Crize comitiale: semne, cauze, diagnostic, tratament si primul ajutor

Factorii genetici, traumatismele craniene, infecțiile și anomaliile cerebrale reprezintă principalele cauze ale acestor crize, iar identificarea și evitarea factorilor declanșatori precum stresul, privarea de somn sau consumul de alcool pot reduce semnificativ frecvența episoadelor.

Tipuri de Crize Comițiale 

Crizele comițiale  se clasifică în mai multe tipuri în funcție de originea lor în creier, manifestările clinice și gradul de afectare a conștienței. Fiecare tip prezintă caracteristici distincte care ajută la diagnosticare și la alegerea celei mai potrivite abordări terapeutice.

Crize Focale: Crizele focale (parțiale) își au originea într-o zonă specifică a creierului, afectând doar o parte a acestuia. Simptomele depind de regiunea cerebrală implicată și pot include modificări senzoriale (mirosuri sau gusturi neobișnuite), mișcări involuntare ale membrelor sau senzații ciudate în corp. Pacienții pot rămâne conștienți în timpul crizei și își pot aminti evenimentul ulterior. Aceste crize pot fi simple, când conștiența este păstrată, sau complexe, când aceasta este alterată.

Crize Generalizate: Crizele generalizate afectează ambele emisfere cerebrale simultan și implică pierderea conștienței. Acestea includ mai multe subtipuri, fiecare cu manifestări clinice specifice. Crizele generalizate apar brusc, fără avertisment, și pot dura de la câteva secunde la câteva minute. După criză, pacientul poate prezenta confuzie, oboseală extremă și nu își amintește ce s-a întâmplat în timpul episodului. Recuperarea completă poate dura de la câteva minute la câteva ore.

Crize Focale cu Evoluție către Crize Tonico-Clonice Bilaterale: Aceste crize încep ca episoade focale într-o regiune specifică a creierului, dar se extind rapid, afectând ambele emisfere cerebrale. Inițial, pacientul poate experimenta simptome focale precum aura (senzații ciudate, mirosuri sau gusturi neobișnuite), urmată de pierderea conștienței și convulsii generalizate. Aura poate servi ca semnal de avertizare, oferind pacientului timp să se așeze într-un loc sigur înainte de pierderea conștienței și debutul fazei convulsive.

Crize de Absență: Crizele de absență se caracterizează prin episoade scurte de pierdere a conștienței, cu privire fixă și întreruperea activității curente. Pacientul pare că „se deconectează” pentru câteva secunde, după care își reia activitatea ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Aceste crize apar mai frecvent la copii și pot trece neobservate sau pot fi confundate cu lipsa de atenție. Ele pot apărea de mai multe ori pe zi și pot afecta performanța școlară.

Crize Mioclonice: Crizele mioclonice constau în contracții musculare bruște, scurte și involuntare, asemănătoare unui șoc electric. Acestea pot afecta un singur mușchi sau grup de mușchi și apar frecvent dimineața, la scurt timp după trezire. Pacientul rămâne conștient în timpul acestor episoade. Miocloniile pot apărea izolat sau în serii și pot fi asociate cu alte tipuri de crize comițiale în cadrul unor sindroame epileptice specifice.

Crize Tonice și Atonice: Crizele tonice implică rigiditatea bruscă a mușchilor, în timp ce crizele atonice se caracterizează prin pierderea bruscă a tonusului muscular. În ambele cazuri, pacientul poate cădea brusc, existând risc de traumatisme. În crizele tonice, corpul devine rigid, iar în cele atonice, mușchii se relaxează brusc, determinând căderea pacientului. Aceste crize sunt de scurtă durată, iar recuperarea este rapidă, exceptând posibilele leziuni traumatice.

Crize Tonico-Clonice: Crizele tonico-clonice (grand mal) reprezintă forma clasică și cea mai dramatică de manifestare a crizelor comițiale. Acestea debutează cu o fază tonică în care mușchii devin rigizi, urmată de o fază clonică cu contracții ritmice ale membrelor. Pacientul pierde conștiența, poate prezenta incontinență urinară sau fecală, mușcarea limbii și respirație dificilă cu cianoză. După criză urmează o perioadă de confuzie și somnolență (faza postictală).

Semne și Simptome ale Crizelor comițiale 

Crizele comițiale se manifestă printr-o varietate de semne și simptome care variază în funcție de tipul crizei și de zonele cerebrale afectate. Recunoașterea acestor manifestări este esențială pentru diagnosticul corect și intervenția promptă.

Simptome Motorii: Simptomele motorii reprezintă manifestările vizibile ale activității electrice anormale din zonele cerebrale responsabile de controlul mișcării. Acestea includ contracții musculare ritmice sau necontrolate, rigiditate, tremor, mișcări automate repetitive sau pierderea tonusului muscular. Pacientul poate prezenta mișcări convulsive ale membrelor, contracții ale mușchilor faciali, mișcări oculare anormale sau poziții distorsionate ale corpului. Severitatea acestor simptome variază de la mici tresăriri ale degetelor până la convulsii generalizate.

