Analize pentru ameteli: tipuri si interpretarea rezultatelor

Pregătirea adecvată pentru aceste teste și înțelegerea rezultatelor sunt aspecte cruciale pentru gestionarea eficientă a amețelilor și îmbunătățirea calității vieții pacienților afectați.

Examinarea fizică

Examinarea fizică reprezintă primul pas esențial în evaluarea pacienților cu amețeli, oferind indicii valoroase despre posibilele cauze ale simptomelor. Aceasta include o serie de teste și evaluări specifice care ajută la diferențierea între cauzele periferice și cele centrale ale amețelilor.

Evaluarea istoricului medical: Medicul va începe prin colectarea unui istoric detaliat al simptomelor pacientului, incluzând momentul apariției, durata, frecvența și factorii declanșatori ai amețelilor. Sunt importante informațiile despre medicamentele utilizate, bolile preexistente și antecedentele familiale. Pacientul va fi întrebat despre simptomele asociate precum greața, vărsăturile, pierderea auzului, tinitusul sau durerile de cap. Descrierea exactă a senzației de amețeală (vertij rotațional, senzație de plutire, dezechilibru) oferă indicii importante despre mecanismul subiacent al problemei.

Evaluarea echilibrului și mersului: Această evaluare implică observarea pacientului în timp ce stă în picioare și merge, pentru a identifica probleme de coordonare și echilibru. Testul Romberg (pacientul stă cu picioarele apropiate și ochii închiși) poate evidenția instabilitatea posturală. Medicul va evalua și mersul pacientului, observând lărgimea bazei de sprijin, ritmul și simetria pașilor. Tendința de a se înclina într-o anumită direcție poate indica o disfuncție vestibulară unilaterală. Incapacitatea de a merge în linie dreaptă sau de a efectua întoarceri rapide fără a-și pierde echilibrul sugerează probleme de coordonare care pot fi asociate cu amețelile.

Verificarea sistemului nervos central: Examinarea neurologică evaluează funcțiile creierului și nervilor cranieni implicați în echilibru și orientare spațială. Medicul testează reflexele, forța musculară, sensibilitatea și coordonarea. Sunt evaluate în special nervii cranieni implicați în auz și echilibru (nervul vestibulocohlear) și în mișcările oculare (nervii oculomotori). Testele de coordonare precum atingerea nas-deget sau călcâi-genunchi pot evidenția probleme cerebeloase. Anomaliile în aceste teste pot sugera cauze centrale ale amețelilor, precum accidentul vascular cerebral, scleroza multiplă sau tumorile cerebrale, care necesită investigații suplimentare de urgență.

Testarea tensiunii arteriale ortostatice: Această procedură implică măsurarea tensiunii arteriale și a pulsului pacientului în poziție culcată și apoi după ce stă în picioare timp de 1-3 minute. O scădere a tensiunii sistolice cu peste 20 mmHg sau a celei diastolice cu peste 10 mmHg la ridicarea în picioare indică hipotensiune ortostatică. Această condiție poate cauza amețeli din cauza fluxului sanguin cerebral redus la schimbarea poziției. Hipotensiunea ortostatică poate fi cauzată de deshidratare, medicamente (antihipertensive, antidepresive), afecțiuni neurologice (neuropatie autonomă) sau probleme cardiace. Identificarea acestei cauze este importantă deoarece tratamentul diferă semnificativ de cel al disfuncțiilor vestibulare.

Evaluarea nistagmusului: Nistagmusul reprezintă mișcări involuntare, ritmice ale globilor oculari care pot oferi indicii importante despre localizarea problemei. Medicul observă ochii pacientului în poziție primară și în diferite direcții ale privirii pentru a detecta prezența nistagmusului spontan. Caracteristicile nistagmusului (direcție, amplitudine, frecvență) pot diferenția între cauzele periferice și centrale ale amețelilor. Nistagmusul de origine periferică (vestibulară) are de obicei o componentă rotațională, se intensifică când privirea este îndreptată în direcția fazei rapide și poate fi suprimat parțial prin fixarea vizuală. Nistagmusul central persistă indiferent de direcția privirii și nu este suprimat de fixarea vizuală.

