Mielita cervicala: cauze, simptome si optiuni de tratament

Diagnosticarea precoce și tratamentul adecvat sunt esențiale pentru a preveni deteriorarea neurologică permanentă. Opțiunile de tratament includ intervenția chirurgicală pentru decompresiunea măduvei spinării și terapia de reabilitare. Prognosticul depinde de severitatea și durata compresiei medulare înainte de tratament.

Înțelegerea mielitei cervicale

Mielita cervicală reprezintă o afecțiune complexă care implică compresia măduvei spinării la nivelul coloanei cervicale. Aceasta poate avea consecințe grave asupra funcțiilor neurologice și a calității vieții pacienților afectați.

Definiție și descriere: Mielita cervicală se referă la compresia măduvei spinării în regiunea gâtului, cauzată de diverse afecțiuni ale coloanei vertebrale cervicale. Această compresie perturbă transmiterea semnalelor nervoase între creier și restul corpului, ducând la o serie de simptome neurologice. Afecțiunea se dezvoltă de obicei treptat, pe măsură ce modificările degenerative ale coloanei vertebrale progresează odată cu înaintarea în vârstă.

Localizarea compresiei măduvei spinării: Compresia măduvei spinării în mielita cervicală are loc în regiunea cervicală a coloanei vertebrale, care cuprinde primele șapte vertebre (C1-C7). Această zonă este deosebit de vulnerabilă din cauza mobilității sale ridicate și a spațiului limitat disponibil pentru măduva spinării. Compresia poate fi cauzată de hernie de disc, osteofite (excrescențe osoase), îngroșarea ligamentelor sau alte modificări structurale ale coloanei vertebrale cervicale.

Cel mai frecvent tip (mielopatia spondilotică cervicală): Mielopatia spondilotică cervicală reprezintă forma cea mai comună de mielită cervicală. Aceasta este cauzată de modificările degenerative ale coloanei vertebrale cervicale asociate cu îmbătrânirea. Pe măsură ce discurile intervertebrale își pierd din înălțime și elasticitate, se formează osteofite și ligamentele se îngroașă, ducând la îngustarea canalului spinal și compresia măduvei spinării. Acest proces degenerativ afectează cel mai frecvent nivelurile C5-C6 și C6-C7 ale coloanei cervicale.

Cauzele mielitei cervicale

Mielita cervicală poate fi cauzată de diverse afecțiuni și factori care duc la compresia măduvei spinării în regiunea cervicală. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru diagnosticarea corectă și alegerea tratamentului adecvat.

Modificări degenerative (spondiloza cervicală): Spondiloza cervicală reprezintă cea mai frecventă cauză a mielitei cervicale. Aceasta implică modificări degenerative ale coloanei vertebrale cervicale asociate cu îmbătrânirea. Pe măsură ce discurile intervertebrale își pierd din înălțime și elasticitate, se formează osteofite (excrescențe osoase) pe marginile vertebrelor. Ligamentele din jurul coloanei vertebrale se pot îngroșa și calcifica. Toate aceste modificări duc la îngustarea graduală a canalului spinal și compresia măduvei spinării.

Stenoza spinală congenitală: Unele persoane se nasc cu un canal spinal îngust în regiunea cervicală, o condiție cunoscută sub numele de stenoză spinală congenitală. Această particularitate anatomică predispune la dezvoltarea mielitei cervicale mai devreme în viață, deoarece măduva spinării are mai puțin spațiu disponibil. În cazul acestor persoane, chiar și modificări degenerative minore pot duce la compresia măduvei spinării și apariția simptomelor de mielopatie.

Osificarea ligamentului longitudinal posterior: Osificarea ligamentului longitudinal posterior (OPLL) este o afecțiune în care ligamentul care rulează de-a lungul părții posterioare a coloanei vertebrale devine osificat sau calcificat. Această condiție este mai frecventă în populațiile asiatice și poate duce la compresia severă a măduvei spinării. OPLL poate apărea independent sau în combinație cu alte modificări degenerative ale coloanei vertebrale, agravând stenoza spinală și mielopatia cervicală.