Simptome Non-Motorii: Simptomele non-motorii includ manifestări senzoriale, cognitive și emoționale care nu implică mișcări vizibile. Pacienții pot experimenta halucinații vizuale, auditive, olfactive sau gustative, senzații de furnicături sau amorțeală, senzații de căldură sau frig, vertij sau dureri abdominale. Unii pacienți descriu sentimente intense de frică, anxietate, déjà vu sau jamais vu (senzația că ceva familiar pare străin). Aceste simptome pot apărea izolat sau pot preceda alte manifestări ale crizei.

Modificări ale Conștienței sau Stării de Conștiență: Alterarea conștienței este un simptom frecvent în multe tipuri de crize comițiale. Aceasta poate varia de la o ușoară confuzie sau percepție distorsionată a realității până la pierderea completă a conștienței. Pacientul poate părea absent, neresponsiv la stimuli externi sau incapabil să comunice. Unii pacienți pot continua activitățile automate (automatisme) precum mestecatul, înghițitul sau mișcări repetitive ale mâinilor, fără a fi conștienți de acțiunile lor. Durata acestor episoade variază de la câteva secunde la minute.

Simptome Post-Criză (Stare Postictală): După terminarea crizei, pacientul intră în faza postictală, caracterizată prin simptome tranzitorii care reflectă recuperarea funcției cerebrale normale. Acestea includ confuzie, dezorientare, somnolență, oboseală extremă, dureri de cap, dureri musculare, greață și vărsături. Unii pacienți pot prezenta deficite neurologice temporare precum slăbiciune într-o parte a corpului (pareză Todd), tulburări de vorbire sau tulburări de vedere. Durata fazei postictale variază de la minute la ore, în funcție de tipul și severitatea crizei.

Cauzele Crizelor comițiale 

Crizele comițiale pot fi determinate de diverse afecțiuni și factori care perturbă activitatea electrică normală a creierului. Identificarea cauzei specifice este esențială pentru stabilirea unui tratament adecvat și eficient.

Factori Genetici

Predispoziția genetică joacă un rol important în apariția crizelor comițiale la mulți pacienți. Cercetările au identificat numeroase gene implicate în funcționarea canalelor ionice neuronale și în transmiterea semnalelor între neuroni. Mutațiile acestor gene pot modifica excitabilitatea neuronală, crescând susceptibilitatea la crize. Unele sindroame epileptice, precum epilepsia mioclonică juvenilă sau epilepsia absență a copilăriei, au o componentă genetică puternică și pot apărea în mai multe generații ale aceleiași familii. Moștenirea genetică nu determină întotdeauna apariția bolii, ci mai degrabă o predispoziție care poate fi activată de alți factori.

Leziuni Cerebrale și Traumatisme

Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă o cauză frecventă de crize comițiale, în special la adulți. Leziunile cerebrale pot determina formarea de cicatrici în țesutul cerebral, care ulterior devin focare epileptogene. Severitatea traumatismului influențează riscul de dezvoltare a crizelor, traumatismele penetrante sau cele asociate cu hemoragii intracraniene având un risc mai mare. Crizele post-traumatice pot apărea imediat după traumatism sau la distanță de luni sau chiar ani, fiind clasificate în crize precoce (în primele 7 zile) și tardive (după 7 zile).

Infecții și Afecțiuni Inflamatorii

Infecțiile sistemului nervos central precum meningita, encefalita sau abcesele cerebrale pot provoca crize comițiale atât în faza acută, cât și ca sechelă pe termen lung. Inflamația asociată acestor afecțiuni alterează funcția neuronală și crește excitabilitatea cerebrală. De asemenea, unele boli autoimune care afectează sistemul nervos, precum encefalita autoimună sau lupusul eritematos sistemic cu implicare neurologică, pot manifesta crize comițiale ca parte a tabloului clinic. Identificarea și tratamentul prompt al infecției sau inflamației subiacente sunt esențiale pentru controlul crizelor.

Tulburări de Dezvoltare

Anomaliile de dezvoltare cerebrală reprezintă o cauză importantă de crize comițiale, în special la copii. Acestea includ malformații corticale precum displazia corticală focală, heterotopiile neuronale, lisencefalia sau polimicrogiria. Aceste anomalii apar în timpul dezvoltării fetale și afectează organizarea normală a neuronilor în cortexul cerebral. Alte tulburări de dezvoltare asociate cu crize comițiale includ scleroza tuberoasă, neurofibromatoza și sindromul Sturge-Weber. Diagnosticul acestor afecțiuni necesită imagistică cerebrală avansată, precum rezonanța magnetică de înaltă rezoluție.