Testarea mișcărilor oculare

Testarea mișcărilor oculare reprezintă o componentă esențială în evaluarea pacienților cu amețeli, deoarece sistemul vestibular și cel vizual sunt strâns interconectate. Aceste teste evaluează reflexul vestibulo-ocular, care menține stabilitatea vizuală în timpul mișcărilor capului.

Urmărirea obiectelor în mișcare: Acest test evaluează capacitatea pacientului de a urmări vizual un obiect în mișcare. Medicul ține un stimul vizual (de obicei degetul sau un stilou) la aproximativ 30-40 cm de fața pacientului și îl mișcă lent în diferite direcții, cerând pacientului să urmărească obiectul fără a-și mișca capul. Mișcările oculare normale trebuie să fie line și coordonate. Mișcările sacadate (întrerupte) în timpul urmăririi lente sugerează o disfuncție a sistemului nervos central, în special a cerebelului sau a trunchiului cerebral. Incapacitatea de a urmări obiectul în anumite direcții poate indica probleme ale nervilor oculomotori sau ale sistemului vestibular, oferind indicii importante despre localizarea leziunii.

Testarea calorică cu apă sau aer: Această procedură stimulează sistemul vestibular prin modificarea temperaturii în canalul auditiv extern. Medicul introduce apă sau aer cald (44°C) sau rece (30°C) în canalul auditiv, ceea ce creează un gradient de temperatură în canalele semicirculare ale urechii interne. Acest gradient determină mișcarea endolimfei, stimulând receptorii vestibulari și provocând nistagmus. Răspunsurile sunt comparate între cele două urechi. O diferență semnificativă între răspunsurile celor două urechi (asimetrie calorică) sugerează o disfuncție vestibulară unilaterală. Absența completă a răspunsului (areflexie calorică) indică o pierdere severă a funcției vestibulare pe partea respectivă.

Evaluarea mișcărilor oculare sacadice: Acest test evaluează capacitatea pacientului de a efectua mișcări oculare rapide și precise între două ținte fixe. Medicul cere pacientului să privească alternativ și rapid între două ținte vizuale situate la distanță una de alta. Sunt evaluate viteza, precizia și latența mișcărilor oculare. Mișcările sacadice anormale (prea lente, imprecise sau cu latență prelungită) pot indica probleme ale trunchiului cerebral, cerebelului sau ale cortexului frontal. Acest test este deosebit de util pentru diferențierea între cauzele periferice și centrale ale amețelilor, deoarece sistemul de control al mișcărilor sacadice implică structuri ale sistemului nervos central.

Testarea urmăririi line: Această evaluare analizează capacitatea pacientului de a urmări lin un obiect care se mișcă cu viteză constantă. Pacientul trebuie să urmărească cu privirea un obiect care se deplasează orizontal sau vertical, fără a-și mișca capul. Urmărirea normală trebuie să fie lină, fără mișcări sacadice de corecție. Deficiențele în urmărirea lină sunt frecvent asociate cu disfuncții cerebeloase sau ale trunchiului cerebral. Asimetriile în capacitatea de urmărire (mai bună într-o direcție decât în alta) pot indica leziuni unilaterale ale sistemului nervos central. Acest test completează evaluarea mișcărilor sacadice, oferind informații suplimentare despre integritatea circuitelor neuronale implicate în controlul mișcărilor oculare.

Testarea mișcărilor capului

Testarea mișcărilor capului reprezintă o componentă crucială în evaluarea pacienților cu amețeli, deoarece multe tulburări vestibulare se manifestă sau se agravează în timpul mișcărilor capului. Aceste teste evaluează interacțiunea dintre sistemul vestibular și reflexele oculare.

Manevra Dix-Hallpike: Această manevră este standardul de aur pentru diagnosticarea vertijului pozițional paroxistic benign (VPPB), cea mai frecventă cauză de vertij. Procedura implică mișcarea rapidă a pacientului din poziția șezând în poziția culcat, cu capul atârnat peste marginea mesei de examinare și rotit la 45 de grade într-o parte. Medicul observă ochii pacientului pentru apariția nistagmusului și întreabă despre senzația de vertij. Un test pozitiv se caracterizează prin apariția nistagmusului după o latență de câteva secunde, care durează mai puțin de un minut și se diminuează la repetarea testului. Aceste caracteristici sunt tipice pentru VPPB și indică prezența otoconiilor (cristale de calciu) deplasate în canalul semicircular posterior al urechii interne.

