Adenita: tipuri, cauze, simptome, prevenire si tratament eficient

Deși adenita poate apărea în orice parte a corpului unde există ganglioni limfatici, cele mai frecvente localizări sunt gâtul, axilele și zona inghinală. Diagnosticul se bazează pe examinarea clinică și poate necesita teste suplimentare pentru a determina cauza subiacentă. Tratamentul depinde de etiologie, variind de la antibiotice pentru infecțiile bacteriene până la măsuri de susținere pentru cazurile virale.

Tipuri de adenită

Adenita poate fi clasificată în funcție de localizarea și cauza sa specifică. Fiecare tip prezintă caracteristici distincte și poate necesita o abordare terapeutică diferită.

Adenita cervicală: Această formă implică inflamarea ganglionilor limfatici din zona gâtului. Apare frecvent ca urmare a infecțiilor tractului respirator superior, cum ar fi faringita streptococică sau mononucleoza infecțioasă. Pacienții prezintă de obicei umflături dureroase în zona gâtului, care pot fi însoțite de febră și dificultăți la înghițire. Tratamentul depinde de cauza subiacentă și poate include antibiotice pentru infecțiile bacteriene sau terapie de susținere pentru cele virale.

Adenita tuberculoasă (scrofula): Cunoscută și sub numele de scrofuloză, această formă de adenită este cauzată de infecția cu Mycobacterium tuberculosis. Afectează în principal ganglionii limfatici cervicali și supraclaviculari. Simptomele se dezvoltă lent și pot include umflarea nedureroasă a ganglionilor, formarea de abcese și fistule cutanate. Diagnosticul necesită teste specifice pentru tuberculoză, iar tratamentul implică o terapie antituberculoasă de lungă durată, conform protocoalelor actuale.

Adenita mezenterică: Această formă implică inflamarea ganglionilor limfatici din mezenter, țesutul care susține intestinul subțire. Este frecventă la copii și adolescenți, putând mima simptomele apendicitei. Cauzele includ infecții virale sau bacteriene ale tractului gastrointestinal. Simptomele tipice sunt dureri abdominale, febră și, uneori, diaree sau vărsături. Diagnosticul se bazează pe examinare clinică și imagistică, iar tratamentul este adesea conservator, cu monitorizare atentă.

Adenita sebacee: Aceasta este o afecțiune inflamatorie rară care afectează glandele sebacee ale pielii. Deși nu este o adenită clasică a ganglionilor limfatici, este inclusă în această categorie datorită naturii sale inflamatorii. Se caracterizează prin inflamarea și distrugerea progresivă a glandelor sebacee, ducând la uscăciunea pielii, descuamare și căderea părului în zonele afectate. Tratamentul este complex și poate include terapii topice, sistemice și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale pentru gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.

Cauzele adenitei

Adenita poate fi provocată de o varietate de factori, majoritatea fiind legate de răspunsul sistemului imunitar la agenți patogeni sau la alte tipuri de agresiuni. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru diagnosticul și tratamentul corect al afecțiunii.

Infecții bacteriene: Bacteriile sunt una dintre cele mai frecvente cauze ale adenitei. Infecțiile bacteriene pot proveni din diverse surse, cum ar fi pielea, tractul respirator sau cavitatea bucală. Bacterii precum Staphylococcus aureus și Streptococcus pyogenes sunt adesea implicate în adenita cervicală. Aceste infecții determină o reacție inflamatorie puternică în ganglionii limfatici, care încearcă să combată agenții patogeni. Simptomele pot include umflarea rapidă și dureroasă a ganglionilor, roșeață și căldură locală, precum și febră.

Infecții virale: Virusurile sunt o altă cauză comună a adenitei. Infecții precum mononucleoza infecțioasă (cauzată de virusul Epstein-Barr), citomegalovirusul, rubeola sau HIV pot duce la inflamarea ganglionilor limfatici. În cazul infecțiilor virale, adenita tinde să fie mai generalizată, afectând adesea mai multe grupuri de ganglioni limfatici simultan. Simptomele pot fi mai puțin severe decât în cazul infecțiilor bacteriene, dar pot persista pentru o perioadă mai lungă.

Alergii: Reacțiile alergice pot provoca, de asemenea, inflamarea ganglionilor limfatici, deși acest lucru este mai puțin frecvent decât în cazul infecțiilor. Alergenii inhalați sau ingerați pot stimula o reacție imună care duce la umflarea ganglionilor, în special în zona gâtului sau a feței. Această formă de adenită este adesea însoțită de alte simptome alergice, cum ar fi strănut, mâncărimi sau erupții cutanate.