Tulburări Metabolice

Dezechilibrele metabolice pot declanșa crize comițiale chiar și la persoanele fără antecedente epileptice. Hipoglicemia, hiponatremia, hipocalcemia, hipomagneziemia, insuficiența renală sau hepatică pot altera funcționarea normală a neuronilor și pot reduce pragul convulsivant. De asemenea, unele boli metabolice ereditare precum fenilcetonuria, boala urinilor cu miros de sirop de arțar sau porfiriile pot include crize comițiale în tabloul clinic. Corectarea dezechilibrului metabolic subiacent duce adesea la rezoluția crizelor în aceste cazuri.

Anomalii Cerebrale

Diverse anomalii structurale ale creierului pot cauza crize comițiale prin perturbarea circuitelor neuronale normale. Tumorile cerebrale, primare sau metastatice, pot provoca crize prin efectul de masă, edem peritumoral sau modificări în microcirculația cerebrală. Malformațiile arterio-venoase, cavernoamele și alte anomalii vasculare pot determina crize prin ischemie focală sau microhemoragii. Scleroza hipocampică, caracterizată prin pierderea neuronilor și glioza hipocampului, reprezintă o cauză frecventă de epilepsie temporală rezistentă la medicație.

Cauze Legate de Vârstă

Cauze la Nou-născuți și Sugari: Crizele comițiale la această grupă de vârstă sunt frecvent determinate de hipoxie perinatală, hemoragii intracraniene, infecții congenitale, malformații cerebrale, tulburări metabolice (hipoglicemie, hipocalcemie, hipomagneziemie) sau erori înnăscute de metabolism. Encefalopatia hipoxic-ischemică reprezintă una dintre cele mai comune cauze de crize neonatale, apărând în urma privării de oxigen în timpul nașterii. Diagnosticul prompt și tratamentul adecvat sunt cruciale pentru prevenirea sechelelor neurologice pe termen lung.

Cauze la Copii și Adolescenți: La copii, crizele comițiale pot fi determinate de febră (convulsii febrile), infecții ale sistemului nervos central, traumatisme craniene, tulburări genetice sau sindroame epileptice specifice vârstei precum epilepsia absență sau epilepsia mioclonică juvenilă. Unele forme de epilepsie pediatrică au o evoluție benignă și se remit spontan cu vârsta, în timp ce altele necesită tratament pe termen lung. Evaluarea completă a copilului cu crize comițiale include istoricul detaliat, examenul neurologic, investigații electroencefalografice și imagistice.

Cauze la Adulți și Vârstnici: La adulți, cauzele principale includ traumatismele craniene, tumorile cerebrale, accidentele vasculare cerebrale, abuzul de alcool sau droguri și bolile neurodegenerative. La vârstnici, patologia cerebrovasculară (infarctele cerebrale, hemoragiile) reprezintă cauza predominantă, urmată de tumorile cerebrale și bolile neurodegenerative precum boala Alzheimer. Crizele comițiale nou apărute la adulți necesită investigații amănunțite pentru excluderea unei patologii structurale subiacente.

Factori Declanșatori ai Crizelor

Factorii declanșatori sunt circumstanțe sau stimuli care pot precipita apariția unei crize comițiale la persoanele predispuse. Identificarea și evitarea acestor factori reprezintă o strategie importantă în managementul crizelor.

Stresul și Problemele de Somn: Stresul fizic și emoțional reprezintă un factor declanșator frecvent al crizelor comițiale. Mecanismele implicate includ eliberarea crescută de hormoni de stres precum cortizolul și adrenalina, care pot modifica excitabilitatea neuronală. De asemenea, privarea de somn sau perturbarea ritmului circadian crește semnificativ riscul de crize la persoanele susceptibile. Somnul insuficient sau de calitate slabă afectează funcționarea normală a creierului și reduce pragul convulsivant. Pacienții sunt sfătuiți să practice tehnici de management al stresului și să mențină un program regulat de somn, cu 7-8 ore de odihnă pe noapte.

Omiterea Medicației: Nerespectarea schemei de tratament anticonvulsivant reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze de crize recurente la pacienții diagnosticați. Omiterea dozelor, reducerea arbitrară a dozajului sau întreruperea bruscă a medicației poate duce la scăderea nivelurilor serice sub pragul terapeutic, permițând reapariția crizelor. Este esențial ca pacienții să înțeleagă importanța administrării regulate a medicației, chiar și în perioadele fără crize. Utilizarea cutiilor pentru medicamente, a alarmelor sau a aplicațiilor mobile poate îmbunătăți aderența la tratament.