Testul impulsului capului: Acest test rapid și non-invaziv evaluează reflexul vestibulo-ocular (RVO), care stabilizează privirea în timpul mișcărilor capului. Medicul ține capul pacientului și îl rotește brusc într-o parte cu aproximativ 10-20 de grade, în timp ce pacientul fixează cu privirea nasul examinatorului. În mod normal, ochii rămân fixați pe țintă datorită RVO intact. Un test pozitiv apare când ochii nu pot rămâne fixați pe țintă și fac o mișcare sacadică de corecție (sacadă de recuperare) pentru a reveni la țintă. Acest fenomen indică o disfuncție a RVO pe partea către care a fost rotit capul, sugerând o hipofuncție vestibulară unilaterală, frecvent întâlnită în neuronita vestibulară.

Testul agitării capului: Această procedură evaluează funcția vestibulară bilaterală și poate demasca o asimetrie vestibulară latentă. Pacientul stă cu capul înclinat înainte la 30 de grade (pentru a plasa canalele semicirculare orizontale în plan orizontal), iar medicul agită rapid capul pacientului de la stânga la dreapta de aproximativ 20 de ori în 10 secunde. După oprire, medicul observă ochii pacientului pentru apariția nistagmusului. Prezența nistagmusului orizontal după agitarea capului indică o asimetrie a funcției vestibulare între cele două urechi. Direcția fazei rapide a nistagmusului este de obicei opusă urechii cu funcție vestibulară redusă. Acest test este util în detectarea disfuncțiilor vestibulare compensate care nu sunt evidente la examinarea statică.

Manevra Epley (aplicație diagnostică): Deși cunoscută mai ales ca tratament pentru VPPB, manevra Epley poate fi utilizată și în scop diagnostic. Procedura implică o serie de poziționări ale capului concepute pentru a deplasa otoconiile din canalul semicircular posterior înapoi în utricul. În timpul efectuării manevrelor, medicul observă răspunsurile oculare și simptomele pacientului. Apariția și dispariția nistagmusului în momentele specifice ale manevrelor confirmă diagnosticul de VPPB și indică eficacitatea procedurii. Reducerea sau eliminarea simptomelor după efectuarea manevrelor are atât valoare diagnostică, cât și terapeutică, confirmând că vertijul este cauzat de otoconii deplasate și nu de alte afecțiuni vestibulare sau neurologice.

Testarea echilibrului

Testarea echilibrului oferă informații esențiale despre funcționarea sistemului de control postural, care integrează informații de la sistemele vestibular, vizual și proprioceptiv. Aceste teste evaluează capacitatea pacientului de a-și menține stabilitatea în diverse condiții.

Posturografia: Această tehnică evaluează obiectiv controlul echilibrului prin măsurarea oscilațiilor posturale ale pacientului în diferite condiții senzoriale. Posturografia computerizată utilizează o platformă cu senzori de presiune care detectează mișcările centrului de greutate al pacientului. În timpul testului, condițiile senzoriale sunt manipulate sistematic (de exemplu, ochi deschiși vs. închiși, suprafață stabilă vs. mobilă) pentru a evalua contribuția relativă a fiecărui sistem senzorial la menținerea echilibrului. Rezultatele pot evidenția deficiențe specifice într-unul sau mai multe sisteme senzoriale și pot ajuta la diferențierea între cauzele vestibulare, vizuale sau proprioceptive ale dezechilibrului. Acest test este deosebit de util pentru evaluarea pacienților cu amețeli cronice sau instabilitate posturală de origine neclară.

Testarea cu scaun rotativ: Acest test evaluează funcția vestibulară bilaterală prin rotirea controlată a pacientului în plan orizontal. Pacientul stă pe un scaun motorizat computerizat, purtând ochelari speciali care înregistrează mișcările oculare. Scaunul este rotit cu diferite viteze și accelerații, în timp ce sunt monitorizate mișcările oculare compensatorii (reflexul vestibulo-ocular). Testul poate evalua simetria funcției vestibulare, sensibilitatea la accelerație și capacitatea de adaptare a sistemului vestibular. Este deosebit de util pentru detectarea deficitelor vestibulare bilaterale, care pot fi dificil de identificat prin alte metode. Testarea cu scaun rotativ oferă informații complementare testului caloric, permițând stimularea vestibulară la frecvențe mai apropiate de cele întâlnite în activitățile zilnice.

