Polisomnografie: ce este, procedura si afectiuni detectate

Testul permite identificarea precisă a afecțiunilor precum apneea în somn, narcolepsia, sindromul picioarelor neliniștite și alte tulburări care afectează calitatea somnului. Rezultatele obținute oferă medicilor informații valoroase despre structura somnului, evenimentele respiratorii anormale și alți parametri fiziologici, facilitând stabilirea unui diagnostic corect și implementarea unui plan terapeutic adecvat.

Ce este polisomnografia?

Polisomnografia este o investigație medicală complexă care înregistrează simultan mai mulți parametri fiziologici în timpul somnului pentru diagnosticarea tulburărilor de somn. Această metodă este considerată standardul de aur în evaluarea calității somnului și identificarea diverselor afecțiuni care pot perturba somnul normal.

Definiție și scop: Polisomnografia reprezintă un studiu comprehensiv al somnului care monitorizează și înregistrează multiple funcții ale organismului în timpul perioadei de somn. Scopul principal al acestei investigații este de a identifica anomaliile care apar în timpul somnului și de a diagnostica precis diverse tulburări precum apneea în somn, narcolepsia, sindromul picioarelor neliniștite sau parasomniile. Datele colectate oferă medicilor informații valoroase despre structura somnului, evenimentele respiratorii anormale, mișcările corpului și alte modificări fiziologice care pot indica prezența unei patologii specifice.

Tipuri de studii de somn: Există mai multe tipuri de studii de somn, fiecare având indicații și caracteristici specifice. Polisomnografia completă, realizată într-un laborator specializat, reprezintă cea mai complexă formă de evaluare și implică monitorizarea simultană a numeroși parametri. Poligrafia respiratorie este un tip de studiu simplificat care se concentrează pe monitorizarea funcțiilor respiratorii și poate fi efectuată la domiciliu. Oximetria nocturnă reprezintă cea mai simplă formă de studiu, măsurând doar nivelul de oxigen din sânge în timpul somnului. Testul de latență multiplă a somnului și testul de menținere a vigilenței sunt studii complementare care evaluează tendința de a adormi în timpul zilei.

Cazuri când este recomandată polisomnografia: Polisomnografia este indicată în prezența simptomelor sugestive pentru tulburări de somn care nu pot fi diagnosticate prin metode mai simple. Sforăitul intens, pauzele respiratorii observate în timpul somnului, somnolența excesivă diurnă, trezirile frecvente, insomnia persistentă sau comportamentele anormale în timpul somnului reprezintă indicații pentru realizarea acestei investigații. De asemenea, polisomnografia este recomandată pentru pacienții cu afecțiuni medicale care predispun la tulburări de somn, precum obezitatea, hipertensiunea arterială rezistentă la tratament, insuficiența cardiacă sau bolile neuromusculare.

Diferența între testarea în laborator și testarea la domiciliu: Polisomnografia realizată în laborator oferă cea mai completă evaluare, permițând monitorizarea unui număr mare de parametri sub supravegherea personalului medical specializat. Aceasta este recomandată pentru cazurile complexe sau atunci când se suspectează multiple tulburări de somn. Testarea la domiciliu este mai puțin invazivă, mai confortabilă pentru pacient și mai puțin costisitoare, dar monitorizează un număr redus de parametri. Aceasta este adecvată pentru pacienții cu suspiciune înaltă de apnee obstructivă în somn fără comorbidități semnificative. Acuratețea diagnosticului poate fi mai scăzută în cazul testării la domiciliu, existând riscul unor rezultate fals negative.

Parametrii monitorizați în timpul polisomnografiei

Polisomnografia implică înregistrarea simultană a numeroși parametri fiziologici pentru a oferi o imagine completă asupra proceselor care au loc în organism în timpul somnului. Această monitorizare complexă permite identificarea anomaliilor și stabilirea unui diagnostic precis.