Alcoolul și Drogurile Recreaționale: Consumul de alcool și droguri recreaționale poate declanșa crize comițiale prin multiple mecanisme. Alcoolul are inițial efect deprimant asupra sistemului nervos central, urmat de un efect excitator în faza de sevraj. Atât intoxicația acută, cât și sevrajul alcoolic pot precipita crize. Drogurile stimulante precum cocaina, amfetaminele sau ecstasy cresc activitatea neuronală și reduc pragul convulsivant. Canabisul, deși controversat, poate avea efecte proconvulsivante sau anticonvulsivante, în funcție de compoziția sa și de predispoziția individuală. Pacienții cu crize comițiale sunt sfătuiți să evite complet aceste substanțe.

Modificări Hormonale: Fluctuațiile hormonale pot influența excitabilitatea neuronală și pot declanșa crize la persoanele susceptibile. La femei, unele crize sunt corelate cu ciclul menstrual, apărând predominant premenstrual sau în timpul menstruației (epilepsie catamenială). Mecanismele includ efectele estrogenului (proconvulsivant) și progesteronului (anticonvulsivant) asupra excitabilității neuronale. De asemenea, modificările hormonale din timpul sarcinii, perioadei postpartum sau menopauzei pot afecta frecvența crizelor. Monitorizarea atentă și ajustarea tratamentului în aceste perioade sunt esențiale pentru controlul optim al crizelor.

Boala și Febra: Infecțiile sistemice, în special cele asociate cu febră, pot declanșa crize comițiale prin multiple mecanisme. Febra crește metabolismul cerebral și excitabilitatea neuronală, reducând pragul convulsivant. De asemenea, infecțiile pot determina modificări metabolice precum deshidratare, dezechilibre electrolitice sau hipoglicemie, care predispun la crize. La copii, convulsiile febrile reprezintă un tip specific de crize provocate de creșterea rapidă a temperaturii corporale. Tratamentul prompt al infecției și controlul febrei sunt importante pentru prevenirea crizelor induse de boală.

Lumini Intermitente și Modele: Fotosensibilitatea reprezintă o susceptibilitate la crize declanșate de stimuli vizuali specifici, precum lumini intermitente, contraste puternice sau modele repetitive. Aproximativ 3-5% dintre persoanele cu epilepsie prezintă fotosensibilitate, aceasta fiind mai frecventă la copii și adolescenți. Stimulii vizuali care pot declanșa crize includ luminile stroboscopice, ecranele televizoarelor sau computerelor, reflexiile solare pe apă sau zăpadă, și anumite jocuri video. Măsurile preventive includ utilizarea ochelarilor polarizați, evitarea stimulilor cunoscuți și ajustarea setărilor dispozitivelor electronice pentru reducerea contrastului și luminozității.

Factori Alimentari: Anumiți factori dietetici pot influența frecvența crizelor la persoanele susceptibile. Cafeina și alte stimulante pot crește excitabilitatea neuronală și pot precipita crize la unii pacienți. Hipoglicemia rezultată din postul prelungit sau mesele neregulate reprezintă un alt factor declanșator important. Unii pacienți raportează sensibilitate la aditivii alimentari precum glutamatul monosodic, aspartamul sau coloranții artificiali. Deshidratarea poate modifica concentrațiile electrolitice și poate reduce pragul convulsivant. Se recomandă menținerea unui program regulat de mese, hidratare adecvată și identificarea individuală a factorilor alimentari declanșatori.

Diagnosticul Crizelor comițiale 

Diagnosticul corect al crizelor comițiale necesită o abordare complexă, combinând informații din multiple surse pentru a determina tipul crizelor, cauza subiacentă și tratamentul adecvat.

Istoricul Medical și Examenul Fizic: Evaluarea inițială a unui pacient cu suspiciune de crize comițiale începe cu o anamneză detaliată și un examen fizic complet. Medicul va culege informații despre circumstanțele apariției crizelor, simptomele asociate, durata și frecvența episoadelor. Este esențială obținerea descrierilor de la martori, deoarece pacientul poate să nu-și amintească evenimentul. Antecedentele personale patologice (traumatisme craniene, infecții ale sistemului nervos central, accidente vasculare cerebrale) și antecedentele heredo-colaterale de epilepsie sau alte afecțiuni neurologice sunt de asemenea importante. Examenul fizic și neurologic poate evidenția semne sugestive pentru cauze specifice ale crizelor.

Electroencefalograma (EEG): Electroencefalograma reprezintă investigația principală în evaluarea crizelor comițiale, permițând înregistrarea activității electrice cerebrale. EEG-ul poate identifica modificări epileptiforme interictale (între crize) precum vârfuri, unde ascuțite sau complexe vârf-undă, care susțin diagnosticul de epilepsie și ajută la clasificarea tipului de crize. De asemenea, înregistrarea unei crize în timpul EEG-ului (eveniment ictal) oferă informații valoroase despre originea și propagarea descărcărilor epileptice. Există diverse protocoale de înregistrare, inclusiv EEG standard (20-40 minute), EEG cu privare de somn, EEG de somn sau monitorizare EEG prelungită (24-72 ore), fiecare cu indicații specifice.

