Anticorpi rujeola: tipuri, testare, status imunitar si aplicatii clinice

Imunitatea după infecția naturală este considerată a fi pe viață, în timp ce imunitatea după vaccinare, deși foarte eficientă, poate necesita doze de rapel. Anticorpii materni sunt transferați transplacentar către nou-născuți, oferind protecție temporară în primele luni de viață, iar persoanele cu sisteme imunitare compromise necesită monitorizare specială a nivelurilor de anticorpi.

Tipuri de Anticorpi Rujeolă

Anticorpii rujeolei sunt proteine specializate produse de sistemul imunitar ca răspuns la expunerea la virusul rujeolic. Acești anticorpi joacă un rol crucial în recunoașterea și neutralizarea virusului, prevenind astfel infecția sau limitând severitatea bolii. Răspunsul imun la rujeolă implică producerea secvențială a diferitelor tipuri de anticorpi, fiecare cu funcții specifice în combaterea infecției.

Anticorpi IgM Rujeolă: Anticorpii IgM reprezintă prima linie de apărare împotriva virusului rujeolei, fiind produși rapid de sistemul imunitar în urma expunerii inițiale. Aceștia apar în sânge la aproximativ 1-2 zile după debutul erupției cutanate caracteristice rujeolei și ating niveluri maxime în aproximativ 7-10 zile. Prezența anticorpilor IgM specifici rujeolei în sânge indică o infecție recentă sau în curs de desfășurare. Acești anticorpi rămân detectabili pentru aproximativ 30-60 de zile după infecție, după care nivelurile lor scad treptat până devin nedetectabili, fiind înlocuiți de anticorpii IgG cu acțiune pe termen lung.

Anticorpi IgG Rujeolă: Anticorpii IgG specifici rujeolei se dezvoltă mai lent decât anticorpii IgM, începând să apară la aproximativ 7-10 zile după debutul simptomelor. Aceștia devin predominanți în răspunsul imun pe măsură ce infecția progresează și persistă în sânge pentru perioade îndelungate, adesea pe tot parcursul vieții după infecția naturală. Anticorpii IgG conferă imunitate de durată împotriva reinfecției cu virusul rujeolei. Prezența exclusivă a anticorpilor IgG, în absența anticorpilor IgM, indică o infecție trecută sau imunizare prin vaccinare, nu o infecție activă. Nivelul anticorpilor IgG poate fi folosit pentru a evalua statusul imunitar al unei persoane față de rujeolă.

Cronologia Dezvoltării Anticorpilor: Dezvoltarea anticorpilor rujeolei urmează un tipar temporal specific după expunerea la virus. În primele zile după infecție, virusul se replică în sistemul respirator și se răspândește în organism, fără producere de anticorpi detectabili. Anticorpii IgM apar primii, la aproximativ 1-2 zile după debutul erupției cutanate, atingând un vârf la 7-10 zile. Anticorpii IgG încep să fie produși la aproximativ o săptămână după debutul simptomelor, cresc rapid în următoarele 2-3 săptămâni și rămân detectabili pentru perioade îndelungate. În cazul vaccinării, cronologia este similară, deși răspunsul poate fi mai puțin intens decât în cazul infecției naturale.

Rolul în Imunitate și Protecție: Anticorpii rujeolei joacă un rol crucial în protecția împotriva infecției și a complicațiilor asociate. Anticorpii IgM, deși temporari, sunt esențiali în combaterea infecției inițiale prin neutralizarea particulelor virale circulante și activarea complementului. Anticorpii IgG oferă protecție pe termen lung prin mai multe mecanisme: neutralizează virusul, prevenind atașarea și pătrunderea acestuia în celule, facilitează fagocitoza particulelor virale de către celulele sistemului imunitar și mediază citotoxicitatea celulară dependentă de anticorpi. Nivelul de anticorpi IgG necesar pentru protecție este stabilit la aproximativ 120-200 mIU/ml, deși protecția clinică poate exista chiar și la niveluri mai scăzute datorită memoriei imunologice.

Testarea de Laborator pentru Anticorpii Rujeolei

Testarea de laborator pentru anticorpii rujeolei este esențială pentru diagnosticarea infecțiilor acute, evaluarea statutului imunitar și gestionarea epidemiilor. Metodele de testare au evoluat semnificativ, oferind rezultate rapide și precise care ghidează deciziile clinice și de sănătate publică. Aceste teste detectează prezența și concentrația anticorpilor specifici rujeolei în probele biologice.

