Complement C4: importanta testarii si interpretarea rezultatelor

Testarea complementului C4 oferă medicilor informații valoroase despre funcționarea sistemului imunitar și ajută la diagnosticarea sau monitorizarea diverselor afecțiuni, precum lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă sau angioedemul ereditar. Valorile scăzute ale C4 sunt frecvent asociate cu boli autoimune active, în timp ce nivelurile crescute pot indica recuperarea după o infecție sau răspunsul la tratament.

Ce reprezintă complementul C4

Complementul C4 reprezintă una dintre componentele esențiale ale sistemului imunitar înnăscut, având un rol fundamental în protecția organismului împotriva agenților patogeni. Această proteină complexă face parte dintr-o rețea de proteine plasmatice care interacționează pentru a facilita eliminarea microorganismelor și a celulelor străine din organism.

Definiție și funcție în sistemul imunitar: Complementul C4 este o proteină serică produsă predominant în ficat, dar și în alte țesuturi precum plămânii și măduva osoasă. Această proteină joacă un rol crucial în activarea căii clasice și a căii lectinei din sistemul complementului, contribuind la opsonizarea (marcarea) agenților patogeni pentru fagocitoză, recrutarea celulelor inflamatorii la locul infecției și formarea complexului de atac membranar care duce la liza celulelor țintă. Complementul C4 funcționează ca un mediator important între imunitatea înnăscută și cea adaptativă, amplificând răspunsul imun și facilitând eliminarea eficientă a microorganismelor invadatoare.

Structură și variații genetice: Complementul C4 este o glicoproteină cu greutate moleculară de aproximativ 200 kDa, compusă din trei lanțuri polipeptidice (alfa, beta și gamma) legate prin punți disulfidice. Gena pentru complementul C4 este localizată în complexul major de histocompatibilitate (MHC) de pe cromozomul 6. Există două izoforme principale ale proteinei C4, denumite C4A și C4B, care diferă prin specificitatea lor pentru substratul molecular. Variațiile genetice în numărul de copii ale genelor C4A și C4B sunt frecvente în populație și pot influența nivelurile serice ale proteinei C4, precum și susceptibilitatea la diverse afecțiuni autoimune și infecțioase.

Rol în sistemul complementului: În cadrul sistemului complementului, proteina C4 ocupă o poziție strategică în cascada de activare a căilor clasică și a lectinei. Când complexele antigen-anticorp activează componenta C1 din calea clasică sau când lectina care leagă manoza recunoaște structuri specifice de carbohidrați pe suprafața microbiană, C4 este clivat în fragmentele C4a și C4b. Fragmentul C4b se leagă covalent de suprafața celulei țintă prin intermediul unei legături tioester reactive și participă la formarea C3 convertazei (C4b2a), care la rândul său clivează C3 în C3a și C3b, amplificând astfel cascada complementului. Acest proces conduce la generarea complexului de atac membranar și la liza celulelor patogene.

Căile de activare ale Complementului C4

Sistemul complementului reprezintă o componentă esențială a imunității înnăscute, iar activarea sa implică o serie de reacții în cascadă care conduc la eliminarea agenților patogeni. Complementul C4 participă în mod specific la două dintre cele trei căi principale de activare a sistemului complementului.

Calea clasică: Activarea complementului C4 prin calea clasică începe atunci când complexele antigen-anticorp sunt recunoscute de către componenta C1q a complexului C1. Această recunoaștere determină activarea serinelor proteaze C1r și C1s. Componenta C1s activată clivează apoi complementul C4 în fragmentele C4a și C4b. Fragmentul C4b se atașează de suprafața celulei țintă și leagă componenta C2, care este la rândul său clivată de C1s, formând complexul C4b2a, cunoscut ca C3 convertază. Această cale este deosebit de importantă în răspunsul imun adaptativ, fiind declanșată în principal de anticorpii din clasele IgG și IgM care recunosc și se leagă de antigene specifice.

