Sfincterotomia este o procedură chirurgicală minim invazivă utilizată pentru tratarea fisurilor anale cronice care nu răspund la tratamentele conservatoare. Această intervenție implică secționarea parțială a sfincterului anal intern pentru a reduce presiunea și a permite vindecarea fisurii.
Sfincterotomia oferă o ameliorare rapidă a durerii și are o rată ridicată de succes în tratarea fisurilor anale persistente. Deși procedura este considerată sigură și eficientă, există riscuri potențiale, precum incontinența temporară. Recuperarea durează de obicei câteva săptămâni, iar majoritatea pacienților pot reveni la activitățile normale în scurt timp după intervenție.
Această procedură chirurgicală implică secționarea controlată a unei porțiuni din sfincterul anal intern. Sfincterul anal intern este un mușchi circular involuntar care menține închis canalul anal în mod normal. În cazul fisurilor anale cronice, acest mușchi poate deveni hipertonic, cauzând durere și împiedicând vindecarea naturală a fisurii. Prin reducerea tensiunii acestui mușchi, sfincterotomia permite relaxarea zonei anale, ameliorează durerea și creează condiții favorabile pentru vindecarea fisurii. Procedura se efectuează de obicei sub anestezie și poate fi realizată prin tehnici deschise sau închise, în funcție de preferința chirurgului și de particularitățile cazului.
Sfincterotomia laterală internă: Această tehnică reprezintă varianta cea mai frecvent utilizată în tratamentul fisurilor anale cronice. Procedura implică efectuarea unei incizii mici în partea laterală a canalului anal, de obicei în poziția stângă sau dreaptă la ora 3 sau 9. Chirurgul identifică și secționează parțial sfincterul anal intern, având grijă să nu afecteze sfincterul extern. Această abordare permite o reducere controlată a presiunii sfincteriene, menținând în același timp un nivel adecvat de continență anală. Sfincterotomia laterală internă poate fi efectuată prin tehnica deschisă sau închisă, ambele variante având rate de succes similare în tratarea fisurilor anale cronice.
Sfincterotomia anală: Această variantă de sfincterotomie se referă la secționarea sfincterului anal în general, fără a specifica neapărat poziția exactă a inciziei. Procedura poate fi adaptată în funcție de localizarea fisurii anale și de anatomia specifică a pacientului. În unele cazuri, chirurgul poate opta pentru o sfincterotomie posterioară sau anterioară, în funcție de poziția fisurii. Tehnica anală poate include și excizia țesutului fibros asociat fisurii cronice sau îndepărtarea eventualelor formațiuni asociate, cum ar fi papilele hipertrofiate sau hemoroizii santinelă. Obiectivul principal rămâne reducerea presiunii sfincteriene și crearea condițiilor optime pentru vindecarea fisurii anale.
Sfincterotomia este recomandată în cazul fisurilor anale cronice care nu răspund la tratamentele conservatoare. Această procedură poate fi indicată și pentru alte afecțiuni anorectale, cum ar fi hemoroizii sau fistulele anale, atunci când alte opțiuni terapeutice nu au avut succes.
Eșecul tratamentului conservator: Tratamentul conservator al fisurilor anale cronice implică o abordare multifacetorială, incluzând modificări ale dietei, băi de șezut, unguente topice și relaxante musculare. Când aceste metode nu reușesc să amelioreze simptomele după 6-8 săptămâni, se consideră că tratamentul conservator a eșuat. În aceste cazuri, sfincterotomia devine o opțiune viabilă. Eșecul tratamentului conservator poate fi evidențiat prin persistența durerii, sângerării și disconfortului în timpul defecației. Medicii evaluează atent răspunsul pacientului la terapiile non-invazive înainte de a recomanda intervenția chirurgicală, luând în considerare severitatea simptomelor și impactul asupra calității vieții pacientului.