Imagistica Cerebrală (RMN, CT): Investigațiile imagistice cerebrale sunt esențiale pentru identificarea leziunilor structurale care pot cauza crize comițiale. Rezonanța magnetică (RMN) cerebrală reprezintă metoda de elecție datorită rezoluției superioare și capacității de a evidenția subtile anomalii structurale precum displaziile corticale focale, scleroza hipocampică sau malformațiile vasculare. Tomografia computerizată (CT) este utilă în situații de urgență sau când RMN-ul este contraindicat, fiind superioară în detectarea calcificărilor sau hemoragiilor acute. Protocoalele specializate de RMN, precum secvențele de difuzie, perfuzie sau spectroscopia, pot oferi informații suplimentare despre metabolismul și funcționalitatea țesutului cerebral.

Analize de Sânge: Analizele de laborator sunt importante pentru identificarea cauzelor metabolice sau sistemice ale crizelor și pentru monitorizarea tratamentului anticonvulsivant. Testele inițiale includ hemoleucograma completă, profilul biochimic (glucoză, electroliți, funcție renală și hepatică), screeningul toxicologic și, la copii, screeningul pentru erori înnăscute de metabolism. Dozarea nivelurilor serice ale medicamentelor anticonvulsivante este esențială pentru verificarea aderenței la tratament și pentru ajustarea dozelor în funcție de răspunsul clinic. Testele genetice sunt indicate în cazurile cu suspiciune de epilepsie genetică, în special la copii cu debut precoce sau cu tablou clinic sugestiv pentru sindroame epileptice specifice.

Puncția Lombară: Puncția lombară cu analiza lichidului cefalorahidian (LCR) este indicată când se suspectează o cauză infecțioasă sau inflamatorie a crizelor. Aceasta permite detectarea semnelor de infecție (pleocitoză, proteinorahie crescută, glucorahie scăzută), identificarea agenților patogeni prin culturi sau tehnici moleculare și depistarea anticorpilor asociați cu encefalitele autoimune. Puncția lombară este contraindicată în prezența hipertensiunii intracraniene sau a leziunilor ocupatoare de spațiu, necesitând evaluare imagistică prealabilă. Rezultatele anormale ale LCR orientează tratamentul etiologic, care poate diferi semnificativ de abordarea standard a crizelor comițiale.

Documentarea Crizelor: Înregistrarea și documentarea detaliată a episoadelor convulsive reprezintă un instrument valoros în diagnosticul și managementul crizelor comițiale. Pacienții și aparținătorii sunt încurajați să țină un jurnal al crizelor, notând data, ora, durata, circumstanțele declanșatoare și manifestările clinice ale fiecărui episod. Înregistrările video ale crizelor, realizate de către aparținători, pot oferi medicului informații cruciale despre semiologia crizelor. În cazurile dificile, monitorizarea video-EEG prelungită în unități specializate permite corelarea manifestărilor clinice cu modificările electroencefalografice, facilitând diagnosticul diferențial între crizele epileptice și evenimentele non-epileptice.

Opțiuni de Tratament

Tratamentul crizelor comițiale are ca obiectiv principal controlul crizelor cu efecte adverse minime, permițând pacientului să ducă o viață normală. Abordarea terapeutică este individualizată în funcție de tipul crizelor, cauza subiacentă și caracteristicile pacientului.

Medicație Anticonvulsivantă

Medicamentele anticonvulsivante reprezintă pilonul principal al tratamentului crizelor comițiale, controlând eficient crizele la aproximativ 70% dintre pacienți. Selecția medicamentului se bazează pe tipul crizelor, sindromul epileptic, vârsta pacientului, comorbidități și potențialele interacțiuni medicamentoase. Tratamentul începe de obicei cu monoterapie, utilizând doze crescătoare până la controlul crizelor sau apariția efectelor adverse. Medicamentele frecvent utilizate includ carbamazepina, valproatul, lamotrigina, levetiracetamul, oxcarbazepina și topiramatul, fiecare cu spectru specific de eficacitate și profil de siguranță. Monitorizarea nivelurilor serice și a funcțiilor hepatice și renale este esențială pentru optimizarea tratamentului și prevenirea toxicității.

Terapii Dietetice

Intervențiile dietetice reprezintă o opțiune terapeutică valoroasă, în special pentru pacienții cu crize refractare la medicație. Dieta cetogenică, caracterizată prin consum ridicat de grăsimi, moderat de proteine și foarte scăzut de carbohidrați, induce o stare de cetoză metabolică care reduce excitabilitatea neuronală. Această dietă este eficientă în special la copii, dar necesită supraveghere medicală strictă datorită potențialelor efecte adverse precum constipația, calculi renali sau dislipidemie. Alternative mai puțin restrictive includ dieta Atkins modificată, dieta cu trigliceride cu lanț mediu (MCT) sau dieta cu indice glicemic scăzut, care pot oferi beneficii similare cu o aderență mai bună. Implementarea acestor diete necesită colaborarea cu nutriționiști specializați.