Metode de analiză imunoenzimatică (EIA): Analiza imunoenzimatică reprezintă metodele cele mai frecvent utilizate pentru detectarea anticorpilor rujeolei în laboratoarele clinice. Aceste teste se bazează pe reacția dintre anticorpii din proba pacientului și antigene virale specifice fixate pe o suprafață solidă. Complexele antigen-anticorp formate sunt apoi detectate utilizând anticorpi secundari marcați cu enzime care produc o reacție colorimetrică măsurabilă. Există mai multe variante de EIA, inclusiv ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay) și testele de imunofluorescență. Testele moderne de captură IgM sunt foarte specifice și sensibile, reducând semnificativ riscul de reacții încrucișate cu alți viruși sau de rezultate fals pozitive cauzate de factorul reumatoid.

Testarea Avidității IgG: Testarea avidității anticorpilor IgG reprezintă o metodă valoroasă pentru diferențierea între infecțiile recente și cele trecute cu virusul rujeolei. Aviditatea reprezintă puterea legăturii dintre anticorpi și antigen. În timpul unei infecții primare, anticorpii IgG produși inițial au o aviditate scăzută, care crește treptat în următoarele luni pe măsură ce răspunsul imun maturează. Testul măsoară rezistența complexelor antigen-anticorp la tratamentul cu agenți disociativi precum urea. O aviditate scăzută sugerează o infecție recentă (în ultimele 3-4 luni), în timp ce o aviditate ridicată indică o infecție mai veche sau imunizare anterioară.

Testul de Neutralizare prin Reducerea Plăcilor: Acest test reprezintă standardul de aur pentru evaluarea imunității protective împotriva rujeolei. Testul măsoară capacitatea anticorpilor din serul pacientului de a neutraliza virusul rujeolei și de a preveni infectarea celulelor în cultură. Serul pacientului este diluat în serie și incubat cu o cantitate standardizată de virus rujeolic. Amestecul este apoi adăugat pe monostraturi celulare și se cuantifică reducerea numărului de plăci virale formate. Rezultatele sunt exprimate ca titrul de anticorpi care reduce numărul de plăci virale cu 50%. Acest test este mai laborios și mai costisitor decât EIA, fiind utilizat mai ales în studii de cercetare și pentru confirmarea rezultatelor echivoce obținute prin alte metode.

Cerințe pentru Colectarea Probelor: Colectarea corectă a probelor este crucială pentru obținerea unor rezultate de laborator fiabile. Pentru testarea anticorpilor rujeolei, proba preferată este serul obținut din sânge venos. Sângele trebuie recoltat în tuburi fără anticoagulant, lăsat să se coaguleze la temperatura camerei, apoi centrifugat pentru separarea serului. Pentru diagnosticul unei infecții acute, este recomandată colectarea a două probe de ser: una în faza acută (în primele 3-7 zile de la debutul erupției) și a doua în faza de convalescență (la 2-3 săptămâni după prima probă). Probele trebuie transportate la laborator refrigerate (2-8°C) dacă testarea se face în 24-48 de ore, sau congelate la -20°C pentru perioade mai lungi de stocare.

Interpretarea Rezultatelor Testelor: Interpretarea corectă a rezultatelor testelor pentru anticorpii rujeolei necesită corelarea cu istoricul clinic și de vaccinare al pacientului. Prezența anticorpilor IgM specifici rujeolei indică o infecție recentă sau în curs, în special dacă este însoțită de simptome clinice compatibile. Detectarea exclusivă a anticorpilor IgG sugerează imunitate datorată unei infecții trecute sau vaccinării. O creștere semnificativă (de cel puțin patru ori) a titrului de anticorpi IgG între proba din faza acută și cea din convalescență confirmă o infecție recentă. Nivelurile de anticorpi IgG peste pragul protector (aproximativ 120-200 mIU/ml) sunt considerate a oferi imunitate împotriva rujeolei.