Activitatea cerebrală (EEG): Electroencefalograma reprezintă componenta fundamentală a polisomnografiei, înregistrând activitatea electrică a creierului prin intermediul electrozilor plasați pe scalp. Undele cerebrale variază în funcție de stadiul de somn, permițând identificarea precisă a structurii somnului. În timpul somnului profund, undele delta cu amplitudine mare și frecvență joasă predomină, în timp ce în timpul somnului REM, activitatea cerebrală este similară cu cea din starea de veghe. Modificările patologice ale undelor cerebrale pot indica tulburări precum epilepsia nocturnă sau parasomniile.

Mișcările oculare (EOG): Electrooculograma monitorizează mișcările ochilor prin intermediul electrozilor plasați în jurul orbitelor. Această înregistrare este esențială pentru identificarea somnului REM, caracterizat prin mișcări oculare rapide. De asemenea, prezența mișcărilor oculare lente, ondulatorii, indică tranziția de la starea de veghe la somn. Anomaliile în tiparul mișcărilor oculare pot sugera tulburări precum narcolepsia sau tulburările de comportament în somnul REM.

Activitatea musculară (EMG): Electromiografia înregistrează activitatea electrică a mușchilor, de obicei la nivelul bărbiei și membrelor inferioare. Tonusul muscular scade progresiv pe măsură ce somnul devine mai profund, atingând nivelul minim în timpul somnului REM, când apare atonia musculară. Persistența activității musculare în timpul somnului REM poate indica tulburări de comportament în somnul REM, în timp ce contracțiile periodice ale mușchilor membrelor inferioare pot sugera sindromul picioarelor neliniștite sau mișcări periodice ale membrelor în somn.

Ritmul cardiac (ECG): Electrocardiograma monitorizează activitatea electrică a inimii, permițând evaluarea ritmului cardiac și identificarea eventualelor aritmii care pot apărea în timpul somnului. Variațiile ritmului cardiac sunt normale în timpul diferitelor stadii de somn, însă modificările patologice precum bradicardia severă, tahicardia sau aritmiile complexe pot fi asociate cu apneea în somn sau alte tulburări. Monitorizarea continuă a activității cardiace este deosebit de importantă la pacienții cu afecțiuni cardiovasculare preexistente.

Parametrii respiratori: Monitorizarea respirației include evaluarea fluxului de aer prin nas și gură, a efortului respirator și a nivelului de oxigen din sânge. Fluxul de aer este măsurat prin intermediul senzorilor termici și de presiune, în timp ce efortul respirator este evaluat prin intermediul centurilor toracice și abdominale. Acești parametri permit identificarea evenimentelor respiratorii anormale precum apneea obstructivă, apneea centrală sau hipopneea. Scăderile nivelului de oxigen din sânge, măsurate prin pulsoximetrie, sunt corelate cu severitatea tulburărilor respiratorii în somn.

Poziția corpului și mișcarea: Poziția corpului este monitorizată continuu, deoarece anumite tulburări de somn, în special apneea obstructivă, pot fi influențate de poziția în care doarme pacientul. Evenimentele respiratorii sunt adesea mai frecvente și mai severe în poziția de decubit dorsal. Mișcările corpului sunt înregistrate pentru a identifica perioadele de agitație și trezirile din somn, care pot fi asociate cu diverse tulburări precum sindromul picioarelor neliniștite sau parasomniile.

Înregistrarea video și audio: Monitorizarea video și audio completează datele fiziologice și este esențială pentru diagnosticarea anumitor tulburări de somn. Înregistrarea video permite observarea comportamentelor anormale în timpul somnului, cum ar fi somnambulismul, teroarea nocturnă sau manifestările motorii din tulburările de comportament în somnul REM. Înregistrarea audio documentează sforăitul, vorbitul în somn sau alte sunete anormale. Corelarea acestor informații cu datele fiziologice înregistrate simultan crește precizia diagnosticului.

Stadiile de somn măsurate în polisomnografie

Polisomnografia permite identificarea și cuantificarea diferitelor stadii de somn, oferind informații valoroase despre arhitectura somnului. Fiecare stadiu are caracteristici distincte și îndeplinește funcții specifice în procesul de recuperare și regenerare a organismului.