Tumori spinale: Tumorile care afectează coloana vertebrală cervicală pot cauza mielită cervicală prin compresia directă a măduvei spinării. Acestea pot fi tumori primare ale coloanei vertebrale sau metastaze de la alte tipuri de cancer. Tumorile pot fi benigne sau maligne și pot afecta oasele, țesuturile moi sau chiar măduva spinării. Compresia cauzată de tumori poate avea o evoluție mai rapidă comparativ cu cauzele degenerative și necesită adesea intervenție urgentă.

Infecții spinale: Infecțiile care afectează coloana vertebrală cervicală, cum ar fi osteomielita sau abcesele epidurale, pot duce la mielită cervicală. Aceste infecții pot cauza inflamație, edem și formare de țesut granulomatos, care comprimă măduva spinării. Infecțiile spinale sunt mai puțin frecvente decât cauzele degenerative, dar pot avea o evoluție rapidă și necesită tratament prompt pentru a preveni deteriorarea neurologică permanentă.

Traumatisme și cifoza cervicală: Traumatismele acute ale coloanei cervicale, cum ar fi fracturile sau luxațiile vertebrale, pot cauza mielită cervicală imediată. În plus, traumatismele vechi sau repetate pot duce la dezvoltarea cifozei cervicale, o curbură anormală a coloanei cervicale care poate comprima măduva spinării. Cifoza cervicală poate fi și rezultatul unor intervenții chirurgicale anterioare sau al unor boli degenerative și poate agrava stenoza spinală existentă, ducând la mielopatie.

Simptome și semne

Mielita cervicală se manifestă printr-o varietate de simptome și semne care reflectă compresia măduvei spinării și afectarea funcției neurologice. Recunoașterea acestor manifestări este crucială pentru diagnosticarea precoce și inițierea tratamentului adecvat.

Simptome comune

Durere și rigiditate cervicală: Durerea și rigiditatea la nivelul gâtului sunt adesea primele simptome ale mielitei cervicale. Pacienții pot experimenta o durere surdă, persistentă în regiunea cervicală, care se poate extinde către umeri și partea superioară a spatelui. Rigiditatea gâtului poate limita mișcările și poate fi mai pronunțată dimineața sau după perioade de inactivitate. Este important de menționat că unii pacienți cu mielită cervicală pot avea simptome neurologice semnificative fără a prezenta dureri cervicale importante.

Amorțeală și furnicături în extremități: Amorțeala și furnicăturile în brațe, mâini, picioare și tălpi sunt simptome frecvente ale mielitei cervicale. Acestea sunt cauzate de compresia fibrelor nervoase senzitive din măduva spinării. Senzațiile anormale pot fi difuze sau pot urma un model specific, în funcție de nivelul și extinderea compresiei medulare. Pacienții pot descrie o senzație de „înțepături cu ace” sau de „mers pe furnici” în extremități. În cazuri avansate, poate apărea o pierdere completă a sensibilității în anumite zone ale corpului.

Slăbiciune și stângăcie: Slăbiciunea musculară și stângăcia sunt simptome importante ale mielitei cervicale, reflectând afectarea fibrelor motorii ale măduvei spinării. Pacienții pot observa dificultăți în efectuarea sarcinilor fine cu mâinile, cum ar fi încheierea nasturilor, scrierea sau manipularea obiectelor mici. Slăbiciunea poate afecta și membrele inferioare, ducând la dificultăți de mers și menținere a echilibrului. În cazuri severe, pacienții pot prezenta un mers spastic sau instabil, cu risc crescut de căderi.

Instabilitate în mers și probleme de echilibru: Pacienții cu mielită cervicală pot dezvolta dificultăți semnificative în mers și menținerea echilibrului. Mersul devine nesigur, cu pași mici și instabili, iar pacienții pot prezenta o tendință de a-și lărgi baza de susținere pentru a compensa instabilitatea. Problemele de echilibru se manifestă prin dificultăți în menținerea poziției în picioare, în special cu ochii închiși sau pe suprafețe neregulate. Aceste simptome sunt cauzate de compresia fibrelor nervoase responsabile de propriocepție și coordonare motorie.

Retenție urinară (simptom rar și tardiv): Retenția urinară este un simptom mai puțin frecvent și apare de obicei în stadiile avansate ale mielitei cervicale. Pacienții pot experimenta dificultăți în inițierea micțiunii, senzație de golire incompletă a vezicii urinare sau, în cazuri severe, incontinență urinară. Aceste simptome sunt cauzate de compresia fibrelor nervoase care controlează funcția vezicii urinare și a sfincterului uretral. Apariția problemelor urinare indică adesea o progresie semnificativă a bolii și necesită evaluare și tratament urgent.

