativ pH-ul vaginal. Rezultatul trebuie interpretat în contextul clinic și al celorlalte investigații.

Culturi microbiologice: Culturile din secreția vaginală permit identificarea precisă a microorganismelor implicate și testarea sensibilității la antibiotice. Această metodă este deosebit de utilă în cazurile recurente sau rezistente la tratament, precum și pentru diferențierea între diferite specii de Candida care pot necesita abordări terapeutice specifice.

Opțiuni de tratament

Tratamentul vulvovaginitei trebuie adaptat în funcție de cauza specifică și severitatea simptomelor. O abordare terapeutică corectă include atât eliminarea agentului cauzal, cât și ameliorarea simptomelor și prevenirea recidivelor.

Tratamente comune

Medicație orală: Tratamentul sistemic include antibiotice pentru infecțiile bacteriene, antifungice pentru candidoză și antiparazitare pentru trichomoniază. Metronidazolul și clindamicina sunt eficiente în vaginoza bacteriană, fluconazolul în infecțiile fungice, iar metronidazolul sau tinidazolul în trichomoniază. Durata tratamentului variază în funcție de severitatea infecției și răspunsul clinic.

Tratamente topice: Medicamentele aplicate local reprezintă o componentă esențială în tratamentul vulvovaginitei. Cremele și ovulele vaginale cu antibiotice sau antifungice trebuie aplicate conform prescripției medicale. Preparatele cu clotrimazol, miconazol sau terconazol sunt eficiente în tratamentul infecțiilor fungice, în timp ce cremele cu metronidazol sau clindamicină sunt indicate pentru vaginoza bacteriană.

Îngrijire la domiciliu: Măsurile de îngrijire la domiciliu includ băi de șezut cu apă călduță pentru ameliorarea simptomelor și menținerea igienei locale. Compresele reci pot reduce disconfortul și inflamația, iar utilizarea lenjeriei din bumbac natural favorizează ventilația zonei intime. Evitarea produselor parfumate și a dușurilor vaginale este esențială pentru prevenirea iritațiilor suplimentare.

Tratamente specifice

Tratamentul infecțiilor bacteriene: Vaginoza bacteriană necesită administrarea de antibiotice specifice precum metronidazol sau clindamicină, disponibile atât în forme orale, cât și topice. Durata tratamentului variază între 5 și 7 zile, iar partenerii sexuali nu necesită tratament. Monitorizarea este importantă pentru prevenirea recidivelor, care sunt frecvente în primele luni după tratament.

Tratamentul infecțiilor fungice: Candidoza vulvovaginală răspunde bine la tratamentul cu antifungice azolice precum fluconazol administrat oral sau preparate topice cu miconazol ori clotrimazol. Schema terapeutică poate varia de la o doză unică până la tratament prelungit în cazurile recurente. Măsurile de igienă și modificările dietei pot preveni recurențele.

Tratamentul infecțiilor virale: Infecțiile herpetice necesită tratament antiviral sistemic cu aciclovir, valaciclovir sau famciclovir pentru reducerea severității simptomelor și scurtarea duratei episodului. Tratamentul poate fi episodic sau supresiv în cazurile frecvent recurente. Condilomatoza necesită tratament local specific și monitorizare îndelungată.

Tratamentul infecțiilor parazitare: Trichomoniaza se tratează cu metronidazol sau tinidazol administrat oral, într-o doză unică sau timp de 7 zile, în funcție de severitatea infecției. Este esențial ca ambii parteneri să urmeze tratamentul simultan pentru prevenirea reinfectării. Abstinența sexuală este recomandată până la finalizarea tratamentului și dispariția simptomelor.

Strategii de prevenție

Prevenirea vulvovaginitei implică o abordare complexă care include măsuri de igienă adecvată, alegerea corectă a îmbrăcămintei și modificări ale stilului de viață. Aceste măsuri reduc riscul apariției infecțiilor și mențin sănătatea zonei intime.