Potențial pentru Rezultate False: Testele de laborator pentru anticorpii rujeolei pot genera ocazional rezultate false pozitive sau false negative. Rezultatele fals pozitive pentru IgM pot apărea în prezența factorului reumatoid, în infecții cu virusuri înrudite (precum virusul rubeolei sau parvovirus B19), sau în boli autoimune. Rezultatele fals negative pot fi cauzate de recoltarea prea timpurie a probei (înainte de dezvoltarea anticorpilor detectabili), de imunosupresie, sau de probleme tehnice legate de procesarea și stocarea probelor. Pentru a minimiza interpretările eronate, rezultatele trebuie evaluate în contextul clinic complet și, în cazurile echivoce, se recomandă repetarea testării sau utilizarea metodelor complementare precum testul de neutralizare sau detectarea ARN-ului viral prin PCR.

Anticorpii Rujeolei și Statusul Imunitar

Anticorpii rujeolei joacă un rol central în determinarea statusului imunitar al unei persoane față de această boală infecțioasă. Prezența și nivelul acestor anticorpi oferă informații valoroase despre protecția împotriva infecției, fiind utilizate pentru evaluarea imunității individuale și colective. Înțelegerea factorilor care influențează răspunsul imun și persistența anticorpilor este esențială pentru strategiile de vaccinare și controlul bolii.

Dovezi de Imunitate Bazate pe Testarea Anticorpilor: Testarea anticorpilor reprezintă o metodă obiectivă de evaluare a imunității față de rujeolă. Prezența anticorpilor IgG specifici rujeolei la un nivel considerat protector (≥120-200 mIU/ml) este acceptată ca dovadă de imunitate. Această abordare este deosebit de utilă pentru persoanele cu istoric neclar de vaccinare sau boală. Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) consideră că o persoană are imunitate demonstrată împotriva rujeolei dacă există documentare de laborator a prezenței anticorpilor specifici, indiferent de istoricul de vaccinare. Pentru anumite categorii de persoane cu risc crescut, precum personalul medical sau călătorii internaționali, testarea serologică poate fi recomandată pentru confirmarea imunității, în special în contextul unor epidemii.

Durata Imunității După Infecția Naturală: Infecția naturală cu virusul rujeolei induce un răspuns imun robust și de lungă durată. Studiile longitudinale au demonstrat că persoanele care au avut rujeolă dezvoltă anticorpi IgG care persistă de obicei toată viața. Nivelurile de anticorpi pot scădea treptat în timp, dar rămân detectabile și protective la majoritatea indivizilor chiar și după 60-70 de ani de la infecție. Acest fenomen se datorează dezvoltării unei memorii imunologice eficiente, cu celule B de memorie care pot produce rapid anticorpi la reexpunerea la virus. Infecția naturală stimulează, de asemenea, imunitatea celulară mediată de limfocitele T, care contribuie semnificativ la protecția pe termen lung.

Durata Imunității După Vaccinare: Vaccinarea împotriva rujeolei induce un răspuns imun similar cu cel din infecția naturală, deși uneori de intensitate mai redusă. După administrarea a două doze de vaccin, conform schemei recomandate, peste 95% dintre persoanele vaccinate dezvoltă niveluri protective de anticorpi. Studiile de urmărire pe termen lung au arătat că anticorpii persistă la majoritatea persoanelor vaccinate pentru perioade îndelungate, deși nivelurile pot scădea gradual. Unele cercetări sugerează că aproximativ 5-10% dintre persoanele vaccinate pot deveni susceptibile la 10-15 ani după a doua doză de vaccin, dar chiar și în aceste cazuri, memoria imunologică persistă și poate oferi protecție parțială, reducând severitatea bolii în caz de infecție.

Factori Care Afectează Răspunsul Anticorpilor: Răspunsul imun la infecția cu rujeolă sau la vaccinare este influențat de numeroși factori individuali și externi. Vârsta la momentul infecției sau vaccinării joacă un rol important, cu răspunsuri imune mai robuste observate la copiii mai mari și adulți comparativ cu sugarii. Starea generală de sănătate și funcționarea sistemului imunitar influențează semnificativ producerea și persistența anticorpilor. Persoanele cu imunodeficiențe congenitale sau dobândite, inclusiv cele cu infecție HIV, pot avea răspunsuri suboptimale. Factori genetici, precum anumite haplotipuri HLA, au fost asociați cu variabilitatea răspunsului la vaccinul rujeolic. Alți factori care pot afecta răspunsul anticorpilor includ statusul nutrițional, prezența anticorpilor materni la momentul vaccinării la sugari, și calitatea și condițiile de păstrare a vaccinului.