Testul clinic modificat de interacțiune senzorială asupra echilibrului (mCTSIB): Acest test evaluează contribuția relativă a celor trei sisteme senzoriale (vestibular, vizual și proprioceptiv) la menținerea echilibrului. Pacientul trebuie să mențină poziția în picioare în patru condiții diferite: (1) pe suprafață fermă cu ochii deschiși, (2) pe suprafață fermă cu ochii închiși, (3) pe suprafață de spumă cu ochii deschiși și (4) pe suprafață de spumă cu ochii închiși. Fiecare condiție durează 30 de secunde, iar medicul măsoară timpul până la pierderea echilibrului sau observă oscilațiile posturale. Performanța redusă în condiția 4 (când informațiile vizuale și proprioceptive sunt alterate) sugerează o disfuncție vestibulară, deoarece pacientul trebuie să se bazeze predominant pe sistemul vestibular pentru menținerea echilibrului.

Testul Romberg: Această evaluare simplă dar informativă testează capacitatea pacientului de a-și menține echilibrul fără informații vizuale. Pacientul stă cu picioarele apropiate și brațele întinse în față, mai întâi cu ochii deschiși, apoi cu ochii închiși. Medicul observă stabilitatea pacientului și tendința de a se înclina sau cădea într-o anumită direcție. Un test Romberg pozitiv apare când pacientul își menține echilibrul cu ochii deschiși, dar devine instabil sau cade cu ochii închiși. Acest rezultat sugerează că pacientul compensează un deficit proprioceptiv sau vestibular prin utilizarea informațiilor vizuale. Direcția înclinării poate oferi indicii despre localizarea problemei vestibulare. Testul Romberg sensibilizat (cu picioarele în tandem) crește dificultatea și poate detecta deficite subtile.

Evaluarea mersului: Analiza modului în care pacientul merge oferă informații valoroase despre controlul dinamic al echilibrului. Medicul observă caracteristicile mersului, inclusiv lărgimea bazei, lungimea pașilor, simetria, ritmul și capacitatea de a efectua întoarceri. Testul mersului în tandem (călcâi-vârf pe o linie dreaptă) evaluează coordonarea și stabilitatea laterală. Testul Fukuda (mersul pe loc cu ochii închiși) poate detecta asimetrii vestibulare, pacienții cu disfuncții vestibulare unilaterale având tendința de a se roti spre partea afectată. Dificultățile la mersul în tandem sugerează probleme cerebeloase, în timp ce baza largă de sprijin și pașii mici, nesiguri pot indica o disfuncție vestibulară bilaterală sau frică de cădere.

Testarea vestibulară avansată

Testarea vestibulară avansată utilizează tehnologii moderne pentru a evalua cu precizie funcția sistemului vestibular. Aceste teste oferă informații detaliate despre funcționarea diferitelor componente ale sistemului de echilibru.

Testul video al impulsului capului (vHIT): Această metodă modernă evaluează funcția canalelor semicirculare prin măsurarea precisă a reflexului vestibulo-ocular. Pacientul poartă ochelari speciali cu o cameră de mare viteză care înregistrează mișcările oculare în timp ce medicul efectuează rotații rapide și imprevizibile ale capului. Tehnologia permite evaluarea separată a funcției fiecărui canal semicircular din ambele urechi. Avantajul major față de testul impulsului capului clasic este capacitatea de a detecta și cuantifica sacadele corecționale oculare care pot fi imperceptibile cu ochiul liber. Rezultatele anormale indică disfuncții specifice ale canalelor semicirculare și pot ajuta la localizarea precisă a leziunilor vestibulare. Testul este rapid, bine tolerat și oferă informații complementare testelor calorice.

Potențiale miogene evocate vestibulare (VEMP): Această tehnică măsoară reflexele musculare evocate de stimularea vestibulară. Există două tipuri principale: VEMP cervical (cVEMP), care evaluează funcția saculei și a nervului vestibular inferior, și VEMP ocular (oVEMP), care evaluează funcția utriculului și a nervului vestibular superior. Pentru cVEMP, electrozii sunt plasați pe mușchii sternocleidomastoidieni, iar pentru oVEMP, sub ochi. Stimulii auditivi (clicuri sau tonuri) sunt prezentați prin căști, iar răspunsurile musculare sunt înregistrate. Absența sau asimetria răspunsurilor poate indica disfuncții ale organelor otolitice sau ale căilor nervoase asociate. VEMP este deosebit de util în diagnosticarea dehiscenței canalului semicircular superior și a neurinoamelor vestibulare.