Durere persistentă și spasme: Acestea reprezintă indicații majore pentru sfincterotomie în cazul fisurilor anale cronice. Simptomele respective sunt cauzate de hipertonia sfincterului anal intern, care menține un ciclu vicios de durere și spasm. Pacienții descriu adesea o durere intensă, arzătoare, care durează ore întregi după defecație. Spasmele musculare pot fi atât de severe încât pacienții evită defecația, agravând constipația și perpetuând ciclul. Sfincterotomia vizează întreruperea acestui ciclu prin relaxarea sfincterului hipertonic, oferind o ameliorare rapidă a durerii și reducând spasmele. Această intervenție este deosebit de benefică pentru pacienții care suferă de dureri debilitante care le afectează semnificativ calitatea vieții și funcționalitatea zilnică.
Hemoroizi: Sfincterotomia poate fi indicată în anumite cazuri de hemoroizi, în special când aceștia sunt asociați cu fisuri anale sau când există o hipertonie semnificativă a sfincterului anal. Hemoroizii sunt dilatări ale venelor din canalul anal și rect, care pot cauza sângerări, durere și disconfort. În cazurile în care hemoroizii sunt exacerbați de presiunea crescută în canalul anal, sfincterotomia poate oferi o ameliorare prin reducerea acestei presiuni. Procedura este adesea combinată cu alte tehnici de tratament pentru hemoroizi, cum ar fi ligatura elastică sau hemoroidectomia. Este important de menționat că sfincterotomia nu este un tratament de primă linie pentru hemoroizi, ci mai degrabă o opțiune complementară în cazuri complexe sau refractare la alte terapii.
Fistule anale: Fistulele anale reprezintă o altă indicație potențială pentru sfincterotomie, deși mai puțin frecventă. O fistulă anală este o conexiune anormală între canalul anal și pielea perianală, cauzată adesea de o infecție sau un abces. În cazurile în care fistula implică sfincterul anal, sfincterotomia poate fi parte a strategiei de tratament. Procedura poate ajuta la reducerea presiunii în canalul anal, facilitând vindecarea fistulei după excizia sau drenajul acesteia. Cu toate acestea, tratamentul fistulelor anale este complex și necesită o abordare individualizată. Sfincterotomia în aceste cazuri este de obicei efectuată în combinație cu alte proceduri, cum ar fi fistulotomia sau plasarea unui seton. Decizia de a include sfincterotomia în tratamentul fistulelor anale depinde de localizarea și complexitatea fistulei, precum și de starea generală a sfincterului anal.
Sfincterotomia laterală internă este o procedură chirurgicală minim invazivă utilizată pentru tratarea fisurilor anale cronice. Această tehnică implică secționarea parțială a sfincterului anal intern pentru a reduce presiunea și a facilita vindecarea fisurii. Procedura este considerată standardul de aur în tratamentul chirurgical al fisurilor anale refractare.
Opțiuni de anestezie: Pentru sfincterotomia laterală internă, există mai multe opțiuni de anestezie disponibile, fiecare cu avantaje și considerente specifice. Anestezia generală este frecvent utilizată, oferind un control complet al căilor respiratorii și o relaxare musculară optimă. Anestezia spinală sau epidurală reprezintă o alternativă eficientă, blocând senzația în zona inferioară a corpului, permițând pacientului să rămână conștient. În unele cazuri, anestezia locală combinată cu sedare poate fi suficientă, fiind preferată pentru pacienții cu risc anestezic crescut. Alegerea metodei de anestezie depinde de mai mulți factori, inclusiv starea de sănătate a pacientului, preferințele acestuia și experiența echipei medicale. Medicul anestezist discută opțiunile cu pacientul, luând în considerare istoricul medical și potențialele riscuri asociate fiecărei metode.
Tehnica deschisă: Această abordare implică realizarea unei incizii mici la nivelul pielii perianale pentru a expune sfincterul anal intern. Chirurgul identifică vizual mușchiul și îl secționează parțial sub control direct. Avantajul principal al acestei tehnici este vizualizarea clară a structurilor anatomice, permițând o secționare precisă a sfincterului. După procedură, incizia poate fi lăsată deschisă pentru a se vindeca prin granulație sau poate fi închisă cu suturi absorbabile. Tehnica deschisă oferă o expunere excelentă și poate fi preferată în cazurile complexe sau atunci când este necesară o evaluare detaliată a țesuturilor adiacente.
