Consecințele includ retenția de lichide în țesuturi, formarea de edeme și modificări ale nivelurilor de colesterol. Boala poate fi primară, afectând direct rinichii, sau secundară, apărând ca manifestare a altor afecțiuni sistemice. Tratamentul se concentrează atât pe ameliorarea simptomelor, cât și pe tratarea cauzei subiacente, fiind esențială monitorizarea atentă pentru prevenirea complicațiilor.
Semne și simptome
Manifestările clinice ale nefrozei sunt diverse și pot varia în intensitate, fiind direct legate de pierderea proteinelor prin urină și de modificările metabolice asociate. Identificarea precoce a acestor semne este crucială pentru stabilirea unui diagnostic corect și inițierea promptă a tratamentului.
Edemele: Retenția de lichide în țesuturi reprezintă una dintre cele mai frecvente manifestări ale nefrozei. Edemele apar inițial la nivelul feței, în special în jurul ochilor, fiind mai pronunțate dimineața. Pe parcursul zilei, lichidul se acumulează în zonele declive, ducând la umflarea gleznelor și picioarelor. În cazurile severe, edemele pot deveni generalizate, afectând întregul corp.
Urina spumoasă: Prezența proteinelor în urină în cantități mari determină aspectul spumos al acesteia, similar cu spuma de săpun. Această modificare este persistentă și vizibilă la fiecare urinare, reprezentând un semn caracteristic al nefrozei. Culoarea urinei poate fi mai închisă decât în mod normal, iar volumul poate fi redus.
Creșterea în greutate: Acumularea de lichide în organism duce la o creștere semnificativă și rapidă în greutate. Această modificare poate fi observată în decurs de câteva zile sau săptămâni și este direct proporțională cu severitatea retenției hidrice. Creșterea în greutate poate fi însoțită de senzația de tensiune la nivelul extremităților și abdomenului.
Oboseala: Persoanele afectate de nefroză experimentează frecvent o stare de oboseală marcată și slăbiciune generalizată. Această manifestare este cauzată de modificările metabolice și de dezechilibrele proteice din organism. Oboseala poate limita semnificativ activitățile zilnice și poate afecta calitatea vieții pacienților.
Pierderea poftei de mâncare: Modificările metabolice și acumularea de toxine în organism pot duce la diminuarea apetitului. Pacienții pot prezenta greață și senzație de plenitudine precoce, ceea ce poate contribui la scăderea aportului alimentar și, în timp, la malnutriție.
Cauze principale
Nefroza poate fi determinată de diverse afecțiuni care afectează direct structura și funcția glomerulilor renali. Identificarea precisă a cauzei este esențială pentru stabilirea unui plan terapeutic adecvat și pentru prognosticul pe termen lung.
Boala cu modificări minime
Această afecțiune reprezintă cea mai frecventă cauză de nefroză la copii. Microscopic, glomerulii apar normali sau prezintă modificări subtile, deși funcția lor este semnificativ alterată. Cauza exactă rămâne necunoscută în majoritatea cazurilor, dar răspunsul la tratamentul cu corticosteroizi este de obicei favorabil.
Nefropatia membranoasă
Această formă de nefroză se caracterizează prin îngroșarea membranelor glomerulare din cauza depozitelor imune. Poate fi primară sau poate apărea secundar în contextul unor boli autoimune, infecții sau neoplazii. Evoluția este variabilă, iar tratamentul necesită adesea imunosupresie.
Glomeruloscleroza focală și segmentară
Tipul genetic: Această formă este cauzată de mutații genetice care afectează proteinele structurale ale glomerulilor. Manifestările pot apărea la orice vârstă, iar evoluția este adesea progresivă. Identificarea mutației genetice specifice poate ghida abordarea terapeutică și consilierea familială.
Tipul secundar: Apare ca urmare a altor afecțiuni sau factori care deteriorează glomerulii. Cauzele includ infecțiile virale, medicamentele, obezitatea și hipertensiunea arterială. Tratamentul se concentrează atât pe cauza subiacentă, cât și pe controlul manifestărilor nefrotice.
Tipul idiopatic: În această formă de nefroză, cauza rămâne necunoscută în ciuda investigațiilor amănunțite. Diagnosticul se stabilește prin excluderea altor cauze cunoscute ale bolii. Pacienții cu acest tip de nefroză pot prezenta răspunsuri variabile la tratament, necesitând o monitorizare atentă și ajustări frecvente ale terapiei pentru controlul simptomelor și prevenirea complicațiilor.