Testarea acuității vizuale dinamice (DVA): Această evaluare măsoară capacitatea pacientului de a vedea clar în timpul mișcărilor capului, funcție care depinde de integritatea reflexului vestibulo-ocular. Pacientul citește un tabel de acuitate vizuală mai întâi cu capul nemișcat, apoi în timp ce își rotește capul orizontal sau vertical cu aproximativ 2 Hz. O scădere semnificativă a acuității vizuale în timpul mișcării capului (mai mult de 2 linii pe tabelul de acuitate) sugerează o disfuncție a reflexului vestibulo-ocular. Testul poate fi efectuat manual sau utilizând sisteme computerizate care măsoară cu precizie acuitatea vizuală și mișcările capului. DVA este utilă în detectarea deficitelor vestibulare compensate care pot să nu fie evidente la alte teste și în monitorizarea recuperării funcției vestibulare.

Electronistagmografia (ENG): Această tehnică înregistrează mișcările oculare utilizând electrozi plasați în jurul ochilor, care detectează modificările câmpului electric generate de mișcarea globilor oculari. ENG include o baterie de teste care evaluează nistagmusul spontan, nistagmusul de poziție, urmărirea lentă, mișcările sacadice și răspunsurile calorice. Avantajul ENG este capacitatea de a înregistra mișcările oculare chiar și cu ochii închiși, permițând evaluarea supresiei vizuale a nistagmusului. Dezavantajul este precizia mai redusă în detectarea componentei torsionale a nistagmusului. ENG a fost considerată mult timp standardul de aur în evaluarea vestibulară, deși în prezent este adesea înlocuită de videonistagmografie.

Videonistagmografia (VNG): Această metodă modernă utilizează camere video infraroșii montate pe ochelari speciali pentru a înregistra mișcările oculare. VNG oferă o imagine mai precisă a mișcărilor oculare comparativ cu ENG, permițând vizualizarea directă a ochilor și detectarea componentei torsionale a nistagmusului. Bateria de teste este similară cu cea din ENG, incluzând evaluarea nistagmusului spontan și de poziție, testele oculomotori și testarea calorică. VNG permite, de asemenea, înregistrarea video a testelor de poziționare precum manevra Dix-Hallpike, facilitând analiza detaliată a răspunsurilor. Sistemele moderne oferă analiză computerizată a datelor, permițând cuantificarea precisă a parametrilor nistagmusului și compararea cu valorile normative.

Teste imagistice

Testele imagistice sunt esențiale pentru evaluarea structurilor anatomice implicate în echilibru și pentru excluderea cauzelor structurale ale amețelilor. Acestea sunt indicate în special când există suspiciunea unei cauze centrale sau când simptomele nu răspund la tratamentele convenționale.

RMN (Rezonanță Magnetică Nucleară): Această tehnică imagistică oferă imagini detaliate ale țesuturilor moi, fiind ideală pentru vizualizarea structurilor creierului, trunchiului cerebral, nervilor cranieni și urechii interne. RMN-ul utilizează un câmp magnetic puternic și unde radio pentru a genera imagini în secțiune transversală cu rezoluție înaltă. Pentru evaluarea amețelilor, se recomandă adesea secvențe specifice precum RMN cerebral cu substanță de contrast și secvențe speciale pentru fosa posterioară și unghiul ponto-cerebelos. RMN-ul este metoda preferată pentru detectarea leziunilor demielinizante (scleroza multiplă), infarctelor cerebrale mici, malformațiilor vasculare și tumorilor. În evaluarea urechii interne, RMN-ul poate identifica neurinoame acustice, labirintite, fibroze post-inflamatorii și anomalii congenitale ale labirintului.