Stadiul de veghe: Acest stadiu reprezintă perioada în care pacientul este treaz, dar cu ochii închiși, înainte de a adormi sau în timpul trezirilor nocturne. Electroencefalograma înregistrează predominant unde alfa, cu frecvență de 8-13 Hz, mai ales în regiunile occipitale. Tonusul muscular este ridicat, iar mișcările oculare sunt rapide și voluntare. Perioadele prelungite de veghe în timpul nopții pot indica insomnie sau treziri frecvente cauzate de alte tulburări de somn precum apneea sau sindromul picioarelor neliniștite.

Stadiile de somn non-REM: Somnul non-REM cuprinde trei stadii distincte, fiecare cu caracteristici specifice. Stadiul N1 reprezintă tranziția de la veghe la somn, fiind caracterizat prin unde theta cu frecvență de 4-7 Hz, mișcări oculare lente, ondulatorii și scăderea progresivă a tonusului muscular. Stadiul N2 este marcat de apariția fusurilor de somn și a complexelor K pe electroencefalogramă, indicând adâncirea somnului. Stadiul N3, cunoscut și ca somn cu unde lente sau somn profund, este caracterizat prin unde delta cu amplitudine mare și frecvență joasă. În acest stadiu, funcțiile vitale sunt reduse la minimum, iar organismul se regenerează.

Somnul REM: Somnul cu mișcări oculare rapide este caracterizat prin activitate cerebrală intensă, similară cu cea din starea de veghe, dar însoțită de atonie musculară aproape completă. Electroencefalograma înregistrează unde de frecvență mixtă și amplitudine joasă, iar electrooculograma detectează mișcări oculare rapide, conjugate. În acest stadiu apar majoritatea viselor vivide, coerente. Anomaliile somnului REM pot indica narcolepsie, tulburări de comportament în somnul REM sau efecte ale anumitor medicamente asupra structurii somnului.

Ciclurile și tiparele normale de somn: În timpul unei nopți de somn normal, o persoană trece prin 4-6 cicluri complete de somn, fiecare durând aproximativ 90-110 minute. Un ciclu începe cu somnul non-REM, progresând de la stadiul N1 la N3, urmat de somnul REM. Proporția diferitelor stadii variază pe parcursul nopții, cu predominanța somnului profund în prima parte a nopții și creșterea duratei episoadelor de somn REM spre dimineață. Arhitectura normală a somnului este influențată de vârstă, cu reducerea progresivă a somnului profund și fragmentarea crescută a somnului la persoanele vârstnice. Modificările patologice ale structurii somnului pot indica diverse tulburări și sunt evaluate atent în interpretarea rezultatelor polisomnografiei.

Procedura polisomnografiei

Polisomnografia este o procedură complexă care necesită pregătire adecvată și implică mai multe etape pentru a asigura obținerea unor rezultate precise și relevante clinic. Înțelegerea acestui proces poate reduce anxietatea pacienților și poate contribui la îmbunătățirea calității studiului.

Pregătirea pre-test: Pregătirea adecvată pentru polisomnografie este esențială pentru obținerea unor rezultate fiabile. Pacienții sunt sfătuiți să evite consumul de cofeină și alcool cu cel puțin 24 de ore înainte de test, deoarece acestea pot afecta structura somnului. Medicamentele care influențează somnul, precum hipnoticele sau sedativele, pot fi întrerupte temporar, dar numai la recomandarea medicului. Pacienții trebuie să aducă îmbrăcăminte confortabilă pentru dormit și articolele personale de igienă. Este important să se mențină rutina normală de somn în zilele premergătoare testului pentru a reflecta cât mai fidel tiparele obișnuite de somn.

Așteptări la centrul de somn: La sosirea în centrul de somn, pacientul este întâmpinat de un tehnician specializat care explică procedura și răspunde la întrebări. Camera de somn este amenajată confortabil, asemănător unei camere de hotel, pentru a facilita un somn cât mai natural posibil. Pacientul completează un chestionar detaliat despre obiceiurile de somn, simptomele prezente și medicația curentă. După ce pacientul se pregătește pentru somn, tehnicianul începe procesul de aplicare a senzorilor. Camerele sunt echipate cu sisteme de monitorizare video și audio, iar personalul medical este disponibil pe tot parcursul nopții pentru a asista pacientul în caz de necesitate.