Calea lectinei: Activarea complementului C4 prin calea lectinei nu necesită prezența anticorpilor, fiind astfel o componentă a imunității înnăscute. Această cale este inițiată când lectina de legare a manozei (MBL) sau ficolinele recunosc structuri specifice de carbohidrați prezente pe suprafața microorganismelor. Legarea MBL de aceste structuri activează serina proteaze asociate cu MBL (MASP), în special MASP-2, care funcționează similar cu C1s din calea clasică. MASP-2 clivează C4 în C4a și C4b, inițiind astfel formarea C3 convertazei și continuarea cascadei complementului, similar cu calea clasică.

Procesul de activare și produșii rezultați: Activarea complementului C4, indiferent de calea implicată, conduce la clivarea sa în două fragmente: C4a, un peptid mic cu proprietăți anafilactice, și C4b, un fragment mai mare care se atașează covalent de suprafața celulei țintă prin intermediul unei legături tioester reactive. C4b servește ca ancoră pentru componenta C2, care este clivată la rândul său, formând C3 convertaza (C4b2a). Această enzimă catalizează clivarea C3 în C3a și C3b, amplificând astfel cascada complementului. C4b poate fi inactivat de factorul I în prezența cofactorilor precum factorul H sau proteina cofactor de membrană (MCP), rezultând fragmentele inactive C4c și C4d. Fragmentul C4d rămâne legat covalent de țesut și poate servi ca marker al activării recente a complementului în diagnosticul histopatologic.

Semnificația clinică a testării Complementului C4

Măsurarea nivelurilor de complement C4 reprezintă un instrument diagnostic valoros pentru evaluarea funcției sistemului imunitar și pentru identificarea sau monitorizarea diverselor afecțiuni. Testarea complementului C4 oferă informații importante despre activitatea bolilor autoimune și prezența anumitor infecții.

Indicații pentru testare: Testarea nivelurilor de complement C4 este recomandată în diferite situații clinice. Aceasta este indicată în special pentru pacienții cu suspiciune de lupus eritematos sistemic (LES), fiind utilă atât pentru diagnosticul inițial, cât și pentru monitorizarea activității bolii. De asemenea, testarea este recomandată în cazul pacienților cu artrita reumatoidă, vasculite, glomerulonefrită, hepatită cronică activă sau angioedem ereditar. Testul poate fi solicitat și în cazul infecțiilor bacteriene recurente, pentru evaluarea funcționalității sistemului imunitar, sau în cazul pacienților cu simptome nespecifice precum febră de origine necunoscută, erupții cutanate, dureri articulare sau edeme.

Procedura de testare: Testarea complementului C4 se realizează prin recoltarea unei probe de sânge venos. Pacientul nu necesită o pregătire specială înainte de recoltare, deși în unele laboratoare se recomandă repausul alimentar (à jeun). Sângele este recoltat într-un tub fără anticoagulant, cu sau fără gel separator. După recoltare, proba este centrifugată pentru separarea serului, care trebuie analizat în termen de 2 zile dacă este păstrat la temperatura camerei sau la 2-8°C. Este important ca proba să nu fie intens lipemică, deoarece lipemia excesivă poate interfera cu rezultatele testului, determinând valori fals crescute ale C4.

Metode de analiză de laborator: Determinarea nivelurilor de complement C4 se realizează cel mai frecvent prin metoda imunoturbidimetrică. Această tehnică se bazează pe măsurarea turbidității generate de formarea complexelor antigen-anticorp atunci când anticorpii specifici anti-C4 sunt adăugați la proba de ser. Intensitatea turbidității este proporțională cu concentrația de C4 din probă. Alte metode utilizate includ imunonefelometria, care măsoară lumina împrăștiată de complexele imune, și testele imunoenzimatice (ELISA). Metoda radioimunologică (RIA) poate fi utilizată pentru determinarea fragmentului C4a, un produs de activare al complementului C4. Limita de detecție pentru testul imunoturbidimetric este de aproximativ 1,5 mg/dL, iar rezultatele sunt exprimate în miligrame per decilitru (mg/dL) sau grame per litru (g/L).