Tehnica închisă: În cadrul acestei tehnici, chirurgul efectuează sfincterotomia fără a face o incizie la nivelul pielii. Se utilizează un bisturiu special sau un electrocauter pentru a pătrunde direct în spațiul intersfincterian și a secționa sfincterul anal intern. Această abordare minimizează trauma țesuturilor externe și poate duce la o recuperare mai rapidă și mai puțin dureroasă. Tehnica închisă este adesea preferată datorită rezultatelor cosmetice superioare și a riscului redus de complicații la nivelul plăgii. Cu toate acestea, necesită o experiență chirurgicală semnificativă pentru a asigura o secționare precisă a sfincterului fără vizualizare directă.
Sfincterotomia laterală internă prezintă rate de succes remarcabil de ridicate în tratamentul fisurilor anale cronice, cu studii care raportează ameliorarea simptomelor la 90-95% dintre pacienți. Majoritatea pacienților experimentează o ameliorare semnificativă a durerii în primele zile post-operatorii, iar vindecarea completă a fisurii se observă de obicei în decurs de 4-6 săptămâni. Rata de recidivă pe termen lung este scăzută, situându-se în jurul a 5-10% în majoritatea studiilor de urmărire pe termen lung. Satisfacția pacienților este în general ridicată, cu îmbunătățiri semnificative ale calității vieții. Cu toate acestea, este important de menționat că un procent mic de pacienți pot experimenta complicații precum incontinența temporară, care se rezolvă de obicei în timp.
Incontinență anală: Aceasta reprezintă una dintre cele mai semnificative preocupări asociate cu sfincterotomia internă laterală, putând varia de la pierderea involuntară a gazelor intestinale până la scăpări de materii fecale lichide sau solide. În majoritatea cazurilor, incontinența este tranzitorie și se ameliorează în câteva săptămâni post-operatorii. Studiile arată că incidența incontinenței pe termen lung este relativ scăzută, situându-se între 3-5% din cazuri. Factorii de risc pentru dezvoltarea incontinenței includ vârsta înaintată, sexul feminin, nașterile vaginale multiple și intervențiile anale anterioare. Pentru a minimiza acest risc, chirurgii tind să efectueze o sfincterotomie parțială, secționând doar porțiunea distală a sfincterului anal intern. Pacienții trebuie informați despre acest potențial efect advers și monitorizați atent în perioada post-operatorie.
Sângerare: Sângerarea post-operatorie este o complicație, în general, minoră și auto-limitantă. Imediat după intervenție, o cantitate mică de sângerare este normală și de așteptat. Cu toate acestea, în rare cazuri, poate apărea o sângerare mai semnificativă, necesitând intervenție medicală. Factorii care pot crește riscul de sângerare includ utilizarea de anticoagulante, tulburări de coagulare preexistente și tehnica chirurgicală. Sângerarea severă poate necesita reintervenție chirurgicală pentru hemostază. Pentru a preveni această complicație, se recomandă o hemostază meticuloasă intraoperatorie și evitarea activităților fizice intense în perioada post-operatorie imediată. Pacienții trebuie instruiți să monitorizeze cantitatea de sânge în scaun și să raporteze orice sângerare excesivă sau persistentă.
Infecție: Infecția post-operatorie, deși rară, reprezintă o complicație potențială a sfincterotomiei interne laterale. Riscul de infecție este mai mare în cazul tehnicii deschise comparativ cu cea închisă, datorită prezenței unei plăgi externe. Simptomele infecției pot include durere crescută, roșeață, umflare, secreții purulente și febră. În cazuri severe, se poate dezvolta un abces perianal, necesitând drenaj chirurgical. Pentru a preveni infecțiile, se administrează de obicei antibiotice profilactice intraoperator, iar pacienții sunt instruiți cu privire la îngrijirea adecvată a plăgii. Igiena riguroasă a zonei perianale și evitarea băilor complete în primele zile post-operatorii sunt esențiale. În cazul apariției semnelor de infecție, tratamentul prompt cu antibiotice și, dacă este necesar, drenajul chirurgical sunt cruciale pentru prevenirea complicațiilor mai grave.