Plasarea senzorilor și monitorizarea: Aplicarea senzorilor reprezintă o etapă importantă a procedurii, durând aproximativ 45-60 minute. Electrozii pentru electroencefalogramă sunt plasați pe scalp conform sistemului internațional 10-20, fiind fixați cu un gel conductor special. Electrozii pentru electrooculogramă sunt aplicați în jurul ochilor, iar cei pentru electromiogramă la nivelul bărbiei și membrelor inferioare. Senzorii respiratori includ canula nazală, termistorul oro-nazal și centurile toracice și abdominale. Pulsoximetrul este atașat la un deget pentru monitorizarea saturației de oxigen, iar electrozii pentru electrocardiogramă sunt plasați pe torace. Toți senzorii sunt conectați la un dispozitiv central care transmite datele către sistemul de înregistrare.

Durata studiului: Un studiu polisomnografic standard durează o noapte întreagă, aproximativ 7-8 ore, corespunzând perioadei normale de somn. Pacientul este rugat să se culce la ora obișnuită și este trezit dimineața de către tehnician. În anumite cazuri, poate fi necesară o a doua noapte de înregistrare, în special pentru titrarea presiunii pozitive continue în căile aeriene la pacienții cu apnee obstructivă în somn. Studiile de tip „split-night” combină diagnosticul și titrarea terapiei în aceeași noapte, prima jumătate fiind dedicată diagnosticului, iar a doua jumătate titrării terapiei, dacă se identifică apnee semnificativă.

Procesul de testare a somnului la domiciliu: Testarea somnului la domiciliu reprezintă o alternativă mai puțin complexă, dar mai confortabilă pentru pacient. Dispozitivul portabil este mai simplu, monitorizând un număr redus de parametri, de obicei fluxul respirator, efortul respirator, saturația de oxigen și poziția corpului. Pacientul primește instrucțiuni detaliate despre aplicarea senzorilor și utilizarea dispozitivului. Înregistrarea se face pe parcursul unei nopți obișnuite de somn în mediul familiar al pacientului. A doua zi, dispozitivul este returnat centrului de somn pentru descărcarea și analiza datelor. Deși mai convenabilă, această metodă are limitări în ceea ce privește numărul de parametri monitorizați și nu poate diagnostica alte tulburări de somn în afara apneei obstructive.

Afecțiuni medicale diagnosticate prin polisomnografie

Polisomnografia reprezintă un instrument esențial în diagnosticarea unei game largi de tulburări de somn, oferind informații detaliate despre modificările fiziologice care apar în timpul somnului și permițând identificarea precisă a mecanismelor patologice implicate.

Apneea obstructivă în somn: Această afecțiune se caracterizează prin episoade repetate de colaps parțial sau complet al căilor aeriene superioare în timpul somnului, ducând la întreruperea fluxului de aer. Polisomnografia evidențiază apneea obstructivă prin absența fluxului de aer în prezența efortului respirator continuu, asociate cu desaturare cu oxigen și microtreziri. Severitatea afecțiunii este evaluată prin indicele de apnee-hipopnee, care reprezintă numărul de evenimente respiratorii pe oră de somn. Apneea obstructivă în somn netratată poate duce la complicații cardiovasculare severe, hipertensiune arterială, accident vascular cerebral și tulburări metabolice.

Apneea centrală în somn: Spre deosebire de forma obstructivă, apneea centrală se caracterizează prin întreruperea temporară a efortului respirator din cauza disfuncției centrilor respiratori din creier. Polisomnografia identifică această afecțiune prin absența simultană a fluxului de aer și a efortului respirator, fără mișcări ale centurilor toracice și abdominale. Apneea centrală poate apărea în contextul insuficienței cardiace, accidentului vascular cerebral sau utilizării anumitor medicamente opioide. O formă particulară este respirația Cheyne-Stokes, caracterizată prin cicluri de hiperpnee alternând cu apnee centrală, frecvent întâlnită la pacienții cu insuficiență cardiacă.