Tomografie Computerizată: Această metodă imagistică utilizează raze X pentru a crea imagini transversale ale structurilor anatomice. CT-ul este superior RMN-ului în vizualizarea structurilor osoase, fiind astfel util pentru evaluarea anomaliilor osului temporal și ale urechii medii și interne. CT-ul de înaltă rezoluție poate detecta dehiscența canalului semicircular superior, otoscleroză, fracturi ale osului temporal și malformații ale urechii interne. De asemenea, CT-ul este adesea prima alegere în situații de urgență, cum ar fi suspiciunea de accident vascular cerebral acut sau traumatism cranio-cerebral, datorită disponibilității și vitezei de achiziție. În unele cazuri, se poate utiliza substanță de contrast pentru a evidenția mai bine leziunile vasculare sau tumorale.

Situații când sunt necesare testele imagistice: Investigațiile imagistice nu sunt indicate de rutină la toți pacienții cu amețeli, ci sunt rezervate pentru situații specifice. Indicațiile pentru imagistică includ: simptome neurologice asociate (cefalee severă, deficite neurologice focale, alterarea stării de conștiență), nistagmus cu caracteristici centrale, amețeli persistente care nu răspund la tratament, pierdere auditivă asimetrică sau unilaterală, tinitus unilateral, debut brusc de vertij sever cu simptome neurologice, vârsta înaintată cu factori de risc vasculari, antecedente de traumatism cranio-cerebral sau suspiciunea unei tumori cerebrale. Alegerea între RMN și CT depinde de structurile care trebuie evaluate, urgența situației și disponibilitatea. În general, RMN-ul este preferat pentru evaluarea țesuturilor moi (creier, nervi), în timp ce CT-ul este superior pentru evaluarea structurilor osoase ale urechii interne și medii.

Teste de laborator

Testele de laborator pot oferi informații valoroase despre cauzele sistemice ale amețelilor. Deși nu toate amețelile necesită teste de laborator extinse, acestea sunt indicate în anumite situații clinice.

Teste sanguine pentru infecții: Infecțiile pot cauza amețeli prin diverse mecanisme, inclusiv afectarea directă a sistemului vestibular sau prin efecte sistemice. Hemoleucograma completă poate evidenția leucocitoză sugestivă pentru o infecție bacteriană sau limfocitoză caracteristică infecțiilor virale. Markerii inflamatori precum proteina C reactivă și viteza de sedimentare a hematiilor sunt adesea crescuți în infecții. Teste serologice specifice pot fi indicate pentru detectarea anticorpilor împotriva agenților patogeni asociați cu afectarea vestibulară, precum virusul herpes simplex, virusul varicela-zoster, citomegalovirusul sau Borrelia burgdorferi (agentul cauzal al bolii Lyme). În cazul suspiciunii de labirintită infecțioasă sau neuronită vestibulară de etiologie infecțioasă, aceste teste pot confirma diagnosticul și ghida tratamentul antimicrobian adecvat.

Teste auditive: Evaluarea auzului este esențială în diagnosticul diferențial al amețelilor, deoarece multe afecțiuni vestibulare sunt asociate cu simptome auditive. Audiometria tonală pură măsoară pragurile auditive la diferite frecvențe și poate identifica pierderea auditivă senzorială, conductivă sau mixtă. Audiometria vocală evaluează capacitatea de a înțelege vorbirea și poate detecta probleme de procesare auditivă centrală. Impedansmetria evaluează funcția urechii medii și poate identifica disfuncții ale trompei lui Eustachio sau otită medie. Potențialele evocate auditive de trunchi cerebral măsoară transmiterea semnalelor auditive de la nervul auditiv la creier și pot detecta leziuni ale nervului vestibulocohlear sau ale trunchiului cerebral. Asocierea între pierderea auditivă și amețeli poate sugera diagnostice specifice precum boala Ménière, neurinomul acustic sau labirintita.

Paneluri metabolice: Dezechilibrele metabolice pot cauza sau contribui la amețeli prin afectarea funcției sistemului nervos central sau a sistemelor cardiovascular și neuromuscular. Profilul metabolic de bază evaluează funcția renală, echilibrul electrolitic și glicemia. Hipoglicemia, hiponatremia, hipercalcemia și uremia pot toate cauza amețeli și vertij. Testele funcției tiroidiene sunt indicate deoarece atât hipertiroidismul cât și hipotiroidismul pot cauza amețeli prin efecte asupra sistemului cardiovascular și nervos. Nivelurile de vitamina B12 și acid folic sunt verificate pentru a exclude deficiențele care pot cauza neuropatie periferică și simptome neurologice centrale. Profilul lipidic și hemoglobina glicozilată pot fi relevante la pacienții cu factori de risc vasculari, deoarece boala cerebrovasculară poate cauza amețeli. La pacienții vârstnici sau cu factori de risc, se pot evalua și markerii de autoimunitate pentru a exclude vasculitele sistemice care pot afecta circulația cerebrală.