Intervenții Chirurgicale

Chirurgia epilepsiei reprezintă o opțiune pentru pacienții cu crize focale refractare la tratamentul medicamentos, când zona epileptogenă poate fi localizată precis și rezecată fără deficite neurologice semnificative. Procedurile chirurgicale includ rezecția temporală anteromesială (pentru epilepsia temporală), lezionectomia (îndepărtarea leziunilor focale precum tumorile sau malformațiile vasculare), rezecțiile corticale extratemporale sau, în cazuri selecționate, hemisferectomia. Evaluarea prechirurgicală complexă include monitorizare video-EEG, imagistică cerebrală avansată, testare neuropsihologică și, uneori, înregistrări EEG invazive. Rezultatele postchirurgicale sunt excelente în cazurile bine selecționate, cu rate de libertate de crize de 60-80% pentru epilepsia temporală.

Stimularea Nervului Vag

Stimularea nervului vag reprezintă o terapie neuromodulatoare aprobată pentru tratamentul crizelor focale și generalizate refractare la medicație. Procedura implică implantarea subcutanată a unui generator de impulsuri electrice și conectarea acestuia la nervul vag stâng prin intermediul unui electrod. Stimularea electrică intermitentă a nervului vag transmite semnale către structurile cerebrale implicate în generarea crizelor, reducând excitabilitatea neuronală. Beneficiile includ reducerea frecvenței, duratei și severității crizelor, cu îmbunătățirea calității vieții. Efectele adverse sunt de obicei ușoare și includ răgușeală, tuse sau disconfort în gât în timpul stimulării. Eficacitatea crește progresiv în timp, cu rezultate optime după 1-2 ani de tratament.

Dieta Cetogenică

Mecanismul de Acțiune: Dieta cetogenică funcționează prin modificarea metabolismului energetic cerebral. În absența carbohidraților, organismul utilizează grăsimile ca sursă principală de energie, producând corpi cetonici (acetonă, acetoacetat și beta-hidroxibutirat). Aceștia traversează bariera hemato-encefalică și devin sursa primară de energie pentru creier. Mecanismele anticonvulsivante includ modificarea metabolismului neurotransmițătorilor (creșterea GABA, scăderea glutamatului), stabilizarea funcției canalelor ionice neuronale, reducerea stresului oxidativ și efecte antiinflamatorii. Cetoza metabolică indusă de dietă este monitorizată prin măsurarea nivelurilor de cetone urinare sau sanguine.

Alimente Permise și Interzise: Dieta cetogenică clasică are un raport de 4:1 sau 3:1 între grăsimi și proteine plus carbohidrați. Alimentele permise includ cărnuri grase, pește, ouă, brânzeturi, smântână, unt, uleiuri vegetale, avocado, nuci și semințe, precum și cantități limitate de legume cu conținut scăzut de carbohidrați (salată verde, spanac, broccoli, conopidă). Alimentele interzise includ produsele cerealiere (pâine, paste, orez), zahărul și produsele zaharoase, fructele, legumele cu conținut ridicat de carbohidrați (cartofi, morcovi), leguminoasele și majoritatea produselor lactate. Fiecare masă este calculată cu precizie pentru a menține raportul specific de macronutrienți.

Eficacitate și Considerații: Dieta cetogenică poate reduce frecvența crizelor cu peste 50% la aproximativ jumătate dintre pacienții care o urmează, iar aproximativ 10-15% devin complet liberi de crize. Eficacitatea este deosebit de bună în anumite sindroame epileptice precum sindromul Dravet, sindromul Doose sau deficiența de transportor al glucozei GLUT1. Considerațiile importante includ necesitatea unei supravegheri medicale stricte, suplimentarea cu vitamine și minerale pentru prevenirea deficiențelor nutriționale, monitorizarea efectelor adverse (constipație, calculi renali, dislipidemie) și impactul asupra calității vieții datorită restricțiilor alimentare severe. Durata standard a tratamentului este de 2 ani, după care se poate încerca reducerea treptată a restricțiilor dietetice.

Primul Ajutor în Crizele comițiale 

Acordarea corectă a primului ajutor în timpul unei crize comițiale poate preveni complicațiile și poate asigura siguranța pacientului. Cunoașterea măsurilor adecvate este esențială pentru oricine interacționează cu persoane cu epilepsie.