Sindromul mișcărilor periodice ale membrelor: Această tulburare se manifestă prin mișcări repetitive, stereotipe ale membrelor inferioare în timpul somnului, la intervale de 20-40 secunde. Polisomnografia înregistrează aceste mișcări prin electromiografia mușchilor tibiali anteriori, evidențiind contracții musculare de scurtă durată, adesea asociate cu microtreziri. Severitatea este evaluată prin indicele mișcărilor periodice, reprezentând numărul de mișcări pe oră de somn. Sindromul mișcărilor periodice ale membrelor este frecvent asociat cu sindromul picioarelor neliniștite și poate contribui la fragmentarea somnului și somnolența diurnă.

Tulburarea de comportament în somnul REM: Această parasomnie se caracterizează prin absența atoniei musculare normale în timpul somnului REM, permițând pacienților să își pună în acțiune visele. Polisomnografia evidențiază activitate musculară persistentă sau crescută în timpul somnului REM, contrar atoniei fiziologice. Înregistrarea video poate documenta comportamente complexe precum gesturi, vocalizări sau mișcări violente. Această tulburare poate reprezenta un marker precoce al unor boli neurodegenerative precum boala Parkinson sau demența cu corpi Lewy, necesitând evaluare neurologică detaliată.

Narcolepsia: Această tulburare neurologică cronică afectează reglarea ciclului somn-veghe, manifestându-se prin somnolență diurnă excesivă și episoade de adormire bruscă, irezistibilă. Polisomnografia nocturnă, urmată de testul de latență multiplă a somnului, este esențială pentru diagnostic. Criteriile diagnostice includ latență scurtă a somnului și apariția precoce a somnului REM în cel puțin două din cele patru sau cinci teste de latență. Narcolepsia poate fi însoțită de cataplexie, paralizie în somn și halucinații hipnagogice, simptome legate de dereglarea mecanismelor somnului REM.

Insomnia: Deși diagnosticul insomniei se bazează în principal pe evaluarea clinică, polisomnografia poate fi utilă în cazurile de insomnie persistentă, rezistentă la tratament, pentru a exclude alte tulburări de somn care pot cauza sau agrava simptomele. Înregistrarea poate evidenția latență prelungită a somnului, treziri frecvente, reducerea eficienței somnului și modificări ale arhitecturii somnului. Insomnia poate fi primară sau secundară altor afecțiuni medicale, psihiatrice sau altor tulburări de somn, iar identificarea cauzei subiacente este esențială pentru managementul adecvat.

Parasomniile: Aceste tulburări se caracterizează prin comportamente anormale sau experiențe fizice nedorite care apar în timpul somnului sau la tranziția între somn și veghe. Polisomnografia, în special cu monitorizare video, este valoroasă pentru diagnosticul diferențial. Parasomniile asociate somnului non-REM, precum somnambulismul și teroarea nocturnă, apar de obicei în prima parte a nopții și sunt caracterizate prin trezire incompletă din somnul profund. Parasomniile asociate somnului REM includ coșmarurile și tulburarea de comportament în somnul REM. Înregistrarea polisomnografică permite identificarea stadiului de somn în care apar manifestările și excluderea altor cauze, precum epilepsia nocturnă.

Interpretarea rezultatelor polisomnografiei

Interpretarea corectă a datelor obținute prin polisomnografie necesită expertiză specializată și implică analiza detaliată a numeroși parametri pentru a stabili un diagnostic precis și a evalua severitatea tulburărilor identificate.

Rezultate normale ale studiului de somn: Un studiu polisomnografic normal prezintă o arhitectură a somnului adecvată vârstei, cu tranziție progresivă de la starea de veghe la somnul profund, urmată de cicluri regulate de somn non-REM și REM. Latența somnului este de obicei sub 30 de minute, iar eficiența somnului depășește 85%. Evenimentele respiratorii sunt rare, cu un indice de apnee-hipopnee sub 5 evenimente pe oră. Saturația de oxigen se menține peste 90% pe parcursul nopții, iar mișcările periodice ale membrelor sunt minime. Ritmul cardiac și respirator prezintă variații fiziologice normale în funcție de stadiul de somn, fără aritmii semnificative sau alte anomalii.