Aplicații Clinice ale Testării Anticorpilor Rujeolei

Testarea anticorpilor rujeolei are multiple aplicații în practica clinică și în sănătatea publică, fiind un instrument esențial pentru diagnosticul, managementul și prevenirea infecțiilor cu virusul rujeolei. Aceste teste oferă informații valoroase care ghidează deciziile medicale în diverse contexte clinice și populaționale.

Confirmarea Infecției Acute cu Rujeolă: Testarea anticorpilor reprezintă o metodă importantă pentru confirmarea diagnosticului de rujeolă, în special în cazurile cu prezentare clinică atipică sau în contextul unei incidențe reduse a bolii, când medicii pot avea mai puțină experiență în recunoașterea semnelor clinice. Detectarea anticorpilor IgM specifici rujeolei în ser oferă dovada unei infecții recente. Pentru un diagnostic definitiv, se recomandă colectarea a două probe de ser: una în faza acută a bolii și alta la 2-3 săptămâni după debutul simptomelor. O creștere semnificativă a titrului de anticorpi IgG între cele două probe confirmă diagnosticul. În cazurile suspecte cu rezultate serologice neconcludente, se pot utiliza metode complementare precum detectarea ARN-ului viral prin PCR din probe respiratorii sau urinare.

Diagnosticarea Panencefalitei Sclerozante Subacute (PESS): PESS este o complicație neurologică rară dar devastatoare a infecției cu rujeolă, care apare la câțiva ani după infecția inițială. Testarea anticorpilor joacă un rol crucial în diagnosticul acestei afecțiuni. Pacienții cu PESS prezintă niveluri extrem de ridicate de anticorpi IgG specifici rujeolei atât în ser, cât și în lichidul cefalorahidian (LCR). Raportul dintre concentrația anticorpilor din LCR și cea din ser este anormal de ridicat, indicând producerea intratecală de anticorpi. Această constatare, corelată cu tabloul clinic caracteristic și modificările electroencefalografice tipice, permite stabilirea diagnosticului de PESS. Detectarea ARN-ului viral în țesutul cerebral poate fi necesară în cazurile atipice.

Screeningul Personalului Medical: Personalul medical reprezintă o categorie cu risc crescut atât pentru contractarea rujeolei, cât și pentru transmiterea acesteia către pacienți vulnerabili. Testarea anticorpilor rujeolei este frecvent inclusă în programele de screening ocupațional pentru lucrătorii din domeniul sănătății. Persoanele fără dovezi documentate de vaccinare adecvată (două doze) sau de boală anterioară trebuie testate serologic pentru anticorpi IgG specifici rujeolei. Cei cu rezultate negative sau echivoce sunt considerați susceptibili și trebuie vaccinați pentru a preveni infecția și transmiterea nosocomială. Acest screening este deosebit de important pentru personalul care lucrează în departamente cu pacienți imunocompromiși, nou-născuți sau gravide.

Testarea Femeilor Gravide: Rujeola în timpul sarcinii poate avea consecințe severe, inclusiv avort spontan, naștere prematură și complicații materne. Deși rujeola nu cauzează malformații congenitale precum rubeola, infecția în perioada perinatală poate duce la rujeolă congenitală sau neonatală severă. Testarea anticorpilor IgG specifici rujeolei poate fi indicată pentru femeile gravide cu status imunitar necunoscut, în special după expunerea la un caz confirmat de rujeolă. Femeile seronegative expuse pot beneficia de administrarea de imunoglobulină pentru prevenirea sau atenuarea bolii. Vaccinarea împotriva rujeolei este contraindicată în timpul sarcinii, dar poate fi recomandată în perioada post-partum pentru femeile susceptibile.

Evaluarea Pacienților Imunocompromiși: Pacienții cu imunodeficiențe congenitale sau dobândite, inclusiv cei cu infecție HIV, transplant de organe sau terapii imunosupresoare, prezintă un risc crescut de complicații severe în cazul infecției cu rujeolă. Testarea anticorpilor permite evaluarea statusului imunitar al acestor pacienți vulnerabili. Persoanele imunocompromise pot avea răspunsuri suboptimale la vaccinare sau pot pierde imunitatea anterior dobândită. Monitorizarea periodică a nivelurilor de anticorpi poate fi indicată la acești pacienți. În caz de expunere, pacienții imunocompromiși seronegativi trebuie să primească imunoglobulină pentru prevenirea bolii, indiferent de istoricul de vaccinare.