Semne ale disfuncției neuronului motor superior

Hiperreflexie: Acest semn neurologic se manifestă prin reflexe exagerate la nivelul tendoanelor. În mielita cervicală, hiperreflexia este mai pronunțată la nivelul membrelor inferioare, dar poate fi observată și la nivelul membrelor superioare. Reflexele bicipital, tricipital și rotulian sunt deosebit de importante în evaluare. Hiperreflexia apare din cauza pierderii controlului inhibitor al centrilor superiori asupra reflexelor spinale, rezultând o reactivitate crescută a acestora.

Semnul Hoffmann: Acest semn neurologic este specific pentru disfuncția neuronului motor superior la nivelul membrelor superioare. Pentru a-l testa, examinatorul flectează brusc falanga distală a degetului mijlociu al pacientului. Un răspuns pozitiv constă în flexia și adducția involuntară a policelui și, eventual, a indexului. Semnul Hoffmann indică o hiperexcitabilitate a căilor motorii descendente și este adesea prezent în mielita cervicală, chiar înainte ca pacientul să observe simptome semnificative.

Semnul Babinski: Acest semn neurologic important indică disfuncția căii piramidale. Se testează prin stimularea plantei piciorului de la călcâi spre degetul mare. În mod normal, degetele se flectează plantar. În cazul unui semn Babinski pozitiv, caracteristic mielitei cervicale, se observă o extensie dorsală a halucelui, adesea însoțită de o mișcare de evantai a celorlalte degete. Prezența semnului Babinski sugerează o afectare a tractului corticospinal și este un indicator important al severității mielitei cervicale.

Diagnostic

Diagnosticul mielitei cervicale implică o abordare multidisciplinară, combinând examenul clinic atent cu investigații imagistice și electrofiziologice. Identificarea precoce a afecțiunii este crucială pentru inițierea promptă a tratamentului și prevenirea deteriorării neurologice ireversibile.

Examinare fizică: Examinarea fizică în mielita cervicală începe cu o evaluare detaliată a funcției motorii, senzoriale și a reflexelor. Medicul va testa forța musculară la nivelul membrelor superioare și inferioare, va evalua sensibilitatea în diferite zone ale corpului și va verifica reflexele tendinoase. Se acordă o atenție deosebită identificării semnelor de neuron motor superior, cum ar fi hiperreflexia, semnul Hoffmann și semnul Babinski. De asemenea, se evaluează mersul și echilibrul pacientului pentru a detecta orice instabilitate sau dificultăți de coordonare.

Radiografii (raze X): Radiografiile cervicale reprezintă adesea primul pas în evaluarea imagistică a mielitei cervicale. Acestea oferă informații despre alinierea vertebrelor, prezența modificărilor degenerative, îngustarea spațiilor intervertebrale și formarea de osteofite. Radiografiile în flexie și extensie pot evidenția instabilitatea coloanei cervicale. Deși nu pot vizualiza direct măduva spinării, radiografiile pot oferi indicii importante despre modificările structurale ale coloanei vertebrale care pot contribui la compresie medulară.

Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) Imagistica prin rezonanță magnetică reprezintă metoda de elecție pentru diagnosticul mielitei cervicale. Aceasta oferă imagini detaliate ale măduvei spinării, discurilor intervertebrale, ligamentelor și țesuturilor moi înconjurătoare. IRM-ul poate evidenția compresia medulară, modificări de semnal în interiorul măduvei spinării (indicând edem sau mielopatie), hernii de disc și stenoza canalului spinal. Secvențele T2 sunt deosebit de utile pentru identificarea zonelor de compresie și a modificărilor de semnal intramedular.

Tomografie computerizată (CT): Tomografia computerizată oferă imagini detaliate ale structurilor osoase ale coloanei vertebrale cervicale. Aceasta este utilă în special pentru evaluarea modificărilor degenerative, formării de osteofite și a calcificărilor ligamentare. CT-ul poate fi preferabil în cazurile în care IRM-ul este contraindicat sau indisponibil. De asemenea, CT-ul poate oferi informații complementare IRM-ului, în special în ceea ce privește detaliile structurilor osoase și calcificările.