Indicele de apnee-hipopnee (IAH): Acest parametru reprezintă numărul total de apnei și hipopnei raportat la numărul de ore de somn și este esențial pentru diagnosticul și evaluarea severității apneei în somn. O apnee este definită ca întreruperea completă a fluxului de aer pentru cel puțin 10 secunde, în timp ce o hipopnee reprezintă reducerea parțială a fluxului, asociată cu desaturare de oxigen sau microtrezire. În funcție de valoarea IAH, apneea în somn este clasificată ca ușoară (5-15 evenimente/oră), moderată (15-30 evenimente/oră) sau severă (peste 30 evenimente/oră). Această clasificare ghidează deciziile terapeutice și evaluarea riscului de complicații.

Eficiența și arhitectura somnului: Eficiența somnului reprezintă raportul dintre timpul total de somn și timpul petrecut în pat, exprimat procentual. O valoare sub 85% indică fragmentarea somnului. Arhitectura somnului se referă la distribuția diferitelor stadii și la succesiunea lor normală. Evaluarea include latența somnului, latența somnului REM, procentul fiecărui stadiu de somn și numărul de treziri. Modificările arhitecturii somnului pot indica diverse tulburări, precum insomnia, narcolepsia sau efectele unor medicamente asupra somnului. Reducerea somnului profund sau a somnului REM poate explica somnul neodihnitor și somnolența diurnă.

Nivelurile de saturație a oxigenului: Pulsoximetria continuă monitorizează nivelul de oxigen din sânge pe parcursul nopții, oferind informații valoroase despre impactul tulburărilor respiratorii asupra oxigenării. Parametrii evaluați includ saturația medie, saturația minimă și timpul petrecut cu saturație sub 90%. Desaturările repetate, corelate cu evenimentele respiratorii, sunt caracteristice apneei în somn. Severitatea desaturărilor reflectă gravitatea tulburării și riscul de complicații cardiovasculare. Hipoxemia nocturnă persistentă, necorelată cu evenimente respiratorii discrete, poate sugera alte afecțiuni precum boala pulmonară obstructivă cronică sau sindromul de obezitate-hipoventilație.

Evenimente respiratorii: Analiza detaliată a evenimentelor respiratorii permite clasificarea lor în apnei obstructive, apneei centrale, apneei mixte și hipopneei. Apneea obstructivă este caracterizată prin persistența efortului respirator în absența fluxului de aer, în timp ce apneea centrală prezintă absența simultană a fluxului și a efortului. Apneea mixtă începe ca eveniment central și evoluează spre obstructivă. Hipopneea reprezintă reduceri parțiale ale fluxului de aer. Distribuția evenimentelor în funcție de poziția corpului și stadiul de somn oferă informații suplimentare valoroase pentru managementul terapeutic.

Analiza mișcărilor: Evaluarea mișcărilor în timpul somnului include identificarea mișcărilor periodice ale membrelor, a bruxismului și a altor activități motorii anormale. Mișcările periodice ale membrelor sunt cuantificate prin indicele de mișcări periodice, reprezentând numărul de evenimente pe oră de somn. Valorile peste 15 sunt considerate patologice. Corelarea acestor mișcări cu microtrezirile și fragmentarea somnului este importantă pentru evaluarea impactului clinic. Analiza video sincronizată cu înregistrarea polisomnografică permite caracterizarea comportamentelor complexe din parasomnii și diferențierea lor de manifestările epileptice nocturne.

Teste suplimentare de somn

Pe lângă polisomnografia standard, există teste complementare care oferă informații suplimentare despre anumite aspecte ale somnului și vigilenței, contribuind la diagnosticul complet al tulburărilor de somn și la evaluarea impactului acestora asupra funcționării diurne.