Managementul Post-Expunere: Testarea rapidă a anticorpilor rujeolei poate ghida intervențiile post-expunere la persoanele care au intrat în contact cu un caz confirmat. Pentru contactele cu status imunitar necunoscut, determinarea prezenței anticorpilor IgG specifici poate identifica persoanele susceptibile care necesită intervenții preventive. Persoanele seronegative pot beneficia de vaccinare post-expunere (eficientă dacă este administrată în primele 72 de ore) sau de administrarea de imunoglobulină (eficientă dacă este administrată în primele 6 zile), în funcție de timpul scurs de la expunere și de factori individuali precum vârsta, starea de sănătate și prezența sarcinii. Aceste intervenții pot preveni sau atenua boala și pot contribui la limitarea transmiterii în comunitate.

Anticorpi Materni Rujeolă

Anticorpii materni împotriva rujeolei reprezintă un sistem de protecție natural și temporar pentru nou-născuți și sugari în primele luni de viață. Acești anticorpi sunt transferați de la mamă la făt în timpul sarcinii și oferă o imunitate pasivă până când sistemul imunitar al copilului devine capabil să producă propriii anticorpi. Înțelegerea dinamicii acestor anticorpi este esențială pentru optimizarea strategiilor de vaccinare și protecția sugarilor împotriva rujeolei.

Transferul Transplacentar către Sugari: Transferul anticorpilor materni IgG specifici rujeolei de la mamă la făt are loc activ prin placentă, predominant în ultimul trimestru de sarcină. Acest proces este mediat de receptori specializați (FcRn) prezenți pe celulele placentare, care facilitează transportul selectiv al anticorpilor IgG din circulația maternă în cea fetală. Eficiența transferului este influențată de mai mulți factori, inclusiv nivelul anticorpilor materni, subclasa de IgG (IgG1 fiind transferată cel mai eficient), vârsta gestațională și integritatea placentei. Studiile au arătat că nou-născuții la termen au niveluri de anticorpi anti-rujeolă similare sau chiar mai ridicate decât cele materne, în timp ce prematurii pot avea niveluri semnificativ mai scăzute din cauza transferului incomplet.

Durata Protecției la Nou-născuți: Anticorpii materni conferă o protecție temporară împotriva rujeolei în primele luni de viață. După naștere, nivelurile acestor anticorpi scad gradual, pe măsură ce sunt catabolizați, cu un timp de înjumătățire de aproximativ 35-40 de zile. Durata exactă a protecției variază considerabil, fiind influențată de nivelul inițial de anticorpi transferați. În general, majoritatea sugarilor născuți din mame cu imunitate naturală (dobândită prin infecție) rămân protejați până la vârsta de 6-9 luni, uneori chiar până la 12 luni. În contrast, sugarii născuți din mame cu imunitate indusă prin vaccinare tind să aibă niveluri inițiale mai scăzute de anticorpi și, în consecință, o durată mai scurtă a protecției, adesea doar 3-5 luni. Această diferență se datorează faptului că infecția naturală induce niveluri mai ridicate și mai persistente de anticorpi comparativ cu vaccinarea.

Impactul asupra Răspunsului la Vaccinare: Prezența anticorpilor materni la momentul vaccinării anti-rujeolice poate interfera cu dezvoltarea unui răspuns imun optim la vaccin. Acești anticorpi pot neutraliza virusul vaccinal atenuat, reducând replicarea sa și, implicit, stimularea sistemului imunitar al copilului. Numeroase studii au demonstrat rate mai scăzute de seroconversie și niveluri mai reduse de anticorpi post-vaccinare la sugarii cu anticorpi materni detectabili. Acest fenomen de interferență este motivul principal pentru care vaccinarea anti-rujeolică este recomandată, în general, după vârsta de 12 luni în țările dezvoltate, când se presupune că majoritatea anticorpilor materni au dispărut. În regiunile cu risc ridicat de rujeolă, unde boala poate afecta sugarii înainte de vârsta standard de vaccinare, se poate administra o doză suplimentară la 6-9 luni, urmată de dozele regulate conform schemei naționale de imunizare.