Ce Trebuie Făcut în Timpul unei Crize Focale: În timpul unei crize focale, persoana poate rămâne conștientă, dar poate experimenta simptome senzoriale, motorii sau cognitive neobișnuite. Abordarea corectă include rămânerea calmă alături de persoană și oferirea de reasigurare. Nu se recomandă reținerea persoanei sau restricționarea mișcărilor, cu excepția situațiilor în care există un pericol iminent. Comunicarea trebuie să fie clară și liniștitoare, explicând ce se întâmplă dacă persoana pare confuză. Este important să se îndepărteze obiectele periculoase din apropiere și să se ghideze persoana departe de situații riscante, precum traficul sau surse de căldură. După criză, persoana poate necesita odihnă și orientare în spațiu și timp.

Ce Trebuie Făcut în Timpul unei Crize Tonico-Clonice: Crizele tonico-clonice necesită măsuri specifice de prim ajutor pentru a preveni traumatismele. Primul pas este cronometrarea crizei, deoarece durata este un factor important în decizia de a solicita asistență medicală de urgență. Persoana trebuie așezată ușor pe o suprafață moale, îndepărtând obiectele dure sau ascuțite din jur. Se recomandă plasarea unui obiect moale sub cap pentru a preveni lovirea de podea. Hainele strânse în jurul gâtului trebuie desfăcute pentru a facilita respirația. După încetarea convulsiilor, persoana trebuie așezată în poziție laterală de siguranță pentru a preveni aspirația în caz de vărsături și pentru a menține căile respiratorii libere. Rămânerea alături de persoană până la recuperarea completă este esențială.

Ce Nu Trebuie Făcut în Timpul unei Crize: Există câteva acțiuni care trebuie evitate în timpul unei crize comițiale, deoarece pot cauza răniri sau complicații. Nu se recomandă niciodată introducerea obiectelor în gura persoanei, contrar mitului că ar putea înghiți limba. Această acțiune poate cauza leziuni dentare, fracturi mandibulare sau obstrucția căilor respiratorii. De asemenea, nu trebuie restricționate mișcările persoanei în timpul convulsiilor, deoarece aceasta poate duce la leziuni musculare sau fracturi. Administrarea de lichide sau alimente în timpul sau imediat după criză este contraindicată din cauza riscului de aspirație. Evitarea stimulilor puternici precum zgomote intense sau lumini strălucitoare este recomandată, deoarece pot prelungi criza sau pot declanșa o nouă criză.

Când Trebuie Apelat Serviciul de Urgență: Există situații specifice în care este necesară solicitarea asistenței medicale de urgență în cazul crizelor comițiale. Apelarea serviciului 112 este recomandată dacă: criza durează mai mult de 5 minute sau dacă apar crize repetate fără revenirea conștienței între ele (status epilepticus); persoana nu își revine sau rămâne confuză pentru o perioadă prelungită după criză; criza apare la o persoană fără diagnostic anterior de epilepsie; criza survine la o femeie însărcinată sau la o persoană cu diabet; persoana s-a rănit grav în timpul crizei (traumatism cranian, fractură); criza a apărut în timpul înotului sau scufundării; persoana prezintă dificultăți respiratorii persistente după criză. Informațiile despre durata și manifestările crizei trebuie comunicate personalului medical.

Îngrijirea Post-Criză: După terminarea crizei, persoana intră în faza postictală, caracterizată prin confuzie, somnolență și oboseală. Îngrijirea adecvată în această perioadă include menținerea persoanei în poziție laterală de siguranță până la revenirea completă a conștienței. Este important să se vorbească calm și liniștitor, explicând ce s-a întâmplat, deoarece persoana poate fi confuză sau speriată. Verificarea pentru eventuale leziuni suferite în timpul crizei, în special traumatisme craniene sau fracturi, este esențială. Nu se recomandă administrarea de medicamente, alimente sau lichide până când persoana nu este complet conștientă și poate înghiți în siguranță. Rămânerea alături de persoană până la recuperarea completă și asigurarea unui mediu sigur și liniștit pentru odihnă sunt măsuri importante de îngrijire post-criză.

Viața cu Crize comițiale 

Managementul eficient al crizelor comițiale implică nu doar tratamentul medical, ci și adaptări ale stilului de viață pentru a minimiza riscurile și a maximiza calitatea vieții.

Aderența la Medicație

Administrarea regulată a medicației anticonvulsivante reprezintă factorul cel mai important în controlul crizelor comițiale. Nerespectarea schemei de tratament este responsabilă pentru aproximativ 40% din crizele recurente. Pacienții trebuie să înțeleagă importanța luării medicamentelor exact conform prescripției medicale, la aceleași ore în fiecare zi, chiar și în perioadele fără crize. Strategiile pentru îmbunătățirea aderenței includ utilizarea cutiilor pentru medicamente cu compartimente pentru fiecare zi/oră, setarea alarmelor pe telefon, asocierea administrării medicamentelor cu activități zilnice regulate și utilizarea aplicațiilor mobile pentru monitorizarea tratamentului. Comunicarea deschisă cu medicul despre efectele adverse sau dificultățile în respectarea schemei terapeutice este esențială pentru ajustarea tratamentului și optimizarea controlului crizelor.