Testul de latență multiplă a somnului (MSLT): Această procedură evaluează tendința de a adormi în timpul zilei și este esențială pentru diagnosticul narcolepsiei și al altor cauze de somnolență diurnă excesivă. Testul constă în patru sau cinci oportunități de a adormi, programate la intervale de două ore pe parcursul zilei, după o noapte de polisomnografie. Pentru fiecare test, pacientul este rugat să se întindă într-o cameră întunecată și liniștită și să încerce să adoarmă. Latența somnului și apariția precoce a somnului REM sunt parametrii principali evaluați. O latență medie a somnului sub 8 minute indică somnolență patologică, iar prezența somnului REM în cel puțin două teste susține diagnosticul de narcolepsie.

Testul de menținere a vigilenței (MWT): Spre deosebire de MSLT, care evaluează tendința de a adormi, MWT măsoară capacitatea de a rămâne treaz în condiții favorabile somnului. Această procedură este utilă pentru evaluarea eficacității tratamentului în tulburările asociate cu somnolență și pentru evaluarea aptitudinii de a conduce vehicule sau de a opera utilaje periculoase. Testul constă în patru sesiuni de 40 de minute, în care pacientul este rugat să rămână treaz stând într-un fotoliu confortabil, într-o cameră slab iluminată. Capacitatea de a rămâne treaz pe toată durata testului sau o latență medie a somnului peste 30 de minute indică vigilență normală.

Studii de titrare pentru terapia CPAP: Aceste studii sunt destinate determinării presiunii optime pentru dispozitivele de presiune pozitivă în căile aeriene, utilizate în tratamentul apneei în somn. Titrarea poate fi realizată în timpul unei a doua nopți de polisomnografie sau în cadrul unui studiu „split-night”, în care prima parte a nopții este dedicată diagnosticului, iar a doua parte titrării, dacă se identifică apnee semnificativă. Tehnicianul ajustează progresiv presiunea până când evenimentele respiratorii sunt eliminate în toate pozițiile corpului și stadiile de somn, în special în somnul REM și în poziția de decubit dorsal. Alternativ, dispozitivele automate de presiune pozitivă pot fi utilizate pentru titrare la domiciliu, ajustând continuu presiunea în funcție de necesități.

Ghiduri și standarde pentru polisomnografie

Realizarea și interpretarea polisomnografiei sunt ghidate de standarde și recomandări elaborate de organizații profesionale specializate, care asigură calitatea și uniformitatea procedurilor, facilitând comparabilitatea rezultatelor și implementarea celor mai bune practici în diagnosticul și managementul tulburărilor de somn.

Ghidurile Academiei Americane de Medicină a Somnului: Academia Americană de Medicină a Somnului a elaborat ghiduri comprehensive pentru realizarea, scorarea și interpretarea polisomnografiei, care sunt adoptate la nivel internațional. Aceste ghiduri definesc criteriile pentru identificarea diferitelor stadii de somn, evenimentelor respiratorii, mișcărilor și excitărilor, asigurând standardizarea terminologiei și metodologiei. De asemenea, sunt specificate cerințele tehnice pentru echipamentele utilizate, calificările personalului implicat și protocoalele de asigurare a calității. Ghidurile sunt actualizate periodic pentru a incorpora noile descoperiri științifice și tehnologice, oferind specialiștilor în somn un cadru solid pentru practica clinică.

Recomandări pentru testarea la domiciliu versus în laborator: Alegerea între polisomnografia în laborator și testarea la domiciliu se bazează pe evaluarea clinică individualizată. Testarea la domiciliu este recomandată pentru pacienții cu probabilitate pre-test moderată sau înaltă de apnee obstructivă în somn, fără comorbidități semnificative precum insuficiența cardiacă, boala pulmonară severă sau bolile neuromusculare. Aceasta nu este adecvată pentru diagnosticul altor tulburări de somn sau pentru pacienții cu suspiciune de apnee centrală. Polisomnografia în laborator rămâne standardul de referință și este indicată pentru cazurile complexe, pacienții cu rezultate negative la testarea la domiciliu în ciuda suspiciunii clinice înalte și pentru evaluarea răspunsului la intervențiile terapeutice non-PAP precum dispozitivele orale sau intervențiile chirurgicale.

