Meniu

Nervi cervicali: functiile acestora si afectiuni medicale asociate

Verificat medical
Ultima verificare medicală a fost facuta de Dr. Nicoleta Manea pe data de
Scris de Echipa Editoriala Med.ro, echipa multidisciplinară.

Nervii cervicali joacă un rol crucial în funcționarea sistemului nervos, fiind responsabili pentru transmiterea semnalelor senzoriale și motorii între creier și diferite părți ale corpului. Există opt perechi de nervi cervicali, etichetați de la C1 la C8, care ies din măduva spinării la nivelul coloanei cervicale.

Acești nervi inervează mușchii gâtului, umerilor, brațelor și mâinilor, precum și pielea acestor regiuni. Nervii cervicali fac parte din plexul cervical și plexul brahial, rețele complexe de nervi care controlează funcțiile motorii și senzoriale ale membrelor superioare. Înțelegerea anatomiei și funcțiilor nervilor cervicali este esențială pentru diagnosticarea și tratarea diverselor afecțiuni neurologice care pot afecta această regiune a corpului.

Funcțiile nervilor cervicali

Nervii cervicali îndeplinesc o gamă largă de funcții esențiale pentru organism, fiind responsabili atât pentru controlul motor al capului, gâtului și membrelor superioare, cât și pentru transmiterea informațiilor senzoriale de la aceste regiuni către sistemul nervos central. Aceste funcții sunt vitale pentru mișcările fine și coordonate, precum și pentru percepția senzorială detaliată.

Funcții motorii

Mișcările capului și gâtului (C1-C3): Nervii cervicali superiori, în special cei de la nivelurile C1, C2 și C3, joacă un rol crucial în controlul mișcărilor capului și gâtului. Acești nervi inervează mușchii profunzi ai gâtului, cum ar fi mușchii rectus capitis anterior și lateralis, longus capitis și longus colli. Prin acțiunea coordonată a acestor mușchi, se realizează mișcări complexe precum flexia, extensia, rotația și înclinarea laterală a capului și gâtului. Nervul spinal accesor, care primește contribuții de la C1-C5, inervează mușchii trapez și sternocleidomastoidian, esențiali pentru rotația capului și ridicarea umerilor. Aceste conexiuni nervoase permit o gamă largă de mișcări fine și precise, cruciale pentru orientarea vizuală, auditivă și pentru comunicarea non-verbală.

Controlul diafragmei (C3-C5): Inervația diafragmei, principalul mușchi respirator, este asigurată de nervul frenic, care își are originea predominant în rădăcinile nervoase C3, C4 și C5. Acest nerv transmite semnale motorii către diafragmă, controlând contracția și relaxarea sa ritmică, esențiale pentru procesul de respirație. Nervul frenic stâng și cel drept inervează fiecare jumătate a diafragmei, asigurând o mișcare sincronizată. Pe lângă funcția sa motorie, nervul frenic conține și fibre senzoriale care transmit informații despre starea de întindere a diafragmei și a structurilor adiacente. Acest feedback senzorial este crucial pentru reglarea fină a respirației și adaptarea sa la diverse situații fiziologice, cum ar fi efortul fizic sau vorbirea.

Mișcările umărului și membrului superior (C5-C8): Nervii cervicali inferiori, de la C5 la C8, sunt esențiali pentru controlul motor al umărului și membrului superior. Aceștia contribuie la formarea plexului brahial, care dă naștere nervilor periferici majori ai brațului. Nervul axilar (C5-C6) controlează abducția umărului prin inervarea mușchiului deltoid. Nervul musculocutanat (C5-C7) inervează flexorii brațului, în special bicepsul brahial. Nervul radial (C5-C8) este responsabil pentru extensia cotului, încheieturii mâinii și a degetelor. Nervii median și ulnar (C6-T1) controlează majoritatea mușchilor antebrațului și ai mâinii, fiind cruciali pentru mișcările fine ale degetelor și pentru prehensiune. Această rețea complexă de inervație permite o gamă largă de mișcări, de la gesturi ample ale brațului până la manipularea fină a obiectelor.