Boala de reflux gastroesofagian (BRGE): Deși mai puțin comună, BRGE poate contribui la dezvoltarea adenitei, în special în regiunea gâtului. Refluxul acid cronic poate irita țesuturile din gât și faringe, ducând la inflamarea ganglionilor limfatici din această zonă. Această formă de adenită poate fi asociată cu simptome tipice ale BRGE, cum ar fi arsuri la stomac, regurgitare acidă și disconfort în gât. Tratamentul BRGE poate ajuta la ameliorarea simptomelor adenitei asociate.

Simptomele adenitei

Adenita se manifestă printr-o serie de simptome care pot varia în funcție de cauza subiacentă și de localizarea ganglionilor afectați. Recunoașterea acestor simptome este crucială pentru diagnosticul precoce și tratamentul adecvat.

Ganglioni limfatici măriți

Principalul simptom al adenitei este mărirea ganglionilor limfatici. Aceștia pot deveni vizibili sau palpabili sub piele, apărând ca niște umflături de dimensiuni variabile. În cazul adenitei cervicale, umflăturile sunt adesea observate în zona gâtului sau sub maxilar. Ganglionii măriți pot avea o consistență fermă sau moale și pot fi mobili sau fixați de țesuturile din jur. Dimensiunea lor poate varia de la câțiva milimetri până la câțiva centimetri în diametru. În unele cazuri, mai mulți ganglioni din aceeași regiune pot fi afectați simultan, formând o masă mai mare.

Durere și sensibilitate

Ganglionii limfatici inflamați în adenită sunt adesea dureroși și sensibili la atingere. Durerea poate varia de la un disconfort ușor până la o senzație intensă, în funcție de severitatea inflamației și de cauza subiacentă. Sensibilitatea este de obicei localizată în zona ganglionilor afectați și se poate accentua la presiune sau mișcare. În cazul adenitei cervicale, pacienții pot experimenta dureri la înghițire sau la mișcarea capului. Intensitatea durerii poate fi un indicator al severității infecției sau al progresiei bolii.

Febră

Febra este un simptom comun în adenită, reprezentând răspunsul sistemului imunitar la infecție. Temperatura corpului poate crește moderat, de obicei între 38°C și 39°C, deși în unele cazuri poate fi mai ridicată. Febra este adesea însoțită de frisoane, transpirații și o stare generală de indispoziție. Persistența sau intensificarea febrei poate indica o infecție severă sau dezvoltarea unor complicații. În cazul adenitei de origine virală, febra tinde să fie mai puțin pronunțată și de durată mai scurtă comparativ cu cazurile de origine bacteriană.

Roșeață a pielii

Roșeața pielii din jurul ganglionilor limfatici afectați este un semn vizibil al inflamației subiacente. Aceasta apare ca urmare a dilatării vaselor de sânge și a creșterii fluxului sanguin în zona afectată. Roșeața poate fi localizată sau difuză, în funcție de extinderea inflamației. În cazurile severe, pielea poate deveni caldă la atingere și poate prezenta un aspect lucios sau întins. Prezența roșeții intense, în special când este însoțită de durere severă și febră, poate indica o infecție bacteriană care necesită atenție medicală promptă.

Secreții din ganglionii limfatici

În unele cazuri de adenită, ganglionii limfatici inflamați pot produce secreții. Acest fenomen apare mai frecvent în stadiile avansate ale infecției sau când se formează un abces. Secreția poate varia ca aspect, de la un lichid clar sau lăptos până la puroi în cazul infecțiilor bacteriene severe. Prezența secreției este de obicei însoțită de o creștere a durerii și a inflamației locale. În cazul adenitei tuberculoase, se pot forma fistule prin care se elimină secreții cronice. Apariția secrețiilor necesită evaluare medicală promptă pentru a preveni complicațiile și a iniția tratamentul adecvat.

Simptome specifice în funcție de tip

Simptomele adenitei cervicale: Această formă de adenită se manifestă prin umflarea și sensibilitatea ganglionilor limfatici din zona gâtului. Pacienții pot prezenta dificultăți la înghițire, dureri la mișcarea capului și gâtului, și uneori o senzație de presiune în gât. În cazurile severe, poate apărea trismusul (dificultate în deschiderea gurii) sau disfagia (dificultate la înghițire). Febra și starea generală de rău sunt frecvente, iar în unele cazuri pot fi prezente simptome ale infecției respiratorii superioare, cum ar fi dureri în gât sau congestie nazală.