Pregătirea pentru testele de amețeală

Pregătirea adecvată pentru testele de amețeală este esențială pentru obținerea unor rezultate precise și pentru confortul pacientului. Există mai multe aspecte importante de luat în considerare înainte de efectuarea acestor teste.

Considerații privind medicația: Numeroase medicamente pot influența rezultatele testelor vestibulare prin efectele lor asupra sistemului nervos central sau asupra funcției vestibulare. Medicamentele care trebuie întrerupte cu 48-72 de ore înainte de testare includ: sedative, antihistaminice, antidepresive, tranchilizante, relaxante musculare, medicamente pentru răul de mișcare și medicamente antivertij (meclozină, dimenhidrinat, scopolamină). De asemenea, alcoolul trebuie evitat cu cel puțin 48 de ore înainte de testare. Este important ca pacientul să discute cu medicul despre toate medicamentele pe care le ia, inclusiv cele fără prescripție medicală și suplimentele, pentru a determina care dintre acestea trebuie întrerupte și care pot fi continuate în siguranță. În cazul medicamentelor esențiale pentru afecțiuni cronice (antihipertensive, anticonvulsivante), medicul va evalua dacă beneficiul întreruperii pentru testare depășește riscurile.

Restricții alimentare și de băuturi: Pentru a reduce riscul de greață și vărsături în timpul testelor vestibulare, se recomandă evitarea meselor copioase cu 4-6 ore înainte de testare. Este permisă o masă ușoară, dar pacienții trebuie să evite alimentele grase sau condimentate care pot provoca disconfort gastric. Cafeina trebuie evitată cu cel puțin 24 de ore înainte de testare, deoarece poate afecta răspunsurile vestibulare și poate crește anxietatea. Hidratarea adecvată este importantă, dar consumul excesiv de lichide chiar înainte de testare trebuie evitat. Pacienții trebuie să se abțină de la fumat cu cel puțin 24 de ore înainte de teste, deoarece nicotina poate afecta fluxul sanguin și răspunsurile vestibulare. Respectarea acestor restricții alimentare ajută la obținerea unor rezultate mai precise și reduce disconfortul în timpul testării.

Recomandări vestimentare: Îmbrăcămintea confortabilă, lejeră este recomandată pentru testele vestibulare. Femeile trebuie să evite rochiile, deoarece unele teste necesită schimbări de poziție. Sunt preferabile pantalonii sau fustele lungi cu bluze confortabile. Încălțămintea plată, stabilă este esențială, deoarece tocurile înalte pot afecta echilibrul și pot compromite rezultatele testelor. Bijuteriile, în special cele din zona capului și gâtului (cercei mari, coliere), trebuie evitate sau îndepărtate înainte de testare. Pacienții trebuie să evite machiajul facial, în special rimelul și eyeliner-ul, deoarece acestea pot interfera cu înregistrarea precisă a mișcărilor oculare în timpul videonistagmografiei. Lentilele de contact pot fi purtate, dar pacienții trebuie să aducă soluția și recipientul pentru lentile, în cazul în care acestea trebuie îndepărtate.

Aranjamente de transport: Este foarte important ca pacienții să nu conducă singuri după testele vestibulare. Multe dintre aceste teste pot provoca amețeli, greață și dezorientare temporară, care pot persista câteva ore după procedură. Pacienții trebuie să aranjeze din timp ca un prieten sau un membru al familiei să îi însoțească și să îi conducă acasă după testare. Dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate în considerare alternative precum taxiurile. Personalul medical poate oferi recomandări privind timpul minim recomandat înainte de a conduce din nou, care variază în funcție de tipul de teste efectuate și de răspunsul individual al pacientului. În general, se recomandă evitarea condusului pentru cel puțin 24 de ore după testele vestibulare provocatoare.