Interpretarea rezultatelor testului Complementului C4

Rezultatele testării complementului C4 oferă informații valoroase despre starea sistemului imunitar și pot ajuta la diagnosticarea sau monitorizarea diverselor afecțiuni. Interpretarea corectă a acestor rezultate necesită înțelegerea valorilor normale și a factorilor care pot influența nivelurile de C4.

Niveluri normale de C4: Valorile de referință pentru complementul C4 variază ușor între diferite laboratoare, dar în general, intervalul normal pentru adulți este considerat între 10 și 40 mg/dL (0,10-0,40 g/L). La copii, valorile pot fi ușor diferite, iar interpretarea trebuie făcută în funcție de intervalele specifice vârstei stabilite de laboratorul respectiv. Este important de menționat că nivelurile de complement C4 pot varia și în funcție de sex, vârstă și alte caracteristici individuale, astfel încât rezultatele trebuie întotdeauna evaluate în contextul clinic specific al pacientului și în raport cu alte investigații relevante.

Niveluri scăzute de C4: Valorile reduse ale complementului C4 (sub 10 mg/dL) pot indica prezența unor afecțiuni în care există un consum excesiv de complement sau o producție redusă a acestuia. Nivelurile scăzute de C4 sunt frecvent întâlnite în bolile autoimune active, în special în lupusul eritematos sistemic, unde reprezintă un marker sensibil al activității bolii. De asemenea, valorile reduse pot fi observate în glomerulonefrita acută, boli cu complexe imune, crioglobulinemie, hepatita cronică activă și angioedemul ereditar. În cazul deficitului ereditar de C4, nivelurile pot fi persistent scăzute, chiar și în absența unei boli active, dar această situație este relativ rară.

Niveluri crescute de C4: Valorile crescute ale complementului C4 (peste 40 mg/dL) sunt mai puțin specifice din punct de vedere diagnostic, dar pot apărea în diverse situații. Nivelurile crescute pot fi observate în afecțiuni maligne, în faza de recuperare după o infecție sau inflamație, ca răspuns la tratamentul unei boli autoimune, sau în timpul sarcinii. De asemenea, valorile crescute de C4 pot fi întâlnite în colita ulcerativă, sarcoidoză și anumite tipuri de cancer. Este important de menționat că C4, fiind o proteină de fază acută, poate crește în orice stare inflamatorie sistemică, reflectând răspunsul organismului la inflamație mai degrabă decât o patologie specifică.

Factori care afectează rezultatele testului: Diverse situații pot influența rezultatele testării complementului C4, conducând la valori fals crescute sau fals scăzute. Medicamentele precum ciclofosfamida, danazolul și contraceptivele orale pot determina creșteri ale nivelurilor de C4, în timp ce dextranul, metildopa și penicilamina pot cauza scăderi. Interferențele analitice pot apărea în prezența gamapatiilor monoclonale de tip IgA sau IgM, care pot afecta determinarea C4. Lipemia excesivă poate determina valori fals crescute ale C4. De asemenea, manipularea necorespunzătoare a probei, inclusiv păstrarea prelungită la temperatură neadecvată, poate duce la degradarea complementului și la rezultate fals scăzute.

Niveluri scăzute de C4 și afecțiuni asociate

Nivelurile reduse de complement C4 sunt frecvent întâlnite în diverse afecțiuni patologice, reflectând fie un consum excesiv al acestei proteine în cadrul proceselor imune, fie o producție deficitară. Identificarea cauzei exacte a valorilor scăzute de C4 este esențială pentru stabilirea diagnosticului și a strategiei terapeutice adecvate.