Sfincterotomia anală este o procedură chirurgicală care implică secționarea parțială a sfincterului anal pentru a trata diverse afecțiuni anorectale. Această tehnică poate fi aplicată atât sfincterului intern, cât și celui extern, în funcție de indicația clinică și de anatomia specifică a pacientului.
Opțiuni de anestezie: Pentru sfincterotomia anală, alegerea metodei de anestezie depinde de mai mulți factori, inclusiv tipul specific de procedură, preferințele pacientului și evaluarea medicală preoperatorie. Anestezia locală, combinată cu sedare intravenoasă, este frecvent utilizată pentru proceduri minore sau în cazul pacienților cu risc anestezic crescut. Aceasta implică injectarea unui anestezic local în zona perianală și oferă o recuperare rapidă. Anestezia spinală sau epidurală reprezintă o opțiune populară, oferind o relaxare musculară în regiunea inferioară a corpului potrivită. Pentru proceduri mai complexe sau pacienți anxioși, anestezia generală poate fi preferată, asigurând confort total și control complet al căilor respiratorii. Alegerea finală este făcută în urma unei discuții detaliate între pacient, chirurg și anestezist, luând în considerare beneficiile și riscurile fiecărei opțiuni în contextul stării de sănătate individuale a pacientului.
Tehnici chirurgicale: Sfincterotomia anală poate fi efectuată prin diverse tehnici, adaptate în funcție de patologia specifică și anatomia pacientului. Tehnica deschisă implică o incizie radială la nivelul anusului, expunând direct sfincterul pentru secționare controlată. Această abordare oferă o vizualizare excelentă, dar poate necesita o perioadă mai lungă de vindecare. În schimb, tehnica închisă, sau subcutanată, utilizează o mică incizie pentru a accesa și secționa sfincterul fără a deschide complet canalul anal. Aceasta poate reduce durerea postoperatorie și accelera recuperarea. În cazuri selectate, se poate opta pentru o sfincterotomie parțială sau graduală, care implică secționarea treptată a sfincterului pentru a minimiza riscul de incontinență. Alegerea tehnicii depinde de experiența chirurgului, severitatea afecțiunii și preferințele pacientului, fiecare abordare având avantaje și considerente specifice.
Sfincterotomia anală prezintă rate de succes ridicate în tratamentul diverselor afecțiuni anorectale, în special pentru fisurile anale cronice. Studiile raportează o ameliorare semnificativă a simptomelor la 85-95% dintre pacienți, cu o vindecare completă a fisurilor în 70-90% din cazuri în primele 8-12 săptămâni postoperatorii. Ameliorarea durerii este adesea imediată, iar pacienții raportează o îmbunătățire semnificativă a calității vieții. Rata de recidivă pe termen lung variază între 5-15%, fiind influențată de factori precum tehnica chirurgicală, severitatea inițială a afecțiunii și aderența la recomandările postoperatorii. Satisfacția pacienților este în general ridicată, majoritatea raportând o revenire la activitățile normale în 2-4 săptămâni post-intervenție. Cu toate acestea, rezultatele pot varia în funcție de indicația specifică pentru care a fost efectuată procedura.
Deși sfincterotomia anală este considerată o procedură sigură, există anumite riscuri și complicații potențiale care trebuie luate în considerare. Cea mai semnificativă complicație este incontinența anală, care poate varia de la pierderea ocazională a gazelor intestinale până la incapacitatea de a controla scaunele. Incidența incontinenței pe termen lung este estimată la 3-10%, fiind mai frecventă la pacienții vârstnici sau cu afecțiuni preexistente ale sfincterului. Alte complicații includ sângerarea postoperatorie (1-2% din cazuri), infecția plăgii (2-5%), formarea de abcese sau fistule (rare, sub 1%), și persistența sau recidiva simptomelor inițiale (5-15%). Rareori, pot apărea complicații legate de anestezie sau retenție urinară postoperatorie. Pacienții trebuie informați complet despre aceste riscuri înainte de a opta pentru procedură, iar monitorizarea atentă postoperatorie este esențială pentru detectarea și managementul prompt al oricăror complicații.