Cauze secundare
Nefroza secundară apare ca manifestare a unor boli sistemice care afectează întregul organism. Aceste afecțiuni pot deteriora glomerulii renali prin diverse mecanisme, ducând la apariția sindromului nefrotic și necesitând o abordare terapeutică complexă.
Boala renală diabetică: Diabetul zaharat poate afecta rinichii prin deteriorarea progresivă a vaselor de sânge mici din glomeruli. Nivelurile crescute ale glucozei din sânge determină modificări structurale ale membranelor de filtrare, ducând la pierderea excesivă de proteine prin urină. Controlul strict al glicemiei și tensiunii arteriale reprezintă elementele esențiale în prevenirea și încetinirea progresiei bolii renale diabetice.
Lupus eritematos sistemic: Această boală autoimună poate afecta rinichii prin depunerea de complexe imune la nivelul glomerulilor. Inflamația rezultată deteriorează structura și funcția glomerulilor, ducând la proteinurie și alte manifestări ale nefrozei. Tratamentul necesită medicamente imunosupresoare pentru controlul procesului autoimun și prevenirea deteriorării progresive a rinichilor.
Infecții: Diverse infecții virale și bacteriene pot determina apariția nefrozei prin afectarea directă a glomerulilor sau prin declanșarea unor reacții imune anormale. Virusurile hepatitei B și C, virusul imunodeficienței umane și malaria sunt printre cauzele frecvente de nefroză secundară infecțioasă. Tratamentul infecției subiacente este esențial pentru ameliorarea manifestărilor renale.
Medicamente: Anumite medicamente pot induce nefroza prin efecte toxice directe asupra glomerulilor sau prin mecanisme imunologice. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene, sărurile de aur și unele antibiotice sunt exemple de substanțe care pot cauza nefroză. Întreruperea medicamentului cauzal duce adesea la ameliorarea simptomelor.
Amiloidoza: Această boală se caracterizează prin depunerea de proteine anormale numite amiloid în diverse organe, inclusiv în rinichi. Depozitele de amiloid în glomeruli perturbă funcția de filtrare, ducând la proteinurie masivă și sindrom nefrotic. Tratamentul vizează reducerea producției de proteine amiloide și menținerea funcției renale.
Complicații
Nefroza poate determina multiple complicații care afectează diverse sisteme ale organismului. Acestea apar ca urmare a pierderii de proteine și a dezechilibrelor metabolice asociate, necesitând monitorizare atentă și tratament specific.
Tromboze: Pierderea proteinelor anticoagulante prin urină și modificările în sistemul de coagulare cresc riscul formării cheagurilor de sânge. Trombozele pot apărea la nivelul venelor profunde ale membrelor, arterelor pulmonare sau altor vase sangvine. Prevenția implică mobilizare adecvată și, în cazurile cu risc crescut, administrarea de medicamente anticoagulante.
Colesterol sangvin crescut: Pierderea proteinelor prin urină stimulează ficatul să producă mai multe proteine, proces care duce și la creșterea producției de colesterol și trigliceride. Nivelurile crescute ale lipidelor sangvine pot accelera dezvoltarea bolilor cardiovasculare. Tratamentul include modificări ale dietei și, frecvent, administrarea de medicamente pentru scăderea colesterolului.
Nutriție deficitară: Pierderea continuă de proteine prin urină poate duce la malnutriție proteică. Deficitul de proteine afectează procesele de reparare tisulară, scade rezistența la infecții și poate întârzia creșterea la copii. Suportul nutrițional adecvat, inclusiv suplimentarea proteică controlată, este esențial pentru prevenirea acestor complicații.
Tensiune arterială crescută: Retenția de lichide și modificările hormonale asociate nefrozei pot duce la creșterea tensiunii arteriale. Hipertensiunea arterială necontrolată poate accelera deteriorarea rinichilor și crește riscul complicațiilor cardiovasculare. Controlul tensiunii arteriale prin medicație și restricție de sare este esențial.
Insuficiență renală acută: Deteriorarea severă a glomerulilor poate duce la scăderea bruscă a funcției renale. Acumularea rapidă a toxinelor în sânge necesită intervenție medicală promptă. În cazurile severe poate fi necesară dializa temporară pentru susținerea funcției renale până la recuperarea rinichilor.