Afecțiuni autoimune: Bolile autoimune reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale nivelurilor scăzute de complement C4. În lupusul eritematos sistemic (LES), valorile reduse de C4 sunt un marker sensibil al activității bolii, reflectând consumul crescut de complement în procesul de formare și eliminare a complexelor imune. Nivelurile de C4 sunt deosebit de scăzute în cazurile de LES cu afectare renală (nefrita lupică). În artrita reumatoidă, valorile reduse de C4 sunt observate mai ales în formele cu vasculită asociată. Alte afecțiuni autoimune care pot determina scăderea C4 includ sindromul Sjögren, sclerodermia, dermatomiozita și sindromul antifosfolipidic. Monitorizarea nivelurilor de C4 în aceste boli poate oferi informații valoroase despre activitatea bolii și răspunsul la tratament.

Boli infecțioase: Anumite infecții pot determina scăderea nivelurilor de complement C4 prin activarea căii clasice a complementului. Endocardita bacteriană subacută este frecvent asociată cu valori reduse de C4, ca rezultat al formării complexelor imune circulante. Infecțiile virale precum hepatita B și hepatita C cronică, în special cele asociate cu crioglobulinemie, pot determina de asemenea scăderea C4. Infecțiile streptococice post-streptococice, inclusiv glomerulonefrita post-streptococică, sunt caracterizate prin niveluri reduse de complement, deși în aceste cazuri scăderea C3 este adesea mai pronunțată decât cea a C4. Malaria și alte infecții parazitare severe pot determina de asemenea activarea complementului și scăderea nivelurilor de C4.

Boli renale: Afecțiunile renale, în special cele mediate imunologic, sunt frecvent asociate cu niveluri scăzute de complement C4. Glomerulonefrita membranoproliferativă, în special tipul I, prezintă adesea valori reduse de C4 ca rezultat al activării căii clasice a complementului de către complexele imune depozitate la nivelul glomerulilor. Sindromul nefrotic, nefropatia IgA și nefrita lupică sunt alte afecțiuni renale în care pot fi observate niveluri scăzute de C4. În cazul transplantului renal, scăderea bruscă a valorilor de C4 poate sugera rejetul acut mediat de anticorpi, necesitând intervenție terapeutică promptă.

Angioedemul ereditar: Angioedemul ereditar reprezintă o afecțiune genetică rară caracterizată prin episoade recurente de edem subcutanat, dureros, non-pruriginos, care poate afecta diverse părți ale corpului, inclusiv căile respiratorii superioare. Această afecțiune este cauzată de deficiența sau disfuncția inhibitorului C1-esterazei (C1-INH), o proteină care reglează activarea complementului. În absența sau disfuncția C1-INH, are loc o activare necontrolată a C1, care duce la consumul excesiv de C4 și C2. Prin urmare, nivelurile persistent scăzute de C4 reprezintă un marker diagnostic important pentru angioedemul ereditar, chiar și în perioadele asimptomatice. Determinarea C4 împreună cu nivelul și funcția C1-INH este esențială pentru diagnosticul și clasificarea acestei afecțiuni.

Malnutriție și ciroză: Stările de malnutriție severă pot determina scăderea nivelurilor de complement C4 ca rezultat al sintezei hepatice reduse. Fiind o proteină produsă predominant în ficat, C4 poate fi afectat în afecțiunile hepatice avansate, cum ar fi ciroza. În ciroza alcoolică, nivelurile reduse de C4 pot reflecta atât sinteza hepatică deficitară, cât și consumul crescut în contextul infecțiilor asociate sau al proceselor autoimune. De asemenea, în malnutriția protein-calorică severă, inclusiv kwashiorkor și marasmus, pot fi observate valori scăzute ale proteinelor complementului, inclusiv C4, ca parte a deficitului general de sinteză proteică. Corectarea stării nutriționale și tratamentul afecțiunii hepatice de bază pot duce la normalizarea treptată a nivelurilor de C4.