Funcții senzoriale

Cap și gât (C1-C4): Inervația senzorială a capului și gâtului este asigurată în principal de nervii cervicali superiori, de la C1 la C4. Dermatoamele acestor nervi acoperă zone specifice ale scalpului, feței și gâtului. Nervul C1 are o contribuție minimă la inervația cutanată, în timp ce C2 inervează partea posterioară a scalpului și zona occipitală prin intermediul nervului occipital mare. C3 furnizează senzație pentru partea laterală a gâtului și zona retro-auriculară prin nervul auricular mare. C4 inervează partea inferioară a gâtului și regiunea supraclaviculară. Aceste zone de inervație se suprapun parțial, asigurând o acoperire senzorială completă și redundantă. Înțelegerea acestor dermatoame este crucială pentru diagnosticarea și tratarea durerilor și tulburărilor senzoriale în regiunea capului și gâtului.

Umeri și membre superioare (C5-C8): Dermatoamele nervilor cervicali inferiori, de la C5 la C8, sunt responsabile pentru inervația senzorială a umerilor și membrelor superioare. C5 inervează partea laterală a brațului și antebrațului. C6 acoperă partea laterală a antebrațului, degetul mare și indexul. C7 este responsabil pentru degetul mijlociu și o parte din degetul inelar, precum și pentru partea dorsală a mâinii. C8 inervează degetul mic și partea medială a antebrațului. Aceste dermatoame se suprapun parțial, creând o hartă senzorială complexă a membrului superior. Cunoașterea acestor zone de inervație este esențială pentru evaluarea clinică a leziunilor nervoase și pentru localizarea precisă a problemelor neurologice care afectează membrele superioare.

Afecțiuni asociate nervilor cervicali și semnificația clinică a acestora

Înțelegerea anatomiei și funcțiilor nervilor cervicali este crucială în practica medicală, având implicații majore în diagnosticarea și tratarea diverselor afecțiuni neurologice. Patologiile care afectează acești nervi pot avea consecințe semnificative asupra mobilității, sensibilității și funcționalității generale a regiunii cervicale și a membrelor superioare.

Radiculopatia cervicală

Definiție și cauze: Radiculopatia cervicală reprezintă o afecțiune caracterizată prin compresia sau iritarea uneia sau mai multor rădăcini nervoase cervicale. Această condiție poate apărea ca urmare a mai multor factori patologici. Principalele cauze includ hernia de disc cervicală, unde materialul discal herniat exercită presiune asupra rădăcinii nervoase, și spondiloza cervicală, care implică modificări degenerative ale coloanei vertebrale ce pot duce la îngustarea foramenului intervertebral. Alte cauze pot fi stenoza de canal spinal cervical, formațiuni tumorale sau traumatisme acute. Factorii de risc asociați includ vârsta înaintată, activitățile profesionale care implică mișcări repetitive ale gâtului sau poziții prelungite ale capului, precum și predispoziția genetică pentru afecțiuni degenerative ale coloanei vertebrale. Înțelegerea acestor cauze este esențială pentru diagnosticul precis și managementul eficient al radiculopatiei cervicale.

Simptome și dermatoame/miotoame afectate: Radiculopatia cervicală se manifestă prin simptome specifice care reflectă compresia sau iritarea rădăcinilor nervoase cervicale. Durerea este adesea simptomul predominant, localizată la gât și radiind spre umăr, braț sau mână, urmând traseul nervului afectat. Paresteziile, cum ar fi senzațiile de furnicături sau amorțeală, sunt frecvente în dermatoamele corespunzătoare nervului comprimat. Slăbiciunea musculară poate apărea în miotoamele inervate de rădăcina nervoasă afectată. De exemplu, compresia rădăcinii C6 poate cauza slăbiciune în flexia cotului și extensia încheieturii mâinii, în timp ce afectarea C7 poate duce la deficit în extensia cotului. Reflexele tendinoase pot fi diminuate sau absente în segmentul afectat. Cunoașterea precisă a dermatoamelor și miotoamelor cervicale este esențială pentru localizarea corectă a nivelului afectat și pentru ghidarea diagnosticului și tratamentului.

