Febra Dengue: transmitere, simptome, diagnostic si tratament

În cazurile severe, febra Dengue poate evolua către forme hemoragice cu sângerări, scăderea trombocitelor și șoc, necesitând spitalizare de urgență. Deși majoritatea persoanelor își revin complet după 1-2 săptămâni, este esențială monitorizarea atentă a simptomelor și prezentarea la medic la primele semne de agravare.

Transmiterea febrei Dengue

Virusul Dengue se transmite prin intermediul țânțarilor din genul Aedes, care se înmulțesc în special în zonele urbane și suburbane cu climat tropical și subtropical. Transmiterea are loc atunci când un țânțar infectat înțeapă o persoană sănătoasă, introducând virusul în organismul acesteia.

Vectorii țânțari: Principalele specii de țânțari care transmit virusul Dengue sunt Aedes aegypti și Aedes albopictus. Acești țânțari sunt activi în special în timpul zilei, cu perioade maxime de activitate dimineața devreme și seara înainte de apus. Țânțarii se reproduc în ape stătătoare din recipiente artificiale precum vaze, anvelope uzate și rezervoare de apă din jurul locuințelor.

Ciclul de transmitere: După ce un țânțar înțeapă o persoană infectată cu virusul Dengue, acesta devine purtător și poate transmite virusul mai departe prin înțepături ulterioare. Virusul se multiplică în corpul țânțarului timp de 8-12 zile înainte ca acesta să poată infecta alte persoane. Odată ce țânțarul devine infecțios, poate transmite virusul pe tot parcursul vieții sale.

Zone cu risc ridicat: Febra Dengue este endemică în regiunile tropicale și subtropicale, în special în zonele urbane și semi-urbane. Factorii care contribuie la răspândirea bolii includ urbanizarea rapidă, gestionarea inadecvată a deșeurilor, lipsa sistemelor eficiente de canalizare și schimbările climatice care favorizează înmulțirea țânțarilor.

Factori de risc pentru infecție: Riscul de a contracta febra Dengue crește în cazul persoanelor care locuiesc sau călătoresc în zone endemice, în special în sezonul ploios când populația de țânțari este mai numeroasă. Copiii mici și vârstnicii prezintă un risc mai mare de a dezvolta forme severe ale bolii. De asemenea, persoanele care au avut anterior o infecție cu un alt serotip al virusului Dengue sunt mai predispuse la complicații în cazul unei noi infecții.

Simptome și progresul bolii

Manifestările clinice ale febrei Dengue variază de la forme asimptomatice până la complicații severe care pot pune viața în pericol. Perioada de incubație durează între 4 și 10 zile de la înțepătura țânțarului infectat.

Semne de avertizare timpurie

Primele manifestări ale febrei Dengue includ debutul brusc al febrei înalte, dureri severe de cap localizate în special în zona frontală și retro-orbitală, precum și oboseală marcată. Aceste simptome apar de obicei în primele 24-48 de ore de la infectare și pot fi confundate inițial cu alte infecții virale.

Simptome comune

Tabloul clinic tipic include febră ridicată, dureri musculare și articulare intense, greață, vărsături și erupții cutanate care apar de obicei în ziua a treia de boală. Durerile articulare pot fi atât de severe încât au dus la denumirea populară a bolii de „febra oaselor rupte”. Erupția cutanată începe de obicei pe trunchi și se extinde către extremități.

Simptome severe ale Dengue

În cazurile grave, pot apărea sângerări severe, scăderea tensiunii arteriale, acumulare de lichide în cavitățile corpului și afectare organică multiplă. Semnele de alarmă includ dureri abdominale intense, vărsături persistente, sângerări ale mucoaselor și stare de agitație sau letargie.

Fazele bolii

Faza febrilă: Această fază durează de obicei 2-7 zile și se caracterizează prin febră înaltă, cefalee severă, dureri musculare și articulare intense. Pacienții pot prezenta și alte simptome precum greață, vărsături și pierderea poftei de mâncare. În această perioadă este esențială hidratarea adecvată și monitorizarea semnelor de alarmă.