Niveluri crescute de C4 și afecțiuni asociate

Deși valorile crescute ale complementului C4 sunt mai puțin frecvente și mai puțin specifice din punct de vedere diagnostic decât nivelurile scăzute, acestea pot oferi informații valoroase în anumite contexte clinice. Înțelegerea situațiilor asociate cu niveluri crescute de C4 este importantă pentru interpretarea corectă a rezultatelor testelor.

Recuperarea după boală: În faza de recuperare după o infecție sau o afecțiune inflamatorie, nivelurile de complement C4 pot crește peste valorile normale. Acest fenomen reflectă răspunsul organismului la inflamație și face parte din procesul de vindecare. După o infecție bacteriană severă sau o intervenție chirurgicală, C4, ca proteină de fază acută, poate crește ca parte a răspunsului inflamator sistemic. Pe măsură ce infecția sau inflamația se rezolvă, nivelurile de C4 pot rămâne temporar crescute înainte de a reveni la valorile normale. Această creștere tranzitorie nu indică de obicei o patologie specifică, ci mai degrabă un răspuns fiziologic normal la stresul inflamator recent.

Răspunsul la tratament: Creșterea nivelurilor de complement C4 poate fi observată la pacienții cu boli autoimune care răspund la tratament. În lupusul eritematos sistemic, artrita reumatoidă sau alte afecțiuni autoimune, inițierea terapiei imunosupresoare sau biologice eficiente poate duce la normalizarea sau chiar creșterea temporară a valorilor de C4 peste limitele normale. Această creștere reflectă reducerea consumului de complement datorită suprimării procesului autoimun și poate fi utilizată ca un marker al răspunsului la tratament. Monitorizarea nivelurilor de C4 în timpul terapiei poate ajuta medicii să evalueze eficacitatea tratamentului și să ajusteze dozele medicamentelor în funcție de necesități.

Colita ulcerativă: Pacienții cu colită ulcerativă, o formă de boală inflamatorie intestinală, pot prezenta niveluri crescute de complement C4, în special în fazele active ale bolii. Această creștere face parte din răspunsul inflamator sistemic asociat cu afecțiunea și poate reflecta activarea sistemului imunitar. Spre deosebire de boala Crohn, o altă formă de boală inflamatorie intestinală în care nivelurile de complement pot fi normale sau scăzute, în colita ulcerativă, valorile crescute de C4 pot servi ca un marker al activității bolii. Monitorizarea nivelurilor de C4 împreună cu alți markeri inflamatori poate ajuta la evaluarea severității bolii și a răspunsului la tratament la pacienții cu colită ulcerativă.

Sarcoidoza: Sarcoidoza, o afecțiune inflamatorie caracterizată prin formarea de granuloame în diverse organe, poate fi asociată cu niveluri crescute de complement C4. Această creștere reflectă răspunsul inflamator sistemic și activarea sistemului imunitar caracteristice bolii. Nivelurile crescute de C4 pot fi observate în special în formele active de sarcoidoză cu afectare multiorganică. În combinație cu alți markeri inflamatori, cum ar fi enzima de conversie a angiotensinei (ACE) și calciuria, valorile crescute de C4 pot contribui la evaluarea activității bolii și la monitorizarea răspunsului la tratament la pacienții cu sarcoidoză.

Anumite tipuri de cancer: Nivelurile crescute de complement C4 pot fi observate în anumite tipuri de cancer, reflectând răspunsul inflamator sistemic asociat cu malignitatea. Limfoamele, leucemiile, mielomul multiplu și tumorile solide avansate pot fi asociate cu valori crescute ale proteinelor de fază acută, inclusiv C4. Această creștere poate fi determinată de producția de citokine proinflamatorii de către celulele tumorale sau de răspunsul imun al organismului la prezența tumorii. În unele cazuri, nivelurile de C4 pot servi ca marker prognostic sau pot ajuta la monitorizarea răspunsului la tratamentul antineoplazic. Cu toate acestea, specificitatea acestui marker pentru diagnosticul cancerului este limitată, fiind necesare investigații suplimentare pentru confirmarea diagnosticului.