Mielografie: Mielografia combină tomografia computerizată cu injectarea unui agent de contrast în spațiul subarahnoidian. Această tehnică oferă imagini detaliate ale măduvei spinării și a rădăcinilor nervoase, evidențiind zonele de compresie sau obstrucție. Este deosebit de utilă în cazurile în care IRM-ul este contraindicat sau rezultatele sunt echivoce. Mielografia poate oferi informații precise despre localizarea și gradul compresiei medulare, fiind valoroasă în planificarea intervențiilor chirurgicale.

Studii de conducere nervoasă: Studiile de conducere nervoasă și electromiografia sunt teste electrofiziologice care pot oferi informații suplimentare în evaluarea mielitei cervicale. Aceste teste pot ajuta la diferențierea între mielopatia cervicală și alte afecțiuni neurologice, cum ar fi neuropatiile periferice. Ele pot evidenția modificări în viteza de conducere nervoasă și pot detecta denervarea musculară. Deși nu sunt specifice pentru mielita cervicală, aceste studii pot fi utile în evaluarea extinderii și severității afectării neurologice.

Opțiuni de tratament

Tratamentul mielitei cervicale vizează ameliorarea simptomelor, prevenirea progresiei bolii și, în cazurile avansate, decompresiunea chirurgicală a măduvei spinării. Abordarea terapeutică este individualizată în funcție de severitatea simptomelor, gradul de compresie medulară și starea generală a pacientului.

Tratament coservator:

Managementul nechirurgical: Abordarea nechirurgicală a mielitei cervicale poate fi considerată în cazurile ușoare sau în stadiile incipiente ale bolii. Aceasta poate include modificări ale stilului de viață, terapie fizică și utilizarea unor dispozitive de suport cervical. Pacienții sunt sfătuiți să evite activitățile care pot agrava simptomele și să adopte o postură corectă. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot fi prescrise pentru ameliorarea durerii. Cu toate acestea, este important de menționat că managementul nechirurgical nu poate inversa compresia medulară și este indicat doar în cazuri atent selectate și monitorizate îndeaproape.

Terapie fizică: Terapia fizică joacă un rol important în managementul mielitei cervicale, atât în cazurile tratate conservator, cât și în recuperarea postoperatorie. Programele de terapie fizică sunt concepute pentru a îmbunătăți forța musculară, flexibilitatea și coordonarea. Exercițiile se concentrează pe întărirea musculaturii gâtului și a spatelui superior, îmbunătățirea posturii și creșterea amplitudinii de mișcare a coloanei cervicale. Tehnicile de terapie manuală și exercițiile de stretching pot ajuta la reducerea rigidității și a durerii. De asemenea, terapia fizică include instruirea pacienților în tehnici de protecție a coloanei vertebrale în activitățile zilnice.

Medicamente: Tratamentul medicamentos în mielita cervicală vizează în principal ameliorarea simptomelor și reducerea inflamației. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene sunt frecvent utilizate pentru a reduce durerea și inflamația. În cazuri severe, se pot administra corticosteroizi pentru a diminua inflamația și edemul din jurul măduvei spinării. Relaxantele musculare pot fi prescrise pentru a ameliora spasmele musculare și rigiditatea. Medicamentele neuropatice, precum gabapentina sau pregabalina, pot fi utile în gestionarea durerii neuropate asociate cu compresia nervoasă.

Imobilizarea cu guler cervical: Utilizarea unui guler cervical poate fi recomandată în tratamentul conservator al mielitei cervicale sau în perioada postoperatorie. Gulerul cervical ajută la limitarea mișcărilor gâtului, reducând astfel presiunea asupra măduvei spinării și oferind suport structurilor cervicale. Această imobilizare poate ameliora durerea și preveni agravarea leziunilor. Totuși, utilizarea pe termen lung a gulerului cervical trebuie evitată, deoarece poate duce la atrofia musculaturii cervicale și la o dependență crescută de suport extern.

Tratament chirurgical

Discectomie cervicală anterioară și fuziune: Această procedură implică îndepărtarea discului intervertebral herniat sau degenerat prin abord anterior, urmată de fuziunea vertebrelor adiacente. Se realizează o incizie mică în partea anterioară a gâtului, se îndepărtează discul afectat și se inserează un grefon osos sau o cușcă intervertebrală pentru a menține înălțimea discului și a promova fuziunea. Această tehnică este eficientă în decompresiunea măduvei spinării și a rădăcinilor nervoase, oferind în același timp stabilitate coloanei cervicale.