Simptomele adenitei mezenterice: Această formă de adenită se caracterizează prin dureri abdominale, adesea localizate în partea dreaptă inferioară a abdomenului, mimând simptomele apendicitei. Pacienții pot prezenta greață, vărsături și, uneori, diaree. Febra este frecventă, iar apetitul poate fi redus. Durerea abdominală tinde să fie intermitentă și poate fi exacerbată de mișcare. În unele cazuri, pacienții pot experimenta o senzație de plenitudine sau disconfort abdominal difuz. Simptomele pot persista timp de câteva zile până la câteva săptămâni.

Diagnosticul adenitei

Diagnosticul adenitei implică o combinație de evaluare clinică și investigații paraclinice. Medicii utilizează o abordare sistematică pentru a identifica cauza inflamației ganglionilor limfatici și a exclude alte afecțiuni potențial grave. Procesul de diagnostic începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic complet, urmate de teste de laborator și, în unele cazuri, investigații imagistice.

Examinarea fizică: Evaluarea clinică a adenitei începe cu o examinare fizică minuțioasă. Medicul palpează zonele cu ganglioni limfatici, notând dimensiunea, consistența, mobilitatea și sensibilitatea acestora. Se acordă o atenție deosebită caracteristicilor ganglionilor, cum ar fi aderența la țesuturile înconjurătoare sau prezența fluctuenței, care poate sugera formarea unui abces. Examinarea include și evaluarea altor semne asociate, cum ar fi roșeața pielii, căldura locală sau prezența unor leziuni în apropierea ganglionilor afectați. În cazul adenitei cervicale, se examinează atent cavitatea bucală și faringele pentru a identifica potențiale surse de infecție.

Analize de sânge: Testele de sânge joacă un rol crucial în diagnosticul și evaluarea adenitei. Hemoleucograma completă poate evidenția prezența unei infecții prin creșterea numărului de leucocite. Proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor sunt markeri ai inflamației care pot fi elevați în adenită. În cazuri specifice, se pot efectua teste serologice pentru a detecta anticorpi împotriva anumitor agenți patogeni, cum ar fi virusul Epstein-Barr în mononucleoza infecțioasă. Testele de sânge ajută nu doar la confirmarea prezenței unei infecții, ci și la monitorizarea răspunsului la tratament și la identificarea potențialelor complicații.

Culturi: Culturile microbiologice sunt esențiale pentru identificarea agentului patogen specific responsabil de adenită, în special în cazurile de origine bacteriană. Acestea pot fi obținute din diverse surse, inclusiv secreții din ganglionii limfatici, dacă sunt prezente, sau din alte zone potențial infectate, cum ar fi gâtul în cazul adenitei cervicale. În unele situații, poate fi necesară o aspirație cu ac fin a ganglionului limfatic pentru a obține un eșantion pentru cultură. Rezultatele culturilor ghidează selecția antibioticelor adecvate și ajută la diferențierea între infecțiile bacteriene și cele virale.

Studii imagistice: Investigațiile imagistice oferă informații valoroase despre structura și dimensiunile ganglionilor limfatici, precum și despre țesuturile înconjurătoare. Ecografia este adesea prima linie de investigație imagistică, fiind neinvazivă și ușor accesibilă. Aceasta poate evidenția caracteristicile ganglionilor, precum și prezența eventualelor abcese. Tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică (RMN) pot fi necesare în cazuri mai complexe, oferind imagini detaliate ale structurilor profunde și ajutând la identificarea complicațiilor. Aceste tehnici sunt deosebit de utile în evaluarea adenitei mezenterice sau în cazurile în care se suspectează o patologie malignă.

Biopsia: Biopsia ganglionară reprezintă o procedură diagnostică importantă în cazurile de adenită persistentă sau atunci când se suspectează o cauză malignă. Aceasta implică prelevarea unui fragment de țesut din ganglionul limfatic afectat pentru examinare microscopică. Biopsia poate fi efectuată prin aspirație cu ac fin, biopsie cu ac gros sau excizie chirurgicală a întregului ganglion. Examinarea histopatologică a țesutului biopsiat poate oferi informații cruciale despre natura inflamației, prezența celulelor maligne sau a unor agenți infecțioși specifici, cum ar fi bacteriile tuberculoase. Această procedură este esențială pentru stabilirea unui diagnostic definitiv în cazurile complexe sau atipice de adenită.