Perioada de recuperare după sfincterotomie este crucială pentru succesul intervenției și revenirea pacientului la o viață normală. Aceasta implică gestionarea durerii, îngrijirea plăgii și reluarea treptată a activităților zilnice, sub supravegherea atentă a echipei medicale.
Managementul durerii: Controlul eficient al durerii este esențial în perioada imediat postoperatorie după sfincterotomie. Strategiile de gestionare a durerii sunt personalizate în funcție de severitatea intervenției și toleranța individuală a pacientului. Inițial, se pot administra analgezice opioide pentru dureri severe, trecând treptat la medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau paracetamol. Aplicarea locală de comprese reci în primele 24-48 de ore poate ajuta la reducerea inflamației și a disconfortului. Băile de șezut cu apă caldă, începând cu a doua zi postoperatorie, oferă nu doar o ameliorare a durerii, ci și o îmbunătățire a circulației locale, promovând vindecarea. Este important ca pacienții să urmeze cu strictețe schema de administrare a medicamentelor prescrise și să comunice prompt echipei medicale orice durere necontrolată sau în creștere, pentru ajustarea promptă a planului terapeutic.
Îngrijirea plăgii: Îngrijirea adecvată a plăgii este crucială pentru prevenirea infecțiilor și promovarea vindecării optime după sfincterotomie. În primele zile după operație, zona perianală trebuie menținută curată și uscată. Se recomandă spălarea ușoară cu apă călduță și săpun delicat după fiecare defecație, urmată de uscarea blândă a zonei. Aplicarea de comprese sterile poate fi necesară pentru a absorbi eventualele secreții. Băile de șezut cu apă caldă, efectuate de 2-3 ori pe zi timp de 10-15 minute, ajută la reducerea inflamației și promovează circulația sanguină locală. Este important să se evite utilizarea hârtiei igienice aspre, preferându-se șervețelele umede sau bideul. Pacienții trebuie să monitorizeze zona pentru semne de infecție, cum ar fi roșeață excesivă, umflare sau secreții purulente, și să raporteze prompt orice anomalii medicului.
Reluarea activităților normale: Procesul de revenire la activitățile zilnice după sfincterotomie trebuie să fie gradual și adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient. În general, activitățile ușoare pot fi reluate în primele zile după operație, cu creșterea treptată a nivelului de activitate în următoarele săptămâni. Majoritatea pacienților pot reveni la muncă în 1-2 săptămâni, în funcție de natura activității profesionale. Activitățile fizice intense, ridicarea greutăților și exercițiile care implică presiune abdominală crescută trebuie evitate pentru cel puțin 4-6 săptămâni. Conducerea autovehiculelor poate fi reluată de obicei după 1-2 săptămâni, când pacientul se simte confortabil și nu mai are nevoie de analgezice puternice. Activitatea sexuală poate fi reluată treptat după 2-3 săptămâni, cu atenție la orice disconfort. Este esențial ca pacienții să asculte semnalele propriului corp și să nu forțeze reluarea activităților dacă simt durere sau disconfort.
Considerații dietetice: O dietă adecvată joacă un rol crucial în recuperarea după sfincterotomie și în prevenirea complicațiilor pe termen lung. Obiectivul principal este menținerea unor scaune moi și regulate, evitând atât constipația, cât și diareea. Se recomandă o dietă bogată în fibre, incluzând fructe, legume, cereale integrale și leguminoase. Consumul adecvat de lichide, în special apă, este esențial pentru a preveni deshidratarea și a menține consistența optimă a scaunului. Pacienții trebuie să evite alimentele picante, cafeina în exces și alcoolul în primele săptămâni, deoarece acestea pot irita tractul digestiv. Suplimentele de fibre sau laxativele ușoare pot fi recomandate în cazuri specifice. Este important ca modificările dietetice să fie introduse treptat și personalizate în funcție de toleranța individuală, sub îndrumarea medicului sau a unui nutriționist.