Anticorpi Rujeolă După Vaccinare

Vaccinarea împotriva rujeolei reprezintă una dintre cele mai eficiente intervenții de sănătate publică, prevenind milioane de cazuri și decese la nivel global. Răspunsul imun la vaccinare, deși similar cu cel din infecția naturală, prezintă particularități importante care influențează strategiile de imunizare și protecția populațională împotriva acestei boli extrem de contagioase.

Răspunsul Anticorpilor la Prima Doză de Vaccin ROR: Prima doză de vaccin rujeolic, administrată de obicei ca parte a vaccinului combinat împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei (ROR), induce un răspuns imun primar la majoritatea persoanelor vaccinate. După vaccinare, anticorpii IgM specifici rujeolei apar în primele 7-14 zile, atingând un vârf la aproximativ 30 de zile și rămânând detectabili pentru 1-2 luni. Anticorpii IgG devin detectabili la 2-3 săptămâni după vaccinare și cresc treptat în următoarele luni. Studiile arată că aproximativ 95-98% dintre persoanele vaccinate dezvoltă niveluri protective de anticorpi IgG după prima doză administrată la vârsta recomandată (12-15 luni). Răspunsul poate fi mai puțin robust la sugarii vaccinați înainte de 12 luni, din cauza interferenței anticorpilor materni și a imaturității sistemului imunitar.

Răspunsul Anticorpilor la A Doua Doză de Vaccin ROR: A doua doză de vaccin ROR, recomandată în majoritatea țărilor la vârsta de 4-6 ani, are rolul principal de a induce imunitate la cei aproximativ 2-5% dintre copiii care nu au răspuns la prima doză. La persoanele care au dezvoltat anticorpi după prima doză, a doua doză acționează ca un rapel, stimulând memoria imunologică și inducând o creștere temporară a nivelurilor de anticorpi. Studiile arată că după a doua doză, peste 99% dintre persoanele vaccinate dezvoltă imunitate serologică împotriva rujeolei. Această doză suplimentară este deosebit de importantă pentru asigurarea protecției populaționale și prevenirea epidemiilor în comunități. Răspunsul la a doua doză nu este influențat de intervalul dintre doze, fiind similar fie că este administrată la câteva luni sau la câțiva ani după prima doză.

Compararea Anticorpilor Induși de Vaccin vs. Infecția Naturală: Deși atât vaccinarea, cât și infecția naturală induc anticorpi protectori împotriva rujeolei, există diferențe notabile între cele două tipuri de răspuns imun. Infecția naturală tinde să producă niveluri mai ridicate de anticorpi, care persistă mai mult timp comparativ cu cei induși prin vaccinare. Aceasta se datorează parțial replicării mai extensive a virusului sălbatic în organism, care stimulează mai puternic sistemul imunitar. Anticorpii rezultați din infecția naturală au adesea o aviditate mai mare și recunosc un spectru mai larg de epitopi virali. Cu toate acestea, vaccinarea oferă protecție similară împotriva bolii clinice, fără riscurile asociate infecției naturale. Un aspect important este că, în timp ce infecția naturală induce anticorpi care persistă de obicei toată viața, nivelurile anticorpilor induși prin vaccinare pot scădea în timp la unele persoane, deși memoria imunologică rămâne intactă și continuă să ofere protecție.

Considerații privind Revaccinarea: Decizia de revaccinare împotriva rujeolei după completarea schemei standard cu două doze depinde de mai mulți factori, inclusiv riscul de expunere și statusul imunitar individual. Pentru populația generală din regiunile cu incidență scăzută a rujeolei, nu se recomandă doze suplimentare de rutină după completarea schemei standard. Cu toate acestea, în situații specifice, revaccinarea poate fi indicată. Personalul medical și alte persoane cu risc crescut de expunere sau transmitere pot beneficia de testarea anticorpilor și revaccinare dacă nivelurile sunt sub pragul protector. În contextul epidemiilor, autoritățile de sănătate publică pot recomanda doze suplimentare pentru anumite grupuri de vârstă sau populații cu risc. Persoanele vaccinate înainte de 1968 cu vaccinul inactivat (care nu mai este utilizat) sau cu o singură doză înainte de implementarea schemei cu două doze trebuie să primească doze suplimentare conform recomandărilor actuale.

Populații Speciale și Anticorpii Rujeolei

Anumite grupuri populaționale prezintă particularități în ceea ce privește răspunsul imun la virusul rujeolei și necesită abordări specifice pentru evaluarea și asigurarea protecției împotriva acestei boli. Înțelegerea acestor particularități este esențială pentru dezvoltarea strategiilor personalizate de prevenire și management al rujeolei în aceste populații vulnerabile.

