Virusul se găsește în special în saliva animalelor infectate și pătrunde în organism prin răni deschise sau membrane mucoase. Perioada de incubație variază de la câteva zile până la câteva luni, timp în care virusul călătorește prin sistemul nervos până la creier.
Căi de transmitere
Transmiterea rabiei are loc prin contact direct cu saliva sau țesutul nervos al unui animal infectat. Principalele modalități de transmitere includ mușcăturile, zgârieturile și contactul direct al salivei cu mucoasele sau rănile deschise.
Mușcături de animale
Mușcăturile reprezintă cea mai frecventă cale de transmitere a virusului rabic. Saliva animalului infectat pătrunde direct în țesuturile profunde prin rană, permițând virusului să ajungă la terminațiile nervoase. Riscul de infectare este mai mare în cazul mușcăturilor profunde sau multiple, în special în zonele cu multe terminații nervoase precum fața sau gâtul.
Contact cu saliva infectată
Virusul rabic poate pătrunde în organism și prin contactul salivei unui animal infectat cu mucoasele sau rănile deschise. Acest lucru poate avea loc când animalul linge o rană existentă sau când saliva ajunge în contact cu ochii, nasul sau gura unei persoane. Riscul de transmitere este mai redus decât în cazul mușcăturilor, dar nu trebuie neglijat.
Zgârieturi de la animale infectate
Ghearele animalelor pot fi contaminate cu salivă infectată în urma comportamentului de toaletare. Zgârieturile pot crea porți de intrare pentru virus, în special când sunt profunde și sângerânde. Deși riscul este mai mic comparativ cu mușcăturile, orice zgârietură de la un animal suspect necesită evaluare medicală.
Animale cu risc crescut
Animale sălbatice (lilieci, vulpi, ratoni, jderi): Liliecii reprezintă principalii purtători ai virusului rabic în multe regiuni, mușcăturile lor fiind adesea neobservate datorită dimensiunii reduse. Vulpile, ratonii și jderii sunt alte specii sălbatice frecvent infectate care pot transmite virusul prin contact direct cu oamenii sau animalele domestice.
Animale domestice (câini, pisici, animale de fermă): Câinii și pisicile nevaccinate pot contracta rabia de la animalele sălbatice și o pot transmite mai departe la oameni. Animalele de fermă precum vacile, oile și caprele pot fi și ele infectate și reprezintă un risc pentru persoanele care lucrează cu ele.
Simptome și evoluția bolii
Rabia evoluează progresiv, afectând sistemul nervos central și provocând simptome neurologice severe. Odată instalate manifestările clinice, boala progresează rapid spre deces în majoritatea cazurilor.
Semne de avertizare timpurii
Primele manifestări includ simptome nespecifice asemănătoare gripei, precum febră, dureri de cap, oboseală și disconfort general. La locul mușcăturii pot apărea furnicături, arsuri sau amorțeală. Aceste simptome pot dura câteva zile și sunt urmate de manifestări neurologice severe.
Perioada de incubație
Intervalul dintre expunere și apariția primelor simptome variază între 2 și 12 săptămâni, dar poate fi mai scurt sau mai lung în funcție de localizarea mușcăturii și cantitatea de virus transmisă. Perioada este mai scurtă când mușcătura este aproape de creier sau când încărcătura virală este mare.
Simptome avansate
Manifestări de rabie furioasă: Această formă se caracterizează prin agitație extremă, comportament agresiv, halucinații și convulsii. Pacienții dezvoltă hidrofobie (frică de apă) și aerofobie (frică de curenți de aer). Apare hipersalivație și dificultăți de înghițire. Starea se deteriorează rapid, ducând la comă și deces în câteva zile.
Manifestări de rabie paralitică: În această formă mai rară, predomină paralizia progresivă care începe de la locul mușcăturii și se extinde treptat. Pacienții dezvoltă slăbiciune musculară severă, urmată de paralizie, comă și deces. Evoluția este mai lentă, putând dura până la 30 de zile.
Măsuri imediate după expunere
Intervenția rapidă după o potențială expunere la virusul rabic este crucială pentru prevenirea dezvoltării bolii. Primele ore după contact sunt esențiale, iar măsurile luate în această perioadă pot face diferența între viață și moarte.