Deficiența de Complement C4

Deficiența de complement C4 reprezintă o condiție caracterizată prin niveluri anormal de scăzute ale acestei proteine în sânge, care poate fi rezultatul unor factori genetici sau dobândiți. Această deficiență poate avea implicații clinice semnificative, afectând capacitatea sistemului imunitar de a răspunde adecvat la agenții patogeni și contribuind la dezvoltarea unor afecțiuni autoimune.

Deficiența ereditară: Deficiența ereditară de complement C4 este o condiție genetică rară, transmisă autozomal recesiv. Genele care codifică pentru C4 (C4A și C4B) sunt localizate în complexul major de histocompatibilitate de pe cromozomul 6, într-o regiune cunoscută pentru variabilitatea sa genetică. Indivizii pot prezenta deficiență completă sau parțială a izoformelor C4A, C4B sau a ambelor. Deficiența completă de C4 este extrem de rară și se manifestă prin niveluri nedetectabile ale proteinei în ser. Deficiența parțială, mai frecventă, se caracterizează prin niveluri reduse, dar detectabile de C4. Studiile genetice au arătat că deficiența de C4A este asociată cu un risc crescut de dezvoltare a bolilor autoimune, în special lupus eritematos sistemic, în timp ce deficiența de C4B predispune mai mult la infecții bacteriene.

Deficiența dobândită: Deficiența dobândită de complement C4 este mult mai frecventă decât cea ereditară și poate apărea în diverse situații clinice. Aceasta poate fi rezultatul unui consum excesiv de C4 în cadrul proceselor imune active, cum ar fi în bolile autoimune (lupus eritematos sistemic, vasculite, glomerulonefrită) sau în infecțiile severe. De asemenea, deficiența dobândită poate fi cauzată de o sinteză redusă a proteinei în afecțiunile hepatice avansate (ciroză, hepatită cronică) sau în stările de malnutriție severă. Anumite medicamente, cum ar fi penicilamina sau metildopa, pot induce de asemenea o deficiență dobândită de C4 prin mecanisme imunologice. Spre deosebire de deficiența ereditară, cea dobândită este de obicei reversibilă odată cu tratarea afecțiunii de bază sau întreruperea medicamentului cauzal.

Implicații clinice: Deficiența de complement C4, fie ereditară, fie dobândită, poate avea consecințe clinice semnificative. Pacienții cu deficiență de C4 prezintă un risc crescut de infecții bacteriene recurente, în special cu bacterii încapsulate precum Streptococcus pneumoniae și Neisseria meningitidis, datorită capacității reduse de opsonizare și fagocitoză a acestor patogeni. De asemenea, deficiența de C4 este puternic asociată cu dezvoltarea bolilor autoimune, în special lupus eritematos sistemic, artrita reumatoidă și diabetul zaharat de tip 1. Mecanismul acestei asocieri implică probabil defecte în eliminarea complexelor imune și a celulelor apoptotice, care pot duce la expunerea prelungită a sistemului imunitar la auto-antigene. În cazul deficienței complete de C4, manifestările clinice pot fi severe și pot apărea de la o vârstă fragedă, în timp ce deficiența parțială poate rămâne asimptomatică sau poate contribui la susceptibilitatea pentru anumite boli în prezența altor factori de risc.

Monitorizarea nivelurilor de C4 în managementul bolilor

Monitorizarea nivelurilor de complement C4 reprezintă un instrument valoros în evaluarea activității bolii și a răspunsului la tratament în diverse afecțiuni autoimune și inflamatorii. Interpretarea corectă a valorilor de C4 în contextul clinic specific poate ghida deciziile terapeutice și poate contribui la îmbunătățirea prognosticului pacienților.