Faza critică: Apare de obicei între zilele 3-7 ale bolii, când temperatura scade sub 38°C. În această fază există riscul cel mai mare de complicații severe precum șocul și sângerările. Pacienții trebuie monitorizați atent pentru semne de deteriorare precum dureri abdominale severe, vărsături persistente, sângerări ale mucoaselor sau modificări ale stării de conștiență.

Faza de recuperare: În această etapă, care începe după faza critică, simptomele se ameliorează treptat. Pacientul începe să își recapete pofta de mâncare, starea generală se îmbunătățește, iar semnele vitale revin la normal. Totuși, unii pacienți pot experimenta oboseală persistentă și slăbiciune pentru câteva săptămâni după recuperare. Este important ca pacientul să continue hidratarea adecvată și să își reia treptat activitățile zilnice.

Metode de diagnostic

Diagnosticul febrei Dengue necesită o evaluare complexă care combină examinarea clinică cu teste de laborator specifice. Identificarea precoce a bolii este crucială pentru managementul adecvat și prevenirea complicațiilor severe.

Examinare fizică: Medicul evaluează prezența semnelor caracteristice precum febra, erupțiile cutanate și durerea la palpare în regiunea abdominală. Se verifică și prezența semnelor de deshidratare, inclusiv scăderea elasticității pielii și uscăciunea mucoaselor. Examinarea include și evaluarea stării de conștiență, măsurarea tensiunii arteriale și monitorizarea frecvenței cardiace pentru identificarea precoce a semnelor de șoc.

Analize de sânge: Hemoleucograma completă reprezintă un element esențial în diagnosticul și monitorizarea febrei Dengue. Scăderea numărului de trombocite și creșterea hematocritului sunt modificări caracteristice care pot indica severitatea bolii. Testele funcției hepatice și renale sunt necesare pentru evaluarea afectării organelor și ajustarea tratamentului în consecință.

Testarea anticorpilor: Detectarea anticorpilor specifici împotriva virusului Dengue ajută la confirmarea diagnosticului. Anticorpii de tip Imunoglobulină M apar în primele zile ale bolii și rămân detectabili timp de câteva luni. Prezența anticorpilor de tip Imunoglobulină G poate indica o infecție anterioară cu virusul Dengue, ceea ce crește riscul de complicații în cazul unei noi infecții.

Teste de detectare virală: Metodele moleculare precum reacția de polimerizare în lanț identifică prezența materialului genetic viral în sânge în primele zile ale infecției. Aceste teste sunt foarte precise și pot determina serotipul specific al virusului Dengue implicat în infecție, informație utilă pentru predicția severității bolii și managementul clinic.

Abordări terapeutice

Tratamentul febrei Dengue se concentrează pe managementul simptomelor și prevenirea complicațiilor, deoarece nu există un tratament antiviral specific. Abordarea terapeutică este adaptată în funcție de severitatea bolii și prezența factorilor de risc.

Îngrijirea la domiciliu: Pentru cazurile ușoare, pacienții pot fi tratați la domiciliu cu monitorizare atentă. Repausul la pat este esențial pentru recuperare, iar camera trebuie protejată împotriva țânțarilor pentru a preveni transmiterea bolii. Pacienții trebuie să mențină o hidratare adecvată și să își monitorizeze temperatura și semnele de avertizare pentru agravarea bolii.

Terapia de hidratare: Menținerea unui nivel optim de hidratare este crucială în managementul febrei Dengue. Pacienții trebuie să consume cantități mari de lichide, inclusiv soluții de rehidratare orală care conțin electroliți. În cazurile severe, hidratarea intravenoasă poate fi necesară pentru corectarea dezechilibrelor hidroelectrolitice și prevenirea șocului.

Managementul durerii: Controlul durerii și febrei se realizează cu paracetamol, singurul analgezic și antipiretic recomandat în febra Dengue. Dozele trebuie administrate la intervale regulate pentru a menține confortul pacientului. Compresele reci pot ajuta la reducerea febrei și ameliorarea durerilor musculare.