Vizitele de urmărire și monitorizarea atentă sunt esențiale pentru asigurarea unei recuperări optime după sfincterotomie. Prima vizită postoperatorie are loc de obicei la 1-2 săptămâni după intervenție, pentru evaluarea vindecării plăgii și ajustarea planului de tratament dacă este necesar. Ulterior, se programează vizite la intervale regulate, de obicei la 4-6 săptămâni și apoi la 3-6 luni după operație. În cadrul acestor consultații, medicul evaluează progresul vindecării, discută despre orice simptome persistente sau noi apărute și efectuează examinări fizice pentru a verifica integritatea sfincterului și absența complicațiilor. Pacienții sunt încurajați să raporteze orice modificări în funcția intestinală sau controlul sfincterului. În cazuri selectate, pot fi necesare investigații suplimentare, cum ar fi manometria anorectală sau ecografia endoanală, pentru a evalua funcția sfincterului pe termen lung.
Deși sfincterotomia este considerată standardul de aur în tratamentul fisurilor anale cronice, există alternative atât medicale, cât și chirurgicale. Aceste opțiuni pot fi luate în considerare în funcție de severitatea afecțiunii, preferințele pacientului și contraindicațiile pentru intervenția chirurgicală.
Medicamente topice: Tratamentele topice reprezintă prima linie de intervenție pentru fisurile anale și pot fi o alternativă eficientă la sfincterotomie în cazurile mai puțin severe. Principalele clase de medicamente topice includ vasodilatatoarele, cum ar fi nitroglicerina și diltiazemul, și relaxantele musculare, precum nifedipina. Nitroglicerina topică, aplicată de obicei de 2-3 ori pe zi, relaxează sfincterul anal intern și îmbunătățește fluxul sanguin local. Diltiazemul și nifedipina funcționează în mod similar, relaxând musculatura și promovând vindecarea. Aceste tratamente pot fi eficiente în 50-70% din cazuri, deși efectele secundare precum cefaleea (în special pentru nitroglicerină) pot limita aderența la tratament. Utilizarea acestor medicamente necesită persistență, efectele fiind observate de obicei după 6-8 săptămâni de aplicare regulată.
Injecții cu toxină botulinică: Injecțiile cu toxină botulinică (Botox) reprezintă o alternativă minim invazivă la sfincterotomie pentru tratamentul fisurilor anale cronice. Această metodă implică injectarea toxinei botulinice direct în sfincterul anal intern, provocând o paralizie temporară a mușchiului și reducând astfel spasmul și presiunea anală. Efectul durează de obicei între 3 și 6 luni, timp suficient pentru a permite vindecarea fisurii în multe cazuri. Procedura este relativ simplă, putând fi efectuată în regim ambulatoriu sub anestezie locală. Ratele de succes variază între 60% și 80%, cu un risc redus de incontinență pe termen lung comparativ cu sfincterotomia. Dezavantajele includ posibilitatea necesității de repetare a injecțiilor și costul potențial mai ridicat. Efectele secundare sunt în general minime și tranzitorii, putând include incontinență temporară pentru gaze sau scaune lichide.
Proceduri cu lambou de avansare: Tehnicile cu lambou de avansare reprezintă o alternativă chirurgicală la sfincterotomie, în special pentru fisurile anale complicate sau recidivante. Această procedură implică mobilizarea unui lambou de țesut sănătos din zona adiacentă și acoperirea defectului creat de fisură. Scopul este de a îmbunătăți vascularizația locală și de a promova vindecarea, fără a implica secționarea sfincterului anal. Există mai multe variante tehnice, inclusiv lambourile de mucoasă, cutanate sau anodermale. Avantajul principal al acestei abordări este riscul redus de incontinență postoperatorie. Rata de succes variază între 70% și 90%, în funcție de tehnica specifică și experiența chirurgului. Recuperarea poate fi mai îndelungată comparativ cu sfincterotomia și există un risc de dehiscență a lamboului sau de recidivă a fisurii.