Diagnostic și tratament: Diagnosticul radiculopatiei cervicale se bazează pe o combinație de evaluare clinică și investigații imagistice. Examinarea fizică include testarea forței musculare, a sensibilității și a reflexelor. Testele provocative, cum ar fi manevra Spurling, pot ajuta la confirmarea diagnosticului. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) este metoda preferată pentru vizualizarea detaliată a coloanei cervicale și a rădăcinilor nervoase. Electromiografia și studiile de conducere nervoasă pot fi utile pentru confirmarea și localizarea leziunii nervoase. Tratamentul inițial este de obicei conservator, incluzând medicație antiinflamatoare, fizioterapie și, în unele cazuri, injecții epidurale cu corticosteroizi. Terapia fizică se concentrează pe exerciții de întindere și întărire, precum și pe tehnici de corecție posturală. În cazurile severe sau persistente, intervenția chirurgicală poate fi necesară, cum ar fi discectomia cervicală sau fuziunea vertebrală, pentru a decompresiona rădăcina nervoasă afectată și a restabili funcția neurologică.

Mielopatia cervicală spondilotică

Definiție și fiziopatologie: Mielopatia cervicală spondilotică reprezintă o afecțiune degenerativă a coloanei vertebrale cervicale care duce la compresia măduvei spinării. Fiziopatologia implică modificări progresive ale structurilor vertebrale cervicale, inclusiv degenerarea discurilor intervertebrale, formarea de osteofite, hipertrofia ligamentelor și îngustarea canalului spinal. Aceste modificări combinate duc la compresia măduvei spinării, afectând funcția neurologică. Procesul degenerativ începe adesea cu deshidratarea discurilor intervertebrale, care reduce înălțimea spațiului intervertebral și crește stresul mecanic asupra articulațiilor și ligamentelor. Formarea osteofitelor și hipertrofia ligamentară sunt răspunsuri compensatorii care, paradoxal, agravează compresia medulară. Compresia cronică poate duce la ischemie și disfuncție neuronală, iar în cazuri severe, la demielinizare și pierdere neuronală ireversibilă.

Prezentare clinică și diagnostic: Prezentarea clinică a mielopatiei cervicale spondilotice este variabilă și adesea insidioasă. Simptomele comune includ dificultăți de mers cu instabilitate și dezechilibru, slăbiciune progresivă a membrelor superioare și inferioare, și pierderea dexterității manuale fine. Pacienții pot prezenta rigiditate și spasticitate a membrelor, precum și tulburări senzoriale, cum ar fi parestezii în mâini și picioare. Disfuncția sfincterelor urinare și intestinale poate apărea în stadiile avansate. Examinarea fizică poate releva hiperreflexie, semnul Hoffman pozitiv, și răspunsul plantar extensor (semnul Babinski). Diagnosticul se bazează pe corelarea simptomelor clinice cu imagistica. Rezonanța magnetică cervicală este investigația de elecție, evidențiind compresia medulară, modificările de semnal intramedular și stenoza de canal. Radiografiile simple pot arăta modificări degenerative, în timp ce mielografia CT poate fi utilă în cazurile în care IRM este contraindicată sau neconcludentă.

Management și prognostic: Managementul mielopatiei cervicale spondilotice depinde de severitatea simptomelor și gradul de compresie medulară. În cazurile ușoare sau incipiente, tratamentul conservator poate include fizioterapie, terapie ocupațională și utilizarea de orteze cervicale pentru a limita mișcările și a reduce durerea. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, în special în cele cu deficit neurologic progresiv, intervenția chirurgicală este recomandată pentru a preveni deteriorarea neurologică ulterioară. Opțiunile chirurgicale includ decompresiunea anterioară (discectomie și fuziune cervicală) sau decompresiunea posterioară (laminectomie sau laminoplastie). Alegerea tehnicii depinde de localizarea și extinderea compresiei, precum și de alți factori individuali. Prognosticul variază în funcție de severitatea și durata simptomelor înainte de tratament. Intervenția chirurgicală timpurie în cazurile progresive poate opri evoluția bolii și chiar îmbunătăți funcția neurologică. Cu toate acestea, recuperarea completă este mai puțin probabilă în cazurile avansate cu deficit neurologic de lungă durată.