Tratamentul spitalicesc: Pacienții cu forme severe de febră Dengue necesită internare pentru monitorizare continuă și tratament intensiv. Aceștia primesc hidratare intravenoasă, transfuzii de sânge sau produse din sânge când este necesar și suport pentru funcțiile vitale. Monitorizarea constantă a parametrilor vitali și a valorilor de laborator ghidează ajustarea tratamentului.

Medicamente de evitat: Anumite medicamente pot agrava evoluția febrei Dengue și trebuie evitate. Antiinflamatoarele nesteroidiene precum ibuprofenul și aspirina sunt contraindicate deoarece pot crește riscul de sângerare. De asemenea, antibioticele nu sunt indicate decât în cazul unei suprainfecții bacteriene dovedite.

Strategii de prevenție

Prevenirea febrei Dengue se bazează pe o combinație de măsuri individuale și colective care vizează reducerea populației de țânțari și limitarea expunerii la înțepături. Eficiența acestor strategii depinde de implicarea activă atât a indivizilor, cât și a comunităților.

Protecție personală

Măsurile de protecție individuală includ utilizarea corectă a substanțelor repelente pe bază de dietiltoluamidă sau picaridin, purtarea hainelor lungi de culori deschise și folosirea plaselor pentru țânțari în timpul somnului. În zonele cu risc ridicat, ferestrele și ușile locuințelor trebuie prevăzute cu plase de protecție, iar aparatele de aer condiționat pot fi folosite pentru a reduce prezența țânțarilor în interior.

Controlul mediului

Eliminarea locurilor de reproducere a țânțarilor reprezintă o măsură esențială în prevenirea febrei Dengue. Acest lucru implică îndepărtarea sau acoperirea recipientelor care pot acumula apă stagnantă, curățarea regulată a jgheaburilor și verificarea săptămânală a grădinilor pentru identificarea potențialelor surse de apă stătută. Tratarea periodică a apelor stătătoare cu larvicide poate reduce semnificativ populația de țânțari.

Prevenția comunitară

Programele comunitare de control al țânțarilor includ educația sanitară, supravegherea activă a cazurilor și implementarea măsurilor integrate de control vectorial. Autoritățile locale trebuie să organizeze campanii regulate de curățenie, să mențină sistemele de canalizare în stare optimă și să implementeze programe de monitorizare a populației de țânțari.

Precauții pentru călători

Persoanele care călătoresc în zone endemice trebuie să adopte măsuri suplimentare de protecție. Acestea includ alegerea cazării în locații cu protecție adecvată împotriva țânțarilor, utilizarea constantă a substanțelor repelente și evitarea zonelor cu risc crescut în perioadele de activitate maximă a țânțarilor. Consultarea unui medic specialist în boli tropicale înaintea călătoriei este recomandată.

Opțiuni de vaccinare

Vaccinuri disponibile: În prezent, există două vaccinuri aprobate pentru prevenirea febrei Dengue. Primul vaccin, denumit Dengvaxia, este un vaccin tetravalent care oferă protecție împotriva tuturor celor patru serotipuri ale virusului. Al doilea vaccin, Qdenga, a fost recent dezvoltat și prezintă un profil de siguranță îmbunătățit. Ambele vaccinuri sunt bazate pe tehnologia virusului viu atenuat și necesită administrare în mai multe doze pentru obținerea protecției optime.

Criterii de eligibilitate: Vaccinarea împotriva febrei Dengue este recomandată persoanelor cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani care locuiesc în zone endemice și au avut anterior o infecție confirmată cu virusul Dengue. Contraindicațiile includ sarcina, alăptarea, imunodeficiențele severe și reacțiile alergice la componentele vaccinului. Evaluarea medicală prealabilă este obligatorie pentru stabilirea eligibilității pentru vaccinare.

Program de vaccinare: Schema completă de vaccinare constă în administrarea a două doze la un interval de trei luni pentru vaccinul Qdenga. Pentru Dengvaxia, sunt necesare trei doze administrate la intervale de șase luni. Protecția începe să se dezvolte la aproximativ două săptămâni după prima doză, dar schema completă este esențială pentru obținerea imunității optime. Monitorizarea post-vaccinare este necesară pentru identificarea eventualelor reacții adverse.