Corpectomie cervicală anterioară și fuziune: Această intervenție chirurgicală este indicată în cazurile de compresie medulară severă sau când afectarea se extinde dincolo de nivelul discului intervertebral. Procedura implică îndepărtarea unei porțiuni sau a întregului corp vertebral, împreună cu discurile adiacente. Spațiul creat este apoi umplut cu un grefon osos sau un dispozitiv de înlocuire a corpului vertebral. Această tehnică permite o decompresie mai extinsă a măduvei spinării și este utilă în cazurile de stenoză severă sau osificare a ligamentului longitudinal posterior.

Laminectomie posterioară și fuziune: Această procedură chirurgicală implică îndepărtarea laminei (partea posterioară a vertebrei) pentru a decompresa măduva spinării. Se realizează o incizie în partea posterioară a gâtului, se îndepărtează lamina și orice țesut care comprimă măduva spinării. Pentru a preveni instabilitatea coloanei vertebrale, se efectuează de obicei și o fuziune spinală, utilizând grefe osoase și instrumente metalice. Această tehnică este utilă în cazurile de stenoză cervicală multilevelară sau când compresia este predominant posterioară.

Laminoplastie: Laminoplastia este o procedură chirurgicală care vizează lărgirea canalului spinal fără a îndepărta complet lamina. În această tehnică, lamina este tăiată pe o parte și „deschisă” ca o ușă, creând mai mult spațiu pentru măduva spinării. Avantajul principal al laminoplastiei este că păstrează o parte din mobilitatea coloanei cervicale și poate reduce riscul de instabilitate postoperatorie. Această procedură este adesea preferată în cazurile de stenoză cervicală multilevelară, în special la pacienții cu aliniere cervicală normală sau lordotică.

Prognostic și rezultate

Prognosticul mielitei cervicale variază în funcție de severitatea și durata compresiei medulare, precum și de promptitudinea și eficacitatea tratamentului. Intervenția timpurie poate preveni deteriorarea neurologică ireversibilă și îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților.

Factori care afectează prognosticul: Prognosticul mielitei cervicale este influențat de numeroși factori. Vârsta pacientului joacă un rol important, pacienții mai tineri având în general un potențial mai bun de recuperare. Durata simptomelor înainte de tratament este crucială, o intervenție precoce fiind asociată cu rezultate mai bune. Severitatea compresiei medulare, evidențiată prin imagistică și manifestări clinice, afectează direct prognosticul. Comorbidități precum diabetul sau bolile cardiovasculare pot complica recuperarea. De asemenea, tipul și succesul intervenției chirurgicale, precum și aderența la programul de reabilitare postoperatorie, sunt factori determinanți pentru rezultatul pe termen lung.

Importanța recunoașterii precoce și a tratamentului: Recunoașterea timpurie a simptomelor mielitei cervicale și inițierea promptă a tratamentului sunt esențiale pentru un prognostic favorabil. Diagnosticul precoce permite intervenția înainte ca leziunile măduvei spinării să devină ireversibile. Tratamentul prompt poate preveni progresia bolii, ameliora simptomele existente și reduce riscul de complicații pe termen lung. Educarea pacienților și a profesioniștilor din domeniul medical cu privire la semnele și simptomele mielitei cervicale este crucială pentru a facilita identificarea și managementul timpuriu al acestei afecțiuni.

Recuperare postoperatorie și reabilitare: Recuperarea postoperatorie și reabilitarea joacă un rol crucial în restabilirea funcției și îmbunătățirea calității vieții pacienților cu mielită cervicală. Programul de reabilitare începe de obicei la scurt timp după intervenția chirurgicală și este adaptat nevoilor individuale ale fiecărui pacient. Acesta poate include exerciții de întărire a musculaturii gâtului și spatelui, terapie ocupațională pentru îmbunătățirea abilităților motorii fine și terapie fizică pentru ameliorarea mersului și echilibrului. Educația pacientului privind protecția coloanei vertebrale și modificările stilului de viață este esențială pentru prevenirea recidivelor și menținerea rezultatelor pe termen lung.