Leziuni ale plexului brahial

Tipuri și mecanisme de leziune: Leziunile plexului brahial pot fi clasificate în funcție de localizare și severitate. Avulsiile de rădăcini, cele mai severe, implică smulgerea rădăcinilor nervoase din măduva spinării. Ruptura plexului apare când nervii sunt întinși sau rupți în interiorul plexului. Mecanismele de leziune includ tracțiunea excesivă, cum ar fi în accidentele de motocicletă sau căderi de la înălțime, compresiunea directă, și leziuni penetrante. Traumatismele obstetricale pot cauza leziuni ale plexului brahial la nou-născuți în timpul nașterii dificile. Leziunile pot fi clasificate și ca supraclaviculare (afectând rădăcinile și trunchiurile) sau infraclaviculare (afectând cordoanele și ramurile terminale). Înțelegerea acestor mecanisme și tipuri de leziuni este crucială pentru diagnosticul și managementul corect al pacienților.

Caracteristici clinice și evaluare: Prezentarea clinică a leziunilor plexului brahial variază în funcție de localizarea și severitatea leziunii. Simptomele pot include paralizie completă sau parțială a brațului, pierderea sensibilității și durere severă. Leziunile superioare (C5-C6) afectează predominant umărul și cotul, în timp ce leziunile inferioare (C8-T1) implică mai ales mâna și antebrațul. Evaluarea clinică include examinarea detaliată a forței musculare, sensibilității și reflexelor. Testele speciale, cum ar fi semnul Horner în leziunile care implică T1, pot oferi indicii diagnostice importante. Investigațiile imagistice, precum rezonanța magnetică și mielografia CT, sunt esențiale pentru vizualizarea leziunilor. Electromiografia și studiile de conducere nervoasă ajută la evaluarea funcției nervoase și a gradului de denervare musculară. Evaluarea precoce și precisă este crucială pentru planificarea tratamentului și estimarea prognosticului.

Tratament și reabilitare: Abordarea terapeutică a leziunilor plexului brahial depinde de tipul și severitatea leziunii. În cazurile ușoare, tratamentul conservator prin fizioterapie și terapie ocupațională poate fi suficient. Pentru leziunile mai severe, intervenția chirurgicală este adesea necesară. Opțiunile chirurgicale includ neuroliza (eliberarea nervului din țesutul cicatricial), grefarea nervoasă pentru a repara rupturi, și transferuri nervoase pentru a restabili funcția în cazul avulsiilor de rădăcini. Chirurgia microvasculară poate fi utilizată pentru reconstrucții complexe. Reabilitarea postoperatorie este crucială și implică un program intensiv de fizioterapie și terapie ocupațională pentru a maximiza recuperarea funcțională. Terapia include exerciții de mobilitate, întărire musculară și reeducare senzorială. Dispozitivele ortopedice și protezele pot fi necesare în cazurile cu deficit rezidual. Recuperarea poate dura luni sau ani, necesitând o abordare multidisciplinară și perseverență din partea pacientului.

Întrebări frecvente

Care este diferența dintre nervii cervicali și nervii spinali cervicali?

Nu există nicio diferență între nervii cervicali și nervii spinali cervicali; acești termeni sunt folosiți interschimbabil pentru a descrie aceleași structuri anatomice care emerg din coloana cervicală.

Câți nervi cervicali există?