Fisurectomie: Aceasta este o procedură chirurgicală care implică excizia țesutului fibros al fisurii anale cronice, fără a afecta sfincterul anal. Tehnica poate fi combinată cu alte proceduri, cum ar fi avansarea de lambou, pentru a îmbunătăți rezultatele. Obiectivul principal este îndepărtarea țesutului patologic și crearea unei plăgi chirurgicale curate care să se vindece mai eficient. Fisurectomia poate fi efectuată sub anestezie locală sau generală, în funcție de complexitatea cazului. Avantajele includ un risc redus de incontinență postoperatorie și posibilitatea de a trata fisuri complexe sau atipice. Dezavantajele pot include o perioadă mai lungă de vindecare și un disconfort postoperator mai accentuat comparativ cu alte tehnici. Rata de succes variază între 70% și 85%, fiind influențată de tehnica chirurgicală și de îngrijirea postoperatorie adecvată.
Cât timp durează recuperarea după o sfincterotomie?
Este sfincterotomia un tratament permanent pentru fisurile anale?
Poate sfincterotomia să cauzeze incontinență permanentă?
Este sfincterotomia o procedură dureroasă?
Cât de eficientă este sfincterotomia în tratarea fisurilor anale?
Există restricții alimentare după sfincterotomie?
Când pot relua activitățile normale după sfincterotomie?
Cât timp durează durerea după sfincterotomie?
Există riscul de recidivă după sfincterotomie?
Există complicații pe termen lung asociate cu sfincterotomia?
Sfincterotomia este o procedură eficientă și sigură pentru tratarea fisurilor anale cronice și a altor afecțiuni anorectale. Cu o rată ridicată de succes și riscuri minime pe termen lung, această intervenție oferă ameliorare semnificativă a durerii și îmbunătățirea calității vieții pentru majoritatea pacienților. Recuperarea adecvată și monitorizarea atentă sunt esențiale pentru rezultate optime și prevenirea complicațiilor.
Ti s-a parut folositor acest articol?
Surse Articol
Ferreira, L. E., & Baron, T. H. (2007). Post-sphincterotomy bleeding: who, what, when, and how. Official journal of the American College of Gastroenterology| ACG, 102(12), 2850-2858.
https://journals.lww.com/ajg/abstract/2007/12000/post_sphincterotomy_bleeding__who,_what,_when,_and.39.aspxLittlejohn, D. R., & Newstead, G. L. (1997). Tailored lateral sphincterotomy for anal fissure. Diseases of the colon & rectum, 40(12), 1439-1442.
https://journals.lww.com/dcrjournal/abstract/1997/40120/tailored_lateral_sphincterotomy_for_anal_fissure.7.aspxSultan, A. H., Kamm, M. A., Nicholls, R. J., & Bartram, C. I. (1994). Prospective study of the extent of internal anal sphincter division during lateral sphincterotomy. Diseases of the colon & rectum, 37, 1031-1033.
https://link.springer.com/article/10.1007/BF02049319Casillas, S., Hull, T. L., Zutshi, M., Trzcinski, R., Bast, J. F., & Xu, M. (2005). Incontinence after a lateral internal sphincterotomy: are we underestimating it?. Diseases of the colon & rectum, 48(6), 1193-1199.
https://journals.lww.com/dcrjournal/abstract/2005/48060/incontinence_after_a_lateral_internal.11.aspx
Consultați întotdeauna un Specialist Medical
Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.
Alergologie 
Bariatrie 
Chirurgie Plastica 
Cardiologie 
Căderea Părului 
Dentist 
Dermatologie 
Ecografie 
Endocrinologie 
Estetică Medicală 
Gastroenterologie 
Ginecologie 
Hemoroizi 
Hernii 
Investigații 
Imagistică Medicală (RMN/CT) 
Recuperare 
Medicina Muncii 
Medicină Veterinară 
Neurologie 
Nutriție 
Oftalmologie 
Ortopedie 
Pediatrie 
Psihologie 
Pneumologie 
Urologie 
Alte Servicii 
Naturiste 
Contact