Practici de igienă personală: Igiena zonei intime trebuie efectuată cu produse delicate, neperfumate, special concepute pentru acest scop. Spălarea trebuie făcută din față spre spate pentru a evita contaminarea cu bacterii intestinale. După baie, zona trebuie uscată complet, evitând frecarea excesivă. Schimbarea regulată a absorbantelor și tampoanelor în timpul menstruației este esențială.

Recomandări vestimentare: Lenjeria intimă trebuie să fie din materiale naturale, preferabil bumbac, care permite pielii să respire și previne acumularea de umiditate. Hainele strâmte, mai ales cele sintetice, trebuie evitate deoarece creează un mediu favorabil dezvoltării microorganismelor. Lenjeria umedă după înot sau exerciții fizice trebuie schimbată prompt.

Modificări ale stilului de viață: Menținerea unei greutăți corporale normale și controlul glicemiei la persoanele cu diabet zaharat sunt esențiale pentru prevenirea vulvovaginitei. Consumul moderat de zahăr și o dietă echilibrată pot reduce riscul infecțiilor fungice. Gestionarea stresului și odihna adecvată contribuie la menținerea unui sistem imunitar puternic.

Evitarea iritanților: Produsele de igienă parfumate, săpunurile antibacteriene și dușurile vaginale trebuie evitate complet. Detergenții puternici folosiți la spălarea lenjeriei intime pot cauza iritații, fiind recomandată utilizarea unor produse hipoalergenice. Spermicidele și lubrifianții pot fi iritanți pentru unele persoane și trebuie testați cu atenție.

Gestionarea factorilor de risc: Controlul afecțiunilor cronice precum diabetul zaharat și menținerea unui sistem imunitar sănătos sunt esențiale. Utilizarea prezervativului în timpul actului sexual reduce riscul infecțiilor cu transmitere sexuală. Evitarea antibioticelor nenecesare și utilizarea probioticelor pot ajuta la menținerea florei vaginale normale.

Considerații speciale

Vulvovaginita necesită o atenție deosebită în anumite situații specifice precum sarcina, copilăria sau cazurile recurente. Abordarea terapeutică trebuie adaptată în funcție de particularitățile fiecărui caz, ținând cont de riscurile potențiale și beneficiile tratamentului.

Vulvovaginita în timpul sarcinii: Modificările hormonale și imunologice din timpul sarcinii cresc susceptibilitatea la infecții vaginale. Tratamentul trebuie ales cu precauție pentru a nu afecta dezvoltarea fătului. Infecțiile netratate pot duce la complicații precum nașterea prematură sau ruptura prematură a membranelor. Medicamentele topice sunt preferate celor sistemice, iar unele antifungice orale sunt contraindicate. Monitorizarea regulată și menținerea unei igiene riguroase sunt esențiale.

Vulvovaginita la copii: La fetițele pre-pubertale, vulvovaginita apare frecvent din cauza anatomiei specifice și a nivelului scăzut de estrogeni. Igiena inadecvată, îmbrăcămintea strâmtă și iritanții chimici sunt factori favorizanți comuni. Tratamentul se concentrează pe măsuri de igienă corespunzătoare și evitarea factorilor iritanți. În cazurile severe sau recurente, evaluarea pentru posibile abuzuri sexuale poate fi necesară.

Cazuri recurente: Vulvovaginita recurentă afectează semnificativ calitatea vieții și necesită o abordare complexă. Identificarea și eliminarea factorilor predispozanți sunt esențiale. Tratamentul poate include scheme terapeutice prelungite, profilaxie antifungică și reechilibrarea florei vaginale cu probiotice. Modificările stilului de viață și controlul afecțiunilor asociate precum diabetul zaharat sunt cruciale pentru prevenirea recidivelor.

Cazuri când trebuie consultat medicul: Asistența medicală este necesară când simptomele persistă mai mult de o săptămână în ciuda tratamentului la domiciliu, când apar secreții vaginale cu miros neplăcut sau sângerări anormale, sau când se manifestă dureri pelvine intense. Febra, disconfortul sever sau simptomele care interferează cu activitățile zilnice necesită evaluare medicală promptă. Consultul medical este obligatoriu în timpul sarcinii sau când există suspiciunea unei infecții cu transmitere sexuală.