Tratamentul adenitei

Abordarea terapeutică a adenitei variază în funcție de cauza subiacentă, severitatea simptomelor și tipul specific de adenită. Tratamentul are ca scop eliminarea infecției, reducerea inflamației și prevenirea complicațiilor. Strategiile terapeutice includ administrarea de antibiotice, îngrijire de susținere, managementul durerii și, în unele cazuri, intervenții chirurgicale.

Antibiotice pentru infecțiile bacteriene

În cazul adenitei de origine bacteriană, antibioticele reprezintă pilonul principal al tratamentului. Alegerea antibioticului se face în funcție de agentul patogen suspectat sau identificat prin culturi. Frecvent, se utilizează antibiotice cu spectru larg, cum ar fi amoxicilina cu acid clavulanic sau cefalosporinele. Durata tratamentului variază de obicei între 7 și 14 zile, în funcție de severitatea infecției și de răspunsul clinic. În cazuri severe sau la pacienții cu comorbidități, poate fi necesară administrarea intravenoasă a antibioticelor.

Îngrijire de susținere

Îngrijirea de susținere joacă un rol crucial în managementul adenitei, complementând tratamentul specific. Aceasta include repausul la pat pentru a permite organismului să se concentreze pe combaterea infecției, hidratarea adecvată pentru a susține funcțiile imunitare și a preveni deshidratarea, mai ales în prezența febrei. Aplicarea de comprese calde pe zona afectată poate ajuta la ameliorarea durerii și la îmbunătățirea circulației locale, facilitând drenajul limfatic. În cazul adenitei cervicale, ridicarea capului în timpul somnului poate reduce edemul și disconfortul.

Managementul durerii

Controlul durerii este esențial pentru confortul pacientului și pentru a facilita recuperarea. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul, sunt adesea prima linie de tratament pentru durere și febră. Acestea ajută la reducerea inflamației și a disconfortului asociat. În cazuri mai severe, pot fi necesare analgezice mai puternice, prescrise sub stricta supraveghere medicală. Aplicarea locală de comprese reci sau calde, alternativ, poate oferi o ameliorare suplimentară a durerii și poate reduce inflamația.

Tratament pentru tipuri specifice

Abordarea terapeutică variază în funcție de tipul specific de adenită. Pentru adenita cervicală, pe lângă antibiotice, poate fi necesară drenarea chirurgicală a abceselor. În cazul adenitei tuberculoase, se administrează un regim complex de medicamente antituberculoase pentru o perioadă îndelungată. Adenita mezenterică necesită adesea doar tratament simptomatic și monitorizare atentă, deoarece în multe cazuri este autolimitantă. Pentru adenita sebacee, tratamentul poate include corticosteroizi topici sau sistemici, retinoizi și, în unele cazuri, imunomodulatoare.

Intervenție chirurgicală

Indicații pentru intervenția chirurgicală: Intervenția chirurgicală în adenită este rezervată cazurilor în care tratamentul conservator nu produce rezultatele așteptate sau când apar complicații. Principalele indicații includ formarea de abcese care nu răspund la tratamentul antibiotic, adenita cronică refractară la terapia medicamentoasă, sau suspiciunea de malignitate. În cazul adenitei cervicale complicate, drenajul chirurgical poate fi necesar pentru a preveni răspândirea infecției în spațiile profunde ale gâtului. Pentru adenita tuberculoasă cu fistule persistente, excizia chirurgicală a țesutului afectat poate fi indicată.

Adenoidectomia: Adenoidectomia, procedura chirurgicală de îndepărtare a țesutului adenoidian, este rareori indicată specific pentru adenită, dar poate fi luată în considerare în cazuri de adenită recurentă sau cronică asociată cu hipertrofia adenoidiană. Această intervenție este mai frecvent efectuată la copii cu infecții recurente ale căilor respiratorii superioare, obstrucție nazală cronică sau otită medie recurentă. Procedura se realizează de obicei sub anestezie generală și implică îndepărtarea țesutului adenoidian prin chiuretaj sau cauterizare. Recuperarea post-operatorie durează de obicei câteva zile, cu ameliorarea semnificativă a simptomelor în majoritatea cazurilor.

Complicațiile adenitei

Deși în majoritatea cazurilor adenita se rezolvă fără probleme cu tratament adecvat, pot apărea complicații, în special în cazurile netratate sau tratate inadecvat. Acestea pot varia de la probleme locale minore până la afecțiuni sistemice grave, necesitând intervenție medicală promptă.