Persoane Infectate cu HIV: Infecția cu HIV afectează semnificativ răspunsul imun la rujeolă și la vaccinarea anti-rujeolică. Persoanele cu HIV prezintă adesea o producție suboptimală de anticorpi după vaccinare și o pierdere mai rapidă a anticorpilor protectori în timp. Răspunsul imun depinde în mare măsură de numărul de celule CD4 și de încărcătura virală. Pacienții cu număr adecvat de CD4 (>200 celule/mm³) și terapie antiretrovirală eficientă pot dezvolta și menține niveluri protective de anticorpi, deși adesea mai scăzute decât la persoanele neinfectate. Vaccinarea anti-rujeolică este recomandată pentru copiii și adulții cu HIV asimptomatici sau cu simptomatologie ușoară, dar este contraindicată în stadiile avansate ale bolii. Testarea periodică a nivelurilor de anticorpi poate fi indicată pentru evaluarea persistenței protecției. În caz de expunere la rujeolă, persoanele cu HIV seronegative trebuie să primească imunoglobulină, indiferent de istoricul de vaccinare.

Alți Pacienți Imunocompromiși: Pacienții cu alte tipuri de imunodeficiențe, inclusiv cei cu transplant de organe, terapii imunosupresoare, boli autoimune sau malignități hematologice, prezintă provocări similare în ceea ce privește imunitatea împotriva rujeolei. Acești pacienți pot avea răspunsuri diminuate la vaccinare și o pierdere accelerată a anticorpilor protectori. Vaccinurile cu virusuri vii atenuate, inclusiv vaccinul anti-rujeolic, sunt de obicei contraindicate la persoanele sever imunocompromise din cauza riscului de boală indusă de vaccin. Testarea nivelurilor de anticorpi înainte de inițierea terapiilor imunosupresoare poate fi valoroasă pentru evaluarea statusului imunitar de bază. Protecția acestor pacienți se bazează în mare măsură pe imunitatea colectivă și pe administrarea profilactică de imunoglobulină în caz de expunere. Strategiile de vaccinare a contactelor apropiate (imunizare în cerc) sunt deosebit de importante pentru protecția indirectă a acestor pacienți vulnerabili.

Femei Însărcinate: Rujeola în timpul sarcinii poate avea consecințe severe, inclusiv avort spontan, naștere prematură și complicații materne. Deși virusul rujeolei nu cauzează malformații congenitale precum rubeola, infecția în perioada perinatală poate duce la rujeolă congenitală sau neonatală cu mortalitate ridicată. Vaccinarea anti-rujeolică este contraindicată în timpul sarcinii din cauza riscului teoretic asociat cu vaccinurile cu virusuri vii. Femeile care planifică o sarcină trebuie să aibă documentată imunitatea împotriva rujeolei, fie prin istoric de vaccinare adecvată (două doze), fie prin testare serologică. Femeile seronegative trebuie vaccinate și sfătuite să evite sarcina pentru cel puțin o lună după vaccinare. În caz de expunere în timpul sarcinii, testarea rapidă a anticorpilor IgG poate ghida managementul. Femeile seronegative expuse trebuie să primească imunoglobulină pentru prevenirea sau atenuarea bolii.

Călători Internaționali: Călătorii internaționali, în special cei care se deplasează în regiuni cu endemicitate ridicată pentru rujeolă, prezintă un risc crescut de expunere și pot contribui la importul cazurilor în țările lor de origine. Centrul Național de Supraveghere si Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) recomandă ca toți călătorii internaționali să fie imuni la rujeolă înainte de călătorie. Pentru adulți născuți după 1957 fără dovezi de imunitate, se recomandă două doze de vaccin ROR administrate la interval de cel puțin 28 de zile. Testarea serologică poate fi o alternativă pentru a documenta imunitatea la persoanele cu istoric incert de vaccinare sau boală. Sugarii care călătoresc în zone cu risc ridicat pot primi o doză suplimentară de vaccin la vârsta de 6-11 luni, urmată de schema standard începând cu 12 luni. Călătorii care nu pot fi vaccinați din motive medicale trebuie sfătuiți să evite zonele cu epidemii active de rujeolă sau să ia măsuri stricte de prevenire a expunerii.