Rolul în managementul lupusului: În lupusul eritematos sistemic (LES), nivelurile de complement C4 sunt frecvent utilizate ca marker al activității bolii. Valorile scăzute de C4 reflectă consumul crescut de complement în procesul de formare și eliminare a complexelor imune, caracteristic fazelor active ale bolii. Monitorizarea serială a nivelurilor de C4, împreună cu C3 și anticorpii anti-ADN dublu catenar, permite evaluarea răspunsului la tratament și detectarea precoce a exacerbărilor. O scădere bruscă a valorilor de C4 poate precede manifestările clinice ale recăderii și poate indica necesitatea intensificării terapiei. În nefrita lupică, una dintre cele mai severe complicații ale LES, nivelurile persistent scăzute de C4 sunt asociate cu un prognostic nefavorabil și pot sugera necesitatea unei abordări terapeutice mai agresive. Este important de menționat că la unii pacienți cu LES de lungă durată, nivelurile de C4 pot rămâne scăzute chiar și în absența activității bolii, reflectând probabil un deficit genetic parțial de C4 sau o sinteză redusă.

Rolul în artrita reumatoidă: În artrita reumatoidă (AR), nivelurile de complement C4 pot fi normale sau ușor crescute în formele necomplicate ale bolii, reflectând răspunsul de fază acută la inflamația cronică. Cu toate acestea, în formele severe de AR, în special cele asociate cu manifestări extra-articulare precum vasculita reumatoidă, valorile de C4 pot fi scăzute datorită consumului crescut în procesele imune. Monitorizarea nivelurilor de C4 împreună cu alți markeri inflamatori, cum ar fi proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor, poate ajuta la evaluarea severității bolii și a răspunsului la tratament. Normalizarea valorilor de C4 în urma terapiei poate indica un control eficient al inflamației sistemice și poate fi asociată cu un prognostic mai favorabil. În practica clinică, determinarea C4 este mai puțin utilizată în AR decât în LES, dar poate oferi informații complementare valoroase în cazurile complexe sau atipice.

Rolul în glomerulonefrită: Glomerulonefrita, o afecțiune caracterizată prin inflamația glomerulilor renali, poate fi asociată cu modificări ale nivelurilor de complement C4, în funcție de mecanismul patogenic implicat. În glomerulonefrita membranoproliferativă de tip I și în glomerulonefrita lupică, valorile de C4 sunt frecvent scăzute datorită activării căii clasice a complementului de către complexele imune. În contrast, în glomerulonefrita membranoproliferativă de tip II (boala depozitelor dense) și în sindromul hemolitic uremic atipic, nivelurile de C4 sunt de obicei normale, deoarece aceste afecțiuni implică predominant activarea căii alternative a complementului. Monitorizarea nivelurilor de C4 împreună cu C3 poate ajuta la diferențierea între diferitele tipuri de glomerulonefrită și poate ghida abordarea terapeutică. Normalizarea valorilor de C4 în urma tratamentului poate indica remisiunea bolii și poate fi asociată cu ameliorarea funcției renale.

Indicatori ai răspunsului la tratament: Nivelurile de complement C4 pot servi ca indicatori valoroși ai răspunsului la tratament în diverse afecțiuni autoimune și inflamatorii. În general, normalizarea sau creșterea valorilor de C4 în urma terapiei reflectă reducerea activității bolii și a consumului de complement. În lupusul eritematos sistemic, creșterea nivelurilor de C4 după inițierea tratamentului imunosupresor sau biologic poate precede ameliorarea clinică și poate confirma eficacitatea terapiei. Similar, în vasculite și alte boli mediate de complexe imune, normalizarea valorilor de C4 poate indica un răspuns favorabil la tratament. Este important de menționat că modificările nivelurilor de C4 trebuie întotdeauna interpretate în contextul clinic global și în corelație cu alți parametri de laborator și cu manifestările clinice ale bolii. În unele cazuri, valorile de C4 pot rămâne anormale în ciuda ameliorării clinice, sugerând persistența activității subclinice a bolii sau prezența unui deficit genetic parțial de C4.