Protocol de curățare a rănii
Rana trebuie spălată imediat și abundent cu apă și săpun timp de cel puțin 15 minute. Acest proces simplu dar crucial poate reduce semnificativ cantitatea de virus prezentă în rană. După spălare, se recomandă dezinfectarea cu iod povidonă sau alcool medicinal. Rana nu trebuie suturată pentru a permite drenajul și pentru a evita încapsularea virusului în țesut.
Calendar de îngrijire medicală
Asistența medicală trebuie solicitată în primele 24 de ore după expunere. Medicul evaluează riscul de infectare în funcție de tipul și localizarea rănii, comportamentul animalului și istoricul vaccinării acestuia. Tratamentul profilactic trebuie început cât mai curând posibil, ideal în primele 48 de ore după expunere, deși poate fi administrat și mai târziu dacă este necesar.
Cerințe pentru observarea animalului
Animalul care a provocat mușcătura trebuie ținut sub observație veterinară timp de 10 zile, dacă este posibil. În această perioadă, se urmăresc semnele de boală sau modificări comportamentale. Dacă animalul rămâne sănătos după perioada de observație, riscul de transmitere a rabiei este minimal. În cazul animalelor sălbatice sau imposibil de capturat, se presupune că acestea sunt infectate și se începe tratamentul preventiv.
Tratament post-expunere
Seria de vaccinuri antirabice: Schema de vaccinare include patru doze administrate intramuscular în zilele 0, 3, 7 și 14 după expunere. Pentru persoanele cu sistem imunitar compromis, se adaugă o a cincea doză în ziua 28. Vaccinul stimulează producerea de anticorpi care neutralizează virusul înainte ca acesta să ajungă la sistemul nervos central. Administrarea corectă și completă a seriei de vaccinuri este esențială pentru eficacitatea tratamentului.
Imunoglobulină antirabică: Acest tratament oferă protecție imediată prin anticorpi gata formați care neutralizează virusul rabic. Imunoglobulina se administrează o singură dată, cât mai curând posibil după expunere, cu jumătate din doză infiltrată în jurul rănii și restul intramuscular. Aceasta oferă protecție temporară până când organismul începe să producă proprii anticorpi ca răspuns la vaccin.
Măsuri de prevenție
Prevenirea rabiei se bazează pe o combinație de măsuri care vizează atât protecția individuală, cât și controlul bolii la nivel populațional. Strategiile preventive includ vaccinarea animalelor, evitarea contactului cu fauna sălbatică și imunizarea persoanelor cu risc crescut.
Cerințe pentru vaccinarea animalelor de companie
Vaccinarea regulată a câinilor și pisicilor este obligatorie conform legislației în vigoare. Prima doză se administrează la vârsta de trei luni, urmată de rapeluri anuale sau la intervale stabilite de medicul veterinar. Documentele care atestă vaccinarea trebuie păstrate și actualizate, fiind necesare pentru călătorii sau în cazul incidentelor cu mușcături.
Evitarea contactului cu animalele sălbatice
Orice contact direct cu animalele sălbatice trebuie evitat, chiar dacă acestea par prietenoase sau neagresive. Comportamentul neobișnuit de prietenos poate fi un semn de rabie. Este important să nu se hrănească și să nu se apropie de animale sălbatice, iar copiii trebuie învățați despre aceste pericole.
Precauții pentru călătorii
Planificarea unei călătorii în zone cu risc crescut de rabie necesită consultarea unui medic specialist în medicina călătoriei cu cel puțin șase săptămâni înainte de plecare. Trebuie evitat contactul cu animalele străine, iar în cazul unei expuneri, serviciile medicale locale trebuie contactate imediat.
Vaccinare pre-expunere
Ocupații cu risc crescut: Personalul veterinar, lucrătorii din laboratoarele care manipulează virusul rabic, personalul din centrele de control al animalelor și cercetătorii care studiază liliecii necesită vaccinare preventivă. Schema include trei doze administrate în zilele 0, 7 și 21 sau 28, cu verificări periodice ale nivelului de anticorpi și rapeluri când este necesar.
Vaccinarea pentru călătorii: Persoanele care călătoresc în zone cu risc ridicat de rabie, în special cele care vor petrece mult timp în mediul rural sau vor desfășura activități în aer liber, trebuie să ia în considerare vaccinarea preventivă. Aceasta reduce necesitatea administrării de imunoglobulină în caz de expunere și oferă timp pentru căutarea asistenței medicale.