Identificarea și Evitarea Factorilor Declanșatori

Recunoașterea și evitarea factorilor individuali care declanșează crizele reprezintă o strategie eficientă de autogestiune. Ținerea unui jurnal al crizelor, în care se notează circumstanțele, activitățile, alimentele consumate și starea emoțională înainte de fiecare criză, poate ajuta la identificarea modelelor și a factorilor declanșatori specifici. Odată identificați, acești factori pot fi evitați sau gestionați prin modificări ale stilului de viață. Strategiile comune includ menținerea unui program regulat de somn, gestionarea stresului prin tehnici de relaxare, evitarea alcoolului și a drogurilor recreaționale, menținerea unei hidratări adecvate și adoptarea unei diete echilibrate cu mese regulate pentru prevenirea hipoglicemiei. Pentru persoanele fotosensibile, utilizarea ochelarilor polarizați și ajustarea setărilor dispozitivelor electronice poate reduce riscul de crize induse de stimuli vizuali.

Modificări ale Stilului de Viață

Adoptarea unui stil de viață sănătos poate reduce frecvența crizelor și poate îmbunătăți calitatea vieții persoanelor cu epilepsie. Exercițiul fizic regulat, adaptat capacităților individuale și practicat în condiții de siguranță, poate reduce stresul, îmbunătăți somnul și poate avea efecte pozitive asupra controlului crizelor. Activitățile precum înotul necesită supraveghere pentru prevenirea înecului în cazul unei crize. Alimentația echilibrată, cu accent pe consumul de fructe, legume, proteine slabe și grăsimi sănătoase, asigură nutrienții necesari funcționării optime a creierului. Evitarea excesului de cafeină și a alimentelor procesate poate fi benefică pentru unii pacienți. Tehnicile de management al stresului precum meditația, yoga, respirația profundă sau terapia cognitiv-comportamentală pot reduce frecvența crizelor declanșate de stres. Menținerea unei greutăți corporale sănătoase și evitarea fumatului completează abordarea holistică a managementului epilepsiei.

Considerații de Siguranță

Adaptarea mediului și activităților pentru prevenirea accidentelor în timpul crizelor este esențială pentru persoanele cu epilepsie. În locuință, se recomandă utilizarea detectorilor de fum, evitarea încuietorilor la ușile băilor, preferarea dușurilor în locul băilor în cadă, utilizarea aragazelor cu senzori de oprire automată și protejarea colțurilor mobilierului. Pentru activitățile în aer liber, purtarea căștii de protecție în timpul ciclismului, patinajului sau călăriei este recomandată. Anumite activități cu risc ridicat precum alpinismul, scufundările sau sporturile extreme necesită evaluare individuală a riscurilor și pot fi contraindicate în funcție de frecvența și tipul crizelor. Informarea colegilor, prietenilor și profesorilor despre epilepsie și instruirea acestora în acordarea primului ajutor în caz de criză poate preveni complicațiile și poate reduce stigmatizarea asociată afecțiunii.

Potențiale Complicații

Status Epilepticus: Status epilepticus reprezintă o urgență medicală caracterizată prin crize prelungite (peste 5 minute) sau crize repetate fără revenirea conștienței între ele. Această condiție poate duce la leziuni cerebrale permanente sau deces dacă nu este tratată prompt. Factorii de risc includ omiterea medicației anticonvulsivante, infecțiile, traumatismele craniene sau modificările metabolice. Simptomele variază în funcție de tipul de status epilepticus și pot include convulsii continue, alterarea persistentă a conștienței sau manifestări subtile precum clipitul repetat sau devierea privirii. Tratamentul de urgență include administrarea de benzodiazepine intravenoase, urmată de anticonvulsivante cu acțiune prelungită și, în cazurile refractare, inducerea comei terapeutice sub monitorizare în unitatea de terapie intensivă.

Moartea Subită Neașteptată în Epilepsie (SUDEP): SUDEP reprezintă decesul neașteptat al unei persoane cu epilepsie, fără o cauză identificabilă la autopsie. Aceasta apare mai frecvent în timpul somnului și afectează predominant adulții tineri cu epilepsie necontrolată. Factorii de risc includ crizele tonico-clonice generalizate frecvente, politerapia anticonvulsivantă, debutul precoce al epilepsiei și aderența slabă la tratament. Mecanismele potențiale implică aritmii cardiace, apnee centrală sau edem pulmonar neurogenic în timpul sau după o criză. Strategiile de prevenție includ optimizarea controlului crizelor prin aderență strictă la medicație, monitorizarea nocturnă (dispozitive de detectare a crizelor, împărțirea dormitorului) și poziția laterală de siguranță în timpul somnului. Discuția deschisă despre riscul de SUDEP între medic și pacient este esențială pentru implementarea strategiilor de reducere a riscului.