Boala renală cronică: Nefroza netratată sau gestionată inadecvat poate evolua către boală renală cronică, caracterizată prin deteriorarea progresivă și ireversibilă a funcției renale. Această complicație implică pierderea treptată a capacității rinichilor de a filtra sângele și de a elimina toxinele din organism. Pacienții pot necesita dializă sau transplant renal în stadiile avansate ale bolii, fiind esențială monitorizarea regulată a funcției renale și ajustarea tratamentului pentru încetinirea progresiei bolii.
Infecții: Pierderea proteinelor imunoglobuline prin urină slăbește sistemul imunitar, făcând organismul mai vulnerabil la infecții. Pacienții cu nefroză prezintă un risc crescut de a dezvolta pneumonie, infecții ale pielii sau infecții ale tractului urinar. Tratamentul prompt al infecțiilor și măsurile preventive, inclusiv vaccinările recomandate, sunt esențiale pentru evitarea complicațiilor severe.
Opțiuni de tratament
Tratamentul nefrozei necesită o abordare complexă și individualizată, care combină medicația specifică cu modificări ale stilului de viață. Scopul principal este controlul simptomelor, tratarea cauzei subiacente și prevenirea complicațiilor pe termen lung.
Medicamente pentru tensiunea arterială
Inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei și blocantele receptorilor de angiotensină sunt esențiale în tratamentul nefrozei. Aceste medicamente reduc presiunea la nivelul glomerulilor renali și scad cantitatea de proteine eliminate prin urină. Administrarea lor regulată ajută la protejarea funcției renale și la controlul tensiunii arteriale.
Diuretice
Medicamentele diuretice sunt utilizate pentru eliminarea excesului de lichid din organism și reducerea edemelor. Furosemidul și alte diuretice de ansă sunt frecvent prescrise în nefoză, ajutând la creșterea eliminării de sodiu și apă prin urină. Dozele sunt ajustate în funcție de severitatea retenției de lichide și de răspunsul individual al pacientului.
Medicamente pentru reducerea colesterolului
Statinele și alte medicamente hipolipemiante sunt prescrise pentru controlul nivelurilor crescute de colesterol asociate nefrozei. Acestea reduc riscul complicațiilor cardiovasculare și pot încetini progresia bolii renale. Monitorizarea regulată a profilului lipidic este necesară pentru ajustarea dozelor și evaluarea eficacității tratamentului.
Anticoagulante
Medicamentele care subțiază sângele sunt indicate la pacienții cu risc crescut de tromboze. Warfarina și alte anticoagulante previn formarea cheagurilor de sânge prin interferarea cu procesul de coagulare. Monitorizarea atentă a parametrilor de coagulare este esențială pentru evitarea complicațiilor hemoragice.
Modificări dietetice
Controlul aportului de proteine: Aportul de proteine trebuie ajustat cu atenție în funcție de severitatea nefrozei și de stadiul bolii renale. O dietă cu conținut moderat de proteine de înaltă calitate ajută la menținerea unui echilibru nutritiv adecvat, evitând atât deficitul proteic, cât și suprasolicitarea rinichilor. Cantitatea recomandată variază între 0,8 și 1 gram de proteine per kilogram de greutate corporală pe zi, cu accent pe surse precum carnea slabă, peștele și leguminoasele.
Restricția de sare: Limitarea aportului de sodiu este crucială pentru controlul retenției de lichide și al tensiunii arteriale. Consumul zilnic de sare trebuie redus la maximum 2000 miligrame pe zi. Aceasta implică evitarea alimentelor procesate, a conservelor și a condimentelor cu conținut ridicat de sodiu, precum și gătitul fără sare adăugată. Utilizarea alternativelor precum ierburile aromatice și condimentele fără sare poate îmbunătăți gustul alimentelor.
Limitarea grăsimilor: Reducerea consumului de grăsimi saturate și colesterol ajută la controlul nivelurilor lipidice crescute asociate nefrozei. Dieta trebuie să favorizeze grăsimile sănătoase din surse precum uleiul de măsline, avocado și nucile, limitând în același timp consumul de carne grasă, produse lactate integrale și alimente prăjite. Această abordare contribuie la reducerea riscului cardiovascular și la îmbunătățirea profilului lipidic.