Formarea de abcese: Formarea de abcese reprezintă una dintre cele mai frecvente complicații ale adenitei, în special în cazurile de origine bacteriană. Un abces se dezvoltă când infecția progresează, ducând la acumularea de puroi într-o cavitate înconjurată de țesut inflamat. Simptomele includ durere intensă, fluctuență la palpare și, uneori, roșeață și căldură locală accentuată. Abcesele pot exercita presiune asupra structurilor adiacente, cauzând disconfort sever și potențiale complicații secundare. Tratamentul implică de obicei drenaj chirurgical, combinat cu antibioterapie intensivă pentru a preveni răspândirea infecției.

Adenita cronică: Adenita cronică apare atunci când inflamația ganglionilor limfatici persistă pentru o perioadă îndelungată, de obicei peste șase săptămâni. Această condiție poate fi rezultatul unei infecții persistente, al unei boli autoimune sau, în cazuri rare, al unei malignități. Pacienții cu adenită cronică prezintă adesea ganglioni limfatici persistent măriți, care pot fi sau nu dureroși. Simptomele sistemice, cum ar fi febra și oboseala, pot fi prezente intermitent. Diagnosticul și managementul adenitei cronice necesită o evaluare amănunțită pentru a identifica cauza subiacentă și poate implica biopsii sau investigații imagistice avansate.

Răspândirea infecției: În cazuri severe sau netratate, infecția care cauzează adenita se poate răspândi dincolo de ganglionii limfatici afectați inițial. Această răspândire poate duce la complicații grave, cum ar fi celulita (infecția țesuturilor moi adiacente), flebita (inflamația venelor) sau, în cazuri extreme, septicemia. În adenita cervicală, există riscul de răspândire a infecției în spațiile profunde ale gâtului, putând duce la obstrucția căilor respiratorii sau la mediastinită. Răspândirea infecției necesită intervenție medicală urgentă, adesea cu antibiotice intravenoase și, posibil, intervenție chirurgicală pentru a controla sursa infecției.

Prevenirea adenitei

Prevenirea adenitei se concentrează pe reducerea riscului de infecții care pot duce la inflamarea ganglionilor limfatici. Adoptarea unor practici de igienă adecvate și menținerea unui sistem imunitar sănătos sunt esențiale în prevenirea acestei afecțiuni.

Menținerea unei bune igiene: Igiena personală joacă un rol crucial în prevenirea adenitei. Spălarea frecventă și corectă a mâinilor cu apă și săpun, în special înainte de mese și după utilizarea toaletei, reduce semnificativ riscul de transmitere a agenților patogeni. Este important să se evite atingerea feței, în special a gurii și nasului, cu mâinile nespălate. În cazul rănilor minore sau zgârieturilor, curățarea promptă și aplicarea de antiseptice pot preveni infecțiile locale care ar putea duce la adenită. Menținerea unei igiene orale adecvate, inclusiv periajul regulat al dinților și utilizarea aței dentare, ajută la prevenirea infecțiilor bucale care pot cauza adenita cervicală.

Vaccinarea: Vaccinarea joacă un rol crucial în prevenirea adenitei cauzate de anumite boli infecțioase. Imunizarea împotriva unor agenți patogeni precum Haemophilus influenzae tip B, streptococul pneumoniae și virusul rubeolic reduce semnificativ riscul de infecții care pot duce la adenită. Vaccinul BCG oferă protecție împotriva formelor severe de tuberculoză, inclusiv adenita tuberculoasă. Este esențial să se respecte calendarul de vaccinare recomandat de autoritățile sanitare pentru a asigura o protecție optimă. Vaccinarea nu doar că previne apariția adenitei, dar contribuie și la reducerea complicațiilor asociate și la limitarea răspândirii bolilor infecțioase în comunitate.

Gestionarea afecțiunilor subiacente: Managementul eficient al afecțiunilor medicale preexistente este esențial în prevenirea adenitei. Bolile cronice precum diabetul zaharat, care pot slăbi sistemul imunitar, trebuie ținute sub control prin monitorizare regulată și tratament adecvat. Afecțiunile autoimune necesită o gestionare atentă pentru a preveni inflamația excesivă a ganglionilor limfatici. În cazul alergiilor, identificarea și evitarea alergenilor, împreună cu tratamentul corespunzător, pot reduce riscul de adenită. Gestionarea eficientă a bolii de reflux gastroesofagian poate preveni iritarea cronică a țesuturilor gâtului, reducând astfel riscul de adenită cervicală. Este crucial ca pacienții să urmeze planurile de tratament prescrise și să mențină o comunicare deschisă cu medicii lor pentru a optimiza managementul afecțiunilor subiacente.