Durata testării: Pacienții trebuie informați despre durata anticipată a sesiunii de testare pentru a-și planifica corespunzător programul. O evaluare vestibulară completă poate dura între 1,5 și 3 ore, în funcție de tipurile specifice de teste efectuate și de complexitatea cazului. Unele teste, precum videonistagmografia sau testarea cu scaun rotativ, pot dura 60-90 de minute, în timp ce altele, precum testul impulsului capului video, pot fi finalizate în 15-20 de minute. Pacienții trebuie să sosească cu 15-30 de minute înainte de ora programată pentru a completa documentele necesare și pentru a discuta istoricul medical. Este recomandat să se aloce timp suplimentar după testare pentru odihnă, deoarece unii pacienți pot avea nevoie de 30-60 de minute pentru a se recupera complet înainte de a pleca din clinică.

Înțelegerea rezultatelor testelor

Interpretarea corectă a rezultatelor testelor pentru amețeli este esențială pentru stabilirea unui diagnostic precis și pentru planificarea unui tratament adecvat. Înțelegerea diferenței dintre rezultatele normale și cele anormale ajută pacienții să participe activ la procesul de îngrijire.

Rezultate normale vs. anormale: Rezultatele normale indică faptul că sistemul vestibular, conexiunile sale neuronale și structurile asociate funcționează în parametri fiziologici. În testele calorice, o asimetrie mai mică de 20-25% între cele două urechi este considerată normală. La testul impulsului capului, absența sacadelor corecționale indică un reflex vestibulo-ocular intact. În posturografie, oscilațiile posturale trebuie să se încadreze în limitele de referință pentru vârsta și caracteristicile fizice ale pacientului. Rezultatele anormale pot indica disfuncții specifice: o asimetrie calorică semnificativă sugerează o hipofuncție vestibulară unilaterală; sacadele corecționale la testul impulsului capului indică deficite ale reflexului vestibulo-ocular; nistagmusul persistent sau direcțional poate sugera o leziune vestibulară periferică sau centrală. Interpretarea rezultatelor trebuie întotdeauna corelată cu simptomele clinice și istoricul pacientului, deoarece unele anomalii pot reprezenta variante fiziologice fără semnificație patologică.

Recomandări de urmărire: După evaluarea vestibulară, medicul va elabora un plan de urmărire bazat pe rezultatele testelor și pe diagnosticul stabilit. Pentru pacienții cu VPPV, se recomandă o reevaluare la 1-2 săptămâni după manevrele de repozitionare pentru a confirma rezoluția simptomelor. În neuronita vestibulară, urmărirea la 4-6 săptămâni permite evaluarea compensării vestibulare și ajustarea planului de reabilitare. Pacienții cu boala Ménière necesită monitorizare regulată pentru ajustarea tratamentului medicamentos și evaluarea progresiei pierderii auditive. Reabilitarea vestibulară este adesea recomandată pentru pacienții cu hipofuncție vestibulară, cu sesiuni periodice de evaluare pentru ajustarea exercițiilor. În cazurile cu rezultate neconcludente sau cu suspiciune de patologie centrală, pot fi recomandate consultații interdisciplinare (neurologie, otorinolaringologie, oftalmologie) și investigații suplimentare. Pacienții trebuie instruiți despre semnele de alarmă care necesită evaluare medicală imediată, precum vertijul sever nou-apărut, pierderea auditivă bruscă sau simptome neurologice asociate.

Cazuri când sunt necesare teste suplimentare: În anumite situații, rezultatele inițiale pot fi insuficiente pentru stabilirea unui diagnostic definitiv, necesitând investigații suplimentare. Testele suplimentare sunt indicate când: există discrepanțe între simptomele pacientului și rezultatele testelor; simptomele persistă sau se agravează în ciuda tratamentului; rezultatele sunt la limita normalului sau echivoce; există suspiciunea unei patologii centrale care necesită investigații imagistice detaliate; se suspectează o cauză multifactorială a amețelilor. În funcție de contextul clinic, pot fi recomandate: RMN cerebral cu secvențe specifice pentru fosa posterioară; angiografie RMN sau CT pentru evaluarea vascularizației cerebrale; monitorizare Holter sau teste cardiace pentru excluderea cauzelor cardiovasculare; evaluare neurologică detaliată pentru excluderea bolilor neurodegenerative; teste vestibulare mai specializate precum VEMP sau vHIT dacă nu au fost efectuate inițial. Decizia de a efectua teste suplimentare trebuie să se bazeze pe probabilitatea ca acestea să ofere informații care ar putea modifica abordarea terapeutică.