Există opt perechi de nervi cervicali, etichetați de la C1 la C8. Acești nervi emerg din măduva spinării la nivelul coloanei cervicale și inervează diverse structuri ale gâtului, umerilor și membrelor superioare.

Ce se întâmplă dacă un nerv cervical este deteriorat?

Deteriorarea unui nerv cervical poate duce la durere, amorțeală, furnicături și slăbiciune musculară în zona inervată de acel nerv. Severitatea simptomelor depinde de gradul de compresie sau leziune a nervului.

Poate o leziune a nervului cervical să se vindece de la sine?

Unele leziuni minore ale nervilor cervicali pot să se vindece de la sine cu odihnă și tratament conservator. Cu toate acestea, leziunile mai severe pot necesita intervenție medicală sau chirurgicală pentru a preveni deteriorarea permanentă.

Care sunt cele mai comune simptome ale radiculopatiei cervicale?

Cele mai comune simptome ale radiculopatiei cervicale includ durere în gât care radiază spre umăr și braț, amorțeală, furnicături și slăbiciune musculară în zona afectată. Aceste simptome reflectă compresia sau iritarea rădăcinilor nervoase cervicale.

Cum sunt diagnosticate leziunile nervilor cervicali?

Leziunile nervilor cervicali sunt diagnosticate printr-o combinație de evaluare clinică, imagistică prin rezonanță magnetică (IRM) și teste electrodiagnostice, cum ar fi electromiografia și studiile de conducere nervoasă.

Ce tratamente sunt disponibile pentru afecțiunile nervilor cervicali?

Tratamentele pentru afecțiunile nervilor cervicali includ medicație antiinflamatoare, fizioterapie, injecții cu corticosteroizi și, în cazuri severe, intervenții chirurgicale pentru decompresia nervului afectat.

Pot problemele cu nervii cervicali să provoace dureri de cap?

Da, problemele cu nervii cervicali pot provoca dureri de cap, în special cele care implică nervii occipitali. Aceste dureri sunt adesea resimțite în partea posterioară a capului și gâtului.

Cum pot preveni problemele cu nervii cervicali?

Pentru a preveni problemele cu nervii cervicali, mențineți o postură corectă, evitați mișcările repetitive ale gâtului, faceți exerciții regulate pentru întărirea mușchilor gâtului și consultați un medic la primele semne de disconfort.

Când ar trebui să consult un medic pentru durerea de gât sau pentru problemele suspectate ale nervilor cervicali?

Ar trebui să consultați un medic dacă experimentați durere persistentă în gât, amorțeală, furnicături sau slăbiciune musculară care nu se ameliorează cu tratamente conservatoare sau dacă aveți dificultăți în mișcarea capului și gâtului.

Concluzie

Nervii cervicali joacă un rol esențial în funcționarea sistemului nervos periferic, fiind responsabili pentru controlul motor și senzorial al capului, gâtului și membrelor superioare. Înțelegerea anatomiei și funcțiilor acestor nervi este crucială pentru diagnosticarea corectă și tratarea eficientă a diverselor afecțiuni neurologice. Leziunile sau compresiile acestor nervi pot avea consecințe semnificative asupra calității vieții, dar cu diagnostic precoce și tratament adecvat, majoritatea pacienților pot obține o recuperare satisfăcătoare.

Ti s-a parut folositor acest articol?

Da
Nu

Surse Articol

Kayalioglu, G. (2009). The spinal nerves. In The Spinal Cord (pp. 37-56). Academic Press.

https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/B9780123742476500080

Dr. Nicoleta Manea

Consultați întotdeauna un Specialist Medical

Informațiile furnizate în acest articol au caracter informativ și educativ, și nu ar trebui interpretate ca sfaturi medicale personalizate. Este important de înțeles că, deși suntem profesioniști în domeniul medical, perspectivele pe care le oferim se bazează pe cercetări generale și studii. Acestea nu sunt adaptate nevoilor individuale. Prin urmare, este esențial să consultați direct un medic care vă poate oferi sfaturi medicale personalizate, relevante pentru situația dvs. specifică.