Impactul tulburărilor de somn asupra sănătății

Tulburările de somn neidentificate și netratate pot avea consecințe semnificative asupra sănătății fizice și mentale, afectând calitatea vieții și crescând riscul de morbiditate și mortalitate. Polisomnografia joacă un rol crucial în diagnosticul precoce, permițând implementarea intervențiilor terapeutice adecvate pentru prevenirea complicațiilor.

Efecte pe termen scurt: Tulburările de somn determină în primul rând somnolență diurnă excesivă, oboseală cronică și dificultăți de concentrare, afectând performanța academică, profesională și capacitatea de a conduce vehicule. Riscul de accidente rutiere și de muncă este semnificativ crescut la persoanele cu apnee în somn netratată. Modificările dispoziției, iritabilitatea și simptomele depresive sunt frecvente și pot afecta relațiile interpersonale. Funcțiile cognitive, în special memoria, atenția și capacitatea de rezolvare a problemelor, sunt diminuate. Aceste efecte acute pot fi reversibile cu tratamentul adecvat al tulburării de somn subiacente.

Complicații cardiovasculare pe termen lung: Apneea în somn, în special forma obstructivă, reprezintă un factor de risc independent pentru hipertensiune arterială, boală coronariană, aritmii cardiace, insuficiență cardiacă și accident vascular cerebral. Mecanismele implicate includ activarea simpatică, stresul oxidativ, disfuncția endotelială și inflamația sistemică, induse de episoadele repetate de hipoxemie și microtreziri. Severitatea apneei corelează cu riscul cardiovascular, iar tratamentul eficient poate reduce acest risc. Monitorizarea cardiovasculară atentă este esențială la pacienții cu tulburări respiratorii în somn, iar colaborarea între specialiștii în somn și cardiologi optimizează managementul acestor pacienți.

Consecințe metabolice: Tulburările de somn, în special apneea obstructivă, sunt asociate cu rezistența la insulină, toleranța alterată la glucoză și riscul crescut de diabet zaharat tip 2. Fragmentarea somnului și hipoxemia intermitentă afectează metabolismul glucozei și sensibilitatea la insulină prin mecanisme complexe, incluzând activarea simpatică, stresul oxidativ și inflamația. De asemenea, există o asociere bidirecțională între tulburările de somn și obezitate, cu apneea contribuind la creșterea în greutate, iar obezitatea agravând apneea. Dislipidemia și sindromul metabolic sunt mai frecvente la pacienții cu tulburări respiratorii în somn, contribuind la riscul cardiovascular global.

Impactul asupra funcțiilor cognitive și performanței: Deficitul cronic de somn și fragmentarea somnului afectează funcționarea cognitivă prin mecanisme multiple, incluzând hipoxemia cerebrală, inflamația și perturbarea proceselor de consolidare a memoriei care au loc în timpul somnului. Studiile au demonstrat afectarea memoriei de lucru, a funcțiilor executive, a atenției susținute și a vitezei de procesare la pacienții cu apnee în somn. La copii, tulburările de somn pot afecta dezvoltarea cognitivă, performanța școlară și comportamentul. La vârstnici, există o asociere între tulburările respiratorii în somn și declinul cognitiv accelerat, cu risc crescut de demență.

Considerații privind calitatea vieții: Impactul tulburărilor de somn asupra calității vieții este profund și multidimensional, afectând funcționarea fizică, emoțională și socială. Somnolența diurnă limitează participarea la activități recreative și sociale, iar simptomele asociate precum cefaleea matinală, fatigabilitatea și disfuncția cognitivă interferează cu activitățile zilnice. Tulburările de dispoziție, inclusiv depresia și anxietatea, sunt frecvente și pot fi atât consecințe, cât și factori agravanți ai tulburărilor de somn. Evaluarea calității vieții prin instrumente standardizate este importantă pentru aprecierea impactului global al tulburării și a beneficiului intervențiilor terapeutice. Abordarea holistică, adresând atât tulburarea de somn, cât și consecințele sale psihosociale, optimizează rezultatele terapeutice și satisfacția pacienților.